Puțini știu că sunt pasionată de modă. Cu ceva timp în urmă, urmăream multe bloguri de fashion, nu puteam trăi fără revista Elle sau Vogue și făceam fișe (da, ați citit bine!), în special, la ținutele purtate de blondele lui Hitchcock. Pot spune și acum, până în cele mai mici detalii, ce purta Marnie sau Melanie: haine, bijuterii, culoarea ojei, textura țesăturilor. În plus, adăugam și descrierea locației unde era arborat outfitul respectiv, iar la final anexam acestor fișe, devenite între timp dosare în toată regula, copii după schițele lui Edith Head. Părea că lucrurile au scăpat de sub control, destul de mult, iar genul asta de documentare, legat de zona modei, îmi consuma enorm de mult timp. Apoi am descoperit blogul Irinei Markovits și viața mea s-a simplificat. Urmărind Style Diary, am realizat că articolele Irinei, nu erau simple descrieri ale ultimilor tendințe vestimentare ci, mai degrabă, povești despre haine și bijuterii. În viziunea Irinei, o pereche de cercei apare ca: „o explozie solară încrucișată cu o anemonă acvatică”. Pe blogul ei, Irina, pe lângă eleganța vestimentară, încurajează și o eleganță a gândurilor rafinată prin lecturi.
Cine este Irina Markovits?
• 80% este consultant de stil, personal shopper, creator de imagine pentru personalități din business și politică,
• 10% educator și lector al unor cursuri și workshopuri de stil,
• 10% blogger și jurnalist de modă.
De ce mi-am dorit acest interviu? Pentru modul inedit în care s-a descris pe blog: „Îmi place să cred că în ADN-ul meu se amestecă rafturile de carți cu umerașele de haine.”
Emilia Chebac: De unde pasiunea pentru modă?
Irina Markovits: Am să te dezamăgesc. Parcursul meu în această direcție nu îl văd ca pornind din pasiune, mai curând a ajuns să fie o pasiune. Acum simt că este o vocație. Inițial a fost o alegere jumătate pragmatică, jumătate din capriciu. Am niște amintiri foarte clare cu anumite haine pe care le purtam în copilarie: o rochie cu pieptar din catifea violet, iar restul dintr-o țesătură în degradeuri roz, mov, violet. Aveam probabil 5 ani. Mama lucra, în momentul respectiv, la biblioteca a ceea ce era pe vremuri fabrica Apaca. Existau acolo multe reviste internaționale pe care le răsfoiam, compendii și cărți ilustrate, poate unele din acele imagini s-au amprentat undeva. Eu și sora mea am petrecut momente absolut extraordinare acolo. Cu siguranță, dacă ar mai exista astăzi, aș fi dezamăgită.
Eu am absolvit facultatea de jurnalism, care nu are nici o legătură cu moda. Nu am fost o adolescentă preocupată de fashion. Mă îmbrăcam uneori poate prea serios pentru vârsta mea. Nici primele mele joburi nu au avut nici o tangență cu acestă lume: publicitate, fundraising și comunicare. Contactul cu domeniul modei a venit într-o perioadă când nu locuiam în țară. Mă mutasem, împreună cu fostul soț, în Belgia. Locuiam pe o stradă din centrul Bruxelles-ului, unde pe un colț aveam un Zara imens, iar pe celălalt un Louis Vuiton, motiv care m-a transformat într-o shopaholică. Pendulam între cele 2 și mă topeam în fața vitrinelor. Pe atunci, în România, nu exista Zara. Cumpăram compulsiv, deoarece știam că, la întoarecerea în țară, nu mai aveam acces la acele produse. Este jenant, dar asta eram atunci! Nu era zi să nu cumpăr ceva: dacă nu o rochie, cumpăram un mic serviciu de porțelan, o pernă, o cremă. Orice!
Emilia Chebac: Ai fost primul consultant de stil din Romania. Cum ți-a venit idea?
Irina Markovits: În Belgia, am primit cadou de ziua mea o zi cu un consultant de stil. Atunci am aflat pentru prima dată de această profesie. În România nu exista așa ceva. La momentul respectiv, dacă activai în domeniul modei aveai de ales între: manechin, designer, să lucrezi într-un magazin, eventual inginer textilist. Cum toate acestea erau în afara sferei mele de interes și nici nu simțeam că aș avea talent ca designer, când am aflat de această profesie lucrurile s-au aliniat pentru mine. Aveam un atu – tehnicile de comunicare învățate prin jurnalism. Mă exprimam bine, ceea ce însemna un plus pentru cursivitatea blogului, un plus pentru argumentarea în timpul ședințelor cu cliente sau a cursurilor. Înțelegeam comportamentul și psihologia unei cumpărătoare, la care se adăugau instrumentele tehnice căpătate în școala de consultanță de stil. Am pus lucrurile cap la cap, m-am înscris și la o serie de cursuri de business, iar după câteva luni am zis: ok, acum e momentul să am primele cliente. Și astfel am devenit, primul consultat de imagine din Romania.
Emilia Chebac: Cultivarea frumosului poate schimba viața unei persoane ?
Irina Markovits: În momentul în care ești atras de frumos, lucrurile se transferă dintr-o zonă în alta. Dacă îți plac aranjamentele florale, de exemplu, începi să fii atentă la armonia de culori, la volume și la forme. Dacă observi un spațiu, decorat într-un stil eclectic sau exotic, începi să înțelegi de ce „încărcat” poate totuși să arate bine, la fel cum un stil minimalist poate să pară elegant, dar poate părea și banal sau șters. Principiile folosite aici se transferă și în vestimentație, și în spațiul în care alegi să trăiești. Nu cred că noi, oamenii, suntem etanși. Poți veni dintr-un mediu în care nu ai avut deschidere către frumos sau în care frumosul nu a fost cultivat conștient, dar mai târziu poți alege să te îndrepți către această direcție, să cultivi ce simți că reprezintă „frumosul” pentru tine. Tu decizi: poți intra într-o librărie și citi câteva pagini dintr-o carte în loc de a sta lipită 2 ore de Candy Crush, poți cumpăra pentru prima dată în viață un bilet la Filarmonica Radio în locul unui lipgloss, poți renunța o lună la reviste mondene pentru a achiziționa un album de artă… În general, am o dispoziție relativ tolerantă când vine vorba de felul în care oamenii se descriu pe sine înșiși, dar există o singură atitudine care mi se pare obtuză, chiar greșită: „Așa sunt eu, nu mă pot schimba!” Spunând asta, îți refuzi orice șansă la nou, la surprize, la mai bine, la progres personal. Rămâi blocat într-o singură poziție, devii auto-suficient.
Emilia Chebac: Dacă ar fi să alegi o perioadă din istoria omenirii, când ți-ar fi plăcut să trăiești?
Irina Markovits: Perioada Renașterii, pentru catifele și broderii, pentru artă și Florența familiei de Medici, pentru curtoazie și trubaduri, pentru călătoriile de descoperire ale unor noi pământuri, pentru curiozitatea umană…
Emilia Chebac: Cum sunt clientele tale?
Irina Markovits: Femei foarte inteligente, realizate profesional, dar care nu stăpânesc prea bine arta vestimentației, din simplul motiv că au prioritizat alte fațete ale vieții lor (familia, cariera, dezvoltarea spirituală, sănătatea) în detrimentul esteticii sau educației vestimentare. Sunt într-un punct al vieții în care realizează că acest aspect le ține pe loc. Și atunci apelează la mine. Altfel, sunt de vârste și ocupații cât se poate de diverse – de la directoare de firme la traducatoare sau de la tinere antreprenoare la mamici care se întorc la job în multinațională după concediul de maternitate; multe sunt din București, dar am și cliente care locuiesc în străinătate (Franța, UK, Olanda, Luxemburg, Norvegia, Ungaria, Statele Unite), sunt femei cu preocupari neașteptate și personalități diverse… Luate împreună, sunt un caleidoscop de feminitate, legate de dorința și preocuparea de a se îmbraca mai bine, mai actual.
Emilia Chebac: O întâmplare amuzantă?
Irina Markovits: Este ceva care mă urmărește de ani de zile. Acum 3-4 ani, într-o panică de idei, am început să scriu un articol despre ciorapi , eu fiind în general o persoană care nu poartă dresuri. În decembrie și ianuarie când este foarte frig, fac o excepție, port dresuri negre groase. Îți jur că, deși a trecut atât timp de la acel articol, oriunde mă duc (la workshopurile din țară și din București, în cursuri corporate, la prezentări pentru femei din Top 100 Forbes etc), prima întrebare care vine din public este: „Auzi, ce poți să ne spui despre ciorapi?” Pentru mine este o chestiune foarte amuzantă.
Deși la acel articol nu am muncit mult comparativ cu altele, a fost de impact și este citit în continuare. Nu înțeleg de ce se acorda atâta importanță ciorapilor… În realitate, purtarea lor ar trebui sa fie o chestiune mult mai simplă. Mă distrează când văd cât de multe femei sunt preocupate de acest aspect și cât de multă energie se consumă cu acest detaliu… ciorapii. Sunt alte lucruri mai importante și mai vizibile, care ar putea să le îmbunătățească sau actualizeze imaginea – să îndrăznească să poarte mai multe culori, să poarte bijuterii mai moderne, să încerce lungimi și croieli noi în vestimentație –, dar care sunt ignorate pentru ca ciorapii par esentiali!
La un an am scris o continuare, deoarece primeam multe întrebări pe acestă temă. A apărut chiar și al treilea articol. De multe ori, când am un workshop open sau pe blog și instagram, când cer părerea publicului, răspunsul este invariabil… ciorapii.
Emilia Chebac: Se spune că educația întodeauna rafinează o femeie. Frumusețe sau educație?
Irina Markovits: Nu toate femeile au norocul să fie frumoase conform canoanelor societății și epocii în care trăim. Din momentul în care tu începi să te descoperi ca femeie și știi ce spațiu ocupi în acestă lume, mi se pare că devine o datorie fața de sine să te ocupi de tine însăți. Dar nu să te ocupi în sensul de „vreau să ajung să-mi achiziționez geanta pe care o au toate fashionistele” iar acela să devină scopul vieții tale! Mă refer la partea de cultivare a grădinii tale interioare, lucru care se obține pe termen lung. Pentru asta nu există o pastilă magică. Cred că poți fi și o femeie neatragatoare fizic, mă gândesc la arhitecta Zaha Hadid, dar foarte carismatică.
Dacă ești o femeie înzestrată fizic, posezi deja acest atu, iar eforturile vor fi de „întreținere”. Dacă ai impresia că exteriorul nu îți e prietenul cel mai bun, te poți înfrumuseța altfel: te ocupi de ceea ce înseamnă eleganță, grație, clasă, te educi continuu, te rafinezi în timp, cultivi prietenii și preocupări, îți observi și înțelegi feminitatea… Primele aspecte nu le exclud pe celelalte și viceversa, în sensul că lucrurile de mai sus nu înseamna că o femeie frumoasă nu este și rafinată, inteligentă sau cultivată, sau că o femeie mai puțin atragatoare nu ar trebui să aiba grija și de corpul ei fizic. Din contra.
Pe blogul meu, pe lângă tendințe, vestimentație și recomandari de shopping, acopăr și alte teme: fac recomandări de expoziții, de filme și de cărți, discut despre feminitate, feminism și rolul nostru de consumatoare de fashion, scriu – mai în glumă, mai în serios – despre vârstele femeii și lecții de viață… Cred că sunt toate parte din același spațiu. Degeaba ai o garderobă plină și frumoasă, dacă tu nu ai nimic în bibliotecă, în jurul tău, în viața ta, în interiorul tău.
Emilia Chebac: Ce te inspiră în ceea ce faci ?
Irina Markovits: O combinație de lucruri care îmi atrag atenția în perioada respectivă sau teme care știu că ar fi relevante: de pildă, primăvara și toamna voi scrie întotdeauna despre tendințe. Altele sunt teme care mă interesează la momentul respectiv, cum este acum feminismul, locul femeii în societate, prejudecăți și stereotipuri pe care le trăim fără să realizăm.
Emilia Chebac: Cantitate versus calitate?
Irina Markovits: Sunt puține femeile care înțeleg cât este de importantă calitatea în vestimentație. Și eu am traversat o perioada de „bulimie vestimentară”. Credeam că toate problemele mi se vor rezolva prin cantitatea de produse achiziționate. Cu timpul am ales calitatea.
Emilia Chebac: Cum îți alegi parfumul?
Irina Markovits: A fost o perioadă în care aveam multe parfumuri (mi se părea că fiecare parfum reprezintă o alta dispoziție, un alt moment al zilei, o altă Irina!), dar în realitate foloseam foarte puține dintre ele. Acum folosesc doua: unul de la Humiecki & Graef și un Aqua di Parma cu miros de smochine. Încurajez femeile să își găsească parfumul propriu, unul pe care să nu-l poarte toate celelate femei. Gândește-te cum este să fii într-un spațiu în care 10 femei miros la fel. Sigur că cel mai la îndemână este să îți cumperi parfumul dintr-un magazin frecventat de toată lumea, dar sunt atât de multe alte opțiuni – iar dacă hainele ți le cumperi de pe același site de pe care cumpară colegele tale, diferențiază-te măcar prin amprenta olfactivă…
O discuție cu un psiholog mi-a schimbat percepția despre parfumuri. Îi spuneam că atunci când uit să mă parfumez cu parfumul iubit, nu mă simt completă. Mi s-a întâmplat de câteva ori să mă întorc acasă, din drum, doar ca să mă parfumez. Psihologul respectiv mi-a spus ceva care m-a făcut să fiu foarte atentă: „nu folosim un parfum pentru felul în care miroase, ci pentru cum ne face să ne simțim”.
Emilia Chebac: Un moment de magie?
Irina Markovits: Momente de magie, emoționante, am avut parte prin intermediul blogului. Nu mi s-a întâmplat de prea multe ori, dar de suficiente dați, cât să realizez că articolele publicate pe blog intră în viața unor oameni și au un efect benefic. Când primesc mesajele respective, nu doar realizez că acei oameni aveau nevoie să citească ce am scris eu, dar mă simt profund emoționată, pentru că acele femei mi-au făcut loc în viața lor și ceva ne leagă. Subiectele la care îmi scriu spontan nu sunt niciodată legate de modă, aș spune că sunt mai curând teme umane.
Uite, în urmă cu cațiva ani, făcusem un Happiness Jar, inspirată de nepoata mea care avea 11-12 ani pe atunci. Un Happiness Jar (un borcan de bucurie) înseamnă că de fiecare dată când ți se întâmplă ceva frumos, scrii acel lucru pe o bucată de hârtie și îl depozitezi în borcan, cutie, pușculită. Nu deschizi cutia și nu citești biletele timp de un an de zile. Deschizi borcanul de Anul Nou, la ziua ta de naștere sau la o răscruce de timp. Mesajul de la Natalia (femeia care a scris mesajul) m-a impresionat atât de tare încât l-am scris și l-am pus în Happiness Jar. Mesajul suna așa:
„Buna Irina,
Te-ai gândit să scrii o carte? La un moment dat, pentru că veneam tensionată în mod constant acasă, domnul meu a stabilit o regulă: seara la masă, fiecare din noi va spune 3 lucruri bune/ frumoase de peste zi. Începutul a fost greu, nu reușeam să le văd, dar pasul făcut a fost important, am început să le caut, ca să nu vin acasă cu tema nefacută.
În acele căutări, mi-am dat seama cât de greu găsești lucruri, locuri, persoane sau orice altceva care să te inspire într-un sens bun. Un lucru care te inspira, o persoana în care te regăsești, te pot duce mai departe decât îți poți închipui că ești în stare.
Tu inspiri Irina, în sensul bun! Nici nu contează că scrii despre modă, filme, cărți, poze, dorințe mici sau obișnuințele noastre, tu ne inspiri în sensul bun, dai culoare în griul asta de zi cu zi, în cenușiul pe care îl lăsăm să ne cuprindă doar pentru că ne-am făcut obișnuințe greșite. Știi, se spune că obișnuință e a doua natură și tu chiar ai punctat mai sus, că schimbarea unui obicei prost, pe termen lung, e un mare caștig chiar dacă la început pare greu de renunțat la el.
Un profesor în facultate, la un moment dat, ne-a dat o definiție la ceea ce înseamnă să ai CAP – să nu Critici, să nu Acuzi, să nu te Plângi (într-o alta forma, și tu ne-ai transmis aceasta idee).
Ca o concluzie, aș cumpara o carte despre lucrurile frumoase ale vieții, cu texte simple și poze bine alese, semnată Irina Markovits. Un jurnal care să-mi stea pe noptieră și care să fie răsfoit atunci când am nevoie să mă adun, când am nevoie ca cineva sau ceva să îmi amintească să nu renunț la a-mi face viața frumoasă, chiar dacă plouă afară.
Toate cele bune”
Emilia Chebac: Ce îmi poți spune de clubul de carte ?
Irina Markovits: Am legat prietenii pornind de la întâlniri neutre. Cu Veronica Ștefan, partenera mea draga cu care țin clubul de carte, mă știam din cu totul alt context, de la niște evenimente de business networking. Într-un decembrie în urmă cu 5 ani, ne-am întâlnit la o cafea și am început să vorbim despre cărți și despre oamenii cu care discutam despre cărți. Amândurora ne-au sclipit ochii și am spus: „Hai să facem un club de carte! De ce nu?”
Nu sunt întâlniri sau evenimente elitiste, sunt ca o întâlnire în sufrageria unui prieten, unde discutăm despre ultima carte citită. Eu, pentru că sunt mai tocilară, vin și cu întrebări pregătite: ce părere aveți despre tema x?, care este paragraful preferat?, cum ați interpretat scena y? Se ajunge la discuții foarte interesante, de-a dreptul efervescente, pentru că aceeași carte este percepută diferit de fiecare persoană, iar asta dă naștere unei bogății de dialoguri și de impresii neașteptate. Se poate întâmpla ca 50% dintre participante să placă cartea, iar restului de 50% să li se pară previzibilă, neinteresantă, dificilă, artificial scrisă. Interesant este că apar în permanență persoane noi, pe lângă cele 7-8 persoane care formeaza „miezul” clubului de carte și care sunt participante vechi, de la primele întâlniri. Așa că o persoană preocupată de istorie va sta lângă o persoană care are preferință pentru literatură sud-americană. Un aspect care mi se pare încantator este că, aproape la fiecare întâlnire, participantele povestesc ce alte cărți au mai citit sau și-ar dori să citească, și atunci listele noastre individuale de lectură devin interminabile.
Emilia Chebac: Ai un tatuaj. Are o poveste?
Irina Markovits: Tatuajul meu are 2 ani și da, are o poveste. După divorț, cu mulți ani în urmă, am avut o perioadă în care m-am simțit complet dezorientata, debusolată, în derivă. A fost momentul în care am fost nevoită să-mi revăd toate alegerile din viață și să mă gândesc ce fac în continuare. În perioada aceea am citit un articolul care a avut un impact puternic asupra mea. Pleca de la o realitate: din cele 10-15 dorințe de început de an (New Year’s resolutions) foarte puține se îndeplinesc, pe prea puține le ducem la bun sfârșit. În fiecare dorință depozitam energie, care apoi se disipează: pentru că energia noastră e finită, pentru că atenția noastră e dezarticulată, pentru că uitam ce ne-am dorit la 1 ianuarie. Cu cât sunt mai multe pe listă, cu atât dezamăgirile sunt mai mari când facem un recensamant.
Autoarea articolului spunea că în loc de a scrie acele liste cu zeci de dorințe, e de preferat să centram, să avem un moment de reflexie. Să ne gândim nu neaparat ce vrei să faci și ce vrei să obții în anul respectiv, ci cum vrei să te simți. Să îți alegi unul sau 2 cuvinte, care să îți serveasca drept busolă în acel an, să-ți ghideze toate alegerile. Am început și eu acel exercițiu, iar pe mâna mea sunt tatuate cuvinte alese de-a lungul ultimilor 5-6 ani. La fiecare început de an mai adaug un cuvânt. Primul a fost joy. La finalul fiecărui an realizez ce bine am ales fiecare cuvant, cât de reprezentativ a fost pentru dorințele și trăirile mele. Și cum îmi place să citesc, nu puteam alege decât cuvinte, nu desene…
Emilia Chebac: Ce faci pentru a depași momentele proaste?
Irina Markovits: Ce întrebare frumoasă! Ce fac depinde de gravitatea momentului prost. Când „momentul prost” este cu adevarat doar un moment – un schimb neplăcut de replici, o reacție nepoliticoasă, o situație care mă irită sau infurie –, trec rapid peste el, îl iau drept un inconvenient minor care nu merită să îmi strice ziua sau dispoziția, nici măcar nu mă gândesc că ar trebui să fac ceva anume pentru a-l depași.
Am ajuns sa trec aproape la fel de ușor peste discuții în contradictoriu, certuri cu prieteni sau familia, interpretări greșite ale acțiunilor mele în ochii altora, mici momente de melancolie sau tristețe. Cele mai multe devin insignifiante și puerile, dacă mă gândesc la cât de lungă și complexă ne e viața, iar altele pur și simplu sunt interpretabile sau imposibil de controlat, ceea ce înseamnă că stresul și frământările sunt inutile.
Pentru mine, momentele care capată dimensiuni sunt fie cele în care mă simt însingurată, fie cele în care mă simt copleșită de responsabilități, așteptări ale celorlalți, dorințe neimplinite… De multe ori mă izolez, ca să îmi pot limpezi emoțiile. Alteori mă refugiez în călătorii și drumuri lungi cu mașina, în vacanțe la soare, în socializare intensă și frecventă, în gătit mâncăruri exotice sau o Tarte Tatin, și alte chestii care sunt fie ilegale, fie imorale.
Emilia Chebac: O provocare pentru mine. Numește o persoană despre care ți-ar plăcea să citești pe blogul meu?
Irina Markovits: Edmond Niculușcă, director al ARCEN și inițiator al proiectului District40. Sau Cristian Lupșa, redactor-sef al revistei DoR.
Emilia Chebac: Doresc să lansez o nouă categorie pe blog care se va numi … Irina. Îmi poți recomanda o persoană cu acest nume despre care să scriu ?
Irina Markovits: Irina Neacșu, arhitectă și decoratoare de interioare cu simt estetic desăvârșit, ilustratoare botanică ultra-talentată, iubitoare de spații deschise, o șatenă frumușică foc, cultivată, plină de viață, sensibilitate, talent, curaj și ambiție, despre care am numai cuvinte de admirație.
La finalul interviului, Irina mi-a spus că i-ar plăcea să ne vedem la o cafea. Mi-a specificat: „aș vrea să discutăm despre cărți și despre viețile noastre, nu despre haine”. Deși nu am reușit să merg la o cafea cu Irina, în schimb am ajuns la clubul ei de carte. Prea multe detalii nu vreau să dau, deoarece am sentimentul că experiența trăită acolo va deveni subiectul un viitor articol. Deși este o profesionistă în domeniul modei, personalitatea Irinei nu se limitează doar la acestă activitate. În viața ei mai este loc și pentru cărți, muzee, filme și călătorii. Asta ar fi explicația de ce în domeniul în care profesează ridică totul la nivel de artă. Toți cei care apelează la ea își doresc să capete stil. Dar stilul, nu ține doar de vestimentație! Irina Markovits este dovada că stilul presupune să citești constant, să călătorești, să vizitezi muzee, să vezi filme,să mergi la vernisaje și spectacole. Toate acestea compun stilul, care se reflectă apoi în arta conversației, maniere rafinate, atitudine și nu în ultimul rând în emoții intense și înălțătoare. Tocmai de aceea stilul, nu este accesibil oricui, pe când moda da.
Articolul cu Irina Markovits va da startul unei noi categorii pe blogul meu: Irina. De ce, se vor întreba cele mai multe persoane? Pentru că este numele meu preferat. Am o slăbiciune pentru el. În familia mea 2 persoane poartă acest nume: fiica și mama mea. Poate sunt subiectivă, dar mereu am considerat că… Irinele sunt speciale.
