„Poporul cărții” și Muzeul Hărților

Hanna Heath, personajul principal din „Poporul cărții”, este o restauratoare de manuscrise medievale. Sosește într-un Sarajevo mutilat de război (1996) pe urmele unei cărți rare, Hagada din Sarajevo.

Ce este Hagada? Este o carte care se așează pe masa în jurul căruia se adună familia ebraică de Paște. Relatează despre fuga din Egipt și eliberarea din sclavie a evreilor. Conține text scris. De ce este atât de specială Hagada din Sarajevo? Este atipică, pe lânga textul scris are și anluminuri (pictură de manuscrise medievale).

„ Hagada din Sarajevo, creată în Spania medievală, era o carte rară și renumită, un manuscris ebraic, bogat ilustrat, scris într-o vreme când credința mozaică se opunea cu tărie oricărui fel de ilustrații. Se credea că porunca din Exodul – << Să nu-ți faci chip cioplit și nici un fel de asemănare a nici unui lucru >> nimicise arta figurativă la evreii Evului Mediu. Când cartea a apărut la Sarajevo, în 1894, paginile ei cu anluminuri au dat peste cap această credință și au determinat rescrierea textelor de istorie a artei.”

Primul capitol al cărții te familiarizează cu profesia Hannei. Cu ajutorul lui înțelegi activitatea desfășutată de un restaurator. O profesie care presupune pasiune, cunoștințe de istoria artei, stăpânirea tehnicilor folosite în perioade diferite de timp, multă muncă și fler de… detectiv. Când se restaurează un obiect se folosesc materiale compatibile cu cele din vremea în care a fost realizat, se intervine doar acolo unde se cunoaște cu exactitate modelul original. Un restaurator nu se poate lasă influențat de imaginație pentru că el nu este un artist. Nu creează ceva nou, restaurează ceva vechi pe bază de documentație. O imaginație scăpată de sub control poate transforma un obiect vechi valoros într-un fals. Restauratorul este egalul unui artist. Fără restauratori, fără munca lor, lumea asta ar fi mult mai săracă. Trecutul ar dispărea încetul cu încetul. Imaginați-vă  cum ar arăta lumea noastră fără marile muzee?

Hagada din Sarajevo există cu adevărat. Deși „Poporul cărții” este o lucrare de ficțiune, granița dintre imaginar și realitate este destul firavă. Cartea ne plimbă pe urmele unei cărți rare. Povestea ei surprinde perioade diferite de timp. Prezent și trecut. Trecutul se defășoară pe parcursul câtorva secole. Geraldine Brook a gândit acțiunea în sens invers. Așa suspansul este ținut până la final. A dozat subtil desfășurarea evenimentelor și descoperirea treptată a secretelor.

• Sarajevo 1940, Serif Kamal un bibliotecar musulman ascunde cartea pentru nu a ajunge în mâinile naziștilor,
• Viena anului 1894, perioda Belle Époque, copertele manuscrisului sunt restaurate grosolan,
• Veneția renascentistă 1609, Inchiziția ardea cărțile altor culte, dar Hagada este salvată chiar de cel care ar fi trebuit să o distrugă,
• În Tarragona anului 1492 este scris manuscrisul,
• În Sevilia 1480, Spania maurilor, sunt realizate acele minunate anluminuri. De o persoana la care nu te-ai fi așteptat.

Hanna vrea să pătrundă tainele acestui obiect misterios. Adună probe și analizează tot ce  poate elucida misterul: o aripă de insectă, o pată de vin, niște cristale de sare, un fir de păr alb. Fiecărei probe îi este dedicat în carte, un capitol. O reprezentare cu o femeie maură într-o rochie de culoarea șofranului la masa de Paște a unei familii de evrei sefarzi este total neobișnuită. Încă o enigmă pe care Hanna va trebui să o descopere.

Hagada din Sarajevo se dovedește o carte vie, atemporală, care a tulburat și tulbură în continuare. De aceea, a fost dorită, disputată, salvată de oameni care și-au sacrificat viața pentru ea. Într-o lume în care, mulți dintre noi, ne piedem atât de ușor sufletul există oameni care din dragoste pentru cărți își riscă viața. Mi-aș dori tare mult să cunosc un astfel de om, să-mi explice ce îl determină să facă asta. Cum anume îi răvășește sufletul pasiunea pentru cărți ca el să nu mai pună preț pe viața? Iar Hagada din Sarajevo, o carte mozaică, a fost salvată de 2 ori de… musulmani. Se pare că iubirea pentru cărți are o religie universală.

„Poporul cărții” este unul din acele romane care îți dă senzația că aparții unui club elitist. Prin el poți pătrunde și tu în lumea oamenilor care iubesc cărțile rare, apreciază cultura și arta. Poți  înțelege miracolul întreținut de frumusețea unei cărți vechi. Poți păși timid într-o lume care te așteaptă să o cunoști. O lume care nu are cum să le lase indiferent, care te va transforma și te va ghida spre frumos.

Mă întrebam cum ar trebui să arate fotografia pentru acest articol? Cred că Muzeul Național al Hărților și Cărților Vechi este cadrul perfect. Fotografia nu a fost una prea reușită, dar vizita la muzeu da. De ce am avut parte acolo mi-a întrecut cu mult așteptările. Doamna care este ghidul muzeului mi-a răspus cu răbdare la toate întrebările. Am fost fermecată de pasiunea cu care povestea. Muzeul Hărților este un muzeu care are vizitatori, întâlnești părinți cu copii, adolescenți, foarte mulți tineri și străini. Mi-a plăcut ușurința cu care ghidul trecea de la engleză la romană și eleganța cu care trata fiecare vizitator. Așa ceva eu văd destul de rar în Romania. Pe o scară de la 1 la 10 i-aș fi dat 10+.

Muzeul are hărți care sunt datate după anul 1500. Cea mai veche este din anul 1525, alb-negru. Hărțile sunt originale. La acea vreme se realizau prin tehnica gravurii în metal (sunt predominante) sau lemn. Pe lângă vechime, valoarea hărților este dublată de valoarea artistică. În ziua de astăzi suntem obișnuiți ca hărțile să aibă legendă. Legenda este semnul că au devenit mult mai tehnice. Pănă să apară legenda hărțile aveau un cartuș bogat ornamentat.

În muzeu există o hartă a Daciei, făcută de celebrul cartograf Abraham Ortelius, în care este semnalată o comoară. Este singura de acest gen din muzeu. Abraham Ortelius este creatorul primului Atlas Modern Geografic.

Plafoanele muzeului sunt de o frumusețe aparte. Pe ele sunt pictate hărți cerești inspirate după cele realizate de cartograful și astronomul Hevelius. Sunt redate numeroase constelații: Ursa Mare (Ursa Major), Ursa Mică (Ursa Minor), Lira (Lyra), Corbul (Corvus), Andromeda precum și constelații zodiacale, toate având câte o reprezentare artistică. Aceste hărți cerești sunt rezultatul unei munci de echipă coordonată de primul director al muzeului, artistul Octavian Ioan Penda.

Vitraliile prezintă reprezentări heraldice și cartografice și sunt imaginate de domnul Marcel Aciocoiței, artist plastic care este și astăzi restaurator în cadrul muzeului.

La începuturile cartografiei autorii de hărți nu mergeau pe teren și nu făceau măsurători. Foloseau sursele istorice, geografice și jurnalele de călătorie. Prima hartă pe baze științifice (nu există în acest muzeu) este harta Franței la care au lucrat 3 generații Cassini, de aceea se numește Harta Cassini și a fost publicată în anul 1789.

Pentru iubitorii de topuri  Muzeul Național al Hărților și Cărților Vechi este:

• singurul muzeu din România de profil cartografic,
• singurul din Europa de SE,
• unul dintre puținele muzee de acest de acest gen din lume. Restul muzeelor de pe mapamond au, în general, secții de cartografie. Destul de rar se găsește un muzeu de sine stătător.

Cladirea muzeului a fost construită în anii ’20 și îmbină stilul gotic (arcele frânte) cu cel mediteranian (logiile). Casa a aparținut unui negustor de origine armeană.

Muzeul stă bine și la capitolul suveniruri. Există replici după hărțile expuse în muzeu. Imprimate pe hârtie manuală, cu atenție la detalii, pot constitui o alternativă originală de cadou. Mi-am promis să revin pentru frumusețea exponatelor, pentru arhitectura rafinată și pentru poveștile și amabilitatea ghidului.

Fotografiile sunt din arhiva personală cu excepția celor care fac trimitere la sursă.

Între timp am ajuns să-i cunosc pe cei care au făcut hărțille vândute la magazinul de suveniruri. Despre echipa Morii de hârtie puteți citi în articolul de aici.

Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul de instagram.