De ce trebuie să doară iubirea?

28450415_2082013488709315_396422000_n

O știu de când avea 4 ani. Tocmai mă mutasem cu părinții într-o locuință nouă. Vis-a-vis de apartamentul nostru stătea o familie încântătoare. O fetiță blondă cu ochii albaștii și părinții ei. Eram fascinată de doamna T., mama Claudiei. Mi se părea cea mai frumoasă femeie din lume. Micuței îi era frică de întuneric, argument pentru care refuza categoric să rămână singură în casă. Când am fost rugată să mă împrietenesc cu Claudia, am acceptat imediat. Motivul? Aveam ocazia să stau în preajma mamei. Casa lor mă ducea cu gândul la un regat  în miniatură. Claudia era tratată ca o mica prințesă. Cu accent pe domeniul afectiv nu material. Eu și Claudia făceam parte din generația  „copiilor cu cheia legată de gât”. Asta în timp ce părinții erau ocupați să construiască „societatea multilateral dezvoltată”. În afara fricii de singurătate, Claudia era destul de matură pentru vârsta ei. Deși era o diferență de 3 ani între noi, aveam multe puncte comune. În casa Claudiei se râdea mult. Pe măsură ce creștea, a acceptat să stea singură. Eu am plecat la facultate. Ne-am mutat din bloc. Iar veștile despre ea erau din ce în ce mai puține.

Știți acea zi când sunt de rezolvat 100 de chestii, când te lovești de oameni care nu-și respectă ora de întâlnire, când parcă tot Universul conspira împotriva ta, încercând să îți decaleze programul, ca tu să nu ajungi la școală la timp să îți iei copilul? Ei bine într-o astfel de zi am reîntâlnit-o pe Claudia. Reușisem să ajung la ora convenită cu fiica mea. Ieșiam victorioasă cu ea de mâna pe poarta școlii. Nu-mi doream decât să ajung mai repede acasă, când am auzit pe cineva strigându-mă. Am recunoscut-o imediat. Nu mai avea nimic din vulnerabilitatea din trecut. În fața mea stătea o femeie frumoasă, rasată, cu o conversație elegantă și un surâs pe care nu aveai cum să-l ignori. O femeie care reușise în viața. Asta transmitea. A fost însă un moment când privirea i-a devenit nepermis de tristă, atunci când a început să-mi povesteasă trecutul ei. Acum însă părea fericită. Era. Atât că nu avea să dureze prea mult. Niciuna din noi nu știam asta.

În acel moment al vieții avea 2 copii reușiți, o carieră, un soț atrăgător, inteligent, tânăr și bogat (combinație destul de rară) de care părea îndrăgostită ca o adolescentă. O viață la care multe femei râvneau. Peste 1 an, Claudia s-a mutat cu familia  în Cluj. Am pierdut legătura. Îi mai dădeam câte un like pe Facebook.  De acolo nu lăsa să răzbată drama prin care trecea.

Mult mai târziu aveam să aflu că femeia asta frumoasă ducea în spate o poveste de viață care pe multe le-ar fi doborît. Provine dintr-o familia echilibrată. Părinții ei sunt împreună și astăzi. A fost un copil fermecător, nu dădea dovadă de cruzime în disputele care apăreau deseori între copii. Chiar și atunci când își apăra punctul de vedere nu ridica tonul, dar avea suficientă putere să se impună. Dacă mă gândesc bine nu a făcut niciodată crize, se mai alinta uneori, știa să profite de drăgălășenia ei, dar nimic grav. Cu toate astea Claudia a fost căsătorită de 3 ori și a divorțat tot de atâtea ori. Înainte să o judecați vă invit să o cunoașteți.

Prima oară s-a căsătorit în timpul facultății cu un coleg. A divorțat repede. Cum nu erau la mijloc copii și avere, totul s-a finalizat elegant. Nu au fost resetimente pentru că nu a suferit. A fost mai degrabă dezamăgită. Era însă tânără și convinsă că undeva Alesul o așteaptă.

Apoi îl cunoaște pe Laurențiu, al 2-lea soț. Se naște Miruna. Iubea și era iubită. Profesional, îi merge din ce în ce mai bine. I se propune o avansare. Asta însemna să lase sucursala unde lucra și să se mute în București la sediul central. Apar primele scântei, Laurențiu nu este de acord cu plecarea. Promovarea zboară, dar tensiunile din relația lor nu. Nu sunt genul care să sar din barcă la primul val! Încercă să mai ofere o șansă căsniciei. Până la urmă admite că nu este fericită și divorțează pentru a 2-a oară. De data asta nu a mai fost atât de ușor. Mă simțeam vinovată că Miruna va crește fără tată, iar eu nu eram pregătită să trăiesc singură.

Apare neașteptat o oportunitate. Un job în Viena. Aveau nevoie de un vorbitor nativ de limbă romănă și cineva… care să treacă de secretarele din România, ceea ce austriecilor nu prea le reușea. O persoană care să coordoneze relațiile cu partenerii din Romania, să organizeze și implementeze proiecte noi ale firmei pe piața românească, să participe la târgurile internaționale și la activitățile de business networking. Acceptă provocarea și se mută în Viena. La o lună o aduce și pe Miruna. Cum o pasiune se înlocuiești cu alta, iar în viața ei nu era nici un bărbat, se aruncă cu toată energia în provocările noului job. Asta o ține ocupată. A fost momentul în care a renunțat definitiv să își mai plângă de milă. Întâlnește oameni noi. Cresc responsabilitățile. A fost o perioada tare solicitantă pe plan profesional. Dar și cu multe realizări. Pe plan personal nu stătea prea grozav. Lucrurile aveau să se schimbe curând.

Este trimisă în Romania – București să susțină un workshop pentru implementarea unui nou proiect. Așa îl cunoaște pe Sebastian. Un IT-ist atrăgător care se îndrăgostește fără scăpare de Claudia. Din 2 în 2 săptămâni se urcă în avion și vine în Viena. Bărbatul simte că nu mai poate trăi fără ea. Încep să își facă planuri de viitor. Dar era o relație la distanță. Claudia nu mai era dispusa de data asta să renunțe la carieră. Firma unde lucrează deschide între timp o sucursala în Romania. Claudia este detașată în București. Rămâne  însărcinată. Îl are pe Radu. Și este fericită. Cum nu mai fusese până atunci. A fost momentul când ne-am reîntâlnit la școala unde fetele noastre erau colege. Viața avea să o lovească din nou.

Între timp Sebastiam primește o promovare importantă. Pentru a beneficia de ea este necesar însă să se mute în Cluj. Claudia trebuie iarăși să renunțe la carieră. Sebastian îi spune că nu are rost să mai lucreze. E mai bine ca Radu să stea cu ea decât cu o bonă. El câștiga suficient pentru a duce o viața care depășea cu mult standardale din Romania. Deși banii nu erau o problemă, i-a fost greu. Radu avea 1 an. S-a gândit că între timp lucrurile se vor schimba. Pe Sebastian noua poziție îl copleșea. Claudia l-a sprijinit cât de mult a putut. Stresul însă și-a spus cuvântul, iar el a început să dezvolte tulburări de personalitate cu episoade maniacale. A refuzat să fie consiliat de un psihoterapeut. Relaționarea dintre ei devenise un haos. Afecțiunea de care suferea era subiect tabu. Pe lângă încăpățânare dezvolta și un orgoliu autodistructiv. Relația a degenerat, a devenit violent cu copii. Apoi Sebastian și-a găsit refugiul într-o altă relație. Claudia a fost dată afară din casă împreună cu copii.

Era deja la al 3-lea divorț și cel mai devastator. Fără nici o sursă de venit a fost momentul în care a crezut că nu mai are forță să lupte. Poate că nu ar fi reușit să mergă mai departe dacă nu erau copii. Sebastian refuză să plătească pensie alimentară și are interdicție să își vadă copiii. Războiul cu fostul partener o epuizează. Acest divorț era să o coste viața. Rezultatele la un control medical îi pun un diagnostic fără milă. Medicului care o trata i-a recomandat suportul afectiv al partenerului. A bufnit-o râsul: Pentru mine este un lux și să mor, domnule doctor! Și nu a murit.

Acum este director de vânzări într-o multinațională. Să coordonezi o echipă de vânzări, să dezvolți portofoliul de clienți, să prospectezi piața, să identifici oportunitățile de dezvoltare a companiei și să analizezi concurența. Poate părea complicat pentru unii. Nu și pentru Claudia. După astfel de experiențe, te aștepți să nu mai creadă în dragoste. Crede. A fost învățată de mică să creadă în iubire. Îmi amintesc că la ea în casă am văzut prima dată Love Story. Mama Claudiei, ne-a făcut înainte o „recenzie” a filmului. Noi nu am făcut decât să ne așezem comfortabil pe canapea și să ne lăsăm seduse de povestea de dragoste. Și astăzi când revăd filmul, îmi reamintesc de mama Claudiei care ne-a spus la finalul filmului. Să nu uitați asta niciodată! Love means never having to say you’re sorry. N-am uitat. De fiecare dată când revăd filmul îmi amintesc de Doamna T., o romantică incurabilă.

Claudia este o femeie inteligentă, cu o carieră de succes, curajoasă, frumoasă, mamă a 2 copii minunați.Trăiește în Cluj. Sunt convinsă că timpul o să vindece rana produsă de ultimul divorț.

Am întrebat-o: Mai crezi în dragoste? Mi-a răspuns: Da, dar nu în căsătorie!

Cred în iubire! În iubirea care merge mai departe! În iubirea care iartă. În iubirea care se reclădește pe o structură de rezistență mult mai solidă ca prima dată. În iubirea care capătă putere de miracol! Viața m-a învățat că un om nu poate rezista fără iubire. E împotriva firii. De aceea ne îndrăgostim. Preferăm să suferim, dar nu putem trăi fără ea.

Cu toatea astea nu pot să nu mă intreb? De ce trebuie să doară iubirea?

 

 

 

 

 

 

 

6 comments on “De ce trebuie să doară iubirea?”

  1. Adriana spune:

    Frumoasă abordare, de a povesti despre destinele oamenilor extraordinari de lângă noi.

    1. emiliachebac spune:

      Mulțumesc! Oameni extraordinari pe care i-am cunoscut. Am o lista lungă. Sper să pot reda cât mai multe poveşti pe acest blog.

  2. Oana M spune:

    Minunat ați scris. Emoționant și plin de speranță în același timp.

    1. emiliachebac spune:

      Povestea de viata e speciala. Eu doar incerc sa transmit pe acest blog sa privim viata in ansamblu nu in amanunt. Ceva ce astazi pare ingrozitor, maine poate căpăta o alta perspectivă.

  3. Am citit aici, o poveste de viață, bine punctata. Frumos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *