Merită pentru oamenii minunați care au intrat în viața mea…

Mereu apar oameni noi în existența mea. Fie că ei îmi schimbă viața, fie că eu o schimb pe a lor, aceste întâlniri nu sunt rezultatul eforturilor mele. Cineva acolo „sus” le pune la cale. De aceea consider că Loredana a ajuns la mine nu printr-o aruncătură de zar ci prin aripi de înger.

Îmi doream de ceva timp să lansez o rubrică lunară pe blog: X recomadă. O rubrică pentru cei care iubesc cărțile. După ce m-am agitat fără succes și am întrebat în stânga și în dreapta la final nu am găsit prea multe persoane receptive. Am primit răspunsuri de genul: „nu acum mai încolo”, „nu am timp pentru așa ceva”, o prietenă foarte bună care citește enorm s-a eschivat elegant. Asta m-a mâhnit grozav pentru că recomandările ei chiar sunt demne de împărtășit. Nu am abandonat ideea doar am așteptat să apară aceea persoană care să aibă curaj, timp și interes. Cineva care să iubescă cărțile atât de mult, încât să aibă răbdare să scrie despre ele cu aceiași pasiune cu care le citește.

Mi-a descoperit blogul căutând recenzii la o carte nou apărută Muza. Dacă acel articol mi-a adus o cititoare de sensibilitatea și profunzimea ei, a meritat toată munca investită cu lectura cărții și căutarea tablourilor despre care se vorbește în acel volum. A început să comenteze pe blog și Instagram. Se vedea că iubește cărțile. Toți avem momente în viață când lăsam instinctul să ne ghideze. Am simțit este persoana potrivită și am contactat-o pe Instagram. Inițial am vrut să mă întânesc cu ea. Mi-a spus că nu poate și am crezut că este o persoană cu o agendă încărcată. Apoi ne-am împrietenit pe Facebook și am realizat că distanța nu îi permitea să ne cunoaștem. I-am explicat că vreau să fie promotoarea unei rubrici la mine pe blog. Ea a acceptat, iar eu i-am trimis întrebările. Și mi-a răspuns în 7 pagini. M-a cutremurat seriozitatea cu care a abordat totul, dar mai ales de cât de frumos își cultivă pasiunea pentru cărți. Din cea mi-a scris răzbătea patima pentru cărți, o poveste de viață și acel „ceva” care m-a făcut să o îndrăgesc.

Loredana Nicoleta Sandu, este din Curtea de Argeş, are 42 de ani și a absolvit Facultatea de Filosofie şi Jurnalistică din Bucureşti. Este căsătorită şi are un baiat student. „Fiul meu reprezintă cea mai mare bucurie şi realizare din viața mea”. Iubește orașul în care trăiește. În timp ce îi citeam materialul îmi venea să mă urc în mașină și să plec spre Curtea de Argeș. „Oraşul în care trăiesc este superb, micuț, liniștit, cu un aer ușor boem. Eu îi spun oraşul regal. Oamenii se cunosc între ei. Pe stradă, la o cafea, în parc, la librarie, la paine… imposibil să nu dai peste un cunoscut cu chef de vorbă. Mi-aş dori un teatru, muzee, parcuri mai mari, locuri de muncă”…  Nu se plictisește niciodată, mereu găsește ceva de făcut, caută să se înconjoare doar de oamenii care îi aduc bucurie şi frumos. Viața a învățat-o că sensibilitatea nu are prea mare căutare şi a avut de pierdut! Tatăl ei a fost persoana care a înțeles-o cel mai bine. Absența lui o doare și acum după 6 ani. „Era un om atât de bun, de calm, de înțelegător, de cald, emana doar fericire, nu s-a certat niciodata cu nimeni… aş fi vrut să fiu ca el!”    

Provine dintr-o familie în care toții membrii ei citeau. „Recunosc, sunt lovită crunt de fiorul lecturii !Pentru mine cuvântul carte şi verbul a citi sunt strâns legate de familie”. Bunica citea „Psalmii”, sora mai mare a experimentat plăcerea cititului descoperind lumea și oamenii, fratele era pasionat de romane politiste. Mama Loredanei iubește în mod deosebit poezia, deși mulți fug de ea. Crede că „poeții trăiesc undeva între Cer şi Pămănt!” Mama a rămas şi astazi aceiaşi fire boemă, ce caută  întotdeauna frumosul și spiritualitatea în lumea din jur.

„Lumea cărților mele este străns legată de tată. Cu multă dragoste şi pasiune pentru cărți, a deschis cumva drumul vieții mele ca cititor!” Între tatăl Loredanei și cărți era prietenie, dragoste și devotament. Atunci când era plecat de acasă, tata le trimitea cărți. Întotdeauna scria o dedicație „Pentru mica mea Lore, o carte care să te însoțească în vacanța de iarnă…” Avea o biblotecă mare, iar Loredanei i se părea pe atunci imensă. „Întotdeauna cărțile tatei erau într-o ordine perfectă, așezate pe edituri și numerotate. Ținea o evidență clară de aceea ştia cu exactitate pe ce raft să caute un anumit volum. Nimic nu este mai trist decât o carte uitată  pe care n-a mai deschis-o nimeni de ani de zile.” Își amintește cu emoție de cărțile familiei: „ Mi-e dor de biblioteca părinților mei care îmi dadea un sentiment de siguranța și confort”.

Cum petrece Crăciunul un pasionat de cărți?  Loredana, se crede în Islanda şi se joacă de-a „Jolabokaflod”, adică „potopul cărților de Crăciun”! Islandezii, au o tradiție interesantă, îşi dăruiesc unii altora cărți în ajunul Crăciunului şi stau apoi întraga noaptea să le citească! De Crăciun dăruiește familiei și prietenilor cărți. „A fost dificil, m-am temut să nu dau greş cu alegerile mele, deși le ştiam preferințele. De ce oare cele mai multe cărți erau pentru tata?!Cu Romanovii lui Montefiore mergeam la sigur… Mi-aş fi dorit să mai trăiască, să se poată bucura de toate minunățiile care apar astazi!”

Pentru Loredana lectura este un moment de plăcere și răsfaț. Consideră o zi în care nu citește, o zi pierdută! Își cumpără cărți online (pentru prețurile bune şi reduceri). În librărie o atrage mirosul de carte, sentimentul de dorință, cunoaștere și mister. Colindă anticariatele unde descoperă mereu comori, dar mai ales povești. Nu-i place să citească cărți împrumutate,vrea să fie ale ei. Simte o mare pierdere dacă citește o carte buna şi nu o are în bibliotecă!

Îi plac cititorii, îi consideră speciali, crede că există mai multe șanse să se înțeleagă cu un devorator de cărți, însă nu îi displac neaparat cei care nu citesc! „Cunosc persoane care sunt foarte ocupate: job, casă, copii… și totuși găsesc timp și pentru lectură! Ei cum fac, de unde atâta timp? Sau poate timpul lor se masoară altfel? Consider că problema nu este a timpului, ci a interesului, timpul este doar o scuză nu și o realitate!”

Mă văd cu Loredana savurând un ceai, obligatoriu, într-o locație cu poveste. Într-un loc în care odată intrate vom uita de lumea de afară. Știu asemenea locuri. Și știu că ne vom întâlni. Mâine, peste o lună, poate peste un an. Atunci când va fi momentul. Până când ne vom întâlni… știu că avem în comun patima pentru cărți, o sensibilitate pentru oamenii frumoși și o poveste de viață asemănătoare.

Ca să-mi trimită fotografia de mai jos Loredana și-a transformat soțul în „fotograf”. Și-a asumat faptul că lumea, care trecea pe lângă ei, se uite ca la urs. Unde mai vezi pe cineva să se fotografieze cu un braț de cărți? Draga mea prima data e mai greu, pe urmă te obișnuiești, găsești unghiul și lumina potrivită fără se te mai perturbe nimeni și nimic.

Îmi amintesc când mi-am deschis blogul. Nu știam ce oameni mă vor citi. Cu fiecare articol îmi propun mai puțină implicare emoțională. Nu-mi reușește. Sunt articole în care îmi las fâșii din suflet. Nu pot altfel. Dar merită! Merită pentru că așa am cunoscut-o pe Lore, merită pentru că în timp ce scriam acest articol am primit cel mai răvășitor comentariu de până acum. Am respirat adânc, l-am mai citit încă o dată și am decis să răspund după ce voi publica acest articol. Nu știu dacă răspunsul meu se va ridica la înălțimea comentariului tău Ingrid. Merită pentru cei care își rup din timpul lor să comenteze pe blog, pe facebook sau pe Instagram. Merită pentru cei care mă sună să îmi spună că fac un lucru impresionant. Merită pentru oamenii minunați care au intrat în viața mea. Mulțumesc!