Cărți citite în 2018

Fotografia mea preferată din 2018

Lista mea cu cărți citite în 2018 cuprinde 75 de titluri:

1. Missy Regina României – Guy Gautier
2. Arta interviului – Laurence Grobel
3. Întoarcerea Regelui Mihai – Danielle Maillefer
4. Moștenirea Elenei Lupescu și statul comunist – Diana Mandache
5. Cavalerul resemnării – Vintilă Horia
6. Memorii – Constantin Virgil Gheorghiu
7. Aristocrați români în lumea lui Proust – Mihai Dimitrie Sturdza
8. Poporul cărții – Geraldine Brooks
9. Palatul Cotroceni – Diana Mandache
10. Fascinanta Martha Bibescu și lumea ei – Christine Sutherland
11. Maxilarul inferior (vol I) – Doina Uricariu
12. Maxilarul inferior (vol II) – Doina Uricariu
13. Romanovii – Simon Sebag Montefiore
14. Frumoasa doamnă Seidenman – Andrzej Szczypiorski
15. Manuscrisul fanariot – Doina Ruști
16. Catherine – Paris de Martha Bibescu
17. Escrocii galeriilor de artă – Philip Hook
18. Povestea anticarului – Charlie Lovett
19. Încăperi ferecate – Care Santos
20. Ecaterina cea Mare & Potemkin – Simon Sebag Montefiore
21. Lebedele de pe Fifth Avenue – Melanie Benjamin
22. Tabloul flamand de Arturo Perez – Reverte
23. Testamentul francez – Andrei Makine
24. Albumul rusesc – Povestea unei familii aristocratice de Michael Ignatieff
25. Sf. Elisabeta Feodorovna a Rusiei – Un crin în văile muceniciei de Lubov Millar
26. Clubul Dumas de Arturo Perez – Reverte
27. Comedia umană (vol II) – Honore de Balzac
28. Gauguin din orașul albastru de Jean – Luc Bannalec
29. Martha Bibescu și vocile Europei – Corespondență și dosar CNSAS 1941-1945 de Alina Pavelescu
30. Regina Maria – Însemnări din ultima parte a vieții (martie 1937- iulie 1938)
31. Șapte ani în Provance – Ioan T. Morar
32. Memoria frunzelor moarte de Marie – Helene Fabra Brătianu
33. Și tu poți să zbori – Seth Godin
34. Constellation – Adrien Bosc
35. Fata cu fragi – Lisa Stromme
36. O femeie din Berlin – Însemnări de jurnal 20 aprilie – 22 iunie 1945 – Anonima
37. Nebiruita flacără a vieții – Anna Kretzulescu – Lahovary
38. Prințesa Bibescu – Ultima orhidee (vol I) – Ghislain de Diesbach
39. Prințesa Bibescu – Ultima orhidee (vol II) – Ghislain de Diesbach
40. Fotograful Curții Regale – Simona Antonescu
41. Linchpin – Ești de neîlocuit – Seth Godin
42. Tovarășul baron – O călătorie în lumea pe cale de dispariție a aristocrației transilvănene de Jaap Scholten
43. Jurnal de război 1916 – 1917 (vol I) – Regina Maria
44. Jurnal de război 1917 – 1918 (vol II) – Regina Maria
45. Jurnal de război 1918 (vol III) – Regina Maria
46. Aerul pe care îl respiri – Care Santos
47. Călătorie în România – Sir Sacheverell Sitwell
48. Parisul anilor nebuni – Mary McAuliffe
49. Jurnal din vremea ocupației (vol I) – Vasile Th. Cancicov
50. Jurnal din vremea ocupației (vol II) – Vasile Th. Cancicov
51. Pălăria președintelui – Antoine Laurain
52. Însemnări din timpul ocupației germane 1916 – 1918 de Pia Alimăneștianu
53. Arta gândirii creative – Rod Judkins
54. Viața de poveste a lui A. J. Fifry – Gabrielle Zevin
55. Viața după viață – Kate Atkinson
56. Arta rețelelor sociale – Guy Kavasaki, Peg Fitzpatrik
57. Așa a fost să fie de Barbu Olănescu – Orendi
58. În spatele frontului – Marele Război așa cum l-am văzut eu decembrie 1916 – iulie 1918 de Gerhard Velburg
59. Floarea Pustei – Istoria lui Rozsa Sandor, ultimul mare haiduc al Europei de Gabriel – Virgil Rusu
60. Parlamentul în pribegie – Grigore Procopiu
61. Ce are asta de-a face cu mine? – Sacha Batthyany
62. Camera de povestit – Michael Paterniti
63. În timp ce tu dormeai – Horia Ghibuțiu
64. Însemnări zilnice (vol VI) – Regina Maria a României
65. Jurnal de război – Misiune în România de Marcel Fontaine
66. Tatuatorul de la Auschwitz – Heather Morris
67. Citește! Te rog, Citește! – Felicitas von Lovenberg
68. Douăzeci de ani în România 1889 – 1911 de Maude Rea Parkinson
69. Lumea toată era a mea – Amintirile unei prințese de Ana – Maria Callimachi
70. Convorbiri cu Regele Mihai – Stelian Tănase
71. Regina – mamă Elena de Simona Preda
72. Soția din Paris – Paula McLain
73. Cuvânt cu cuvânt – Liliana Lunghina
74. Meseria de romancier – Haruki Murakami
75. Sertarele cu secrete de Despina Skeletti – Budișteanu

Anul 2018 în cărți citite:

Cartea preferată în 2018: Poporul cărții – Geraldine Brooks, recenzia ei o găsiți aici.

Cartea preferată nr.8 în listă

Editura preferată în 2018: Corint. Deși am descoperit-o recent, fiind o devoratoare de memorii și jurnale, cărțile lor din colecția Istorie cu blazon mi-au creat dependență. Aceasta înseamnă că nu dau nici o comanda de cărți fără ceva de la editura Corint. Din lista de mai sus, 9 cărți citite sunt de la Editura Corint. Destul de multe pentru o editură abia descoperită. Vezi titlurile: 3, 29, 30, 42, 48, 52, 67, 69, 73.

Autor român preferat în 2018 – rămâne tot Simona Antonescu declarată de mine revelația anului 2017. În 2018 am avut șansa să-i iau un interviu acestei autoare de excepție pe care îl puteți citi aici.

La fel ca în 2017, personalitatea preferată a anului 2018 rămâne Regina Maria. Nu cred că va reuși cineva, prea ușor, să o elimine din acest top. Nici invitații mei nu mă ajută deloc, Regina Maria fiind personalitatea cea mai des evocată pe blogul meu, de aceea se impunea o etichetă Regina Maria. Din lista cu cărți citite în 2018, cele scrise despre și de Regina Maria le găsiți la : 1, 9, 30,43, 44, 45, 62.

Genul preferat în 2018: memorii&jurnale și cărțile de istorie.
Cartea de istorie preferată a fost Romanovii, iar recenzia o găsiți aici. https://emiliachebac.com/romanovii-simon-sebag-montefiore-cartea-lunii-martie-2018/ Este mai mult decât vizibil că mai bine de jumătate din lista de cărți citite în 2018 aparțin acestui gen.
Cartea din categoria memorii&jurnale preferată este Lumea toată era a mea – Amintirile unei prințese de Ana – Maria Callimachi ( normal de la editura Corint)

Carte despre cărți

Am o preferință emoțională pentru cărți despre cărți. Fie că povestesc despre manuscrise vechi, biblioteci dispărute, anticari, librari, restauratori de carte, chiar și … hoți de cărți rare, nu le las din mână până nu le termin. Dacă sunteți pasionați de acestă lume ascunsă, din lista cu cărți citite în 2018 le găsiți la : 8, 15, 18, 26, 54, 65.

Îmi mai place să citesc cărți cu subiecte legate de lumea artei. Să pătrund în atelierele pictorilor, să descopăr povestea din spatele unui tablou și să merg în timp pe urmele unei opere de artă dispărute. Tipul acesta de cărți mi-au îmbogățit incredibil de mult cunoștintele de istoria artei. Pentru doritorii de astfel de titluri, din lista cu cărți citite în 2018, volumele care tratează despre aceste subiecte le găsiți la : 17, 19, 22, 28, 35, 36.

Contextul anul 2018 a impus un nou gen: cărți Centenar. Cei care mă urmăresc pe Facebook și Instagram știu că nu am postat prea mult despre Anul Centenarului. „Nu am ADN de erou” așa cum se cere în zilele noaste, dar am profitat de cărțile scoase cu acest prilej și am citit cât de mult am putut. Am început cu jurnalul Reginei Maria, am continuat cu însemnările Piei Alimăneștianu (nu am știut că în timp ce bărbații familiei Brătianu au plecat în refugiu cu familia regală și guvernul, femeile Brătianu au rămas în București, sub ocupația germană, pentru a susține moralul românilor) și am încheiat cu jurnalul lui Vasile Th. Cancicov. Deja îmi făcusem o imagine despre ce a însemnat refugiul din Modova, dar și ocupația din București. Am vrut apoi să văd cum ne priveam cei cu care ne luptam /dușmanii – din jurnalul lui germanului Gerhard Velburg, dar și cei care ne stăteau alături/aliații – din jurnalul francezului Marcel Fontaine. Prin amintirile și notele lui Grigore Procopiu am mers în pribegie, în Rusia bolșevică, pe urmele Parlamentului. Pentru mine, Anul Centenarului, s-a manifestat prin cât mai multe lecturi despre Marele Război, iar pe blog prin articole scrise cu respect pentru limba limbă română. În lista de cărți citite în 2018 apar la: 43, 44, 45, 49, 50, 52, 57, 59, 63.

Cărți Centenar
Cărți Centenar
Cărți Centenar

M-au dezamăgit:
• Testamentul francez – Andrei Makine
• Albumul rusesc – Povestea unei familii aristocratice de Michael Ignatieff

Nu ar fi trebuit să le cumpăr. M-am lăsat păcălită de niște recenzii care nu meritau băgate în seamă :
• Constellation – Adrien Bosc
• Linchpin – Ești de neîlocuit – Seth Godin
• Gauguin din orașul albastru de Jean – Luc Bannalec

În 2018 am început să frecventez un club de lectură.  Îmi place la nebunie să interacționez cu oameni care vorbesc despre cărți, chiar și în discuții contradictorii.

O surpriză neașteptată a fost cartea Tovarășul Baron, de la editura Corint, care mi-a deschis perspective neașteptate și m-a făcut să plec în călătorie (cu autocarul… ) pe urmele nobilimii transilvănene. Povestea o găsiți aici.

Cartea care m-a determinat să plec pe urmele nobilimii transilvănene nr.42 în listă

Închei articolul, despre cărțile citite în 2018, cu o poveste de suflet. 2018 va rămâne pentru mine un an special, a fost anul în care, prin intermediul cărților, am primit un dar prețios, o prietenă dragă. Povestea noastră o găsiți aici. Când am scris articolul ne cunoșteam numai online, între timp ne-am întâlnit offline. Cu siguranță, câteodată viața bate orice scenariu de film. Când am o dilemă legată de o carte o sun pe Loredana. Simte piața cărților. Simte ce cărți îmi plac. Simte oamenii. Simte frumusețea unde alții nu știu să caute. Cine știe poate că la anul voi anexa și lista Loredanei alături de a mea. Ar fi interesant, nu? Numai să reușesc să o conving.

Pentru cei care mă urmăresc, nu vă recomand ce cărți să citiți ci doar să citiți. Începeți cu ce vă place și ce vă face fericiți. Dacă citiți constat, în timp o să vă rafinați și alegerile. Astfel o să ajungeți să abandonați drumul îngust și întunecat, pe care pășesc cei mulți dintre oameni, iar pentru voi lumea se va deschide și va capătă deodată volum, flexibilitate, lumină și … prieteni.

Pentru mine 2018 în cărți citite a însemnat: Poporul Cărții, o prietenă și editura Corint.

Pasionații de lectură mă pot urmări și pe contul de instagram unde postez fotografii cu cărțile citite peste an.
Las mai jos câteva imagini cu „realitatea din teren”, iar apoi cu „produsul finit”, adică ce ajunge pe rețele de socializare.

Încercând să fug de lumină
Când îi explici fotografului că dorești să se vadă doar cartea și nu ești preocupată deloc de postură. Degeaba, înțelege tot ce vrea el.
O carte și Castelul Peleș
După Romanovii nu m-am putut desprinde prea ușor de Imperiul Tarist
Am vrut să respect cromatica…

În lipsa unui acord scris, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei emiliachebac.com, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe emiliachebac.com”, cu link, la finalul paragrafului.

4 Replies to “Cărți citite în 2018”

Este dificil să întălnești persoana care să vadă dincolo de toate aparențele! Dar și mai greu este sa găsești o persoană care să îti vadă sufletul așa cum este el. Nu stiu dacă este măna destinului sau poate norocul ! Eu cred că este vorba despre deschidere sufletească, sinceritate, încredere…din prietenie nu poți fi dat afară! Așadar, La Mulți Ani Prieteniei noastre, draga mea Claudia!
Să avem un an fabulos și de senzație!
Anul livresc 2019 să ne surprindă numai cu cărți geniale, editurile să ne încănte doar cu apariții de senzație, iar scriitorii să fie inspirați în a scrie carți pe gustul nostru!

Cum 2019 este anul „Cărții Cărții” în România, sper ca editurile să ne surprindă cu titluri cât mai atrăgătoare. Mă bazez pe tine să mă ții la curent,ca de fiecare dată, altfel eu nu aș părăsi prea ușor bula mea de jurnale& memorii, artă și cărți de istorie. La multi ani, Lore!

Bună. Foarte interesanta si tentanta lista. Am incercat in zadar sa caut cartea Exilul regelui, nu se mai găsește. Imi spui si mie te rog cum de ai gasit- o? Oare nu ar putea Curtea Veche sa tipareasca o nouă ediție sau o carte digitala? Pun intrebarea pe un blog citit, poate ma aude cineva.

Mulțumesc! Am luat-o imediat ce a apărut. Cărțile despre Regele Mihai le cumpăr întotdeauna în primele zile când sunt lansate. Încearcă la bibliotecă. Eu acolo apelez atunci când o carte „se evaporă” prea repede din librării.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Accept Politica de Confidențialitate.