Urma să mă întâlnesc, pentru un interviu, cu Ada Zaharia o fată de 17 ani pasionată de desen. Pentru prima oară, interacționam pe blogul meu cu acest segment de vârstă. Cum Ada s-a dovedit o revelație, am vrut să postez pe contul personal de facebook câteva cuvinte despre ea. Un lucru pe care îl fac rar. De cele mai multe ori, prefer să fiu rezervată și să las euforia momentului să se domolească. Acesta este și motivul pentru care interviurile mele apar după 2-3 luni. Un interval de timp în care materialul se așează, în vreme ce factorul surpriză continuă să acționeze.
Pe 28 martie 2019 postam pe facebook: Ce te faci când o puștoaică de 17 ani îți dă lumea peste cap? Când am decis să-i iau un interviu, știam că are talent la desen. Dar nu mă așteptam să fie atât de profundă.
Mi-a povestit cu recunoștința despre cei care i-au deschis drumul spre frumos. Mi-a vorbit cu atâta bucurie despre desen, pictură și benzi desenate încât ochii ei pur și simplu luau foc. M-a lăsat mută de admirație când mi-a spus despre personalitățile care o inspiră.
Acum 8 ani și-a descoperit marea pasiune, iar de atunci refuză să-și mai piardă vremea cu lucruri care nu contează. Spune că singurătatea și creativitatea pot fi uneori foarte bune prietene, iar lumea o sursă inepuizabila de inspirație.
Si pentru ca tot este la moda sa spui ce ai în geantă, ce credeți ca poartă mereu cu ea? Caiet de schițe și creioane…
Nu este genul de introducere cu care v-am obișnuit, dar cum Ada Zaharia apreciază la un om în primul rând autenticitatea cred că este cea mai bună alegere.
Emilia Chebac: Când ai început să desenezi?
Ada Zaharia: Eu nu-mi mai amintesc, dar mama mi-a povestit că de la 3 ani am început să desenez. Făceam asta tot timpul. Serios m-am apucat însă în clasa a III-a când am început cursurile la Galeria Basil. Deși desenul mă fascina, atunci îl tratam doar ca pe un hobby. Nu mă gândeam că va deveni ceva serios.
Emilia Chebac: Când ai realizat că este drumul pe care vrei să mergi?
Ada Zaharia: În clasa a VIII-a am fost într-o tabără de vară unde a venit o profesoară din Suedia. M-am văzut pe mine în viitor. Ne-a vorbit de concept art (design de personaje pentru jocuri) și benzi desenate. Trăisem cu ideea că aceste lucruri sunt doar pasiuni care niciodată nu se vor transforma într-un un job în sine. Când am realizat că se poate, am știut că asta îmi doresc să fac în viitor. Oricum nu mă vedeam într-un birou.
Emilia Chebac: Un profesor și o metodă care ți-au plăcut?
Ada Zaharia: Un student al profesoarei din Suedia a venit să ne predea, 1 an, la Galerie. El m-a motivat să-mi dezvolt partea de tehnică, dar și mentalitatea de artist. Îmi plăcea că mă pot baza pe opinia lui.
Se întâmplă frecvent ca un profesor să-ți desființeze lucrarea, dar fară să-ți spună unde ai greșit. Ori el ne spunea punctele tari, dar și punctele slabe. Nu-mi place să să fiu încurajată degeaba, dar nici criticată fără să mi se spună de ce.
Încurajarea excesivă dă naștere la artiști superficiali. În legătura cu critica, mai degrabă mă apropii de un profesor care îmi dă notă proastă, dar îmi argumentează de ce a făcut-o, decât să primesc un 4 pentru că nu mă suporta. Admir profesorii corecți care vor să educe, nu pe cei care vor să demonstreze că sunt superiori.
Emilia Chebac: Cum te simți când desenezi?
Ada Zaharia: Nu e legat de faptul că desenez, ci mai degrabă de momentul când se conturează ideea poveștii. Ajung să creez o lume a mea. Am senzația că trăiesc o altă realitate. E fascinant să vezi cum ideea ta prinde viață.
Emilia Chebac: Talentul este suficient?
Ada Zaharia: La desen talentul ocupă o proporție mult mai mică decât s-ar crede. Există foarte puține persoane, atât de talentate, încât să facă lucruri extraordinare fără să muncească. Michelangelo era talentat, dar a și muncit din greu.
Emilia Chebac: Ce mesaj ai vrea să transmiți prin lucrările tale?
Ada Zaharia: Cred că arta modernă, tocmai pentru că nu poate veni cu nimic nou, încearcă să șocheze până la un punct care uneori poate deveni chiar dezgustător. Nu mai spun că de multe ori nu transmite nici un fel de mesaj.
Arta influențează oamenii și reprezintă oamenii în același timp. Mesajul pe care vreau eu să-l transmit: să fim mai toleranți, să renunțăm la superficialitate pentru profunzime, să nu mai punem etichete. Arta are și ea o vină că lumea a devenit atât de violentă. O artă superficială formează un public superficial. O pictură complet neagră cu o zgârietură poate fi numită arta? Ce mesaj crezi că transmite ea publicului?
Emilia Chebac: Ești tare matură pentru vârsta ta. Acum înțeleg de ce ai primit ok-ul celor de la Galeria Basil să predai la grupele mici. Ce copii îți vin la cursuri?
Ada Zaharia:
• Am copii care vin și îmi pun întrebări despre artiști, artă și tablouri. E o mare bucurie când îi simt atenți.
• Am copii care se panichează atunci când greșesc. Jumătate de an i-am explicat un copil că e nevoie să se relaxeze, în arta nu există greșeli. Abia acum se văd rezultatele, dar este un proces destul de greu.
• Am și copii care nu-și doresc să deseneze, dar vin obligați de părinți.
Emilia Chebac: Cum te-au influențat cursurile de la Galeria Basil?
Ada Zaharia: E o atmosferă foarte frumoasă la Galerie. Suntem ca o familie. Continuăm să ne vedem și după terminarea cursurilor din timpul anului școlar. Galeria organizează tabere în vacanțele de vară. Aceste tabere nu înseamnă numai să desenezi. „Vai ce frumos! Acum duceți-vă în cameră!” După orele de curs vedem filme vechi și le comentam. Mă îndoiesc că m-aș fi uitat vredată din propria inițiativă la „Singing in the rain”. Ascultăm și muzică. Aici am învățat textele cântate de Abba. Le-am auzit de foarte multe ori. Oamenii de la Galerie mi-au influențat personalitatea.
Emilia Chebac: Cum gestionezi concurența?
Ada Zaharia: Marii maeștrii nu mă sperie, oricum sunt acolo sus pe un piedestal. Când vedeam artiști contemporani sau colegi care se descurcau foarte bine, îmi era greu să depășesc acel moment. De ce el poate și eu nu? Apoi am înțeles că în loc să mă roadă invidia, mai bine îmi consum energia muncind din greu.
Emilia Chebac: Ce te inspiră?
Ada Zaharia: Orice artist se inspiră din mediul în care trăiește. Nimeni nu vine cu idei peste noapte, cum lasă unii să se înțeleagă. Călătoriile mă inspiră foarte mult. Cum de cele mai multe ori călătoresc cu un grup mai mare, atunci când îmi place ceva, prefer să fotografiez nu stau să schițez.
Anumite locuri mă fac să-mi imaginez cum ar trăi personajele mele de benzi desenate acolo. Dacă întâlnesc oameni care se aseamănă cu personajele mele îi asociez și construiesc o poveste pornind de la o conversația reală.
Emilia Chebac: Un exemplu?
Ada Zaharia: Eram la Alhambra. Coboram niște scări și mi-am imaginat cum prințesa din povestea mea ar coborî pe aceleași scări în drum spre un proces. Vedeam prințesa, rochia ei, cavalerii. Povestea se contura foarte clar.
Emilia Chebac: O personalitate pe care o admiri?
Ada Zaharia: Freddy Mercury pentru energia și fericirea pe care o avea când era pe scenă. Deși lumea, la început, l-a crezut nebun, el nu s-a lăsat schimbat. A rămas în continuare cine a vrut el să fie și nu a renunțat.
Freddy nu era un personaj de scenă (cum se întâmplă azi cu mulți artiști), el chiar așa era. Astăzi se caută extravaganța pentru că aduce faimă.
Emilia Chebac: Un artist care te inspiră?
Ada Zaharia:
• Mă fascinează Van Gogh. Am citit viața lui. Este singurul artist care a știut să transforme, în lucrările lui, suferința în frumusețe și fericire.
• Îmi place, din arta contemporană, Sergio Toppi pentru ilustrațiile și benzile desenate. Ca tehnică așa îmi doresc să ajung.
Emilia Chebac: De ce ai acceptat acest interviu?
Ada Zaharia: Am fost curioasă. Am ratat multe șanse pentru că mi-a fost frică. Puteam să mă bucur de multe lucruri frumoase, dar pentru că nu am avut suficient curaj le-am lăsat să treacă pe lângă mine. Mai nou, spun da provocărilor!
Emilia Chebac: Te mai pasionează ceva pe lângă desen?
Ada Zaharia: Actoria. Am făcut primul curs în clasa a VII-a, apoi am renunțat. Și deși pauza a fost destul mare și uneori nu credeam că o să mă mai reapuc, mi-am depășit teama și de ceva timp am reluat cursurile.
Emilia Chebac: O provocare pentru mine?
Ada Zaharia: Să scrii despre organizatorii Galeriei Basil: Luminița și Bogdan Vasile. Nu știu dacă neaparat legat de galerie, deși tot ce se întâmplă acolo este interesant, cât mai mult despre ei. Te asigur că au multe povești interesante care merită auzite.
Emilia Chebac: Ce ai vrea să le transmiți oamenilor?
Ada Zaharia: Prin micile lucruri pe care le facem, fără să ne dăm seama influențăm lumea din jur, în bine sau în rău.
Emilia Chebac: De la cine ai moștenit talentul la desen?
Ada Zaharia: În familia mea nu desenează nimeni. Amândoi parinții mei au însă o latură creativă. Tata scria poezii, iar mama e pasionată de actorie. Dar nu trăiesc din pasiunile lor, au joburi serioase.
Emilia Chebac: Cine te-a susținut cel mai mult?
Ada Zaharia: Mama, de aceea, țin să îi mulțumesc. M-a încurajat tot timpul. M-a dus la toate cursurile la care îmi doream să merg. Voiam pian, mă ducea la cursuri de pian. Am vrut dans, apoi chitară. Toate îmi plăceau, dar când venea vorba să muncesc serios și să obțin rezultate renunțam.
Când i-am cerut să mă ducă la desen, după ce încercasem o groază de cursuri, nu a venit cu o replică gen: „O să renunți la desen cum ai făcut cu toate! Mi-a spus doar: „Foarte bine, dar să știi că aici va trebui să muncești”. A fost realistă. Pentru că a avut răbdare și nu m-a descurajat, am găsit, în sfârșit, ceva care să mă fascineze. Iar de atunci nu am mai renunțat.
Câteva din lucrările Adei
Sunt sigură că Ada Zaharia, în drumul ei spre afirmare, nu va alege niciodată să deseneze pentru un public superficial. Mesajul ei va fi suficient de inspirator pentru a-și provoca audiența să se ridice la nivelul ei. Drumul spre succes nu va fi plătit cu anihilarea personalitații. Iar principiile sănătoase, adânc înrădăcinate în ea, îi vor fi scut atunci când va fi sfătuită să aleagă scurtăturile în viață.
Ada arde pentru fiecare proiect. Trăim timpuri în care tot mai mulți oameni își doresc să devină celebri pentru orice fleac. La 17 ani, Ada a înțeles că redarea frumuseții, în artă, este ceva care se construiește în timp. Și pentru că are răbdare și a fost înzestrată cu toate atributele necesare (este talentată, nu fuge de munca și crede în visul ei) sunt convinsă ca va reuși în tot ce și-a propus.
Propun un exercițiu de imaginație. Dacă la 17 ani Ada Zaharia gândește și acționează așa, oare cum va fi la 27, dar la 37?
Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul de instagram.
