
Aseară, într-un mijloc de transport am auzit o voce de copil: „Tati, e foarte serios, doamna mi-a spus că aș fi mai bună pentru dans contemporan!” Ceva legat de conformația picioarelor nu îi permitea să urmeze dansul clasic cu aceleași rezultate. Citeam, așa că nu am prins dialogul de la început. Acel „tati, e foarte serios!” mi-a atras atenția. Sunt adultul tipic al societății contemporane, ajuns la acel nivel de blazare încât rar mă mai impresionează ceva. Cartea putea să mai aștepte. Îmi doream cu disperare să văd fetița care a rostit cuvintele de mai sus. Vocea venea de undeva din spatele meu. Era destul de aglomerat. Și-a atenționat tatal că ar fi momentul să se îndrepte spre ușă. Nu că tatăl nu era atent, dar ea părea genul de copil care își asumă responsabilitățile unui adult. În timp ce aștepta cuminte să coboare, am urmărit-o cu privirea. Micuță, cu părul strâns în cocul de „balerină”, fragilă și totuși atât de puternică. Chipul ei mai păstra încă rotunjimile de copil.
Cineva care are fiica balerină îmi spunea că nu suportă să o vadă la repetiții. Orele acelea istovitoare când din cauza efortului, transpirația i se prelinge până în vârful degetelor. Fata îi spune mamei că este în regulă atât timp cât ea își trăiește visul din copilărie. Mama nu e convinsă nici în ziua de azi că fiica ei și-a ales cariera potrivită.
Nu pot să nu mă întreb? Oare ce le curge copiilor ăstora prin vene, de unde își iau forța pentru a rezista la orele draconice de repetiții? De unde își iau puterea pentru a nu lăsa garda jos niciodată? Câteva zile dacă renunți la poante îți pierzi din grație, balans și simetrie. Se vede imediat. În balet nu poți trișa. Nu se poate să nu mergi la repetiții, iar pe scenă să transmiți magie.
Cum poți să iubești cu atâta pasiune dansul, cum poți să i te dedici cu atâta patimă? Cum? Balerinele și prim-balerinele se adresează unui auditoriu restrâns, cei drept și foarte elitist. Nu popularitatea le determină, cred că pasiunea pură pentru arta dansului. Chiar dacă aleg baletul clasic, neoclasic sau contemporan muncesc la fel de mult. Trăim cu impresia că balerinele clasice au o aură de noblețe. Posibil. Acum sunt mai atentă cu aprecierile. Micuța balerină m-a făcut să-mi revizuiesc optica asupra baletului. Aș fi vrut să am curajul să-i spun că Mihail Barysnikov este un dansator strălucit de dans… contemporan. Și să-i mai spun că pe noi cei din fața scenei baletul clasic ori contemporan, ne emoționează, ne spune o poveste, ne duce într-o lume guvernată de grația dansului.
Aseară am crezut iarași în frumos. Pentru mine nu contează dacă sunt oameni, fapte sau cuvinte. Aseară a fost un copil frumos.
Important este să crezi în frumos, în toate formele de frumos!