„O afacere de succes!”

22782381_2021207404789924_1009560911_n (1)

Am ieșit să mă bucur de toamnă. Nu mă grăbeam nicăieri, îmi dădeam timp să observ cum anotimpul asta înnobilează Bucureștiul cu o gamă cromatică fără greș.

Din starea asta am fost adusă în cotidian de fiica unei prietene. O s-o numesc Mihaela. Am acordul ei să spun povestea, dar nu e necesar s-o expun inutil. Am văzut-o de la distanță. Slăbise, avea un aer de somnambulă și mergea cu privirea în pământ. Unde dispăruse fata curajoasă care își susținea o idee până la capăt fără să renunțe. M-a vazut și ea. După salutările de rigoare am întrebat-o: Ce e cu tine? Experiențele de la ultimul loc de muncă, un after school, au adus-o în starea asta. Ne-am așezat pe o bancă și am încurajat-o să-mi povestească. La început i-a fost greu, apoi nu o mai puteam opri. Strânsese în ea atât de mult, prea mult pentru cineva atât de tânăr. Ce am aflat întrece orice imaginație.

Ce a trăit acolo Mihaela:

  • patronul acestei afaceri le vorbea urât, folosind un limbaj licențios și asta în prezența copiilor,
  • nu există interfon care să permită angajaților să deschida ușa „șefului”. Numai sonerie. Pentru că acest domn nu are niciodată cheie la el. Motiv pentru care trebuie să cobori 3 etaje, deschizi ușa, apoi urci iarăși 3 etaje. În timpul asta copii rămân nesupravegheați. Au vârste  cuprinse între 6 și 9 ani,
  • micuții sunt transportați de la școală spre after school cu o mașina în care este depășit cu mult numărul de persoane admise. Se țineau în brațe unii pe alții, îmi spune Mihaela,
  • „omul bun la toate” și nu o spun în sens depreciativ, cel care ducea tot greul era mereu desconsiderat și tratat cu „apelative” gen fraier, chior. Am înțeles că astea erau cele din categoria ușoară. Iarăși în prezența copiilor. O persoană de aproximativ 50 de ani era tratată astfel. Normal că într-o zi a plecat. Exemplul lui a fost urmat de încă 2 persoane peste câteva zile,
  • pauza de masa a generat un conflict încă de la început între Mihaela și acest domn. Nu avea voie sa vină cu pachet de acasă. Ca să mănânce acolo trebuia să plăteasca același preț cu copii. S-a opus. Domnul a facut o „concesie”  nu i-a permis să vină cu pachet, dar… poți să mănânci ce ramâne de la copii. Adică resturi. Totul a degenerat, din partea lui într-o discuție grosieră care nu poate fi reprodusă aici. Așa că între 11a.m și 8 p.m  Mihaela nu mânca nimic. Atunci a plâns pentru prima dată de umilință, de ciuda că pentru bani trebuie să îndure așa ceva,
  • deși în fișa postului nu erau prevazute și abilitățile de utilizare a calculatorului, este chemată să facă și așa ceva. Copii rămân singuri, în timp ce părinții plătesc sume mari de bani ca cineva să se ocupe de ei. Și asta în condițiile în care acolo există și un copil cu autism care are nevoie de un tratament cât mai uman posibil și supraveghere permanentă. Domnul nu a cedat așa ușor. Mihaela a trebuit mai întâi să-i așeze în ordine actele unei alte firme pe care o deține și abia apoi s-a putut întoarce la copii. În cazul acestui after school privat cam astea sunt prioritățile,
  • dacă copiii erau prea gălăgioși, când erau lăsați cu femeia de serviciu exista o formulă magică care avea efect imediat: Liniște e domnul X în birou!
  • și acum chestia care pe mine m-a îngrozit cel mai tare, pentru că eu cred că este de competența Protecției Copilului. O colega a Mihaelei care deși avea carnet categoria B, a fost obligată într-o zi de acest domn:  Du-te după copii!  Speriată fata a avut totuși curaj să spună: Nu mă pot descurca cu o astfel de mașină, mi-e frica, nu am carnet pentru categoria asta. Dacă se întâmplă ceva? A contat? Nici vorba. Omul bun la toate plecase așa ca cineva trebuia să se urce pânâ la urmă la volan. A plecat împreună cu Mihaela să ia copii de la școală. 2 zile a fost obligată să facă asta. Mihaela mi-a spus ca la volan fata tremura și repeta într-una ca îi este frică. Din fericire nu s-a întâmplat nimic. Mihaela a rezistat acolo 2 luni. Colega ei a plecat de acolo exact la o zi după Mihaela,

Cum să-i explici unei fete de 22 de ani care a încercat din răsputeri să se opună unui astfel de coportament că oamenii pot fi uneori nepermis de cruzi. Faptul că ai plecat la timp e un act de mare curaj. Mai ales ca tu depindeai de acei banii și totuși ai spus… destul. 

Concluzia Mihaelei. Când voi avea copil, niciodată n-am să-l dau la un after school. Și nu vreau să mai lucrez cu copiii în condițiile astea. Am încercat să-i explic că nu este peste tot așa. E foarte tânăra, prea ranită de umilințele îndurate și poate prea devreme să-și schimbe părerea. Are o viața înainte o așteaptă alte experiențe, alte provocări și oricât de îngrozitor pare totul acum, știu că fata asta are visuri mari. Și știu că nu va permite altora să o facă să renunțe la ele.

Pentru domnul respectiv este o afacere de succes cu siguranță. Căștiga bani. Mulți bani. Așa se vede. Atât că în profunzime lucrurile stau un pic altfel. 1 om de succes = angajați nefericiți = copii traumatizati de țipetele și comportamentul lui. Copii care nu mai înțeleg nimic. De ce domnul se poartă atât de frumos când vine mami sau tati, dar terorizează doamnele care plâng mereu din cauza lui? Copiii simt. O fetiță o întreba mereu pe Mihaela: Iar v-a suparat domnul X? Nici mie nu-mi place de el.

Despre domnul respectiv ce pot să  spun? S-a ridicat atât de sus financiar încât  nu realizează că pentru restul oamenilor, nivel lui uman se vede din ce în ce mai… mic.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *