Dans pe marginea prăpastiei și scrimă

Este destul de greu să ai o întâlnire cu Ivona Greceanu. Pentru că este complicat să ajungi la ea. Călătorește mult, își cultivă pasiunile și mai nou este hotărâtă să renunțe la un job sigur pentru a-și dezvolta o afacere. Face parte din categoria rară a oamenilor care aleg să danseze pe marginea prăpastiei. Așa că totul a fost atipic: Ivona, locația aleasă pentru interviu și conversația.

În timp ce îmi răspundea la întrebări o priveam. La ea timpul parcă acționează în sens invers. În timp ce noi restul acumulăm ani, ea întinerește. Îi dai cu 10 ani mai puțin decât are în realitate, iar cine o vede crede că activează în zona de fashion. În momentul în care începe să vorbească te bulversează total și îți vine să spui „uite un om care chiar știe să trăiască frumos cu ce îi oferă viața!”. Un talent cu care Ivona s-a născut. Vine din generozitate, deschiderea cu care învață lucruri noi, puterea de a ierta și dorința de a face bine.

Ivona purta o pereche de blugi negri, un tricou cu o explozie de printuri galbene cu lămâi (nu e greșeala ați citit bine), un sacou clasic din in cu o tăietura perfectă și o pereche de pantofi Oxford din piele întoarsă galben-muștar. Haine normale, dar care pe ea cădeau impecabil. O postură desăvârșită, un păr cu terminații blonde și o silueta grațioasă. Ca și cum nu ar fi suficient adaugați un curaj nebun, pasiuni care te cutremură de frumos, simțul umorului, capacitatea de a vedea partea frumoasă peste tot în jur și refuzul de a renunța când destinul a provocat-o.

Viața Ivonei este în continuă transformare. Am spus că este atipică. Voi cum ați defini pe cineva care alege să încalce toate regulile după care se conduc majoritatea oamenilor? Să fii prudent, să ții capul plecat, să nu ai inițiative, să zici mersi că ai un job, să nu ai curaj să visezi sunt un mod de viața pe îl preferă cei mai mulți dintre noi. La Ivona totul funcționează pe dos. Aflată la vârsta când ar putea să culeagă relaxată roadele muncii de până acum, ea alege să facă o schimbare de carieră și să o ia de la zero. Alege riscul, dar la pachet cu libertatea. Alege presiunea, dar și satisfacțiile pe măsură. Alege „să muncescă ca un cazac” convinsă că de data asta rezultatele îi vor aparține în totalitate. Știe că dacă va rezista suficient, visul ei va deveni realitate. A renunțat la o viața liniară pentru una sinusoidală.

În societatea noastră „nu” este o zona sigură, iar „da” una periculoasă (nu face probleme, nu-ți contrazice șeful, nu-ți convine, dar e obligatoriu să te adaptezi, nu îndrăzni să visezi, nu ești special, nu ești important). Ivona a renunțat la siguranță și a pus pe primul plan dorința de a realiza ceva care să conteze cu adevărat. Deși în curând viața ei se va schimba total, pare persoana cea mai lipsită de griji din lume. Cei care o cunosc știu că funcționează după o disciplină interioară draconică. Are în spate un parcurs, bazat pe bune dar și pe rele, care a contribuit la șlefuirea personalității ei de astăzi. Mereu a învățat ceva nou. A experimentat pasiuni cu care aș putea umple o carte, nu un articol. Am să mă limitez la una singură, bineințeles atipică… cum alfel! Cea fără care nu poate trăi! Scrima!

E.C.: Cum ai ales scrima?

I.G.: Simțeam nevoia să fac și altceva decât balet (de aici silueta grațiosă). Am rugat un amic, de la birou, să-mi spună unde aș putea să mă mai duc. A venit, a doua zi, cu o carte de vizită pe care scria Alexandru Radu, antrenor scrimă. „Scrimă?… pe bune?! Eu fac balet!” Cartea de vizită a zăcut abandonată 1 lună și jumătate. Tot acel amic, văzând rezistența mea la acest sport, mi-a spus „Du-te odată și vezi cum e!” Și ce bine că m-am dus!
Pentru că am descoperit ceva extraordinar, ceva care mă definea, ceva care era parte din mine. În seara aia am crezut că plutesc până acasă. A devenit greu să jonglez între birou, balet, scrimă și o viața personală. Timpul nu îmi mai permitea să le fac pe amândouă. Am ales să sacrific baletul.

E.C.: Ce ți-a plăcut? Rapiditatea, modul cum ți-a lucrat reflexele?

I.G.: Scrima este unul dintre sporturile cele mai rapide. Momentele pe care le petreci acolo sunt maximum de adrenalină. Nu ai cum să nu fii concentrat, pe ce faci, pentru că altfel pierzi. Este un sport care m-a învățat mult despre mine, mai mult decât m-a învățat orice. Din felul în care mă apăr, din felul în care atac îmi dau seama că așa reacționez și cu oamenii. În scrimă țelul este să-ți atingi adversarul. În trecut, când porneam la atac, mă opream un pic. Asta mă facea să pierd prioritatea, celălalt avea dreptul să atace, iar eu pierdeam punctul. Am realizat că așa făceam și în viața reală. Acum am depășit această fază, dar încă mai am momente în care mă reîntorc la vechiul reflex. După 2 ani de antrenamente mă duc spre adversar și rar mă mai opresc.

E.C.: Ce fel de oameni ai întâlnit acolo?

I.G.: Oameni total diferiți. Avem în comun doar pasiunea pentru scrimă. Am întâlnit acolo un preot (catolic) care venea la antrenamente „călare” pe motor, un arhitect, un jurist, o tipă care face teatru, un project manager într-o multinațională și lista poate continua.
Cei 2 antrenori sunt niște pedagogi excelenți. Sunt foști sportivi de performanță și au temperamente total opuse. Unul este liniștit și calm, iar celălalt este ca un „pepsi agitat”. Cred că asta îi ține împreună și îi face să se înțelegă atât de bine. Se echilibrează perfect.

E.C.: Ți-a fost greu la început?

I.G.: Da și încă mă mai lupt și acum cu niște lucruri. Să nu-ți închipui că sunt un as în ale scrimei! Dar îmi place atât de mult încât nu mai contează!

E.C.: Această abordare nu crezi că îți va folosi în schimbarea pe care ai decis să o faci? 

I.G.: Sunt genul care, atunci când am luat o hotărâre, merg tot înainte, nu mai privesc înapoi. Unul dintre antrenori chiar mi-a spus că, dacă la scrimă mai am de îmbunătățit, cu mentalul stau excelent. Am observat că în scrimă nu există cale de mijloc. Persoanele care vin la club se împart în 2 categorii: cei care renunță după 2 ședințe și cei care sunt perseverenți ani de zile.

E.C.: Unde ți-ai propus să ajungi cu scrima?

I.G.: Îmi doresc să ajung cât de bună pot să fiu. Cea mai bună variantă a mea. Asta mi-a demonstrat că nu este niciodată prea târziu să-ți întâlnești acea pasiune cu care să rezonezi. Eu am descoperit scrima la 38!

E.C.: Prima competiție?

I.G.: Prima competiție a fost în Bulgaria, după 6 luni, cred că la Nessebar. Am luat locul 2 și a fost o experiență uluitoare. Parcă m-am transformat. Am realizat cât de competitivă pot să devin. Nu mi-aș fi imaginat! Apăruse instinctul de luptător care până atunci zăcuse în stare latentă. Nu vrei să știi câte satisfacții mi-a adus scrima! O să înțelegi când o să descoperi asta prin blogul tău. Fiecare articol îți va aduce ceva nou.

E.C.: Recomandări pentru cei care, încă, nu și-au descoperit o pasiune de suflet?

I.G.: Aud tot mai des în jurul meu ”sunt nefericit”, „mă plictisesc”, mă enervează”! Nu știu cum e asta! Mie nu-mi sunt suficiente 24 de ore pentru câte aș vrea să fac. Pasiunea pentru scrimă m-a făcut să trăiesc unul din acele momente rare, de care puțini au parte în viața. De fapt îl consider un moment de grație. Începând cu seara magică când am descoperit scrima și continuând cu antrenamentele. Faptul că am rezistat atât timp demonstreză asta. La club sunt singura femeie care a reușit o astfel de performanță.

E.C.: O parte mai puțin frumoasă a acestui sport?

I.G.: Nu vrei să știi câte bătăi mi-am luat de la băieți. Nici câte vânătai am. Fac scrimă – sabie. Când parez defectuos sabia se duce în picior și automat apare o vânătaie. Loviturile trec dincolo de echipamentul de protecție pentru că bărbații au mai multă forță. Iar adversarii mei sunt bărbați. (Imaginați-vă o fostă balerina duelându-se cu un barbat. Ivona nu cred ca are cu mult peste 50 de kilograme la 1,70 înălțime)

Am cunoscut-o într-o excursie de studii pe vremea când eram studente (în ani diferiți). Ea venise din pasiune pentru Istoria Artei, eu din pasiune pentru pictura bizantină și Bizanț. (Pentru că se știe, nu-i așa, a II-a facultate o faci întotdeauna din pasiune!). Mereu o voi asocia pe Ivona cu o întâmplare amuzantă. Aveam în program, de vizitat, mai multe mănăstiri pentru a ne familiariza cu pictura frescelor din Moldova. Iar noi eram îmbrăcate în blugi, deloc corespunzător. De aceea când am oprit la un hipermarket, pentru aprovizionare, am decis să cumpăram un șal care să remedieze onorabil situația. Am văzut exact ce ne trebuia, unde mai pui că prețul era extrem de atractiv? Foarte încântate de achiziția noastră am mers spre casa să achităm… unde am constatat că prețul era dublu. Cum nu puteam ține un autocar întreg după noi, am plătit și am plecat. Ne consolam singure. A costat dar… măcar cineva va fi très chic! Asta pentru că noi nu eram dispuse să purtam fustele care se dădeau turiștilor la intrarea în mănăstire. Și de fiecare data când ne pregăteam „look-ul” în autocar, pentru a ne face intrarea prezentabil, leșinam de râs. Iar eșarfa din acea excursie a devenit un personaj cu viață proprie și o scenografie pe măsură! La fiecare ieșire a Ivonei din țară comentam pe facebook: Eșarfa este cu tine? Nu știu cum se făcea, dar rămânea acasă !

O admir pe Ivona Greceanu. Dacă ai curajul să îți dorești altceva, întotdeauna vor apărea mai mulți oameni dispuși să îți critice greșelile începutului și prea puțini să te incurajeze. Eu cred în tine! Așa că îți spun „Dă-i drumul!” Ești rebelă, ai o disciplină de fier (mai degrabă de… diamant, dar nu există expresia disciplină de diamant, așa că rămânem la fier), rezistență să nu renunți, inteligență, manieră pozitivă de a privi viața și curaj. Nu este prima dată când te confrunți cu riscul, presiunea și neîncrederea. E normal să alegi valoarea, să țintești spre mai bun și cât mai sus. La finalul acestei bătălii epuizante, ce contează va fi doar ce va rămâne în urma ta.

Mi-aș dori ca peste ani să ne reîntâlnim, tot pe acest blog, pentru un interviu. Iar acest articol să ne smulgă hohote de râs. Amintindu-ne de timpurile de început când, fiecare din noi, dansam pe marginea prăpastiei. Un curs de Istoria Artei ne-a învățat ca partea estetică este vitală dacă vrei să evoluezi frumos. Începi cu estetica în gânduri și sfârșești cu estetica în gesturi. Indiferent că este ușor sau greu, fie că zbori, cazi sau te ridici, este obligatoriu să o faci cu grație și eleganța. Așa momentele bune vor atinge excelența, iar piedicile care te așteaptă vor deveni mai suportabile.