„Enescu, jupuit de viu” – recenzie

Filmul „Enescu, jupuit de viu” are în prim-plan povestea de dragoste dintre „Sfinxul muzicii noastre” și prințesa Maruca Cantacuzino, mai precis intervalul cuprins între momentul în care s-au cunoscut până în ziua căsătoriei. În paralel, în plan profesional, Enescu începe opera „Oedip” pe care i-o dedică Mariei Rosetti-Tescanu (Maruca).

Titlul
„Enescu, jupuit de viu” nu este un titlu generat de fantezia regizorului Toma Enache, este un titlu în care ar fi crezut și Enescu. Povestea din spatele acestei alegeri se bazează pe o întâmplare reală. Într-o zi George Enescu merge la un grafolog. Se semnează pe o foaie, acesta îi analizează scrisul, apoi adaugă lângă numele maestrului „jupuit de viu”.

„Omul era foarte perspicace, m-a definit în câteva silabe, mai bine decât am știut eu să o fac în atâtea pagini!” spune George Enescu în amintirile lui.

Cum arata în film întâlnirea dintre George Enescu și Maruca
George Enescu este invitat să cânte la o serată. În salon există un loc gol. Într-un final apare întârziata care poartă o pălărie splendidă și mută zona de interes, pentru câteva clipe, de la muzician. Enescu este vrăjit de această apariție.

Reacția publicului
Am văzut „Enescu, jupuit de viu” de două ori. La un film publicul este cel mai bun barometru. Nu contează ce se va scrie, ce se va posta ulterior pe conturile de Social Media, acolo în sală, sub anonimatul întunericului, măștile cad și se contorizează valoarea. Când oamenii nu-și pot desprinde privirile din ecran, când uită de telefoane, e semn că „Enescu, jupuit de viu” a învins blazarea maturității și nerăbdarea tinereții. Am văzut oameni ștergându-și pe furiș o lacrimă și tineri care i-au spus lui Toma Enache: „Nu am crezut vreodată că în România se va face un astfel de film.”

Un film ușor de urmărit, dar încărcat de subtilități.
Abia după ce am văzut a doua oară „Enescu, jupuit de viu” am reușit să descifrez mesajele ascunse în dialoguri. Toma Enache face filme pe înțelesul tuturor, dar asta nu înseamnă că fiecare scena nu este îndelung cântărită și documentată.

Scenă din film, cearta dintre Maruca (Theodora Sandu) și Nae Ionescu (Pavel Ulici) este impecabil jucată:
– De fapt, ești un bărbat ca toți bărbații. Egoist. Am vrut sa fiu partenera ta, nu sclava. Ce vrei sa-mi fii? Sprijin sau stăpân? Prieten sau tiran?
– Ești bolnavă de gelozie. Nu mai da nebunia ta și altora. Du-te la mănăstire!
– Nu sunt geloasă. Te compătimesc. Dragul meu filozof. Ești un farsor nenorocit și ipocrit care sucește mințile tinerilor și ale femeilor visătoare ca mine. Mi-ai distrus sufletul și eu mă așteptam de la tine să mi-l înalți.
– Lucrurile înălțătoare se în întâmplă în tinerețe. În partea a doua vin și căderile.
– Acum înțeleg, domnule, că la dumneata totul e fals. Și iubirea și prietenia si filozofia. Ești incapabil să iubești.

Într-o scenă care durează un minut (nu am transcris-o integral ca să nu vă stric surpriza) Toma Enache captează perfect personalitatea lui Nae Ionescu.

George Enescu în interpretarea actorului Mircea Dragoman
Să-l interpretezi pe George Enescu, o legendă a muzicii universale, dar și un om bun pare o misiune sinucigașă. Oamenii buni nu prezintă interes. Publicul iubește acțiunea, schimbul de replici tăios și suporta binele în doze scandalos de mici. Mircea Dragoman a reușit să facă dintr-un om bun un personaj remarcabil.

Toma Enache a regretat că nu a putut introduce în film (din cauza timpului limitat) și cuvintele guvernantei: „George, ține minte! Să fii domn și când nu te vede nimeni”. Actorul Mircea Dragoman a reușit un Enescu domn. Trecerea de la roluri de ofițeri naziști, în producții internaționale, la rolul lui George Enescu „un om imposibil de bun ” arată măsura talentului acestui actor.

L-am văzut pe Mircea Dragoman la filmări, la Opera Națională unde actorul a primit lecții de dirijat de la un dirijor profesionist. Mi-am zis: Stai să vezi că ne apucă seara până prinde gesturile. După câteva minute dirija. Cu Mircea Dragoman în rolul lui George Enescu, Toma Enache a făcut alegerea perfectă.

Prințesa Maruca Cantacuzino în interpretarea actriței Theodora Sandu

Nicicând viziunea regizorului și interpretarea unei actrițe nu m-au emoționat așa. Din fiecare gest se simte că actrița Theodora Sandu a iubit acest personaj. A reușit cu Maruca ce a izbutit scriitoarea Simona Antonescu cu Chiajna. Să spulbere judecățile și să o impună pe Maruca Cantacuzino într-o lumină nouă. A interpretat un rol luptând pentru un personaj.

Rolul Theodorei Sandu a fost greu. Unele scene din film sunt pe muchie de cuțit. Seducția presupune clasă, altfel cade în vulgar. Nicicând nuditatea nu a fost mai tulburătoare și dureroasă că în viziunea lui Toma Enache, nicicând vulnerabilitatea nu a fost camuflată în spatele capriciilor ca în interpretarea Theodorei Sandu. A reușit un rol memorabil. Îi doresc să aibă parte de regizori și roluri pe măsura talentului ei.

Despre critici
Chiar și un geniu ca George Enescu a avut parte de critică. Interesantă abordarea regizorului Toma Enache de a reuni în personajul interpretat de Cristian Șofron pe toți criticii lui Enescu. Pentru spectator este o lecție prețioasă. Când vei citi o cronică virulentă (despre proiecte valoroase) întreabă-te ce a scris, ce a pictat, ce film a făcut cel care critică. Ce îl recomandă pe acel critic să calce în picioare visul unui om?

A fost iubire?
Contemporanii (conform memoriilor și jurnalelor) spun că doar Enescu ar fi iubit-o pe Maruca. Vedeau în el victima unei prințese răsfățate. Blândul Enescu a prioritizat muzica, iar Maruca nu a suportat să rămână în plan secund. Prea puțini menționează că relația tensionată dintre ei a avut și o parte bună, l-a inspirat și i-a potențat creația lui George Enescu.

Maruca a mai trăit 14 ani după moartea lui George Enescu. A cerut să i se treacă pe piatra de mormânt doar „Maruca Enescu, născută Rosetti-Tescanu”, fără niciun titlu nobiliar. Ciudată alegere pentru o persoană acuzată că iubea titlurile și fastul. Probabil le-a iubit, dar se pare că mult mai mult l-a iubit pe Enescu. O dragoste imperfectă, uneori greu de îndurat pentru amândoi. Judecați și voi dacă cea care a scris aceste rânduri în jurnalul ei era sau nu îndrăgostită de Enescu „Bărbat, zeu sau demon este această siluetă de titan ieșită din trăsnet, zveltă, dar compactă că de jasp negru? Destinul în persoană. Înaintează spre mine, fatal irezistibil, pe când eu merg, ca o somnambulă, în întâmpinarea lui.”

Ce au în comun George Enescu și Toma Enache?
Regizorul Toma Enache a mărturisit într-un interviu pe care i l-am luat că „După 1946 Enescu a fost urmărit de Securitate. Deși trăia în Franța, tot anturajul, mai puțin Maruca, îl turna cu sârg la Securitate. În dosarele Securității numele lui de cod era Enache.” Încercați să vă imaginați ce a fost în sufletul lui când a descoperit acest lucru. Dintre toate numele din țara asta, tocmai un Enache să regizeze primul film artistic despre viața lui George Enescu.

Muzica
Muzica lui George Enescu este dovada că există divin în lume. Te învăluie, te înalță, iar când lumina se aprinde cu greu te reconectezi la starea pământeană. Coloana sonoră a filmului este creația lui Sebastian Androne-Nakanishi. Muzica lui omagiază pe geniul care a lăsat „o operă bună care se aude și dincolo de moarte”, dar și pe omul bun și modest pe care ar trebui să-l luăm drept model.

În „Enescu, jupuit de viu” s-a folosit un automobil rar
Este un automobil marca EGO, fabricat în anul 1924. A fost produs în ediție limitată, doar 7 autovehicule. Astăzi mai există în lume numai două exemplare. Un automobil la Muzeului Tehnic din Berlin, iar al doilea la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci.

Felicitări, Toma Enache! Pentru curaj, nimeni nu a îndrăznit să viseze mai sus ca tine. Ai făcut din „Enescu, jupuit de viu”, un proiect independent, „un vis împlinit al tuturor românilor”.

Ca blogger literar recomand două cărți pe care se bazează scenariul filmului:
• Umbre si lumini. Amintirile unei printese moldave – Maria Cantacuzino-Enescu
• Amintirile lui George Enescu – Bernard Gavoty

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.