Categorii
Club de Carte Cultură

Aniversare 3 ani – clubul de lectură „Emilia,cărți&cafea”

Credit foto: Valentina Ario-Bălașa

Ce cărți am moderat în 2022 la „Emilia,cărți&cafea”:

Credit foto: Instagram Emilia Chebac

• Ianuarie: „Între două lumi”– Suleika Jaouad.
• Februarie: „Memoriile lui Hadrian”– Marguerite Yourcenar.
• Martie: „Jurnalul unei fete greu de mulțumit”– Jeni Acterian
• Aprilie: „Între două fronturi” – Oana David
• Mai: „Cele patru oglinzi ale adevărului”– Ana – Maria Negrilă
• Iunie: „Prietenul visătorilor și al învinșilor”– Andrei Crăciun,

Credit foto: Instagram Emilia Chebac

• Iulie: „Însemnări zilnice”– Regina Maria.
• August: „Jurnal”– Mihail Sebastian.
• Septembrie: „Jurnalele pariziene”–
• Octombrie: „Scriitor, marinar, soldat, spion” – Nicholas Reynolds.
• Noiembrie: „Portretul lui Dorian Gray” – Oscar Wilde
• Decembrie: „Singur” – Tatiana Niculescu

Credit foto: Instagram Emilia Chebac

Pentru prima dată, am pus la club o carte cu care nu am rezonat. Am sperat că, auzind și alte păreri, o să-mi revizuiesc sentimentele. Dar la finalul ediției, jurnalul adolescentei sclipitoare care îl citea pe Proust și veșnic plictisite, tot nu s-a dovedit pe gustul meu.

Pe 30 iunie 1940 Jeni Acterian scria în jurnal „m-am plictisit teribil”. O admir pentru această detașare, dar nu pot să nu o condamn ca româncă. Cu două zile înainte de marea plictiseala a lui Jeni, pe 28 iunie 1940, România cedase Basarabia și Bucovina de nord rușilor. Probabil, nu sunt suficient de sofisticată ca să o înțeleg pe Jeni, dar empatizez, cu siguranță, cu atitudinea românilor din fotografiile vremii.

Sursă foto
Sursă foto

Las o lista cu alte evenimentele pe care J.A. le-a ignorat în jurnal:
• 27 noiembrie 1940 asasinarea lui Nicolae Iorga
• 27-30 iunie 1941 Pogromul de la Iasi
• Bombardamentul de la 4 aprilie 1944
• 23 august 1944 Lovitura de palat
• 28 august 1944 intrarea rușilor în BucureȘti
• 14 iulie 1947 înscenarea de la Tămădau
• 19-21 noiembrie 1947 fraudarea alegerilor de catre comuniști
• 30 decembrie 1947 abdicarea Regelui

Autori români invitați

Credit foto: Emilia Nicolae

Oana David (găsiți aici interviul pe care i l-am luat autoarei)

Credit foto: Emilia Nicolae

Ana-Maria Negrilă (găsiți aici interviul pe care i l-am luat autoarei) a participat la club nu doar în calitate de autoare ci și ca cititoare. Ulterior a postat pe site-ul personal unul dintre cele mai frumoase texte despre atmosferă și oamenii întâlniți la clubul de lectură „Emilia, cărți&cafea”

Să ne inspiram de la regina Maria (găsiți aici reel)
Toată lumea vorbește despre calitățile, arborele genealogic impresionant, viziunea politică și generozitatea Reginei Maria. Prea puțini însă amintesc de rolul pe care l-a jucat România în destinul reginei.

Dacă noi am avut noroc cu Regina Maria, ei bine, și Regina Maria a avut noroc cu noi.Țara asta atât de disprețuită i-a oferit posibilitatea să-și dezvolte potențialul. Dacă s-ar fi căsătorit cu prințul unui regat puternic (George V) ar fi devenit regina unei țări cu monarhie conservatoare unde totul mergea ceas. Probabil rolul ei s-ar fi limitat la moștenitori, gale de binefacere, evenimente culturale și ar fi strălucit în saloanele din toată Europa.

România i-a oferit șansa să se înalțe politic. Împreună cu Brătianu și Regele Ferdinand au înfăptuit Romania Mare. Regina unui stat mic a impresionat lumea întreagă prin excelentele abilități de negociator. Fără Regina Maria nu ar fi existat România Mare, dar nici Regina Maria nu ar fi existat fără România.

Dacă ea ne-a iubit, mă gândesc că poate n-ar strica să ne vedem și noi (ca nație) mai des calitățile nu doar defectele. Să le vedem și să le folosim.

Pe mine una mă apucă urticaria când aud „Noi romanii …” și încep insultele. Suntem o țară ca toate țările. Cu bune și rele. Istoria noastră a avut parte de trădări, ne-am disprețuit eroii naționali, dar am avut și momente remarcabile în care ne-au spălat din păcatele.

În anul 2022 am revenit la edițiile offline. De aceea, am rugat, oameni de vârste diferite, de pe plarforme diferite să-mi răspundă la o un chestionar.

Ce vă deranjează cel mai tare la un club de carte?
A. o persoană care monopolizează discuția
B. o opinie prea vocală
C. o persoană care nu vorbește niciodată
D. o persoană care, indiferent de subiectul cărții, conduce discuția spre viața personală

Varianta A a fost aleasă în proporție covârșitoare. Din experiență, pot spune că dacă un/o participant/ă în loc de 20 de cuvinte, vorbeste despre personajul principal/ carte, în 20 de minute inevitabil va amesteca opinii depre ce a citit cu propriile prejudecați& viața personală. Dacă pe scenă monologul poate fi interesant, la un eveniment, care dureaza 1:45 – 2:00 ore, unde fiecare participant vrea să-și spună părerea, plictisește.

Credit foto: Instagram Emilia Chebac

Moment rar

La ediția cu „Jurnalele pariziene” am pus o întrebare: Cu ce floare l-ați asocia pe Ernst Jünger? Eu alesesem floarea de colț. Rară și rezistentă ca el.
Spre surpriza mea (fară să-mi cunoască opțiunea, eu o spun mereu la final) toată lumea a răspuns floarea de colț. Nu mi-a venit să cred. A fost unul din momentele acelea rare când am realizat că un mare autor poate „manipula” frumos cititorii.

Recenzia aici.

Cât de ușor putem uita de toleranță

La ediția din octombrie, pentru prima dată, n-am vrut să mai mediez disputele. Din contra, am aruncat voit o afirmație incendiară, iar apoi i-am invitat să o comenteze. A fost instructiv să-i observ pe cei care au combătut, cu eleganță, afirmația mea fără să se dezică de propriile opinii. A fost însă un șoc să aud replicile celor care au migrat de la toleranță spre intoleranță.

La final am punctat că a fost o simulare (nu o dispută reală) pentru a evidenția cât de ușor se poate aluneca spre extremism.

Cum m-am pregătit pentru club vezi video aici.  

Credit foto: Emilia Nicolae

După o ediție incendiară a urmat o ediție de excepție

La ediția din noiembrie a fost ceva în aer. Poate se simțeau sărbătorile, poate eu am reușit să-i fac pe participanți să se deschidă. I-am văzut mai dispuși (ca niciodată) să vorbească despre ce au simțit (legat de carte) în loc să facă paradă de cunoștințe. Poate participantele noi care au venit cu un aer proaspăt, poate L. care aseară a fost sclipitoare, poate A.M. care mereu ne uimește cu o poveste inedită, poate E. care nu ne-a lăsat să ratăm poza de final, poate D&S mari admiratori Sebastian.

Habar nu aveam atunci că printre noii înscriși se afla și Omul-Lumină (cum îmi place să o numesc pe L). O persoana pe care o prețuiesc nespus.

Credit foto: Emilia Nicolae

Daca e decembrie e Secret Santa – găsiți reel aici,

Să moderezi un club de carte singură e uneori solicitant, dar și provocator. 2022 a fost un an furtunos, dar care s-a încheiat minunat. Ca moderator sunt mai degrabă genul impresionat de șoapte decât de strigăte. Admir oamenii care își apără ferm, dar cu diplomație opiniile. Să ai măsură într-o perioada în care urlatul a devenit sport național spune ceva despre tine. Astfel de oameni sunt favoriții mei.

Cartea preferată (votata de participanți) a anului 2022 la clubul de carte #emiliacarticafea a fost
„Jurnalul” lui Mihail Sebastian. Cum am citit eu jurnalul vedeți aici.

Locul unde ne întâlnim să dezbatem cărțile este Seneca Anticafe. Cum arata puteți vedea aici.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

Categorii
Diverse Interviuri

Despre Ilie Lazar cu Ion-Andrei Gherasim

Ion-Andrei Gherasim

În urmă cu ceva ani, la Memorialul Sighet, am fost atrasă de un portret aflat pe o carte (Amintiri – Ilie Lazăr). Un chip parcă turnat într-o medalie. Am devenit curioasă să aflu trecutul acestui om. Apoi de toată viața și munca lui. În aceea vara, la Sighet, am crezut că am ales o carte. Timpul avea să-mi dovedească că mai degrabă cartea m-a ales pe mine. Iar ceea ce a început ca o preferință întâmplatoare s-a transformat în timp într-o pasiune. Dar oricât m-aș fi documentat parcă nu era suficient. Îmi doream să stau de vorbă cu cineva care l-a cunoscut pe Ilie Lazăr. Așa am ajuns la Ion-Andrei Gherasim (nepotul direct al lui Ilie Lazăr).

Portretul care mi-a vorbit la Sighet

Portretul lui Ilie Lazar

Am vrut să știu cine pictase acel portret de pe coperta cărții. Spre surprinderea mea, aveam să aflu că bunicul, dar și nepotul au fost imortalizați de același artist. „Într-o zi de toamnă a anului 1975, pictorul maramureșean Traian Bilțiu Dăncuș, stabilit ulterior în S.U.A., cel care a realizat portretul lui Ilie Lazăr (în 1946), mi-a făcut și mie portretul de „cocon moroșan”. De față era și bunicul meu, foarte mulțumit și fericit că a reușit să mă convingă să stau liniștit timp de câteva ore.” Portretul se află acum în Casa Memoriala Dr. Ilie Lazăr de la Giulești.

„Cocon moroșan”

O amintire memorabilă despre Ilie Lazăr

În 1972, Ilie Lazăr a primit permisiune de la Securitate să meargă în Giulești (comuna natală aflată le 14 km de Sighet). Și-a anunțat telefonic familia: „Dragilor voi veni la Giulești. Anunțați pe toată lumea.” S-a dus vorba că, după atâta vreme, Ilie Lazăr vine în Giulești. Maramureșul istoric era în fierbiere. S-au pornit spre Giulești oameni din Dragomirești, Călinești, Berbești, Sighet etc. Veneau să-l întâmpine pe marele lor Ilie Lazăr. Comuniștii erau stăpâni peste tot. Le luaseră pământurile, liberatatea, dar nu și sufletele.

Al cui e coconul?

Atunci a fost primul moment în care Ion-Andrei Gherasim a conștientizat cine este Ilie Lazăr. Era micuț (avea doar 2 ani și jumătatea) cu bucle aurii și atrăgea toate privirile. „Mă plimbam cu mama și o mătușa pe o stradă paralelă din Giulești. La un moment dat apar 3 bâtrâni cu bărbi albe. Se opresc în față noastră, iar unul dintre ei întreabă:
– Al cui e coconul?
– E nepotul lui Ilie Lazăr, i-a răspuns mama.
În acel moment cei 3 bătrâni s-au pus în genunchi în fata mea și mi-au sărutat mâna. A fost un moment remarcabil care dovedește ce a însemnat bunicul meu pentru oamenii din Maramureșul istoric.”

Despre Maramureșul istoric

Cum în toate interviurile și aparițiile video Ion-Andrei Gherasim spune Maramureșul istoric în loc de Maramureș am vrut să înțeleg de ce. ”E important de spus că în 1930 Sighetul avea 130 000 de locuitori, iar Baia Mare doar 80 000 de locuitori. Era clar că Sighetul era atunci un punct important în România Mare.”

Ilie Lazăr a avut un rol major în deschiderea căii ferate care urma să lege Maramureșul de Bucovina. Gh. Mironescu, ministru de externe la aceea dată, spunea într-un interviu acordat ziarului „Acțiunea Maramureșeană”: „Acum că deschiderea liniei ferate Sighet-Iașina-Snyatin-Cernăuți e chestiune de câteva zile, declar că dr. Ilie Lazăr, deputat de Maramureș, a fost acela care a pornit acțiunea pentru deschiderea acestei linii, a urgentat mereu tratativele și dacă, după ratificarea convețiunilor va porni circulația pe noua linie, acest lucru e în mare parte meritul domniei sale.”

Ilie Lazăr și Ion-Andrei Gherasim

Ilie Lazăr nu i-a ascuns lui Ion-Andrei Gherasim că a fost deținut politic

Când părinții erau la serviciu, nepotul rămânea în grija bunicului. Ilie Lazăr îl lua pe Ionuț peste tot, chiar și atunci când mergea să se întâlnească cu prietenii în piața Matei Corvin (atunci Libertații) din Cluj. Prietenii erau: diplomatul Moise Baltă, ambasadorul Victor Pop, Pius Borza fondatorul Grădinii Botanice din Cluj (ocupă locul 2 în lume, după cea din San Francisco, renumită pentru exponatele rare).

„Ne întâlneam cu acești delicioși bătrâni, toți personalități ale perioadei interbelice. De cele mai multe ori din piață ajungeam direct în strada Traian, sediul Securității. Ce făceau? Opreau tinerii pe care îi vedeau întristați și strigau în gura mare: Comunismul va pica! Vă garantam noi. Știm ce vorbim. Normal că veneau securiștii și îi duceau la Securitate să-i ancheteze. Și pe mine împreună cu ei (nu pentru anchetă, dar era prea mic să fie trimis singur acasă). De multe ori în loc să ajungem acasă pe la 13:00-14:00 ne întoarceam abia la 17:00-18:00.”

Ilie Lazăr spre spre deosebire de alți foști deținuti politici nu i-a ascuns niciodată nepotului că a făcut pușcarie politică. Mai mult toți membrii familiei au considerat că trebuie să le cunoască trecutul. „Trebuie să știi că ești dintr-o familie care a făcut istorie. E bine să afli de la noi ce s-a întâmplat nu din cărțile unui istoric ca Roller.”

O familie care a făcut istorie

Membrii familiei Lazăr- Gherasim au făcut aproape 40 de ani de închisoare politică

Ilie Lazăr (bunicul lui Ion-Andrei Gherasim) a fost închis:
17 ani și 4 luni pe vremea comuniștilor,
7 luni – pentru a-l împiedica să candideze la alegerile din 1946 i s-a înscenat procesul „Sumanelor negre”
2 luni la Mânăstirea Turnu pe vremea guvernării Antonescu
1 lună și jumatate în lagărul din Targu Jiu în timpul dictaturii lui Carol al II-lea

Ioan Gherasim (tatal lui Ion-Andrei Gherasim) și-a petrecut toată tinerețea în închisorile comuniste (18 ani). A trecut și prin reeducarea de la Pitești. „Am întâlnit oameni care mi-au spus ca tata a fost un sfânt. Tatalui meu îi era foarte greu să vorbescă despre Pitești. Mi-a mărturisit că în momentul în care îl luau gardienii și-l duceau la bătaie se ruga tot timpul. La catolici există decada de rozar care cuprinde 10 Bucură-te Marie pe care le rostești oferindu-le pentru ceva. Spunea decada de rozar în timp ce era bătut cu bestialitate deoarece nu voia să-și trădeze prietenii. Tata interioriza foarte mult fața de mama și bunicul meu. Imediat după 1989 și până la moartea lui a fost președintele Asociației foștilor deținuți politici din judetul Cluj. N-am să uit când pe 9 septembrie 1994 am fost la inaugurarea crucii de beton,înaltă de 15 metri, din cimitirul Gherla. Era tare fericit. Mi-a spus: „Acum pot să mor liniștit. Am reușit să ridic aceasta cruce în memoria camarazilor mei.”

Lia Lazăr (mama lui Ion-Andrei Gherasim și fiica lui Ilie Lazăr) a făcut 2 ani de pușcarie. Întâi a fost dată afară din facultate, apoi arestată pe motiv că făcea „educație subersivă tineretului.” Pentru cei care nu sunt familiarizați cu limbajul comunist o să traduc: preda religie copiilor din Cluj.

Mara Lazăr (soția lui Ilie Lazăr) a scăpat cel mai „ieftin”, doar cu două zile de închisoare. A fost arestată imediat după Înscenarea de la Tămădau – 14 iulie 1947 pentru că era soția lui Ilie Lazăr. Grija și suferința pentru cei apropiați nu se mai contorizează.

Cu părinții: Lia Lazăr Gerasim și Ioan Gherasim

Căsătoria dintre Lia Lazar și Ion Gherasim a fost binecuvântată de Ilie Lazăr

Părinții lui Ion-Andrei Gherasim s-au cunoscut în 1968. Au fost vremuri când în familiile bune căsătoriile se făceau după un anumit ritual. Ionuț Gherasim declară că Lia Lazar nu l-a încalcat. „ Într-o zi îi spune lui tata Ilie:
– Uite am cunoscut un tânar și vreau să ți-l prezint. Țin mult la el, dar să știi că a făcut pușcarie politică.
– Da cum îl chemă?
– Ioan Gherasim.
– Nu se poate. Să-l întrebi dacă nu este cumva Ioan Gherasim de la Periprava.”

În 1962 când Ilie Lazăr a fost transferat la Periprava avea cu el geamantanul făcut de soția lui (pe 13 iulie 1947) pentru plecarea în America. Nu a mai ajuns niciodată la destinație pentru că a fost arestat la Tămădău. La Periprava, Ilie Lazar a venit doar într-o cămașa zdrențuită. A deschis geamantanul să își ia ceva de îmbrăcat, dar tot conținutul era putred.„ Atunci tinerii încarcerați la Periprava au adunat toata lâna pe care o aveau și au tricotat o haină ca să-l îmbrace pe Ilie Lazar. Printre acești tineri era și Ioan Gherasim. Nimeni nu bănuia atunci că peste 7 ani va deveni ginerele lui Ilie Lazăr.”

Când Lia Lazăr i-a confirmat că este Ioan Gherasim de la Periprava, Ilie Lazăr i-a spus: „Cu asta să te măriți. Un tânăr de o asemenea calitate morală și așa drept ca el n-o să mai întâlnești. ”

Aparent o viață normală

Ilie Lazăr dus la Securitate de Sf. Ilie

„La noi în casa se adunau personalitățile lumii interbelice din Cluj. Fam Boilă, nepoții lui Iuliu Maniu: pr. Matei Boilă, fratele lui, dr. Nelu Boilă , tanti Nena și tanti Feti, pr. Tertulian Langă, Victor Papilian. În general oameni care făcuseră pușcărie politică. Povesteau fără să se cenzureze și nu le păsa de microfoane.

„Era în 1975 de un Sf.Ilie. Undeva pe la 7:00 seara sună cineva. Deschide tata. În ușă erau 2 indivizi de la Securitate. Unul dintre ei spune: „Vrem să vorbim cu tovarașul Ilie Lazăr.” La care tata îi răspunde: „La noi în casa nu există și nu vor exista niciodată tovarași. În casa asta sunt doar domni.”După care bunică-miu și-a luat geanta din piele și a plecat cu ei. S-a întors acasa pe la 3 dimineața. Eu dormeam, dar știu din discuțiile părinților ce s-a întâmplat .
– Lasă că le-am zis eu! bombănea bunică-miu.
– Vai, tata! De ce? Acum iar o să ne cheme la Securitatea. Iarăși vor urma niște săptămâni teribile pentru noi.
– Lasa că trebuie să știe și ei!

A II-a zi tot spre seară bate cineva la ușă. Un cetățian, nu foarte bine îmbrăcat, îi spune lui tata: „Vreau să vorbesc cu domnul Ilie Lazăr.” De data asta domn, nu tovarăș. „Da de ce veniți în fiecare zi?” îl întreabă tata. Între timp apare și bunică-miu bineînțeles bombănind. „Eu sunt șoferul care v-a dus la Securitate. Am venit să vă dau mâna și să vă spun că în 12 ani de când lucrez la Securitate n-am întâlnit pe nimeni care să-i porcăie așa cum i-ați porcăit dvs.”

Ilie Lazăr vegheat de Iuliu Maniu

Istoria reală versus istoria contrafacută

În 1986 Ion-Andrei Gherasim era în clasa a X-a. Pentru un adolescent rebel, pasionat de istoria adevărata, era greu de digerat istoria contrafăcută. „Toți colegii aveau câte două note, doar eu avem o singură notă. Eram la congresele partidului. Profesorul de istorie deschide catalogul și-mi spune:
– „Tovarașe Gherasim, te rog, vorbește despre Congresul a lX-lea al PCR.”
Nu știu ce s-a întâmplat cu mine în acel moment. Cred că tata Ilie de acolo de sus mi-a dat curaj. M-am ridicat în picioare și i-am zis:
– La noi în familie nu sunt tovarași, doar domni. (În clasă s-a așternut o liniște de mormânt.) Dacă eu la istoria României am să vorbesc, despre mascarada asta, care este congresul partidului, bunicul meu se răsucește în mormânt. Bunicul meu este Ilie Lazăr. A fost cel mai tânar semnatar al actului Unirii și a fost călcat în picioare de acești nenorocții care nu merită decât disprețul meu.
– Ieși afara!

Ion-Andrei a ieșit din clasă. Profesorul a ieșit și el, decis să pedepsescă memorabil curajul elevului. Ajuns în pragul isteriei l-a dus la directoarea liceiului care a anunțat-o pe mama lui Ionut, profesoară de franceză la același liceu ”Ady-Șincai ”(în prezent Colegiul Gh. Șincai din Cluj). „Tovarașul” trebuia sancționat exemplar, doar atacase partidul, nu?! Adică exmatriculat.

Justiția transformată în ruletă

”Mama era speriată. Tremura. Dna director, Rodica Bica i-a spus profesorului: Vă rog să vă calmați. Haideți să rezolvam problema ca să fie bine pentru toată lumea. Profesorul nu era dispus să negocieze. Insista cu exmatricularea. În acel moment mama mi-a dat o palmă și brusc profesorul s-a liniștit. Apoi dna director ne-a dus pe mine și pe mama în cabinetul ei: Din păcate sunt nevoită să-l elimin timp de două săptămâni în clasa a IX-a. M-a retrogradat. Eu am fugit, hoinărind până seara tărziu pe străzile Clujului, întrebandu-mă neîncetat de ce mama nu a fost de partea mea. Târziu, când am ajuns acasă mama mă aștepta în fața ușii. M-a luat în brațe și m-a pupat. Abia atunci am înțeles că prin aceea palmă a vrut să mă protejeze. ”

Scrisoarea unui țăran către Ilie Lazăr

Mărturia lui Harry Maiorovici, un evreu salvat de la deportare de Ilie Lazăr

Există o mărturie video a compozitorului evreu Harry Maiorovici: „ La Sighet s-a răspândit zvonul că vor veni niște detașamente legionare care vor săvârși atrocități antisemite, schingiuiri și incendieri. Tot orășelul era în fierbere. Erau 16 000 de suflete de evrei. S-a apelat la fostul deputat al Sighetului, Ilie Lazar o namilă de om cu o voce de bas. A convocat imediat o adunare mare la care au venit toți țăranii din munți. Au venit pe jos și au umplut străzile. Din balcon Ilie Lazăr a tunat întrebând:
– Jâzii (adică evreii, adică jidanii, cuvânt care acolo nu avea nici un înțeles jignitor) sunt sau nu sunt frații noștrii?
– Da, sunt frații noștrii! au răspuns strigând țăranii.
– Mă, așa-i că nu-i dăm pe mâna proștilor și-a netrebnicilor? Nu-i lasăm!”
Forțat de mulțimea mobilizată de Ilie Lazăr prefectul a fost nevoit să intervină. A oprit mișcarea spre Sighet a legionarilor și nu a avut loc nici un incident. Jâzii i-au dat lui Ilie Lazar un nume evreisc Elijah Lazar.

Când lumea avea rost și sens

Pentru gestul său Ilie Lazăr a fost recompensat de statul evreu cu o pensie de 400 de lei

„Într-o zi întorcându-se acasă Ilie Lazar este întrebat de 2 domni bine îmbracați: „Știți cumva unde stă Ilie Lazar?” Cum era mereu căutat de Securitate bunicul îi întreabă:
– Da ce treabă aveți cu el?
– Venim din partea rabinului șef Moses Rozen.
– Eu sunt Ilie Lazăr.”

În 1972, într-un apartament modest din Cluj, după ani întregi de marginalizare, Ilie Lazăr, capătă, în sfârșit, o reparație morală. În timp ce statul comunist i-a retras toate drepturile, lăsându-l să moară de foame, statul evreu i-a oferit o pensie de 400 de lei ca recompensă pentru salvarea celor 32 de evrei (în anul 1941) de care va beneficia până la moarte (1976).

Corneliu Coposu, Ilie și Lia Lazăr

Mărturia jurnalistul american Reuben H Markham despre Ilie Lazăr

O mărturie despre Ilie Lazăr ne-a rămas de la jurnalistul american Reuben H Markham în cartea sa „România sub jugul sovietic“: „Era frumos, plin de viaţă, cu o înfăţişare de erou romantic. Avea darul de a vorbi ţăranilor şi muncitorilor şi o făcea cu multă eficienţă, fiind unul dintre cei mai buni agitatori politici pe care i-am cunoscut. Era sincer religios, deşi, probabil, fără mari profunzimi, dar avea un fel foarte simplu de a purta o discuţie cu mulţimea, aşa încât ascultătorii aveau impresia că sunt aşezaţi, împreună cu el, în jurul unei mese discutând de la egal la egal cu un erou faimos.”

Primirea perechii regale

Ilie Lazar în folclorul popular

„Foaie verde iasomie
Trăiască Lazăr Ilie
Să ne scape din robie
De robia rusului
De frontul Plugarului.”

Ion-Andrei Gherasim Președintele Fundației Corneliu Coposu
Corneliu Coposu și Ion-Andrei Gherasim cu soția

Am ales, nu întâmplător, interviul portret. Este știut că, spre deosebire de interviul Q&A, cel portret ajunge mai ușor la inimile oamenilor. Mai mult, consider o datorie față de Ilie Lăzar să transmit mai departe povestea unui om care a modelat istoria României.

Ilie Lazăr a trecut în eternitate pe 6 noiembrie 1976 convins că „adevărul, oricum nu poate fi învins.” Adevărul nu poate fi învins, dar cred că este nevoie, din când în când, să mai fie reîmprospătat în mințile oamenilor. Și spus celor tineri pe înțelesul lor.

A fost devotat lui Iuliu Maniu și PNȚ-ului, nu și-a trădat crezul politic, a avut o slăbiciune emoțională pentru Maramureș, dar mai presus de toate a iubit România Mare. Pentru ea a făcut 18 ani de pușcărie.

Dacă s-ar fi născut pe pământ american, Ilie Lazăr, cu siguranță, ne-ar fi vorbit dintr-un film artistic. Era curajos, charismatic și nu se dădea în lături de la câte o încăierare. Cuvântările lui narcotizau publicul. Dacă ar fi ales varianta ușoara ar fi avut o altă viață. Era un bărbat fermecător, cu o voce de bas, și cred că avea și bosă de de actor. Dar destinul lui a fost România.

O lume dispărută, dar nu uitată

Propun un exercițiu de imaginație. Dacă Ilie Lazăr ar fi printre noi, oare ce ne-ar spune?
Dragilor, în Romania mai este loc pentru onoare, demnitate și adevăr! Nu renunțați! Nu o lăsați pe mâna nelegiuiților!

4 decembrie 2019 – Ilie Lazăr este reînhumat cu onoruri militare la București

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul meu de instagram

Uniți în prietenie și durere

Fotografii arhiva personală Ion-Andrei Gherasim