„Chiajna din Casa Mușatinilor” – Simona Antonescu recenzie

Doamna Chiajna în viziunea istoricilor

Mărturiile unor istorici ne-au indus că Doamna Chiajna a fost un personaj malefic, o femeie fără scrupule, excesiv de ambițioasă și obsedată de putere. Alții, mai îngăduitori, au prezentat-o ca o mamă minunată, capabilă de orice sacrificiu pentru a-și proteja copiii. Se pare că în echipa de PR a Doamnei Chiajna (cronicarii vremii) au fost destui amatori, dacă reputația de monstru e mult mai cunoscută decât faptul că a fost singura femeie din istoria României care a condus o oaste în luptă.

Până la scriitoarea Simona Antonescu nimeni nu a avut curajul, să treacă peste legende și mărturii subiective și să propună, într-un roman istoric, o viziune rezonabilă asupra acestui personaj.

Doamna Chiajna în viziunea Simonei Antonescu

Romanul „Chiajna din Casa Mușatinilor” este o frescă din perioada Evului Mediu centrată pe viața Chiajnei, fiica lui Petru Rareș, domnul Moldovei și nepoata lui Ștefan cel Mare.

La început Chiajna este un ghilimoț din cetatea Sucevei care își ascunde mâții, refuză să poarte căiță și cerșește povești. Apoi copila pleacă în pribegie în Cetatea Ciceului, unde se metamorfozează în fata care va lega mereu rânduiala femeilor „de trădătorii ce pretind prin înșelăciune tronul țării și de planuri de răzbunare.” Chiajna rămâne cu familia în Cetatea Ciceului de unde va reveni la Suceava atunci când Petru Rareș redobândește tronul Moldovei. Tânăra domniță atinge vârsta măritișului și este cerută în căsătorie de Mircea-Vodă Ciobanul, domnul Valahiei.

Chiajna Rareș Mușatina, fiica lui Petru Rareș Vodă, domnul Moldovei devine soția lui Mircea Basarab din casa Drăculeștilor, domnul Valahiei. Ajunsă în Târgul Bucureștilor, asaltată de provocări și necazuri, dar gustând și din potirul puterii, Chiajna își va descoperi și valorifica potențialul. Va înțelege că în politică curajul fără diplomație și viclenie nu valorează mare lucru. Toată viața ei, Chiajna se va ghida după o carte: Il Principe, viața lui Cesare Borgia.

Credit foto Polirom

10 motive pentru care merită să citești „Chiajna din Casa Mușatinilor”

1. În umbra unui om puternic se află mereu un personaj ascuns care îl inspiră. Pentru Chiajna acest personaj este grădinarul Lăcustă. Un suflet mare încătușat într-un trup hidos, împărățind peste o grădină cu plante care prin știința lui se transformă în leacuri ori otrăvuri. Lăcustă știe să prepare o vopsea azurie care robește privirile fiicei de domn, ori de câte ori o vede, vopsea pe care a realizat-o cu gândul la „albastrul ochilor doicii a doua a Chiajnei.”, vopsea cu care se va zugrăvi Voronețul. Există o scenă în carte, despre salvarea unui om, atât de bine scrisă de Simona Antonescu încât cruzimea și splendoarea ei te copleșește. Salvatorul este nimeni altul decât grădinarul schilod.

2. „Țara are domn și acela sunt eu” este capitolul cu cele mai sfâșietoare pagini ale romanului, dar și un excelent studiu despre trădare, lașitate, demnitate și curaj. Îl vedem pe cel care fusese voievodul Moldovei trădat și părăsit de boieri. Îl vedem pe Petru Rareș, stăpânul cetății Ciceu, lăsat să aștepte în fața porții. Îl vedem pe bărbatul puternic doborât și salvat în cele din urmă „de o copilă de lumină”. Vedem un domn care știe să piardă, știe să treacă peste umilințe, știe că trebuie să se întoarcă, știe că țara are un domn chiar dacă o perioadă este nevoit să se dea la o parte. Petru Rareș nu a fost crescut să renunțe. Când situația era mai dramatică sângele moștenit de la Ștefan cel Mare intră în acțiune. Ia drumul Constantinopolului pentru că nu era pregătit, nu putea și nu știa cum să renunțe la Țara Moldovei.

3. Life style la Curtea Sucevei

Paginile despre alegerea rochiei de mireasă a Chiajnei vor fi o încântare chiar și pentru cele mai pretențioase fashioniste. O fiică de domn nu putea fi îmbrăcată de oricine. Chiajna primește „trei sipete stacojii din lemn moale și parfumat de cedru” de unde se revărsau desene cu rochii de toate culorile. Sub fiecare schiță erau menționate materialele și numele atelierului de croitorie. Desenele sunt supuse evaluării doamnelor Curții și după o aprigă dezbatere asupra culorii (în epocă alb purtau doar fetele sărace) decid ca rochia de mireasă a domniței să fie o combinație de albastru și alb. Cum pe atunci nu se comanda online, de la Veneția este adusă croitoreasa Caterina care scandalizează Cetatea de Scaun a Sucevei prin comportamentul direct, vestimentație și culoarea scandaloasă a părului.

Pentru gurmanzi recomand paginile despre „mieii copți o zi întreagă în pământ”. Un dezmăț de arome care o să pună în pericol dieta multor cititoare.

4. Asemănări între Regina Franței, Caterina de Medici și Doamna Chiajna

• Regele Franței moare în același an cu Mircea Ciobanu (1559)
• Caterina de Medici domnește în locul fiului său minor. La fel și Chiajna.
• Renato Florentinul este parfumierul, dar și cel care prepara otrăvurile Caterinei de Medici. Chiajna îl are pe grădinarul Lăcustă.

5. Vremuri grele, oameni puternici.

Într-o țară în care tronul se pierdea ușor, la fel și capul, abilitatea Chiajnei de a rezista la conducerea Valahiei este de lăudat. Chiajna a domnit 9 ani alături de soțul ei, iar după moartea lui, a domnit 7 ani pentru fiul ei. Niciodată curajul, intrigile și răbdarea nu au făcut un parteneriat mai profitabil decât în cazul Chiajnei.

„Puterea nu vine din lucrurile pe care le obții, ci din cele pe care nu le obții.”

6. Documentarea din spatele unui roman istoric

Scrisorile trimise de către Soliman Magnificul (de la Balcic) femeii iubite, Roxelana stau mărturie în acest sens. Poetice, pline de informații politice, iar la final sultanul (astăzi pare amuzant) enumera, nici mai mult, nici mai puțin decât pe 8 rânduri, toate titlurile.

• Soliman Magnificul era educat. Atunci când voia știa să se comporte ca un prinț al Renașterii. A se vedea introducerea din scrisorile sultanului.
• Dacă vă închipuiți că Roxelana era doar o favorită cu rol sexual înseamnă că nu sunteți familiarizați cu viața femeilor otomane. Femeile din haremul sultanului erau educate și nu erau deloc străine de ambițiile politice. Dovada că sultanul îi scrie Roxelanei despre planurile viitoare.
• Titlurile din final au și ele o explicație. După ce și-a creat un renume, Soliman se confruntă cu următorul aspect. Trebuia să dea explicații pentru averea amețitoare, puterea politică și succesul militar. Nu putea să justifice noul statut prin bunicul și tatăl său. De aceea, soluția a fost să se folosească termeni absoluți atunci când cineva îl descria. Ca să întărească acest statut, însuși Soliman folosește acești termeni la sfârșitul scrisorilor.

Dacă o scrisoare de dragoste presupune să cunoști atâtea despre un personaj istoric (plus altele despre care eu nu m-am prins) faceți un exercițiu de imaginație și vizualizați câtă documentare presupune un roman de peste 700 de pagini.

7. Cel mai zguduitor destin din această carte este cel al Domniței Ruxandra, sora mai mică a Chiajnei. Când Alexandru Lăpușneanu pune ochii pe Ruxandra, ea avea 14 ani, iar el 53 de ani. Chiajna e atât de revoltată că „făptura aceasta făcută din miresme tămâiate și lumină” e umilită de Lăpușneanu, un smintit care „azi o cere de soție, mâine spune că nu are nevoie de soție.” încât declanșează o discuție aprigă.

„- Toți regii și ducii Europei îl văd cu ochi buni, vorbi Mircea, fără să mai surâdă de data aceasta. Sultanul îl place, Papa îl place pentru că are mână de fier, iar ei toți văd în el puterea de a păstra echilibrul. Ucide boieri, câteva duzini deodată? Nu asta am făcut și eu? Dorește prunci de la un vlăstar tânăr de-al Mușatinilor? Nu asta am vrut și eu? Ce face el și nu am făcut și eu?
– Tu m-ai cerut cu bunăvoință de la părinții mei și am venit apoi singură, de bunăvoie, răspunse Chiajna, fulgerându-l cu privirea, pentru că alăturarea lui Mircea de Lăpușneanu i se părea cea mai sfruntată înșelăciune, nu exista nici cea mai mică asemănare între soțul său și sălbaticul de la Suceava. Eu am fost mai întâi mireasă și abia după aceea am rămas grea. Asta ai făcut tu și nu face el.”

8. Dragoste sau parteneriat politic între Chiajna și Mircea Ciobanul?

În realitate, nu avem de unde să știm dacă între Chiajna și Mircea Ciobanul, a fost dragoste sau un parteneriat politic. În romanul Simonei Antonescu întâlnim un soț care ar privi disprețuitor la workshop-urile care te învață comunicarea în cuplu. Mircea nu a avut nevoie să fie înștiințat. A priceput singur. „Porți prunc, Chiajna. Pielea ta miroase a rumeguș umed și măr copt. ”

9. Despre femei într-o epocă când erau invizibile

Fie că este vorba despre Chiajna, despre Roxelana, despre Marula, despre doicile Chiajnei, doamne, domnițe sau femei obișnuite, toate capătă voce în cartea Simonei Antonescu.

Există o modă în care romanele (inclusiv cele inspirate de mitologia greacă) se scriu prin perspectivă feministă. Simona Antonescu arată importanța pe care aceste femei au avut-o în istorie, dar nu dezechilibrează. Mircea Ciobanul se sfătuia cu Chiajna, Soliman cu Roxelana, Marula cu Anghel. În „Chiajna din Casa Mușatinilor” aceste perechi funcționează ca parteneriate, nu ca un cuplu în care o persoană domină și alta se supune.

Simona Antonescu (fotografie din arhiva personală)

10 „Chiajna din Casa Mușatinilor” este o carte a curajului

Să alegi Chiajna ca personaj pentru un roman istoric echivalează cu o misiune imposibilă. Să documentezi o perioadă neprietenoasă în surse despre femei, să cântărești ce merită păstrat, apoi să construiești un personaj fără a lăsa fantezia să zburde ai nevoie de curaj. Să respecți datele istorice, dar și să reții interesul cititorului. Să scrii cu delicatețe ca să nu lezezi istoricii, dar în același timp, cu forță ca să afirmi un personaj fără nici o șansă.

Mai mult, într-o vreme când editurile impun autorilor cărți care să nu depășească 350 de pagini, Simona Antonescu scrie romane impertinent de lungi.

Pentru că a încălcat reguli, iar apoi le-a întors în favoarea ei consider „Chiajna din Casa Mușatinilor” o carte a curajului care va trece proba timpului.

„Uneori adevărul se află în povești, nu în cronici. Îi cunosc eu pe cronicari. Fiecare este plătit de câte un domn.”

Să citesc „Chiajna din Casa Mușatinilor”, într-o perioadă în care oamenii nu mai găsesc timp pentru nimic, a fost un mod de a întoarce spatele prezentului, un mod de a răsturna timpurile, un mod de a pleca în căutarea timpului trecut. Am revenit apoi în prezent, cu o perspectivă mai luminoasă și mai tolerantă asupra țării imperfecte în care trăiesc.

Credit foto: Instagram Emilia Chebac

Cu „Chiajna din Casa Mușatinilor” și scriitoarea Simona Antonescu ne vedem joi, 21 martie, ora 19:00 la Seneca Anticafe. Link eveniment aici. Este al III-lea roman al autoarei pe care îl moderez la clubul de lectură „Emilia, cărți&cafea”. A fost o bucurie să dezbatem „Fotograful Curții Regale” și „Hanul lui Manuc ”, dar în „Chiajna din Casa Mușatinilor” simt o concurentă aprigă ca personajul care a inspirat-o.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

În lipsa unui acord scris, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei emiliachebac.com, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe emiliachebac.com”, cu link, la finalul paragrafului.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Accept Politica de Confidențialitate.