Oana David, în acest interviu, mi-a mărturisit cum a devenit obsedată (pe perioada cât a scris „Între două fronturi”) de personajele cărții ei de debut. M-am liniștit. În cazul asta putea înțelege obsesia mea pentru contextul istoric din cartea ei. Într-o zi, pe Facebook, văd pe contul Hyperliteratura un sinopsis despre un roman în curs de apariție.Cum pe Andrei Ruse îl știam, i-am trimis un mesaj spunându-i că îmi doresc un interviu cu autoarea. Sigur a zis că îmi lipsește o doagă (cum să ceri un interviu fără să citești cartea?), dar a reacționat ca un domn. „De ce nu vorbești direct cu ea?”. Ce s-o fi gândit? Cu o așa biografie sunt șanse mari să vă înțelegeți. Prima conversație cu Oana David a durat peste două ore, iar când am închis telefonul, eu și Oana eram convinse că ne știm de-o viață.
***
Emilia Chebac: Cum ți-a venit ideea cărții „Între două fronturi”?
Oana David: Acum 6-7 ani, când citeam „Athénée Palace”. Mi-a apărut în minte o scenă cu o tipă și un ofițer german care se certau în fața hotelului. Am scris primul capitol, care nu era nici pe departe cel pe care l-ai citit tu. Apoi nu am mai continuat. Mi s-a părut prea greu, nu stăpâneam istoria perioadei respective și am renunțat. După vreo 2 ani, am dat de notițe. Ideea mi s-a părut bună și am continuat. Am început să mă uit la filme despre al Doilea Război Mondial. Filmele m-au condus la cărți și am început să mă documentez serios. Aveam carențe mari în ceea ce privește istoria și arta.
Emilia Chebac: Ca să faci documentarea pentru „Între două fronturi” cam câte cărți ai citit?
Oana David: Cred că am citit peste 50 de cărți. Memorii din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și ficțiune interbelică. La „Între două fronturi” am scris 3 ani. Nu am mai citit alt gen de literatură. Voiam să rămân în atmosfera epocii. Îmi era teamă să nu mă desprind de limbajul dintre cele două războaie.
Emilia Chebac: Cine au fost primii tăi cititori?
Oana David: Primul cititor a fost Paul, soțul meu, apoi mama lui. Am avut mari emoții pentru că soacra mea este o persoană extrem de citită. După 3 zile m-a sunat să-mi spună că îi place grozav cartea și că ar trebuie să o public. Atunci când „Între două fronturi” a apărut în librării, mi-a spus un lucru extraordinar: „Ai scris cartea pe care mi-am dorit să o fi scris eu”
Emilia Chebac: Cum a apărut Lulli? Numele cum l-ai ales?
Oana David: Când m-am apucat de carte, în minte aveam un soi de Scarlett O’Hara. Numai că romanul s-a scris ca un bulgăre de zăpadă, iar Scarlett O’Hara a dispărut și Lulli s-a construit singură. Lulli era un nume la modă în perioada interbelică. L-am întâlnit des în memoriile pe care le-am citit. Dar Lulli, fiind un alint, trebuia să vină de la ceva. Așa a luat naștere Lucreția Leonida-Lăzarescu. Toate numele cu litera L.
Emilia Chebac: Personajul care ți-a dat cele mai multe bătăi de cap?
Oana David: Personajul principal masculin, Heinrich von Reinhardt – ofițer german, un aristocrat educat, inteligent și sensibil. Odată cu venirea lui Hitler la putere, lumea din care provenea el a fost nimicită cu brutalitate. Așa cum comuniștii ne-au distrus nouă elitele, nazimul a zdrobit în Germania aristocrația. Heinrich von Reinhardt a fost cel mai gândit personaj. Nu numai că a fost nevoie să pătrund în mintea unui bărbat, dar mai avea și o profesie despre care nu știam mare lucru – pilot de vânătoare. M-am consultat cu soțul meu. N-ai idee de câte ori l-am întrebat: „Tu ce-ai face în locul lui?”
Emilia Chebac: Când ai scris cartea ai fost conștientă în ce te bagi? E drept că este o carte de ficțiune, dar istoria trebuie respectată.
Oana David: Nu. La început am scris-o doar pentru mine. Mă chinuiau personajele și voiam doar să termin povestea. Uitându-mă în urmă cred am fost nebună. Abia spre final, când romanul a prins formă, s-a conturat gândul publicării. Nu știu dacă voi mai scrie o carte cu atâta pasiune doar de dragul personajelor.
Emilia Chebac: Legat de contextul istoric, cum de ți-a ieșit atât de bine bombardarea Bucureștiului de la 4 aprilie 1944?
Oana David: Am citit cărți de la Editura Militară din care am aflat că bucureștenii nu s-au protejat, deoarece în acea zi au fost mai multe simulări de alarme. Nimeni nu se aștepta ca Bucureștiul să fie bombardat. La asta s-a mai adăugat ceva. Apărarea de vânătoare, română și germană, a fost indusă în eroare de americani, care au lăsat impresia că vor bombarda rafinăriile de la Ploiești. Orașul a rămas descoperit, iar oamenii, convinși că este tot o alarmă falsă, nu s-au adăpostit. De aici numărul mare de victime. Am respectat fundalul istoric, dar trăirile personajelor sunt 100% rodul imaginației mele.
Emilia Chebac: Scena ta preferată din carte?
Oana David: Întâlnirea dintre Lulli și Heinrich de la Berlin. Cea din jurul mesei. A fost scena în care, în sfârșit, am văzut povestea.
Emilia Chebac: Poți scrie fără să citești?
Oana David: Deși am auzit persoane care spun: „eu nu citesc, eu scriu”, în cazul meu nu funcționează. Eu, înainte de a fi scriitoare, sunt cititoare.
Emilia Chebac: Ce părere ai despre cluburile de carte?
Oana David: Îmi plac în măsura în care îmi place cartea. La clubul tău de lectură am găsit niște cărți exact pe sufletul meu. (Oana a participat la câteva ediții ale clubului de carte „Emilia, cărți&cafea” pe care îl moderez. Mai multe detalii găsiți aici.)
Emilia Chebac: Cum ai ajuns să fii publicată de Hyperliteratura?
Oana David: Am citit pe Facebook povestea cărții scrisă de Ralu-Ana Avram, de unde am aflat că Andrei Ruse citește toate manuscrisele. Așa a ajuns cartea mea la Hiperliteratura. Am scris un email, de care îmi este rușine să-mi amintesc: Vă rog să vă uitați puțin și pe manuscrisul meu. Dumnezeule Mare! Asta am scris și am trimis ditamai cartea de peste 600 de pagini de Word (cam 900-1000 de pagini ar fi avut în format de carte). Când Andrei mi-a răspuns, după 3 ore, am simțit că leșin. Îi plăcuse sinopsisul, se uitase pe manuscris, dar cum nu avea timp să-l parcurgă pe tot, l-a dat mai departe domnului Florin Iaru.
Emilia Chebac: Florin Iaru nu cumva ține cursuri de scriere creativă?
Oana David: (Zâmbește) Da, ca să vezi cum se leagă lucrurile în viață. Și eu am făcut, prin 2014 parcă, un curs de scriere creativă cu domnul Iaru.
După vreo două săptămâni am primit un email de la domnia sa. Citise prima parte. „Cartea are potențial, am să-i spun lui Andrei să te publice .” Apoi am început să lucrăm împreună. S-a muncit mult la roman pentru că era foarte lung. Am scos multe pagini, am rescris scene noi, pentru ca acțiunea să se lege și am reușit într-un final să o aducem la un număr de pagini de bun simț. (Acum cartea are 592 pagini)
Emilia Chebac: O întâmplare amuzantă din timpul colaborării cu domnul Iaru?
Oana David: Am scos două capitole (vreo 50-60 de pagini împreună) și, crede-mă, când le-am scos… nu s-a simțit nimic.
Emilia Chebac: De ce i-ai dedicat cartea lui Paul?
Oana David: Paul mi-a explicat de un milion de ori hărțile. Pentru bombardamentul din București a luat pixul în mână și mi-a făcut schemă. Dacă ești în punctul X se vede Y și Z . Am intrat împreună pe Google Maps. „Dacă ești la Ateneu și te uiți în direcția asta, vezi aia și aia”. Răspunsul meu era invariabil: Eu nu înțeleg! Tot ce ține de hărți, fronturi și tactică militară nu ar fi existat în forma actuală dacă nu mă consultam cu Paul. Fuga lui Lulli de la Ateneu a fost scrisă după schema lui. Aveam marcată Biserica Kretzulescu, fostul Teatru Național și toate clădirile care apar în carte.
Emilia Chebac: În afara de soțul tău, cine te-a mai ajutat ?
Oana David: Am scris o carte despre „o femeie înaintea epocii sale” cu sprijinul a foarte mulți bărbați (Andrei Ruse, Florin Iaru, Teodor Hossu-Longin, Dan Iancu). Se pare că destinul meu este să scriu cărți înconjurată de bărbați deștepți.
Emilia Chebac: Cum depășești momentele proaste?
Oana David: Sunt credincioasă, deși credința nu mai este la modă. Nu sunt habotnică, între mine și Dumnezeu este o relație prietenească. Poate și pentru că mereu i-am simțit ajutorul.
Emilia Chebac: Un sfat pentru cei care doresc să scrie?
Oana David: Să scrie, nu să se prefacă că scriu. Întotdeauna ce vor scrie prima oară va fi prost, dar dacă vor reface, va fi din ce în ce mai bine.
Emilia Chebac: De ce ai acceptat acest interviu?
Oana David: Pentru că-mi ești foarte dragă și-mi place să vorbesc cu tine.
Emilia Chebac: Recomandă o persoană interesantă căruia să-i iau un interviu?
Oana David: Domnului Florin Iaru, pentru care eu am un respect deosebit.
***
„Ce a fost în capul tău când ai vrut interviu cu o autoare nepublicată?” m-a întrebat Oana. Am să-i răspund tot printr-o întrebare. Ar publica Andrei Ruse o carte proastă?
Recunosc, am avut și eu momentele mele de îndoială (cum să nu le am, când nici măcar nu frunzărisem cartea?). Așa că l-am întrebat pe Andrei: Cum ți se pare Oana? E talentată? M-am liniștit când am primit răspunsul lui „E bună. Are ceva…”. Și a mai confirmat cineva spusele lui Andrei. Nu-mi mai amintesc foarte clar. A trecut ceva timp de atunci, plus că erau multe persoane pe care le vedeam pentru prima dată. Dar n-am să uit niciodată cum i s-a luminat fața lui Andrei când a vorbit depre Oana. Acela a fost momentul în care am simțit că nu am fost chiar nebună când am vrut un „blind interview” cu Oana David.
Am citit „Între două fronturi” imediat ce a fost publicată. Probabil am fost prima cititoare care a pus o mini-recenzie pe Instagram. „Dacă nu ai fi scris nu s-ar fi aflat atât de repede despre carte” mi-a spus Oana. O acuz de subiectivism, deși pe undeva, e posibil să aibă dreptate. Nu sunt la prima experiență de acest gen cu brașovenii. Îmi spun că le port noroc, mai ales la debut.
Dacă „nebunia” invocată la începutul interviului vi s-a părut deplasată, să facem o recapitulare. Fără doza de nebunie nu ar fi existat „Între două fronturi”, nici acest interviu și nici prietenia dintre mine și Oana. Se pare că puțină obsesie de ceva este folositoare la casa omului.
Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul meu de instagram.
