Interviu cu Toma Enache despre primul film artistic dedicat lui George Enescu

Acest interviu l-am luat regizorului Toma Enache în locul unde a scris o mare parte din scenariul filmului dedicat lui Geoge Enescu. Se pare că Toma, în continuare, rămâne fidel proiectelor greu de abordat. După primul film despre fenomenul Pitești (recenzie aici) lui Toma Enache i-a mai rămas o doză substanțială de „nebunie” să facă și primul film artistic despre viața lui George Enescu.

Pelicula „Enescu, jupuit de viu” are în prim-plan povestea de dragoste dintre George Enescu și prințesa Maruca Cantacuzino, mai precis, perioada cuprinsă între momentul când G. Enescu o întâlnește pe Maruca până în ziua când o ia de nevastă. În paralel, Enescu începe și termină monumentala creație, Oedip pe care o dedică marii sale iubiri Maria Rosetti-Tescanu (Maruca).

Filmul „Enescu, jupuit de viu” va fi lansat în cursul anului 2023.

Emilia Chebac: Cum ți-a venit ideea filmului?

Toma Enache: De la poza cu George Enescu pe patul de moarte. Cea în care apare cu cățelul lui Mutzerli. Când am citit că a murit singur într-o cameră de hotel din Paris am zis: Cum se face că nu avem un film (artistic) despre George Enescu? Atunci mi-a venit ideea, dar decizia finală am luat-o când am mers cu filmul „Între chin și amin” în Moldova. Trecem mereu pe lângă indicatorul spre Muzeul Tescani, dar nu opream niciodată. O dată, de două ori, dar a III-a oară, deși depășisem cu 2 km indicatorul, gândindu-mă că cine știe când mai ajung, am întors. Precizez că eu nu mă întorc niciodată din drum. M-a întâmpinat o doamnă și deși era închis (era zi liberă) mi-a permis să vizitez muzeul. Acela a fost momentul în care mi-am zis că e obligatoriu să fac un film despre Enescu.

Emilia Chebac: Ce au în comun Toma Enache și George Enescu?

Toma Enache: După 1946 Enescu a fost urmărit de Securitate. Deși trăia în Franța, tot anturajul, mai puțin Maruca, îl turna cu sârg la Securitate. În dosarele Securitații numele lui de cod era (râde) Enache.

Emilia Chebac: Cine îl joacă pe George Enescu?

Toma Enache: Mircea Dragoman. Deși la casting au venit mulți actori, am știut din prima că el este potrivit. Ca imagine era impecabil, dar aveam nevoie să mă convingă și cât de bun actor este. Să-l vezi la maturitate. Pare desprins din tabloul care se află la Muzeul de Artă din Ploiești (unde s-a și filmat). În timpul filmărilor am realizat că Mircea are mult din temperamentul lui George Enescu. În plus e o persoană educată și cu mult bun-simț.

Emilia Chebac: Impresia ta (pe scurt) despre actorii care i-au interpretat pe George Enescu, Maruca Cantacuzino și Nae Ionescu?

Toma Enache: Mircea Dragoman – genial. A fost Enescu. Teodora Sandu – fascinantă, iar Pavel Ulici – diabolic în rolul lui Nae Ionescu. A jucat impecabil latura lui întunecată. Efectiv îi sticleau ochii.

Emilia Chebac: Cum ai gândit scena întâlnirii dintre Maruca și George Enescu?

Toma Enache: Se întâlnesc la o serată unde Enescu cânta. Toată sala e plină și doar un loc gol. Cine crezi că a avut curajul să întârzie la un concert cu Enescu? Când a intrat, purtand o pălărie superbă și o rochie care îți taie respirația, toți ochii erau pe ea, inclusiv Enescu care n-o mai scapa din priviri.

Emilia Chebac: O întâmplare de la filmări?

Toma Enache: Filmam într-un lan de grâu unde actrița principală a pierdut un cercel foarte valoros. Îți dai seama cum să e să cauți un cercel când se înserează și aproape nu se mai vede nimic? Eram îngrozit și eu și echipa. Deja ne gândeam cum să-i spunem Iuliei (Gorneanu) că i-am pierdut cercelul, dar, din fericire, până la urmă l-am găsit.

Emilia Chebac: În ce locuri ai filmat?

Toma Enache: Iași, Ploiești, București și Tecuci. Comunitățile din aceste orașe s-au mobilizat ireproșabil și mi-au creat condiții pentru a filma. Autoritățile locale au oprit până și circulația ca să pot filma. Le mulțumesc încă o dată pentru sprijin.

Emilia Chebac: La Tecuci unde ai filmat?

Toma Enache: La Tecuci am filmat la Casa Cincu (Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”). Am folosit și mașina de epocă (despre mașină aici) despre care am aflat de la tine. Muzeul arată spectaculos, dar nu are mobilier. Am avut însă noroc. În oraș există un magazin care vinde mobilier vechi. Proprietara, doamna Mocanu ne-a pus la dispozițe mobila pentru filmare. În toate muzeele pe unde am filmat oamenii ne-au ajutat și au muncit cot la cot cu noi. De la manageri și muzeografi până la restul personalului de acolo. Nu de puține ori veneau și cu sugestii. Incredibil cum s-au implicat. Zici că era proiectul lor.

Emilia Chebac: Pornind pe urmele lui Enescu ai ajuns la…

Toma Enache: Fiul lui Yehudi Menuhin și i-am zis că fac un film despre George Enescu. Mi-a spus că este onorat că l-am contactat pentru că știe cât de mult îl prețuia tatal lui pe Enescu. Nu mai e de mult un secret că Yehudi Menuhin i-a păstrat un adevărat cult lui Enescu, considerându-l părintele lui spiritual.

Emilia Chebac: Cât de departe ai mers cu respectarea detaliilor?

Toma Enache: Până și cainele din filmul meu am vrut să fie aceeași rasă cu câinele lui George Enescu. Mi s-a spus: „Ești nebun! De ce vrei neapărat un câine la fel?” Cu câinele a fost o întreagă poveste. Trebuia adus de la Ploiești, doar că, cu o zi înainte, în nebunia care era la filmări, toată lumea a uitat de câine. A trebuit să improvizăm. Așa că prietenul a sunat pe prietenul, care a contactat pe prietenul care la 4:00 a.m. s-a urcat în mașină cu soția, copiii și cățelul și la 9:00 dimineața era la filmare. Acest cățel găsit în ultimul moment nici dacă era actor nu juca atât de bine. A fost ceva de vis. A știut să stea când trebuia să fie mângâiat de Enescu și să coboare când a murit Enescu.

Emilia Chebac: Cât de aproape l-ai simțit pe G. Enescu timpul filmarilor?

Toma Enache: Spiritul lui a fost cu noi. Pe toată perioada filmărilor, mă gândeam cum să fac astfel încât să nu-i lezez memoria cu ceva. Am scris scenariul dorindu-mi ca filmul să fie pe placul lui. Permanent m-a urmărit gândul asta.

Emilia Chebac: Cine ți-a oferit consultanță pentru costume?

Toma Enache: Am colaborat cu Iulia Gorneanu cu care m-am înțeles foarte bine. E o prezență diafană. (în timp ce îmi vorbea despre Iulia și eu și Toma am spus în același moment… diafană) Am ales-o pentru că are gusturi impecabile și o colecție impresionantă de bijuterii&accesorii vestimentare. Ne-a pus la dispoziție până și lenjerie intimă din anii ’20 – ’30. Chiar și atunci când am fost nevoit să închiriez unele articole tot Iulia m-a ghidat spre cele mai inspirate alegeri.

Pe partea de costume a intervenit însă o întâmplare neprevăzută. În martie 2020, trebuia să ajung la Bassano, cu „Între chin și amin”, dar a venit pandemia. Apoi cu două luni înainte să încep filmul cu G. Enescu mă suna cei din Bassano: „Chiar dacă au trecut 2 ani, noi tot te așteptăm.” Povestindu-i unei prietene că merg la Bassano mi-a zis: „Trebuie neapărat să treci pe la atelierul lui Stefano Nicolao. A creat costume pentru filme nominalizate la Oscar.” Firește că mi-ar fi plăcut să apară în filmul meu costumele lui, dar când mă gândeam la prețuri mă lua amețeala. Poți să crezi că s-a legat o colaborare? Am reușit să închiriez costume pentru personajele principale la o sumă pe care mi-am permis-o. A fost o întâmplare fericită, dar asta nu înseamnă că minimizez implicarea Iuliei și a echipei cu care am lucrat.

Emilia Chebac: Care a fost cel mai dificil lucru în acest proiect?

Toma Enache: Să structurez scenariul din toată documentația pe care am adunat-o. Am luat două panouri mari de plută pe care am început să-mi pun ideeile. Eram însă ca Meșterul Manole. Lipeam, scoteam, iar lipeam, iar scotem. Mai venea și Toni (fiul regizorului) care îmi spunea: „Tati, au trecut 3 săptâmani și tu ai doar 2 hârtii pe panou!” La început așa a fost, dar ulterior panoul s-a umplut, iar când Toni trecea pe lângă el nu mai spunea: Tati, da atât de puțin?

Emilia Chebac: Ce regreți că nu apare în film?

Toma Enache: Scena în care guvernanta lui îi spune: „George, ține minte! Să fii domn și când nu te vede nimeni.”

Emilia Chebac: Când ai scris scenariul, a fost ușor/dificil să-i faci viața grea lui G.Enescu?

Toma Enache: Cu George Enescu a fost o problemă. În perioada la care mă raportez în film nu prea i-a mers prost și nici mulți dușmani nu avea. Singurele persoane ostile erau criticii și Nae Ionescu. În film toți criticii i-am comasat în unul singur care este interpretat de Cristian Șofron.

Emilia Chebac: Ai terminat filmul, adică producția. Ce te oprește să lansezi filmul?

Toma Enache: Sunt gata filmările, dar nu și filmul. Pentru pașii următori mai am nevoie de bani. Urmează postproducția, promovarea și lansarea. Va trebui să cumpăr drepturile de autor pentru muzică și imaginile vechi de arhivă din Paris și Londra.

Emilia Chebac: O provocare pentru un viitor interviu?

Toma Enache: Iulia Gorneanu care este o ființă extraordinară. S-a implicat trup și suflet în acest film. A fost o bucurie să lucrăm împreună.

Emilia Chebac: De ce ai acceptat acest interviu?

Toma Enache: Dacă maine aș fi pus la zid și mi s-ar spune: „Ai dreptul să dai doar un singur interviu despre filmul asta” pe tine te-aș alege. Nu înseamnă că nu au fost mulți prieteni care mi-au luat interviuri, cu care am colaborat extraordinar și voi colabora în continuare. Profit să le mulțumesc și aici, dar tu ai fi prima alegere.

Emilia Chebac: Uite o provocare și pentru tine. Ai doar 1 minut să-i convingi pe urmăritorii tăi și ai mei că G. Enescu era un om care și-a depășit cu mult epoca.

Emilia Chebac: George a fost al 12-lea copil al soților Costache&Maria Enescu și singurul care a supraviețuit. Dumnezeu a vrut așa. Pierderea celor 11 copii să fie răscumpărată printr-un geniu. La 2 ani a cerut o vioară și primește una de jucarie. Supărat o aruncă în foc și-i spune tatălui: „Vreau o vioară adevărată, nu o jucărie!” Un an mai tarziu, la 3 ani, o primește. La 5 ani compunea, la 8 mergea la Conservatorul din Viena. La 12 îl termină și pleacă la Conservatorul din Paris. La 16 debuta cu „Poema Română” la Teatrul Châtelet – Paris. Apoi doar cerul i-a mai fost limită.

Interviurile cu Toma Enache se înscriu pentru mine într-un registru diferit. Nu cred că am mai întâlnit o altă persoană care să-mi ofere atâta libertate într-o discuție. Acesta este motivul pentru care interviurile cu el și despre proiectele sale sunt atât de apreciate. După un film oricât de epuizant, Toma păstrează în memorie doar momentele frumoase, laudând actorii și echipa. Așa funcționează el: laudă talentul, nu critică omul, privește în sus, nu în jos. În proiectele lui mereu înlocuiește banalul cu ineditul, transparența cu magia și duritatea cu emoția.

După tot ce mi-a mărturisit despre acest proiect, încerc un exercițiu de imaginație și vizualizez seara premierei. La începutul filmului văd o sala mută de uimire, apoi cutremurată de emoție. Lumina se aprinde și oamenii încep să aplaude. Dar în loc să se oprească apluzele cresc în intensitate. Cuvintele nu-și mai au rost, aplauzele vorbesc în locul lor și urcă până în ceruri. Și pentru că acest film vă onorează memoria, îndrăznesc să sper că de acolo de sus o să zâmbiți domnule Enescu.

Pentru că nu am putut epuiza într-un interviu informațiile& poveștile despre acest film, va urma o serie de interviuri dedicată proiectului „Enescu, jupuit de viu”

Scriu pe emiliachebac.com.  Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

Sursă foto: Arhivă personală Toma Enache