Cărțile anului 2022

Credit foto: Valentina Bălașa – Ario

„Jurnalul lui 66” – Alexandra Furnea

La început, n-am vrut să aud de „Jurnalul lui 66”. Cunosc sistemul medical din România. Fac insulină de 27 de ani și consideram că îmi este deajuns suferința&neputință mea. Ce rost avea să mai deschid o altă cutie a Pandorei?

Am realizat, apoi, că protejându-mă astfel (egoist) făceam front comun cu Răul din cartea Alexandrei: cu personalul medical lipsit de empatie, cu politicienii corupți, cu toți cei care călcau în picioare suferință persoanelor rănite în incendiul din Colectiv.

În jurnalul său, o radiografie a suferinței, Alexandra face mărturisiri asemenea supraviețuitorilor Holocaustului. Fără detalii înfiorătoare (pentru a menaja pe cei care nu au trăit experiențe extreme), fără răzbunare și fără ură. Spune Adevărul cu măsură.

În noaptea în care a ars Alexandra Furnea scăpase din Infern. Trăia, dar Golgota ei nu se sfârșise. Continuă în „spitalul nevindecării” unde începe lupta ei (de supraviețuire) cu un sistem care declara „Avem tot ce ne trebuie”.

Totul era sub „control”, dar rănile Alexandrei se contaminau cu bacterii, trupul ei ceda și emoțional se prăbușea. Doar sufletul, în care credința nu se stinsese, mai pâlpăia. Vezi relația Alexandrei cu Divinitatea.

Credit Foto: Instagram Emilia Chebac

Apare și Diavolul În jurnal. Las aici niște reprezentanți de top:
• Dormiți bine domnule profesor X ?
• Dar tu care ai etichetat unui om ars drept monstru?
• Dar tu, asistenta, care ai țipat la o pacientă care agoniza de durere „te p… pe tine ca o nesimțită”
• Dar tu, vedeta, care te folosești fără jenă de suferința Alexandrei ca să câștigi capital de imagine.
• Dar voi, preoți nepăsători, care ați uitat ce înseamnă alinarea.
• Și voi toți cei care zilnic îi spuneați că e mofturoasă, sensibilă, că nu știe să râdă și că nu se vindecă din vina ei.

Cât poți sa reziști în astfel de condiții? Normal că a urmat căderea. Apoi a ajuns în Germania. Acolo, unul dintre medicii care au tratat-o i-a spus „A fost o plăcere să te am ca pacientă. De fapt pe voi toți”.

După „Jurnalul lui 66”, nimeni, niciodată, nu va mai putea estompa adevărul despre persoanele rănite în incendiul din clubul Colectiv.

Credit Foto: Instagram Emilia Chebac

„Dante Enigma” – Matteo Strukul

• Dacă nu aș fi sedusă de copertele frumoase, cu siguranță, m-ar fi atras titlul „Dante Enigma”
• Dacă nu aș fi pasionată de Evul Mediu, cu siguranță, aș fi ales cartea pentru documentarea de excepție a autorului. (vezi dedicația)
• Dacă nu aș fi iubit poezia medievală, cu siguranță, aș fi dorit să aflu cum se trăia în timpul lui Dante.
• Dacă nu m-aș fi desprins de curând din lumea Eneidei, cu siguranță, aș fi dorit să o întâlnesc – prin Matteo Strukul – în lumea lui Dante.
• Dacă nu aș fi adorat poemele lui Homer, cu siguranță, prin visul lui Dante (cu Homer) tot aș fi ajuns să citesc Illiada&Odysseia.
• Dacă nu aș avea o slăbiciune pentru scriitorii cu boli cronice (Proust-astm, Dostoievski, Flaubert-epilepsie), cu siguranță, după „Dante Enigma” m-aș fi aplecat cu mai multă atenție asupra operei lor. (Dante suferea de epilepsie).
• Dacă nu aș fi știut cât de puternice erau femeile Evului Mediu, aș afla prin personajul Gemmei, soția lui Dante, și cel al Capuanei de Panico.
• Dacă n-aș fi asociat barbații Evului Mediu cu onoarea și cavalerismul, aș fi descoperit prin contele Ugolino della Gherardesca cât prețuiește demnitatea (personajul meu preferat).
• Dacă n-aș prețui prietenia&devotamentul, aș fi învățat de la Gherardao Upezzinghi, cel mai luminos personaj al cărții, să cred.

Cartea este centrată pe bătălia de la Campaldino – un eveniment marcant al Evului Mediu italian – care a schimbat cursul istoriei, dar și al literaturii. Dante atât de pasionat de poezie și pictură (un domeniu familiar poetului, de aici prietenia cu Giotto imaginată de autor) este chemat să participe la un conflict în care nu se regăsea (înfruntarea dintre guelfi și ghibelini). Deși scăpa cu viața, experiența războiului lasă urme adânci. Va fi bântuit de coșmaruri pe care noi cititorii le regăsim în viziunile apocaliptice din Divina Comedie.

Credit Foto: Instagram Emilia Chebac

„Mesagerul secret al lui Churchill” – Alan Hlad

Londra 1941. O dactilografă este solicitată ca translator la o întrevedere dintre Churchill și De Gaulle. Rose nu și-a imaginat niciodată cum îi va schimba viața această întâlnire. Cum de știa o englezoaică atât de bine franceza vă las să aflați din roman. Tânăra fragilă, care părea că nu va face față provocărilor de zi cu zi, se va dovedi cea mai rezistentă psihic din grupul parașutat în Franța ocupată.

Alan Hlad prin Rose ne povestește despre operațiunea Jericho, despre arestarea, în 1942, a mii de evrei, luptele duse de Rezistența Franceză și despre dragostea în vreme de război.

Cartea este un omagiu adus femeilor și bărbaților curajoși din SOE și Rezistența Franceză. Este înspirată din realitate. În 1942, SOE a început să recruteze femei pentru misiunea de agent secret. Rose este un mix între: Pearl Witherington, Nancy Wake și Odette Sansom.

Lazare cel care îi fură inima Rosei are și el o poveste captivantă. Cultivat, cu moral de fier și curajos, deși fizic nu părea deloc genul capabil de fapte mărețe. Dar ura fața de naziști (găsiți în carte de ce) și forță dragostei dintre cei doi le vor da putere să reziste până la eliberarea Parisului. Cu ce preț o să descoperiți în roman.

Am rezonat cu povestea de dragoste. O iubire care nu abdică, o iubire care rezistă la orice, o iubire care luptă, o iubire care crede și o iubire care așteaptă. Dacă prima carte scrisă de A.H. „Lungul zbor spre casă” mi-a amintit ca sunt binecuvântată cu o prietenă unicorn, „Mesagerul secret al lui Churchill” mi-a amintit că iubirea din carte chiar există.

Din acest motiv e posibil să fiu subiectivă cu carțile lui A.H.

L: „Armata franceză m-a respins. Rezistența m-a primit”.
R: „Pot să mă dea afară, dacă vor, dar eu n-o să renunț niciodată.”

M-a impresionat: descrierea Parisul ocupat, arestarea evreilor (vezi razia Vel d’Hiv) și cartea pe care o citea Lazare ascuns în catacombele Parisului. Mi-a amintit ce rol terapeutic poate avea Proust. #iloveproust

R: Ce citești?
L: „În cautarea timpului pierdut” de Marcel Proust
R: E o carte buna?
L: Te inspiră.

Nu este o capodoperă, dar merită citită. Te convinge că adevărata iubire exista.

Credit Foto: Instagram Emilia Chebac

„De la Rin la Dunăre și înapoi”- Jan Willem Bos

Am citit-o cu un nod în gat. Am plâns de bucurie, dar și de neputință. Puțini oameni (străini, dar și români) sunt dispuși să vadă dincolo de aparențe. Și mai puțini sunt înzestrați cu limpezime de vederi și empatie. Să descoperi România a fost&este un act de voință.

10 motive să citești „De la Rin la Dunăre și înapoi”:
• Ajunge în țara noastră în primăvara anului 1974, iar „din acel moment, nu am mai putut să mă despart de România”.
• „Câțiva colegi de liceu m-au declarat apt de balamuc când le-am povestit că vreau să urmeaz studiile de limbă și cultură română”
• În 1978 primește o bursă în cadrul acordului cultural între România și Olanda. O să vă distreze, dar și tulbure peripețiiile unui student străin în România lui Ceaușescu. Se îndrăgostește de Cornelia. Cea care îi va deveni ulterior soție, venise din U.S.A să studieze&cunoască țara în care s-a născut. Familia ei părăsise România după venirea comuniștilor (Cornelia avea atunci câteva luni).
• Apropo de Ceaușescu, nu ratați fragmentul cu Laura (fiica autorului). Încredibil cum reacționa micuța când auzea numele dictatorului.
• Țara fără libertate, în care se stătea cu orele la cozi, fără curent, fără apa caldă este înnobilată în ochii autorului prin oamenii pe care îi cunoaște: ospitalieri, primitori și curajoși. Vezi fragmentul: Doru și securitarea, tăierea porcului etc.
• Sunt multe pagini dedicate cărților. Literatura universală, dar și română: Camil Petrescu, Anton Hoban, M.Sadoveanu, Eminescu…
Las la final ce m-a cucerit definitiv:
• Este pasionat de opera lui Sorin Titel. „Din păcate, S.T. nu se bucură de renumele meritat în ziua de azi. Scriitorul a fost în mare parte uitat.”
• A tradus în neerlandeză #craiidecurteaveche – o carte de care sunt obsedată.
• Descrierea evenimentelor din 1989 și poveștile despre refugiații români.
Dacă în ultima perioadă ți-ai tratat țara cu indiferența cartea lui J.W.B te va pune pe gânduri.

Credit Foto: Instagram Emilia Chebac

„Serenadă pentru Nadia” – Zülfü Livaneli

Cum romanul oferă o perspectivă extrem de empatică asupra suferințelor, bucuriilor&iubirilor eroinelor am fost convinsă că este creația unei femei. Am dat o căutare pe net și autoarea s-a dovedit a fi… autor. Asta a crescut și mai mult cota cărții. Un bărbat care înțelege femeile. Zülfü Livaneli nu este doar scriitor ci și compozitor. Ca să înțelegeți de unde această sensibilitate.

Personajul principal Maya Duran, 36 de ani, se ocupă de oaspeții străini care vizitează Universitatea din Istanbul. Viața i se schimbă total când îl întâlnește pe Maximilian Wagner un fost profesor (87 ani).

Prin el Maya își descoperă trecutul (originea celor două bunici: Ayșe și Mari) și face cunoștință cu protagoniștii unei povești de dragoste (Nadia – Maximilian) pe care nici moartea nu a putut-o stinge.

În peisajul literar contemporan să scrii frumos despre intimitatea răului nu e pentru oricine. Să creionezi o poveste despre prigoana armenilor, tătarilor din Crimeea și evreilor pe care cititorul nu o poate lasă din mână ține de har. Ca să vă „îndrăgostesc” de carte adaug: Struma și România. Una dintre cele 3 femei: Ayșe, Mari și Nadia este originară din România.

„Serenada pentru Nadia” este una dintre cele mai valoroase cărți publicate la #raftuldenisei. Genul de ficțiune care nu te relaxează, dar care te ajută să descoperi lumea&viața.

Credit Foto: Instagram Emilia Chebac

„Căzuți din junglă” – Alexandru Stermin

În loc de recenzie am să spun cum m-am simțit când am citit „Căzuți din junglă”

La început a fost uimire (un explorator care citește ➡ cititor rafinat), apoi s-a instalat bucuria (de la „Micul Saturnian” a lui Soviany n-am mai trăit așa ceva ➡ excelent povestitor) și am sfarșit în admirație pentru A.L. (știu că nu se mai poarta admirația, dar o să înțelegeți de ce)

Îl asociez pe A.S. cu Patrick Leigh Fermor. Doar în cartea autorului englez am mai întâlnit așa pasiune pentru păsări (vezi episodul cu berzele migratoare care întunecă cerul balcanic. Nimeni nu cred ca a mai descris o acvila cum a facut-o PLF). Pentru mine cărțile lui PLF sunt Everestul cărților de călătorie.

Ce mai au în comun?
• Dragostea pentru cărți. La 19 ani PLF pleacă în călătorie cu „Odele” lui Horațiu în rucsac. (vezi în foto 2 o parte din cărțile care se regăsesc în „Căzuți din junglă”)
• Empatie, candoare, dragoste pentru natură, curaj, recunoștință pentru ce primesc, dar și vulnerabilitate, episoadele de depresie și dorul de casă.
• Talentul de povestitor. Am văzut că a studiat pe lângă biologie, teologie și filosofia. Cred ca programul de formare în psihoterapie pozitivă și-a pus și el amprenta asupra cărții.

„Căzuți din junglă” este o carte despre aventură și creștere spirituală, despre mai puțin care înseamnă de fapt mai mult, despre conexiuni, sentimente care zac în fiecare dintre noi și despre… vrăjitori.

Probabil acum când scriu aceste rânduri un puști de 15 ani citește cartea lui A.S. Un viitor explorator.

Credit Foto: Instagram Emilia Chebac

„Răul” – Radu Vancu

Câteva motive să citești jurnalul lui Radu Vancu:
• seara dostoievskiană când Mircea Ivănescu se cearta cu Dumnezeu,
• trimiterile la citate urmate apoi de opiniile autorului (și ce opinii),
• despre infinitului lui Sebastian (pag 23) – când apare în jurnal fiul lui R.V. își pune în umbră tatăl,
• paginile sfâșietoare despre „România splendidă ieșită în stradă” la manifestații: „Adevărul&frumusețea acestor mulțimi ne vor face liberi”,
• folosește obsedant cuvântul frumusețe,
• oferă iubitorilor de #memoriijurnale o informație extrem de valoroasă – o să apară jurnalul lui Negoițescu (eu una abia îl aștept),
• dureroasele pagini despre Eugen Ciurtin și Horia Patapievici,
• menționează locuri pe lângă care, în goana noastră spre nicăieri, trecem zilnic nepăsători.

Peste 50 de ani „Răul” – jurnalul lui Radu Vancu va fi o frescă despre România splendidă (ignorată momentan). Despre românii care au ieșit în stradă la manifestații, despre oamenii de cultură care vor trece proba timpului, despre oameni care refuză să-și negocieze principiile, dar și despre cei înfranți de sistem, despre valori, despre Bine și Frumos, despre ce contează cu adevărat.
Ca să concluzionez, jurnalul lui Radu Vancu este pentru mine ➡Răul îmblânzit în Bine.
„Frumusețea va salva lumea, însă nu va salva iadul.” Un jurnal de citit, recitit și dăruit.

Credit Foto: Instagram Emilia Chebac

„Impudoare”- Gabriel Liiceanu

De ce mi-a plăcut „Impudoare”:
• Pentru că promovează discursul filozofic pe înțelesul tuturor. Gânduri înalte în formă simplă. Cum „pe înțelesul tuturor” nu este pentru oricine încă ne plictisim cu sârg ascultând „vedete culturale” vorbind „pe neînțelesul tuturor”.
• Pentru că ne permite să-i simțim sufletul scăldat în emoție atunci când îl evocă pe Petru Creția. „Omul cel mai împlinit cultural al momentului” în opinia lui C. Noica. Devastator să afli că Petru Creția, dezamăgit de miopia oamenilor și derapajul vieții culturale, „sângera ca un erou ignorat.”
• Pentru magistrala pledoarie în slujba Binelui (paginile mele favorite). M-au dus cu gândul la un citat din Istrati. „Bunătatea unui singur om e mai puternică decât răutatea a mii de oameni.”
• Pentru că în cartea domniei sale dedică un capitol genului meu preferat – jurnalul. „Orice jurnal presupune curajul de a te înscrie la un «concurs de umanitate»”.
• Pentru subtila observație despre „libertatea de exprimare”. „Nu trebuie mai întâi să faci dovada că ai dreptul la cuvânt?” Cu cât o persoana este mai neinformată cu atât simte nevoia să-și expună părerea în orice privință.
• Pentru fragmentul sfâșietor despre „mâna de oameni care își dezbracă sufletul în fața semenilor lor” și „trec prin lume în chip esențial ignorați, adică necitiți.” Ne-am făcut un obicei din a ignora valorile adevărate și ne dam în vânt după personaje care scriu. Personalități marginalizate, personaje promovate.
• Pentru fermecătorul omagiu adus cărților (vezi fragmentul în care domnul Liiceanu compară peretele unei biblioteci cu scena balului din „Război și Pace”)
• Pentru imaginea deloc cosmetizată despre frumusețea vieții. Cum se compune din lumini, dar și din umbre poate că e mai bine să suferim de un surplus de simțire decât să sfârșim goliți de emoții.

Credit Foto: Instagram Emilia Chebac

Jurnalele pariziene” – Ernst Jünger

• Împreună cu Mircea Eliade (au fost prieteni) întemeiază în 1959 revista Antaios.
• De Valeriu Marcu, (evreu român stabilit în Berlin) îl leagă o prietenie aparte. Deși E.J. era ofițer în armata germană, se oferă să-l ajute când începe prigoana împotriva evreilor.
• Celebrul roman a lui Camil Petrescu „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” are ca sursă de inspirație cartea lui E.J. „În furtuni de oțel”

➡ Rar am mai întâlnit un jurnal în care sublimul și urâtul să se armonizeze atât de bine. Deși are ca fundal ororile din perioada celui de Al Doilea Război Mondial, cititorul rămane cu convingerea că lumina e mai puternică decât întunericul.

Modul cum sunt scrise aceste jurnale vin să întărească credință că omenirea mai are o șansă chiar și în mijlocul dezastrului. Omul se salveză prin frumos. Cultura va rămane mereu un scut împotriva barbariei.

➡ În septembrie 2022, am moderat „Jurnalele pariziene” la clubul de lectură #emiliacarticafea după „Jurnalul” lui M. Sebastian (august 2022). Jurnalul unui evreu urmat de jurnalul un ofițer al Wehrmachtului. Cei 2 gândeau la fel în multe privințe.

➡ Cartea recomandă cartea: Ernst Jűnger m-a convins să-mi cumpăr primele două volume ale Bibliei.

Credit Foto: Instagram Emilia Chebac

„Visul celtului” – Mario Vargas Llosa

„Visul celtului” este povestea lui Sir Roger Casement. A fost consul britanic (1895 – 1911) în: Mozambic, Angola, Congo și Brazilia.

➡ Congo

Dobândește faimă internațională după ce  dezvăluie, prin intermediul unor raport extrem de bine documentat, cruzimea atroce a exploatatorilor albi îndreptată împotriva populației băștinașe.

➡ Amazonia

Dacă în Congo a crezut că a văzut tot ce poate fi mai rău în Putumayo/Peru avea să întâlnească iadul. Cum era considerat cel mai bun „specialist în atrocități” este trimis să investigheze crimele din Putumayo. Raportul memorabil pe care l-a intocmit este rezultatul unei munci supraomenești care îi va zdruncina sanătatea fizică și psihică. Amenințat cu moartea, trăind cu spaima că notițele îi pot fi furate R.C.a fost supus unei presiuni dincolo de limitele omenești. Pentru acest raport, Regatului Unit l-a investit cu titlul de cavaler.

➡ Irlanda

După viața petrecută în Africa (din cauza sănătății precare) este forțat să se retragă în Irlanda. Deși provenea dintr-o familie protestanta R.C. simpatizează cu naționaliștii irlandezi catolici. În loc sa vă povestesc aventura lui irlandeză (aș deconspira conținutul cărții) las câteva citate.

„Nu dragostea față de Germania te face să vorbești așa, ci ura fața de Anglia.”

„Lipsa de popularitate nu e întotdeauna un indiciu corect pentru a decide dacă o cauza e dreaptă sau nu”.

Dacă în Congo&Amazonia a ajutat dezinteresat și nu a fost implicat politic, în Irlanda lucrurile se schimbă. Proiectează soarta băștinașilor din Africa pe cea a irlandezilor. Acționează uneori sub impulsul urii. Deși scopul era nobil, modul cum îl pune în practică îi grăbesc declinul. Plus o iubire dezastruoasa. Plus Jurnalele negre. Plus neînțelegerea idealurilor lui de către contemporani.

Știu că pare o recenzie ciudată, dar dacă dau un amănunt (toată intriga cărții este înlănțuită) spulber plăcerea lecturii.

Timpul i-a spălat păcatele acestui om și a diminuat mult din patima cu care a fost judecat în timpul vieții. Astazi R.C. este considerat unul dintre marii martiri irlandezi care au luptat împotriva dominației britanice.

În cartea lui Llosa am descoperit un om (imperfect) care a schimbat lumea. Nici măcar acele jurnale (care au fost puse în circulație pentru a-l discredita) nu au reușit să schimbe percepția oamenilor (mai puțin a celor carora le plac calomniile) despre acest el. Binele a învins scandalul. Și-a ruinat sănătatea luptând pentru drepturile băștinașilor din Congo și Putumayo care pentru restul europenilor nu existau (deși exploatarea lor le aduceau averi fabuloase).

În loc să-și continue cariera de consul a ales să lupte pentru Irlanda. Funcționa însă cu sănătatea pe avarie și inamicul era prea puternic (Regatul Unit). Dar jertfa lui nu a fost în zadar. „Visul Celtului” a prins aripi pentru că R.C., un om deasupra timpurilor, le-a arătat irlandezilor că independență nu e ceva imposibil.

Făra scriitură magică a lui Llosa n-aș fi aflat niciodată de R.C. În carte apar momentele de grație și agonie din viața lui R.C. Detaliile de tabloid nu intră în preocupările unui autor rafinat ca M.V.L.

#conexiunileemiliei

Când am început cartea, am crezut că va fi o lectură lejera, dar m-am înșelat. Ca vibrație emoțională aș asocia-o cu „Portofoliul fugii”. Tot un caz real. Și Sir Roger Casement și Varian Fry fac parte din clubul exclusivist al oamenilor care au vocația Binelui.

Recomand cartea tuturor celor care le plac oamenii „în răspăr”. Decât invizibil în turmă mai bine singur în slujba Binelui. Un astfel de om a fost Roger Casement.

Credit Foto: Instagram Emilia Chebac

„Paradisuri pierdute” – Éric-Emmanuel Schmitt găsiti aici un interviu pe care l-am luat autorului

Citesc noutăți, cărți vechi achiziționate din anticariate și clasici. Am selectat o singură carte din fiecare categorie:
ceva nou – „Theodoros” pentru mine cartea anului 2022. Singura carte (scrisă de un autor contemporan) pe care odată ce terminat-o am reluat-o. A fost ca o vrajă. A trecut o lună și încă nu am pus-o în biblotecă. A se vedea cum am citit-o aici.
ceva vechi „Cele 40 de zile de pe Musa Dagh” – dacă căutați pe Instagram #cartiignorate o să vedeți că am o aplecare pebtru cărțile care descriu genocidul armean. Cartea lui Franz Werfel este una dintre marile cărți ale secolului XX
ceva clasic aici – „Anna Karenina” pe care nu mai știu de câte ori am recitit-o. Îl admir pe Dostoieski, dar îl iubesc pe Tolstoi. Pentru lumina care radiază din cărțile lui. Pentru speranța care merge cu mine mai departe după ce am închis cartea. Chiar dacă eroina se sinucide, când e razboi sau prințul Andrei moare. Daca ar fi să-l rezum pe Tolsoi cu un citat din Tostoi „Varietatea, farmecul și frumusețea vieții se compun mai mereu din umbre și lumini.” Oamenii nu pot suporta prea multă umbră, dar nici prea multă lumină. I-ar orbi.

Mi-aș dori ca recenziile mele să vă inspire nu să vă influențeze. Sunt și cărți despre care nu am scris, dar pe care le-am dezbătut la clubul de lectură pe care îl moderez „Emilia,cărți&cafea”

Scriu pe  emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Accept Termenii si Condițiile și Politica de Confidențialitate