Acum 2 ani îmi era teribil de frică să vorbesc în public. Singurul moment în care tracul mă ocolea era când vorbeam despre cărți. Cel care a sesizat primul această „dublă personalitate” a mea a fost soțul meu:
– Eu chiar nu pricep. Când vorbești despre cărți ești alt om. De ce nu-ți faci un club de carte?
– Și cine o să vină? Sunt atâtea cluburi cunoscute. Plus cluburile susținute de edituri.
– Oameni ca tine.
Fără încurajările lui clubul de lectură „Emilia,cărți&cafea” nu ar fi existat. Cum a început totul puteți citi aici.
În 2021 „Emilia,cărți&cafea” a fost un club de lectură „pandemic”. Majoritatea întâlnirilor s-au desfașurat online. Am încercat o timidă revenire la normalitate, în august și septembrie, dar restricțiile împuse de guvern m-au adus iarași în fața monitorului.
Ce cărți am moderat în 2021 la „Emilia,cărți&cafea”:
• Ianuarie: „Patria”– Fernando Aramburu. Când un roman atinge excelența automat generază o ediție memorabilă.
• Februarie: „Dora și Minotaurul”– Slavenka Drakulić. Participanții s-au împărțit în două tabere: pro și contra Picasso. Îi urmăream și nu-mi venea să cred cu câtă eleganță își aparau opiniile. Să ai măsură într-o perioada în care urlatul a devenit sport național spune ceva despre acești oameni. Mă simt binecuvântată că au ales clubul meu de lectură.
• Martie: „O femeie din Berlin”– Anonima. Găsiți aici recenzia mea
• Aprilie: „Îmbarcarea căre Cythera” – Octavian Soviany (găsiți aici interviul pe care i l-am luat domnulu Soviany)
• Mai: „Seducătorul domn Nae”– Tatiana Niculescu (puteți citi aici interviul pe care i l-am luat autoarei) Tatiana Niculescu este un caz aparte. A fost prezentă a III- a oara, în 2 ani, la clubul de lectură „Emilia, cărți&cafea”. Cum sunt o mare admiratoare a memoriilor, biografiilor și jurnalelor nu puteam să ratez un interviu cu Tatiana Niculescu (îl puteți citi aici).
• Iunie: „Jurnalul unui librar”– Shaun Bythell, (găsiți aici și aici interviuri pe care le-am luat oamenilor care lucrează/au lucrat în industria cărții)
• Iulie: „Kitchen Confidential”– Anthony Bourdain. După această ediție sunt mult mai atentă când aleg/recomand un restaurant.
• August: „Pe aripile vinului”– Bianca Bosker (găsiți aici un interviu cu somelierul care m-a introdus în lumea vinului)
• Septembrie: „Riviera lui Chanel”– Anne de Courcy
• Octombrie: „Amintiri din pribegie” – Neagu Djuvara. O ediție de suflet în care m-am simțit onorată să moderez o carte scrisă de domnul Djuvara.
• Noiembrie: „Exilul imposibil” – George Prochnic
• Decembrie: „Iscoditorii” – Anne Gisleson
Impresii scrise la cald (postări pe instagram) de la cele mai reușite ediții.
„Patria”– Fernando Aramburu
Ediția de aseară nu a fost un club de carte. Aseară a fost o serată culturală. Aseară a curs un flux al ideilor cum rar mi-a fost dat să aud. Nu am discutat doar o carte. În plus s-a comparat istoria Spaniei cu istoria României. Aseară a fost despre un scriitor valoros, care își respectă cititorii și nu le impune ce și cum să gândească. Aseară a fost despre un autor generos care ne-a oferit șansa la propriile opinii. Aseară a fost despre cititori rafinați și o moderatoare care abia își stăpânea lacrimile. Aseară clubul de lectură „Emilia,cărți&cafea” a fost visul secret la care aspiră orice moderator.
„Seducătorul domn Nae”– Tatiana Niculescu
Ediția de aseară a clubului de lectură trebuia să fie despre Nae Ionescu. Fiind o personalitate controversată, mă gândeam cu groază că se vor încinge spiritele. Cum să-i stăpânesc când și eu ca moderator eram puțin spus exasperată de „Seducătorul domn Nae”.
Dar nu Nae Ionescu a fost aseară capul de afiș al clubului „Emilia,cărți&cafea”, ci Monseniorul Vladimir Ghica (o personalitate cu care Nae Ionescu s-a intersectat). Despre marele om care a fost Monseniorul Ghica ne-a vorbit dnu V.S. Și așa peste o ediție de care îmi era teama s-a așternut liniștea și seninul. Poate că la încheierea ediției de aseară unii dintre noi am devenit un pic mai buni, alții poate și-au regăsit credința rătacită și poate cu toții am înțeles că în Istoria Mare faptele oamenilor buni chiar contează.
De la dnu S. am aflat că Panait Istrati, spre sfârșitul vieții, grav bolnav, a fost abandonat de toți, dar nu și de Vladimir Ghica. Doi oameni legați prin bine, frumos și adevăr. Pentru ce am simțit aseară, am decis să pun pe lista clubului, în 2022, o carte despre Monseniorul Vladimir Ghica. Pentru că, eu una, am simțit că de undeva de acolo de sus, printr-un om (V.S) Monseniorul Vladimir Ghica mi-a transmis un mesaj.
„Cărţile te vindecă de oameni, iar oamenii de cărţi.” Vladimir Ghica
„Bunătatea unui singur om e mai puternică decât răutatea a mii de oameni.” Panait Istrati
„Pe aripile vinului”– Bianca Bosker
Ieri am dat startul edițiilor off-line. Probabil am avut emoții altfel nu-mi explic de ce în drum spre terasă (unde îmi dădusem întâlnire cu participanții la clubul de lectură „Emilia,cărți&cafea”) am făcut un episod urât de hipo. Am intrat la Cărturești m-am îndopat cu zahăr și după vreo 20 de minute de derivă mi-am revenit cât de cât. Cum încă tremuram, am fost tentată să anulez totul. Eram însă aproape, se înscrisese numai membri fideli (în august nu am pus afișul evenimentului pe Facebook.) așa că mi-am zis: ori la bal ori la spital. Decizie înțeleaptă altfel aș fi ratat o ediție făină.
Surpriza de aseară a fost M. un tânăr fermecător, curios și teribil de interesat de cărți care a reușit performanța să-l impresioneze pe seniorului clubului. M-a emoționat că a venit tocmai de la Cluj.
Atunci când am decis să pornesc un club de carte o prietenă mi-a spus: „Ce pot să-ți spun? Cu ce cărți alegi tu ori nu o să vină nimeni, ori o să aduni în jurul proiectului numai oameni deosebiți.”
Mi-a ieșit ultima varintă. Mă mândresc cu bunul-simț al celor care participă. Uneori (mea culpa, îmi plac cărțile controversate) cartea dezbatută ne plasează în tabere opuse. Niciodată, dar niciodată nu a trebuit să le atrag atenția asupra tonului.
Ce s-a discutat la ediția de ieri? Despre vinuri unicorn și vinuri românești, despre cursuri de somelier, despre vinul preferat al lui Carol al II-lea și despre vinul preferat de Proust. Despre cel mai mare falsificator de vinuri de top, despre o podgorie celebră, vinul ei legendar și un „nebun” care a vrut să o distrugă. Spre final discuția a „alunecat” spre pietre prețioase.
Vinurile pentru cei bogați și frumoși simbolizează statutul, pentru cei rafinați plăcere, pentru cei vulnerabili viciu, iar pentru participanții la clubul de lectură „Emilia,cărți&cafea” un prilej pentru o întâlnire agreabilă.
„Riviera lui Chanel”– Anne de Courcy
Era întuneric când am plecat spre casă. Și cum noaptea predispune la exagerări (de la Dostoievski citire) mi-am permis să-mi imaginez că cineva citind în acel moment cartea Biancăi Bosker va avea insomnie. Nu va dormi de frică ca-și va strivi visul sub pernă. (Ca să înțelegeți partea cu visul, Bianca decide să abandoneze jurnalismul și să devină somelier.)
Când am plecat de la terasă era în jur de ora 22:00. Pe drum s-a înfiripat o conversație pătimașă despre Roma antică și Franța ocupată. Și iata-ne ajunși într-un loc extrem de cunoscut al capitalei complet dezorientați. Eram atât de acaparați de subiectele dezbătute la clubul de lectură „Emilia,cărți&cafea” încât nici unul dintre noi nu am fost în stare să găsim direcția corectă spre Romană. Ne-a bufnit râsul. Oameni care cunoșteam zona, unii dintre noi cu un simț al orientării ieșit din comun (aveam printre noi un geolog). Uite ce efect pot avea cărțile. Are și pandemia o parte bună. După atâtea ediiții online te simți deodată turist în propriul oraș.
„Amintiri din pribegie” – Neagu Djuvara
În capitotul „Anii cei mai grei din viața mea” Neagu Djuvara povestește despre cazul celor 3 români parașutați în România – „cred că era pe la sfârșitul verii 1953”: Sabin Mare, Ilie Rada și Gavrilă Pop. La mijlocul lui octombrie domnul Neagu Djuvara a fost informat că tinerii au fost capturați.
Nu cred că-mi voi putea scoate vreodată din minte aceste pagini. La această ediție am aflat că locuiesc în apropiere de casa unde au fost descoperiți și capturați cei 3. Când merg în vizită la fam. S (membri fideli ai clubului de lectură) trec pe lângă acestă casă. Sigurul care a reușit să fugă dintre cei 3 a fost Ilie Rada. Toți locuitorii casei au fost arestați. Tinerii au fost executați. Poate și restul membrilor familiei. Dintre toți, peste ani, s-a mai întors în acea casă, devenită între timp o ruină, doar o femeie. Securiștii au arestat o fată tânără și au eliberat o femeie cu mințile rătăcite. Acum clădirea este renovată, dar mie mi se strânge inima când trec pe lângă ea. O numesc casa conspirativă din „Amintiri din pribegie”. V.S. era copil când a fost martor la arestatea lui Sabin Mare și Gavrilă Pop. Citind cartea pentru club a făcut legătura cu amintirea din copilărie. Și cu femeia cu mințile rătăcite.
„Iscoditorii” – Anne Gisleson
De ce spun mereu că recomandările sunt pur subiective?
Ca să întelegeți mai ușor dau un exemplu concret despre cum îți poate influența starea emoțională percepția unei cărții. Prima dată când am citit „Iscoditorii” eram într-o perioadă în care astrele se aliniase perfect. Am etichetat cartea drept o revelație. La un an distanță, recitind cartea pentru club, cu o sănătate funcționand pe avarie cu episoade între „nu mai rezist” și „ce rost mai are” am găsit cartea depresivo-imposibilă. În decurs de un an, clubul cititorilor rafinați (din carte, nu participanții la „Emilia,cărți&cafea”) se metamorfozase în clubul cititorilor alcoolici. Un aspect pe care nu-l remarcasem la prima lectură. În decembrie, o lună a bucuriei, eu alesesem o carte extrem de nepotrivită, motiv pentru care le-am spus în timpul clubului:Ce-o fi fost în capul meu de am ales cartea asta?
În decembrie 2022 musai de pus o carte crăciunistică.
Când alegeți o carte urmați propriile dorințe nu recomandarile altora. E loc apoi și pentru recomandări, dar după ce liberul-arbitru și-a făcut de cap suficient.
Cel mai fain compliment pe care l-am primit în 2021.
– Câte cluburi de lectură ai mai moderat până acum?
– Niciunul, de ce? (deja tremuram crezând că nu mă ridic la înălțimea așteptărilor)
– Atunci înseamnă că ai vocație. Eram convins că faci asta de multă vreme.
Cum percep eu ca moderator clubul de lectură „Emilia,cărți&cafea”?
O insulă unde ne refugiem în intimitatea protectoare a cărților. Un spațiu unde timp de 2 ore orice activitate din cotidian dispare. În perioada pandemiei „Emilia,cărți&cafea” m-a dus cu gândul la Decameronul. Spre deosebire de personajele cărții noi nu fugim de ciumă, doar ne punem la adăpost de emoțiile distructive generate de virus. Vorbind despre frumos ne simțim protejați. Iar ca să sesizezi frumosul nu ai nevoie decât de disponibilitate interioară.
„Emilia,cărți&cafea” este o insulă unde disputele pro și contra vaccin nu au pătruns. Este un loc unde Secret Santa ne-a reunit pe toți: vaccinați și nevaccinați. Crăciunul este sărbătoarea toleranței și bucuriei. N-o să-i permitem unui virus să ne dezbine și nici să ne strice bucuria. Dacă ar reuși asta atunci citim degeaba.
Scriu pe emiliachebac.com.Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul meu de instagram.
