Categorii
Diverse Interviuri Irina

Irina Markovits „Degeaba ai o garderobă extraordinară, dacă tu nu ai nimic în bibliotecă”

Puțini știu că sunt pasionată de modă. Cu ceva timp în urmă, urmăream multe bloguri de fashion, nu puteam trăi fără revista Elle sau Vogue și făceam fișe (da, ați citit bine!), în special, la ținutele purtate de blondele lui Hitchcock. Pot spune și acum, până în cele mai mici detalii, ce purta Marnie sau Melanie: haine, bijuterii, culoarea ojei, textura țesăturilor. În plus, adăugam și descrierea locației unde era arborat outfitul respectiv, iar la final anexam acestor fișe, devenite între timp dosare în toată regula, copii după schițele lui Edith Head. Părea că lucrurile au scăpat de sub control, destul de mult, iar genul asta de documentare, legat de zona modei, îmi consuma enorm de mult timp. Apoi am descoperit blogul Irinei Markovits și viața mea s-a simplificat. Urmărind Style Diary, am realizat că articolele Irinei, nu erau simple descrieri ale ultimilor tendințe vestimentare ci, mai degrabă, povești despre haine și bijuterii. În viziunea Irinei, o pereche de cercei apare ca: „o explozie solară încrucișată cu o anemonă acvatică”. Pe blogul ei, Irina, pe lângă eleganța vestimentară, încurajează și o eleganță a gândurilor rafinată prin lecturi.

Cine este Irina Markovits?
80% este consultant de stil, personal shopper, creator de imagine pentru personalități din business și politică,
10% educator și lector al unor cursuri și workshopuri de stil,
10% blogger și jurnalist de modă.

De ce mi-am dorit acest interviu? Pentru modul inedit în care s-a descris pe blog: „Îmi place să cred că în ADN-ul meu se amestecă rafturile de carți cu umerașele de haine.”

Emilia Chebac: De unde pasiunea pentru modă?

Irina Markovits: Am să te dezamăgesc. Parcursul meu în această direcție nu îl văd ca pornind din pasiune, mai curând a ajuns să fie o pasiune. Acum simt că este o vocație. Inițial a fost o alegere jumătate pragmatică, jumătate din capriciu. Am niște amintiri foarte clare cu anumite haine pe care le purtam în copilarie: o rochie cu pieptar din catifea violet, iar restul dintr-o țesătură în degradeuri roz, mov, violet. Aveam probabil 5 ani. Mama lucra, în momentul respectiv, la biblioteca a ceea ce era pe vremuri fabrica Apaca. Existau acolo multe reviste internaționale pe care le răsfoiam, compendii și cărți ilustrate, poate unele din acele imagini s-au amprentat undeva. Eu și sora mea am petrecut momente absolut extraordinare acolo. Cu siguranță, dacă ar mai exista astăzi, aș fi dezamăgită.

Eu am absolvit facultatea de jurnalism, care nu are nici o legătură cu moda. Nu am fost o adolescentă preocupată de fashion. Mă îmbrăcam uneori poate prea serios pentru vârsta mea. Nici primele mele joburi nu au avut nici o tangență cu acestă lume: publicitate, fundraising și comunicare. Contactul cu domeniul modei a venit într-o perioadă când nu locuiam în țară. Mă mutasem, împreună cu fostul soț, în Belgia. Locuiam pe o stradă din centrul Bruxelles-ului, unde pe un colț aveam un Zara imens, iar pe celălalt un Louis Vuiton, motiv care m-a transformat într-o shopaholică. Pendulam între cele 2 și mă topeam în fața vitrinelor. Pe atunci, în România, nu exista Zara. Cumpăram compulsiv, deoarece știam că, la întoarecerea în țară, nu mai aveam acces la acele produse. Este jenant, dar asta eram atunci! Nu era zi să nu cumpăr ceva: dacă nu o rochie, cumpăram un mic serviciu de porțelan, o pernă, o cremă. Orice!

Emilia Chebac: Ai fost primul consultant de stil din Romania. Cum ți-a venit idea?

Irina Markovits: În Belgia, am primit cadou de ziua mea o zi cu un consultant de stil. Atunci am aflat pentru prima dată de această profesie. În România nu exista așa ceva. La momentul respectiv, dacă activai în domeniul modei aveai de ales între: manechin, designer, să lucrezi într-un magazin, eventual inginer textilist. Cum toate acestea erau în afara sferei mele de interes și nici nu simțeam că aș avea talent ca designer, când am aflat de această profesie lucrurile s-au aliniat pentru mine. Aveam un atu – tehnicile de comunicare învățate prin jurnalism. Mă exprimam bine, ceea ce însemna un plus pentru cursivitatea blogului, un plus pentru argumentarea în timpul ședințelor cu cliente sau a cursurilor. Înțelegeam comportamentul și psihologia unei cumpărătoare, la care se adăugau instrumentele tehnice căpătate în școala de consultanță de stil. Am pus lucrurile cap la cap, m-am înscris și la o serie de cursuri de business, iar după câteva luni am zis: ok, acum e momentul să am primele cliente. Și astfel am devenit, primul consultat de imagine din Romania.

Emilia Chebac: Cultivarea frumosului poate schimba viața unei persoane ?

Irina Markovits: În momentul în care ești atras de frumos, lucrurile se transferă dintr-o zonă în alta. Dacă îți plac aranjamentele florale, de exemplu, începi să fii atentă la armonia de culori, la volume și la forme. Dacă observi un spațiu, decorat într-un stil eclectic sau exotic, începi să înțelegi de ce „încărcat” poate totuși să arate bine, la fel cum un stil minimalist poate să pară elegant, dar poate părea și banal sau șters. Principiile folosite aici se transferă și în vestimentație, și în spațiul în care alegi să trăiești. Nu cred că noi, oamenii, suntem etanși. Poți veni dintr-un mediu în care nu ai avut deschidere către frumos sau în care frumosul nu a fost cultivat conștient, dar mai târziu poți alege să te îndrepți către această direcție, să cultivi ce simți că reprezintă „frumosul” pentru tine. Tu decizi: poți intra într-o librărie și citi câteva pagini dintr-o carte în loc de a sta lipită 2 ore de Candy Crush, poți cumpăra pentru prima dată în viață un bilet la Filarmonica Radio în locul unui lipgloss, poți renunța o lună la reviste mondene pentru a achiziționa un album de artă… În general, am o dispoziție relativ tolerantă când vine vorba de felul în care oamenii se descriu pe sine înșiși, dar există o singură atitudine care mi se pare obtuză, chiar greșită: „Așa sunt eu, nu mă pot schimba!” Spunând asta, îți refuzi orice șansă la nou, la surprize, la mai bine, la progres personal. Rămâi blocat într-o singură poziție, devii auto-suficient.

Emilia Chebac: Dacă ar fi să alegi o perioadă din istoria omenirii, când ți-ar fi plăcut să trăiești?

Irina Markovits: Perioada Renașterii, pentru catifele și broderii, pentru artă și Florența familiei de Medici, pentru curtoazie și trubaduri, pentru călătoriile de descoperire ale unor noi pământuri, pentru curiozitatea umană…

Emilia Chebac: Cum sunt clientele tale?

Irina Markovits: Femei foarte inteligente, realizate profesional, dar care nu stăpânesc prea bine arta vestimentației, din simplul motiv că au prioritizat alte fațete ale vieții lor (familia, cariera, dezvoltarea spirituală, sănătatea) în detrimentul esteticii sau educației vestimentare. Sunt într-un punct al vieții în care realizează că acest aspect le ține pe loc. Și atunci apelează la mine. Altfel, sunt de vârste și ocupații cât se poate de diverse – de la directoare de firme la traducatoare sau de la tinere antreprenoare la mamici care se întorc la job în multinațională după concediul de maternitate; multe sunt din București, dar am și cliente care locuiesc în străinătate (Franța, UK, Olanda, Luxemburg, Norvegia, Ungaria, Statele Unite), sunt femei cu preocupari neașteptate și personalități diverse… Luate împreună, sunt un caleidoscop de feminitate, legate de dorința și preocuparea de a se îmbraca mai bine, mai actual.

Emilia Chebac: O întâmplare amuzantă?

Irina Markovits: Este ceva care mă urmărește de ani de zile. Acum 3-4 ani, într-o panică de idei, am început să scriu un articol despre ciorapi , eu fiind în general o persoană care nu poartă dresuri. În decembrie și ianuarie când este foarte frig, fac o excepție, port dresuri negre groase. Îți jur că, deși a trecut atât timp de la acel articol, oriunde mă duc (la workshopurile din țară și din București, în cursuri corporate, la prezentări pentru femei din Top 100 Forbes etc), prima întrebare care vine din public este: „Auzi, ce poți să ne spui despre ciorapi?” Pentru mine este o chestiune foarte amuzantă.

Deși la acel articol nu am muncit mult comparativ cu altele, a fost de impact și este citit în continuare. Nu înțeleg de ce se acorda atâta importanță ciorapilor… În realitate, purtarea lor ar trebui sa fie o chestiune mult mai simplă. Mă distrează când văd cât de multe femei sunt preocupate de acest aspect și cât de multă energie se consumă cu acest detaliu… ciorapii. Sunt alte lucruri mai importante și mai vizibile, care ar putea să le îmbunătățească sau actualizeze imaginea – să îndrăznească să poarte mai multe culori, să poarte bijuterii mai moderne, să încerce lungimi și croieli noi în vestimentație –, dar care sunt ignorate pentru ca ciorapii par esentiali!

La un an am scris o continuare, deoarece primeam multe întrebări pe acestă temă. A apărut chiar și al treilea articol. De multe ori, când am un workshop open sau pe blog și instagram, când cer părerea publicului, răspunsul este invariabil… ciorapii.

Emilia Chebac: Se spune că educația întodeauna rafinează o femeie. Frumusețe sau educație?

Irina Markovits: Nu toate femeile au norocul să fie frumoase conform canoanelor societății și epocii în care trăim. Din momentul în care tu începi să te descoperi ca femeie și știi ce spațiu ocupi în acestă lume, mi se pare că devine o datorie fața de sine să te ocupi de tine însăți. Dar nu să te ocupi în sensul de „vreau să ajung să-mi achiziționez geanta pe care o au toate fashionistele” iar acela să devină scopul vieții tale! Mă refer la partea de cultivare a grădinii tale interioare, lucru care se obține pe termen lung. Pentru asta nu există o pastilă magică. Cred că poți fi și o femeie neatragatoare fizic, mă gândesc la arhitecta Zaha Hadid, dar foarte carismatică.

Dacă ești o femeie înzestrată fizic, posezi deja acest atu, iar eforturile vor fi de „întreținere”. Dacă ai impresia că exteriorul nu îți e prietenul cel mai bun, te poți înfrumuseța altfel: te ocupi de ceea ce înseamnă eleganță, grație, clasă, te educi continuu, te rafinezi în timp, cultivi prietenii și preocupări, îți observi și înțelegi feminitatea… Primele aspecte nu le exclud pe celelalte și viceversa, în sensul că lucrurile de mai sus nu înseamna că o femeie frumoasă nu este și rafinată, inteligentă sau cultivată, sau că o femeie mai puțin atragatoare nu ar trebui să aiba grija și de corpul ei fizic. Din contra.

Pe blogul meu, pe lângă tendințe, vestimentație și recomandari de shopping, acopăr și alte teme: fac recomandări de expoziții, de filme și de cărți, discut despre feminitate, feminism și rolul nostru de consumatoare de fashion, scriu – mai în glumă, mai în serios – despre vârstele femeii și lecții de viață… Cred că sunt toate parte din același spațiu. Degeaba ai o garderobă plină și frumoasă, dacă tu nu ai nimic în bibliotecă, în jurul tău, în viața ta, în interiorul tău.

Emilia Chebac: Ce te inspiră în ceea ce faci ?

Irina Markovits: O combinație de lucruri care îmi atrag atenția în perioada respectivă sau teme care știu că ar fi relevante: de pildă, primăvara și toamna voi scrie întotdeauna despre tendințe. Altele sunt teme care mă interesează la momentul respectiv, cum este acum feminismul, locul femeii în societate, prejudecăți și stereotipuri pe care le trăim fără să realizăm.

Emilia Chebac: Cantitate versus calitate?

Irina Markovits: Sunt puține femeile care înțeleg cât este de importantă calitatea în vestimentație. Și eu am traversat o perioada de „bulimie vestimentară”. Credeam că toate problemele mi se vor rezolva prin cantitatea de produse achiziționate. Cu timpul am ales calitatea.

Emilia Chebac: Cum îți alegi parfumul?

Irina Markovits: A fost o perioadă în care aveam multe parfumuri (mi se părea că fiecare parfum reprezintă o alta dispoziție, un alt moment al zilei, o altă Irina!), dar în realitate foloseam foarte puține dintre ele. Acum folosesc doua: unul de la Humiecki & Graef și un Aqua di Parma cu miros de smochine. Încurajez femeile să își găsească parfumul propriu, unul pe care să nu-l poarte toate celelate femei. Gândește-te cum este să fii într-un spațiu în care 10 femei miros la fel. Sigur că cel mai la îndemână este să îți cumperi parfumul dintr-un magazin frecventat de toată lumea, dar sunt atât de multe alte opțiuni – iar dacă hainele ți le cumperi de pe același site de pe care cumpară colegele tale, diferențiază-te măcar prin amprenta olfactivă…

O discuție cu un psiholog mi-a schimbat percepția despre parfumuri. Îi spuneam că atunci când uit să mă parfumez cu parfumul iubit, nu mă simt completă. Mi s-a întâmplat de câteva ori să mă întorc acasă, din drum, doar ca să mă parfumez. Psihologul respectiv mi-a spus ceva care m-a făcut să fiu foarte atentă: „nu folosim un parfum pentru felul în care miroase, ci pentru cum ne face să ne simțim”.

Emilia Chebac: Un moment de magie?

Irina Markovits: Momente de magie, emoționante, am avut parte prin intermediul blogului. Nu mi s-a întâmplat de prea multe ori, dar de suficiente dați, cât să realizez că articolele publicate pe blog intră în viața unor oameni și au un efect benefic. Când primesc mesajele respective, nu doar realizez că acei oameni aveau nevoie să citească ce am scris eu, dar mă simt profund emoționată, pentru că acele femei mi-au făcut loc în viața lor și ceva ne leagă. Subiectele la care îmi scriu spontan nu sunt niciodată legate de modă, aș spune că sunt mai curând teme umane.

Uite, în urmă cu cațiva ani, făcusem un Happiness Jar, inspirată de nepoata mea care avea 11-12 ani pe atunci. Un Happiness Jar (un borcan de bucurie) înseamnă că de fiecare dată când ți se întâmplă ceva frumos, scrii acel lucru pe o bucată de hârtie și îl depozitezi în borcan, cutie, pușculită. Nu deschizi cutia și nu citești biletele timp de un an de zile. Deschizi borcanul de Anul Nou, la ziua ta de naștere sau la o răscruce de timp. Mesajul de la Natalia (femeia care a scris mesajul) m-a impresionat atât de tare încât l-am scris și l-am pus în Happiness Jar. Mesajul suna așa:

„Buna Irina,
Te-ai gândit să scrii o carte? La un moment dat, pentru că veneam tensionată în mod constant acasă, domnul meu a stabilit o regulă: seara la masă, fiecare din noi va spune 3 lucruri bune/ frumoase de peste zi. Începutul a fost greu, nu reușeam să le văd, dar pasul făcut a fost important, am început să le caut, ca să nu vin acasă cu tema nefacută.
În acele căutări, mi-am dat seama cât de greu găsești lucruri, locuri, persoane sau orice altceva care să te inspire într-un sens bun. Un lucru care te inspira, o persoana în care te regăsești, te pot duce mai departe decât îți poți închipui că ești în stare.
Tu inspiri Irina, în sensul bun! Nici nu contează că scrii despre modă, filme, cărți, poze, dorințe mici sau obișnuințele noastre, tu ne inspiri în sensul bun, dai culoare în griul asta de zi cu zi, în cenușiul pe care îl lăsăm să ne cuprindă doar pentru că ne-am făcut obișnuințe greșite. Știi, se spune că obișnuință e a doua natură și tu chiar ai punctat mai sus, că schimbarea unui obicei prost, pe termen lung, e un mare caștig chiar dacă la început pare greu de renunțat la el.
Un profesor în facultate, la un moment dat, ne-a dat o definiție la ceea ce înseamnă să ai CAP – să nu Critici, să nu Acuzi, să nu te Plângi (într-o alta forma, și tu ne-ai transmis aceasta idee).
Ca o concluzie, aș cumpara o carte despre lucrurile frumoase ale vieții, cu texte simple și poze bine alese, semnată Irina Markovits. Un jurnal care să-mi stea pe noptieră și care să fie răsfoit atunci când am nevoie să mă adun, când am nevoie ca cineva sau ceva să îmi amintească să nu renunț la a-mi face viața frumoasă, chiar dacă plouă afară.
Toate cele bune”

Emilia Chebac: Ce îmi poți spune de clubul de carte ?

Irina Markovits: Am legat prietenii pornind de la întâlniri neutre. Cu Veronica Ștefan, partenera mea draga cu care țin clubul de carte, mă știam din cu totul alt context, de la niște evenimente de business networking. Într-un decembrie în urmă cu 5 ani, ne-am întâlnit la o cafea și am început să vorbim despre cărți și despre oamenii cu care discutam despre cărți. Amândurora ne-au sclipit ochii și am spus: „Hai să facem un club de carte! De ce nu?”

Nu sunt întâlniri sau evenimente elitiste, sunt ca o întâlnire în sufrageria unui prieten, unde discutăm despre ultima carte citită. Eu, pentru că sunt mai tocilară, vin și cu întrebări pregătite: ce părere aveți despre tema x?, care este paragraful preferat?, cum ați interpretat scena y? Se ajunge la discuții foarte interesante, de-a dreptul efervescente, pentru că aceeași carte este percepută diferit de fiecare persoană, iar asta dă naștere unei bogății de dialoguri și de impresii neașteptate. Se poate întâmpla ca 50% dintre participante să placă cartea, iar restului de 50% să li se pară previzibilă, neinteresantă, dificilă, artificial scrisă. Interesant este că apar în permanență persoane noi, pe lângă cele 7-8 persoane care formeaza „miezul” clubului de carte și care sunt participante vechi, de la primele întâlniri. Așa că o persoană preocupată de istorie va sta lângă o persoană care are preferință pentru literatură sud-americană. Un aspect care mi se pare încantator este că, aproape la fiecare întâlnire, participantele povestesc ce alte cărți au mai citit sau și-ar dori să citească, și atunci listele noastre individuale de lectură devin interminabile.

Emilia Chebac: Ai un tatuaj. Are o poveste?

Irina Markovits: Tatuajul meu are 2 ani și da, are o poveste. După divorț, cu mulți ani în urmă, am avut o perioadă în care m-am simțit complet dezorientata, debusolată, în derivă. A fost momentul în care am fost nevoită să-mi revăd toate alegerile din viață și să mă gândesc ce fac în continuare. În perioada aceea am citit un articolul care a avut un impact puternic asupra mea. Pleca de la o realitate: din cele 10-15 dorințe de început de an (New Year’s resolutions) foarte puține se îndeplinesc, pe prea puține le ducem la bun sfârșit. În fiecare dorință depozitam energie, care apoi se disipează: pentru că energia noastră e finită, pentru că atenția noastră e dezarticulată, pentru că uitam ce ne-am dorit la 1 ianuarie. Cu cât sunt mai multe pe listă, cu atât dezamăgirile sunt mai mari când facem un recensamant.

Autoarea articolului spunea că în loc de a scrie acele liste cu zeci de dorințe, e de preferat să centram, să avem un moment de reflexie. Să ne gândim nu neaparat ce vrei să faci și ce vrei să obții în anul respectiv, ci cum vrei să te simți. Să îți alegi unul sau 2 cuvinte, care să îți serveasca drept busolă în acel an, să-ți ghideze toate alegerile. Am început și eu acel exercițiu, iar pe mâna mea sunt tatuate cuvinte alese de-a lungul ultimilor 5-6 ani. La fiecare început de an mai adaug un cuvânt. Primul a fost joy. La finalul fiecărui an realizez ce bine am ales fiecare cuvant, cât de reprezentativ a fost pentru dorințele și trăirile mele. Și cum îmi place să citesc, nu puteam alege decât cuvinte, nu desene…

Emilia Chebac: Ce faci pentru a depași momentele proaste?

Irina Markovits: Ce întrebare frumoasă! Ce fac depinde de gravitatea momentului prost. Când „momentul prost” este cu adevarat doar un moment – un schimb neplăcut de replici, o reacție nepoliticoasă, o situație care mă irită sau infurie –, trec rapid peste el, îl iau drept un inconvenient minor care nu merită să îmi strice ziua sau dispoziția, nici măcar nu mă gândesc că ar trebui să fac ceva anume pentru a-l depași.

Am ajuns sa trec aproape la fel de ușor peste discuții în contradictoriu, certuri cu prieteni sau familia, interpretări greșite ale acțiunilor mele în ochii altora, mici momente de melancolie sau tristețe. Cele mai multe devin insignifiante și puerile, dacă mă gândesc la cât de lungă și complexă ne e viața, iar altele pur și simplu sunt interpretabile sau imposibil de controlat, ceea ce înseamnă că stresul și frământările sunt inutile.

Pentru mine, momentele care capată dimensiuni sunt fie cele în care mă simt însingurată, fie cele în care mă simt copleșită de responsabilități, așteptări ale celorlalți, dorințe neimplinite… De multe ori mă izolez, ca să îmi pot limpezi emoțiile. Alteori mă refugiez în călătorii și drumuri lungi cu mașina, în vacanțe la soare, în socializare intensă și frecventă, în gătit mâncăruri exotice sau o Tarte Tatin, și alte chestii care sunt fie ilegale, fie imorale.

Emilia Chebac: O provocare pentru mine. Numește o persoană despre care ți-ar plăcea să citești pe blogul meu?

Irina Markovits: Edmond Niculușcă, director al ARCEN și inițiator al proiectului District40. Sau Cristian Lupșa, redactor-sef al revistei DoR.

Emilia Chebac: Doresc să lansez o nouă categorie pe blog care se va numi … Irina. Îmi poți recomanda o persoană cu acest nume despre care să scriu ?

Irina Markovits: Irina Neacșu, arhitectă și decoratoare de interioare cu simt estetic desăvârșit, ilustratoare botanică ultra-talentată, iubitoare de spații deschise, o șatenă frumușică foc, cultivată, plină de viață, sensibilitate, talent, curaj și ambiție, despre care am numai cuvinte de admirație.

La finalul interviului, Irina mi-a spus că i-ar plăcea să ne vedem la o cafea. Mi-a specificat: „aș vrea să discutăm despre cărți și despre viețile noastre, nu despre haine”. Deși nu am reușit să merg la o cafea cu Irina, în schimb am ajuns la clubul ei de carte. Prea multe detalii nu vreau să dau, deoarece am sentimentul că experiența trăită acolo va deveni subiectul un viitor articol. Deși este o profesionistă în domeniul modei, personalitatea Irinei nu se limitează doar la acestă activitate. În viața ei mai este loc și pentru cărți, muzee, filme și călătorii. Asta ar fi explicația de ce în domeniul în care profesează ridică totul la nivel de artă. Toți cei care apelează la ea își doresc să capete stil. Dar stilul, nu ține doar de vestimentație! Irina Markovits este dovada că stilul presupune să citești constant, să călătorești, să vizitezi muzee, să vezi filme,să mergi la vernisaje și spectacole. Toate acestea compun stilul, care se reflectă apoi în arta conversației, maniere rafinate, atitudine și nu în ultimul rând în emoții intense și înălțătoare. Tocmai de aceea stilul, nu este accesibil oricui, pe când moda da.

Articolul cu Irina Markovits va da startul unei noi categorii pe blogul meu: Irina. De ce, se vor întreba cele mai multe persoane? Pentru că este numele meu preferat. Am o slăbiciune pentru el. În familia mea 2 persoane poartă acest nume: fiica și mama mea. Poate sunt subiectivă, dar mereu am considerat că… Irinele sunt speciale.

 

Categorii
Diverse Interviuri

Interviu cu Valentina Ario-Bălașa: „Nu muri cu muzica în tine”

VBA3
La o prezentare de modă…

Cum am ajuns să-i iau un interviu Valentinei Ario-Bălașa? Cred cu tărie că întâlnirea cu anumiți oameni nu este întâmplătoare. Aveam nevoie, pentru un proiect, de niște fotografii făcute de un profesionist. Valentina Bălașa-Ario mi-a fost recomandată de o prietenă. Îmi doream să lucrez cu un fotograf care să intuiască cea mai bună variantă a mea, să găsească unghiul potrivit și lumina care să mă pună în valoare, dar fără a mă transforma într-o altă persoană, fără să-mi anihileze personalitatea și fără prea multe „ajustări”. Simplu, nu? Am trăit mereu cu ideea că viața unui model este foarte distractivă. Practică mi-a demonstrat că nu este atât de simplu cum pare la prima vedere. Dar să lucrezi cu Valentina este o plăcere, totul devine joacă, chiar și pentru cineva ca mine care trăiește într-un univers paralel de lumea modelelor. Mă gândesc să repet experiența.

La ceva timp de la ședința foto, am întrebat-o dacă ar fi de acord să-mi acorde un interviu? A fost receptivă la propunerea mea. I-am explicat că nu merg pe tipul de interviu Q&A. Prefer interviul-portret sau o combinație între cele 2. Consider că descrierea ținutei și a gesturilor spun foarte mult despre o persoană, iar dacă mai adaug și o prezentare a spațiului unde se desfășoară interviul, se conturează mult mai bine personalitatea celui intervievat (mereu las persoana căruia îi iau interviul să aleagă locul unde se va desfășura). Valentina a punctat că îmi citește blogul și are încredere în mine.

VBA4
Ședință foto

Ne-am întâlnit într-o după-amiază friguroasă la Seneca. Tenul ei pur și simplu radia. Se vedea că stăpânește de minune tipul acela de make-up care corectează orice imperfecțiune, flatează trăsăturile frumoase și dă senzația că a fost gata în 5 minute. Ca să poți arăta așa îți trebuie o tehnică desăvârșită plus cunoștințe solide pentru a duce totul spre un alt nivel. O ținută minimalistă în negru și gri întregea impresia de rafinament. Valentina posedă arta simplității, se observă cu ușurință din: lipsa bijuteriilor, manichiura discreta și eliminarea oricărui accesoriu inutil. Singura extravaganță un păr „scandalos” de strălucitor într-o culoare bine aleasă care îi punea în evidență ochii. Postura ei se afirmă înaintea vestimentației. Un expert realizează că posesorea unui astfel de outfit, stăpânește foarte bine un principiu. Calitatea primează în fața cantității. Pe Valentina hainele o întregesc, punând-o în valoare la fel ca rama unui tablou.

Eram entuziasmată să fac acest interviu. Îi urmăream de ceva timp proiectele și evoluția. Mi-a plăcut cum a debutat dialogul dintre noi. Pe picior de egalitate. O condiție esențială pentru un interviu bun.

VBA2
Un personaj…

Valentina știa de mică ce își dorește. Totul a început cu un concurs, Miss Neamț. La 15 ani a remarcat-o Agnes Toma care avea o prezentare la acel eveniment. I-a propus să prezinte moda pentru ea. A avut astfel o confirmare a potențialului ei. Nu a câștigat Marele Premiu, dar a luat Premiul de Popularitate. Așa a pornit cariera de model. Iar ea a știut că va veni în București să-și realizeze visul.

VBA6
Fotografia mea preferată…

La 21 de ani își deschide propriul atelier de haine. Îmi povestea amuzată ce aventură a fost. A dat un anunț că angajează croitoreasă. Când deschidea ușa, cele care se prezentau pentru job, întrebau invariabil: „mama este acasă”? De atunci „muncea ca un cazac” și în continuare face asta. Astazi este designer vestimentar (rochii de gală) pentru artiști și personalități. Le îmbracă pe sopranele Leontina Văduva, Rodica Vica, prezentatoarea Andreea Perminov (pe care o consideră muza ei).

După ce a reușit să își pună la punct afacerea cu atelierul de croitorie, s-a aventurat și în domeniul fotografiei. Pasiune care a transformat-o în creator de imagine. A pus bazele unui proiect de dezvoltare a imaginii (restilizare) cu ajutorul machiajului și fotografiei. În studio nu consideră că muncește. Simte că este binecuvântată, pentru că are șansa să facă ce îi place, dar și să câștige din asta. La început nu a fost tocmai ușor. Urmărea banii, dar nu veneau. Mai târziu când nu am a mai pus atâta presiune pe ea, au apărut colaborările, iar banii au venit fără efort.

Maturizându-se începe să-și pună tot mai des întrebarea: „Care este contribuția mea în această lume? Ce pot face pentru mine și pentru cei din jur?” Fiind model atâția ani, era normal să fie interesată de evoluția stilistică din România. Într-o zi a realizat că moda străzii nu se prezintă prea atrăgător. Adolescentele și femeile tinere preferau un make-up agresiv, vestimentația lor ducea într-o zonă vulgară, îmbrăcau toate aceleași haine și (cu foarte rare excepții) nu aveau un stil propriu. Aceste aspecte o agresau. Își dorea să facă ceva în acest sens. Mai ales cu adolescentele.

VBA1
Fundația Calea Victoriei (cursuri)

A început o colaborare cu Fundația Calea Victoriei. Și-a dorit un curs de educație vestimentară, dar a ajuns să predea un curs de make-up. În momentul în care a venit propunerea din partea Sandrei Ecobescu pentru cursul de machiaj și imagine (mai 2013) a realizat că deține suficiente abilități în domeniu să poată face față. De la ingeniozitatea cu care transforma imaginea doamnelor în studioul propriu, a trecut la o altă etapă. Urma să împărtășească aceste cunoștințe și altora. I-a luat 6 luni să structureze cursul, avea nevoie de o formulă cu aplicabilitate la grupe diverse de vărstă. A început (octombrie 2013) cu un grup pilot de 12 persoane. Și de atunci nu s-a mai oprit. Îi plac provocările. Îmi povestește de un curs unde a participat o adolescentă de 17 ani și o doamnă de 70. A fost solicitant pentru că a trebuit să se raporteze la segmente de vârstă foarte diferite. Ulterior s-a concretizat și al 2-lea curs de stil vestimentar și imagine pentru adolescenți, pentru domnișoare și doamne.

VBA5
Ador să vorbesc în public…

Cum era necesar să vorbescă în fața cursantelor, Valentina își dorea ca discursul să fie la înălțimea cunoștințelor ei.  A învățat public speaking din mers ajutată de Elena Badea, de la Ernst & Young și a primit ponturi foarte utile de la Mihaela Tatu. Apoi a aprofundat subiectul la Fundația Calea Victoriei împreună cu Iulia Ivanov. Așa a putut să țină o prezentare de impact, a învățat să-și stăpânească emoțiile și stresul, să depășească blocajele și momentele dificile, să gestioneze diferite tipuri de participanți la prezentare. Teoretic, practic abilitățile au venit în timp. Acum, înainte de fiecare curs se încălzește. Asta o ajută cu claritatea ideilor. Fiecare suport de curs beneficiază de o structură și o organizare care îi permit să construiască ușor o poveste. „În clasa a 8-a aveam fobie să vorbesc în fața clasei iar acum, cu antrenament intens și reprogramare, ador să vorbesc în fața unei audiențe”.

Pe lângă toate astea Valentina Bălașa-Ario ține cursuri de machiaj și stil vestimentar în companii multinaționale, ca reprezentant al Fundației Calea Victoriei.  Există un interes tot mai crescut al companiilor pentru acest gen de cursuri, în care se pune accentul pe codul vestimentar. Rezultatele celor care beneficiază de ele se reflectă într-o mai bună imagine la locul de muncă, dar și în relația cu clienții.

În cadrul Institutului Diplomatic ține cursuri despre vestimentația în diplomație și mediul de afaceri. În acest caz, rezultatele s-au văzut imediat. Tinerii diplomați au considerat informațiile foarte utile.

VBA7
Evoluție…

Q: Ce te face să uiți de griji?

A: Somnul, băile pe care le percep ca pe o îmbrățișare, iar asta mă detensionează. Cel mai mult îmi place să creez în propriul atelier.

Q: Peste ce nu poți trece?

A: Peste chestii legate de demnitate.

Q: Îți plac filmele vechi?

A: Normal. Cele din anii ’30-’40-’50. Imi place Grace Kelly și Audrey Hepburn. Cinematografia franceză și Brigitte Bardot.

Q: Oamenii care te-au inpirat?

  • pictorul Sabin Bălașa – pe plan uman, altfel nu aș fi descoperit niciodată lumina din mine;
  • Oprah – o admir pentru autenticitate;
  • Jon Butcher – asociat la Mindvalley. Îl urmăresc pe youtube. Mă inspiră cum să-mi organizez viața.

Q: Cartea care ți-a schimbat viața?

A: Jocul vieții și cum să-l jucam – Florence Scovel Shinn. Autoarea consideră că viața e un joc, iar pentru a-l juca bine trebuie să înțelegi legile universale care îl guvernează.

Q: Ce vârstă au prietenii tăi?

A: De toate vârstele, între 17-70 de ani. Mă înțeleg foarte bine cu Andreea Perminov, dar și cu soprana Rodica Vica. Pentru mine vârsta nu cotează, contează inspirația și determinarea pe care o transmit oamenii cu care mă împrietenesc.

Q: Ești fericită în prezent?

A: Cea mai fericită ființă din lume. Pentru că am învățat să nu mai am așteptări. Mă ghidez după expresia Fă rai din ce ai! ( Expresia asta mă urmărește, acum 2 săptămâni o altă Valentina îmi spunea exact același lucru. Menționez că cele 2 doamne nu se cunosc. Activează în domenii total opuse.)

 Q: Colecționezi ceva?

A: Timbre și ilustrațiile cu pisici pictate de Arina Gheorghiță.

Q: Un regret?

A: Faptul că că nu am dat curs unui proiect. Rochii create de mine și pictate de Sabin Bălașa. Am înțeles că în viața sunt chestii care nu se amână.

Q: Muzica preferată?

A: Jazul anilor ’40 -’50.

Q: Ce ai învățat în timp?

  • să consider prioritate ce este important și urgent, deleg pe alții ce nu intră în prima categorie. În trecut nu făceam această diferență, iar asta genera un stres imens în viața mea;
  • să cer un un preț corect pe munca mea. Când am realizat propria valoare nu a mai fost o problemă să fac asta. Privind în urmă, atunci când acceptam un preț prea mic era echivalentul cu a cerși iubire.

Q: Cum ai învățat să îți gestionezi timpul?

A:  Nu-mi place să-mi fac planuri pe termen foarte lung. Asta nu înseamnă că nu îmi respect proiectele sau nu sunt organizată. Caut să le gestionez cât mai bine pe cele prezente. Lunea este ziua mea liberă. Îmi fac acestă favoare. Atunci când sunt odihnită, ideile curg și sunt mult mai calitative.

Q: După ce motto te ghidezi acum?

A: Nu muri cu muzica în tine.” Este vorba de muzica din sufletul nostru, pe care o ținem încătușată în tăcere. Lumea asta are nevoie de muzica fiecărui suflet. Doar așa ar putea deveni mai bună. Și stă în puterea noastră să facem asta.

Q: Crezi în Dumnezeu?

A: Da.

Q: Cum ai defini evoluția?

A: Prin creșterea nivelului de conștiință. Cu toți ne dorim să evoluăm de la nivelurile joase spre cele mai înalte.

[Pentru cei care nu au auzit de acest lucru voi face o scurtă detaliere. Fiecare nivel de conștiință coincide cu anumite comportamente și percepții umane. Trecerea de la un nivel la altul presupune o schimbare radicală. Nivelurile conștiintei din Piramida conștiinței – Dr. David R. Hawkins :

  • Iluminarea: 700 – 1000. Cel mai înalt nivel. L-au atins: Iisus, Buddha, Krishna, etc.
  • Fericirea: 540-600. Nivel atins de sfinți și persoane avansate spiritual.
  • Nivelul înțelegerii: 400 – 500. Nivelul știintei, al medicinei, al dorinței pentru cunoaștere.
  • Iertarea: 350-400. Cei care trăiesc la acest nivel duc la bun sfârșit orice lucru început și nu au frică de eșec.
  • Optimismul: 310-350. La acest nivel oamenii dau tot ce e mai bun și au o voință de fier.
  • Neutralitatea/Încrederea: 250-310. Individul este mulțumit cu viața sa. Nu pare să aibă motivație pentru evoluție.
  • Curajul: 200-250. La acest nivel, individul realizează că este responsabil pentru eșecul sau succesul său și pentru propria evoluție.
  • Mândria: 175-200. Este nivelul către care aspiră majoritatea oamenilor. Sunt oameni care ajung să se simta bine numai dacă au ajuns faimoși. Acest nivel este sursa rasismului, naționalismului, fanatismului religios, etc.
  • Furia: 150-175. Dorințele neimplinite generează furie și frustrări.
  • Dorința: 125-150. Dorința poate provoca schimbare, efectul invers este că înrobește individul.
  • Frica: 100-125. La acest nivel sunt cei care trăiesc sub regimuri dictatoriale sau cei implicați în relații abuzive. Aici se manifestă paranoia, neîncrederea, senzația că toți din jur vor să-ți facă rău, suspiciunea.
  • Amăraciunea: 75-100. Oamenii sunt nefericiți din cauza unor tragedii prin care au trecut. La acest nivel simți că toate oportunitățile te-au ocolit. Te simți o persoana ratată.
  • Apatia: 50-75. Nivelul disperării, al lipsei de speranță. La acest nivel sunt oamenii fără adăpost sau cei care trăiesc în săracie.
  • Vina: 30-50. Nivelul vinei. Individul blocat la acest nivel are stimă de sine scăzută și este incapabil de a-i ierta pe ceilalți.
  • Rușinea: Sub 30. Nivelul umilinței. Aici se regăsesc persoane cu gânduri de suicid, persoane victime ale abuzului sexual.]

Interviul cu Valentina Ario-Bălașa m-a făcut să văd dincolo de femeia frumoasă din fața mea. Mi-a demonstrat că este mult mai mult, de aceea mă simt datoare să punctez un aspect. Nu știu dacă se va percepe la citirea interviului ( este ceva emanat de gesturile Valentinei), dar în preajma ei ai un sentiment de liniște. Bucureștiul, rebel și mereu răzvrătit, care nu vrea să se supună nici unei reguli a rămas undeva în fundal. A fost anihilat timp de 2 ore, cât a durat întâlnirea, de femeia echilibrată care îmi vorbea despre viața ei.

Dacă v-a plăcut articolul mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului și pe contul meu de instagram.

Fotografiile sunt din arhiva personală a Valentinei Ario-Bălașa.

 

Categorii
Viața mea

Ce poate face o scrisoare?

F6
De la nivelul asta a pornit…

Îmi făcusem temele. Aveam în față agenda cu lista de întrebări. Îmi tot aruncam ochii pe ele. Sunt mioapă. Nu văd prea bine la distanță. În depărtare o siluetă fină îmi făcea cu mâna. Mi-am pus ochelarii. Era ea. Purta un mantou alb cu mâneci evazate trei sferturi cu terminații de blană. O pereche de mănuși fine, din piele neagră, îi încătușau brațele până aproape de cot. Cizme negre Stuart Weitzman și poșeta din colecția de designer Erdem x H&M. Eleganță pură în alb și negru. Am început bine. Cei care mă cunosc știu că o ținută armonioasă mă face să văd viața mai frumoasă.

F1
Alb – negru… suficient

S-a apropiat de masa unde o așteptam de parcă ne cunoșteam de când lumea. Stătea acolo în fața mea. O vedeam și totuși nu-mi venea să cred. Trecuse exact 3 luni de la acea scrisoare. O scrisoare care avea să aducă schimbări majore în viața mea. Părul îi camufla o parte din trăsăturile feței. Dar asta nu mă deranja ca la alte persoane. Din contra îi accentua misterul. Este coafura perfectă pentru ea. Am zâmbit. Oare știe că prin saloane se cere mai nou roșu Andreea Balaban?

Mi-a plăcut cum a aruncat, neglijent, mantoul pe un scaun. Cu un gest princiar. Se vede că nu e sclava lucrurilor. Un comportament care trădează imediat dacă persoana are clasă. Că să mă fac înțelesă. Am văzut femei cu blănuri fabuloase care tremurau când le așezau pe un fotoliu. Asta în locații luxoase, unde puteai foarte bine să le arunci și pe jos. Meschinăria cu care se agățau de lucruri mă deprima. Îmi era dor să văd o femeie care știe să-și scoată cu eleganță un mantou, care să se concentreze pe conversație nu pe haină. Asta arată respect pentru interlocutor și siguranță de sine. A rămas într-un pulover burgundy cu mâneci trei sferturi și o fustă amplă cu imprimeu animal print. Ansamblul era accesorizat cu o broșa opulentă și clipsuri aurii. Îmi plac persoanele care poartă bijuterii atipice. O modă lansată de Wallis Simpson și de care, din nefericire, tot mai puține femei își amintesc.

Elegant este când inviți pe cineva, cu care începi o colaborare, să achiți tu consumația. Andreea nici nu a vrut să audă. Într-o lume în care toți vor numai să primească, ea este excepția de la regulă.

Relaxarea cu care vorbește în fața camerei este prezentă și în timpul conversației cu mine. În vreme ce o ascultam îi admiram mâinile. Are degete fine și o manichiură impecabilă. O manichiură „Half Moon” cum purtau divele anilor 1930-1940. Pentru cele care nu au auzit de aceasta manichiură, este manichiura preferată de Dita von Teese. Andreea are unghii scurte. O bilă albă, detest ghearele.

De lista mea cu întrebări s-a ales praful. Conversația aluneca în cu totul altă direcție. Adevărul este că uitasem pentru ce am venit. Trebuia să fie un interviu cu Andreea, ori eu eram interesată de haine, bijuterii și o bloggerița pe care o plac mult. Secret! Andreea mi-a confirmat că acea persoană este specială. Mi-a plăcut generozitatea ei. Faptul că își apreciază colegele. La un interviu trebuie să știi să asculți ori eu începusem să vorbesc despre tehnici de pictură, muzee, filme și cărți. Asta pentru că aveam senzația că mă conversez cu o cunoștință mai veche, dar pe care nu o văzusem de mult timp.

F2
Se filmează pe undeva?

Așa am aflat că filmul ei preferat este „Lista lui Schindler”. Când îmi spunea asta prin față mi se perinda scena magistrală de la sfârșitul filmului. Acea metamorfoză a lui Schindler de la omul de afaceri fără scrupule de la început la omul nou din final. În ochii ei se citea tristețea, apoi mi-a spus șoptit că lucrarea ei de licența a avut ca temă Holocaustul. De parcă nu avea suficiente calități acum mai trebuia să mai fie și cultă și profundă? Bine că preferă cărțile polițiste: Rodica Ojog-Brașoveanu și Agatha Christie. Ce mă făceam cu ea dacă îmi spunea că citește „Istoria Imperiului Bizantin”?

Adevărul este că nu m-am dus să cunosc influencer-ul Andreea Balaban ci omul Andreea Balaban. Când aleg să scriu despre cineva îmi place să mă documentez. În Social Media te ajută mult și comentariile celor care îl/o urmăresc. Îmi amintesc că video-ul „Cum a fost la Shop my Closet” a avut peste 1000 de comentarii. Multe pozitive. Și nu genul: superbă, 3 inimi, 3 pupici, super, etc. Mesaje substanțiale scrise din inimă. Am citit toate comentariile. Pentru că sunt autoarea acelei scrisori citită de Andreea. Pentru că aud, tot mai mult în jurul meu, că emoțiile adevărate nu mai sunt la modă. Se pare că printre urmăritoarele și urmăritorii Andreei mai sunt. Mi-au plăcut comentariile voastre prin care îi spuneați cât este de specială și cum v-a transformat viața. Multe dintre cele care nu au avut curajul să  comenteze niciodată au făcut-o atunci. Mă bucur că din ce în ce mai multe persoane înțeleg cât de important este exemplul unui om de caracter. A fost un comentariu, o domișoară sau doamnă care îmi recomanda să îmi fac blog pentru că ea m-ar citi. Exact la o luna aveam blog.

În semn de mulțumire că mi-a citit scrisoarea pe vlog m-am gândit să îi fac un cadou. Ceva special. Am rugat o prietenă, Maria Mirea să îi facă un portret după fotografia ei favorită.  Apoi am început tratativele cu Andra pentru că se apropia Sfântul Andrei. La mine în casă nu îi spunem Andra ci „zâna cea bună”. Andrei i-am dat scrisoarea, la „Shop my Closet”, nu Andreei. Andreea până acum 3 săptămâni nu știa numele meu, nici cum arăt. Am scris acea scrisoare pentru că fiica mea m-a rugat să o fac. Și nu credeam că Andreea va fi atât de impresionată. Scrisoarea a fost first level, era momentul pentru second level tabloul. Andra a acceptat să ne întâlnim. Să vă spun cât era de răcită? Și totuși a venit. Iar tabloul a ajuns la Andreea fix de ziua ei. Cum ascensiunea Andreei era din ce în ce mai rapidă soțul meu râdea de mine și fiica mea. Până ajungeți voi cu tabloul, o să fie prea celebră ca să vă mai bage în seamă!!!

O urmărim amândouă, atât eu cât și fiica mea. I. este mult mai receptivă. Ea e cea care mi-a spus că Andreea a citit scrisoarea pe vlog, ea m-a anunțat de postarea pe Instagram cu tabloul. M-am uitat la video-ul cu scrisoarea de vreo 10 ori, și tot de 10 ori am citit postarea de pe Instagram. De emoție îmi scăpa esențialul, acel da cu majuscule de la final. Acceptul Andreei pentru întâlnirea de care scriu acum.

F4
Lanul de lavanda

Ce se ascunde în spatele unei fotografii năucitoare și a unui video de succes? Foarte multă muncă. Pentru ca noi se ne bucurăm de o poveste frumoasă, mai presupune și: cumpărarea de recuzită, perdele pentru ca lumina zilei să fie transformată în semiumbră așa cum cere scenografia momentului pus în scenă. La asta adăugați închirierea unei camere de hotel pentru o ambianță cu iz vintage. Toată lumea știe că o cameră de hotel se închiriază după ora 12, în funcție de politica hotelului. Trebuie să te miști repede, să te trezești în puterea nopții pentru make-up, condiții de stres maxim și adrenalina atingând cote alarmante, plus o putere de concentrare de fier. Și asta la o singură filmare.

F5
Fuga după maci…

Andreea nu s-a lamentat nici o clipă, mi-a spus că îi place la nebunie ce face. Mă adresez acelora care au pus presiune pe ea, uneori prin comentarii răutăcioase. Această opinie îmi aparține în totalitate, nu e prima dată când o spun pe acest blog. Persoanele care nu îți respectă munca sunt primele care îți întorc spatele. Sper că nu se încadrează nimeni în categoria asta. Îmi place să cred că Andreea a creeat un soi de „dependență”, iar în lipsa „narcoticului”, urmăritoarele intră în sevraj. Și când ești în sevraj și drogul nu e livrat la timp apar reacții ciudate. Andreea trăiește pentru voi, e păcat ca munca ei să fie călcată în picioare.

Omul magic din viața Andreei este bunica. Tot ce este astăzi, evoluția ei, persoana care a devenit se datorează acestei ființe minunate. Pentru ea bunica înseamnă acasă. Oriunde a călătorit în lumea asta, nicăieri nu a mai întâlnit savoarea supei cu tăieței, aroma cozonacilor și prăjiturilor făcute cu atâta dragoste. E universul ei, de unde își ia putere atunci când totul în jurul ei se clatină. Cu ochii în lacrimi mi-a mărturisit că nici nu vrea să se gândească cum va fi viața ei după dispariția bunicii. Îi tremura vocea, musculatura feței parcă încremenise, iar umerii pierdeau din ținuta frumoasă pe care o aveau înainte. Am realizat că nu minte, numai gândul la asta și atitudinea ei s-a prăbușit brusc. Draga mea, îți doresc ca bunica să fie alături de tine cât mai mult timp! Oricât ar fi de ocupată își face timp să ajungă la bunica, la Buzău. Felicitări bunicii pentru educația dată Andreei!

F3
Ea… însă mult mai sofisticată…

Am întrebat-o ce a impresionat-o cel mai mult de când activează în acest domeniu? O fată căruia i-a murit tatăl. Nimeni nu se gândea că tatăl care avea în jur de 40 de ani poate muri. Crezi că moartea este apanajul celor în vârstă. Și brusc lumea ta se năruie. Iar acea fată și-a găsit puterea să meargă mai departe și chiar să zâmbească uitându-se la vlogul meu.

Cu ce ne vrăjește Andreea? Tot ce face se adresează sufletului. Are carismă, are simțul umorului, acid uneori, are curaj să spună că a avut o zi proastă, are curaj să aibă lacrimi în ochi citind o scrisoare (mulțumesc, draga mea), are curaj să ne arate cum trăiește într-un apartament închiriat, cum călătorește cu curse low-cost, are curaj să citească, dar și să recunoască asta (cartea ei de suflet rămâne „Pădurea norvegiană” de Haruki Murakami), are curaj să se lase fermecată de muzee și operă. E iubită, pentru că nu caută să pară altcineva. Nu ne vinde un stil de viață care nu îi aparține. A înțeles la timp că adevărul este mult mai sofisticat decât minciuna. Dacă alegi falsitatea nu te salvează nici hainele de brand, nici locațiile spectaculoase, nici cea mai bună echipa de profesioniști. Iar ea face toate astea singură, ajutată de Andra și mai nou de Raluca. Știu ce și-ar dori. Nu are încă puterea financiară să facă asta. Construiește totul cărămidă cu cărămidă. Și oricum e atipică. E originală, se încăpăținează să meargă contra valului. E printre puținele care își protejează unicitatea când este vorba de reclame. Nu e perfecta, învață din mers, nu se declară expertă într-un domeniu anume. Cu toate că la modul cum se ține de treaba am senzația că va deveni. Cu toate astea are acel ceva… care o face iubită de atâția oameni. Acel ceva care este marele ei dar. Acel ceva cu care te naști. Acel ceva care este răspunzător de frumusețea care o răspândește în jur. Continuă să ne împărtășești emoții, Andreea!

Referitor la prietenia Andreea-Andra. Am vorbit cu amândouă. Andreea spune despre Andra că știe să dea la timp și mai ales atunci când e nevoie. Nu mai târziu, nu când are chef ci atunci când Andreea are nevoie de ea. Și este fidelă. O calitate pe care Andreea o apreciază enorm. Andra mi-a mărturisit că ea și Andreea sunt temperamente total diferite, de aceea se completează de minune una pe alta. Mi-a schimbat viața și sunt un om mai bun datorita ei, spune Andra. Când i-am dat tabloul pentru Andreea am văzut ochii Andrei. Sclipeau de încântare. Consider, că un om este cu adevărat evoluat doar atunci când învață să fie mai bun. Îți trebuie un caracter puternic să stai în preajma Andreei. Este greu să suporți succesul cuiva. Andra poate. Sunt convinsă că pe ele le legă un secret, o poveste pe care nu trebuie să o cunoască toată lumea, o poveste care le face de nedespărțit. Andreea reușești să faci atât de multe, n-ai putea să o clonezi pe Andra? Îți lăsam ție originalul, noi ne-am mulțumi cu o copie!

F7
O așa evoluție trebuia imortalizată!!! (pictor Maria Mirea)

Nici nu știu când a trecut timpul. Eu, Andreea și fiica mea eram ultimele din cafenea. Personalul a fost nevoit să ne atenționeze că închide în 10 minute. Am să fiu în continuare cu ochii pe fata asta! Sunt convinsă că o să ne rezerve multe surprize plăcute. Sunt subiectivă, știu! Îmi place la nebunie să scriu cuvinte frumoase și să fac cadouri. Până acum, nimeni nu mi-a mulțumit atât de frumos ca ea. Va avea un loc aparte în inima mea. Mereu!

Cum sufăr de scenarită trebuie să o spun. Am în fața ochilor o imagine. O cameră în care singura sursă de lumină este o lampă cu flori de lotus Tiffany. Mobilierul curge în curbe ample. Ornamentele opulente în auriu și detaliile sculpturale numeroase se pierd în semiumbră încăperii. O tânăra îmbrăcată într-un deux pieces alb cu o pălărie neagră scrie zâmbind o scrisoare. (a se vedea ținuta din vlogul cu buclele) Lângă scrisoare, o poșeta și o pereche de mănuși negre care par aruncate acolo în grabă. Stiloul într-o cromatică ce amintește de lemnul de cireș este ghidat pe hârtie de niște degete fine. Ce enigmă ascunde zâmbetul ei? Cine ar putea fi? Dacă te apropii vezi inscripționat pe capacul stiloului un nume: Andreea Balaban. Este un stilou românesc Poenari. Poate părea ciudat să amestec Art Nouveau, Baroc și un stilou Poenari. Nu este o reclamă! Dar ar putea fi! Pentru că Andreea iubește culoarea verde (lampa), adoră mobilierul vechi și are un astfel de stilou. Iar mie îmi plac poveștile. Pentru a fi credibile reclamele au nevoie de povești… adevărate și exemplul unui om care să inspire.

Închei acest articol așa:

  • Mulțumesc că mi-ai citit scrisoarea pe vlog făcându-mă să văd ce impact a avut asupra oamenilor,
  • Mulțumesc pentru modul minunat în care ai vorbit despre tablou. În realitate arată mult mai bine decât s-a văzut pe vlog sau în fotografia de pe Instagram. Nu e meritul meu, e meritul Mariei Mirea. Meritul meu este că atunci când vreau să fac ceva pentru un om: cadou, ajutor, încurajari îmi iese. Pun niște condiții. Să fie un om care să îmi placă, în care să cred și care să nu renunțe la vise. Iar pe Andreea o place fiica mea. Și este suficient,
  • Mulțumesc că ai curaj să mă lași să scriu despre tine pe un blog care are… doar 3 luni și 10 zile. Mulți m-ar trimite la plimbare.

Crăciunul plutea în aer. Pentru un influencer este o perioadă aglomerată cu multe evenimente. Cu toate astea, Andreea și-a făcut timp să se întâlească cu mine. Când te gândești că totul a pornit de la o scrisoare? Cine mai scrie astăzi scrisori? Cred cu tărie că faptele bune se întorc înapoi însutit! Cred în emoții care te lasă fără suflare și cred în oamenii frumoși care le generează! Cred în toate formele de frumos! Pentru mine nu contează dacă sunt oameni, fapte sau cuvinte. Întâlnirea mea cu Andreea a fost întâlnirea cu un om… frumos!

Pe Andreea Balaban o găsiți aici și aici. Hai că e amuzant, ce încerc eu să fac eu aici?  Promovare? Pentru cineva care atinge în curând 180 000 de urmăritori? Nu știu dacă mai este cazul. Mi se pare însă decent să fac cunoscută munca din spatele fetei care promovează stilul vintage în România. Fata care a ridicat reclamele la un alt nivel pe vlogul ei.

Fotografiile provin din arhiva personală a Andreei Balaban.

Categorii
Diverse

5 ţinute purtate de Grace Kelly în To Catch a Thief

E vineri şi urmează week-end-ul. Mă gândesc că e momentul pentru un articol mai lejer. În mine există o notă de superficialitate cultivată din adolescență. Mă pasionează moda şi filmele vechi. Pot petrece ore întregi răsfoind reviste, uitându-mă pe blogurile de modă sau văzând acelaşi film de 4-5 ori.

Am o slăbiciune pentru filmele lui Hitchcock. Pentru actriţele lui blonde, glaciale, cu ţinute impecabile. Îmi place discreţia cu care regizorul tratează scenele cu tentă sexuală. Ele există, însă subtil sugerate. Ce nu îmi place este că duce personajul feminin prea mult într-un rol de victimă, dependenţa de un bărbat puternic. Se observă acest tipar în toate filmele. Era perioada anilor `50 -`60. Mentalităţile s-au schimbat, însă ţinutele au rămas nemuritoare.

Astăzi vreau să vorbesc despre To Catch a Thief – 1955. Acţiunea se desfăşoară pe Riviera Franceză în anii `50. Un hoţ de bijuterii, retras din activitate îşi spală păcatele luptând în Rezistenţa . După război trăieşte retras într-o vilă plină de farmec, etalând o vestimentaţie rafinată. Liniştea îi este spulberată, în momentul în care încep să se înregistreze repetate furturi de bijuterii. Toţi ochii se aţintesc asupra lui John Robie alias ,,The cat” (Cary Grant), transformându-l astfel în principalul suspect. Pentru a-şi dovedi nevinovăţia, caută să îl prindă pe adevăratul vinovat cu ajutorul unei moşenitoare bogate Frances Stevens (Grace Kelly), care străluceşte în rochii de o eleganţă fără cusur. To Catch a Thief este ultimul ei film, Grace va spune adio carierei de actriţă pentru alt rol cel de prinţesă de Monaco. Stilul cultivat în acest film este unul plin de strălucire.

Am spus că am o slăbiciune pentru liste şi agende. Cum urmăresc eu un film în care sunt cucerită de ţinute? Întocmesc fişe pentru fiecare outfit. Sunt mult mai elaborate cu amănunte ce țin de locația în care este purtat, textura materialului, cromatică, designeri  și la final concluzii. Cele de mai jos  sunt varianta scurtă.

5 ţinute purtate de Grace Kelly în acest film:

Outfit nr.1 – o cină la restaurant, apoi ,,un pact cu diavolul” la cazino

  • rochie din şifon de culoare albastră,
  • clutch în aceaşi nuanţă cu rochia,
  • make-up discret,
  • fără bijuterii.
22323512_2013809548863043_1214147422_n
Sursa: Pinterest

Outfit nr.2 – o ţinută epatantă  pentru o plimbare pe plajă. În momentul în care apare la recepţia hotelului (filmările au fost făcute la Carlton) întoarce o mare de capete. Ţinuta doar alb-negru.

  • maieu – costum de plajă, culoare neagră,
  • colanţi până la genunchi, culoare neagră,
  • fustă cloş cu despicătură în faţa, culoare albă,
  • eşarfă de culoare neagră acoperită de borurile unei pălării de culoare albă,
  • sandale de culoare neagră,
  • coș de culoare albă,
  • make-up discret,
  • fără bijuterii.
22237386_2013809588863039_1214184994_n
Sursa: Pinterest

Outfit nr.3 – o plimbare cu maşina unde andrenalina atinge ,,cote alarmante” chiar şi pentru un  fost hoţ de bijuterii.

  • compleu de culoare roz pudrat: fusta plisată, top cu accente discrete de culoare albă,
  • eșarfa în aceeași nuanță cu compleul, punctul central al ținutei. Orice adiere de vânt îi conferă viață făcând-o să fluture,
  • mănuşi de culoare albă,
  • sandale în nuanță compleului,
  • make-up discret,
  • fără bijuterii.
22291712_2013809578863040_958495884_n
Sursa: Pinterest
22264738_2013809568863041_848672567_n
Sursa: Pinterest

Outfit nr.4 – o întâlnire în camera de hotel unde e cazată Grace Kelly.

  • rochie din șifon de culoare albă – croiala în sine este o operă de artă,
  • colier din diamante, singura dată când poartă bijuterii.

Dialog din film:

Cary Grant:  Nu porți nicidată bijuterii.

Grace Kelly: Nu îmi place să am lucruri reci pe piele.

Cary Grant: De ce nu încerci diamantele fierbinți?

Grace Kelly: Prefer emoțiile mai palpabile.

22330835_2013809562196375_455900463_n.jpg
Sursa: Pinterest

Outfit nr.5 –  bal mascat la castel.

  • totul este auriu de la rochie, bijuterii, mănuşi până la păr.

22323070_2013809888863009_1305429671_n

Sursa: Pinterest

Procedând astfel e foarte simplu să sesizezi în stilul vestimentar al unui pesonaj cele mai ascunse detalii, dar poți avea în același timp și o viziune de ansamblu.

22264756_2013809535529711_1708623780_n.jpg
Sursa: Pinterest

Femeia care a stat în spatele acestor ținute este Edith Head. Cea mai faimoasă creatoare de costume din cinematografie, cu o carieră de peste 60 de ani, premiată cu 8 statuete Oscar. A creat magie pentru ecran, pentru Studiourile Paramount a fost o mină de aur. Tot ce ieșea din mâna ei era fară cusur. Mereu se vorbește de hainele purtate de Grace Kelly. Foarte rar de  Edith Head. Câteva schițe create de E.H. pentru acest film.

22278483_2013809582196373_654922151_n
Sursa: Pinterest
22290371_2013809572196374_1987119818_n
Sursa: Pinterest
22237035_2013809565529708_1450917062_n.jpg
Sursa: Pinterest

Fetele lui Hitchcock, îmbracate de ea au inspirat ani la rând marile case de modă. Preferata mea este 2008 Fall Michael Kors. Cu toate că stilul este mai apropiat de cel purtat de Tippi Hedren în Marnie și Păsările decât cel purtat de Grace Kelly. Costumele  din aceste filme sunt tot opera lui Edith Head.

22237453_2013809515529713_1090575816_n.jpg
Michael Kors 2008/sursa: Pinterest
22264621_2013809532196378_339199945_n.jpg
Michael Kors 2008/sursa: Pinterest
22290370_2013809512196380_1005614434_n
Michael Kors 2008/sursa: Pinterest
22237422_2013904892186842_2009701804_n
Grace Kelly și Cary Grant/sursa: Pinterest
Categorii
Diverse

Bravo ai stil, Wallis Simpson

21919250_2008281816082483_683562736_n
Sursă: Pinterest

Nu mă mai uit la televizor de vreo 5 ani, și brusc am decis să fac excepție pentru o emisiune de care vorbea toată lumea. Nu am rezonat cu formatul ei, dar m-am întrebat dacă ar fi să aleg o persoană…o singură persoană care a schimbat harta lumii în materie de stil, cu siguranță aceea persoană ar fi Wallis Simpson.

Protagonista a uneia din cele mai spectaculoase povești de dragoste din istorie, regele Eduard al VIII-lea al Angliei a renunțăt la tron pentru ea, transformând-o în cea mai detestată femeie de către membrii casei regale. Deloc frumoasă, nu foarte tânără, subțire, extrem de elegantă, arborând bijuterii opulente, parcă atunci coborâtă din paginile jurnalelor de modă, o apariție care șoca prin inedit și lipsa de protocol. Wallis Simpson nu excela prin nimic, avea în schimb câteva aptitudini pe care le-a cultivat cât a putut de bine și cu care a făcut legendă. Puține femei au ajuns atât de renumite pentru stil și rafinament ca ducesa de Windsor. A creat ambianțe somptuoase în casele în care a locuit, a impus un stil vestimentar sofisticat și plin de eleganță. A inspirat, stârnit admirație…dar a fost și invidiată și disprețuită în egală măsură.

În 1938 Wallis este desemnată una din cele mai stilate femei din lume, titlu care îl va păstra aproximativ 4 decenii. De acum lumea îi va urmari orice mișcare: de la culoarea rochiilor, modelul pantofilor, accesorii și bijuterii. Dădea tonul în modă și fiecare apariție îi era comentată. Ce a motivat-o să devină un etalon al eleganței?

,,Soțul meu a renunțat la tot ce avea pentru mine. Nu sunt o femeie frumoasă. Nu prea ai la ce să te uiți privindu-mă, așa că singurul lucru pe care îl pot face este să mă îmbrac mai bine decât orice altă femeie”. Ce a însemnat bine pentru ducesa de Windsor?

  • prefera ținute simple, din cele mai bune materiale cu o croială care să îi flateze silueta, purtate obligatoriu cu… multă siguranță,
  • hainele aparent lipsite de importanță se dovedesc, de fapt, fundalul perfect pentru bijuterii magnifice, bijuterii care devin punctul central al tinutei, reușind performanța de a purta mai multe piese în același timp fără a fi vulgară. Împune un stil care va face istorie,
  • primăvara și toamna își alegea din colecțiile marilor case pariziene 2 sau 3 costume, 2 sau 3 rochii și câteva rochii de seara. Extravaganța de care s-a făcut atâta tapaj ține mai mult de mitologie decat de realitate,
  • o atrăgeau combinațiile negru și albastru, nuanțe de gri și bej la care adauga roșu strălucitor pentru un efect dramatic. Vara se simțea bine în nuanțe pastelate de albastru, galben și liliac,
  • ,,când rochia neagră este perfectă, nimic nu o poate înlocui “,
  • adeptă a lucrurilor puține, dar de cea mai bună calitate,
  • pantofii arătau întotdeauna perfect, curăța chiar și zona de dedesupt între talpă și toc, justificând că arată inestetic când stai picior peste picior,
  • eșarfele din mătase și muselină erau nelipsite de la gâtul ducesei,
  • primul lucru pe care îl făcea dimineața se cântarea, când lua în greutate îi cerea bucătarului să prepare mâncăruri dietetice,
  • o dată pe săptămână mergea la salonul Elisabeth Arden pentru a se coafa și pentru tratament facial,
  • era extrem de exigentă în privința curățeniei,
  • de 3 ori/săptămână o manichiuristă venea și îngrijea unghiile ducesei,
  • provenind dintr-o familie săracă, dar cu educație era foarte atentă în privința banilor.

Am observat că oamenii cu stil nu se plâng de lipsa lor, dar nici nu se lasă seduși de orice reclamă.

Despre ducesa de Windsor s-au spus multe, unele bazate pe surse sigure, altele doar simple speculații. A fost etichetată drept o persoană malefică, intrigantă și oportunistă, învinovățită pentru abdicarea regelui Eduard al VIII-lea. A fost, însă cu siguranță una din cele mai stilate și mai elegante femei ale secolulul  al XX-lea. A reușit un stil bazat pe o combinație între chic, reținut și accente exotice. A purtat Chanel, Balenciaga, Dior, dar și Givenchy, Valentino, Pucci.

A înalțat sobrietatea la rang de artă  conform revistei  Elle 1986