Ioana recomandă

Despre Ioana Găurean am scris într-un articol mai vechi pe blogul meu. Îmi amintesc că, după ce am publicat interviul cu ea, am regretat că nu i-am pus mai multe întrebări despre cărțile care au format-o. Cum îmi doream să aflu, cât mai mult, despre relația ei cu lumea cărților, i-am propus să-mi răspundă la întrebările pentru această rubrică. Este destul de evident că Ioana ocupă un loc aparte în inima mea. De ce, o să vă întrebați? Pentru că citește enorm, mai ales memorii și jurnale, pentru că e pasionată de istorie, pentru că o adoră pe Regina Maria și nu în ultimul rând, pentru că are o eleganță în gânduri cum rar am mai întâlnit la persoană atât de tânără. Deși totul se bazează pe o temelie solidă, educația primită în familie, cred că tușa finală, cea care i-a rafinat personalitatea, este rezultatul cărților citite. De aceea, nu am putut să mă limitez doar la un singur articol cu Ioana.

Și mai are ceva deosebit. Ioana a reușit să adune, în jurul ei, o comunitate legată printr-o conexiune emoțională cum rar mi-a fost dat să văd. Îmi amintesc un comentariu la primul articol despre ea: „Ioana – o prințesă reîntoarsă în timp. Vorbele ei fac să pară totul foarte ușor: în realitate, în spatele lor stă o muncă neîntreruptă și o mare pasiune.” Și cum prințesele reușesc să facă lucrurile să se întâmple mai repede și mai ușor, prin ea am avut acces la 2 persoane minunate. Bineînțeles aceste întâlniri au fost materializate în 2 articole publicate pe blog. Fară legătură cu cărțile, dar simțeam nevoia să îi mulțumesc. Să revenim acum la subiectul acestui articol.

Citind pe Kindle „The Cursed Child”, de J.K. Rowling

Emilia Chebac: O poveste legată de o carte?

Ioana Găurean: Oh, am multe povești despre cărți și lectură, dar mă voi opri asupra unei povești generate de cartea cu codul 1.5.3. din biblioteca mea personală. O carte citită în decembrie 2009, o carte subliniată și adnotată cu cel puțin 3 carioci diferite, o carte din a cărei conținut nu-mi amintesc prea multe, dar a cărei poveste o știu bine, fiindcă este o poveste despre prietenia la distanță, un tip de prietenie cu care eu am avut mult de-a face.

Deschid cartea, iar pe interiorul coperții de început este lipită o poză făcută în oglindă, un bliț orbitor reflectându-se peste fețele a 2 adolescente; un sărut cu ruj roz, iar alături cuvintele „Dragi nepoți, ea este L., prietena bunicii voastre” sunt scrise în roșu. Pe paginile următoare, înainte ca romanul să înceapă propriu zis, pe oriunde se găsea un petic de hârtie albă, au fost mâzgălite dedicații și glume codate – atât de codate încât acum, 9 ani mai târziu, nici măcar nu le mai înțeleg, dar sunt convinsă că au fost amuzante la vremea lor! Se distinge însă urarea: „Merry Christmas darling! Friends are friends, no matter the distance – friendship works with magic!”

Oh, prieteniile la distanță, presărate cu magie, sunt o trăsătură comună a noastră, a tinerilor din generația Harry Potter, de asemenea, prima generație care a beneficiat (aproape) la discreție de internet. Așteptând, an după an, următoarea carte, ne petreceam multe ore pe forumuri și alte platforme, discutând teorii și împrietenindu-ne. Mi-am cunoscut unele dintre cele mai dragi prietene în acest fel; am trimis scrisori în lungul și în latul țării; mi-am petrecut vacanțe de vară în locuri în care nu aș fi crezut; și am învățat cum să nu renunț la oameni la primul semn de venire a toamnei. Eram inventive, întotdeauna găseam noi modalități de a fi aproape una de alta. Deloc surprinzător, ne lega pasiunea pentru cărți.

În apartamentul din Glasgow, citind Jurnalului de Război al Reginei Maria (Ioana a terminat facultatea în Scoția)

În acea iarnă, în 2009, eu și L. am avut ideea de a ne face un cadou de Crăciun încrucișat. Am ales o carte pe care să ne-o cumpărăm una alteia – aceeași carte; fiecare a citit, a subliniat și a adnotat cartea care urma să fie dată cadou. Ne-am întâlnit câteva săptămâni mai târziu, pentru a schimba cărțile. Ne-am închis în biblioteca ei și am început să comparăm cărțile, citind cu amuzament ce adnotase cealaltă și vânând citatele pe care le subliniasem amândouă – pe principiul „mințile geniale gândesc la fel”. Ne-am așezat apoi la birou, una lângă cealaltă, fiecare având în față cartea primită cadou – și pagină cu pagină am copiat adnotările și sublinierile dintr-o carte în alta, pentru a avea fiecare un „comentariu complet”, gândurile proprii și ale prietenei. Ne-am lăudat multora cu cartea noastră, dar – cum se întâmplă mereu – timpul a trecut și am uitat de ea.

Un cadou de Crăciun încrucișat

Mi-a căzut din nou în mână, la începutul acestei veri, când mi-am reorganizat biblioteca. I-am făcut imediat câteva poze în ideea de a le pune într-un email, pe care am uitat însă să îl trimit. Pe vremea când citisem acea carte, nu am fi uitat niciodată să trimitem un email sau o scrisoare unei prietene, însă între timp am devenit „adulți ocupați”. Din fericire, „adulții ocupați” sunt adesea dependenți de cafea, și nu a durat mult până am reîntâlnit-o pe L. la o ceașcă supradimensionată. Povestind una alta, îmi spune: „Vai, îți mai amintești de cartea aia pe care ne-am făcut-o cadou de Crăciun?!” Tresar instant și fac ochii mari: „Da! Am găsit-o de curând și chiar am făcut niște poze să ți le trimit…” (scot telefonul pentru a demonstra veridicitatea cuvintelor mele). Râde. „Vai ce tare! Doamne cum arătăm în poza aia! Mi-am amintit de carte când eram cu A. în București. Auzi, dar despre ce era cartea aia?” Râd și eu, ridicând din umeri. „Habar nu am…”. Poate nu mai știu despre conținutul acelei cărți, poate nu mai știu ce poveste spunea, dar știu despre ce era: „cartea aia” era despre prietenie, despre momente frumoase împărtășite cu cineva drag, fiindcă puține lucruri în viața aceasta se compară bucuria de a citi aceeași carte cu o prietenă.

Pe tren, împreună cu Sherlock. Citind Jurnalul Marthei Bibescu din 1915

Emilia Chebac: Un lucru inedit aflat dintr-o carte?

Ioana Găurean: De departe, cel mai interesant și neașteptat lucru pe care l-am aflat dintr-o carte a fost povestea amantei Țarului Alexandru al II-lea. O altă prietenă foarte bună mă rugase insistent, luni la rând, să îmi fac timp să citesc romanul Marthei Bibescu, Katia – Demonul albastru al Țarului Alexandru al II-lea. Abia ajunsesem în Scoția, la facultate, și mă simțeam îngropată în bibliografia de la cursuri, dar la un moment dat am cedat și i-am făcut prietenei pe plac. Am devorat cartea pe nerăsuflate! Am adorat-o și urât-o cu pasiune – sentimente foarte contradictorii pe care Marthe Bibescu avea un dar aparte de a le provoca în jurul său.

Ekaterina Dolgorukova, alintată Katia, a devenit imediat preferata mea dintre toate faimoasele „regine din umbră”. Înainte de romanul Marthei, nu mai auzisem de ea și nu știusem că bunicul matern al Reginei Maria avusese cu această Katia o relație de lungă durată și o familie secundară pe care o iubea enorm, poate chiar mai mult decât își iubea familia oficială. Și totuși nu povestea de curtezană m-a atras la Katia, ci incredibilul său fler politic, modul în care această femeie a gândit, în care a acționat și pasiunea cu care a susținut și încurajat gândirea liberală, democrată chiar, a Țarului. „Demonul albastru” mi-a stârnit un mare interes pentru Țarul Alexandru al II-lea și reformele sale, dar mi-a lăsat și un gust amar. Povestea Katiei este una dintre poveștile nedrepte ale istoriei – dacă Alexandru al II-lea nu ar fi fost asasinat în 1881, Ekaterina Dolgorukova ar fi avut marea șansă de a fi devenit prima Țarină a unei Rusii constituționale – proiect la care visase și lucrase toată viață… dar Țarul a fost asasinat, așă că ea, Katia, a rămas în istorie doar ca o amantă celebră, în timp ce Rusia Țaristă nu avea să devină niciodată constituțională.

Sherlock dormind lângă Outlander, vol 1, de Diana Gabaldon

Emilia Chebac: Când ai realizat că îți place să citești ? Primele cărți citite, un ritual al cititului, un loc special, ce gen preferi?

Ioana Găurean: Prea târziu! Sunt o late bloomer, cum ar spune politicos englezul… sau o întârziată, cum am spune noi mai verde în față. Până în clasa a VII-a, cu o singură excepție pe care o voi semnala, nu îmi citisem niciodată lecturile obligatorii de vară, să nu mai spun că termenul „lectură de plăcere” nu exista în vocabularul meu. Excepția a fost romanul La Medeleni, de Ionel Teodoreanu, citit în 2003, așadar la vârsta de 11 ani. Cele 3 volume ale romanului au fost primele cărți pe care le-am terminat vreodată de citit. Nu pot spune că mă prinsese microbul cititului, că descoperisem pasiunea de a avea o carte în mână, fiindcă nu a fost deloc așa, dar mă fermecase o anumită fată bondoacă. Olguța a fost primul meu personaj preferat… oh și cât de mult am iubit-o! M-am „sacrificat” să citesc până la capăt doar pentru a-i afla povestea… o greșeală de calcul, aș spune, fiindcă povestea ei mi-a devastat sufletul de copil atât de tare încât nu am vrut să mai citesc ani buni. Și acum, după atâta timp – fără a mai fi recitit vreodată romanul – pot vizualiza în detaliu scena sinuciderii Olguței. E întipărită în memoria vizuală a imaginației mele!

La Medeleni nu face parte propriu zis din povestea mea de cititor. La Medeleni este prefața. Ceea ce m-a transformat pe mine într-un cititor înrăit a fost seria Harry Potter, pe care am început să o citesc cu puțin timp înainte ca volumul al 6-lea să fie lansat în România. Eram așadar în clasa a VII-a, iar experiența mea de lectură se limita la romanul lui Ionel Teodoreanu și la enciclopedii despre Egiptul Antic sau animale acvatice – deoarece visam să devin fie arheolog, fie biolog marin. Cărțile Harry Potter mi-au deschis în față o lume întreagă. Am început să citesc și nu m-am mai oprit. De atunci am citit carte după carte și adesea câte 2-3 în paralel, ca o plantă însetată care era într-un final udată. Mi s-a creat astfel și un ritual foarte simplu al cititului: oriunde, oricând!

Nu aș putea spune că am un gen preferat – deși în ultima vreme am citit aproape exclusiv memorialistică și cărți de istorie – defect profesional deja bine înrădăcinat, și nici măcar nu am „profesia” de atât de mult timp!!! Trebuie să menționez însă că genul fantasy va avea mereu un loc special în sufletul meu, iar lista mea de romane fantasy „pentru citit la pensie” este foarte lungă.

În avion, a ales o lectură ușoară, „The Grand Duchess of Nowhere”, de Laurie Graham, un roman despre viața Victoriei Melita, sora Reginei Maria. 

Emilia Chebac: De ce îți place să citești? Cum crezi că ar arăta lumea fără cărți?

Ioana Găurean: Îmi place să citesc fiindcă nu îmi place epoca și lumea în care trăiesc. Secolul XXI nu este secolul meu, așa că citesc să îl (re)găsesc pe al meu.

Din păcate, nu trebuie să fac un exercițiu mare de imaginație pentru a-mi da seama cum ar arăta lumea fără cărți. Știu cum arată lumea fără cărți – lumea în care trăim e în vasta sa majoritate chiar asta! Este destul să deschizi televizorul sau – Doamne ferește! – să citești commenturi online pentru a vedea cum arată lumea fără cărți. Lumea fără cărți e peste tot și înghite încet „lumea cu cărți”.

Pelișor, răsfoind Jurnalul Reginei Maria

Emilia Chebac: Recomandă 5 cărți!

Ioana Găurean:

• Una pe subiectul meu de suflet: Ultima Romantică, Hannah Pakula. De ce? Fiindcă în an centenar ar trebui să ne plecăm capul în fața celei care a făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca Marea Unire să devină realitate și să fie recunoscută ca atare – Regina Maria.
• Una de suflet: Ioana, Anton Holban. De ce? Fiindcă „se poate să fi fost nedreaptă cu tine, să te fi chinuit, să-ți fi distrus viața, dar un adevăr se desprinde sigur: eu te-am iubit, iar tu nu!”
• Una de istorie: Romanovii 1613-1918, Simon Sebag Montefiore. De ce? Fiindcă puterea corupe, dar puterea absolută e un blestem.
• Una de memorialistică: Lumea era toată a mea, Ana-Maria Callimachi. De ce? Fiindcă e un fel de „Lumea de ieri” a lui Stefan Zweig transpusă în universul aristocratic românesc și la feminin.
• Una fantasy: seria Culorile magiei (Shades of Magic), V.E. Schwab. De ce? Fiindcă mai toată lumea are o pasiune pentru Londra, iar patru Londre în lumi paralele sună chiar mai bine decât doar una.

Citind Romanovii, de Simon Sebag Montefiore

Am o slăbiciune emoțională pentru oamenii care citesc. Îmi place, la nebunie, să interacționez cu astfel de persoane. Când povestesc, despre cărțile citite, ochii încep să le strălucească, poți simți bucuria care le inundă sufletul, lângă ei aerul din jur devine mai luminos și cumva reușesc, cât durează conversația, să împingă brutalitatea cotidiana undeva într-un fundal tare îndepărtat.

Dacă aș scrie o carte, eroina principală ar avea multe în comun cu Ioana.

Învelită cu păturica coadă de sirenă, citind Jurnalul de ocupație al lui Cancicov

2 comments on “Ioana recomandă”

  1. Dacia spune:

    Minunat articol (din nou)! Avantajul celor care o cunosc foarte bine pe Ioana, este ca l-au „citit” cu amintirile langa ei si tabloul s-a legat prin ambele filtre.
    Lucrul cel mai important pentru ea, dupa cum il vad eu, ar fi ca cineva care i-ar putea promova si exploata calitatile si bagajul de cunostinte, sa o descopere cat de curand. Si articolele dumneavoastra cred ca ajuta.
    P.S. Miercurea trecuta, in 17.10, erati prin Unirii, in intersectie ? 🙂

    1. emiliachebac spune:

      Mulțumesc! Ioana are un loc special în inima mea. Da eu eram. Data viitoare să mă oprești, te rog.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *