Film: Vânătoarea de cerbi / The deer Hunting, regia Andrei Olănescu – nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film Românesc de Școală”
*
Emilia Chebac: De ce ai decis să devii regizor/producător?
Roxana Văduva: Așa au venit lucrurile, iar eu le-am îmbrățișat cu drag și curiozitate. Îmi place foarte mult să fiu producător. Consider că mă definește și mă completează ca actriță. În plus m-a făcut mult mai puternică. Mă bucur că, având un job stabil, pot să profesez acestă meserie. Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte.
Roxana Văduva: Puternică, determinată, corectă.
Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană?
Roxana Văduva: Sunt mai multe: onestitatea, încrederea în sine un lucru care în ziua de azi cumva e mai greu de câștigat și inteligența.
Emilia Chebac: Ce personalitate admiri?
Roxana Văduva: Pe mama. M-a inspirat de mică și m-a susținut enorm în tot ce am făcut. O consider modelul meu. Pe cât este de puternică, pe atât de sensibilă. Am fost mereu prietene. M-a sprijinit chiar și atunci când nu am făcut alegeri bune. Sunt mândră de educația pe care mi-a dat-o. Roadele se reflectă în toate proiectele și realizările mele.
Emilia Chebac: Consideri că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?
Roxana Văduva: Clar, da! Existența acestui festival te face să simți că munca îți este apreciată, văzută și auzită. E fain să te conectezi cu alți oameni talentați.
Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul meu de instagram.
Theo Herghelegiu – regizor și producător
Film: Toamnei 10/10 Autumn Street (coproducător Dan Vulc) – nominalizat la categoria „Cel mai bun Producător Independent pentru un Film Românesc de Scurtmetraj”
Emilia Chebac:De ce ai decis să devii regizor/producător?
Theo Herghelegiu: Fac regie de teatru din 1998, lucru la care s-au adaugat experiențele în domeniul actoriei de film, încă din vremea studenției, ceea ce a condus mai apoi la dorința de a trece și în spatele camerei de filmat. A fost o evoluție firească a lucrurilor.
La 2 ani voiam să fiu balerină, iar la 3 ani, când eram întrebată: „Ce vrei să te faci când o sa fii mare?” amuzam oamenii zicând: „artista de maimuțe la cinema”. Mai târziu, încercând să decodific de unde această idee, m-am gândit că văzusem vreun film la televizor, cu o dresoare de circ. Nu știu.
La 14 ani am știut că viața mea va fi legată de scenă și de lumea spectacolului. Ca Dorothy din „Vrăjitorul din Oz”, am urmat cărămizile galbene. Am făcut teatru, apoi când teatrul s-a intersectat cu filmul, am fost ispitită să experimentez și aici.
Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte Theo Herghelegiu: Naivitate, toleranță, curaj.
Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană? Theo Herghelegiu: Două calități sunt la egalitate pentru mine: demnitatea și omenia.
Emilia Chebac: Ce personalitate admiri? Theo Herghelegiu: William Shakespeare
Emilia Chebac: Consideri că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?
Theo Herghelegiu: Orice eveniment artistic de calibrul unui festival, dacă e făcut profesionist, cum e cazul IPIFF, este un lucru binevenit nu doar pentru producătorii targetati de IPIFF ci și pentru toți artiștii din breaslă.
Meritoriu pentru IPIFF este că stimulează/premiază o categorie mai puțin băgată în seamă la noi: producătorul. Sunt puține ocazii când se pune spotul pe acestă categorie care este într-un con de umbră nemeritat.
Premiul funcționează ca recompensă spirituală, dar și ca stimulent. Te apuci să faci un film sperând ca el să ajungă la IPIFF, Oscar, Cannes…
Un premiu, indiferent de cine este oferit, indiferent de domeniu, reprezintă recunoașterea unei valori; a unui act artistic într-un moment dat. Poți să iei premiul pentru cel mai bun actor făcând un rol genial (mă refer la teatru) într-o seară în care a coborât îngerul și ai șansa ca un membru din juriul festivalului să fie în acea seară în sală. A doua seară poți să ai o cădere și să joci foarte prost. Același personaj și în același spectacol. Pe peliculă, actul artistic rămâne; nu se schimbă, dar principiul e tot ăla.
Deși formatul interviului are doar 5 întrebări (vezi și titlul) am mai suplimentat. De ce? Pentru că filmele, mai ales cele independente, nu se fac deloc ușor.
Emilia Chebac: O întâmplare de la filmări amuzantă pentru unii, dar în același timp stresantă pentru alții?
Theo Herghelegiu: Am avut de filmat niște exterioare cu ploaie, noaptea. Pentru cadrele largi ne-am lăsat la mâna lui Dumnezeu, pentru cadrele mai strânse am filmat cu o mașină de ploaie. Nu-ți închipui că am am avut ceva ca în filmele americane. Am folosit o cisternă de apă care mergea în spatele mașinii în care filmam. În cisternă stătea o persoană din echipa noastră de la tehnic, care, cu un furtun, arunca jetul pe parbrizul mașinii noastre simulând ploaia. La început a fost ok, dar când mașina noastră lua stânga/dreapta pe străduțe, ploaia ajungea cu întârziere pentru că cisterna nu lua curba simultan cu noi. Ploaia asta atipică i-a indus o tensiune grozavă producătorului – Dan Vulc, care conducea mașina și era și actorul principal. Pentru echipă a fost amuzant, dar pentru el, care era la volan, era atent să coordoneze ploaia, făcea acțiunea la cadru, dădea replica și se stresa că nu plouă pe parbriz, nu a a fost deloc amuzant. E o condiție a comediei, de altfel: când clovnul trist suferă în arenă, tot publicul de la circ râde. Dar, trebuie sa recunosc: la filmare, râsul a fost interior…
Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul meu de instagram.
Andrei Georgescu – producător și regizor
Film: 17 Aprilie/ April 17th – nominalizat la categoria ” Cel mai bun Producător Independent pentru un Film Românesc de Scurtmetraj”
Emilia Chebac: De ce ai decis să devii regizor/producător?
Andrei Georgescu: M-am apucat de film datorită tatălui meu. El mi-a insuflat pasiunea pentru cinema. Când eram copil mă ducea săptămânal la film. Apoi, în adolescență am decoperit – la Cinematecă – filmele vechi. În liceu m-am apucat să fac filme de skate. Îmi filmam prietenii, în București, cum se dădeau pe skateboard. Ulterior am vrut să depășesc faza de amator și am dat la UNATC. Am intrat la regie de film, iar în 2012 am absolvit cu filmul „Dialoguri terapeutice” unde au jucat: Ioana Florea, Dragoș Bucur, Șerban Pavlu, Gabriel Spahiu, Gabriel Huian, Lucian Pavel. În 2015 am regizat scurtmetrajul „Candy Crush” cu Alec Secăreanu și Victoria Răileanu. După o pauză mai lungă, datorată unui accident grav de mașină, am reușit să produc cu ajutorul prietenilor și colegilor de facultate scurtmetrajul „17 Aprilie” care a avut premiera anul trecut la Festivalul de film de la Aubagne unde a fost nominalizat pentru cel mai bun scurt metraj internațional și cea mai bună coloană sonoră originală – Cristian Vieriu.
Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte
Andrei Georgescu: Visător, creativ, perfecționist.
Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană?
Andrei Georgescu: Devotamentul în tot, fie că este vorba de meserie, prieteni sau familie.
Emilia Chebac: Ce personalitate admiri?
Andrei Georgescu: David Fincher regizorul și producătorul meu favorit. Am crescut cu filmele lui și m-am regăsit în personajele lui rebele și neînțelese. Filmul preferat este „The Game” cu Michael Douglas, Sean Penn, Deborah Kara Unger. Aveam 7-8 ani când l-am văzut prima oară la cinema Studio. M-a impresionat foarte mult felul cum a dezvoltat povestea și cum a răsturnat apoi toată situația. Am revăzut filmul de peste 40 de ori.
Emilia Chebac: Consideri că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?
Andrei Georgescu: IPIFF mi se pare un festival necesar în peisajul de film românesc. Premiile pe care le oferă sunt substanțiale ținând cont că este un festival independent care nu e susținut de CNC, consiliii locale, primării. Oferă expunere pentru producătorii și regizorii care nu sunt afiliați diferitelor case de producție. Festivalul IPIFF funcționează ca un căutător de talente, ceva ce lipsește în România și de aici importanța lui.
Formatul interviului are 5 întrebări (vezi și titlul) de la care mi-am promis să nu mă abat, dar se pare că nu mi-a reușit. Andrei Geogescu m-a ajutat să înțeleg că skateboardingul dezvoltă răbdarea și abilitatea de a te descurca singur, două lucruri care i-au venit mănușă când s-a apucat de film independent. Nu e deloc simplu să te ocupi în același timp de scenariu, să produci, să faci castingul și să regizezi. Puțini au capacitatea de a gestiona așa de multe lucruri în paralel. De aceea pe lângă cele trei cuvinte menționate de Andrei că îl definesc aș mai adauga unul, curajos. Să faci film independent în Romania ai nevoie de curaj. Mult curaj.
Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebooka blogului sau pe contul meu de instagram.
Anul Cărții – 2019, pentru mine a fost generos și cu multe cărți pe gustul meu. De aceea, îmi este greu să fac un top. Deși sunt o cititoare împătimită, asta nu mă transformă într-un expert. Prefer îmi place în loc de recomand. Prefer să scriu despre cărți care îmi rămân în suflet decât sa critic făra milă. Am citit atâtea cărți bune desființate de experți, dar și cărți recomandate de cititori experimentați pe care le-am aruncat după 2 pagini. Validarea unei cărți are o mare doză de subiectivism. Indiferent cât mă atrage o recenzie nu cumpăr cartea dacă nu o răsfoiesc înainte.
Deși pare că nu am curaj să-mi susțin opiniile, am un motiv întemeiat pentru care nu vreau să desființez fără milă o carte. Poate părea o abordare ciudată, mai ales într-o cultură ca a noastră unde să critici a devenit ceva normal, anormal este să încurajezi. Am luat un interviu unei scriitoare, acum bine cotată, și mi-a explicat cât rău poate face o recenzie ostilă. Îmi mențin părerea că oamenii cresc atunci când sunt apreciați. Am și eu destule cărți care nu-mi plac, dar prefer să le ignor. Timpul oricum va decide dacă o carte este cu adevărat valoroasă sau este doar un foc de paie menținut cu un marketing agresiv.
Din lista cu cărți citite în 2019 – Anul Cărții puteți accesa linkurile cărților care mi-ai plăcut cel mai mult:
1. Povestea mea – Michelle Obama
2. Adolf H. Două vieți – Eric Emmanuel Schmitt
3. Femeia în fața oglinzii – Eric Emmanuel Schmitt
4. Notaras. Istoria unei vechi familii levantine – Paltin Nottara
5. Viața mea – Charles Chaplin
6. Lecții de magie – Elisabeth Gilbert
7. Pe aripile vinului – Bianca Bosker
8. Însemnări zilnice – Regina Maria
9. Orele îndepărtate – Kate Morton
10. Scrisori din insula Guernsey – Mary Ann Schaffer, Annie Barrows
11. Casa de la Riverton – Kate Morton
12. Jurnal 1938-1945. Povestea unei fete care a supraviețuit Holocaustului – Helga Weissova
13. Piramida – Cristian Englert
14. Hemingway și cu mine – Paula McLain
15. Fiica ceasornicarului – Kate Morton
16. Un gentlemen la Moscova – Amor Towles
17. La început a fost sfârșitul– Adriana Georgescu
18. Expert în vin – Jancis Robinson
19. București. Praf și sânge – Margo Rejmer
20. Sindromul Stavroghin – Alina Pavelescu
21. Misterul Henri Pick – David Foenkinos
22. În intimitatea secolului 19 – Ioana Pavelescu
23. Românce văzute de străini – Vasile Panopol
24. O femeie iubită – Andrei Makine
25. Gustul amar al ciocolatei. Jurnalul unei supraviețuitoare – Olimpia Zamfirescu
26. Măștile fricii – Camelia Cavadia
27. Shalom, Israel! – Claudia Motea
28. Vina – Camelia Cavadia
29. Cum să eliberezi artistul din tine – Julia Cameron
30. Purgatoriul îngerilor – Camelia Cavadia
31. Regele și Duduia– Tatiana Niculescu
32. Asta înseamnă marketing – Seth Godin
33. Povestea generației noastre – Matei Cazacu, Ioana Crețoiu
34. Cum să înveți să scrii ficțiune pas cu pas– Anne Lamott
35. Cum să scriem bine – William Zinsser
36. Pachinko – Min Jin Lee
37. Trilogia transilvană vol I – Miklós Bánffy
38. Trilogia transilvană vol II – Miklós Bánffy
39. Trilogia transilvană vol III – Miklós Bánffy
40. Confidentul – Hélène Grémillon
41. Fiul – Jo Nesbø
42. Maniere digitale – Victoria Turk
43. Adio, nobili! – Christine Gräfin von Brühl
44. Case, străzi și oameni din Ploieștiul de altă dată – Oana Purice și echipa
45. Fluturule negru – Radu Paschivescu
46. Umbre în vie– Maximillian Potter
47. Beau deci exist – Roger Scrutton
48. Memoriile unui pașoptist model – Iancu Bălăceanu
49. Ultima vară în Bretania. Istoria unui exil – Ada D’ Albon
50. Negustorul de manuscrise – John Grisham
51. Carol al II-lea al României regele trădat – Lilly Marcou
52. Eugenia – Lionel Duroy
53. Evadare de la Auschwitz – Joel C. Rosenberg
54. Ultima cruciadă – Simona Antonescu
55. Dulcele Bar – J.R. Moehringer
56. Ghidul scriitorului începător – Liviana Tane
57. Misterul regelui (despre scris) – Stephen King
58. Septembrie poate aștepta – Susana Fortes
59. Monsieur Karenin – Vesna Goldsworthy
60. Am fost secretarea lui Goebbels – Brunhilde Pomsel
61. Vorbește-le despre bătălii, regi, elefanți – Mathias Énard
62. Grădina uitată – Kate Morton
63. Hoinar prin România – Gregory Rateau
64. Maria Tănase – Stejărel Olaru
65. Maria Tănase – Simona Antonescu
66. Credința nepieritoare – Lucia Hossu Longin
67. Oameni mari care au făcut România Mare – Lucia Hossu Longin
68. Cele mai frumoase reportaje – Viorel Ilișoi
69. Pianistul – Władysław Szpilman
70. Al șaptelea licorn – Kelly Jones
71. Soția aviatorului – Melanie Benjamin
72. Zbor în jurul soarelui – Paula McLain
73. Zmeie de hârtie – Romain Gary
74. A fost odată un râu – Diane Setterfield
75. Pe firul de păianjen al memoriei – Cella Serghi
76. Jurnal: 1935-1944 – Mihail Sebastian
77. Liniște în octombrie – Jens Christian Grøndahl
O perioadă am încercat să țin pe blog o rubrică lunară cu cărțile citite. Scopul era să-mi strâng o comunitate pasionată de cărți. Am renunțat. Simțeam că nu mă citește nimeni. Pe viitor am să revin la recenzii. Mai ales că prima mea recenzie pe blog – „Muza” (pe care o puteți citi aici) îmi rezervă mereu surprize. Atrage în viața mea, în fiecare an, un om frumos obsedat (pasionat ar fi prea puțin spun) de cărți.
În 2019 – Anul Cărții nu am un top 10, dar am o carte preferată: Fluturele negru – Radu Paschivescu. Cartea asta, tulburător de bine scrisă, mi-a dezvăluit pictura lui Caravaggio într-un fel în care cursul de istoria artei din facultate și muzeele nu au reușit.
Editura preferatăîn 2019 – Anul Cărții:Humanitas Fictions. Dar nu numărul de cărți citite (vezi titlurile: 2, 3, 8, 12, 13, 38, 50, 56, 57, 60, 67, 68, 69, 70, 71, 72) m-au făcut să o prefer, ci Eugenia romanul lui Lionel Duroy. Autorul a amplasat acțiunea într-un context istoric întunecat din istoria României – Pogromul de la Iași/29-30 iunie 1941. Anii ’40 sunt renumiți, în România, prin actele de cruzime și exterminarea a evreilor. Deși este o carte de ficțiune, Lionel Duroy pornește de la un personaj real Mihail Sebastian pe care l-a descoperit citindu-i Jurnalul.
Prima recenzie citită despre Eugenia desființa cartea, iar asta m-a făcut extrem de curioasă. Cu câteva luni în urmă tocmai publicasem un interviu cu dl. Iancu Zuckerman supraviețuitor al Pogromului de la Iași (interviul îl puteți citi aici). Cum subiectul mă pasiona am aștept cu nerabdare apariția cârții. Îmi amintesc perfect. La Carturești Carusel am deschis Eugenia și timp de 1 oră nu cred că m-am mișcat. Nu am putut să o las din mână. Da, sunt pro Eugenia! La lansarea cărții, la Humanitas Cișmigiu, dl. Iancu Zuckerman i-a spus autorului: „Nu ştiu cum aţi putut scrie despre aceste zile ale pogromului ca şi cum aţi fi fost acolo“. Când validarea cărții este dată de un supraviețuitor al Pogromului restul comentariilor sunt de prisos.
O editură căreia îi sunt extrem de recunoscătoare este Hyperliteratura. Cele 2 cărți ale dnei Lucia Hossu Longin: Credința nepieritoareși Oameni mari care au făcut România Mare au fost principalele surse de documentare care m-au ajutat pentru 2 articole. Interviul cu regizorul Nicolae Mărgineanu (aici) și actorul Radu Botar (aici) care l-a jucat pe episcopul Iuliu Hossu în Cardinalul.
Autori românidescoperiți în 2019 – Anul Cărții:
Camelia Cavadia declarată de mine revelația anului 2019. Consideram subiectele alese de Camelia prea dure, de aici rezistență pentru cărțile ei. Un interviu (care mai degrabă el m-a ales pe mine, decât eu pe el) mi-a dezvăluit un om care a știut să transforme vulnerabilitatea în putere (îl puteți citi aici).
Alina Pavelescu este singura autoare din România care a reușit peformanța să mă facă să citesc o carte – Sindromul Stavroghin – la ședința cu părinții. Acum când scriu articolul nu-mi mai amintesc toate detaliile cărții, dar nu voi uita niciodată felul în care m-a făcut să mă simt atunci când i-am citit cartea. Alina Pavelescu nu este numai scriitoare ci și editoarea unor cărți care mi-au plăcut teribil: Martha Bibescu și vocile Europei, Nebiruita flacără a vieţii – Anna Kretzulescu-Lahovary. Un motiv în plus să-mi doresc un interviu cu ea (îl puteți citi aici).
Claudia Motea este singura scriitoare, alta nu cunosc, care a scris o carte, Shalom, Israel!, o reparație morală. Povestea acestei cărți o puteți citi aici. Una din cele mai tulburătoare istorii despre care am scris până acum pe blog.
Genul preferatîn 2019 – Anul Cărții: tot memorii&jurnale (vezi titlurile: 1, 7, 10, 23, 46, 47, 58, 73) și cărți de istorie, deși lecturile din 2019 nu prea reflectă asta. Cărțile despre scris (vezi titlurile: 9, 11, 12, 32, 33, 54, 55) și despre vinuri (vezi titlurile: 6, 16, 44, 45) se pare că au preluat conducerea.
În 2019 – Anul Cărții am descoperit la Cărturești Veronacel mai frumos raft cu cărți din viața mea de cititoare. Pentru pasionații de cărți despre lumea artei (ficțiune nu albume de artă) puteți citi aici interviul luat Aureliei Drăgan (unde veți găsi și o listă 100 de titluri).
Mi se spun că în offline sunt mult mai mai convingatoare decât în online atunci când scriu despre cărți. Iar când oameni, care nu se cunosc între ei, îți tot repetă: „Rar am întâlnit o persoană care să vorbească cu atâta pasiune despre cărți. Fă ceva cu talentul asta!” normal că începi să te gândești la un proiect. La sfârșitul lui 2019, exact în Anul Cărții, am hotărât să vreau să moderez un club de lectură –Emilia, cărți, cafea. Iubesc cărțile, îmi place să interacționez cu oameni care citesc și nu mă dau în lături nici de la discuții contradictorii, chiar admir oamenii care luptă pentru cartea preferată.
Pentru că Lionel Duroy, un scriitor francez, ne-a amintit ce spațiu ocupă Mihail Sebastian în literatura europeană (locul lui a fost acolo mereu, doar că noi… am uitat) cartea lui Eugenia este alegerea mea pentru prima ediție a clubului de carte în ianuarie 2020.
Cărți care m-au dezamăgit în 2019:
• Fiica ceasornicarului – Kate Morton
• Un gentlemen la Moscova – Amor Towles
• Misterul regelui (despre scris) – Stephen King
Nu ar fi trebuit să le cumpăr, dar m-am lăsat sedusă de reduceri :
• Asta înseamnă marketing – Seth Godin
• Fiul – Jo Nesbø
• Negustorul de manuscrise – John Grisham
2019 a fost Anul Cărții. Citesc din curiozitate, dar și din dorința de a evada dintr-o lume în care mă regăsesc din ce în ce mai puțin. Cărțile se dovedesc un bun barometru care mă atenționează când mă aflu în locul nepotrivit. Dacă mă întreb la un eveniment: Ce caut eu aici, când aș putea să-mi petrec timpul citind? e clar că e momentul să plec. Știți de câte ori mi-am pus întrebare asta în Anul Cărții?
Voi încheia cu răspunsul Ioanei Găurean, viitor istoric, la întrebarea mea: Cum crezi că ar arăta lume fără cărți?
Din păcate, nu trebuie să fac un exercițiu mare de imaginație pentru a-mi da seama cum ar arăta lumea fără cărți. Știu cum arată lumea fără cărți – lumea în care trăim e în vasta sa majoritate chiar asta! Este destul să deschizi televizorul sau – Doamne ferește! – să citești commenturi online pentru a vedea cum arată lumea fără cărți. Lumea fără cărți e peste tot și înghite încet „lumea cu cărți”.
Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul meu de instagram.
Se spune că ai un presentiment înainte de o întâlnire care îți va marca viață. Ei bine, eu n-am avut! Eram pregătită pentru un interviu cu actrița româno – canadiană Claudia Motea, o persoană cu un parcurs profesional interesant, convinsă fiind apoi că la final ne vom vedea fiecare de drumul nostru.
Cineva avea însă alte planuri cu mine. Astăzi asociez aceea întâlnire cu un joc al hazardului, pentru care sunt extrem de recunoscătoare. O întâmplare pe care aș asocia-o mai degrabă cu o aripă de înger decât cu un zar norocos. Între noi s-a creat o conexiune emoțională și așa a intrat Claudia în viața mea.
De aceea, nu vreau să mă limitez a vorbi doar despre artistaClaudia Motea, minimalizând omul Claudia Motea. Sunt 2 noțiuni care la Claudia nu pot funcționea separat. Nu aș putea vibra la jocul scenic al actriței, dacă nu ar exista în spate un om cu o mare dechidere a inimii. Mixul acesta atât de bine închegat o face specială în spațiul teatral românesc.
Profesional Claudia Motea are o misiune artistică cumulată: actriță, dramaturg, scriitoare, traducătoare, profesor de artă dramatică și director artistic al Teatrului Nostrum (teatru independent afiliat Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România).
În noua ei carte „Much Love – Decalog Teatral”, Claudia abordează 2 genuri teatrale: creații dramatice originale și traduceri proprii din literatura nord-americană contemporană a unor comedii de succes.
Traducerea unei piese de teatru nu este deloc atât de simplă cum pare. Dar pe lângă o cunoaștere perfectă a limbii engleze, Claudia mai deține câteva atuuri inaccesibile traducătorilor de rând. A locuit în Canada 10 ani, suficient pentru a ajunge să stăpânească subtilitățile limbii engleze, dar și să înțeleagă o cultură complet diferită de cea lăsată acasă. Familiarizată cu mirajul și povestea din spatele scenei, s-a pus în pielea actorilor, iar asta i-a șlefuit substanțial calitatea traducerilor.
Transpunerea pieselor din engleză în româna s-a făcut cu un limbaj accesibil, făra a afecta firescul. Nu s-a pierdut valoarea limbii vorbite, iar adaptarea la spațiul cultural a locului acțiunii s-a făcut armonios.
Piesele de teatru traduse de Claudia în cartea „Much Love – Decalog Teatral” constituie o activitate de pionierat în peisajul românesc. De mult se simțea nevoia unui proiect care să aducă o notă de prospețime în circuitul teatral din România.
Am spus că nu vreau să las în plan secund omul Claudia Motea. Eu cred că ea face parte din categoria aceea extrem de rară a oamenilor magici. Acum să nu vă închipuiți că acești oameni presară puțin praf de stele, învârt o baghetă și va schimbă destinul peste noapte. Mă refer la acei oamenii care te susțin și îți sunt mereu alături.
La lansarea cărții „Much Love – Decalog Teatral”Claudia Motea cu Alina Sava
Omul Claudia Motea mi-a mărturisit că dacă nu joacă pe scenă, ea moare! Ca la fiecare reprezenție acolo sus pe scenă îi rămân fâșii din suflet și că lumea ei nu poate funcționa fără iubire. Iar lovitura de grație a venit când mi-a spus „nu interacționez cu persoane rele. Prostia o accept, dar nu și răutatea!”
M-am tot întrebat cum a apărut această conexiune între noi două? Iubesc teatrul. De aceea, am avut mereu o slăbiciune emoțională pentru actori. Când văd o piesă de teatru, cu care rezonez, am senzația că încerc o pereche de aripi. După 2 ore petrecute acolo sus, când cobor în lumea reală, în jurul meu totul îmi pare altfel.
După ce m-ai ajutat de atâtea ori să zbor, astăzi aș vrea să iei o mică pauză. E rândul meu să-ți spun: Zbor frumos cărții, Claudia!
Și pentru că este un eveniment organizat de Libris Editorial închei cu ceva care spune mult despre artistul și omul Claudia Motea.
La întrebarea mea, atunci când i-am luat interviul: O colaborare de suflet aici în România?Claudia mi-a raspuns: Am o frumoasă colaborare cu Libris Editorial. Iubesc toată echipa lor. Sunt exact genul acela de oameni pe care mi-am dorit să-i întâlnesc de când am revenit în România. Între noi totul decurge armonios și profesional. Libris Editorial funcționează după îndemnul #Respect yourself/ Oferă-ți timp pentru lectură!
Elena Dițu, Dana Anghelescu, Virgil Oniță, Claudia Motea, Elena ScurtuCu Felix Goldbach
Interviul cu Iunieta Sandu nu o să vă dezvăluie despre un an nomad așa cum s-ar crede, ci despre proiectul ei de suflet NO.MAD Talks.
Iunieta este un nume imposibil de uitat. La evenimentului organizat de ea, cu Inoza și Andreea Vasile, am văzut-o pentru prima dată. O ascultam fascinată cum știe să pună oamenii în valoare. Ina Țăranu – Hofnăr și Andreea Vasile sunt 2 bloggerițe cu personalități total diferte. Le-a adus împreună și a ieșit ceva extrem de interesant. Fetele au împărțit evenimentul în 2 tabere, fiecare cu urmăritorii lor. A echilibrat atât de frumos acestă întâlnire încât fanii Inei au descoperit-o încântați pe Andreea (cazul meu) și invers.
La plecare am intrat pe net să aflu mai multe despre Iunieta. Nu doar numele, dar și postările ei mi-au atras atenția. Nu se sfiește să-și arate emoția în textele scrise. O tipă interesantă de urmărit, mi-am spus. La ceva timp a organizat un eveniment cu o fostă colegă de facultate. O știam pe V. S. cu câtă atenție își alege colaboratorii. Acela a fost momentul în care am știut că vreau un interviu cu Iunieta Sandu pe blogul meu.
Astăzi evenimentele fac parte din cotidian. Se preferă o scenografie din ce în ce mai explozivă și musai amplasate în spații opulente. Dacă și relaționarea între oamenii prezenți s-ar ridica la aceleași standarde înalte cu ambientul chiar ar deveni ceva special. Mult timp am dat vina pe inerția oamenilor, apoi am înțeles că organizatorul este cel care ridică considerabil cota unui eveniment. De ce întâlnirile NO.MAD Talks sunt altfel? Omul este mereu în prim plan, iar decorul este doar fundalul care îl pune în valoare, fără a-i anihila din personalitate. Și pentru că pune suflet în ceea ce face, Iunieta creează experiențe pentru oameni, nu locuri instagramabile.
Se conturează un nou proiect
Emilia Chebac: Ai un nume neobișnuit. Are o poveste?
Iunieta Sandu: Numele meu este transmis din generație în generație. Sunt a III-a Iunieta din familie. Îl am de la nașa mea din Teleorman. Vine de la Iunona zeița fertilității pe care l-au declinat în eta.
Emilia Chebac: Cum ai făcut trecerea de la agenție la freelancer?
Iunieta Sandu: Nu a fost ceva planificat. Nu aveam sânge de antreprenor și nici nu mă vedeam prea curând în postura asta. Era ok să lucrez în echipă, dar în același timp mă uitam pe geam și mă întrebam: oare ce fac restul oamenilor când eu sunt aici? Ce aș face dacă aș avea o zi întreagă la dispoziție? Nu concepeam ca viața mea să se limiteze doar la o cutie.
Emilia Chebac: Ai plecat pentru că ți se îngrădea creativitatea?
Iunieta Sandu: Nu. Foștii mei șefi îmi permiteau să fiu creativă. Coordonam o echipă, făceam conceptele creative ale evenimentelor, aveam putere de decizie. Când ei plecau în vacanță lăsau agenția pe mâna mea.
Emilia Chebac: Când ai luat hotarârea să părăsești agenția?
Iunieta Sandu: În urmă cu 2 ani după o vacanță. Eram ca într-o relație în care nu te mai simți fericită. Totul mergea bine, poate prea bine. Finaciar eram ok, dar nu și emoțional. Nu mă simțeam împlinită. Știam că pot mult mai mult decât atât. Îmi doream să cresc. Mi-am dat demisia, am luat o pauză ca să mă liniștesc, iar apoi am devenit freelancer cu acte în regulă.
Emilia Chebac: Cum a apărut NO.MAD Talks?
Iunieta Sandu:Când mi-am dat demisia mi-am dorit foarte mult să stau singură o perioadă. După câteva luni simțeam nevoia să vorbesc cu oamenii. Așa a apărut NO.MAD Talks din nevoia de a relaționa cu alți freelanceri.
Emilia Chebac: Care este povestea proiectului NO.MAD Talks?
Iunieta Sandu: Este proiectul meu de suflet. Povestea lui a început acum 1 an. Doream să fac niște întâlniri restrânse. Îmi imaginam că se vor aduna undeva la 20 de freelanceri și antreprenori. Nu m-am gândit niciodată că voi avea săli cu 150 de oameni. Mă mândresc că a crescut organic și frumos. Simt că am evoluat împreună. Am învățat lecții valoroase de la acest proiect.
Emilia Chebac: Ce rol are conexiunea umană în proiectul tău?
Iunieta Sandu: Conexiunea cu oamenii este cea mai importantă și cel mai minunat lucru pe care poți să-l ai în viața ta. După 2 ani de freelancing am înțelesc că nimic nu poate să înlocuiască oamenii. Chiar dacă ești tentat să spui: „Eu mă simt mai bine singur. Nu mă mai potrivesc în nici un peisaj.” Conexiunea umană îți poate schimba traseul prin viață și te poate duce prin locuri la care nici nu te-ai gândit.
Mulți dintre speakerii invitați m-au ajutat apoi să-mi dezvolt proiectul. În timp între noi s-au dezvoltat relații foarte frumoase. De aceea, mă simt mult mai bogată decât anul trecut. Cine subestimează puterea unei comunități nu știe ce pierde.
La început eram întrebată: De ce faci evenimentul asta gratis? Mulți mă suspectau că evenimentul îmi îmi aducea venituri și nu voiam să recunosc. Oamenii nu înțelegeau că îmi doream o comunitate cu care să rezonez.
Emilia Chebac: De la cine ai moștenit acest talent de a a fi atentă la nevoile oamenilor?
Iunieta Sandu: Implicarea și atenția pentru oameni am moștenit-o de la tatăl meu. Când eram mică și veneau musafiri la noi se pregătea de dimineață. Apoi în timpul petrecerii îi întreba constant dacă le place sau dacă își doresc și altceva. Am crescut cu chestia asta. Asta fac și eu la Evenimentele NO.MAD Talks. Îmi doresc ca oamenii să se simtă bine. Mă pun pe mine în papucii lor. Când merg la un eveniment analizez cum mi-ar plăcea mie să mă simt.
Emilia Chebac: Ce te face un moderator bun?
Iunieta Sandu: Să știi că mi-a fost mult timp teamă de poziția de moderator. Mă gândeam că o să scap discuțiile de sub control și nu o să le pot duce într-o zonă interesantă pentru audiență. E nevoie să fii mereu pe fază și să nu lași factorul surpriză să te dezechilibreze.
Emilia Chebac: Ai ales valoarea și nu succesul.Pentru mine valoarea este o noțiune care se construiește în timp. Odată dobândită nimeni nu ți-o mai poate lua. Succesul e o chestiune de top, iar topurile se schimbă mereu.
Iunieta Sandu: Eram întrebată de ce nu fac NO.MAD Talks cu ceva care să spargă topurile. Am drumul meu, pornesc lucrurile atunci când simt că merită să fie făcute. De asemenea sunt întrebată de ce nu iau măsuri să-mi crească pagina evenimentului. Îmi doresc să am pe pagină oameni cu adevărat interesați de freelancing și antreprenoriat care să participe la evenimente și să comenteze.
Emilia Chebac: Despre partea frumoasă a unui frelancer?
Iunieta Sandu: E mare lucru să ai curaj să scrii oamenilor pe care îți dorești să îi cunoști. Când ai surpriza să-ți răspundă nu-ți vine să crezi. Te întrebi: Cum am ajuns eu atât de norocos să stau la o cafea cu omul pe care îl urmăresc de n ani pe facebook. Freelancingul și deschiderea ta către nou îți dau acestă șansă.
Emilia Chebac: Dar cea mai puțin plăcută?
Iunieta Sandu:Cunosc un caz care a trimis 200 de emailuri ca să primească doar 2 răspunsuri. Pentru mine el este un exemplu. Omul asta și-a păstrat optimismul și a continuat chiar dacă a fost refuzat constant. Dacă nu ai răbdare nu reziști în lumea asta.
Emilia Chebac: De ce nu e sănătos ca freelancer să aștepți să fii văzut?
Iunieta Sandu: Dacă aștepți să-ți bată oamenii la ușă apare mai repede dezamăgirea. Dacă nu scrii nicăieri unde poți fi contactat nu se înghesuie nimeni. Mulți freelanceri la început nu știu să se promoveze. Cum să vorbescă despre ei fără să sune a laudă. Se tem de reacții gen: „Hai mai taci, mi-ai spus chestia sta de 10 ori și oricum m-ai plictisit”
Emilia Chebac: Cum arată programul tău, Iunieta?
Iunieta Sandu: Sunt zile când lucrez de acasă, dar și zile dedicate numai întâlnirilor.
Dimineața este cea mai productivă parte a zilei, sunt mult mai creativă. Când lucrez îmi închid telefonul să mă pot concentra. Am de ales între a livra repede și mai bine sau de a mă lungi cu deadlineul pentru că mă uit pe instagram.
Îmi place să dorm la pranz. Așa îmi dau restart la creier. Mai nou meditez dimineața. Asta mă liniștește teribil, iar liniștea pentru mine este priza la care mă încarc.
Emilia Chebac: Pe ce canal te pot contacta viitorii clienți?
Iunieta Sandu:Pentru clienți folosesc doar emailul. Este foarte greu când primești mesaje pe toate canalele să le gestionezi. Recomand un singur canal cu care rezonezi. Ca să fii eficient trebuie să pui niște bariere, altfel pierzi timp prețios. Nu poți fi disponibil non stop, oriunde și oricât.
Emilia Chebac: Omul care ți-a văzut potențialul atunci când erai invizibilă?
Iunieta Sandu:Alexandru Negrea a fost primul care mi-a dat share la proiect chiar de la prima ediție. Mi-a zis: „Wow, ce eveniment frumos!”. Nu mi-a venit să cred.
Emilia Chebac: De ce ai acceptat acest interviu?
Iunieta Sandu: Se pare că mai există lucruri care sunt de spus, care sper să ajute pe ceilalți freelanceri pe care n-am reușit să-i scot din casă și care nu mă cunosc.
Emilia Chebac: O provocare pentru mine?
Iunieta Sandu: Florin Iaru
Emilia Chebac: Ce urmărești să schimbi în oameni?
Iunieta Sandu: Îmi doresc să se gândească mai mult la ce își doresc să facă cu viața lor. Să nu se mai lase conduși de munca ci de pasiuni. Prin evenimentele NO.MAD Talksîncerc să-i provoc și să-i scot din mediul în care sunt obișnuiti. Prietenii îmi spun:„Ce bine Iuni că te avem în grupul nostru să ne scoți din zona de comfort. ”
Emilia Chebac: Cum ți-a schimbat viața proiectul NO.MAD Talks?
Iunieta Sandu: M-a intors la mine, m-a făcut să mă pun pe mine pe primul plan. Am realizat ce frumoasă e senzația de a crea ceva din nimic, ceva important pentru ceilalți oameni. Am învățat smerenia atunci când am ajuns prea repede sus. Am învățat să analizez mai bine oamenii. Am invățat într-un an de NO.MAD Talks cât n-am învațat în 10 ani de viață.
Emilia Chebac: Pe 30 septembrie dai startul Seratelor NO.MAD Talks. Poți spune mai mult pentru cei care sunt interesați?
Iunieta Sandu:După 12 ediții de NO.MAD Talks, am realizat că participanții veneau mai mult pentru networking și mai puțin pentru a-și nota idei și a le aplica. Cum am o pasiune pentru clădirile vechi, m-am gândit să organizez seratele în locuri cu poveste. Astfel participanții vor avea parte de o experiență intensă pe 2 planuri. Vor pleca cu idei pe care le vor aplica în dezvoltarea business-ului lor și vor descoperi un loc nou din București împreună cu povestea lui.
Seratele NO.MAD sunt un concept de ateliere. Asta nu înseamnă că vom renunța la NO.MAD Talks, pregătim o nouă ediție pentru luna octombrie.
La finalul interviului am realizat de ce îmi place Iunieta Sandu. Atunci când apare în viața unui om sau trece printr-un loc lasă o urmă. Are darul acela rar de a vedea potențialul din oameni, iar apoi îi ajută să și-l pună în valoare. Pentru a se întâmpla asta creaza tot felul de provocări. Încântată că am descoperit un asemenea om, am plecat de locul întâlnirii noastre zâmbind non stop. Trebuie să recunosc că îmi spunem în sinea mea: cu oameni ca ea lumea noastră mai are o șansă.
După 5 minute am avut brusc senzația că am uitat ceva. Am verificat: telefonul, reportofonul și portofelul. Le aveam și totuși sentimentul persista. Brusc m-am luminat: Uitasem să plătesc. Normal că m-am întors. Nu-mi place să arunc vina pe alții, dar în acest caz charisma Iunietei chiar poartă toată vina.
Fondatorii Arttis Academyhttp://arttisacademy.com sunt Roxana și Nicholas Lupu. Activitatea lor profesională, desfășurată în Marea Britanie, are în spate proiecte de succes.
Ea este actriță, cunoscută mai ales pentru rolurile regale.
• A jucat rolul Reginei Elisabetei a II-a într-un documentar Channel 5: Inside Buckingham Palacecare a continuat apoi cu Inside Windsor Palace.
• A fost distribuită în serialul Private Life în rolul Prințesei Margaret.
• A părăsit „Curtea Marii Britanii mutându-se în Rusia țaristă”, unde a dat viață Tatianei Romanov, fiica țarului Nicolae al II-lea, în proiectul Royal Murder Mysteries.
• În Anul Centenarului, în România, a jucat-o pe Regina Maria. Premiera filmului va avea loc în 2019.
Adevărata măsura a talentul i-a fost validată de criticul de teatru Michael Attenborough, care a remarcat-o la Londra, unde a jucat în piesa BU21, pe West End la Trafalgar Studios.
Roxana Lupu
El este actor, muzician și dirijor.
Ca actor are în palmares pelicule internaționale
• Rolurile din filmele: Mission Impossible – Rogue Nation.
• A fost distribuit în Mars 1001, considerat a fi cel mai bun documentar SF (despre prima misiune spațială pe Marte ce va avea loc în 2033).
• Rolul lui Yakov Yurovsky în Royal Murder Mysteries.
• Rolul lui Vincent Tetulior în filmul educational Richard III W. Shakespeare.
Ca și muzician nu s-a limitat doar la operă, ci s-a lansat și în pop opera și music-hall
• A dirijatorchestra de la Opera din Viena, în timp ce Tom Cruise, în rolul personajului Ethan Hunt, a oprit asasinarea cancelarului Germaniei în cea de-a cincea serie a filmului Mission Impossible.
• Musical, Khogatal, Marco Polo: An Untold Love Story, Shaw Theatre, Londra
• Producții de operă, musical și operetă în teatre din București și din țară: „Bărbierul din Sevilla”, „Rebecca”, „Romeo și Julieta”, „Liliacul”, „Văduva Veselă„ și „Silvia”.
Nicholas Lupu
Am reușit să stau de vorbă doar cu Roxana. Ne-am întâlnit cu câteva zile înainte de lansarea Arttis Academy. Nicholas a fost imposibil de prins, era ocupat cu ultimile detalii pentru site-ul oficial.
Lansare Arttis Academy
Emilia Chebac: Cum v-a venit ideea înființării acestei academii?
Roxana Lupu:Ideea clară s-a concretizat vara trecută. Eram în vacanță, la mare, după o perioadă destul de solicitantă. Am realizat că avem multe de spus și nu vrem să ne limităm doar la proiecte legate de actorie și muzică. Eu am un doctorat în pedagogie teatrală, Nicholas a ținut mult timp workshopuri, atât în Marea Britanie cat și în Romania. Ne-am gândit să aducem tot ce știm într-un concept care să ne reprezinte. Mereu eram întrebați: „Cum este industria acolo?” Primeam frecvent întrebări legate de viața și mentalitățile din acest mediu. Cum am reușit și ce pași am urmat? Răspunsul conducea la aceeași idee: este vorba de un mod de a gândi.
Emilia Chebac: Cum ați ales numele?
Roxana Lupu: Numele vine de la artă la care nu am vrut să adăugăm ceva concret. Ne-am gândit la un univers de creativitate. Un univers care să le includă pe toate: actorie, muzică, dezvoltare personală și ce va mai urma. Am pornit de la artă pentru că ea ne face viața mai frumoasă. În rest suntem deschiși.
Emilia Chebac: Mai precis ce oferă Arttis Academy ?
Roxana Lupu:Arttis Academy este, un concept de învățare continuă, născut din inspirația multiculturalității culturii britanice îmbinate cu valorile și tradițiile culturii românești. Rezultatul acestei fuziuni, împreună cu ideile inspirante ale celor mai înțelepte minți internaționale, au creat un concept de învățare revoluționară care prezintă un nou mod de a vedea viața și de a înțelege lucrurile. Această idee a evoluat până vara trecută, când am simțit nevoia să o aducem în Romania. Astfel am creat o punte culturală între București și Londra.
Academia prezintă cursuri de dezvoltare personală prin actorie și muzică pentru adulți, cât și pentru copii, workshopuri pentru publicul larg, traininguri corporate, team-building-uri și seminarii pe diverse teme. În perioada imediat următoare vom avea invitați internaționali: regizori, muzicieni, speakeri și mulți alții. Ne bazăm pe creativitate, motivație și depășirea perfecționismului. La Arttis Academy construirea unui brand personal se bazează pe valoare și autenticitate, iar aceasta pornește, în primul rând, din interior.Suntem flexibili și deschiși la minte. Știm că acesta este doar începutul. Lucrurile vor evolua pentru că avem în plan mult mai multe idei decât cele prezentate până în acest moment.
Andi Alexandru Antemia
Emilia Chebac: Cu ce experiență veniți din Marea Britanie?
Roxana Lupu: Și eu și Nicholas, pe lângă actorie și muzică, în Marea Britanie, am lucrat și în mediul corporate. Printre altele, am fost business developer, senior sales manager, superviser. Activând în astfel de joburi, am văzut cum gândesc oamenii acolo, ce lipsește aici și cum se poate învăța dintr-o cultură pentru a aplica în alta. Am ținut workshopuri corporate pe care le-am îmbinat cu partea de actorie și muzică. Un trainer te învață întotdeauna partea tehnică, iar noi la Arttis Academy venim în plus cu partea de creativitate, de joc și improvizație. Nu este un curs, ci un mod de a vedea lucrurile altfel, creând în jurul Academiei o comunitate de oameni, idei și valori.
Emilia Chebac: Poți dezvolta?
Roxana Lupu: O comunitate, în timp, se dovedește o investiție mult mai mare decât numărul de like-uri. Dacă noi atragem oameni care sunt entuziasmați de ideea noastră, automat o vor vinde mai departe. Cel mai puternic marketing vine din entuziasmul omului. Și pentru a stârni etuziasmul, dincolo de experiența noastră teoretică și practică, punem mare accent pe valoare. Cursurile noastre își propun să adauge valoare cursanților. Noi, ca oameni, suntem mult mai mult decât ce se vede pe social media.
Emilia Chebac: Ce recomandări ai pentru viitorii cursanți ?
Roxana Lupu:Dacă noi ne deschidem mintea și lumea va fi pregătită să se deschidă pentru noi.
Emilia Chebac: Mereu spui că suntem datori să dăm mai departe. Practic, cum se va materializa la Arttis Academy?
Roxana Lupu: Noi, la Arttis Academy, vrem să oferim burse pentru elevi și studenți. La workshopurile cu publicul larg vom oferi 2 locuri gratuite pentru tineri. În primul rând ne dorim să oferim. Când oferi, vine și câștigul financiar. Când ești bogat sufletește ești și bogat financiar.
Ryan Letheran
Emilia Chebac: Cum alegeți trainerii?
Roxana Lupu: Ne propunem să aducem traineri care să rezoneze cu viziunea Arttis Academy. Oameni deschiși la dialog, care își doresc să evolueze și care investesc în dezvoltarea lor personală. Oameni care nu se poziționează pe un soclu, ci împărtășesc cu cursanții. Noi suntem profesori facilitatori. Ajutăm și dăm mai departe, învățăm și ne dezvoltăm împreună. Vom aduce traineri din străinătate urmând să colaboram și cu cei din Romania.
Ryan Letheranva ține împreună cu noi cursurile de public speakingși body language. Cursurile vor fi ținute atât în engleza cât și în româna. Ryan este cetățean britanic și a lucrat la Camera de Comerț din Marea Britanie. S-a mutat în România de care este îndrăgostit fără scăpare. Este un om extraordinar cu care avem multe în comun.
Emilia Chebac: Și acum despre diviziunea muncii. De ce domeniu vă ocupați fiecare dintre voi?
Roxana Lupu: Ne completăm unul pe celălalt. În general, avem proiecte variate care ne solicită diferit. Arttis Academyeste primul proiect care ne solicită pe amândoi în egală măsură. Nicholas se ocupă de partea tehnică: site, editează clipuri și poze, gestionează emailurile. E foarte bun pe partea asta. Eu merg mai mult pe partea de socializare și creativitate. Sunt inspirată la scris texte, intuiesc unghiul favorabil pentru un nou concept. Nicholas este mult mai logic. Site-ul Arttis Academy din punct de vedere tehnic este 100% creația noastra, vreau să menționez asta. Ne-am dorit ceva diferit pe piața românească. Și cred că ne-a reușit.
Nicholas, Mihai Manciu și Roxana
Închei acest articol cu un scurt fragment, din discursul Roxanei la evenimentul de lansare a Arttis Academy.
„Pentru că merităm! Merităm să aducem toate cunoștințele pe care le-am acumulat în alte țări înapoi acasă. Uneori, când suntem departe, ni se induce sau poate uităm că facem parte de aici. Dar nu uităm niciodată! Și cum noi am primit
• suntem datori să dăm mai departe, dincolo de toate,
• suntem datori să aducem ceea ce am acumulat,
• suntem datori să spunem că avem valoare,
• suntem datori să spunem că noi români suntem extrem de fascinanți.”
Un discurs un pic prea patriotic? Pentru ea nu. Când fac această afirmație mă bazez pe două indicii. Primul – idolul ei este Petre Țuțea. Al II-lea – Roxana Lupu este prima actriță româncă care a jucat rolul Reginei Maria într-un film(exact în Anul Centenarului). Se știe că Regina Maria era o femeie de acțiune care făcea lucrurile să se întâmple. La numai un an de la încheierea filmărilor, Roxana și Nicholas vin pe piața românească cu un concept nou Arttis Academy. Coincidență sau nu, doar timpul va putea decide…
Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului și pe contul meu de instagram.
Lansare Arttis AcademyAnta AgavriloaieLansare Arttis AcademyLansare Arttis Academy
Vineri 5 octombrie 2018 a avut loc, la JW Marriott Grand Hotel, a X-a ediție a Webstock, cel mai important eveniment de social media din Romania. Un mix de prezentări, dezbateri, gala de premiere și party.
Nu am să povestesc, pas cu pas, cum s-a desfășurat evenimentul. Când scrii în biografie, pe instagram și facebook, „Gândește prin emoții”, nu cred că acest tip de abordare mă reprezintă. Deși am participat pentru prima dată la acest eveniment, asta nu m-a împiedicat să mă axez pe povești ale oamenilor frumoși. Ceea ce fac în mod constant pe blogul meu.
Webstock, un eveniment centrat pe bucurie, este locul de întâlnire al oamenilor care activează în on-line. Timp de o zi, toată lumea s-a mutat din on-line în off-line. Deși prezentarea lui Cristian Manafu a evidențiat acest aspect, eu am rămas în minte, cu acel moment în care îl evoca pe Robert Cadar. Brusc vocea lui a trecut într-un alt registru, și cred că undeva în colțul ochiului i s-a prelins o lacrimă, atunci când imaginea lui Robert, se profila pe cele 2 ecrane din sala de conferințe. ( În septembrie, Robert a pierdut lupta în fața unei boli necruțătoare)
„Era cel mai ambițios și puternic om pe care l-am cunoscut” (Cristian Manafu)
Conferința a început cu o sesiune de interviuri moderate de Cristina Bazavan. Toți speakerii au venit cu povești inspiratoare, dar 3 dintre ei mi-au plăcut în mod deosebit.
„Atunci când vreau ceva chiar lupt.”
Andreea Esca a sedus, fără nerușinare, audiența din sală. E inteligentă, are umor și lumină în ea. În timp ce vorbea, sala râdea în hohote. Pentru mulți este prezentatoarea știrilor de la Protv, dar , în realitate, este mult mai mult: are o emisiune cu interviuri la radio, o revistă on-line AlistMagazine, Fundația Renașterea și Via Transilvanica. Dacă ar fi să o descriu în 2 cuvinte: perfecționism și perseverență.
• Perfecționism – În anul I de facultate participă la o petrecere. A II-a zi, știind că trebuie să ajungă la facultate pentru un seminar bea o tonă de cafele. Inima îi bate să-i iasă din piept, se sperie și o sună pe mama la spital. Chemată la telefon, doamna Esca stopează rapid panica fiicei: „Andreea, tu mai scos din operație unde am pe masă o femeie bolnavă de cancer, doar ca să-mi spui că îți este rău pentru că ai fost la o petrecere? Ia o lingurița de zahar.” Și a închis telefonul. O lecție de viață pe care a ținut-o minte. Crescută astfel, în momentul în care și-a ales profesia, a înțeles că este necesar să fie acolo cu totul. Și s-a transformat într-un model cu majuscule în jurnalismul din Romania. O admir pentru că reușește să ajungă acolo unde alții nu au nici măcar curaj să viseze.
• Perseverență – Cel mai mare greu moment (vorbim de interviuri) a fost când Hagi se retrăgea din fotbal și ea trebuia să-i ia un interviu. Persoana prin care putea să ajungă la el era Victor Pițurcă. Îl suna de zor pe telefoul mobil. Pentru că se săturase de insistențele ei, nu-i mai răspundea. Cu 4 minute înainte de începerea știrilor se muta pe telefonul fix. Se gândea că așa o să răspundă. Nu a funcționat. A încercat altă abordare: a participat apoi la o nuntă a fraților Becalii. S-a îmbrăcat frumos și fără să fie invitată, s-au trezit cu ea în mijlocul nunții. S-a dus la Giovanni Becali, să îl roage, să o ajute să ajungă la Gică Hagi. Nici așa nu a funcționat. Credeți că s-a oprit? Nu, a plecat singură, în toiul nopții pe DN 1, la Săftica unde Pițurcă era în cantonament cu echipa. Polițistul de la o intrare o recunoaște și convins că are o întâlnire programată, o lasă să intre fără probleme. „Pițurcă a zis că sunt nebună. I-am spus: V-am prins. Nu facem interviul cu Hagi?” Nu a renunțat, când Andreea Esca vrea ceva știe să lupte.
„Ce lume frumoasă ar fi, dacă toți am alege să împroșcăm cu dragoste în jur.”
Mihaela Noroc nu a avut șansa să facă o meserie pe care o iubea. A renunțat la jobul ei, unde murea în fiecare zi câte un pic, pentru a se dedica 100% fotografiei. A pornit de la un proiect mic în on-line, iar astăzi este cunoscută în toată lumea. A creat Atlasul Frumuseții. A cochetat cu fotografia de la 16 ani. Între timp a făcut Facultatea de Arte Plastice, Foto-Video, unde nu a fost încurajată. Și-a luat un job și timp de 6 ani nu s-a mai atins de aparatul foto. Și cum în sufletul ei exista o durere ascunsă, s-a întors la prima dragoste, fotografia.
Proiectul s-a născut în Etiopia. Mihaela fotografiază numai femei și nu pe oricine, ci doar pe acelea care îi transmit ceva. După atâtea portrete de femei spune că „încrederea în sine este mai importantă decât frumusețea.” Este convinsă că dragostea rezovă multe suferințe. „Ce lume frumoasă ar fi, dacă toți am alege să împroșcăm cu dragoste în jur.” Cum le convinge pe femei? În Europa e ușor, dar în alte părți ale lumii este mai greu. De aceea se încarcă cu energie bună, femeile simt și nu se mai tem. Nu reușește să le convingă pe toate, dar nu renunță.Și pentru că nu a renunțat, avem și noi acces la frumusețe, la aceea frumusețe pe lângă care, cei mai mulți dintre noi, trecem zilnic fără să o vedem.
„Suntem fapte”
Vlad Voiculescu a avut cu totul o altă abordare a audienței. O pot defini într-un cuvânt: echilibrată. Dacă credeți că este puțin, vă invit să priviți ce se întâmplă în jurul nostru. A plecat dintr-un sat din Romania și a ajuns, cu o bursă, în Austria. S-a înscris la facultate dintr-un internet-cafe din Târgoviște. A păcălit secretara, învățând replicile, că știe limba germană și a fost admis. I-a luat 3 ani să învețe, cu adevărat, germana. Pentru a face față își traducea cursurile din germana. Spune că: „În acești 3 ani am adunat frustrări cât pentru toată viața.” Dar nu a renunțat!
A fost Ministrul Sănătații în guvernarea Cioloș, iar prin proiectele MagicHOME și MagiCAMP a schimbat vieți. Copiii și oamenii bolnavi de cancer au primit o mână de ajutor în oceanul de nepăsare în care se zbateau de atâta timp. MagicHome: un scaun, un pat de spital și o cameră care filma non stop. Oamenii implicați în acest proiect au demonstrat că părinții acestor copii bolnavi de cancer nu sunt singuri în lupta pe care o duc. S-au pus în locul lor și au promis că nu se vor ridica până când nu vor strange banii pentru MagicHome. Și au reușit, mult mai mult decât și-au propus.
Vlad Voiculescu a rămas 14 ani în străinătate. După terminarea studiilor, a început să-și clădească cărămidă cu cărămidă o carieră. Rezultatele au început să apară, iar funcțiile de pe cărțile de vizită reflectau acest aspect. De fiecare dată când avansa profesional, tatăl îi cerea cărți de vizită cu care se mândrea în fața cunoscuților, însă când a anunțat că va activa într-o funcție publică în România, a fost întrebat „De ce vrei să faci asta, vrei să te înjure toată lumea?”
Îl priveam în timp ce vorbea publicului și nu-mi venea să cred. Să activezi în politica românească și să nu te lași contaminat de mizeria din jur, să generezi valuri de bine și să ai un discurs civilizat. Cum poate? N-am găsit altă explicatie decât că are un ADN de erou.
Am să închei cu niște cuvinte care îi aparțin:
• „E bine să pleci ca să recunoști tot ce ai lăsat în urmă și să te întorci cu tot ce ai învățat acolo. E bine să știi că însemni ceva.”
• „Este esențial să ne intereseze politica. Politica nu este despre circul de la tv, politica este despre fapte.”
• „Cereți o a II-a părere de fiecare dată când vi se pune un diagnostic grav. Nu renunțați niciodata la luptă.”
Nu trebuie ignorat nici aportul Cristinei Bazavan. În jurnalism, niște întrebări bine puse, scot și mai bine în valoare personalitatea celui intervievat și cresc considerabil cota unui interviu.
Cum am văzut eu Webstock 2018:
Dacă în prima parte a zilei, la conferințe, interviurile speackerilor au electrizat sala, nu același lucru pot spune despre partea a 2-a a programului. Am ales Galaxy Stage. Și nu era pentru mine. Dar am putut să văd acasă live ce s-a întâmplat în celelate săli și am realizat că locul meu era la Creativity Stage.
Nu am mai stat la Webstock Awards deși aveam invitație pentru tot programul.
Locația a fost generoasă, dar în pauzele de cafea și la prânz era neîncăpătoare.
Au fost participanți care au ținut locurile ocupate pentru cunoscuți. Așa că în locul celor întârziați sau rătăciți trona câte o poșetă, un rucsac sau sacoșa evenimentului, asta în timp ce erau persoane în picioare, deși organizatorii atrăgeau atenția să se permită accesul la aceste locuri.
M-am bucurat să întâlnesc off-line o persoană pe care o știam doar din on-line, cu care stabilisem un interviu fără să ne cunoaștem. Iar dacă mă întrebați pe mine această persoană ar merita la anul să fie acolo pe scenă.
Toate fotografiile au fost luate de pe pagina deFacebooka evenimentului.
20. 
32. Asta înseamnă marketing – Seth Godin
46. 
52. 
56. Ghidul scriitorului începător – Liviana Tane
70. Al șaptelea licorn – Kelly Jones
