Un interviu cu Aurelia Drăgan – librar la Cărturești Verona

Cărturești Verona este librăria mea de suflet unde pot răsfoi câte cărți vreau, doar așa pentru plăcerea de a fi surprinsă. Un spațiu, cu o arhitectură din alte vremuri, în care, după o zi grea, găsesc mereu o carte care îmi schimbă starea. Îmi plac librarii, vibeul persoanelor care intră în librărie, oferta generoasă și mirosul care plutește în aer. Ok, ați înțeles ideea! Sunt sedusă fără milă de acest loc. Iar experiența pe care am trăit-o în urmă cu 2 săptămani, în fața unui raft cu cărți, va fi greu de egalat de o altă librărie.

O zi obișnuită din viața mea, puțin după ora 14. Fac parte din acea categorie de oameni care nu pot trece pe lângă o librărie fără să intre măcar 10 minute. În jurul prânzului probabil îmi scade glicemia, altfel nu-mi explic de ce nu mă entuziasmează nimic. Convinsă că nu există nici un pericol să-mi golesc cardul, am deschis ușa librăriei Cărturești Verona. Dacă financiar mă simțeam în siguranță, emoțional nu eram deloc pregătită pentru ce avea să urmeze.

Am aruncat o privire la noutăți și dau să urc la etaj. Dar fix în fața scărilor am văzut raftul C[ARTE]A – care îmbină arta și ficțiunea. „Descoperă lumea artei reflectată în literatură, artiști și muze, capodopere și colecționari, curatori și infractori prinși în povești și aventuri pe care nici o vizită la muzeu nu le-ar putea întrece.” Nu sunt străină de lumea asta. Am absolvit Arta Sacra – Restaurare. Chiar dacă nu profesez în domeniul restaurării, lumea artei este o pasiune care refuză să dispară din viața mea. Prin raftul tematic de la Cărturești Verona am pătruns în peștera lui Alibaba, doar că în loc de comori am descoperit cărți.

Citisem doar un sfert dintre cărțile aflate pe raft. Așa că am mai petrecut jumătate de oră răsfoind ce îmi scăpase. Ar fi trebuit să plec, dar nu mă puteam desprinde. M-am așezat pe scări dorindu-mi să iau cu mine nu imaginea cu raftul de cărți ci mai degrabă ce simțeam. Mă întrebam a cui o fi fost ideea? Doream să-l cunosc pe omul care a făcut raftul. Eram decisă să merg să întreb când am văzut, venind spre mine, o figură cunoscută. Astrele se aliniau perfect. Cu Roxana Rusu, și ea librar, mă leagă o prietenie mai veche, avem în comun pasiunea pentru călătorii.

Așa am aflat de Aurelia Drăgan fata cu raftul tematic C[ARTE]A de la Cărturești Verona.
– Vreau să scriu despre ea, i-am spus Roxanei. Mă poți ajuta?
– Da, o să se bucure când îi voi spune. Și dacă nu te-aș ajuta tot ai scrie. Te cunosc. Când îți place ceva, nimic nu îți stă în cale. Iar Aurelia chiar e o tipă deosebită, exact genul de om care îl dorești pe blogul tău.

Așa am ajuns să scriu despre Aurelia Drăgan – librar la Cărturești Verona. Este absolventă de Istoria Artei. A copilărit în atelierul unchiului ei, printre lucrările unui artist de o sensibilitate și un rafinament aparte care i-au șlefuit substanțial simțul estetic. Are clasă, standarde înalte, pune preț pe calitate, iubește oamenii, încearcă să vadă mereu partea plină a paharului (deși nu îi reușește chiar de fiecare dată) și se încăpățânează să trăiască frumos.

Emilia Chebac: Ce fel de copil ai fost, Aurelia?

Aurelia Drăgan: Un copil extrem de inventiv. Din acest motiv părinții mei mi-au pus eticheta de „stricătoare”. Orice „creație” care ieșea din mâinele mele folosea doar resurse adevărate. Din bucătăria mamei dispăreau cele mai bune ingrediente, păpușile mele beneficiau de o garderobă rezultată din cele mai frumoase rochii ale mamei pe care le tăiam făra milă. Daunele în familia Drăgan erau pe măsura fanteziei mele.

Emilia Chebac: Un librar absolvent de Istoria artei. Cum ai ales acestă facultate?

Aurelia Drăgan: La Istoria Artei am ajuns pentru că nu puteam să dau la Arte. Am considerat că nu am suficient talent, îndemânare și nici răbdare pentru ore interminabile de desen. Singura soluție, pentru a rămâne conectată cu lumea artei, era să o studiez la nivel teoretic. Mi-ar fi plăcut să fiu curator într-o galerie de artă și să trăiesc în preajma artiștilor.

Emilia Chebac: Raftul C[ARTE]A e primul tău raft tematic?

Aurelia Drăgan: Am început să fac rafturi tematice în aprilie (2019): Van Gogh, Leonardo da Vinci, Salvador Dali. Am mixat albume, istorie, biografii și obiecte care existau deja în librărie, dar pe care nimeni nu se gândise până atunci să le asocieze. Când sunt preocupată de un proiect îl iau cu mine peste tot. Îmi notez orice idee îmi vine. Poate pășea copleșitor, dar pentru mine e ceva normal, nimic forțat și-mi face plăcere.

Emilia Chebac: Ca librar ce oameni care ți-au rămas în suflet?

Aurelia Drăgan: Nu a fost ușor să dau un răspuns pentru că intru zilnic în contact cu foarte mulți oameni. Oricât mi-ar plăcea să-i păstrez pe unii dintre ei în memorie, nu reușesc.

Îmi aduc aminte cu plăcere de o doamnă care a ținut să-mi mulțumească după ce o sfătuisem să caute cartea, pe care nu o aveam în librărie, la un anticariat. A găsit cartea dorită la anticaritul de lângă librăria noastră și s-a întors imediat, fluturând cartea, să-mi mulțumească.

A mai fost o persoană care m-a marcat teribil. Încă o văd pe domnișoara care mi-a spus să-mi țin capul sus, în timp ce-i împachetam o carte, un dar pentru o prietenă. Eram tristă și descurajată în ziua respectivă, ea m-a simțit, mi-a zâmbit și cât a stat lângă mine am simțit-o ca pe un scut protector.

Mai sunt și clienții fideli ai librăriei (unii ne vizitează aproape zilnic), care-mi oferă întotdeauna o conversație plăcută.

Emilia Chebac: O frivolitate care ți-a șlefuit simțul estetic?

Aurelia Drăgan: Eram foarte pasionată de modă, dar mă raportam la ea la un nivel personal, ca ceva care iese din tipare. Mă descopeream, eram în căutarea feminității, și îmi făceam curaj să îmbrac haine care să mă reprezinte. Aveam dosare cu articole care-mi plăceau, cu texturi și imprimeuri. Marie Clarie era revista mea de suflet. Publica reportaje din toată lumea, despre cauze umanitare și contextul social-politic. Era mai mult decât modă. Îmi plăcea să descopăr că și celebritățile se confruntă cu aceleași temeri ca noi oamenii obișnuiți.

Emilia Chebac: De ce ai aceptat acest interviu?

Aurelia Drăgan: Datorită ție. Am simțit că m-ai înțeles din momentul în care mi-ai povestit cât de încântată ești de raft. Mi s-a părut fantastic. Au mai fost oameni care mi-au zis că le-a plăcut, dar tu ai pătruns cu totul în idee. De asta aveam nevoie, de un om care să înțeleagă mesajul meu. Prin tine, raftul meu și-a îndeplinit menirea. Chiar dacă eu nu eram acolo se pare că raftul meu ți-a vorbit.

Emilia Chebac: O provocare pentru mine?

Aurelia Drăgan:
Andreea Buga este designer și o femeie extrem de rafinată. Hainele ei sunt simple, au croieli contemporane, deși sunt inspirate de lucrări din secolul trecut. Le coboară din ramă și le aduce în prezent.
• O nominalizez și pe Veronica Neacșu, cea ale cărei ilustrații cred eu că ajung atât la copiii de astăzi, cât și la cei de odinioară, cei pe care fiecare îi purtăm în adâncul nostru.

Emilia Chebac: De ce crezi că răutatea și urâtul au mai mult succes decât binele și frumosul?

Aurelia Drăgan: Suntem setați să credem că o zi bună, un om fericit, o experiență frumoasă este ceva rarisim și limitat. Trăim tot mai mult cu impresia că totul este banal, șters și gri.

Mulți în sinea lor nu se cred demni să fie fericiți, să fie frumoși, să fie iubiți. Nu cred că au ceva de spus despre ei sau activitatea lor. Nu au curaj să se exprime. De aici pornesc problemele și atunci își canalizează atenția pe ceva care nu merge bine, pe ceva urât. Micile detalii preiau controlul – gunoiul din jur, vecinul nepoliticos, funcționarul care țipă – și devin tot mai vizibile. Așa ajungem să credem că viața este împresurată de răutate și urât.

Emilia Chebac: Asta este teorie, un exemplu practic?

Aurelia Drăgan: O femeie simplă care m-a cucerit cu optimismul ei. I-a murit soțul, a rămas cu un tată foarte bolnav și nu mai era nici foarte tânără. Vindea flori pentru a se întreține. Pe mine m-ar fi dărmat o astfel de situație. Din noi 2 ea era cea care mă încuraja: uite ce flori frumoase, ce rochie frumoasă ai azi, nu-i așa că e o zi minunată? Femeia asta, cu care viața nu a fost deloc generoasă, îmi inducea o stare de bine. Am realizat că optimismul vine din capacitatea unui om de a simplifica lucrurile.

Emilia Chebac: Dacă ai putea să schimbi ceva în România care ar fi prima alegere?

Aurelia Drăgan: Școala. Cred în puterea școlii, dar mai cred și că școala nu trebuie să-ți taie aripile. Nu trebuie să te potrivești nicăieri, trebuie să fii tu însuți. Rolul școlii este să te ghideze să-ți decoperi pasiunea care te va ajuta să fii un om complet, să dai ce-i mai bun din tine. La noi din păcate e invers te indepărtează de ce-ți place.

Emilia Chebac: Vorbești din experiență?

Aurelia Drăgan: Da. Cu mine așa s-a întâmplat. De asta am ajuns să fac în clasa a IX-a mate-info în loc să dau la uman așa cum simțeam. Am ajuns apoi tot la filologie așa cum mi-am dorit inițial. Eram prea mică și nu am avut curaj să mă opun unei societăți care pune etichete. Cei de la mate-info sunt mai bine cotați. Se crede că o astfel de opțiune îți deschide mai multe oportunități, joburi mai sigure și mai bine plătite.

Asta e teoria, dar practica e alta. Realizez în ultima perioadă că tot mai mulți oameni, care lucrează în IT, bănci, corporații și par să aibă totul, renunță la joburile lor pentru a deveni freelanceri și a face ce le place. Din toate poveștile astea deduc că undeva acolo imboldul acela elementar nu se stinge niciodată. Te urmărește toată viața, indiferent ce faci sau cât succes ai.

Emilia Chebac: Ce carte citești acum?

Aurelia Drăgan: Sticleteleeu rezonez până la ultimul nivel cu cartea Donnei Tartt. Îmi place cum descrie marile sau micile anxietăți ale lu Theo, despre naivitatea lui că dacă ar sta într-un loc ar putea schimba cursul evenimentelor, inclusiv când ajunge acasă după evenimentul respectiv. Theo Decker este un personaj profund și matur pentru cei 13 ani ai lui.

Emilia Chebac: Ai văzut filmul?

Aurelia Drăgan: Sticletele cucerește prin rafinamentul vizual (s-au jucat pe tot parcursul filmului cu gama cromatică matifiată a tabloului semnat de Fabritius) și divizarea firului narativ (realizat prin melanjul dintre secvențele petrecute înainte și după momentul zero al acțiunii).

Este o experiență vizuală deosebit de placută. Pe de-o parte contrastul pregnant albastru-oranj, iar de cealaltă desfășurarea unui recuzite opulente – opere de artă, mobilier deschis chirurgical, rame desperecheate, unelte bizare, vestimentație căutată alături de accesorii atent alese.

Va invit să o descoperiți pe Aurelia la Carturești Verona. Dacă vă doriți un cadou pentru un om pasionat de artă, dacă căutați o carte despre istoria modei sau teoria culorilor rugați-o să vă ajute. Veți avea o revelație. Uitați-vă după fata grațioasă cu ton armonios. Atunci când vorbește, Aurelia nu confundă libraria cu o scenă, pune în valoare o carte nu pe ea.

Mulți spun plini de mândrie: „Sunt librar la Cărturești.” După ce am văzut raftul Aureliei cred că, în cazul ei, situația stă diferit. Pentru Aurelia nu este un motiv de mândrie că lucreză la Cărturești Verona, mai degrabă ei ar trebui să fie mândri că au un asemenea om. Dar acest lucru n-ar fi fost posibil fără oamenii care i-au intuit potențialul. Când văd zilnic în jurul meu atâta risipă de personalitate, cultură și educație cu atât mai mult sunt de apreciat aceste persoane care te ajută să crești. Am stat aproape o oră în fața unui raft de cărți. Nu cred că mi-am dorit vreodată atât de intens să scriu despre un om pe blogul meu. Știți care e partea amuzantă? Aurelia Drăgan în viața reală este mult mai interesantă decât raftul ei. De aceea pe fata asta vreau s-o păstrez în viața mea.

Uneori viața ne ține în loc pentru a crea culoarul favorabil. Până va fi curator, Aurelia Drăgan este librar la Cărturești Verona. Nu știu care va fi drumul ei, dar de un lucru sunt sigură. În orice loc va merge, va rămâne același om frumos, care va pune pasiune în tot ce face. Chiar dacă visul ei din facultate nu s-a împlinit, asta nu a împiedicat-o pe ea să se transforme într-un „țesător de visuri” prin cărțile pe care le recomandă.

Fotografiile sunt realizate Marina Popa. O găsiți pe contul ei de Instagram.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul meu de instagram.

Listă cărți – C[ARTE]A

1. Cină cu Picasso – Camille Aubray
2. Gauguin din orașul albastru – Jean-Luc Bannalec
3. Sfârșitul – Attila Bartis
4. Mărul – Enis Batur
5. O fată în amurg – Serena Burdick
6. Miniaturista – Jessie Burton
7. Muza – Jessie Burton
8. Nuferi negrii – Michel Bussi
9. Micul Chagall – Renata Carageani
10. Furtul – O poveste de iubire – Peter Carey
11. Doamna și licornul – Tracy Chevalier
12. Fata cu cercel de perlă – Tracy Chevalier
13. Simetria de temut – Tracy Chevalier
14. Tabloul – Agatha Christie
15. Hoții de tablouri – Frank Cottrell Boyce
16. Arta corpului – Don DeLillo
17. Furtuna – Juan Manuel de Prada
18. Gala-Dali – Carmen Domingo
19. Originea lumii – Jorge Edwards
20. Dorință – Mathias Enard
21. Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți – Mathias Enard
22. Amintirea dragostei – Jim Fergus
23. Turnul de abanos – John Fowles
24. Un apartament la Paris – Michelle Gable
25. Madame Picasso – Anne Girard
26. Fiica lui Hokusai – Katherine Govier
27. Cartea secretă a Fridei Kahlo – F. G. Haghenbeck
28. Cum să pictezi un mort – Sarah Hall
29. Șoimul maltez – Dashiell Hammett
30. Pictorul fără glas – Georgina Harding
31. Domina – L.S. Hilton
32. Maestra – L.S. Hilton
33. Ultima – L.S. Hilton
34. 1913. Vara secolului – Florian Illies
35. În grădinile cu lalele – Gul Irepoglu
36. Un artist al lumii trecătoare – Kazuo Ishiguro
37. Frumusețe și întristare – Yasunari Kawabata
38. Fuga la muzeu – E.L. Konigsburg
39. În altă viață – Marc Levy
40. Aventuri în lumea lui Brâncuși – Patricia Lidia
41. Povestea anticarului – Charlie Lovett
42. Măsura omului – Marco Malvaldi
43. Pictorul umbrelor – Esteban Martin
44. Theodora Tenpenny și tabloul pierdut – Laura Marx Fitzgerald
45. În căutarea lui Cézanne – Peter Mayle
46. Pierdutul paradis – Cees Nooteboom
47. Mândra fecioară – Joyce Carol Oates
48. Jurnal – Chuck Palahniuk
49. Un om norocos – Octavian Paler
50. Mă numesc Roșu – Orhan Pamuk
51. Fluturele negru – Radu Paraschivescu
52. Vanessa și sora ei – Priya Parmar
53. Tabloul flamand – Arturo Pérez-Reverte
54. Supa de la miezul nopții – Marta Petreu
55. Căutătorii de scoici – Rosamunde Pilcher
56. Privind la stele – Gae Polisner
57. Încăperi ferecate – Care Santos
58. Adolf H. Două vieți – Eric-Emmanuel Schmitt
59. Pe când eram o operă de artă – Eric-Emmanuel Schmitt
60. Ucenicul arhitectului – Elif Shafak
61. Cum să fii și una și alta – Ali Smith
62. Luna și doi bani jumate – W. Somerset Maugham
63. Agonie și extaz – Irving Stone
64. Bucuria vieții – Irving Stone
65. Fata cu fragi – Lisa Strømme
66. Colecționarul de nuduri – Mirel Taloș
67. Sticletele – Donna Tartt
68. Albastrul din miez de noapte – Simone van der Vlugt
69. Îți vând un câine – Juan Pablo Villalobos
70. Barbă Albastră – Kurt Vonnegut
71. Portretul lui Dorian Gray – Oscar Wilde

Alte cărți (care nu sunt incluse în selecția raftului)

72. O scenă din viața unui pictor călător – Cesar Aira
73. Sângele florilor – Anita Amirrezvani
74. Secretul culorii pure – Federico Andahazi
75. Pasiune pură – Lena Andersson
76. Ochi-de-pisică – Margaret Atwood
77. Ultimul nud – Ellis Avery
78. Pe urmele lui Vermeer – Blue Balliett
79. Atena – John Banville
80. Năluci – John Banville
81. Onorată instanță – John Banville
82. Maja Desnuda – Vicente Blasco Ibañez
83. Clara și penumbra – José Carlos Somoza
84. Eu sunt fiica lui Rembrandt – Lynn Cullen
85. Până la căderea nopții – Michael Cunningham
86. Capodopera necunoscută – Honoré de Balzac
87. Nașterea lui Venus – Sarah Dunant
88. Misterioasa flacără a reginei Loana – Umberto Eco
89. Pictoriţa din Shanghai – Jennifer Cody Epstein
90. Strigătul – Laurent Graff
91. Eu, Mona Lisa – Jeanne Kalogridis
92.Eu şi Kaminski – Daniel Kehlmann
93. Pictor de război – Arturo Pérez-Reverte
94. Enigma lui Piero – Silvia Ronchey
95. Manual de pictură şi caligrafie – José Saramago
96. Femeia de pe scări – Bernhard Schlink
97. Maestrul de la Prado și picturile profetice – Javier Sierra
98. Dansatoarea lui Degas – Kathryn Wagner
99. Spre far – Virginia Woolf
100. Creație – Émile Zola

2 comments on “Un interviu cu Aurelia Drăgan – librar la Cărturești Verona”

  1. Otilia Doroteea Borcia spune:

    O cunosc pe Aurelia. Este adevarat, întâlnirea cu ea te face să descoperi că lumea este frumoasă, că există ființe cu care este o bucurie să vorbești, să comunici. Gingașă, inteligentă, educată și cultă, dar mai ales modestă! Iată calități pe care cu greu le poți descoperi într-o singură creatură, care ne surprinde pentru că este altfel decât majoritatea celor din jurul nostru. Îi urez un viitor pe măsura talentelor ei! O putem așeza pe ea într-o vitrină!

    1. emiliachebac spune:

      Draga mea este cel mai frumos comentariu (despre o persoana care mi-a acordat un interviu) primit pe blogul meu. „O putem așeza pe ea într-o vitrină!” – sunt geloasă că nu mi-a venit mie această idee cand am scris articolul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *