Categorii
Club de Carte Cultură

Clubul de lectură „Emilia,cărți&cafea” aniversează 4 ani

Credit foto: Instagram Emilia Chebac

Ce cărți am moderat în 2023 la clubul de lectură „Emilia,cărți&cafea”:
• Ianuarie: „Athénée Palace”– R.G.Waldeck (traducere: Ileana Sturza)
• Februarie: „Serenadă pentru Nadia”– Zülfü Livaneli (traducere: Luminița Munteanu)
• Martie: „Theodoros”– Mircea Cărtărescu
• Aprilie: „Negustorul de antichități” – Stelian Tănase
• Mai: „Magicianul”– Colm Tóibín (traducere: Mihnea Gafița)
• Iunie: „Portofoliul fugi”– Julie Orringer (traducere: Alina Cârâc)

Credit foto: Instagram Emilia Chebac

• Iulie: „Confiteor”– Jaume Cabré (traducere: Jana Balacciu Matei)
• August: „Să nu ne uităm la ceas”– Rodica Ojog-Brașoveanu
• Septembrie: „Simon”– Narine Abgarian (traducere: Luana Schidu)
• Octombrie: „Hanul lui Manuc” – Simona Antonescu
• Noiembrie: „Jurnal esențial” – Monica Lovinescu
• Decembrie: „Pallady. Ulise legat de catarg” – Anca Vieru

Credit foto: Emilia Nicolae

Scriitori români invitați la clubul de lectură Emilia,cărți&cafea
• Stelian Tănase cu „Negustorul de antichități” Găsiți aici ce m-a motivat să pun acest titlu pe lista clubului.
• Anca Vieru cu „Pallady. Ulise legat de catarg” Găsiți aici un interviu cu scriitoarea Anca Vieru.

Credit foto: Emilia Nicolae

Credit foto: Instagram Emilia Chebac„Theodoros” o experiență memorabilă
Sunt o cititoare feroce, de aceea invidiez persoanele care petrec mult timp cu o carte. „Theodoros” s-a dovedit însă, pentru mine, o experiență unică pentru că a reușit imposibilul. A metamorfozat cititorul sălbatic în cititor rafinat. Imediat ce am terminat „Theodoros”, am simțit nevoia să-l recitesc. Două luni nu m-am putut apropia de alta carte de ficțiune.

La club am realizat că nu eram un caz izolat. Dezbaterea romanului în loc să stopeze epidemia „Theodoros” a amplificat-o și mai mult. După club I. a visat că înalță zmeie, L. nu a putut să adoarmă încercând să-și amintească în ce carte a mai citit despre semnificația cifrei 7, mie mi-a luat ceva timp până am reușit să depășesc senzația de uimire&cutremur cu care am citit&moderat „Theodoros”. M. a scris o postare faină pe Instagram care exprima emoția&bucuria care ne-a cuprins pe toți. Așa cum am spus și la club, romanul „Theodoros” a fost primit, cu siguranță, în cer pentru că Mircea Cărtărescu se slujește de cuvânt și slujește cuvântul ca nimeni altul. Nu știu cum stă treaba cu alți cititori, dar la la „Emilia,cărți&cafea” cu siguranță romanul a fost primit.

Marele meu regret este că nu am avut curaj să-l invit pe Mircea Cărtărăscu la ediția din martie a clubului.

Credit foto: Instagram Emilia Chebac

Anul Monica Lovinescu la clubul de lectură „Emilia,cărți&cafea”
Pe 19 noiembrie 2023 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea jurnalistei și scriitoarei Monica Lovinescu, motiv pentru care am decis să moderez la clubul de lectură Emilia,cărți&cafea „Jurnal esențial”.

Am dezbătut, împreună cu participanții, nu doar un jurnal valoros, ci și un mare caracter. A fost o ediție pe care o voi purta în suflet toată viața. O stare de grație care mi-a dat aripi să prioritizez întotdeauna valoarea. De aceea doamna Monica Lovinescu a format și continuă să modeleze caractere.

Secret Santa la clubul de lectură „Emilia,cărți&cafea”
Aniversare club „Emilia,cărți&cafea”
În urmă cu 4 ani, pe 16 ianuarie 2020, am pus bazele clubul de lectură „Emilia,cărți&cafea” Peste două luni când a venit pandemia ne-am mutat în online.

„Când lumea se închidea, tu te-ai deschis către lume.” Ana-Maria Negrilă

Cu Ana-Maria Negrilă

Celor care mi-au repetat obsesiv că încăpățânarea mea de a alege cărți de calitate și oameni faini (scriitorii invitați) se va solda cu un eșec le transmit că proiectele de calitate nu cresc peste noapte. Au nevoie de timp să prindă rădăcini. La ediția aniversară de 4 ani a clubului de lectură „Emilia,cărți&cafea” alegerea mea a fost romanul istoric „Cronica barbară” scris de Ana-Maria Negrilă. Găsiți recenzia aici. Puteam să fac un show (tort&surprize), dar am ales-o pe Ana.
• Pentru că împărțim aceeași scară de valori,
• pentru că își respectă cititorii,
• pentru ca știe să abordeze, ca nimeni alta, teme complexe (a se vedea în Cronică cum a redat atmosfera orașelor medievale în limbaj contemporan) în cuvinte simple,
• pentru că uneori pare desprinsă din alta epocă (mă refer la discurs și educație),
• pentru că atunci când face documentarea pentru o carte contactează, dacă e nevoie, pe cei mai buni specialiști ai lumii,
• pentru că este un om de caracter, nu doar o scriitoare talentată.

Aniversarea de 4 ani (Foto credit: Mihaela Petre)

Emilia Chebac: Din experiența ta ca scriitor, care cititor este tentat să critice o carte?
Ana-Maria Negrilă: Un cititor cu experiență știe ce să aleagă, iar când știi ce să alegi sunt puține șanse să nimerești cărți care nu îți plac. Când nu e timp să citești toate cărțile bune pe care ți le-ai dori, când să mai ai timp și să critici?

„Câte zile mai sunt până la bookclub?”
„Câte zile mai sunt până la bookclub?”

În urmă cu 6 luni la clubul de lectură Emilia,cărți&cafea a venit o mămică împreună cu o fetiță. Inițial am crezut că nu a avut cu cine să o lase acasă. A revenit și la următoarea ediție. N-am mai rezistat și am întrebat: Nu se plictisește? „Nu. Pedeapsa ar fi să nu o mai aduc. Când se apropie data clubului mă întreabă în fiecare zi cât mai avem până mergem la bookclub?” Între timp, A., micuta de 7 ani, a devenit asistenta mea. Copiii au o viziune curată. Nu sunt influențați de interese. Le plac sau nu te plac un proiect.

Mulțumesc tuturor (invitați și participanți) celor care țineți flacăra vie și nu lăsați literatura să moară! Într-o lume fără cărți, cluburile de carte sunt întâlniri ale oamenilor curajoși.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

Credit foto: Emilia Nicolae

 

Categorii
Club de Carte Cultură

Top 10 cărți 2023

Sursa foto: Instagram Emilia Chebac

Top 10 Autori străini

1. 2066 – Roberto Bolaño, traducere: Eugenia Alexe Munteanu (Cartea anului 2023)
2. Cetatea cucului din nori – Anthony Doerr, traducere: Iulia Gorzo
3. Josef Anton: Memorii – Salman Rushdie, traducere: Dana Crăciun
4. Infinitul într-o trestie – Irene Vallejo, traducere: Silvia-Alexandra Ștefan
5. Poarta Cerului – Eric-Emmanuel Schmitt, traducere: Doru Mareș
6. O odisee – Daniel Mendelsohn, traducere: Bogdan‑Alexandru Stănescu
7. Atlasul norilor – David Mitchell, traducere: Mihnea Gafița
8. O mie de corăbii – Natalie Haynes, traducere: Ioana Filat
9. Piatra și umbra – Burhan Sönmez, traducere: Veronica D. Niculescu
10. Toata lumina pe care nu o putem vedea – Anthony Doerr, traducere: Iulia Gorzo
11. Ahile sau Despre forma absolută a prieteniei. Ariel sau Despre forma pură a libertății – Petru Creția
12. Ochiul și lucrurile – Andrei Pleșu

Sursa foto: Instagram Emilia Chebac

Ce caută Andrei Pleșu și Petru Creția în topul autorilor străini? Cum lista autorilor români (vezi mai jos) a fost întocmită pe 1 decembrie 2023, am adăugat ulterior ce am citit în decembrie: ,,Ahile” și „Ochiul și lucrurile”.

Scurtă vreme după ce a luat ființă Editura Humanitas, am scos în ediție bibliofilă Norii lui Petre Creția și Jurnalul de la Tescani a lui Andrei Pleșu. Am organizat o lansare, cu fastul care era posibil atunci, la Sala Dalles, urmată de o ședință de autografe. Cei doi autori au fost instalați la o masă comună. În dreptul lui Pleșu s-a născut rapid o coadă de nu-i vedeai capătul. În fața lui Creția apărea când și când, prizărit, câte un scriitor care lua semnătura dispărea și lăsa locul gol. Privirea lui Petru care aluneca o clipă pe coada de alături, apoi rătăcea prin sală neștiind pe ce anume să se așeze, îmi reapare periodic în minte. Era nedrept, era umilitor. (Declarație de iubire – Gabriel Liiceanu)

Sursa foto: Instagram Emilia Chebac

Top 10 Autori români

1. Chiajna din Casa Mușatinilor – Simona Antonescu
2. Cronica barbară – Ana-Maria Negrilă

Simona Antonescu mizează pe un roman cu multe pagini, foarte bine documentat, cu o scriitură devenită brand în literatura română contemporană. Punctul forte al Simonei Antonescu este că scrie romane mari (la propriu și figurat) într-o perioadă în care editurile pretind autorilor să se limiteze la 300-350 de pagini.

Ana-Maria Negrilă preferă un text mai concis, dar impecabil documentat. Nici ea nu respectă canoanele editurilor. Abordează teme grele, mai puțin cunoscute, pe care le salvează prin cuvinte simplu apropiindu-și astfel cititorul. Istoria plictisitoare din manualele de istorie în cărțile Anei devine o poveste fascinată. Ana-Maria Negrilă este o prezență recentă (în 2021 a publicat primul roman istoric) în peisajul romanului istoric ( în trecut a abordat genul fantasy și SF), dar recuperează rapid prin talent și cultură.

Simona Antonescu și Ana-Maria Negrilă sunt autoarele mele preferate de ficțiune istorică.

3. Zvonuri despre sfârșitul lumii – Stelian Tănase
4. Pallady – Anca Vieru La ediția nr.48, decembrie 2023, a clubului de carte pe care îl moderez am avut-o invitata pe Anca Vieru.
5. Luchian – Veronica D. Niculescu

Două cărți cu temă comună, despre pictori, dar cu abordare complet diferită. Anca Vieru a scris un volum restrâns unde reușește să capteze personalitatea lui Pallady în ciuda surselor reduse. Pallady este biografia (romanțata) preferată din tot ce am citit din această colecție. Vezi aici interviu cu scriitoarea Anca Vieru.

Veronica D. Niculescu a creionat un Luchian apropiat sufletului meu. Mi-a amintit cum mi-au dat lacrimile în fața autoportretul de la MNAR. Aceeași emoție m-a încercat citindu-i biografia. Nici că se putea o alegere mai bună a celor de la Polirom. Doar sensibilitatea Veronicăi D. Niculescu putea să-l dezvăluie pe Ștefan Luchian cu atâta delicatețe și explozie de culoare.

6. Podul Diavolului – Radu Paraschivescu
La prima vedere pare un roman de vacanță, dar aluzia la Chaucer, fraza repetitivă, cele șase capitole despre poduri (care sunt 100% rodul imaginației autorului), etc contrazic. Cartea îi este dedicată lui Dan C. Mihăilescu. Podul Diavolului mi-a amintit de Radu Paraschivescu care a scris Fluturele negru.  Fraza repetitivă pentru curioși: „Ziua-ntreagă mă pătrunde, noaptea-ntreagă mă ascunde.”

7. Sufletul Lumii – Camelia Cavadia
8. Negustorul de antichități – Stelian Tănase club 2023
9. Cartea ielelor – Andrei Ruse Aparent, pare un volum scris de o persoană cu experiență vastă de viață, în realitate, când scria și făcea documentarea, autorul abia trecuse de 35 de ani. Să nu vă imaginați o scriitură complicată, din contra, e ușor citit, iar ca bonus înmagazinează în ea toată înțelepciunea lumii. De citit când curajul ți se prăbușește și tristețea îți dă târcoale.
10. Blestemul podului – Mădălina Tanasă a fost pentru mine provocarea anului 2023. Un roman istoric de debut, o recenzie exaltată ( vezi aici) din partea mea (acțiunea se petrece la câțiva kilometri de locul unde m-am născut) au generat un proiect atipic. Un turneu național cu o autoare la început de drum  și eu un blogger literar despre care se spune că vede potențialul unei cărți. Un proiect care mi-a demonstrat că nu există nu se poate. Se poate dacă ai doza necesară de nebunie, dacă știi să te bucuri de oamenii pe care îi întâlnești, dacă treci cu eleganță peste momentele generate de stres și dacă atunci când crezi că nu poți, mai poți un pic.

Sursa foto: Instagram Emilia Chebac

Mi-am propus să nu fac doar un top al cărților citite. Industria cărții este mult mai mult. Lângă autor sunt oamenii mai puțini vizibili: editorii (nu aveți idee câte romane de debut au fost rafinate de acești oameni), traducătorii, cei care fac copertele (recunoaște de câte ori ai cumpărat o carte atras/ă de copertă?), oamenii din spatele evenimentelor de lansare și cei din umbră (o categorie care necesita un articol separat). Toți cei care au o doză masivă de nebunie și care să încăpăținează să nu părăsească această industrie pentru că iubesc cărțile mai mult decât se iubesc pe ei.

Top oameni din industria cărții:

Traducătorii anului:
Iulia Gorzo pentru Cetatea cucului din nori – Anthony Doerr cartea care a reușit să mă vindece de Theodoros. Timp de doua luni după ce am citit romanul domnului Mircea Cărtărescu nu m-am mai putut apropia de ficțiune. Cetatea cucului din nori a rupt vraja lui Theodoros.
Cristian Fulaș pentru traducerea seriei „În căutarea timpului pierdut”

Altădată mi-ai spus că traducătorul este agentul inconștient al Spiritului, că el este asemenea vântului care, purtând polenul, nu intră în jocul fecundării finale și nu poate fi văzut. De aceea traducătorul trebuie să fie întotdeauna o ființă resemnată. Petre Creția (Declarație de iubire – Gabriel Liiceanu)

Cea mai frumoasa copertă a anului 2023 Ochiul și lucrurile semnată Angela Rotaru. Sunt recunoscătoare pentru călătoria prin istoria artei oferită de detaliile alese de domnia sa pentru copertele Humanitas și Humanitas Fiction.
Cel mai emoționant eveniment al anului 2023 a fost (pentru mine) întâlnirea scriitoarei Camelia Cavadia cu cititorii. Așa ar trebui să arate lumea cărților și oamenii cărții.
Reeditarea anului 2023 Jurnal esențial – Monica Lovinescu (împreună cu restul volumelor) și toate evenimentele care au adus/readus în atenția publicului pe această doamnă curajoasă.

Doi oameni ( Monica Lovinescu&Virgil Ierunca) restabilind „binele” împotriva unui întreg stat organizând răul.” Imre Toth -1982

Sursa foto: Instagram Emilia Chebac

Postarea anului 2023 este textul scriitoarei și traducătoarei Veronica D. Niculescu. Nu numărul de like-uri m-a făcut să o menționez ci schimbarea generată de acestă postare. Un om sensibil, cu un text elegant, dar ferm, a reușit să facă mult mai vizibilă munca traducătorilor.

Dragă cititorule,
Mulțumesc pentru cuvintele frumoase la adresa operei mele. Îmi permiți să fac un comentariu elementar și anume că libertatea de a scrie este strâns legată de libertatea de a citi fără ca lecturile să-ți fie selectate, verificate și cenzurate de vreo tagmă de preoți sau de o Comunitate Indignată? De când e definită o operă de artă de cei cărora nu le place? Valoarea artei constă în iubirea, nu ura pe care o generează. Iubirea este cea care face cărțile se dăinuie. Te rog, continuă să citești. (Salman Rushdie)

Mulțumesc tuturor autorilor, traducătorilor și oamenilor din industria cărții. Fără voi aș fi un om mult mai sărac.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

 

Categorii
Interviuri

Interviu cu Răzvan Mihai Badea despre „Legea Întreirii”

Răzvan Mihai Badea

Film: The Rule Of Three/ Legea Întreirii, regia Razvan Mihai Badea, producător Răzvan Mihai Badea

Nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film Românesc de Scurtmetraj

Emilia Chebac: Cum ai devenit regizor?

Răzvan Mihai Badea: Inițial, am început ca scenarist, apoi mi s-a oferit șansa, de către producătoarea filmului „Legea Întreirii”, să și regizez. Printr-un concurs de împrejurări, regizoarea, cu care am dezvoltat scenariul, nu a mai putut și ca să nu pierdem locația, mi s-a sugerat să regizez eu. Regizoarea a fost de acord și m-a susținut. A spus că ar fi un exercițiu bun pentru mine.

Sunt regizor și producător. Partea de producție mă ajută să scriu mai bine pentru că sunt conștient de limite. Până la urmă, tot eu trebuie să mă descurc să găsesc fonduri.

Emilia Chebac: Rezumă într-o frază filmul „Legea Întreirii”

Răzvan Mihai Badea: Este un musical fantasy despre o fată asexuală, romantică care crede în magie. Merge într-un loc special din natură, alături de un băiat pe care îl place, asexual, dar care nu crede în iubire. Fata își dorește, să-l convingă, să creadă și el în magia iubirii.

Emilia Chebac: Filmul independent cere flexibilitate. Povestește-le cititorilor o astfel de întâmplare.

Răzvan Mihai Badea: Aveam filmare de exterior. Știam unde vom filma. Era un loc foarte frumos cu sălcii, pe malul Dunării, la Cetate, în județul Dolj. Perfect pentru unul dintre momentele importante din film. Dar, când ne-am dus să filmăm, lacul era secat. Atunci am aflat că lacul apare, doar, într-o anumită perioada a anului, când se topesc zăpezile. În august-septembrie lacul nu există. De obicei, la festivalul Divan, unde am și dezvoltat scenariul, organizatorii pompau apa în lac.

Noi nu am avut buget să aducem o pompă cu apă, de aceea, am încercat să găsim un alt lac în apropiere. Era unul la 10 km, dar fără nici o salcie, ori salcia trebuia să existe pentru melodia filmului. Am fost nevoit să schimb scenariul și am folosit ambele locații. Și lacul fără sălcii și sălciile fără lac. S-a legat mai bine, pentru ca există un vers în film, legat de dorința personajului, „puț fără apă”. Acum apărea și vizual. Personajul a căpătat puteri magice și s-a putut teleporta, de la lacul fără sălcii la lacul cu sălcii, printr-un ritual care se relevă în film.

Emilia Chebac: Consideri că festivalul IPIFF, prin premiile și recompensele oferite, sprijină producătorii de film independenți?

Răzvan Mihai Badea: Da. Prin proiecție, filmul ajunge la public. „Legea Întreirii” este primul film cu care particip ca regizor la IPIFF, dar, în edițiile trecute, am avut și alte proiecte. De aceea, mă bucur să revin.

Emilia Chebac: Vrei să mai adaugi ceva?

Răzvan Mihai Badea: Filmul a fost realizat cu sprijinul UPFAR-ARGOA.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

Categorii
Interviuri

Un interviu cu Gabi Suciu despre puterea filmului de schimba percepții

Credit foto: Alin Nicolae Purcăroiu

• Film: Blue Moon/Crai Nou, regia Alina Grigore, producători Gabi Suciu, Robi Urs

Nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film Românesc de Lungmetraj

• Film: Appalachia, regia Roxana Stroe, producători Gabi Suciu, Olivier Berlemont, Pierre Mourey, Julie Esparbes

Nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film Românesc de Scurtmetraj

Emilia Chebac: De ce ați decis să deveniți producător?

Gabi Suciu: M-am îndrăgostit de film în școala generală, când a venit HBO în România. Să poți vedea filme fără întrerupere, unul după altul, mi se părea fantastic. Mă fascinau și reportajele „making of” și „behind the scenes”. În Sebeș, orașul meu natal, nu aveam cinematograf și, din păcate, nu este nici până astăzi. Traiectoria mea a fost una clasică, urmând studii de specialitate. Am dat la UNATC, la Facultatea de Film, am intrat la Regie de Film și TV. După primul an de facultate mi-am dat seama că, din toată bucătăria din spatele filmului, mă atrage mai mult partea de producție. Până la finalul anului patru aveam peste 30 de filme la care lucrasem. Am colaborat cu companii de producție din piață, iar apoi am înființat compania de producție cu care activez acum, Atelier de Film. Cred în puterea filmului de schimba percepții și de a documenta realitatea pentru posteritate. Este important să învățăm din ceea ce se întâmplă pentru a putea evolua și a evita stagnarea. Și cel mai ușor învățăm prin pilde și povești, iar filmul este un mediu care are posibilitatea de răspândire a mesajului la scară largă.

Credit foto: Nicolae Cara

Emilia Chebac: Dacă ați fi om de PR cum ați rezuma într-o frază proiectele dumneavoastră?

Gabi Suciu: Crai Nou este o oglindă a societății noastre, în care totul se schimbă și evoluează cu o viteză nebună. Unii pot ține pasul cu continua schimbare, alții se agață de tradiții pentru a nu-și pierde echilibrul. Lupta dintre educați și needucați, informați și dezinformați, este baza pe care stă filmul. Crai Nou este un cumul al anilor de ieșit în stradă, la proteste. Este un strigăt de luptă al unui personaj feminin puternic care nu mai vrea să rămână în poziția de victimă și trebuie să decidă dacă pleacă sau rămâne să lupte cu agresiunea.

Appalachia este o poveste de dragoste, o versiune contemporană inspirată de nemuritoarea tragedie shakespeariană Romeo și Julieta care se desfășoară la marginea frontierei spirituale, portretizând o comunitate de oameni atât de orbi și de fanatici încât nu-și pot recunoaște nici măcar propriile simboluri ale credinței, reîncarnate în cele două personaje principale.

Emilia Chebac: Considerați că festivalul IPIFF, prin premiile și recompensele oferite, sprijină producătorii de film independenți?

Gabi Suciu: Activăm într-un domeniu prolific din punct de vedere al calității artistice și al volumului de conținut creat, dar ne confruntăm cu o piață mică de distribuție și cu posibilități de finanțare limitate. Fiecare premiu, fiecare recompensă, motivează producătorii, regizorii și restul membrilor echipelor creative să meargă mai departe și să lupte pentru crearea unui mediu lucrativ. IPIFF și UPFAR-ARGOA au un bun aport în acest sens și mă bucur să văd că festivalul a rezistat și a crescut de-a lungul anilor.

Credit foto: Alex Ștefan

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

Categorii
Cultură Interviuri

Cinci întrebări cu Ionuț Lucian Rusu – interviu

Ionuț Lucian Rusu

Film: Taxi de Niro 2, regia Ionuț Lucian Rusu – nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film românesc de Scurtmetraj

Premiul Special din partea directorului festivalului Toma Enache

Emilia Chebac: De ce ai decis să devii regizor/producător?

Ionuț Lucian Rusu: S-a întâmplat. Am terminat Facultatea de Drept, nu am studii în domeniu. Mă consider mai degrabă scenarist, dar pentru că voiam să-mi pun în aplicare ideile am fost cea mai la îndemână variantă de regizor. Sunt un autodidact. Când am ajuns în zona regiei: am citit, am învățat și am experimentat încercând să acumulez cât mai mult.

De film m-am îndrăgostit în copilărie. De la a viziona la încercarea de a face film se pare că nu este un pas foarte mare. Preferatul meu rămâne „La vita e bella” realizat de Roberto Benigni. Mi-a plăcut în primul rând filmul, apoi că el a fost scenarist, regizor și actorul care a jucat rolul principal. În plus partenera din film este soția lui. În „La vita e bella” e o mare parte din viața lui.

Un scurtmetraj (proiect mai vechi) a ajuns la festivalul Anonimul și atunci a fost momentul în care am realizat cât de mult îmi place această lume. Deși nu știam pe nimeni, m-am simțit extrem de familiar cu oamenii pe care i-am cunoscut.

Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte.
Ionuț Lucian Rusu: Curios, aiurit și fan oameni.

Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană?

Ionuț Lucian Rusu: Dacă privesc în jurul meu – anturaj și familie – simțul umorului este trăsatura predominantă pe care o apreciez cel mai mult. Nu neaparat oameni activi care fac glume. Ai nevoie de simțul umorului ca să guști umorul, să știi să râzi când trebuie și la ce trebuie.

Emilia Chebac: Ce personalitate admiri?

Ionuț Lucian Rusu: Sunt multe personalități istorice și contemporane pe care le admir. Aș sta la masă cu Tesla, Napolen și Woody Allen. Acum dacă stau să mă gândesc (spune râzând) toți aveau cam aceeași înalțime. Tocmai am terminat de citit autobiografia lui Woody Allen (vezi aici), ca să mă limitez la o singură personalitate, îl numesc pe el. Este un om plin de idei și extrem de productiv, deși a trecut de 80 de ani.

Emilia Chebac: Consideri că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?

Ionuț Lucian Rusu: Da. Oferă șansa producțiilor independente de a fi văzute. Pe lângă vizibilitate este un festival la care participă persoane importante din domeniu. Eu nu am putut să ajung, dar am fost surprins de premiu și de reacțiile pe care le-a generat „Taxi de Niro 2”. Am primit mesaje de la oameni care l-au văzut în cadrul festivalului. M-a contactat Theo Herghelegiu (vezi aici) o regizoare de teatru care mi-a spus că i-a placut filmul. M-a bucurat să primesc această apreciere de la un om din branșă care în plus avea și un film în competiție.

Emilia Chebac: Pe lângă filme ai făcut și spoturi care promovează lectura. Moderez un club de carte (detalii aici) și este o mare bucurie când întâlnesc oameni care citesc. Cum ai ajuns să te implici în proiecte culturale?

Ionuț Lucian Rusu: Încerc să fac chestii mai interesante pe partea de video și cumva au venit natural. Am început cu un client, apoi s-au alăturat și alți clienți din zona culturală. Fiecare proiect atrage proiecte similare. Așa am ajuns să fac spoturi care promovează lectura, cărțile, librăriile și asociațiile care încurajează cititul. Vezi aici.

Emilia Chebac: Ultima carte citită?
Ionuț Lucian Rusu: Bun venit la circ – Alessandro Baricco

Emilia Chebac: Dacă ai avea buget nelimitat ce cartea ai alege pentru un film ?
Ionuț Lucian Rusu: Eleganța ariciului – de Muriel Burbery. Dar i-aș oferi un final mai fericit.

Ionuț Lucian Rusu caută în toate proiectele sale doza de surpriză, deși de multe ori asta înseamnă planuri date peste cap și mult mai multă muncă. Pentru el este important ca oamenii din echipă să lucreze într-un context prietenos. Mi-a mărturisit că un mediu echilibrat îi motivează să improvizeze și multe lucruri bune, în timpul filmărilor, vin de la persoanele împlicate în proiect. Totul se întâmplă pentru că știe să se înconjoare de oamenii potriviți, iar oamenii potriviți pentru Ionuț Lucian Rusu: „citesc, se uită la filme și au opinii sănătoase”.

Pasionaților de cărți le recomand să stea cu ochii pe Ionuț Lucian Rusu. La Cluj în materie de cărți se întâmplă lucruri. Începeți de aici.

Scriu pe emiliachebac.com.Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

Categorii
Cultură Interviuri

Cinci întrebări cu Ciprian Ioan Iacob – interviu

Ciprian Ioan Iacob

Film: Genesis 2.1, regia Ciprian Ioan Iacob – nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film românesc de Scurtmetraj

Emilia Chebac: De ce ai decis să devii regizor/producător?

Ciprian Ioan Iacob: Sunt interesat de storytelling. De aici a pornit totul. Ca regizor independent (deși eu prefer storyteller) nu găsești mereu oameni, dispuși să-și rupă din timpul lor, care să te ajute să-ți pui în practică toate mofturile tale. Așa am ajuns să le fac singur, iar producător am ajuns de nevoie.

Bunicul din partea mamei îmi povestea când eram mic aventurile lui din război. Una dintre povestirile lui m-a inspirat pentru primul meu scurtmetraj pe care l-am facut. Aveam 5-6 ani pe atunci, dar mi-a rămas în minte și am simțit nevoia să o spun.

Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte.
Ciprian Ioan Iacob: Let’s Do It!

Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană?

Ciprian Ioan Iacob: Cel mai mult apreciez skill-urile de comunicare și modul cum poate un om să empatizeze și să relaționeze. Apreciez modul cum persoane cu păreri diferite ajung să lucreze împreună și aleg, în loc de ceartă, să se îmbogățescă cu informații.

Emilia Chebac: Ce personalitate admiri?

Ciprian Ioan Iacob: E foarte simplu, Brâncuși. L-am descoperit în copilărie. Familia mea era pasionată de artă. Am primit artă de toate felurile, dar am fost fascinat de Domnișoara Pogany, de modul cum Brâncuși a reușit să simplifice formele. Sunt destul de reticent la tot ce trebuie explicat prea mult. Nu și Brâncuși. Te așezi lângă pasarea în zbor și vibrezi. Asta încerc să fac și eu cu proiectele mele.

Cu Alina Elena Iacob

Emilia Chebac: Consideri că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?

Ciprian Ioan Iacob: Orice demers de genul asta ajuta foarte mult. Dacă care pui împreună oameni creativi, care au ales varianta independentă, au șansa să învețe unul de la altul și să facă schimb de informații. Discuți cu un producător și afli că un proiect anevoios pentru tine a fost rezolvat de el într-un mod la care nu te-ai fi gândit.

Emilia Chebac: O experiență de la filmări?

Ciprian Ioan Iacob: Pentru sculptura care apare în film am adus vreo 30 kg de lut la locul filmării. Am modelat-o fix acolo împreună cu Dana Ceia (și ea producător). Scurt metrajul este despre un tip care își sculptează propria creație. O himeră intră în opera lui și prinde viață.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

Categorii
Cultură Interviuri

Cinci întrebări cu Andrei Ștefănescu – interviu

Andrei Ștefănescu

Film: Paradise Lula, regia Andrei Ștefănescu – nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film românesc de Lungmetraj

Câștigătorul Trofeului IPIFF 2022

Emilia Chebac: De ce ai decis să devii regizor/producător?

Andrei Ștefănescu: A venit pas cu pas. Ajuns la UNATC am realizat că nu rezonam deloc cu ce făceam acolo. Am plecat și am început să lucrez în cinematografie unde am avut șansa să întâlnesc oameni care îmi plăceau foarte mult. Au trecut câțiva ani, dar tot nu-mi găseam direcția. Între 2000-2007 a fost un val de film sincer (Porumboiu, Mitulescu, Mungiu).Când am văzut că sinceritatea este calea mi-am zis: Hai să-o găsesc pe a mea! M-am rupt de ei și am ajuns la suprarealism. Am devenit din ce în ce mai pasionat, iar iarnă pentru că nu aveam ce să fac scriam scenarii. La Paradise Lula m-a ajutat un băiat (face parte din lumea cinematografiei) care într-o zi mi-a spus: „Gata cu prostiile fă și tu ceva ca lumea!”. Și a ales unul dintre scenariile mele scrise de mine.

Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte.

Andrei Ștefănescu: „Pas pas paspaspas pas” este din poezia lui Gherasim Luca – vezi aici.
Gherasim Luca – scria poezie vocală – folosea cuvintele mai mult ca emanație decât ca definiție/concept. Mi-am adus aminte de poezie când tu ai zis să mă definesc în 3 cuvinte.

Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană?

Andrei Ștefănescu: Sinceritatea care este un lucru complicat, dar și foarte frumos. Să ajungi la sinceritate presupune un parcurs lung. Când crezi că ai atins-o realizezi de fapt că mai ai ceva drum până la ea. Asta te provoacă să mergi mai departe. Așa procedez cu oamenii (din echipa) cu care lucrez. Îi aduc pe actori la propria lor sinceritate. Este un proces foarte interesant. Cu fiecare dintre ei este un alt drum.

Emilia Chebac: Ce personalitate admiri?

Andrei Ștefănescu: Andrei Tarkovki deși evit monopolul unei figuri. Primul contact cu lumea lui a fost un contact pur emoțional. Filmele lui mi-au deschis o poartă. L-am crezut și în continuare cred în tot ce face el. Asta s-a întâmplat înainte să ajung la UNATC. Când am devenit student, eu cu Tarkovki în cap, eram pe lângă „așa se face, așa trebuie”. Până să-l studiez pe Tarkovki, cumva intuitiv, am crezut că nu știa ce face când a filmat. Apoi când am început să citesc – jurnalul, viața și tot parcursul lui – despre el am realizat că așa a fost. Chiar a spus la un moment dat ceva de genul: nu mai căutați înțelesuri în ce am făcut pentru că eu nu am avut nici o semnificație. Îl consider un erou care s-a sacrificat pentru cinema. Mi-a plăcut lupta pe care a dus-o cu infrastructura rusească care nu pricepea nimic din proiectele lui.

Tarkovki m-a făcut să înțeleg că spectrul alegerilor artistice este mult mai variat decât regulile pe care le înveți la școală. Singurul lucru onest pe care poți să-l faci pentru tine și pentru cei din jur este să nu renunți la crezul tău.

Emilia Chebac: Ești câștigătorul Trofeului IPIFF 2022. Cum a fost pentru tine aceatsă experiență?

Andrei Ștefănescu: La gală m-a bucurat aceea confuzie cu premiul. Inițial nu am înțeles dacă am câștigat sau nu. Îmi plac lucrurile atipice, iar faptul că mi s-a întâmplat mie face ca momentul de pe scenă să rămână de neuitat. M-a surprins că evenimentul care a îmbrăcat forma unei seri culturale. Nu mă așteptam la așa ceva. De asemenea, cântăreții foarte selecți.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

Categorii
Cultură Interviuri

Cinci întrebări cu Octavian Frecea – interviu

Octavian Frecea

Film: Aventurile lui ȚuȚu, regia Octavian Frecea – nominalizat la categoria Cel mai bun producător al anului

Aventurile lui ȚuȚu

Emilia Chebac: Cum ați decis să deveniți producător?

Octavian Frecea: Ca orice vis se întâmplă într-o zi. Am văzut (prin 1966) o emisiune în care Walt Disney explica cum se fac filmele de desen animat. Așa a rămas povestea și după un timp când lucram la atelierul de pictură din Brăila m-a contactat un prieten. Voia să apară în filmul lui o steluță care să se plimbe pe o hartă și să indice traseul întâmplării. Când am descoperind tehnica și atelierul în care se înfăpuia am facut și eu o probă. Mi-a permis să filmez și fascinația a venit imediat. Am făcut un film pe care l-am dat la festivalul „Cântarea României”. Pe atunci, era singura posibilitate care îți permitea să te manifești dacă nu erai în sistem. Devenisem atât de productiv încât într-un an am participat cu 3 filme. La acest festival l-am întâlnit pe Bob Călinescu care și mi-a spus să vin la București. Așa a început colaborarea cu Bob Călinescu în televiziune. Am început cu film de publicitate, apoi a apărut ideea serialului „Oacă și Boacă”și treptat totul a început să crească.

„Oacă și Boacă”

Anul 1989 m-a prins la Anima Film. După 1989 s-a dezmembrat și animatorii au plecat cu câțiva parteneri străini. Am ajuns animator la Dacodac. În paralel am început să-mi fac filmul meu pe care l-am trimis prin televiziuni. Celor de la TVR le-a plăcut și s-a conturat ideea altui serial „Doctor Flix”. Copilul minune din film avea nevoie de un partener care să fie personaj de desen animat. Așa a apărut papagalul Flix creat pe calculator în 3D. Cu acest proiect am devenit producător independent și am început să fac filmele mele aplicând la CNC. Mi-am făcut și canalul de youtube unde găsiti filmele mele făcute cu CNC.

Papagalulul Flix

Emilia Chebac: Definiți-vă în trei cuvinte.
Octavian Frecea: Optimist, credul și corect.

Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciați cel mai mult la o persoană?
Octavian Frecea: Bunul-simț, eleganța cu care un om întră în relație cu cei din jur.

Emilia Chebac: Ce personalitate admirați?
Octavian Frecea: Walt Disney – el a scris Biblia Desenului Animat

Cu Marian Râlea

Emilia Chebac: Considerați că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?

Octavian Frecea: IPIFF s-a născut dintr-o necesitate și va trebui să continue. Direcția pe care a luat-o anul asta este extraordinară. Și-a deschis aripile. IPIFF este ecranul pe care putem vedea ce fac oamenii nativi, îndrăgostiții de cinematografie. După doi ani de pandemie sala a fost plină. Am văzut fețe luminoase, am revăzut foști colegi. Era bine și frumos. Până și vremea a participat la festival.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

Cu Horațiu Mălăele
Categorii
Cultură Interviuri

Cinci întrebări cu Lidia Andreea Ilie – interviu

Lidia Andreea Ilie

Film: Milkless, regia Lidia Andreea Ilie – nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film românesc de Școală
*
Emilia Chebac: De ce ai decis să devii regizor/producător?

Lidia Andreea Ilie: Am început demersul artistic prin scris. În primii mei ani am lucrat ca jurnalist. Apoi am simțit că scrisul nu mai este suficient pentru mine. În lumea noastră atât de concentrată pe vizual mi se părea că mesajul meu nu mai ajunge departe. Cum făceam fotografie de mulți ani mi-a fost ușor să fac tranziția de la scris la limbajul cinematografic.

Am început cu film documentar jurnalistic (master la Facultatea de Jurnalism), apoi am făcut un master la UNATC, pe regie documentar, unde m-am îndrăgostit de cinema. Aici am găsit un mediu și profesori care m-au inspirat să-mi pot întinde aripile cât aveam eu nevoie. Probabil că firea mea mai sensibilă și poetică își cerea drepturile.

Filmul documentar mi-a deschis un nou univers. Cred că este cel mai permisiv gen cinematografic pentru că îți permite să experimentezi în multe direcții. Încet-încet, documentarul începe să câștige și interesul publicului din România. Nu mai este privit ca o verișoară de la țară.

A face film documentar nu e deloc ușor. Pentru proiectul la care lucrez acum, m-am mutat în curte cu acea persoană, ca să pot să o filmez cât mai mult. La un moment dat, viața mea se contopește cu viața filmului. Documentarul nu este pentru oricine, îți trebuie o doză de nebunie să te implici la modul ăsta. Și multă răbdare. Una este să filmezi conform unui scenariu prestabilit și alta este să filmezi uneori poate și câțiva ani pentru un proiect.

Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte.
Lidia Andreea Ilie: Contrast, paradox, sete de cunoaștere

Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană?
Lidia Andreea Ilie: Noblețea spirituală.

Emilia Chebac: Ce personalitate admiri?
Lidia Andreea Ilie: Regizorul Werner Herzog. Îți relatez o întâmplare povestită de el într-un interviu. La un moment dat un producător i-a cerut să taie un moment lung de liniște, dintr-un montaj al unui film care urma să iasă pe piață, iar răspunsul lui a fost: „If I cut off this silence, I have lived in vain” („Dacă tai tăcerea asta, am trăit-o degeaba”)

Emilia Chebac: Consideri că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?
Lidia Andreea Ilie: Da, cred că ajută, (râzând) poate aș fi mai în măsură să văd cum mă ajută după ce câștig premiul. Acum serios, constituie un sprijin.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

 

Categorii
Cultură Interviuri

Cinci întrebări cu Alexandru Mironescu – interviu

Alexandru Mironescu

Film: Planuri de vacanță/SummerPlanning, regia Alexandru Mironescu – nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film românesc de Școală
*
Emilia Chebac: De ce ai decis să devii regizor/producător?
Alexandru Mironescu: Inițial nu am fost interesat de o carieră de regizor. Prima mea legătură cu cinematografia a fost în calitate de actor figurant la producția „Cold Mountain” care s-a filmat în România. Pe atunci aveam 14-15 ani. În liceu am experimentat: cântam și dansam încercând să identific dacâ sunt bun la ceva. Profa mea de actorie de la vremea respectivă făcea și ea figurație în „Cold Mountain”. Așa am ajuns și eu pe set la filmul lui Minghella. Eram fascinat de Nicole Kidman, Jude Law și toată desfășurarea de forță care se întâmpla în fața unui puști de 15 ani. Atunci am decis că vreau să fiu actor. Mi-am dedicat 2 ani, în perioada liceului, pregătindu-mă să dau la o școală de actorie din Statele Unite, dar m-am răzgândit și am ajuns la Facultatea de Jurnalism în București. Câțiva ani mai târziu, după ce am lucrat în televiziune, la 26 de ani, m-am reîntors la cinematografie cu gândul de a ajunge în scaunul de regizor.

Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte.
Alexandru Mironescu: Ambițios, încăpățânat și perfecționist.

Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană?
Alexandru Mironescu: Calitatea pe care o apreciez s-a schimbat de-a lungul anilor. Când eram adolescent apreciam la o persoana charisma, pe la 25-30 de ani succesul, astazi apreciez naturalețea.

Emilia Chebac: Ce personalitate admiri?
Alexandru Mironescu: Am avut mai multe modele în diferite etape ale vieții mele. Cel mai mult m-a impresionat discursul lui Matthew McConaughey la Premiile Oscar (2014) cu care am rezonat. Spunea că persoana către care aspiră este el peste 10 ani. Niciodată nu va ajunge să-și prindă idolul din urmă pentru că tot timpul va exista un decalaj de 10 ani. Încercând permanent să vizualizeze unde va fi el peste 10 ani, reușește să aibă tot timpul o miză, nu se lase distras și rămâne fidel principiilor importante pentru el.

Emilia Chebac: Consideri că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?
Alexandru Mironescu: Consider că orice festival care se întâmplă, orice echipă de oameni care fac încă un efort să sprijine cinematografia, mai ales filmul independent, sunt niște eroi.

Premiile contează, dar până la premiu e minunat că există o scenă unde creațiile, oamenilor foarte tineri care sunt la debut, se întâlnesc cu reacția sălii. Momentul când primești premiul, chiar dacă e scurt și trece ca un meteorit pe cer (toată experiența durează câteva minute) este suficient să-ți asigure destul combustibil ca să mergi mai departe.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

Categorii
Cultură Interviuri

Cinci întrebări cu Manuel Cojocaru – interviu

Manuel Cojocaru

Film: The Land of Nod, regia Manuel Cojocaru – nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film de Animație
*
Emilia Chebac: De ce ai decis să devii regizor/producător?
Manuel Cojocaru: Primul meu film l-am făcut acum 4 ani. Într-o zi am construit o mini machetă dintr-o cutie de carton și niște figurine din plastilină. Deși a ieșit ceva stângaci cred că atunci s-a declanșat pasiunea mea pentru animație. Consider că combină mai multe arte: pictura (Manuel este absolvent de liceu de artă), scenografia, muzică și scris. M-a prins pentru că pot crea o lume. Cum spunea Tarkovski „sculptez în timp” și cumva aceea creație rămâne nealterată în timp.

Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte.
Manuel Cojocaru: Încăpățânat (atât în sensul bun cât și în sensul rău), ambițios și excentric.

Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană?
Manuel Cojocaru: O combinație între disciplină și ambiție

Emilia Chebac: Ce personalitate admiri?
Manuel Cojocaru: Platon. L-am redescoperit recent pentru că în teza de doctorat scriu un capitol despre ce înseamnă la Platon nemurirea. M-a impresionat cât de mult a influențat Platon cultura europenă, dar în mod special metoda lui. Platon nu a pornit de la o doctrină, n-a încercat să construiască un sistem de gândire ci un mod prin care aborda orice problemă. Nu pornea la drum cu prejudecăți, cu teorii gata făcute ci le crea pe parcurs prin dialog și introspecție. O metoda care este eficientă în orice.

Emilia Chebac: Consideri că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?
Manuel Cojocaru: Adevărul este că nu știu în ce constau premiile, dar pentru mine simplul fapt că suntem băgați în seamă este mare lucru. Dacă ești independent și mai ales ești și singur (cazul meu) când faci un film este foarte ușor să te descurajezi. Te întrebi: Oare eu pentru ce fac toate lucrurile astea? Care-i miza? Prin nominalizare și premiu simți că valorezi ceva.

Emilia Chebac: Ce te face să mergi înainte când ești tentat să renunți?
Manuel Cojocaru: Cum am mai spus încăpățânarea mă definește. Nu vreau să accept că nu pot. Cred că mă alimentez cu ideea că, dacă aș renuța, ceilalți vor crede că nu sunt în stare. Merg înainte să-mi dovedesc în primul rând mie, apoi și celorlalți că se poate.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

Categorii
Cultură Interviuri

Cinci întrebări cu Alex Pintică – interviu

Alex Pintică

Film: „Trecut de ora 8/No Singing After Eight”, regia Alex Pintică – nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film Românesc de Scurtmetraj
*
Emilia Chebac: De ce ai decis să devii regizor/producător?
Alex Pintică: Mi-au plăcut poveștile de mic copil și atunci mi-am dorit să învăț să le spun și eu la rândul meu. Eram în liceu și urma să mă pregătesc pentru admitere la UNATC când am avut ocazia să văd „California Dreamin” a lui Cristian Nemescu pe un ecran mare, într-un festival. A fost cea mai tare experiență cinematografică pe care am trăit-o vreodată.

Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte.
Alex Pintică: Pasionat, curios, dedicat, dar nu neaparat în sensul bun. Uneori atât de mult încât uit de mine.

Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană?
Alex Pintică: Cea mai importantă pentru mine este sinceritatea.

Emilia Chebac: Ce personalitate admiri?
Alex Pintică: Regizorul francez, Jacques Demy. Filmul sau, „Les Demoiselles de Rochefort”, m-a inspirat pentru proiectul cu care sunt în festival.

Emilia Chebac: Consideri că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?
Alex Pintică: Este important și necesar un astfel de festival unde poți descoperi oameni cu viziuni diferite față de mainstream, mai ales că de multe ori limitările bugetare te pot forța să găsești moduri creative de a rezolva problemele.

Formatul interviului are 5 întrebări (vezi și titlul) de la care mi-am promis să nu mă abat, dar se pare că nu mi-a reușit. Proiectul ideal la care visează Alex Pintică și întâmplările de la filmări sunt prea faine ca să le omit.

Emilia Chebac: Să presupunem că dispui de o sumă nelimitată care îți permite să faci un film cum îți dorești. Ce subiect ai alege?
Alex Pintică: Proiectul ideal ar fi un film de epocă ce s-ar petrece cu câțiva ani înainte de Marea Unire, undeva în Oltenia, în timpul Rusaliilor.

Emilia Chebac: O poveste de la filmări?
Alex Pintică: La ultima secvență n-am avut unde să stau, așa că am fost nevoit să mă ascund într-un dulap împreună cu laptopul de pe care se făcea playback.

Emilia Chebac: Cum a fost ultima zi de filmare?
Alex Pintică: Când am reușit să ajungem la ultima zi de filmare și am realizat că am recuperat orice întârziere suferită, cred că toți ne-am liniștit și a apărut sentimentul de workshop pe care mi-l doream. Una dintre actrițe chiar și-a dorit să ajute la tras sunet (bandă ghid pentru unul dintre cântecele în playback)

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

Categorii
Cultură Interviuri

Cinci întrebări cu Fabian Soare – interviu

Fabian Soare – regie&producție

Film: The Sins of Adam, regia Fabian Soare – nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film românesc de Lungmetraj

Emilia Chebac: De ce ai decis să devii regizor/producător?

Fabian Soare: În copilărie fiecare dintre noi găsește o modalitate de a-și ocupa timpul. Eu mă uitam zilnic la filme pe CD-uri „ilegale”. În liceu am știut că vreau să devin actor. Nu mi-am imaginat însă niciodată că voi ajunge să scriu și să regizez. În facultate am realizat că actoria e plictisitoare. Deși studiam la Londra, după câteva luni m-am lăsat de actorie, dar am fost nevoit să fac un curs opțional – și acel curs era de scris scenarii. Am ajuns de nevoie, dar mi-a plăcut enorm. Sistemul nu era potrivit pentru mine. Citeam cărți și făceam eseuri, pe când eu voiam să fac film. După câteva luni am venit acasă cu jumătate de scenariu scris. Am continuat să scriu zilnic. În timp ce eu eram mândru rău, părinții și cei din jur erau oripilați de noua mea pasiune.

Filmul cu care particip la festival este rezultatul multor încercări: la început, am vrut să fac film în Londra, apoi am crezut că o să mă ia Castel Film într-un proiect, până am ajuns din ce în ce mai jos cu așteptările. În final, după jumătate de an de căutare am găsit echipa. Inițial filmul a fost scurtmetraj. După ce l-am terminat l-am arătat echipei și le-am spus că ar fi păcat să nu facem lungmetraj (eu aveam deja scenariul scris). Și am luat-o de la capăt.

Sunt un om care nu plânge ușor, prefer să țin în mine totul oricât de dureros ar fi. Dar anul ăsta cred că am plâns de 10 ori. S-a întâmplat pentru că a fost prea mult. În ultima zi de filmare, după ce au plecat toți, am izbucnit în plans. A fost un miracol, în fiecare zi era să se destrame totul.

Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte.
Fabian Soare: Perseverent, integru, disciplinat, ambițios.

Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană?
Fabian Soare: Integritatea.

Emilia Chebac: Ce personalitate admiri?
Fabian Soare: Cred că în viață se schimbă constant pe cine admiri. Acum îl admir pe Elon Musk.

Emilia Chebac: Consideri că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?
Fabian Soare: Pe mine, care sunt la primul film, festivalul mă ajută. Cum aș putea altfel să fiu cunoscut?

Formatul interviului are 5 întrebări (vezi și titlul) de la care mi-am promis să nu mă abat, dar se pare că nu mi-a reușit.

Emilia Chebac: Ai spus că fiecare zi a fost un miracol. O întâmplare de la filmări care ține de miracol?

Fabian Soare: Eram în a treia zi de filmare (la lungmetraj) și filmam în tramvai. Pentru mine era stresat. Nu aveam permis de filmare și nu purtam măști (în plină pandemie). Urmăream să văd dacă cadrul e ok și dacă nu ne va deranja nimeni. Acțiunea începea când pornea tramvaiul din stație. Fix în momentul ăla intră 2 polițiști. Îi rugasem pe pasageri să stea toți în față ca să putem filma. S-a lăsat o liniște totală. Cred că eram transpirat tot. Mă și vedeam plătind amenda, însă s-au uitat la mine și au întrebat „Ce faceți voi aici?”. „Filmăm un proiect pentru facultate”. „Foarte tare, noi mergem mai în față, să nu vă deranjăm”. Le-am mulțumit și, pentru că erau niște călători care vorbeau cam tare, i-am rugat să le spună să facă liniște.

Scriu pe emiliachebac.com.  Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

Categorii
Diverse Interviuri

Despre drepturile de autor cu Av. Mihaela Tudorache – interviu

Credit foto: Jimmy Catson – IPIFF16: Masterclass Mihaela Tudorache

Emilia Chebac: Ce face un avocat specializat în domeniul drepturilor de autor? De când activați în acest domeniu?

Mihaela Tudorache: Sunt avocat de peste 20 de ani în domeniul drepturilor de autor și am o experiență vastă în producția cinematografică. Acord consultanță juridică și asistență clienților încă din prima fază a începerii producției unui film (auditarea scenariului). Verific scenariul să vedem ce se poate filma și ce nu, precum și în ce condiții s-ar putea filma, că poate anumite secvențe ar putea fi filmate, dar la prețuri pe care producătorul nu și le poate permite, o atenție deosebită acord respectului la viață privată (domeniu foarte important). După auditarea scenariului filmul intră în producție. În producție asigur asistența pentru redactarea contractelor și licențelor de utilizare. După încetarea producției, vizionez întregistrarea audiovizuală în format brut și verific dacă toate sfaturile din faza de auditare scenariu au fost respectate. În cazul în care există conținut pentru care nu avem drepturi acel conținut va fi înlăturat, astfel încât la final înregistrarea audiovizuală să fie bună de explotare fără litigii.

Emilia Chebac: Ce înseamnă încălcarea vieții private?

Mihaela Tudorache: Mă refer la acele cadre, în care putem identifica chipul unei persoane fără să avem acordul persoanei respective de a fi filmată.

Emilia Chebac: Regula e valabilă și pe Facebook și Instagram? Un exemplu – o persoană postează o fotografie de la o cafenea. Nu toate persoanele din fotografie doresc să fie asociate cu fotograful, respectiv conținutul contului lui.

Mihaela Tudorache: Da și în acest caz înseamnă încălcarea vieții private. Chiar dacă persoana respectivă se afla într-un cadru public, fotografia/filmarea nu poate fi folosită de fotograf fără acordul persoanei identificabile.

Emilia Chebac: O greșeală pe care o fac frecvent cei care produc conținut online?

Mihaela Tudorache: Utilizarea unui conținut fără acordul persoanei reprezentate în acel conținut. Cele mai frecvente încălcări sunt fie postarea de fotografii fără acordul persoanei reprezentate în fotografie, fie reproducerea unui conținut purtător de drepturi de autor pentru care nu există licență. Cum ar fi o piesă muzicală pentru care nu există acord de exploatare din partea titularilor de drepturi.

În rândul tinerilor un fenomen des întâlnit este filmarea de conținut – cu camera ascunsă – fără acordul colegilor.

Emilia Chebac: Cum se pot proteja persoanele prejudiciate?

Mihaela Tudorache: Aș recomanda înainte de a ajunge în fața instanțelor de judecată (unde procedura este greoaie și până obținem o sentință de înlăturare a conținutului dureaza între 6 luni și un an) să urmărim politica de rezolvare a conflictelor, suspendare/înlăturare a furnizorului de conținut ilegal, a platformei. Dacă postarea este pe Facebook/Youtube scriem la Facebook/Youtube, aratăm că ni s-au încălcat drepturile, ne identificăm și solicităm înlăturarea conținutului până să ajungem în instanță.

Emilia Chebac: Când o fotografie – pentru care nu s-a cerut acordul persoanei identificabile – nu deranjează?

Mihaela Tudorache: Nu există nici o problemă dacă nu ai succes.

Emilia Chebac: Un caz care v-a impresionat?

Mihaela Tudorache: Unul pe care nu am putut să-l rezolv. Este cazul unei tinere ajunse la 30 de ani cu familie onorabilă, soț și copii, care la vârsta de 18 ani a făcut filme cu conținut pentru adulți în Ungaria. A semnat contract de cesiune a drepturilor pe interpretare. Ulterior în mediul online au apărut întregistrări din aceea perioadă. Mai mult, tânara a fost creditată cu numele real de către producătorul filmului cu conținut pentru adulți. I-a dat viața peste cap. Nu a mai putut fi înlăturat din mediul online pentru că exista cesiune de drepturi. Este un caz negativ, dar acesta este cazul care m-a impresionat pe mine.

De aceea, recomand celor care sunt la o vârstă fragedă să se gândească de două ori atunci când semnează un contract de cesiune a drepturilor, mai ales pentru conținut cu care mai târziu nu se vor identifica.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.