Cinci întrebări cu Manuel Cojocaru – interviu

Manuel Cojocaru

Film: The Land of Nod, regia Manuel Cojocaru – nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film de Animație
*
Emilia Chebac: De ce ai decis să devii regizor/producător?
Manuel Cojocaru: Primul meu film l-am făcut acum 4 ani. Într-o zi am construit o mini machetă dintr-o cutie de carton și niște figurine din plastilină. Deși a ieșit ceva stângaci cred că atunci s-a declanșat pasiunea mea pentru animație. Consider că combină mai multe arte: pictura (Manuel este absolvent de liceu de artă), scenografia, muzică și scris. M-a prins pentru că pot crea o lume. Cum spunea Tarkovski „sculptez în timp” și cumva aceea creație rămâne nealterată în timp.

Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte.
Manuel Cojocaru: Încăpățânat (atât în sensul bun cât și în sensul rău), ambițios și excentric.

Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană?
Manuel Cojocaru: O combinație între disciplină și ambiție

Emilia Chebac: Ce personalitate admiri?
Manuel Cojocaru: Platon. L-am redescoperit recent pentru că în teza de doctorat scriu un capitol despre ce înseamnă la Platon nemurirea. M-a impresionat cât de mult a influențat Platon cultura europenă, dar în mod special metoda lui. Platon nu a pornit de la o doctrină, n-a încercat să construiască un sistem de gândire ci un mod prin care aborda orice problemă. Nu pornea la drum cu prejudecăți, cu teorii gata făcute ci le crea pe parcurs prin dialog și introspecție. O metoda care este eficientă în orice.

Emilia Chebac: Consideri că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?
Manuel Cojocaru: Adevărul este că nu știu în ce constau premiile, dar pentru mine simplul fapt că suntem băgați în seamă este mare lucru. Dacă ești independent și mai ales ești și singur (cazul meu) când faci un film este foarte ușor să te descurajezi. Te întrebi: Oare eu pentru ce fac toate lucrurile astea? Care-i miza? Prin nominalizare și premiu simți că valorezi ceva.

Emilia Chebac: Ce te face să mergi înainte când ești tentat să renunți?
Manuel Cojocaru: Cum am mai spus încăpățânarea mă definește. Nu vreau să accept că nu pot. Cred că mă alimentez cu ideea că, dacă aș renuța, ceilalți vor crede că nu sunt în stare. Merg înainte să-mi dovedesc în primul rând mie, apoi și celorlalți că se poate.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

În lipsa unui acord scris, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei emiliachebac.com, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe emiliachebac.com”, cu link, la finalul paragrafului.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Accept Politica de Confidențialitate.