Etichetă: IPIFF

Ionuț Lucian Rusu

Film: Taxi de Niro 2, regia Ionuț Lucian Rusu – nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film românesc de Scurtmetraj

Premiul Special din partea directorului festivalului Toma Enache

Emilia Chebac: De ce ai decis să devii regizor/producător?

Ionuț Lucian Rusu: S-a întâmplat. Am terminat Facultatea de Drept, nu am studii în domeniu. Mă consider mai degrabă scenarist, dar pentru că voiam să-mi pun în aplicare ideile am fost cea mai la îndemână variantă de regizor. Sunt un autodidact. Când am ajuns în zona regiei: am citit, am învățat și am experimentat încercând să acumulez cât mai mult.

De film m-am îndrăgostit în copilărie. De la a viziona la încercarea de a face film se pare că nu este un pas foarte mare. Preferatul meu rămâne „La vita e bella” realizat de Roberto Benigni. Mi-a plăcut în primul rând filmul, apoi că el a fost scenarist, regizor și actorul care a jucat rolul principal. În plus partenera din film este soția lui. În „La vita e bella” e o mare parte din viața lui.

Un scurtmetraj (proiect mai vechi) a ajuns la festivalul Anonimul și atunci a fost momentul în care am realizat cât de mult îmi place această lume. Deși nu știam pe nimeni, m-am simțit extrem de familiar cu oamenii pe care i-am cunoscut.

Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte.
Ionuț Lucian Rusu: Curios, aiurit și fan oameni.

Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană?

Ionuț Lucian Rusu: Dacă privesc în jurul meu – anturaj și familie – simțul umorului este trăsatura predominantă pe care o apreciez cel mai mult. Nu neaparat oameni activi care fac glume. Ai nevoie de simțul umorului ca să guști umorul, să știi să râzi când trebuie și la ce trebuie.

Emilia Chebac: Ce personalitate admiri?

Ionuț Lucian Rusu: Sunt multe personalități istorice și contemporane pe care le admir. Aș sta la masă cu Tesla, Napolen și Woody Allen. Acum dacă stau să mă gândesc (spune râzând) toți aveau cam aceeași înalțime. Tocmai am terminat de citit autobiografia lui Woody Allen (vezi aici), ca să mă limitez la o singură personalitate, îl numesc pe el. Este un om plin de idei și extrem de productiv, deși a trecut de 80 de ani.

Emilia Chebac: Consideri că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?

Ionuț Lucian Rusu: Da. Oferă șansa producțiilor independente de a fi văzute. Pe lângă vizibilitate este un festival la care participă persoane importante din domeniu. Eu nu am putut să ajung, dar am fost surprins de premiu și de reacțiile pe care le-a generat „Taxi de Niro 2”. Am primit mesaje de la oameni care l-au văzut în cadrul festivalului. M-a contactat Theo Herghelegiu (vezi aici) o regizoare de teatru care mi-a spus că i-a placut filmul. M-a bucurat să primesc această apreciere de la un om din branșă care în plus avea și un film în competiție.

Emilia Chebac: Pe lângă filme ai făcut și spoturi care promovează lectura. Moderez un club de carte (detalii aici) și este o mare bucurie când întâlnesc oameni care citesc. Cum ai ajuns să te implici în proiecte culturale?

Ionuț Lucian Rusu: Încerc să fac chestii mai interesante pe partea de video și cumva au venit natural. Am început cu un client, apoi s-au alăturat și alți clienți din zona culturală. Fiecare proiect atrage proiecte similare. Așa am ajuns să fac spoturi care promovează lectura, cărțile, librăriile și asociațiile care încurajează cititul. Vezi aici.

Emilia Chebac: Ultima carte citită?
Ionuț Lucian Rusu: Bun venit la circ – Alessandro Baricco

Emilia Chebac: Dacă ai avea buget nelimitat ce cartea ai alege pentru un film ?
Ionuț Lucian Rusu: Eleganța ariciului – de Muriel Burbery. Dar i-aș oferi un final mai fericit.

Ionuț Lucian Rusu caută în toate proiectele sale doza de surpriză, deși de multe ori asta înseamnă planuri date peste cap și mult mai multă muncă. Pentru el este important ca oamenii din echipă să lucreze într-un context prietenos. Mi-a mărturisit că un mediu echilibrat îi motivează să improvizeze și multe lucruri bune, în timpul filmărilor, vin de la persoanele împlicate în proiect. Totul se întâmplă pentru că știe să se înconjoare de oamenii potriviți, iar oamenii potriviți pentru Ionuț Lucian Rusu: „citesc, se uită la filme și au opinii sănătoase”.

Pasionaților de cărți le recomand să stea cu ochii pe Ionuț Lucian Rusu. La Cluj în materie de cărți se întâmplă lucruri. Începeți de aici.

Scriu pe emiliachebac.com.Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

Ciprian Ioan Iacob

Film: Genesis 2.1, regia Ciprian Ioan Iacob – nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film românesc de Scurtmetraj

Emilia Chebac: De ce ai decis să devii regizor/producător?

Ciprian Ioan Iacob: Sunt interesat de storytelling. De aici a pornit totul. Ca regizor independent (deși eu prefer storyteller) nu găsești mereu oameni, dispuși să-și rupă din timpul lor, care să te ajute să-ți pui în practică toate mofturile tale. Așa am ajuns să le fac singur, iar producător am ajuns de nevoie.

Bunicul din partea mamei îmi povestea când eram mic aventurile lui din război. Una dintre povestirile lui m-a inspirat pentru primul meu scurtmetraj pe care l-am facut. Aveam 5-6 ani pe atunci, dar mi-a rămas în minte și am simțit nevoia să o spun.

Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte.
Ciprian Ioan Iacob: Let’s Do It!

Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană?

Ciprian Ioan Iacob: Cel mai mult apreciez skill-urile de comunicare și modul cum poate un om să empatizeze și să relaționeze. Apreciez modul cum persoane cu păreri diferite ajung să lucreze împreună și aleg, în loc de ceartă, să se îmbogățescă cu informații.

Emilia Chebac: Ce personalitate admiri?

Ciprian Ioan Iacob: E foarte simplu, Brâncuși. L-am descoperit în copilărie. Familia mea era pasionată de artă. Am primit artă de toate felurile, dar am fost fascinat de Domnișoara Pogany, de modul cum Brâncuși a reușit să simplifice formele. Sunt destul de reticent la tot ce trebuie explicat prea mult. Nu și Brâncuși. Te așezi lângă pasarea în zbor și vibrezi. Asta încerc să fac și eu cu proiectele mele.

Emilia Chebac: Consideri că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?

Ciprian Ioan Iacob: Orice demers de genul asta ajuta foarte mult. Dacă care pui împreună oameni creativi, care au ales varianta independentă, au șansa să învețe unul de la altul și să facă schimb de informații. Discuți cu un producător și afli că un proiect anevoios pentru tine a fost rezolvat de el într-un mod la care nu te-ai fi gândit.

Emilia Chebac: O experiență de la filmări?

Ciprian Ioan Iacob: Pentru sculptura care apare în film am adus vreo 30 kg de lut la locul filmării. Am modelat-o fix acolo împreună cu Dana Ceia (și ea producător). Scurt metrajul este despre un tip care își sculptează propria creație. O himeră intră în opera lui și prinde viață.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

Andrei Ștefănescu

Film: Paradise Lula, regia Andrei Ștefănescu – nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film românesc de Lungmetraj

Câștigătorul Trofeului IPIFF 2022

Emilia Chebac: De ce ai decis să devii regizor/producător?

Andrei Ștefănescu: A venit pas cu pas. Ajuns la UNATC am realizat că nu rezonam deloc cu ce făceam acolo. Am plecat și am început să lucrez în cinematografie unde am avut șansa să întâlnesc oameni care îmi plăceau foarte mult. Au trecut câțiva ani, dar tot nu-mi găseam direcția. Între 2000-2007 a fost un val de film sincer (Porumboiu, Mitulescu, Mungiu).Când am văzut că sinceritatea este calea mi-am zis: Hai să-o găsesc pe a mea! M-am rupt de ei și am ajuns la suprarealism. Am devenit din ce în ce mai pasionat, iar iarnă pentru că nu aveam ce să fac scriam scenarii. La Paradise Lula m-a ajutat un băiat (face parte din lumea cinematografiei) care într-o zi mi-a spus: „Gata cu prostiile fă și tu ceva ca lumea!”. Și a ales unul dintre scenariile mele scrise de mine.

Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte.

Andrei Ștefănescu: „Pas pas paspaspas pas” este din poezia lui Gherasim Luca – vezi aici.
Gherasim Luca – scria poezie vocală – folosea cuvintele mai mult ca emanație decât ca definiție/concept. Mi-am adus aminte de poezie când tu ai zis să mă definesc în 3 cuvinte.

Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană?

Andrei Ștefănescu: Sinceritatea care este un lucru complicat, dar și foarte frumos. Să ajungi la sinceritate presupune un parcurs lung. Când crezi că ai atins-o realizezi de fapt că mai ai ceva drum până la ea. Asta te provoacă să mergi mai departe. Așa procedez cu oamenii (din echipa) cu care lucrez. Îi aduc pe actori la propria lor sinceritate. Este un proces foarte interesant. Cu fiecare dintre ei este un alt drum.

Emilia Chebac: Ce personalitate admiri?

Andrei Ștefănescu: Andrei Tarkovki deși evit monopolul unei figuri. Primul contact cu lumea lui a fost un contact pur emoțional. Filmele lui mi-au deschis o poartă. L-am crezut și în continuare cred în tot ce face el. Asta s-a întâmplat înainte să ajung la UNATC. Când am devenit student, eu cu Tarkovki în cap, eram pe lângă „așa se face, așa trebuie”. Până să-l studiez pe Tarkovki, cumva intuitiv, am crezut că nu știa ce face când a filmat. Apoi când am început să citesc – jurnalul, viața și tot parcursul lui – despre el am realizat că așa a fost. Chiar a spus la un moment dat ceva de genul: nu mai căutați înțelesuri în ce am făcut pentru că eu nu am avut nici o semnificație. Îl consider un erou care s-a sacrificat pentru cinema. Mi-a plăcut lupta pe care a dus-o cu infrastructura rusească care nu pricepea nimic din proiectele lui.

Tarkovki m-a făcut să înțeleg că spectrul alegerilor artistice este mult mai variat decât regulile pe care le înveți la școală. Singurul lucru onest pe care poți să-l faci pentru tine și pentru cei din jur este să nu renunți la crezul tău.

Emilia Chebac: Ești câștigătorul Trofeului IPIFF 2022. Cum a fost pentru tine aceatsă experiență?

Andrei Ștefănescu: La gală m-a bucurat aceea confuzie cu premiul. Inițial nu am înțeles dacă am câștigat sau nu. Îmi plac lucrurile atipice, iar faptul că mi s-a întâmplat mie face ca momentul de pe scenă să rămână de neuitat. M-a surprins că evenimentul care a îmbrăcat forma unei seri culturale. Nu mă așteptam la așa ceva. De asemenea, cântăreții foarte selecți.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

Octavian Frecea

Film: Aventurile lui ȚuȚu, regia Octavian Frecea – nominalizat la categoria Cel mai bun producător al anului

Emilia Chebac: Cum ați decis să deveniți producător?

Octavian Frecea: Ca orice vis se întâmplă într-o zi. Am văzut (prin 1966) o emisiune în care Walt Disney explica cum se fac filmele de desen animat. Așa a rămas povestea și după un timp când lucram la atelierul de pictură din Brăila m-a contactat un prieten. Voia să apară în filmul lui o steluță care să se plimbe pe o hartă și să indice traseul întâmplării. Când am descoperind tehnica și atelierul în care se înfăpuia am facut și eu o probă. Mi-a permis să filmez și fascinația a venit imediat. Am făcut un film pe care l-am dat la festivalul „Cântarea României”. Pe atunci, era singura posibilitate care îți permitea să te manifești dacă nu erai în sistem. Devenisem atât de productiv încât într-un an am participat cu 3 filme. La acest festival l-am întâlnit pe Bob Călinescu care și mi-a spus să vin la București. Așa a început colaborarea cu Bob Călinescu în televiziune. Am început cu film de publicitate, apoi a apărut ideea serialului „Oacă și Boacă”și treptat totul a început să crească.

Anul 1989 m-a prins la Anima Film. După 1989 s-a dezmembrat și animatorii au plecat cu câțiva parteneri străini. Am ajuns animator la Dacodac. În paralel am început să-mi fac filmul meu pe care l-am trimis prin televiziuni. Celor de la TVR le-a plăcut și s-a conturat ideea altui serial „Doctor Flix”. Copilul minune din film avea nevoie de un partener care să fie personaj de desen animat. Așa a apărut papagalul Flix creat pe calculator în 3D. Cu acest proiect am devenit producător independent și am început să fac filmele mele aplicând la CNC. Mi-am făcut și canalul de youtube unde găsiti filmele mele făcute cu CNC.

Emilia Chebac: Definiți-vă în trei cuvinte.
Octavian Frecea: Optimist, credul și corect.

Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciați cel mai mult la o persoană?
Octavian Frecea: Bunul-simț, eleganța cu care un om întră în relație cu cei din jur.

Emilia Chebac: Ce personalitate admirați?
Octavian Frecea: Walt Disney – el a scris Biblia Desenului Animat

Emilia Chebac: Considerați că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?

Octavian Frecea: IPIFF s-a născut dintr-o necesitate și va trebui să continue. Direcția pe care a luat-o anul asta este extraordinară. Și-a deschis aripile. IPIFF este ecranul pe care putem vedea ce fac oamenii nativi, îndrăgostiții de cinematografie. După doi ani de pandemie sala a fost plină. Am văzut fețe luminoase, am revăzut foști colegi. Era bine și frumos. Până și vremea a participat la festival.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

Lidia Andreea Ilie

Film: Milkless, regia Lidia Andreea Ilie – nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film românesc de Școală
*
Emilia Chebac: De ce ai decis să devii regizor/producător?

Lidia Andreea Ilie: Am început demersul artistic prin scris. În primii mei ani am lucrat ca jurnalist. Apoi am simțit că scrisul nu mai este suficient pentru mine. În lumea noastră atât de concentrată pe vizual mi se părea că mesajul meu nu mai ajunge departe. Cum făceam fotografie de mulți ani mi-a fost ușor să fac tranziția de la scris la limbajul cinematografic.

Am început cu film documentar jurnalistic (master la Facultatea de Jurnalism), apoi am făcut un master la UNATC, pe regie documentar, unde m-am îndrăgostit de cinema. Aici am găsit un mediu și profesori care m-au inspirat să-mi pot întinde aripile cât aveam eu nevoie. Probabil că firea mea mai sensibilă și poetică își cerea drepturile.

Filmul documentar mi-a deschis un nou univers. Cred că este cel mai permisiv gen cinematografic pentru că îți permite să experimentezi în multe direcții. Încet-încet, documentarul începe să câștige și interesul publicului din România. Nu mai este privit ca o verișoară de la țară.

A face film documentar nu e deloc ușor. Pentru proiectul la care lucrez acum, m-am mutat în curte cu acea persoană, ca să pot să o filmez cât mai mult. La un moment dat, viața mea se contopește cu viața filmului. Documentarul nu este pentru oricine, îți trebuie o doză de nebunie să te implici la modul ăsta. Și multă răbdare. Una este să filmezi conform unui scenariu prestabilit și alta este să filmezi uneori poate și câțiva ani pentru un proiect.

Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte.
Lidia Andreea Ilie: Contrast, paradox, sete de cunoaștere

Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană?
Lidia Andreea Ilie: Noblețea spirituală.

Emilia Chebac: Ce personalitate admiri?
Lidia Andreea Ilie: Regizorul Werner Herzog. Îți relatez o întâmplare povestită de el într-un interviu. La un moment dat un producător i-a cerut să taie un moment lung de liniște, dintr-un montaj al unui film care urma să iasă pe piață, iar răspunsul lui a fost: „If I cut off this silence, I have lived in vain” („Dacă tai tăcerea asta, am trăit-o degeaba”)

Emilia Chebac: Consideri că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?
Lidia Andreea Ilie: Da, cred că ajută, (râzând) poate aș fi mai în măsură să văd cum mă ajută după ce câștig premiul. Acum serios, constituie un sprijin.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

 

Alexandru Mironescu

Film: Planuri de vacanță/SummerPlanning, regia Alexandru Mironescu – nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film românesc de Școală
*
Emilia Chebac: De ce ai decis să devii regizor/producător?
Alexandru Mironescu: Inițial nu am fost interesat de o carieră de regizor. Prima mea legătură cu cinematografia a fost în calitate de actor figurant la producția „Cold Mountain” care s-a filmat în România. Pe atunci aveam 14-15 ani. În liceu am experimentat: cântam și dansam încercând să identific dacâ sunt bun la ceva. Profa mea de actorie de la vremea respectivă făcea și ea figurație în „Cold Mountain”. Așa am ajuns și eu pe set la filmul lui Minghella. Eram fascinat de Nicole Kidman, Jude Law și toată desfășurarea de forță care se întâmpla în fața unui puști de 15 ani. Atunci am decis că vreau să fiu actor. Mi-am dedicat 2 ani, în perioada liceului, pregătindu-mă să dau la o școală de actorie din Statele Unite, dar m-am răzgândit și am ajuns la Facultatea de Jurnalism în București. Câțiva ani mai târziu, după ce am lucrat în televiziune, la 26 de ani, m-am reîntors la cinematografie cu gândul de a ajunge în scaunul de regizor.

Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte.
Alexandru Mironescu: Ambițios, încăpățânat și perfecționist.

Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană?
Alexandru Mironescu: Calitatea pe care o apreciez s-a schimbat de-a lungul anilor. Când eram adolescent apreciam la o persoana charisma, pe la 25-30 de ani succesul, astazi apreciez naturalețea.

Emilia Chebac: Ce personalitate admiri?
Alexandru Mironescu: Am avut mai multe modele în diferite etape ale vieții mele. Cel mai mult m-a impresionat discursul lui Matthew McConaughey la Premiile Oscar (2014) cu care am rezonat. Spunea că persoana către care aspiră este el peste 10 ani. Niciodată nu va ajunge să-și prindă idolul din urmă pentru că tot timpul va exista un decalaj de 10 ani. Încercând permanent să vizualizeze unde va fi el peste 10 ani, reușește să aibă tot timpul o miză, nu se lase distras și rămâne fidel principiilor importante pentru el.

Emilia Chebac: Consideri că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?
Alexandru Mironescu: Consider că orice festival care se întâmplă, orice echipă de oameni care fac încă un efort să sprijine cinematografia, mai ales filmul independent, sunt niște eroi.

Premiile contează, dar până la premiu e minunat că există o scenă unde creațiile, oamenilor foarte tineri care sunt la debut, se întâlnesc cu reacția sălii. Momentul când primești premiul, chiar dacă e scurt și trece ca un meteorit pe cer (toată experiența durează câteva minute) este suficient să-ți asigure destul combustibil ca să mergi mai departe.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

Manuel Cojocaru

Film: The Land of Nod, regia Manuel Cojocaru – nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film de Animație
*
Emilia Chebac: De ce ai decis să devii regizor/producător?
Manuel Cojocaru: Primul meu film l-am făcut acum 4 ani. Într-o zi am construit o mini machetă dintr-o cutie de carton și niște figurine din plastilină. Deși a ieșit ceva stângaci cred că atunci s-a declanșat pasiunea mea pentru animație. Consider că combină mai multe arte: pictura (Manuel este absolvent de liceu de artă), scenografia, muzică și scris. M-a prins pentru că pot crea o lume. Cum spunea Tarkovski „sculptez în timp” și cumva aceea creație rămâne nealterată în timp.

Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte.
Manuel Cojocaru: Încăpățânat (atât în sensul bun cât și în sensul rău), ambițios și excentric.

Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană?
Manuel Cojocaru: O combinație între disciplină și ambiție

Emilia Chebac: Ce personalitate admiri?
Manuel Cojocaru: Platon. L-am redescoperit recent pentru că în teza de doctorat scriu un capitol despre ce înseamnă la Platon nemurirea. M-a impresionat cât de mult a influențat Platon cultura europenă, dar în mod special metoda lui. Platon nu a pornit de la o doctrină, n-a încercat să construiască un sistem de gândire ci un mod prin care aborda orice problemă. Nu pornea la drum cu prejudecăți, cu teorii gata făcute ci le crea pe parcurs prin dialog și introspecție. O metoda care este eficientă în orice.

Emilia Chebac: Consideri că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?
Manuel Cojocaru: Adevărul este că nu știu în ce constau premiile, dar pentru mine simplul fapt că suntem băgați în seamă este mare lucru. Dacă ești independent și mai ales ești și singur (cazul meu) când faci un film este foarte ușor să te descurajezi. Te întrebi: Oare eu pentru ce fac toate lucrurile astea? Care-i miza? Prin nominalizare și premiu simți că valorezi ceva.

Emilia Chebac: Ce te face să mergi înainte când ești tentat să renunți?
Manuel Cojocaru: Cum am mai spus încăpățânarea mă definește. Nu vreau să accept că nu pot. Cred că mă alimentez cu ideea că, dacă aș renuța, ceilalți vor crede că nu sunt în stare. Merg înainte să-mi dovedesc în primul rând mie, apoi și celorlalți că se poate.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

Alex Pintică

Film: „Trecut de ora 8/No Singing After Eight”, regia Alex Pintică – nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film Românesc de Scurtmetraj
*
Emilia Chebac: De ce ai decis să devii regizor/producător?
Alex Pintică: Mi-au plăcut poveștile de mic copil și atunci mi-am dorit să învăț să le spun și eu la rândul meu. Eram în liceu și urma să mă pregătesc pentru admitere la UNATC când am avut ocazia să văd „California Dreamin” a lui Cristian Nemescu pe un ecran mare, într-un festival. A fost cea mai tare experiență cinematografică pe care am trăit-o vreodată.

Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte.
Alex Pintică: Pasionat, curios, dedicat, dar nu neaparat în sensul bun. Uneori atât de mult încât uit de mine.

Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană?
Alex Pintică: Cea mai importantă pentru mine este sinceritatea.

Emilia Chebac: Ce personalitate admiri?
Alex Pintică: Regizorul francez, Jacques Demy. Filmul sau, „Les Demoiselles de Rochefort”, m-a inspirat pentru proiectul cu care sunt în festival.

Emilia Chebac: Consideri că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?
Alex Pintică: Este important și necesar un astfel de festival unde poți descoperi oameni cu viziuni diferite față de mainstream, mai ales că de multe ori limitările bugetare te pot forța să găsești moduri creative de a rezolva problemele.

Formatul interviului are 5 întrebări (vezi și titlul) de la care mi-am promis să nu mă abat, dar se pare că nu mi-a reușit. Proiectul ideal la care visează Alex Pintică și întâmplările de la filmări sunt prea faine ca să le omit.

Emilia Chebac: Să presupunem că dispui de o sumă nelimitată care îți permite să faci un film cum îți dorești. Ce subiect ai alege?
Alex Pintică: Proiectul ideal ar fi un film de epocă ce s-ar petrece cu câțiva ani înainte de Marea Unire, undeva în Oltenia, în timpul Rusaliilor.

Emilia Chebac: O poveste de la filmări?
Alex Pintică: La ultima secvență n-am avut unde să stau, așa că am fost nevoit să mă ascund într-un dulap împreună cu laptopul de pe care se făcea playback.

Emilia Chebac: Cum a fost ultima zi de filmare?
Alex Pintică: Când am reușit să ajungem la ultima zi de filmare și am realizat că am recuperat orice întârziere suferită, cred că toți ne-am liniștit și a apărut sentimentul de workshop pe care mi-l doream. Una dintre actrițe chiar și-a dorit să ajute la tras sunet (bandă ghid pentru unul dintre cântecele în playback)

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

Fabian Soare – regie&producție

Film: The Sins of Adam, regia Fabian Soare – nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film românesc de Lungmetraj

Emilia Chebac: De ce ai decis să devii regizor/producător?

Fabian Soare: În copilărie fiecare dintre noi găsește o modalitate de a-și ocupa timpul. Eu mă uitam zilnic la filme pe CD-uri „ilegale”. În liceu am știut că vreau să devin actor. Nu mi-am imaginat însă niciodată că voi ajunge să scriu și să regizez. În facultate am realizat că actoria e plictisitoare. Deși studiam la Londra, după câteva luni m-am lăsat de actorie, dar am fost nevoit să fac un curs opțional – și acel curs era de scris scenarii. Am ajuns de nevoie, dar mi-a plăcut enorm. Sistemul nu era potrivit pentru mine. Citeam cărți și făceam eseuri, pe când eu voiam să fac film. După câteva luni am venit acasă cu jumătate de scenariu scris. Am continuat să scriu zilnic. În timp ce eu eram mândru rău, părinții și cei din jur erau oripilați de noua mea pasiune.

Filmul cu care particip la festival este rezultatul multor încercări: la început, am vrut să fac film în Londra, apoi am crezut că o să mă ia Castel Film într-un proiect, până am ajuns din ce în ce mai jos cu așteptările. În final, după jumătate de an de căutare am găsit echipa. Inițial filmul a fost scurtmetraj. După ce l-am terminat l-am arătat echipei și le-am spus că ar fi păcat să nu facem lungmetraj (eu aveam deja scenariul scris). Și am luat-o de la capăt.

Sunt un om care nu plânge ușor, prefer să țin în mine totul oricât de dureros ar fi. Dar anul ăsta cred că am plâns de 10 ori. S-a întâmplat pentru că a fost prea mult. În ultima zi de filmare, după ce au plecat toți, am izbucnit în plans. A fost un miracol, în fiecare zi era să se destrame totul.

Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte.
Fabian Soare: Perseverent, integru, disciplinat, ambițios.

Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană?
Fabian Soare: Integritatea.

Emilia Chebac: Ce personalitate admiri?
Fabian Soare: Cred că în viață se schimbă constant pe cine admiri. Acum îl admir pe Elon Musk.

Emilia Chebac: Consideri că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?
Fabian Soare: Pe mine, care sunt la primul film, festivalul mă ajută. Cum aș putea altfel să fiu cunoscut?

Formatul interviului are 5 întrebări (vezi și titlul) de la care mi-am promis să nu mă abat, dar se pare că nu mi-a reușit.

Emilia Chebac: Ai spus că fiecare zi a fost un miracol. O întâmplare de la filmări care ține de miracol?

Fabian Soare: Eram în a treia zi de filmare (la lungmetraj) și filmam în tramvai. Pentru mine era stresat. Nu aveam permis de filmare și nu purtam măști (în plină pandemie). Urmăream să văd dacă cadrul e ok și dacă nu ne va deranja nimeni. Acțiunea începea când pornea tramvaiul din stație. Fix în momentul ăla intră 2 polițiști. Îi rugasem pe pasageri să stea toți în față ca să putem filma. S-a lăsat o liniște totală. Cred că eram transpirat tot. Mă și vedeam plătind amenda, însă s-au uitat la mine și au întrebat „Ce faceți voi aici?”. „Filmăm un proiect pentru facultate”. „Foarte tare, noi mergem mai în față, să nu vă deranjăm”. Le-am mulțumit și, pentru că erau niște călători care vorbeau cam tare, i-am rugat să le spună să facă liniște.

Scriu pe emiliachebac.com.  Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

Roxana Văduva – Producător

Film: Vânătoarea de cerbi / The deer Hunting, regia Andrei Olănescu – nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film Românesc de Școală”

*

Emilia Chebac: De ce ai decis să devii regizor/producător?

Roxana Văduva: Așa au venit lucrurile, iar eu le-am îmbrățișat cu drag și curiozitate. Îmi place foarte mult să fiu producător. Consider că mă definește și mă completează ca actriță. În plus m-a făcut mult mai puternică. Mă bucur că, având un job stabil, pot să profesez acestă meserie.
Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte.

Roxana Văduva: Puternică, determinată, corectă.

Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană?

Roxana Văduva: Sunt mai multe: onestitatea, încrederea în sine un lucru care în ziua de azi cumva e mai greu de câștigat și inteligența.

Emilia Chebac: Ce personalitate admiri?

Roxana Văduva: Pe mama. M-a inspirat de mică și m-a susținut enorm în tot ce am făcut. O consider modelul meu. Pe cât este de puternică, pe atât de sensibilă. Am fost mereu prietene. M-a sprijinit chiar și atunci când nu am făcut alegeri bune. Sunt mândră de educația pe care mi-a dat-o. Roadele se reflectă în toate proiectele și realizările mele.

Emilia Chebac: Consideri că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?

Roxana Văduva: Clar, da! Existența acestui festival te face să simți că munca îți este apreciată, văzută și auzită. E fain să te conectezi cu alți oameni talentați.

Scriu pe  emiliachebac.com.  Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul meu de instagram.

 

 

 

Theo Herghelegiu – regizor și producător
Film: Toamnei 10/10 Autumn Street (coproducător Dan Vulc) – nominalizat la categoria „Cel mai bun Producător Independent pentru un Film Românesc de Scurtmetraj”

Emilia Chebac: De ce ai decis să devii regizor/producător?

Theo Herghelegiu: Fac regie de teatru din 1998, lucru la care s-au adaugat experiențele în domeniul actoriei de film, încă din vremea studenției, ceea ce a condus mai apoi la dorința de a trece și în spatele camerei de filmat. A fost o evoluție firească a lucrurilor.

La 2 ani voiam să fiu balerină, iar la 3 ani, când eram întrebată: „Ce vrei să te faci când o sa fii mare?” amuzam oamenii zicând: „artista de maimuțe la cinema”. Mai târziu, încercând să decodific de unde această idee, m-am gândit că văzusem vreun film la televizor, cu o dresoare de circ. Nu știu.

La 14 ani am știut că viața mea va fi legată de scenă și de lumea spectacolului. Ca Dorothy din „Vrăjitorul din Oz”, am urmat cărămizile galbene. Am făcut teatru, apoi când teatrul s-a intersectat cu filmul, am fost ispitită să experimentez și aici.

Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte
Theo Herghelegiu: Naivitate, toleranță, curaj.

Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană?
Theo Herghelegiu: Două calități sunt la egalitate pentru mine: demnitatea și omenia.

Emilia Chebac: Ce personalitate admiri?
Theo Herghelegiu: William Shakespeare

Emilia Chebac: Consideri că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?

Theo Herghelegiu: Orice eveniment artistic de calibrul unui festival, dacă e făcut profesionist, cum e cazul IPIFF, este un lucru binevenit nu doar pentru producătorii targetati de IPIFF ci și pentru toți artiștii din breaslă.

Meritoriu pentru IPIFF este că stimulează/premiază o categorie mai puțin băgată în seamă la noi: producătorul. Sunt puține ocazii când se pune spotul pe acestă categorie care este într-un con de umbră nemeritat.

Premiul funcționează ca recompensă spirituală, dar și ca stimulent. Te apuci să faci un film sperând ca el să ajungă la IPIFF, Oscar, Cannes…

Un premiu, indiferent de cine este oferit, indiferent de domeniu, reprezintă recunoașterea unei valori; a unui act artistic într-un moment dat. Poți să iei premiul pentru cel mai bun actor făcând un rol genial (mă refer la teatru) într-o seară în care a coborât îngerul și ai șansa ca un membru din juriul festivalului să fie în acea seară în sală. A doua seară poți să ai o cădere și să joci foarte prost. Același personaj și în același spectacol. Pe peliculă, actul artistic rămâne; nu se schimbă, dar principiul e tot ăla.

Deși formatul interviului are doar 5 întrebări (vezi și titlul) am mai suplimentat. De ce? Pentru că filmele, mai ales cele independente, nu se fac deloc ușor.

Emilia Chebac: O întâmplare de la filmări amuzantă pentru unii, dar în același timp stresantă pentru alții?

Theo Herghelegiu: Am avut de filmat niște exterioare cu ploaie, noaptea. Pentru cadrele largi ne-am lăsat la mâna lui Dumnezeu, pentru cadrele mai strânse am filmat cu o mașină de ploaie. Nu-ți închipui că am am avut ceva ca în filmele americane. Am folosit o cisternă de apă care mergea în spatele mașinii în care filmam. În cisternă stătea o persoană din echipa noastră de la tehnic, care, cu un furtun, arunca jetul pe parbrizul mașinii noastre simulând ploaia. La început a fost ok, dar când mașina noastră lua stânga/dreapta pe străduțe, ploaia ajungea cu întârziere pentru că cisterna nu lua curba simultan cu noi. Ploaia asta atipică i-a indus o tensiune grozavă producătorului – Dan Vulc, care conducea mașina și era și actorul principal. Pentru echipă a fost amuzant, dar pentru el, care era la volan, era atent să coordoneze ploaia, făcea acțiunea la cadru, dădea replica și se stresa că nu plouă pe parbriz, nu a a fost deloc amuzant. E o condiție a comediei, de altfel: când clovnul trist suferă în arenă, tot publicul de la circ râde. Dar, trebuie sa recunosc: la filmare, râsul a fost interior…

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul meu de instagram.