Fabian Soare – regie&producție
Film: The Sins of Adam, regia Fabian Soare – nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film românesc de Lungmetraj
Emilia Chebac: De ce ai decis să devii regizor/producător?
Fabian Soare: În copilărie fiecare dintre noi găsește o modalitate de a-și ocupa timpul. Eu mă uitam zilnic la filme pe CD-uri „ilegale”. În liceu am știut că vreau să devin actor. Nu mi-am imaginat însă niciodată că voi ajunge să scriu și să regizez. În facultate am realizat că actoria e plictisitoare. Deși studiam la Londra, după câteva luni m-am lăsat de actorie, dar am fost nevoit să fac un curs opțional – și acel curs era de scris scenarii. Am ajuns de nevoie, dar mi-a plăcut enorm. Sistemul nu era potrivit pentru mine. Citeam cărți și făceam eseuri, pe când eu voiam să fac film. După câteva luni am venit acasă cu jumătate de scenariu scris. Am continuat să scriu zilnic. În timp ce eu eram mândru rău, părinții și cei din jur erau oripilați de noua mea pasiune.
Filmul cu care particip la festival este rezultatul multor încercări: la început, am vrut să fac film în Londra, apoi am crezut că o să mă ia Castel Film într-un proiect, până am ajuns din ce în ce mai jos cu așteptările. În final, după jumătate de an de căutare am găsit echipa. Inițial filmul a fost scurtmetraj. După ce l-am terminat l-am arătat echipei și le-am spus că ar fi păcat să nu facem lungmetraj (eu aveam deja scenariul scris). Și am luat-o de la capăt.
Sunt un om care nu plânge ușor, prefer să țin în mine totul oricât de dureros ar fi. Dar anul ăsta cred că am plâns de 10 ori. S-a întâmplat pentru că a fost prea mult. În ultima zi de filmare, după ce au plecat toți, am izbucnit în plans. A fost un miracol, în fiecare zi era să se destrame totul.
Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte.
Fabian Soare: Perseverent, integru, disciplinat, ambițios.
Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană?
Fabian Soare: Integritatea.
Emilia Chebac: Ce personalitate admiri?
Fabian Soare: Cred că în viață se schimbă constant pe cine admiri. Acum îl admir pe Elon Musk.
Emilia Chebac: Consideri că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?
Fabian Soare: Pe mine, care sunt la primul film, festivalul mă ajută. Cum aș putea altfel să fiu cunoscut?
Formatul interviului are 5 întrebări (vezi și titlul) de la care mi-am promis să nu mă abat, dar se pare că nu mi-a reușit.
Emilia Chebac: Ai spus că fiecare zi a fost un miracol. O întâmplare de la filmări care ține de miracol?
Fabian Soare: Eram în a treia zi de filmare (la lungmetraj) și filmam în tramvai. Pentru mine era stresat. Nu aveam permis de filmare și nu purtam măști (în plină pandemie). Urmăream să văd dacă cadrul e ok și dacă nu ne va deranja nimeni. Acțiunea începea când pornea tramvaiul din stație. Fix în momentul ăla intră 2 polițiști. Îi rugasem pe pasageri să stea toți în față ca să putem filma. S-a lăsat o liniște totală. Cred că eram transpirat tot. Mă și vedeam plătind amenda, însă s-au uitat la mine și au întrebat „Ce faceți voi aici?”. „Filmăm un proiect pentru facultate”. „Foarte tare, noi mergem mai în față, să nu vă deranjăm”. Le-am mulțumit și, pentru că erau niște călători care vorbeau cam tare, i-am rugat să le spună să facă liniște.
Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.