Cinci întrebări cu Ciprian Ioan Iacob – interviu

Ciprian Ioan Iacob

Film: Genesis 2.1, regia Ciprian Ioan Iacob – nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film românesc de Scurtmetraj

Emilia Chebac: De ce ai decis să devii regizor/producător?

Ciprian Ioan Iacob: Sunt interesat de storytelling. De aici a pornit totul. Ca regizor independent (deși eu prefer storyteller) nu găsești mereu oameni, dispuși să-și rupă din timpul lor, care să te ajute să-ți pui în practică toate mofturile tale. Așa am ajuns să le fac singur, iar producător am ajuns de nevoie.

Bunicul din partea mamei îmi povestea când eram mic aventurile lui din război. Una dintre povestirile lui m-a inspirat pentru primul meu scurtmetraj pe care l-am facut. Aveam 5-6 ani pe atunci, dar mi-a rămas în minte și am simțit nevoia să o spun.

Emilia Chebac: Definește-te în trei cuvinte.
Ciprian Ioan Iacob: Let’s Do It!

Emilia Chebac: Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o persoană?

Ciprian Ioan Iacob: Cel mai mult apreciez skill-urile de comunicare și modul cum poate un om să empatizeze și să relaționeze. Apreciez modul cum persoane cu păreri diferite ajung să lucreze împreună și aleg, în loc de ceartă, să se îmbogățescă cu informații.

Emilia Chebac: Ce personalitate admiri?

Ciprian Ioan Iacob: E foarte simplu, Brâncuși. L-am descoperit în copilărie. Familia mea era pasionată de artă. Am primit artă de toate felurile, dar am fost fascinat de Domnișoara Pogany, de modul cum Brâncuși a reușit să simplifice formele. Sunt destul de reticent la tot ce trebuie explicat prea mult. Nu și Brâncuși. Te așezi lângă pasarea în zbor și vibrezi. Asta încerc să fac și eu cu proiectele mele.

Cu Alina Elena Iacob

Emilia Chebac: Consideri că festivalul IPIFF – prin premiile și recompensele oferite – sprijină producătorii de film independenți?

Ciprian Ioan Iacob: Orice demers de genul asta ajuta foarte mult. Dacă care pui împreună oameni creativi, care au ales varianta independentă, au șansa să învețe unul de la altul și să facă schimb de informații. Discuți cu un producător și afli că un proiect anevoios pentru tine a fost rezolvat de el într-un mod la care nu te-ai fi gândit.

Emilia Chebac: O experiență de la filmări?

Ciprian Ioan Iacob: Pentru sculptura care apare în film am adus vreo 30 kg de lut la locul filmării. Am modelat-o fix acolo împreună cu Dana Ceia (și ea producător). Scurt metrajul este despre un tip care își sculptează propria creație. O himeră intră în opera lui și prinde viață.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

În lipsa unui acord scris, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei emiliachebac.com, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe emiliachebac.com”, cu link, la finalul paragrafului.

One Reply to “Cinci întrebări cu Ciprian Ioan Iacob – interviu”

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Accept Politica de Confidențialitate.