Un interviu cu regizorul Nicolae Mărgineanu despre „Cardinalul”

Mă îndreptam spre sediul Ager Film să iau un interviu regizorului Nicolae Mărgineanu despre ultimul film al domniei sale – „Cardinalul”.

Era o dimineața de toamnă. Un soare blând punea în valoare vegetația năucitor de frumoasă de pe zidurile caselor. Îmi amintesc perfect pentru că încercam să mă concentrez pe ce vedeam și mai puțin pe ce simțeam. Chiar dacă mă documentasem temeinic și stăpâneam subiectul, ceva mă neliniștea. Iar aveam să răscolesc trecutul. Eram perfect conștientă că lumea închisorilor comuniste rămâne în continuare pentru mine o rană deschisă. Un subiect despre care se vorbește prea puțin: din neștiință, ignoranță sau nepăsare. Nu am o atracție nefirească pentru suferința consumată în acea perioadă așa cum se crede. Am, mai degrabă, o datorie morală, ca om care scrie, să vorbesc despre acest subiect.

„Cardinalul” un film tulburător de dureros, dar și tulburator de frumos a venit să facă dreptate unui om pe care comuniștii l-au scos din cărțile de istorie: Episcopul Iuliu Hossu.

Emilia Chebac: Cum a apărut ideea filmului „Cardinalul”?

Nicolae Mărgineanu: Episcopul Iuliu Hossu, printre ardeleni, este un nume foarte respectat. Dintre toți foștii deținuți politici, preoții greco – catolici, au fost considerați, prin atitudine și comportament, modele la cel mai ridicat nivel. Era foarte tentant să fac un film despre cel care, la 1 Decembrie 1918, a citit în fața românilor strânși la Alba Iulia proclamația Unirii. Iuliu Hossu a fost preot militar pe toată durata Primului Război Mondial oferind sprijin spiritual românilor din spitalele militare (Austria, Boemia și Moravia). În timpul celui de-al II-lea Război Mondial refuză să plece din Transilvania și rămâne alături de comunitatea de credincioși care ajunseseră din nou sub ocupația maghiară. A salvat mulți evrei clujeni de deportarea în lagărele naziste (fapt recunoscut de fostul rabin al Clujului Moshe Carmilly – Weinberger). În 1948 a fost arestat. A răbdat cu o consecvență de neclintit condițiile inumane prin care comuniștii au încercat să-i înfrângă rezistența. A preferat să rămână în închisoare decât să renunțe la cultul greco-catolic. Nici când i s-a propus titlul de Mitropolit al Moldovei nu s-a dezis de credința sa.

Emilia Chebac: Comuniștii au interzis, în 1948, cultul greco-catolic. Pentru a introduce cititorii în contextul acelei perioade povestiți ce s-a întâmplat cu credincioșii?

Nicolae Mărgineanu: Mulți dintre liderii greco-catolici erau deja arestați. În bisericile greco-catolice lumea venea la slujbă, dar nu era preot. Dacă din preoții tineri avea vreo unul curaj să țină slujbă noaptea venea duba după el și a 2-a zi biserica rămânea iarăși fără preot. Din acest motiv, oamenii s-au îndreptat spre bisericile catolice ale ungurilor, ceea ce pentru ardeleni a fost foarte dureros. În acele timpuri a existat o solidaritate, cum rareori se mai întâmplase, între români și unguri. Religia i-a unit.

Emilia Chebac: Care este diferența între greco-catolici și ortodocși?

Nicolae Mărgineanu: Greco-catolici și-au păstrat ritul ortodox, dar ascultau de Papă. Or asta nu le convenea comuniștilor. Dacă Patriarhul Bisericii Ortodoxe putea fi controlat, cineva din afara țării nu. De aceea, Vaticanul era considerat în slujba imperialismului.

Radu Botar

Emilia Chebac: Cum a ajuns Radu Botar să joace rolul Episcopului Iuliu Hossu?

Nicolae Mărgineanu: Bogdan Nechifor, cel care l-a jucat pe pr. Arsenie Boca în „Poarta Albă”, mi-a spus de Radu Botar: „Există un actor foarte bun la Turda, ar fi bine să-l încerci și pe el.” A venit la probă. Când a intrat pe ușă am simțit că el este. Era foarte aproape de Iuliu Hossu, tras la față, spiritualizat, un bărbat de 55 de ani al cărui chip nu trăda traiul bun al zilelor noastre.

A dat proba, dar nu i-am spus pe loc. Am vrut să fiu sigur, de multe ori m-am repezit să aleg pe cineva apoi a apărut altcineva mai potrivit. Am așteptat 2-3 zile până i-am dat răspunsul. La început m-am temut, el nu are experiență de film. Actorii de teatru au alte obiceiuri.

L-am coordonat destul de puțin. Nu a fost nevoie, a pătruns imediat în personaj și s-a identificat cu el. Chiar și la actorii foarte buni sunt momente când se simte partitura. La Radu Botar nu a fost nici o clipă vorba de așa ceva. S-a uitat pe sine însuși și a fost episcopul Iuliu Hossu. A fost extraordinar. Rareori se întâmpla așa ceva. Îl respect și îl admir foarte mult pentru acest lucru. Radu Botar a fost fără îndoială un dar trimis de destin.

Emilia Chebac: Credeți ca Radu Botar a fost intimidat de rol?

Nicolae Mărgineanu: Nu știu. A fost peste așteptările mele. Cred că s-a gândit la acest rol ca la o onoare și a dat ce a avut mai bun din el.

Episcopul Iuliu Hossu citind Proclamația Unirii în fotografia lui Samoilă Mârza

Și replica ei în „Cardinalul”

Emilia Chebac: Când am văzut „Cardinalul” am simțit că Radu Botar a avut binecuvântarea Episcopului Iuliu Hossu pentru acest rol. Dumneavoastră ce credeți?

Nicolae Mărgineanu: Filmam pe un câmp din apropierea Bucureștiului scena Unirii. Era ger și Radu Botar își pierduse vocea. L-am chemat la postsincron, dar nu a ieșit nimic. La avanpremieră de la Sighet (unde am fost invitați de Ana Blandiana) am luat aparatul de filmat sperând să mergem într-o pădure undeva unde era liniște. Nu s-a putut, Radu era tare grăbit. Atunci în curtea Sighetului am mai întregistrat încă o dată fără a avea originalul textului, noroc că avem eu pe telefon ce trebuia să spună, și aia a întrat în film. Vocea care se aude în scena Unirii la Alba Iulia este întregistrată la Sighet (exact acolo unde episcopul Iuliu Hossu a fost închis). De multe ori m-am gândit că Iuliu Hossu de acolo de sus ne urmărește. Uneori aveam senzația că este foarte aproape de noi.

Emilia Chebac: L-am văzut pe Toma Enache, regizorul filmului „Între chin și amin”, în filmul dvs. Cum a ajuns să joace în „Cardinalul”?

Nicolae Mărgineanu: Faptul că el a îndrăznit să facă un film despre Pitești mi se pare extraordinar. A reușit cu bani puțini să facă un film puternic și emoționant. Mă bucur mult să văd ca un regizor tânar a ales această direcție.

Este un actor bun, deși nu este actor. A mai jucat un rol principal în filmul lui „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”. Un film foarte frumos, poetic și special. Mi-a plăcut așa de mult încât atunci când am avut un rol pentru el i l-am dat. Ne simpatizăm reciproc și avem cam același traseu.

Emilia Chebac: Cum vă alegeți actorii?

Nicolae Mărgineanu: N-am o metodă. Îi aleg intuitiv când simt că aduc ceva bun personajului. Când este o partitură grea, cu mai multe replici, nu iau un actor începător. Dacă se poate prefer să lucrez cu aceiași actori. Între noi se creează o prietenie, iar când citesc un scenariu nou asociez un personaj cu un actor cunoscut. Identific mai ușor roluri pentru cei care îmi sunt dragi.

Avem nevoie de filme istorice

Emilia Chebac: De ce astazi se fac atât de rar filme istorice?

Nicolae Mărgineanu: Sunt foarte costisitoare. De aceea, m-am rezumat doar la închisoare și momentul Unirii. Mai aveam o secvență în timpul războiului (Primul Război Mondial) când preotul militar Iuliu Hossu îl întâlnește într-un cort de răniți pe fotograful Samoilă Mârza (Cristi Iacob) care este rănit. Au o discuție despre ardelenii care luptau într-un război ce nu era la lor (pe frontul austriac din Galiția și pe cel din Italia) și cu toate astea erau puși în prima linie. S-au purtat îngrozitor cu ei (din 70 000 soldați originari din Transilvania, 5000 erau români). Iuliu Hossu îi spune lui Samoilă Mârza: „Ai răbdare că până la urmă toată suferința asta va fi răsplătită.” A avut dreptate, iar cei 2 se vor reîntâlni în scena Unirii.

Episcopul Iuliu Hossu și fotograful Samoila Mârza (Cristi Iacob)

Iuliu Hossu a fost făcut episcop, la 32 de ani, de Carol împăratul Imperiului și rege al Ungariei prin decret imperial. Mi-ar fi plăcut să introduc o asemenea secvență, dar cum banii au fost puțini nu a fost posibil. Bugetul „Cardinalulul” a fost ca pentru un film de actualitate. Am avut noroc cu cei de la Jilava care m-au ajutat mult cu zeghele și chiria.

Emilia Chebac: Dle Mărgineanu sunteți greco-catolic?

Nicolae Mărgineanu: Sunt născut greco-catolic după tata, ortodox după mama. Cu decretul dat de comuniști, în 1948, am trecut cu toții la ortodocși. Soția mea (actrița Maria Ploae) este tot ortodoxă, copii născuți înainte de 1989 sunt tot ortodocși. E o stare de fapt. Mi-ar fi foarte greu să trec la greco-catolici. Am revenit la credință datorită actorului Dragoș Pâslaru (astăzi monahul Valerian). Când am filmat „Capul de zimbru” m-a întrebat: „De când nu te-ai mai spovedit?” Mi s-a făcut o rușine îngrozitoare și mie și soției. Așa ne-am apropiat, cu pași timizi, de biserica ortodoxă. Nici nu mi-a trecut prin cap să revin la greco-catolici.

Iată unde a dus o dezbinare făcută de statul comunist! Închipuiți-vă o biserică care a fost a greco-catolicilor, iar apoi 42 de ani a fost ortodoxă. Preoții ortodocși care au slujit acolo s-au implicat și au făcut îmbunătățiri. Normal că atunci când a fost redată greco-catolicilor au apărut conflicte.

Emilia Chebac: Ce reprezintă familia pentru dvs?

Nicolae Mărgineanu: Totul. Familia este înaintea profesiei. Să ai o relație de durata e un privilegiu, iar eu am avut mare noroc cu Maria. Acum când au venit și nepoții stabilesc o alta legatură decât cea părinte copil. Ca tata eram destul de ocupat și, din păcate, nu prea am avut timp de copii. Acum stau cu o plăcere extraordinară cu nepoții. Le ofer iubire, iar ei îmi dau înapoi înzecit. E minunat să descopăr cum li se contureaza personalitatea de la o săptămână la alta.

Emilia Chebac: De ce ați acceptat acest interviu?

Nicolae Mărgineanu: Nu refuz nici un interviu în perioda când filmul urmează să fie lansat. Din 2 motive: pentru publicitate, dar și pentru că, uneori, unii jurnaliști nu vin neaparat spre mine cu un gând bun și trebuie să fac fața și unor astfel de situații. Să nu spună că le întorc spatele. Nu e nici o supărare dacă scriu împotriva filmului.

Emilia Chebac: O provocare pentru mine. O persoană căreia să-i iau un interviu?

Nicolae Mărgineanu: Viorel Ilișoi – un reporter independent care face reportaje foarte temeinice. S-a angajat 2 săptămâni ca gunoier. După ce i-am citit articolul am un respect enorm pentru acestă profesie. Scrie cu talent, dar mai ales cu inima. Pătrunde în locuri unde nimeni nu vrea să pătrundă.

Răul și urâtul în „Cardinalul”

Binele și frumosul în „Cardinalul”

Emilia Chebac: De ce credeți că răul și urâtul seduce mai mult decât binele și frumosul?

Nicolae Mărgineanu: S-ar putea să fie o dezintoxicare. În timpul socialismului am trăit cu 2 personalități: acasă vorbeai ceva, în societate fie tăceai, fie vorbeai doar ce era permis. În momentul răsturnării orânduirii am avut parte de surprize care m-au oripilat. Doar lucrurile rele au ieșit la suprafață, foarte rar ceva bun. Mai mult, unora le era rușine să spună că fac bine. Și așa să faci bine a devenit desuet. Când de fapt să faci bine e ceva normal. Sunt mulți oameni anonimi care trăiesc frumos și au o credința morala exemplară. Astfel de oameni am întâlnit în cartea lui Viorel Ilișoi.

Emilia Chebac: Un eșec transformat în binecuvântare?

Nicolae Mărgineanu: Eram student în anul III la chimie. După revoluția din Ungaria a venit iar un val de arestări. În 1958 am fost dat afară din facultate. Mi-au spus că pot lucra ca muncitor în domeniu, iar eu prostul chiar am crezut. Nimeni nu voia să mă angajeze. Atunci am întâlnit oameni de un cinism brutal. Își beau cafea când mă respingeau. Un alt fiu de deținut politic, care lucra ca șofer, mi-a spus că era mare nevoie de șoferi și din acest motiv nu au mai fost atât de stricți cu dosarele. Am făcut școala de șoferi, iar apoi am condus tractor, autobuz, camion de lapte și de pâine. A fost o experiență frumoasă.

În 1964, când au ieșit ultimii deținuți politici, s-a renunțat la dosare. Chiar din foștii deținuti au intrat la facultate. Am fost reprimit la Chimie, dar nu am vrut să mă mai duc. Din foștii mei colegi doar 2 foarte buni lucrau în cercetare, dar munceau pentru lucrările șefului de partid. Restul făceau naveta, în provinie.

Aveam 27 de ani cand am dat la operatorie de film. Credeam că sunt bătran, dar majoritatea aveam aceeași vărsta. Am fost coleg cu Dan Pița și Mircea Veroiu. Între noi exista o libertate extraordinară de a discuta. A fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Deși am fost dat afară de la chimie, am ajuns să fac film, un domeniu de care sunt foarte mulțumit acum.

Emilia Chebac: Chiar dacă este un film istoric în „Cardinalul” apar răsturnări de situații care fac filmul extrem de atractiv. Cine a scris scenariul?

Nicolae Mărgineanu: Prima variantă de scenariu a fost făcută de mine după Memoriile episcopului Iuliu Hossu. Era liniar și destul de plictisitor. Bogdan Adrian Toma, scenaristul filmului, l-a transformat în altul, mai atractiv, dar fără a se abate de la traseul episcopului Iuliu Hossu.

A creat o poveste și un conflict, inventându-l pe capitanul Argeșanu (Ioan Andrei Ionescu) un torționar, fiu de preot, neobișnuit de inteligent. Tot rodul imaginației lui Bogdan este și Otilia (Maria Ploae) sora directorului închisorii care ne oferă informații prețioase despre starea de atunci. Preoții nu voiau să aiba de a face cu cei care aveau în familie torționari. A introdus și un poet (Richard Bavnoczki). Deși aceste presonaje sunt fictive în filmul meu, se știe că în realitate au fost multe asfel de cazuri.

Bogdan Adrian Toma a făcut filosofia la Cluj, a câștigat Loteria Vizelor după care a plecat în SUA împreună cu soția și copii. Acum este lector universitar la Chicago, dar cu sufletul este tot în România. Scrie scenarii foarte bune. A urmat acolo o școala de film și se simte asta în fiecare personaj și scenariu construit de el. Am colaborat foarte bine împreună.

Victimă și Torționar (Radu Botar și Ioan Andrei Ionescu)

Episcopul Iuliu Hossu și Otilia (Maria Ploae)

Poetul Enache Viziran (Richard Bavnoczki)

Emilia Chebac: Domnule Mărgineanu, până la urmă ce contează cu adevărat în viață?

Nicolae Mărgineanu: Dragostea și în profesie și în familie. Este singura care rămâne. Cine nu este capabil să ofere dragoste este un om sarac.

Emilia Chebac: Cum vă doriți să rămână „Cardinalul” în memoria spectatorilor?

Nicolae Mărgineanu: Ca un omagiu adus episcopului Iuliu Hossu.

Interviul cu dl. Nicolae Margineanu îl voi purta în suflet toată viața. Nu-mi amintesc, de când scriu pe acest blog, să mai fi avut o conversație atât de armonioasă cu cineva. Domnia sa mi-a anticipat întrebările incomode făcându-mi misiunea mult mai ușoară. E posibil că religia „Cardinalului” să deranjeze pe unii. Tocmai aici este marea provocare. Se știe că pentru caracterele mici religia devine un subiect inflamabil. Toleranța însă este apanajul sufletelor mari.

Ce aș putea să mai spun? Cât de impresionată am fost de generozitatea cu care mi-a vorbit despre echipa „Cardinalului”? Cu atât mai mult venind din partea unui om căruia viața i-a pus prea multe piedici. Dar domnia sa în loc să se înrăiască a devenit mai empatic. 50 de ani de comunism nu au fost suficienți să-i schimbe principiile, scara de valori și caracterul. Regizorul Nicolae Mărgineanu nu este străin de lumea pușcăriilor comuniste. Tatăl dumnealui, psihologul Nicolae Mărgineanu a făcut 16 ani de închisoare.

Tonul echilibrat, economia de gesturi, chipul luminos și plin de blândețe al regizorului Nicolae Mărgineanu, atât de rare în lumea noastră, m-au făcut să plec de la acest interviu cu o stare de bine și frumos. Cred în măreția sufletească a celor care înțeleg un sentiment și știu să-l transmită mai departe. Iar credința și dragostea care îl definesc pe regizorului „Cardinalului” cu siguranță au cântârit enorm în geneza acestui film.

Aș vrea să închei acest articol făcând trimitere la o scenă tulburătoate din film. Iuliu Maniu (fost prim ministru al României și președinte al PNȚ) și episcopul Iuliu Hossu se reîntâlnesc după 30 de ani la închisoarea Sighet. Își amintesc de 1 Decembrie 1918, momentul în care la Alba Iulia au stat în fața unei adunări de 100 000 de oameni.

Iuliu Maniu: Unde o fi acum mulțimea aceea?
Iuliu Hossu: Cu puțin noroc o să se adune din nou.
Iuliu Maniu: Preasfințite, trebui să trăiești să te adresezi din nou mulțimii.

Episcopul Iuliu Hossu a murit în 1970 și nu a mai avut acestă șansă. Prin „Cardinalul” interpretat magistral de Radu Botar, Iuliu Hossu se adresează din nou mulțimii. Am văzut filmul de 2 ori. Prima dată pentru a mă familiariza cu povestea filmului pentru interviul cu regizorul Nicolae Mărgineanu. A II-a oara am urmărit doar interpretarea lui Radu Botar. Oricât aș vrea să-i găsesc o scăpare cât de mică, nu reușesc. Și chiar dacă pentru unii cititori voi părea exaltată, cred cu tărie că, în „Cardinalul”, atunci când Radu Botar l-a interpretat pe episcopul Iuliu Hossu îngerii au coborât pe pământ. Mergeți să vedeți filmul! O să plecați de acasă cu fruntea în pământ, copleșiți de griji, și o să vă întoarceți cu spatele drept. Știți de ce? Pentru că una este să fii român ca Iuliu Hossu, episcopul Unirii și alta este să fii român ca un politician al zilelor noastre.

În 1969 un emisar special Papei Paul al VI-lea îi aduce la Căldărușani (unde episcopul Iuliu Hossu avea domiciliu obligatoriu) hotărârea Sfântului Scaun de a fi promovat cardinal. Guvernul Român pune o condiție: să plece la Roma și să nu mai revină în țară. Refuză. „Decât cardinal făra turmă la Roma, mai bine simplu păstor în mijlocul turmei mele.” Este numit cardinal „in pectore”. O denumire păstrată doar în inima papei, deoarece situația politică din Romania nu permitea să fie cunoscută public. Abia după moartea sa a devenit oficială. Iuliu Hossu a fost primul cardinal al nației române.

Moare în 28 mai 1970 ora 9:00, iar ultimele cuvinte au fost: „Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă.”

Pe 2 iunie 2019 Iuliu Hossu, episcopul Unirii, a fost beatificat de Papa Francisc, alături de alți 6 episcopi martiri: Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan și Alexandru Rusu.

Scriu pe emiliachebac.com . Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul meu de instagram.

Mai multe informații despre cardinalul Iuliu Hossu, episcopii greco-catolici închiși la Sighet și eroii care au făcut România Mare găsiți în cărțile Luciei Hossu-Longin: „Credință nepieritoare” și „Oameni mari care au făcut România Mare”.

Credit foto: pagina de facebook a filmului „Cardinalul”

2 comments on “Un interviu cu regizorul Nicolae Mărgineanu despre „Cardinalul””

  1. Florenta spune:

    Draga mea Claudia Emilia, este o binecuvantare in sine faptul ca ai reusit sa stai de vorba cu o asemenea personalitate, despre un asemenea eveniment. Cu fiecare articol, ne atragi spre lucruri mai bune. Iti multumesc si sunt mandra ca ma aflu pe lista prietenilor tai. Am toata admiratia pentru eforturile tale si pentru daruirea sufleteasca care se simte in orice scrii. Florenta

    1. emiliachebac spune:

      Multumesc! Indiferent cât de mult îți place să faci un lucru, sunt momente în care ai nevoie de validare. Apreciez enorm un feedback pozitiv care vine din partea unui om cu un istoric de viața ca al tău. Mă bucur dacă, prin articolele mele, reușești să uiti, măcar câteva minute, cu ce te confrunți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *