Etichetă: recomandare

Pe Ana vă invit să o cunoașteți prin intermediul unui articol mai vechi scris pe acest blog. Pasiunea ei pentru lectură o recomandă pentru rubrica lunară destinată împătimiților de carte.

1. O poveste legată de cărți?

Îmi aduc aminte cu nostalgie de clasa a X-a. Profesoara de limba română a organizat un cenaclu literar la care putea participa orice elev. Mi-a propus și mie să merg. Bineînțeles că îmi doream să testez și să cunosc oameni pasionați de cărți și creație, doar că eram tare timidă pe atunci și, de aceea, am acceptat cu greu invitația. Am facut un compromis și am cedat bazându-mă pe calitatea persoanei care lansase invitația. Asta nu m-a scutit de confruntarea cu o anxietate copleșitoare și frică de necunoscut. Ne-am întâlnit la biblioteca liceului, printre rafturile pline de cărți și cu doamna bibliotecară care-mi zâmbea complice: eram fericită și liberă să-mi spun crezul artistic de-atunci unor persoane la fel de sfioase și de încrezătoare în puterea de netăgăduit a cuvântului. Doamna profesoara ne-a așteptat cu ciocolată caldă, ceai, biscuiți, sugestii de lectură, teme de discutat în particular (lucruri care nu se spuneau la oră) și insistența de a citi ceva scris de noi. Eram eu, 2 fete de la filologie (una din ele pasionată de romane polițiste, cealaltă de SF), o fată de la pedagogic (implicată în activități artistice diverse – acum cântă într-un cor) și 2 frați amândoi la mate-info ca mine, unul a dat la teatru, celălalt la Universitatea din București, la matematică-informatică, dar amândoi scriau poezii și eseuri. Nu am cuvinte suficiente pentru a exprima ce s-a întâmplat acolo. Am fost fericită și asta e tot ce contează: o amintire plină de dor.

2. Un lucru inedit aflat dintr-o carte?

Fiecare din cărțile deschise și parcurse până la final mi-au dăruit un univers în așteptare. Descoperirea am făcut-o prin filtrul meu interpretativ, unic și personal, care mi-a oferit posibilitatea de a vedea ce alții nu văd. Cel mai mult și mai mult, ador să citesc date biografice despre un autor pe care de-abia îl descoper – aflu atât despre opera lui cât și despre ceea ce l-a/a îndemnat-(o) să scrie. Din acest gen de cărți am aflat despre punctele de vedere politice ale lui Kogălniceanu, despre perpetuarea rolului imaginației în creația romantică, despre plurivalența autorilor moderniști, despre drama existențială a lui Rembrandt. Datele biografice privite ca un interviu între autor și operă mediat de curiozitatea cititorului – iată ce găsesc eu inedit în cărțile pe care le citesc.

3. Când ai realizat că îți place să citești? Ai un ritual al lecturii, un loc preferat? Ce gen preferi?

Nu cred că am realizat vreodată „de ce” sau „când”, ci pur și simplu „cum”. Citind tot mai mult și mai variat, am început să prind gustul lecturii și am renunțat la plăcerea de a sta doar cu o carte în mână, învățând să privesc realitatea în față. Am început cu basmele, apoi cu „Legendele Olimpului”, Alexandre Dumas, Victor Hugo și ulterior cu autorii români. Începutul meu a fost fudamental francez de secol XIX, ca apoi să evoluez în universul magic al lui Poe, Kafka, în realismul psihologic al lui Dostoievski, Tolstoi, Marin Preda, Camil Petrescu, Eliade și lista poate continua.

Un ritual al cititului: oriunde, de preferință într-un mijloc de transport, lângă geam sedusă de mirosul de cafea proaspătă.

Genul preferat: combinație. Îmi doresc de la o carte să mă surprindă, să cuprindă cât mai multe elemente fără să-mi indice de la început în ce gen se încadreză.

4. Cum crezi că ar arăta lumea fără cărți?

Ca un Rai fără Dumnezeu. Știi că Dumnezeu există, dar se ascunde pe undeva și nu poți ajunge la El (parafrazare subiectivă după viziunea lui Borges legată de Paradis).

5. Recomandă 5 cărți. De ce?

• „Drum” – Ileana Mălăncioiu pentru îmbinarea descrierilor, asemănătoare lui Topârceanu, cu zbuciumul și suferința unui suflet atemporal care își caută sensul într-un peisaj rural, autentic, românesc.
• „El-Zorab” – George Coșbuc pentru că mi-a citit-o tatăl meu.
• „În fiecare zi…” – Romulus Vulpescu ador acest poet prin prisma vitalității limbajului și a jocului de cuvinte exploatat într-un fel de combinație între ludicul lui Arghezi și ironia lui Marin Sorescu.
• „În grădina Ghetsimani” – Nichita Stănescu doar citiți și e suficient. Apoi meditați.
• „Înotătorul” – Matei Vișniek exprimă totul în timp ce exprimă nimic.

Ce a citit Ana în ultima vreme:

 Pentru facultate:
– „Scrisorile lui Ion Ghica pentru Vasile Alexandri”
– „Împotriva interpretării” de Susan Sontag
– „Conceptul modern de poezie” de Matei Călinescu
– „Arta prozatorilor români” de Tudor Vianu
– „Frankenstein” de Mary Shelley
– „So bright and delicate” de Keats

 pentru propria plăcere:
– „Hanul lui Manuc” şi „Fotograful curții regale” de Simona Antonescu
– „Întoarcerea huliganului” de Norman Manea
– „Craii de Curte-Veche” de Mateiu Caragiale
– „Pe firul de păianjen al memoriei” de Cella Serghi,
– „Ocolul zilei în optzeci de lumi” de Julio Cortázar,
– „Întâmplări în irealitatea imediată” de Max Blecher,
– „Gluma” de Milan Kundera.

De fiecare dată, când mă întâlnesc cu un om pasionat de lectură, mă las prinsă în convesații interminabile, dar care îmi fac sufletul să vibreze de frumos, îmi notez titluri de cărți, autori și subiecte despre care îmi doresc să aflu mai mult. De aici, s-a dezvoltat ideea acestei rubrici „X recomandă”. Pentru iubitorii de carte, lunar pe acest blog, o persoană va răspunde la 5 întrebări. Primul articol va debuta cu Loredana Nicoleta Sandu.

1. O poveste legată de cărți?

Mi-am amintit de o întămplare, ușor amuzantă. Avem 9 ani şi obişnuiam să citesc la rând toate titlurile cărților din bibliotecă. Cu degetul treceam în revistă volum după volum. O carte îmi atrăgea atenția mereu „Venea o moartă pe Siret”, de Mihail Sadoveanu. În fiecare zi titlul rămânea acelaşi! Oare cine-i moarta asta, mă întrebam, cred că-i polițistă cartea?! L-am chestionat pe tata ce este cu moarta de pe Siret! A râs cu poftă şi mi-a zis „Lore, Lore, du-te repede şi citeşte cu atenție titlul!” Moarta s-a dovedit a fi de fapt o moară. Cartea lui Sadoveanu am citit-o mai tărziu când am dezlegat misterul.

2. Un lucru inedit aflat dintr-o carte? 

„Fata cu fragi”a Lisei Stromme este un roman plin de culoare, despre iubire şi pierdere, despre inocență, despre creativitate şi dorință, despre artiști şi lumea lor. Povestea stranie de iubire dintre pictorul norvegian Edvard Munch şi adolescenta Tullik Ihlen din regiunea Asgardstrad, a constituit sursa de inspirație a celebrului tablou „Strigătul” a lui Munch. Tânărul pictor, Edvard Munch, a fost un personaj controversat, căruia puțini contemporani au reușit să-i înțeleagă arta. Pornind de la o doză de adevăr, presărât apoi cu multă ficțiune subtilă, autoarea reuşește să capteze atenția cititorului. Titlul cărții, Fata cu fragi, este inspirat de un tablou omonim al pictorului Hans Heyerdahl, deşi, pe coperta cărții este reprezentat altă pictură „Fata pe plajă”. O recomand pasionațiilor de arta, mai ales de pictură. Celor care doresc să cunoască cum a luat naștere prima variantă a controversatului tablou „Strigatul” de Edvard Munch.

Malala Yousafzai (personajul din „Eu sunt Malala”– Christina Lamb). Pentru că era îndrăgostită de cărți, pentru că a vrut să studieze și să cunoască mai mult, Malala devine victima atentatului din 9 octombrie 2012 a unui grup de talibani. Deși a fost împușcată în cap nu numai că va supraviețui, dar ea va reuși să schimbe lumea strămtă în care s-a născut (regiunea Swat a Pakistanului). La 10 octombrie 2014 primește Premiul Nobel pentru Pace, „pentru lupta împotriva asupririi copiilor și tinerilor și pentru dreptul tuturor copiilor la educație, demonstrând tuturor că vocea ei poate fi auzită. O recomand celor care cred în dreptate, egalitate și respect.

Nu ştiam nimic despre pictorița Helga Weissová – Hoskova, artistă cehă de origine evreiască, absolventa a Academiei de Arte Plastice și Doctor Honoris Causa. Citindu-i cartea „Jurnal. Povestea unei fete care a supraviețuit holocaustului”, am aflat că este unul dintre puținii copii de la Theresienstadt care au supraviețuit războiului lui Hitler. Theresienstadt, o fortăreață construită la sfârșitul sec.al XVIII-lea de Iosef al II-lea în onoarea Mariei Tereza, devine în 1940 sediul Gestapo-ul din Praga și o escală în drumul spre lagărele de concentrare. (prin acest loc au trecut peste 32000 de prizonieri)

Destinul Helgai Weissová a fost mai fericit decât cel al Annei Frank („Jurnalul Annei Frank„) – o altă carte cutremurătoare. Două fete născute în acelaşi an (1929), care au scris fiecare un jurnal despre experințele din vremea Holocaustului. În timp ce Anne trăiește într-un spaţiu izolat, închis (Anexa), Helga trece prin patru lagăre (Terezín, Auschwitz, Freiberg, Mauthausen), experimentând pe viu cruzimea nazismului. Numai Helga va supraviețui, talentata Anne, va muri de tifos în februarie-martie 1945 , în lagărul de concentrare Bergen-Belsen. Regimurile care ard cărțile sfârșesc prin a arde și oameni. O recomand celor care cred în puterea omului de a nu se lăsa învins.

3. Când ai realizat că îți place să citeşti? Cărțile care te-au marcat, un ritual al lecturii, genul preferat?

De când am început să citesc. Și de atunci nu m-am mai putut opri. Din cartea lui Ionel Teodoreanu, „La Medeleni”, am învăţat să iubesc, să râd, să plâng și să mă bucur de viață. Deși eram doar o copilă, aventurile mușchetarilor lui Dumas sau „Misterele Parisului” lui Eugene Sue au fost pe gustul meu. Lupta adolescentul miop al lui Mircea Eliade, care caută să se descopere pe sine, a ocupat un loc aparte în sufletul meu de adolescentă. Cu „Cireşarii” lui Constantin Chiriță am căutat mormântul lui Ovidiu, am înghețat în zăpadă, am vizitat Peștera Neagră, m-am visat în castelul fetei în alb.

Am devorat „Pe aripile vântului” unicul roman al scriitoarei Margaret Mitchell. Așa am aflat despre perioada Războiului Civil din America, despre dispariția plantatorilor de bumbac și abolirea sclavagismului. Am admirat-o pe frumoasa și apriga Scarlett O’Hara, o luptătoare care a supraviețuit războiului.

„Război şi pace” cartea lui Lev Tolstoi mi-a deschis gustul pentru literatura rusă, pentru războiul Franţei napoleoniene cu Rusia generalului Kutuzov. O vedeam pe zburdalnica Natașa, care trece prea brusc de la copilarie la dragostea pentru Andrei Bolconschi. Din „Marile speranțe” a lui Charles Dickens, am învățat despre inocența copilăriei, despre vise şi iluzii, drame, mister şi iubiri. Lumea de la sat, demult apusă, din „Moromeții” lui Marin Preda mi-a stârnit curiozitatea şi a reuşit să mă captiveze.

Sunt o persoană care citeşte şi atât. Nu prea am obiceiuri legate de citit, nu am un fotoliu preferat, aşezat lângă şemineu. Eu mă delectez cu o carte, de cele mai multe ori seara, în pat, în linişte. Totuși, dacă stau să mă gândesc mai bine, cu siguranță am avut şi eu un loc al meu, special şi unic, unde îmi plăcea să citesc. Casa bunicii avea cerdac, un element tradițional, un brâu decorativ ce încingea locuința. Aici, cocoțată pe „slaiul sălii”, cum îi spunea bunica (un fel de mic pridvor), era locul meu favorit pentru lectură. Deasupra capului stăteau cuminți ciorchini dulci-acrişori de struguri (casa era împrejmuită de o boltă bogată de vița-de-vie), simțeam miros puternic de iarbă proaspată şi un parfum discret de busuioc. Îmi plăcea, din când în când, să ridic ochii din carte, să privesc cine mai trece pe drum, să dau binețe și să întind mâna după o boabă de strugure! În acel loc am descoperit lumea din cărți, atât de îndepărtată şi totuşi atât de aproape.

Pentru mine, prima pagină a unei cărți este decisiva, dacă îmi place, atunci sunt sigură că nu am dat greş cu romanul. Să ştiți că nu prea m-a dezamăgit acest lucru pănă acum, simt cartea de la prima filă!

Există, cu siguranță, un gen literar pentru fiecare persoană de pe planetă. Fie că citești literatura clasică sau contemporană, poezie, biografii, texte religioase, cărți motivaționale, romane politiste, SF sau de dragoste, trebuie să găsești ceva care să-ți capteze curiozitatea, să te țină legat! Eu nu mă împac deloc cu romanele SF și distopiile. Nu sunt pentru mine, deci nu citesc astfel de carți.

4. De ce îți place să citeşti? Cum crezi că ar arăta lumea fară cărți?

Nu îmi cumpăr niciodată cărți în format electronic! Prefer cartea tipărită, să simt textura filelor, să adulmec mirosul cleiului de legatorie și pe cel al hârtiei. Cărțile m-au ținut mereu de mână când am fost tristă sau când nimic nu mergea cum trebuie în viața mea. Ele nu m-au trădat, au fost îngăduitoare cu mine și mi-au zâmbit mereu de pe raft. Chiar și atunci când nu le acordam atenție, mă aşteptau cuminți până îmi făceam timp le răsfoiesc.

Dacă Emma Bovary – eroina lui Flaubert, Elizabeth Bennet – eroina lui Jane Austen ,Aaliya Sobhi – eroina lui Rabih Alameddine, micul Nicolae Moromete – eroul lui Marin Preda, erau îndrăgostiți de cărți şi de literatură, atunci eu, Loredana, eroina propriei mele vieți, oare aș putea să nu iubesc cărțile şi să nu fiu înconjurată de ele?!

Nu pot şi nu vreau să-mi imaginez o lume fără cărți, o lume fără aceasta portiță spre cunoaștere! Cartea este un vechi prieten al meu, fară ea aş trăi într-o lume crudă şi rece! Cărțile dau multă culoare vieții mele, ele fac parte din mine, cred că ne iubim reciproc!

5. Poți recomandă 5 cărți?

1. „Cele trei fiice ale Evei”, „Onoare”, „Bastarda Istambulului”, „Cele patruzeci de legi ale iubirii”, „Ucenicul arhitectului”, „ Palatul puricilor” sunt carțile scriitoarei Elif Shafak care m-au fermecat şi m-au fascinat în egală măsura (deşi pot marturisi că ultima carte „Cele trei fiice ale Evei”– a fost cea care m-a atins cel mai puternic).Tema principală a cărții este ideea de Dumnezeu, abordată din mai multe puncte de vedere, cel al Păcătoasei, al Nehotărâtei şi al Credincioasei. Romanele acestei frumoase scriitoare din Turcia sunt tulburătoare, personajele sunt complexe şi bine definite. Am citit pe nerăsuflate poveşti despre Istambul, despre crimă în numele onoarei, despre probleme legate de religie, feminitate şi tradiție, despre identitatea națională, despre cultura vechiului Imperiu Otoman, despre iubire şi relația cu divinitatea. Elif Shafak trăieşte într-o lume unde bărbații sunt la putere, iar femeilor le este încă dificil să fie independente. Şi totuşi, ea reușeşte, în cărțile sale, să îmbine cu măiestrie orientalismul şi europenismul,
Cartea într-o fraza: Femeia păcătoasă, femeia nehotărâta și femeia credincioasă în cautarea lui Dumnezeu!

2. Simon Sebag Montefiore este bine cunoscut pentru scrierile sale pe teme istorice. Bogăția și meticulozitatea descrierilor sale din romanul „Saşenka”, mi-a dezvăluit un scriitor informat, documentat și interesat de o perioada tragică din istoria Rusiei. Am continuat cu „Într-o noapte de iarnă” o poveste despre Moscova lui Stalin, în zilele sumbre de după cel de-al Doilea Război Mondial, o poveste despre sfârșitul războiului, despre victoria glorioasă asupra naziștilor, despre dictatura lui Stalin, despre oamenii din perioada comunismului, despre personalitățile și viețile lor, despre speranțe și sacrificii. Montefiore a surprins cu exactitate absurdul comunismului în acest roman. Acum sunt pregatita „să atac” și Romanovii. Este pe lunga mea lista cu cărți musai de cumparat.
Cartea într-o frază: Început și sfârșit de iubire într-o noapte de iarna rusească !

3. Când am citit cărțile lui Khaled Hosseini am descoperit un povestitor de exceptie, un om și un afganistan minunat. Hosseini este un scriitor afgan-american, dar şi medic. În urma succesului avut cu romanele sale, decide să-și încheie cariera de medic şi să se dedice total scrisului. Până în prezent a publicat trei romane: „Vânătorii de zmeie”, „Splendida cetate a celor o mie de sori”, „Și munții au ecou”. Cărțile lui Hosseini sunt sensibile şi tulburatoare, despre o lume fragilă şi nedreaptă, plină de ură, despre femei înveşmantate în burka, despre soți brutali și fară inimă, despre fanaticii religioşi din Afganistan, despre copii şi părinți. Scriitorul, deși barbat, scrie cu multă emoție, are un stil provocator, astfel încât nu ai cum să nu-i iubeşti cărțile, atât de tulburatoare şi pline de înțelesuri. Regret că nu sunt capabilă să spun în cuvinte ce am simțit atunci când i-am citit romanele!
Aș rezuma totul la un singur cuvant: emoție !

4.„Altfel…şi totuşi Alice” de Lisa Genova mi s-a părut un roman uimitor. Am descoperit o femeie care se definește prin realizările ei, care iubește și este iubită, dar care la 50 de ani află că suferă de o boala teribilă. Subiectul este greu, dar Genova scrie bine, prin pasaje care să-ți dea de gândit, acțiune cursiva, personaje conturate frumos de care cititorul ajunge să se atașeze și să le iubească pur și simplu.
Cartea într-o frază : Atunci când ți-e atât de dor de tine !

5. Pentru final am păstrat o scriitoare din România, Simona Antonescu. Cartea ei „Hanul lui Manuc” m-a cucerit iremediabil și a avut puterea să producă o mare schimbare în mine! Mi-a modificat percepția despre scriitorii români contemporani. Acum vreo 2 ani , datorită unei scriitoare de bestseller mioritic (nu vreau să dau nume, scriitoare m-a dezamăgit enorm) literatură română modernă era pentru mine un capitol închis.O mare greşala! Dar nu m-a lăsat inima şi, la început de an, mi-am propus să mai dau o şansă cărților scrise în zilele noastre.

Aşa mi-a apărut în cale această talentată şi extrem de sensibilă scriitoare! Îți mulțumesc dragă Simona Antonescu, pentru fericirea de a te cunoaște prin intermediul cărților tale excepționale. Așa că am cumpărat absolut tot ce a scris Simona Antonescu – „Darul lui Serafim” și „Fotograful Curții Regale”. Romanele ei se citesc cu nesaț, scriitoarea a conturat o lume plină de poveşti cu domnițe, boieri, vrăjitoare, cadâne și haiduci. Toate acțiunea romanului este împletită armonios într-un limbaj savuros încărcat de arhaisme, regionalisme, vorbe din bătrăni, proverbe şi zicători. Pentru mine a fost o încântare să o descopăr pe această scriitoare care cu multa răbdare și meticulozitate a reconstruit lumea din vremea lui Pazvante Chiorul (Pazvant Oglu, pașa din Vidin), o lume demult apusă și uitată, îmbinand perfect faptele istorice reale cu ficțiunea. Descrierile autoarei sunt atât de poetice, încărcate de metafore și simboluri.Voi recomanda tuturor s-o citeasca pe Simona Antonescu, o scriitoare talentată, care-și iubește personajele, un om special, prin care redescoperim povești din trecut, poveşti ce fac parte din noi. Creativitatea românească este puternică, scriitorii de azi sunt extrem de vii. Literatura romănească este singurul domeniul unde noi ne putem exploata specificitatea şi autenticitatea.
Cartea într-o fraza – Citește despre trecut ca să poți trai în prezent și să poți anticipa viitorul!

Acum citesc romanul Ligiei Ruscu ( istoric al Antichității şi universitar clujean) – „O dimineață la vânătoare” şi mă bucur de societatea bucureşteană a anilor 1830, de viața de familie din secolul al XIX-lea, de moravurile, intrigile din amor și din politică. Avem chiar şi o femeie – domniță polițist în carte, intrigi şi spioni, multe istorioare învăluite în parfum de epocă. Limbajul este specific acelor vremuri, ceea ce mie mi-a plăcut maxim, nu lipsesc umorul, ironia și sarcasmul. O carte excelentă și o surpriză extraordinar de plăcută!
O frază pentru carte: Un roman al boierimii valahe din perioada Regulamentului Organic.

Despre Loredana și cum ne-am împrietenit prin intermediul cărților găsiți aici.