Dacă aş fi psiholog, când mi-ar intra un pacient pentru prima oară în cabinet l-aş ruga să îmi spună ce cărţi a citit în ultimul an. Nu neaparat titlul, nu toţi sunt obsedaţi de liste ca mine, mai degrabă genul pe care îl lecturează şi de ce îl preferă. Aşa aş putea să înţeleg omul din faţa mea prin, intermediul cărţilor, ce anume îl pasionează şi cum evoluează cu ajutorul lor. Alegerea unei cărţi spune foarte multe despre un om.
Am decis să o citesc pe Michelle Gable – „Un apartament la Paris” inspirată mai întâi de copertă, dar şi de povestea din spate. Pentru mine copertele unei cărţi sunt foarte importante. O copertă bine aleasă te face să îţi doreşti să descoperi conţinutul, nu ar trebuie să se abată de la text, iar dacă îți dezvăluie lucruri noi cu atât mai bine. Cu copertele e la fel ca într-o poveste de dragoste, o copertă frumoasă cere obligatoriu un conţinut de calitate. Una fără alta nu prea funcţionează. Consider coperta tuşa finală, care alături de un bun conţinut arată că acea editură îşi respectă cititorii. În cazul de faţă fotografia cu pictura lui Giovanni Boldini îşi face foarte bine treaba.
Povestea este inspirată de un caz real. În 2010, la Paris este descoperit un apartament în care nu mai intrase nimeni timp de 70 de ani. Îmi amintesc că la vremea respectivă am citit pe net. Se făcuse ceva senzaţie în jurul ştirii. Că cineva avea să o pună într-o operă de ficţiune nu aveam de unde să ştiu atunci. Care recenzie m-a convins să cumpăr cartea? Nu îmi mai amintesc. Sigur una de încredere, eram şi am ramas destul de selectivă cu sursele de unde îmi iau informaţiile.
Eu, 2016. A fost anul în care am citit tot ce mi-a căzut în mână despre vieţile pictorilor (non-ficţiune şi ficţiune). Îmi doream să aflu poveştile din spatele unui tablou, ce însemnă pentru artist pictarea lui… să cunosc cât mai mult despre tehnica în care a fost pictat, materialele folosite, atelierul în care pânzele prindeau viaţă, despre muzele şi modelele artistului, lumea care l-a inspirat. „Un apartament la Paris” m-a dus într-o astfel de lume.
Romanul este structurat pe 2 planuri: trecut şi prezent. Epoca Belle Epoque în care a trăit frumoasa curtezană Marthe de Florian şi perioada contemporană unde trăieşte April Vogt, expert în mobilier european la casa de licitaţii Sotheby`s. Nu ştiu care mi-a plăcut mai mult, viaţa tumultoasă a celebrei curtezane care a frecventat lumea boemă a vremii unde îşi dădeau întâlnire poeţi şi artişti, care s-a lăsat adorată de importanţi oameni politici francezi, dar şi de pictorul italian Giovanni Boldini. Relaţia lor a atins punctul culminant în 1888 cu pictarea portretul Marthei, tablou care se va vinde ulterior la licitaţie cu suma record de 3,4 milioane dolari. Talentul pictorului, frumuseţea modelului la care se adaugă şi povestea descoperită în urma redeschiderii apartamentului îi creşte spectaculos cota. Prin jurnalul ei, această demimondenă de la sfârşitul secolul al XX-lea ne transpune într-o epocă plină de strălucire creionând personaje pline de viaţă ca Giovanni Boldini, contele Robert de Montesquion dar şi Parisul Belle Epoque: Opera Ganier, Maxim`s, Folies Bergere, Cafe Zephyr, Pigalle.
Ori îmi place mai mult viaţa lui April Vogt, trimisă la Paris de casa de licitaţii Sotheby`s ca să evalueze obiectele descoperite în apartament. April este cea care identifică prima tabloul lui Boldini. Hotarâtă ca toate americancele, cu ajutorul cărților de de vizită ascunse în interiorul mobilelor şi având acordul avocatului care se ocupa de moştenire de a citi scrisorile şi jurnalul faimoasei curtezane ajunge să o descopere pe adevărata Marthe de Florian. Pentru April munca la acest proiect e un prilej de a-i testa sentimentele fiind nevoită astfel să ia o hotărire care în final îi va echilibra viaţa personală.
Cu ce am rămas eu după cartea asta? Cu…picturile lui Boldini, imposibil de uitat, imposibil de confundat, imposibil să nu ţi se lipeasca de retina pe veci culoarea şi unicitatea tuşelor. Inimitabilul şfichiuit. Un detaliu care nu mai are nevoie de nici un comentariu.
Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul de instagram.
5 Replies to “Un apartament la Paris”
Mi-ai deschis saptamana…Iti multumesc pentru aceasta mica bijuterie plina de informatii care iti merg la suflet.
Frumoasa recenzie. Am ajuns aici prin clubul de carte. Nu sunt din România, nu voi participa din păcate, dar inca de pe Facebook si dupa ce acest articol m-ai convins sa citesc cartea. Fragmentul incercat pe Kindle din roman mi-a plăcut. Michelle din Paris 2020
Mulțumesc! Aștept să-mi spui dacă ți-a plăcut. Le voi spune membrilor clubului „Emilia,cărți&cafea” că cineva la… Paris citește împreună cu noi „Un apartament la Paris”