Cină cu Picasso – cartea lunii decembrie

N-am mai intrat într-o librărie de 3 săptămâni. Pentru mine este periculos să mă aflu într-un astfel de loc. Caut o carte, nu o găsesc și plec de acolo cu alte 3. De aceea, prefer să cumpăr cărți online. Nu e la fel de păgubitor. Teoretic așa ar trebui să stea lucrurile, în realitate e cu totul altă poveste. Cărțile pentru mine sunt echivalentul narcoticelor pentru toxicomani. Nu rezist. Standul cu noutăți se dovedește un fel de „cutie a Pandorei” pentru portofelul meu.

Căutam o carte și am plecat din Cărturești cu alta. Cină cu Picasso de Camille Aubray. Rezultatul, am avut parte de un week-end de vis. Un pictor, lumea artei, 2 perioade diferite de timp legate printr-un secret, un tablou misterios. Un scenariu deja cunoscut. Toate cărțile de care am scris până acum pe blog, respectă aceeași tematică. Cartea se adresează iubitorilor de artă și de gastronomie provensală. Ne plimbă pe Riviera franceză și pe urmele unui tablou pictat de Picasso. Bineînțeles, nu putea lipsi „excentricul” Picasso și nici poveștile de dragoste. Cartea este un roman de ficțiune, structurat pe 2 planuri trecut și prezent. Fapt absolut obligatoriu atunci când la mijloc este un tablou.

Franța 1936. Ondine are 17 ani și este fiica proprietarului unui mic restaurant, Cafe Paradis, din Juan-les-Pins. Într-o zi apare un client misterios, care nu va dori să ia masa la restaurant. Ondine îi va duce mâncarea la vila „din vârful dealului”. Clientul misterios se dovedește a fi Picasso. Ondine, cu inima frântă după tânărul Luc, pătrunde în „labirintul Minotaurului” și în lumea artei. Artistul o copleșește cu forța lui creatoare și cu personalitatea lui originală. Începe să creadă că Picasso îi va aduce lumea cea mare la ușă. În tot acest timp Ondine scrie într-o agendă meniul zilnic cu care îl răsfăță pe P. (nu apare cu numele întreg), notează preferințele personale ale clientului și modul cum adaptează fiecare rețetă în funcție de așteptările lui.

Ondine se implică cu tot sufletul la prepararea bucatelor poftite de Picasso. Devine expertă în a anticipa orice extravaganță gastronomică. Este mereu la înâlțime. Ajunge bucătarul personal al lui Picasso, care spune despre Ondine că este printre puținii chefi care nu l-au dezamăgit. Dovadă va avea mână liberă pentru a  pregăti meniul pentru 2 oaspeți importanți: Henri Matisse și Jean Cocteau. Cu trecerea timpului, cei doi ajung să fie din ce în ce mai apropiați. Este sedusă de stilul agresiv a lui Picasso de a picta. Devine model pentru „Femeie cu ceas” și „Fata din fereastră”. Maestrul îi promite ultimul tablou  lui Ondine. Măgulită și copleșită de atenția lui îi devine  amantă. Ondine se dovedește a fi doar un capriciu pentru Picasso, dar întreaga ei viață va fi puternic amprentată de întâlnirea cu marele artist.

2013 New York. În ajunul Crăciunului Celine, un make-up artist de la Hollywood, revine la casa părintească. Mama îi dezvăluie ascunzătoarea ei secretă, de unde scoate cadoul  de Crăciun. O agendă care a aparținut bunicii Ondine. Așa află că bunica ei i-a gătit odată lui Picasso, iar el i-a dăruit un tablou. În 2014 Julie, mama lui Celine suferă un AVC. Frații vitregi preiau controlul asupra averii familiei și vând toate lucrurile din casă. Mai puțin pe cele din ascunzătoarea secretă de care nu știau. Celine descoperă astfel că mama ei se înscrisese la un curs de artă culinară pe Coasta de Azur, împreuna cu Matilda. Nu este pasionată de gătit, dar își dorește cu disperare să găsească tabloul misterios. Pentru asta plecă în Franța cu mătușa Matilda, o pasionată profesoară de istoria artei. Cursul de gătit se dovedește un fiasco pentru ea. Își folosește toată energia făcând investigații pentru a găsi tabloul. Care s-a aflat tot timpul sub nasul ei. Îi ia  însă ceva timp să își dea seama de asta. Goana după tablou și dragostea care plutește în aer sporesc ritmul alert al romanului .

Rolul acestui articol este de a incita la lectură, nu de a deconspira conținutul cărții. Ce va descoperi Celine despre bunica Ondine întrece orice imaginație. Cum ajunge Ondine în America, de ce, cu cine? Asta va trebui să descoperiți. La fel și povestea de dragoste pe care o trăiește Celine în Franța. O lectură captivantă de Craciun. Asta dacă sunteți genul care preferă un Crăciun liniștit. Dacă iubiți arta, atelierele pictorilor, bucătaria provensală acestă carte va fi o încântare. Camille Aubray descrie gastronomia provensală în maniera în care Picasso își picta pânzele. Picasso și Ondine trăiesc fiecare pentru pasiunea lui. Fiecare vrea să ducă ceea ce iubește spre perfecțiune. Pasiunea mistuitoare care îi devoreaza pe amândoi se simte. Rezultatul se vede în tablourile lui Picasso și mâncărurile fără egal ale lui Ondine.

Cartea te plimbă prin cromatica fără cusur a Rivierei Franceze: Juan-les-Pins, Antibes, Moungis, Vallauris. Bucătăria franceză te răvășeste pur și simplu. Nu înțeleg cum francezii transformă această activitate, care mie mi se pare de-a dreptul istovitoare, în ceva extrem de senzual. Supă bouillabaisse, bouquet garni, cassoulet care fierbe 4 ore, miroton de vita preparat cu sos din unt, ceapă și oțet, rissole crocante din aluat franțuzesc, vol-au-vent, gavotte au chocolat, tartă cu cireșe. Preparate care îți răvășesc simțurile. Cei care rezonează cu bucătaria provensală pot citi cărțile lui Peter Mayle unde se vor delecta cu un regal gastronomic și cu un ghid plin de pitoresc al regiunii Provance.

Picasso, artistul înzestrat cu un ego la fel de mare precum faima lui, pictează cu o vitalitate care îi amețește pe cei din jur. Toți care vin în contact vor suferi metamorfoze.  Depinde de personalitatea lor. Cei puternici îi rezistă, cei slabi se supun. Ondine rezistă, dar pentru asta plătește un preț.

Totuși, așa tăcut cum era, Maestrul muncea din greu. Mirosul de vopsea ajungea până la parter. Mai mult decât atât, puterea de concentrare și ambiția lui de oțel erau palpabile, de parcă ar fi un cuptor masiv, imposibil de oprit, care, odată aprins, putea încălzi toată casa și ilumina fiecare încăpere. Ondine simțea cu toată ființa ei că în vila aceea se petreceau lucruri minunate.

– Și atunci, unul dintre ofițeri – cel mai în vârstă – vede pe masă o fotografie a tabloului meu, Guernica, acela care înfățișează bombardamentul fasciștilor, zise Picasso. Nazistul se uită la acel carnaj și apoi îmi spune „Tu ai facut asta?”. Iar eu îi răspund: „Nu, tu ai făcut-o”.

Mi-au trebuit 4 ani pentru a picta ca Rafael, dar o viață întreagă pentru a picta ca un copil, zise Picasso.

Nu putem obține întotdeauna ceea ce vrem, dar putem învăța să ne sacrificăm unele visuri ca să ne asiguram că viețile noastre nu se vor transforma în coșmaruri.

Lumea a fost sedusă de un bărbat puternic, așa cum a fost și va fi mereu.

Atunci când ajungi la sfârșitul funiei tale, faci un nod și reziști.

Nu am putut să nu mă întreb la finalul cărții: oare merită să te legi de lucruri, fie ele chiar și tablouri faimoase? După mine locul capodoperelor este într-un muzeu. Altfel devine obsesie, nu te lasă să dormi, te împovărează securitatea lor, nici măcar nu poți muri liniștit dacă știi numai tu de el. Asta pentru oamenii obisnuiți. Cei foarte bogați nu se confruntă cu astfel de temeri. Acolo este vorba doar de egoism și orgoliu. Cu cât pictorul este mai celebru, tabloul mai valoros cu atât orgoliul este mai satisfăcut. Faptul că te bucuri singur de un tablou valoros te face să crezi că aparții unei rase superioare.

Cartea se citește ușor. Cele mai mari dileme le-am întâmpinat în domeniul gastronomic. În rest, o lectura lejeră de sfârșit de săptămână.