„Ultima Romantică” – Hannah Pakula (cartea lunii ianuarie 2018)

RM7

Regina Maria – lucrare Maria Parascan

Hannah Pakula (soția faimosului regizor Alan J.Pakula) a descoperit-o pe Regina Maria în anii liceului cînd a tradus un poem despre ea. Mai târziu o descriere citită într-un roman a făcut-o să se îndrăgostească de această personalitate legendară. Între timp a studiat literatura comparată. Fiind dotată cu talent scriitoricesc, dar și ambiție și răbdare pentru a cerceta ani întregi surse din arhive și biblioteci, a scris Ultima Romantică, o biografie care l-a sedus până și pe marele scriitor Graham Greene.

RM2

Principesa Maria

La sfârșitul secolului al XIX-lea, în 1875, se naștea Maria de Edinburg, nepoata reginei Victoria și a țarului Alexandru al II-lea, care se va căsători cu prințul moștenitor al unui regat tânăr, România. Principesa Maria odată ajunsă la București va fi nevoită  să învețe să trăiască într-o altă lume decât cea cu care fusese obișnuită. Va ajunge să iubească țara adoptivă cu atâta patimă, încât odată devenită regină va face orice îi va sta în putință pentru a ajuta România și poporul său.

În anii dificili ai Primului Război Mondial, acolo unde era Regina Maria încolțea speranța. Pentru ea, soldații mergeau la lupta cu gândul la victorie. A fost cel mai bun om de PR al Romaniei. Împreună cu  Ionel Brătianu a avut o implicare majora la constituirea României Mari. O femeie pasională, o regină cu o viața care a cunoscut triumful dar și declinul, o mamă care a pierdut un fiu, o scriitoare de succes. Frumoasă, spectaculoasă și excentrică cu o puternică forță de seducție asupra oamenilor obișnuiți, a moharhilor, a oamenilor politici, dar și asupra presei internaționale, a rămas pentru eternitate în istoria mare a acestei țări. Cei 50 de ani de comunism nu au putut șterge din memoria românilor pe Regina Maria. Marile personalități nu pot fi uitate.

Acomodarea în România nu a fost ușoară. Cea mai frumoasă principesă a Europei vine într-o țară nesigură cu o societate groaznică și un popor barbar ( părerea de atunci a aristocrației europene despre România). Împăratul Franz Josef spunea: Ați trimis ceva mult prea frumos în România. Nimic nu îi place. Găsește apartamentele personale întunecoase, pompoase, reci și neospitaliere. Recepțiile oficiale date în cinstea ei îi displac. Nu este învățată să se supună. Regele Carol I controla permanent tânărul cuplu. Odată cu venirea copiilor apar dispute între principesa Maria, Regele Carol I și Regina Elisabeta. I se cerea să nască prinți și să fie decorativă, nu era lăsată să facă nimic. Singurul care i-a văzut potențialul și s-a purtat în consecință a fost Ionel Brătianu.

Principesa este contrariată de clasa superioară din România. Nobilimea română era foarte inteligentă. Spre deosebire de descendenții aristocrației europene care s-au evidențiat prin curaj, nobilii români s-au evidențiat prin abilitatea de a supraviețui. Înjosindu-se în fața turcilor, mituindu-i, experți în arta disimulării și țeserea intrigilor, românii au procedat așa pentru a-și păstra capetele și averile. Apoi melanjul, prin căsătorie, dintre boierimea română și fanarioți a sporit și mai mult duplicitatea și avariția. Dacă mai adăugam și o mândrie dusă la extrem față de originile romane și imitarea servilă a francezilor avem portretul unei aristocrații unice în Europa. În acest climat a „aterizat” tânăra  englezoica de numai 17 ani Maria de Edinburg.

Autoarea cărții are o abordare diferită asupra vieții Reginei Maria. Mută centrul de interes pe  aspecte care nu au fost exploatate suficient în alte biografii și omite altele care au fost prea mult expuse. N-am să povestesc cartea, dar am să punctez câteva direcții cu care am rezonat. Altcineva cu siguranța va avea alte preferințe. Cartea are 526 de pagini, un scris mult prea mărunt pentru gustul meu, în concluzie suficient material care să satisfacă toate gusturile. Nu conține fotografii.

RM3

Semnătura Reginei Maria

Nu este un secret pentru nimeni că regina Maria era pasionată de scris. A început cu publicarea basmelor pentru copii. Scria într-un ritm alert, ideile îi curgeau spontan. Mai târziu trece la lucruri mai serioase. Unii au  acuzat-o că a pus prea mult patos în descrierea calvarului prin care a trecut România în timpul războiului. Alții i-au spus că nu ar fi stricat o a II-a revedere a materialului scris. Indiferent de lipsurile literare, Regina Maria a știut întotdeauna să găsească acel detaliu emoționant care anula aceste neajunsuri.

Scria dimineața foarte devreme. La ora 8 era deja pe drum pentru îndeplinirea obligațiilor regale. Vizita spitale unde stătea de vorbă cu răniții, călătorea pe front unde ridica moralul sodaților, avea în permanența mașina plină cu provizii. Aceste provizii ajungeau la țărani, soldați, prizonieri de razboi și evreii înfometați din Iași. Pentru ea toți erau oameni în suferința și trebuiau ajutați. Nu făcea diferențe. După 1918, când războiul s-a terminat, Regina Maria scria câte 2 ore în fiecare dimineață, iar după amiezile vizita satele sărace unde mergea cu alimente și îmbrăcăminte. Ajungea acasă târziu, de multe ori după lăsarea întunericului. Drumurile erau proaste. Mașinile se împotmoleau în noroi. Iarna era și mai greu. Regina ajungea la Cotroceni înghețată și udă.

După 1934 este invitată la Londra cu ocazia publicării primul volum al autobiografiei The story of My Life / Povestea vieții mele. S-a bucurat de recenzii bune din partea prietenilor. Recenziile criticilor au fost aproape la fel de bune. A fost lăudată pentru arta cu care a știut să creioneze portrete precum și descrierea unei lumi care dispăruse. I se reproșează lipsa de penetrare psihologică și absența adâncimii în interpretarea datelor istorice. Chiar și cu aceste minusuri,  memoriile reginei au fost decorul perfect pentru o romantică incurabilă cum a fost Regina Maria.

Seara lua foarte rar masa cu Regele Ferdinad și copiii. De obicei, rămânea în apartamentele ei unde mânca singură în timp ce citea.  Era la curent cu ultimele apariții literere. Citea foarte mult. Pachete cu cărți din Franța și Anglia îi soseau regulat.

Stăpânea arta conversației dublată de o extraordinară empatie. Regina Maria avea o calitate aparte, știa să trateze cu oamenii. Oficialitățile României, trimise la Conferința de Pace (1919) din Paris, erau într-un impas. Negocierile nu ajungeau la nici o finalitate. Tratatul de alianța părea că nu va fi respectat. Brătianu intră în dispută cu liderii Conferinței. Ministrul francez în România contele de Saint-Aulaire văzând cum Brătianu își pierde credibilitatea are o idee genială. Regina Maria este trimisă la Paris, în misiune neoficială, pentru a pleda cauză României. Tratatul a fost un triumf. Suprafața țării s-a dublat. Am primit Transilvania, aproape toată Bucovina, Basarabia, sudul Dobrogei și două treimi din Banat.

Românii mei au o încredere aproape mistică în puterile mele, asta mă flatează și îmi dă curaj, dar, în același timp, mă sperie. Cuvântul unei femei nu poate schimba fața unor evenimente atât de importante. La încoronarea țarului Alexandru al II-lea a văzut, pentru prima dată, ce influență are asupra oamenilor importanți. La Paris era ultima speranță a României și nu avea de gând să piardă. Cuvântul ei a modificat cursul evenimentelor și a configurat harta Romaniei. A făcut o echipa extraordinară cu Ionel Brătianu, care a pregătit-o foarte bine pentru acest rol.  I s-au pus la dispoziție cifre, i s-au explicat detaliat fapte și ce este mai important i s-a cerut să profite de înrudirea cu monarhiile europene.

RM4

Regina Maria

Încoronarea de la Alba Iulia – 15 octombrie 1922. După agonia războiului a venit și timpul victoriei. Se înfăptuise Romania Mare. Regina Maria vroia o încoronare pe măsură. Și-a dorit o procesiune medievală și asta a avut. A folosit ca sursă de inspirație încoronarea lui Nicolae al II-lea și a Alexandrei. Le-a cerut doamnelor din familia regală care au participat la procesiune să poarte auriu, restul doamnelor au purat mov (culoarea preferată a reginei) și argintiu. Regina Maria s-a îmbrăcat într-un veșmânt auriu-roșiatic, peste care a purtat o mantie aurie brodată cu emblemele tuturor provinciilor și snopi de grâu (principala bogăție a României). La gât purta un colier extravagant din diamante terminat cu un safir gigantic, de la Cartier. A fost darul de încoronare primit de la regele Ferdinand.

Coroana, purtată la procesiune, era o copie după cea purtată de doamna Despina Milița soția lui Neagoe Basarab. Concepută de Costin Petrescu, în stil bizantin, realizată de casa Falize, confecționată din aur din munții României, cântărea 2 kilograme. Pietrele alese arată latura romantică a reginei: opal, ametist, turcoaz, granat, calcedonit și turmalin. Este plină de simboluri: motive florale și crucea gamată. Inedite pentru o coroană sunt cele două pandantive: unul are gravat pe el stema Regatului României, cel de al 2-lea cu simbolul ducatului de Saxa-Coburg și Gotha. Regina Maria a purtat coroana în stil bizantin, peste un văl fin din fir aurit. A fost o apariție care a lăsat audiența fără suflare.

RM5

Coroana Reginei Maria este expusă la Muzeul Național de Istorie al României

Funeraliile Reginei Maria. A murit pe 18 iulie 1938. Este partea din acestă carte care a avut cel mai mare impact asupra mea. Am citit-o de Crăciun. Aveam încă proaspătă în minte o altă înmormântare, cea a regelui Mihai I. Fără să vreau am făcut comparații. Regina Maria și Regele Mihai au fost cei mai iubiți monarhi ai României. Carol I a fost temut, Ferdinad a fost admirat, dar nu au fost iubiți. Regina Maria a pus umărul la făurirea României Mari, a fost pe front alături de soldați era nomal ca romanii s-o iubescă. Regele Mihai a fost promotorul actului de la 23 August 1944, dar a fost alungat de comuniști și a lipsit din țara 50 de ani. Cu toate astea romanii l-au iubit pentru existența de martir de care a avut parte. Cred că reginei i-ar fi plăcut să scrie despre omul care a devenit nepotul ei. Talentul reginei ar fi găsit cu siguranța zeci de detalii care să emoționeze. Sensibilitatea ei ar fi exploatat cu succes personalitatea Regelui Mihai.

La 20 iulie este adusă la București și expusă pe catafalc la Palatul Cotroceni. 4 ofițeri din Regimentul 4 Roșiori au stat permanent de gardă . Timp de 3 zile, mii de oameni s-au perindat la căpătaiul reginei. Spre sfârșitul celei de-a treia zi, palatul a fost deschis muncitorilor. Maria a cerut ca la înmormântarea ei nimeni să nu poarte negru ci mov, iar florile să fie roșii. În acele zile Bucureștiul a fost mov. Drapele și stegulețe mov au fost arborate pe tot traseul pe unde a trecut cortegiul. Sicriul a fost drapat în mov purtând steagul și corona reginei.

În ziua înmormântării, după o slujbă privată pentru familie, ieșirea din palat s-a făcut pe muzica lui Wagner. 6 ofițeri din Regimentul 4 Roșiori au purtat sicriul sub un acoperământ din mătase mov. A fost așezat pe un afet de tun drapat în mov, tras de 6 armăsari negri.

Garda  a dat onorul, drapelele au fost coborâte în bernă, au răsunat trâmbițele, orchestra  armatei a intonat imnul național și cortegiul a pornit încet, în dangătul clopotelor de la toate bisericile din București și însoțit de zgomotul avioanelor care zburau la mică înălțime. Procesiunea a fost condusă de membrii Regimentul 4 Roșiori al reginei, care purta săbii cu panaș mov, și de 100 de veterani invalizi, însoțiți de surori ale Crucii Roșii, îmbrăcate în alb. În urma lor venea preoțimea ortodoxă, înveșmântată în spectaculose straie bizantine și 100 de preoți cu potcapuri negre, cu lumânări aprinse și cădelnițe cu tămâie. Regele Carol i-a adăugat cortegiului și pe cavalerii Ordinului Mihai Viteazul, care-și purtau mantiile albe drapate spectaculos pe un umăr. În fața catafalcului mergea ministrul Curții Regale, care purta, pe o pernă de catifea mov, coroana medievală pe care Maria și-o concepuse pentru propria încoronare. Afetul de tun era însoțit de 4 foști prim-miniștrii, care purtau concarde mov.

In gară, sicriul a fost amplasat pe un vagon deschis și a pornit spre Curtea de Argeș. Un drum de 2 ore a fost parcurs în 6 ore. Trenul a oprit de multe ori ca românii să își poată lua rămas bun de la Regina Maria. Mii de țărani, cu lumânări în maini, împreună cu preotii satelor de unde proveneau stăteau îngenuchiați de-a lungul căii ferate. Se spune că s-au aruncat atâtea flori încât soldații din garda de onoare riscau să moară sufocați. De la gara din Curtea de Argeș pâna la biserică, pe o distanță de 9 kilometri, erau delegații de țărani din toată țara îmbrăcați în costume populare. Un vizitator englez povestea că, dacă n-ar fi văzut lacrimile de pe chipurile oamenilor, ar fi crezut că asistă la o sărbătoare triumfală.

RN6

Regina Maria (detaliu) – Maria Parascan

În 1899, într-un moment zbuciumat, cam asta gândea principesa Maria despre romani… Sunt anglo-saxonă, iar voi sunteți latini. Sunt din fire încrezatoare, cred în Bine, în Dumnezeu, în Dreptate, în Dragoste și în Mila. Voi sunteți sceptici, cinici, la voi nimic nu e sfânt, vă bateți joc de toate, peste tot vedeți urâțenie și trădare, nu credeți într-o inimă curată. Voi vedeți latura urâtă și întunecată a oricărui lucru, pe când eu o văd pe cea luminoasă. Eu cred în idealuri, în fidelitate, în onoare, în bunăvoință.

La finalul vieții sentimentele Reginei Maria se transformă într-o declarație de dragoste… Țării mele și Poporului meu… Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veșnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima data mâinile pentru o binecuvantare. Te îmbrățisez iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută. Am credința că v-am priceput: n-am judecat, am iubit…

Niciodată  nu mi-au plăcut formele și formulele, nu prea luam uneori seama la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul și am visat să traiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăiește cum poate, nu cum ar dori. Dar când îți vei aminti de mine, Poporul meu, gândește-te ca la una care a îndragit viața și frumusețea, care a fost prea cinstita ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingatoare, prea iubitoare ca să judece. (Joi 29 iunie 1933)

Între cele două mărturii s-au scurs 34 de ani și un destin de excepție care rămâne un model și astazi.

Admir la Regina Maria:

  • credința în BINE: a venit la 16 ani într-o țară straină unde a trebuit să se adapteze la o alta cultură, la o altă tipologie umană. Pentru credința pe care și-a păstrat-o în bine a plecat omagiată și iubită de poporul român;
  • credința în FRUMOS: iubea marea, florile, pictura, călătoriile, echitația, înfrumusețarea locuințelor, bijuteriile. În urma ei a rămas Balcicul, Pelișorul, Cotroceniul, stilul neoromanesc, memoriile, jurnalele și coroana (deși făcută la o casa de bijuterii din Paris a folosit aur din… Munții Apuseni);
  • credința în LOIALITATE: Când a depus juramantul ca regină nimic nu a mai avut prioritate… doar România. A făcut tot ce i-a stat în putință ca Romania să devină Romania Mare. S-a angajat într-o campanie diplomatică pentru recunoașterea internaționala a noului stat român fără precedent;
  • credința în OAMENI: pe care și-a păstrat-o indiferent cum au fost interpretate acțiunile ei.

Odihnește-te în pace, frumoasă regină! Chiar dacă nu ai trăit mereu în lumina soarelui, prin tot ce ai făcut ai adus lumina soarelui peste… Romania! Ne-ai învățat să credem în valori, ne-ai făcut să aspirăm către „idealuri, fidelitate și onoare!”

2 comments on “„Ultima Romantică” – Hannah Pakula (cartea lunii ianuarie 2018)”

  1. Florenta spune:

    O pagina de istorie indepartata, dar care trebuie sa ne indemne spre a deschide mai des o carte de istorie. Nu stim nimic despre noi, daca nu intelegem circumstantele in care am evoluat.

    1. emiliachebac spune:

      Regina Maria ar trebui să fie o pagină de istorie… prezentă! Am să mai revin cu articole pe această temă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *