Interviu cu Mihaela Preda despre anxietate, depresie și cărți

Ideea unui interviu cu Mihaela Preda mi-a încolțit la ultima ediție a clubului de lectură, Emilia, cărți &cafea, pe care îl moderez.

Când a intrat la Cascara Coffee Shop, gazda clubului de carte, am fost impresionată de naturalețea ei. Purta o ținută minimalistă: cămașă de culoarea cârtiței și un pantalon negru cu talie înaltă. Mijlocul, extrem de zvelt, era încins cu o eșarfa roșie. Mărgele barbare, un machiaj lejer și inconfundabila tunsoare franțuzească. Sunt atrasă de outfiturile cu identitate, care semnalează creativitate și o doză subtilă de visare, dar fără a face rabat de la comoditate. Eram uimită. În fața mea stătea librareasa Emma Valentini din „Libraria iubirii”.

La întrebările mele, Mihaela a fost printre curajoșii care s-au înscris imediat la cuvânt, nu înainte de a puncta „Mi-ar plăcea ca toată lumea să poată să-și exprime părerea, să nu existe cineva care să monopolizeze conversația.” Apoi aruncându-și discret privirea pe o pagină plină de însemnări a început să vorbească. Dacă la început am apreciat că militează pentru egalitate de șanse, când i-am zărit notițele m-a cucerit definitiv.

Cu ceva timp în urmă am scris o recenzie pe blog care începea așa: „Dacă aş fi psiholog, când ar intra un pacient, pentru prima oară, în cabinet l-aş ruga să îmi spună ce cărţi a citit în ultimul an. Nu neaparat titluri, nu toţi sunt obsedaţi de liste ca mine, mai degrabă genul pe care îl preferă. Aş vrea să înţeleg omul din faţa mea prin intermediul cărţilor şi cum evoluează cu ajutorul lor. Alegerea unei cărţi spune foarte multe despre un om.” (Recenzia o puteți citi aici.) Nu bănuiam atunci că peste ceva timp îi voi lua Mihaelei Preda, un psiholog îndragostit de cărți, un interviu.

Mihaela Preda este psiholog clinician şi psihoterapeut (psihoterapie cognitiv-comportamentală) la Spitalul Clinic CF2 Bucureşti. În paralel profesează și în practică privată. Cum interviul cu Mihaela Preda nu se adreseaza unei publicații de specialitate, am rugat-o să răspundă în așa fel încât conținutul acestui articol să ajungă la cât mai multe persoane. Am provocat-o să vorbească despre afecțiunile care macina în prezent omenirea (anxietatea și depresia), despre întâmplări amuzante petrecute în cabinetul de terapie, despre cărți, dar și despre lucruri mai puțin cunoscute din viața ei.

Despre anxietate pe înțelesul tuturor

Emilia Chebac: Deseori oamenii confundă frica cu anxietatea. Cum le putem deosebi?

Mihaela Preda:
Frica este un răspuns emoțional la un pericol real. (Îmi este frica de câini.)
Anxietatea este o stare patologică caracterizată prin teamă făra un obiect bine precizat. ( Îmi este teamă că se va întâmpla ceva rău cu mine.) Omul construiește niște scenarii care anticipează starea de rau. Anxietatea este însoțită de încordare musculară, senzație de slăbiciune, deranjament la stomac, nod în gât foarte prezent, transpirații reci-calde etc.

Emilia Chebac: Există o legătură între anxietete și atacurile de panică?

Mihaela Preda: Anxietatea duce la atacuri de panică, dar acestea nu apar la o teamă obișnuită.

Atacurile de panică:
• Câteodată apar din senin fără un factor declanșator – mă trezesc în toiul nopții cu senzația că nu am aer și că o să mi se întâmple ceva rău.
• Pot aparea și predispuse situațional. Dacă ai făcut un atac de panică trecând printr-o intersecție mare vei tinde să îl repeți dacă treci iarăși prin zona respectivă.

De multe ori un atac de panică este confundat cu un atac de cord sau AVC. Pacientul ajunge la Urgență sau la specialist, este consultat și i se spune că este ok. De cele mai multe ori totul se oprește aici. Când i se recomandă să mergă la psiholog sau la psihiatru pacientul dezvoltă o rezistență. Abia după ce ajunge la medic de 5-6 ori și realizează că nu se mai poate, în final, tot la psiholog ajunge.

Ascunderea și nerecunoașterea anxietații, creează un cerc vicios, generând o doză și mai mare de anxietate.

Emilia Chebac: Ce rezultat are camuflarea anxietații?

Mihaela Preda: Evitarea de către o persoană a tuturor evenimentelor care îi declașeză anxietatea o izolează social, îi afectează calitatea vieții și cariera profesională. Nu poate face o prezentare cu 30 de persoane pentru că asta îți va declanșa o criză. Dacă totuși o face se bâlbâie, tremură, iar feedbackul pe care îl primește este ceva de genul: „Uite nu e în stare de nimic!”

Depresia este un diagnostic pe care îl pune specialistul, nu te etichetezi singur în online.

Emilia Chebac: Tot mai mulți oameni vorbesc despre depresie. Oare nu se confundă tristețea cu depresia?

Mihaela Preda:

• Tristețea este o emoție absolut normală care durează de la câteva ore la câteva zile și descrește de la o zi la alta.
• Depresia este o stare patologică care durează minim 2 săptămani și se poate agrava progresiv.

Tristețea este o stare normală, toată lumea trece prin asta, pe când depresia nu.

Emilia Chebac: Ce consecințe are depresia netratată?

Mihaela Preda: Depresia netratată diminuează funcțiile intelectuale. Se ajunge la tot soiul de dependențe – alcool, droguri, jocuri de noroc etc. Apar tentative de suicid. Creierul se uzează în timp și se poate ajunge la boli deteriorative grave cum ar fi demența.

Emilia Chebac: Acum din ce în ce mai multe persoane dezvaluie în online că se luptă cu depresia. Ca specialist ce părere ai?

Mihaela Preda: Cred că se spune prea des: „Sunt depresiv/ă”. E la modă și oferă beneficii secundare. Devine o formă de a atrage atenția online pentru ca alții să te compătimească. Una este să te etichetezi online și alta este să fii cu adevărat depresiv și să te lupți cu această afecțiune.

În depresie orice efort este epuizant. Nu ai energie nici să te dai jos din pat. Depresia este un diagnostic pe care îl pune specialistul, nu te etichetezi singur în online.

Există o triadă cognitivă a depresiei. Cei care se luptă cu acestă afecțiune psihică au o apreciere subiectivă (sumbră) asupra:

imaginii despre sine: nu sunt bun de nimic,
lumii: nimeni nu mă iubește,
viitorului: nu mă aștept la nimic bun.

Emilia Chebac: Există factori care „programează” la depresie?

Mihaela Preda: Există factorii declanșatori pentru depresie:

Factori constituționali – ne naștem cu o anumită zestre genetică care predispune la depresie (încarcare afectivă negativă)
Factori biologici (un dereglaj al neurotransmițătorilor – dopamina, serotonina și noradrelina în cantități reduse) Depresia nu ține de voința omului, ea apare îi urma unor dereglaje chimice.
Factori de mediu: abuz în copilărie, insecuritate, mediu familial conflictual, pierderea mamei la vârste mici.
Factori sociali: mediu tensionat la job, insecuritate financiară, timp liber scăzut, pierderea locului de muncă.
Factori psihologici – capacitatea scăzută de reziliență. (Capacitate scazută de adaptare, într-o manieră pozitiva, la situații nefavorabile de viața.)

Emilia Chebac: Pentru cei care doresc să aprofundeze mai mult despre cele 2 afecțiuni (anxietate și depresie) ce cărți recomanzi? Mă refer aici nu la cărți de specialitate ci cărți pentru publicul larg.

Mihaela Preda:
• „Anxietatea” – Scott Stossel
• „Demonul amiezii„ – Andrew Solomon (prezintă depresia prin prisma unui om care a suferit toata viata de acestă afectiune psihică)
• „De ce fac zebrele ulcer?” – Robert M. Sapolsky

Mihaela Preda omul din spatele terapeutului

Emilia Chebac: O întâmplare amuzantă?

Mihaela Preda: Primesc un telefon și o voce educată, la final, după ce am stabilit sedința, mă întreabă: „Și cu plata cum procedeam? Înainte ca la prostituate sau după?” În momentul acela m-am blocat. Nu îmi era clar în ce zonă vrea să o ducă. M-am adunat și i-am răspuns: E drept că este tot un serviciu către populație, dar să știți că vorbim de studii diferite. Din dialogul care a urmat m-am lămurit. Domnul a încercat o glumă pentru că era teribil de tensionat. Nu mai fusesese niciodată la terapie. Povestea datează de acum 20 de ani când terapia era în fază embrionară în România.

Emilia Chebac: Un caz care te-a impresionat?

Mihaela Preda: Sunt multe cazuri, dar am să mă rezum la un caz, în care m-am implicat foarte mult, cel al unei tinere studente. După o vacanță de vară, în care lucrase în străinătate (SUA), pentru a face fața mediului de acolo a încercat diferite droguri recreaționale. Revenirea acasă i-a produs mari schimbari în viața socială. Făcea atacuri de panică, dar cum credea că este o suferință fizică a consultat diferiți specialiști. S-a investigat inima, s-au făcut analize generale, a consultat și un urolog, dar cum totul era în regulă a fost îndrumată către un psiholog.

Avea o tulburare obsesiv-compulsivă cu diferite ritualuri. Totul trebuia să decurgă într-o anumită ordine, după un anumit tipic. Nu mai mergea la facultate și refuza să mai iasă din casă. Părinții o aduceau la terapie și tot ei veneau după ea. Am lucrat la acest caz câteva luni. Dar câteodată terapia nu este suficientă. Persoana trebuie sa beneficieze și de tratament psihiatric și aici intervine o mare rezistența. Ea acceptase să vină la psiholog și acum eu o trimiteam la psihiatru. Îi mai spuneam și că este nevoie de tratament cu pastile. Deja era prea mult.

I-am prezentat toate modificările din organismul ei, cum o afectează și cum o va ajuta tratamentul. A durat mult până am convins-o, dar s-a dus. S-a simțit din ce în ce mai bine. A citit toate cărțile recomandate de mine. „Demonul amiezii” în engleză. Și-a făcut exercițiile pentru acasă. A rezolvat problema, a terminat facultatea și a rămas în învățământul universitar. Într-o zi am primit un mesaj de la ea: Nu aș fi ajuns niciodată aici, dacă nu existați dumneavoastră. Pe diploma mea ar trebui să fie și numele dumneavoastră.

Emilia Chebac: De ce se tem oamenii de terapie ?

Mihaela Preda: Mulți cred că terapeutul îi forțează să facă ceva împotriva voinței lor. E greșit. Terapia este despre tine și ce vrei tu, cu resursele tale, pentru a merge mai departe.

În orice loc a fost Mihaela Preda a lăsat o urmă

Emilia Chebac: Până să devii terapeut ai fost, o scurtă perioadă, profesor. Cum te-a ajutat această experiență în evoluția ta ca om?

Mihaela Preda: După terminarea facultății am fost 4 ani profesor (suplinitor) de științe sociale la liceu. O consider o experiență extrem de interesantă pentru evoluția mea personală. La început a fost stresant. Eram doar cu 6-7 ani mai mare decât elevii mei. Nu vrei să știi cum au fost primele zile. Veneam acasă și mă puneam pe plâns. Îi spuneam soțului meu că eu nu o să mă descurc. Am învățat însă 2 lecții extrem de importante atunci:

1) Când viața te conduce într-o încăpere intri și îți găsești locul. Dacă nu te simți confortabil, fă în așa fel încât, să nu se observe asta. Învinge-ți mintea și corpul te va asculta. Eram singură, foarte tânără, în fața a 30 de elevi care mă intimidau grozav.
2) Poartă-te cu toți, cei cu care interacționezi, cum ai vrea să se poarte ei cu tine. Îi ascultam, le vorbeam frumos și nu ridicam niciodată tonul la ei. Am fost dirigintă 3 ani. Nu mi s-a dat o clasa cu elevi pe care să-i modelez eu. Am preluat o clasă unde diriginta se prăpădise. Adolescenții erau speriați și supărați. O combinație explozivă care ar fi pus la grea încercare și un pedagog cu experiență. Încet – încet însă m-au acceptat. Le-am impus reguli clare de disciplină, dar nu am fost rigidă la nevoile lor emoționale.

După experiența din învățământ nu am mai avut niciodată probleme cu vorbitul în public.

Emilia Chebac: Ai mai ținut legătura cu elevii care atunci te intimidau?

Mihaela Preda: Am păstrat legătura. M-au invitat la întâlnirea de 10 ani deși eu plecasem din învățămant. La fel și la cea de 20 de ani. Și acum după atâta timp mă sună să mă felicite de sărbători.

Pe Mihaela Preda am cunoscut-o la clubul de carte „Emilia, cărți& cafea”

Emilia Chebac: De ce ai acceptat acest interviu?

Mihaela Preda: Ți-am descoperit blogul citind o recenzie de carte (o puteți citi aici). Mi-au plăcut interviurile cu Sandra Ecobescu (aici), dna Georgeta Filitti (aici și aici), Irina Markovits (aici) și actrițele care au jucat-o pe Regina Maria: Simona Mihăescu ( teatru – aici), Roxana Lupu ( film – aici și aici) Apreciez că alegi oamenii din domenii profesionale variate și de vârste diferite. Îmi place teribil diversitatea. Asta reflecta gradul tău de cultură. Puține persoane pot trece cu ușurința de la un domeniu la altul așa cum faci tu.

Emilia Chebac: Cum ai ajuns la clubul – „Emilia, cărți&cafea” – pe care îl moderez?

Mihaela Preda: Te urmăream pe instagram și am văzut că deschizi un club de carte. Mi s-a părut foarte interesant. Recunosc că am venit la clubul tău și în scop profesional. Am multe paciente care citesc și vreau să le recomand un club testat de mine. N-aș putea să le recomand un loc de unde să se întoarcă și mai depresive. Moderezi extraordinar. Atunci când subiectul alunecă spre pesimism, fără a minimiza mesajul cărții, nu știu cum faci, dar duci totul într-o notă optimistă. Am rezonat cu clubul tău. Dovadă că vin de la prima ediție.

Emilia Chebac: Ce te-a convins să revii?

Mihaela Preda: Oamenii de calitate, discuțiile inițiate de tine care deschid niște pârghii de reflecție captivante, dar și răspunsurile participanților. Interesant mi s-a părut că toți acești oamenii care au venit la club au fost atrași de blogul tău. Livrezi conținut de calitate, iar asta a atras o comunitate pe măsură.

Emilia Chebac: O carte pe care nu ai fi citit-o dacă nu ai fi venit la clubul meu de carte?

Mihaela Preda:Eugenia” mi-a plăcut foarte mult. Am apreciat rigoarea cu care s-a documentat Lionel Duroy despre Pogromul de la Iași și modalitațile absolut minunate care s-au deschis, intervenția ta și a participanților. Întrebările tale, contextul istoric, poveștile domnului Ș. și ale lui S. Am primit informații de care nu știam și puncte de vedere la care nu m-aș fi gândit.

Emilia Chebac: O poveste de suflet legată de o carte?

Mihaela Preda: Am o carte de care mă leagă o amintire dragă. Eram studentă. Îmi doream cu disperarea „Comedia umană” de John Galsworthy. O prietenă a vânat-o luni de zile prin anticariate. Era de negăsit. O citisem, dar o voiam în bibliotecă. În final a reușit să o cumpere și mi-a dăruit-o. De atunci, acea carte asta a mers cu mine în fiecare casă unde am stat.

Emilia Chebac: O provocare pentru un interviu?

Mihaela Preda: Gabriela Urda

Recomandări pentru cei interesați de terapie

Emilia Chebac: Un exercițiu pe care îl recomanzi pacienților tăi?

Mihaela Preda: Un exercițiu care se numește: da, acum, mâine, mulțumesc.

• Spui da pentru acceptare. Lasă să vină spre tine tot ce s-a petrecut de-a lungul zile, oamenii cu care ai interacționat. Acceptă -le fără să judeci. Bune sau rele.
• Spui acum, te liniștești, reflectezi, dar nu analizezi pe toate părțile. Renunță la uite ce a zis cutărică despre mine!
• Spui mâine și te gândești ce vrei să faci a II-a zi cu aceste reacții. Mâine e o altă zi și mă bucur de ea. Ideea este să nu mergi la culcare cu problema în gând.
• Spui mulțumesc pentru orice moment plăcut din ziua respectivă. Un mic exercițiu de gratitudine că cineva ți-a zâmbit, că a ieșit soarele sau că ai citit câteva pagini dintr-o carte interesantă.

Este o modalitate care te ajută să-ți asiguri o igienă a vieții psihice.

Emilia Chebac: Cum căutăm un terapeut?

Mihaela Preda: Alegerea unui terapeut este ca în amor. Chiar dacă este frumos și are toate calitățile dacă nu este pentru tine degeaba.

• Pentru început cere informații de la medicul de familie și de la cunoscuți care merg la terapie. Intra pe siteul de specialitate – Colegiul Psihologilor – unde există un registru al psihologilor și forma de terapie pe care o practică fiecare.
• La prima întâlnire vezi dacă poți să comunici cu terapeutul, dacă te ascultă și dacă crezi că te ajută. La prima ședintă apare aceea ventilație emoțională, ai senzația că te simți un pic mai bine, dar dacă după 2-3 ședințe realizezi că nu poți merge mai departe schimbă-l. Oricât ar fi de recomandat un terapeut dacă simți că nu te ajută renunță la el.

Sunt bucuroasă că un om ca Mihaela Preda a acceptat acest interviu. Și onorată că a ales clubul meu de lectură. Cred că intuiți rolul ei în dezbaterea unei cărții. Cu cât un personaj are mai multe probleme cu atât mai dificile devin întrebările pe care moderatoarea, adică eu, i le adreseză Mihaelei. Aș fi vrut să puteți vedea intervenția ei la prima ediție e clubului. Când a vorbit despre Mihail Sebastian mă uitam la ea, adevărul e că mai degrabă mă holbam, magnetizată de ce îmi era dat să aud. A încheiat cu o confesiune: „Recunosc că l-am dus pe Sebastian într-o zona mult prea profesională, dar nu m-am putut abține sunt… terapeut.” M-am relaxat. Începusem să mă simt, țineti cont că era prima ediție și aveam emoții cât Casa Poporului, exact cum s-a simțit Mihaela în primele zile în fața elevilor. Eram în fața unor adulți, care aveau așteptări de la mine, dintre care unul era terapeut. Mi-am dorit un club de carte cu oameni de calitate. Ei bine, îi aveam.

O să închei acest interviu cu Mihaela Preda cu o concluzie, deși nu mă dau în vânt după genul asta de final. Depresia nu este un oaspete căruia să-i servești băutura preferată sau să-i oferi cel mai confortabil fotoliu. Depresia este un dușman. Nu o subestima. Cere ajutor!

Un articol scris de Mihaela Preda în Dilema Veche puteți citi aici.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul meu de instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *