O idee care a transformat o carte într-un spectacol unic – Interviu cu Simona Mihăescu

Interviul cu actrița Simona Mihăescu nu a fost ceva programat. A fost mai degrabă un joc al hazardului, pentru care sunt extrem de recunoscătoare. O întâmplare pe care aș asocia-o mai degrabă cu o aripă de înger decât cu un zar norocos. Simona mi-a atras atenția la un eveniment, organizat de Moara de Hârtie, unde a interpretat un scurt fragment din spectacolul Regina Maria – Jurnal de Război. A fost atât de convingătoare, încât la numai o săptămnă eram la teatru. Câteodată, destul de rar, așteptările noastre și realitatea se armonizează perfect. Într-o seara de februarie (2019), în sala Studio a Teatrului Mic, am trăit un astfel de moment. Cum altfel aș putea explica de ce, acolo pe scenă, în fața mea stătea… Regina Maria.

Pentru energia înaltă cu care am plecat de la spectacol și pentru felul cum m-a făcut să mă simt, am postat un mesaj pe facebook. Actrița Simona Mihăescu l-a văzut și mi-a mulțumit. Iar eu în loc să mă bucur, mi-am pierdut brusc liniștea. Îmi doream nespus un interviu cu ea.

Spectacolul Regina Maria – Jurnal de Război

Emilia Chebac: Cum a intrat Regina Maria în viața ta?

Simona Mihăescu: După 1989. Mereu am fost atrasă de regalitate. Consider că monarhia a dat modele de care societatea noastră are nevoie. La început am văzut, în presă, fotografii mai mult pe partea de glamour. Mă uitam cu admirație, dar nu știam prea mult. Apoi am început să citesc cărți scrise de și despre Regina Maria. Dacă vrem cu adevărat să o cunoaștem pe Regina Maria îi citim jurnalele. Asta o face specială! Nu a fost numai regină ci și om de litere. Am rezonat cu foarte multe din lucrurile pe care le-a scris în Jurnalul de Razboi. Și am învățat foarte mult. Eu mi-am schimbat atitudinea, în multe situații, raportându-mă la ce-am citit în jurnalele ei.

Emilia Chebac: Cum a apărut ideea acestui spectacol?

Simona Mihăescu: Totul a pornit de la Jurnal de război scris de Regina Maria pe care l-am răsfoit într-o librărie. Nu l-am cumpărat, dar cumva mă obseda așa că m-am întors după el. Ideea s-a conturat foarte limpede, într-o dimineață, în timp ce îl citeam. N-am să uit niciodată! Ce-ar fi să scriu un text după jurnal și să fac un spectacol? A fost o idee nebunească, dar atunci am simțit că pot să o fac și nu mi-a fost deloc teamă. M-am pus pe treabă și am făcut o primă selecție. Textul l-am gândit cronologic și într-un crescendo. Ulterior, am revenit de mai multe ori asupra lui. Selectarea materialului este 100% contribuția mea.

Cu forma finală m-am dus la directorul teatrului, Gelu Colceag. A deschis dosarul, a văzut doar titlul și a spus „Foarte frumos! Ideea este foarte bună! Chiar aș putea să te las să faci asta!” Eram anul Centenarului. La teatru exista deja un spectacol la care se lucra. Asta se întâmpla în primăvara. Mi-a spus să îl pregătesc pentru 2 decembrie 2018. Vara a fost destul de agitată. Proiectul era mereu în mintea mea. În toamnă am început să pregătesc spectacolul.

Emilia Chebac: Cine a citit textul pentru prima dată?

Simona Mihăescu:
• Prima dată, l-am dat soțului meu să-l citească, iar eu am plecat la plimbare (fac de 2-3 ori pe săptămână, singură, un traseu pe jos). Când am văzut că nu dă nici un semn, l-am sunat eu. S-a scuzat că a avut ceva urgent de făcut. Și textul?! am întrebat nerăbdătoare. „Textul… am plâns tot timpul! E foarte bun!”
• Apoi l-am dat unui coleg mult mai tânăr. La fel „Am plâns! E foarte bun!”

Emilia Chebac: Cum ai ales regizorul?

Simona Mihăescu: Am găsit un regizor minunat, Ștefan Lupu cu care sunt colegă la teatru. El a mai regizat, dar în cu totul altă zonă, unde a mers mult pe mișcare și pe dans. Am colaborat extraordinar de bine.

Emilia Chebac: Ai simțit vreodată în acest proiect sprijinul Reginei?

Simona Mihăescu: În plimbările mele săptămânale am cerut ajutorul Reginei. Acum să nu credeți că sunt o exaltată, dar acest rol presupune o deschidere foarte mare a inimii. Dovadă întâlnirile de care am avut parte ulterior. Sunt deschisă de când joc în acest spectacol, iar asta atrage în viața mea tot felul de oameni și situații.

La fiecare interpretare acolo pe scenă rămân fâșii din sufletul Simonei Mihăescu

Emilia Chebac: Cum este să joci într-o piesă, timp de 1 oră și 15 minute, singură, fără pauză?

Simona Mihăescu: Aceeași întrebare mi-o pun și adolescenții. „Cum reziști numai tu pe scenă? Cum reușești să ții minte atâta text?” Textul este partea cea mai ușoară a meseriei mele. Memoria se exersează. Aici fiind mai mult text, nu a fost la fel de ușor ca de obicei. Textul trebuie să-l visezi, să devină un fel de automatism. Abia atunci poți deveni liber să-l spui cu surpriza ca și cum e pentru prima data. Una este să împarți emoția și oboseala cu alți colegi și alta este să fii singur. Ești expus tot timpul fără nici o pauză. E greu, dar atât de frumos!

Emilia Chebac: Reacții după spectacol?

Simona Mihăescu: Reacția oamenilor este foarte puternică. Unii care au posibilitatea scriu, alții mă așteaptă după spectacol să-mi spună, alții trimit mesaje pe facebook sau în privat. Simplu fapt că oamenii din sală își sterg lacrimile este pentru mine un semn că i-a atins, că mesajul meu a fost înțeles. Mă bucur enorm când oamenii îmi trimit mesaje.

Emilia Chebac: De ce crezi că nu reușim să identificăm adevăratele valori?

Simona Mihăescu: Avem nevoie de istorie. Cred că ar trebui să o cunoaștem mai bine. Așa ne-ar fi mai ușor să identificăm valorile adevărate. Suntem într-un moment mai superficial al existenței noastre. Avem nevoie de cultură. Lăsăm un spectacol, o carte pentru o terasă, un parc. Chiar și oamenii care ar avea deschidere. Ne scuzăm că avem joburi solicitante și nu ne mai găsim suficientă energie pentru un ceea ce merită, nici timp…

Emilia Chebac: Câteva motive pentru care oamenii ar trebui să citească Jurnalul de război al Reginei Maria (sursa care a stat la baza acestui spectacol)?

Simona Mihăescu: Deși cartea are 3 volume, se parcurge ușor.
• Găsim modelele de care avem nevoie.
• Dacă înțelegem contextul politic al acelor ani, vom înțelege cu ușurință și perioada actuală. Nimic nu este nou sub soare!
• Este o cronică a acelor vremuri din perspectiva Reginei, care știa foarte bine realitatea de atunci.
• Învățăm despre atitudinea pe care ar trebuie să o avem în viață: să fim curajoși în ceea ce facem, să ne asumăm lucrurile până la capăt, să luptăm atunci când credem în ceva, să facem totul în credință și adevăr.
• Descoperim în Regina Maria un foarte mare român care a promovat cultura romană, costumul popular și tradițiile.
Trebuie să cunoaștem toate acestea pentru a deveni mai puternici.

Emilia Chebac: Mi-ai spus că ești atrasă de monarhie. Ce ai simțit atunci când ți-ai luat rămas bun de la Regele Mihai?

Simona Mihăescu: Îmi amintesc că era o dimineață friguroasă. Știu pentru că îmi era teamă să nu răcesc. În meseria noastră o răceală nu este de dorit. Apoi am realizat că dacă nu o fac, voi regreta toată viața. În fiecare zi în plimbările mele vedeam cum se acumulează lumânări și flori în fața Palatului Regal. Era un freamăt în tot orașul, în aer plutea o emoție puternică cum numai trăisem până atunci. Trebuia să merg. Am fost cu o colegă și cu soțul ei și am stat la coadă 6 ore. Atunci am rămas uimită de atitudinea oamenilor. Pentru prima oară cuvinte precum mulțumesc, vă rog să mă scuzați deveniseră normale. Oamenii, prin comportament, își doreau să se apropie de modelul lor.

Pe regele Mihai l-am văzut, pentru prima și ultima oară, când s-a inaugurat piațeta Regelui Mihai de pe Kisseleff. Știu că atunci am rugat-o pe învățătoarea fiului meu să îl învoiască de la ore. Am vrut să îl vadă pe Rege.

 Fotografia mea preferată

Emilia Chebac: De ce ai acceptat acest interviu?

Simona Mihăescu: Îți sunt recunoscătoare pentru felul atât de frumos în care ai scris, despre spectacol, pe facebook. M-a impresionat foarte tare. Pentru mine este important când cineva lasă un mesaj. M-am uitat pe blogul tău și am văzut că sunt lucruri de calitate. Consider că un om, care face ceva bun și din suflet, merită tot respectul. Ce motiv aș fi avut să te refuz când am văzut felul în care scrii?

Emilia Chebac: O provocare pentru mine. Despre cine ți-ar plăcea să scriu pe blogul meu?

Simona Mihăescu: Colegul meu Rareș Florin Stoica. Este foarte talentat și deștept!

Emilia Chebac: De ce ai ales să ne întâlnim la Cărturești Carusel?

Simona Mihăescu: Nu întâmplător te-am invitat aici. Obișnuiam să vin, destul de des, aici cu o colegă, fără să cunosc nimic despre acest loc. Clădirea a aparținut familiei de bancheri Chrissoveloni, familie care a avut cea mai mare contribuție financiară în timpul Marelui Război. În jurnalul reginei sunt foarte multe nume, la multe a trebuit să renunț, dar am simțit că Jean Chrissoveloni trebuie să rămână. John Chrissoveloni, descendent al acestei familii, a venit la spectacol. Nu știam că este în sală. Am aflat când a venit să mă felicite și să-mi mulțumească.Avea ochii în lacrimi. Așa am aflat că acestă clădire îi aparține.

Putere

Vulnerabilitate

Nu mă pretind un specialist, dar cred, cu convingere, că Regina Maria este un rol care îi vine mănușă. O personalitate cu care va fi identificată mult timp de acum încolo. În prezent, pe scena Teatrului Mic, Simona Mihăescu primește validarea talentului ei, din partea spectatorilor, după fiecare spectacol. Sala vibrează alături de ea deoarece reușește să redea admirabil atât emoțiile, empatia cât și forța Reginei Maria. Are până și aceeași culoare a ochilor cu Regina. Iar pe scenă, singură fiind, ochi îi sunt un aliat de nădejde. Fie că sunt în lacrimi, fie că aruncă flăcări de indignare, sau sunt transfigurați de bucurie. Și mai cred ceva, acest spectacol a pregătit-o pentru roluri din ce în ce mai complexe.

Lângă mine, în seara spectacolului, 3 adolescente nu-și lua ochii de la Simona. Cei care sunt părinți știu cât este de greu să le stârnești admirația. Dar actrița Simona Mihăescu, în rolul reginei Maria, a atins această performanță.

Mesajul scris de mine pe facebook (care a făcut posibil acest interviu cu Simona Mihăescu):

Am văzut-o pentru prima oară la un eveniment organizat de Moara de hartie. A început să vorbească. În câteva minute electrizase sala. Era așa o liniște încât, între pauzele dintre cuvintele rostite de Simona Mihaescu, puteai simți cum păianjenii își țes pânza.

Degeaba am în casă toate cărțile scrise de Regina Maria. Eu nu am reușit în atâția ani, ce a reușit aseară într-o ora și 15 min actrița Simona Mihăescu. Fiica mea a intrat în sala de spectacol pregatită pentru o seară agreabilă, dar a plecat de acolo schimbată. I-a plăcut tare mult ce s-a petrecut pe scenă, dar i-a plăcut în primul rând actrița. „Cred că e tare greu sa joci de una singură într-o piesă! Și știi ceva, acum chiar înțeleg obsesia asta a ta cu Regina Maria.”

Apropo de frumos! Pe lângă tematica piesei și muzica (Eugen Doga cred că Waltz of Roses) pe care am auzit-o aseară în „Regina Maria -Jurnal de razboi” m-a facut să plec acasă cu altă energie. Acel gen de muzică care pur și simplu îți amesteca gândurile și începi să zâmbești non stop.

Cât de ușor se poate atinge uneori bucuria! Suficient să te pastrezi în granițele binelui, frumosului și adevărului.

Din piesa de aseară:
„Nu vreau un Brătianu prea puternic pentru că eu cred că politica care ține de un singur om sau de o singură familie poate să fie un dezastru total pentru țara” (Regina Maria)

Cărțișor evenimentul organizat de Moara de hârtie

Pe Simona Mihăescu o puteți urmări pe facebook și pe instagram.

Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul de instagram.

Fotografiile sunt din arhiva personală a Simonei Mihăescu(foto credit: Emilia Nicolae, Steluța Popescu).

2 comments on “O idee care a transformat o carte într-un spectacol unic – Interviu cu Simona Mihăescu”

  1. Elena spune:

    Pe vremea cand eram copil, tata a adus o casa cartea „Povestea vietii mele” scrisa de regina Maria. O primise drept multumire de la un calator luat la „ia-ma nene”. Mai citisem povesti cu printese… Cartea aceasta insa era scrisa de o printesa adevarata, despre copilaria ei si a verilor regali, si m- a impresionat profund. Cele trei volume care au inspirat piesa decteatru sunt la fel de inspirat scrise. Va recomand, vizitati Pelisorul apoi. Puteti vedea camerele reginei, surorii ei preferate, camerele guvernantei…E pur si simplu magic!

    1. emiliachebac spune:

      Ce frumos! Pelisorul e un vis! Piesa de teatru în care joacă Simona este inspirata de „Jurnal de Razboi”, 3 volume de memorii pentru perioada 1916-1918. Am citit-o în Anul Centenarului. Este mai nouă. Îți mai și recomand „Ultima romantică” – H. Pakula, cea mai frumoasă carte scrisă despre Regina Maria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *