Categorii
Club de Carte Cultură

„Dezrădăcinații” de Cătălin Ceaușoglu – recenzie

„Dezrădăcinații” este „o poveste nouă dintr-o lume veche” cu acțiunea plasată în Govora, unde toată lumea cunoștea pe toată lumea și unde locuitorii se sufocau sub dictatură lui Ceaușescu. Până într-o zi, când viața govorenilor a fost perturbată de dispariția Anei Decu, o adolescentă de 13 ani. Ca tip de roman, „Dezrădăcinații” este un melanj de thriller, roman istoric și roman social.

Foto: Instagram Emilia Chebac

Cătălin Ceaușoglu reușește cu „Dezrădăcinații” ceva unic în literatura română contemporană. Scrie despre perioadă comunistă, fără a cosmetiza trecutul, asezonând povestea cu ingrediente occidentale ce amintesc cititorului de Twin Peaks. Personajele nu sunt ceea ce par, atmosfera de neliniște învăluie ca o ceață cititorul, în timp ce răul, odată cu dispariția fetei, se întinde ca o plagă peste micuța așezare.
Structura romanului are două planuri: anul 1984, marcat de dispariția Anei Decu și perioada 1999- 2000, minunat scoasă în evidență cu ajutorul jurnalistei franceze, Sophie Tobrouk care vine în România pentru a face un documentar despre cazul fetei „evaporate” în perioada comunistă.

10 motive pentru care merită să citiți „Dezrădăcinații” (prefer să va dau indicii, nu să vă stric plăcerea lecturii):

1. Tip de personaj rar întâlnit în literatura română contemporană. Locotenentul Sebastian Popa provine dintr-o familie importantă, tatăl era un influent politician pe vremea lui Ceaușescu. Investighează dispariția Anei Decu, dar este un inadaptat și ca toți inadaptații nu respectă canoanele mediului profesional din care face parte. În loc de un milițian tipic, Popa împrăștie prin toți porii un iz de polițist occidental. Are succes la femei, dar stă prost cu coordonarea. Întâlnirea cu ea (Adela, Ileana) s-a petrecut mereu în locul și timpul nepotrivit. Într-un caz dificil empatizează cu victima, taxând radical derapajele abuzatorului. Acesta este și motivul pentru care, urmărindu-se mușamalizarea scandalului, ajunge la Govora. Ar fi putut avea totul, într-o perioadă când majoritatea oamenilor nu aveau nimic, dacă nu ar fi ținut atât de mult la valori și principii. Pentru că nu poate să închidă ochii, Sebastian Popa ajunge să-și ruineze viața căutând o adolescentă dispărută timp de 5 ani. Deși existența lui se prăbușește în această luptă, Seba este cel mai luminos personaj al cărții. Este sensibil ca o mimoză la mirosurile dezagreabile, iubește cărțile și hortensiile. Asta nu înseamnă că nu are crize și nu este greu de suportat de către cei apropiați.

2. Subtilități care fac diferența. Nicu Ghenea este un personaj care se dezvăluie gradat. Când cititorul este convins că i s-au epuizat ideile, ei bine, acest monstru mai inventează ceva. Despre limbajul vulgar folosit în cărți am mai spus și o voi spune în continuare, acest limbaj este apanajul torționarilor. De fiecare dată când un scriitor îl folosește într-un roman, în context nepotrivit, ei au învins. Apare și în „Dezrădăcinații” și am fost dezamăgită, dar pentru că aveam în față un text cum nu mai întâlnisem în literatura română, i-am mai dat o șansă. Cătălin Ceaușoglu (din tot ce am citit până acum, posibil să mai fie cărți la care încă nu am ajuns) este primul scriitor care asociază trivialitățile cu personajul potrivit. Și tot Cătălin Ceaușoglu arată cum intoxică acest personaj lumea din jur. Subalternul lui Ghenea, plutonerul-adjutant Vasile, deși un om bun, expus zilnic la explozia de trivialități, preia limbajul. Și când un om bun vorbește ca ei, ei au învins. Aceste subtilități sunt bine punctate în „Dezrădăcinații”.

3. Drama dezrădăcinaților. Legătura dintre cele două planuri este făcută de Sophie care se îndrăgostește de un imigrant român. În capitolul 33 al cărții o să înțelegeți de ce jurnalista a fost atrasă de povestea fetei dispărute din România. Deși ea are cetățenie franceză, părinții ei s-au refugiat în Franța după Masacrul de la Oran. Pe 5 iulie 1962, când Algeria și-a câștigat independența, arabii aproape au exterminat populația pieds noirs din cartierul Oran. (Personalități pieds noirs: Claudia Cardinale, Albert Camus, Yves Saint- Laurent, Daniel Auteuil, Jaques Derrida.) Trăiește în Franța, dar rădăcinile ei sunt fragile. Dragă cititorule, dacă în drumurile tale prin țară o vei întâlni vreodată pe Sophie, în loc să te miri că a ales România, întreabă-te de ce a făcut-o.

4. Cărțile ocupă un loc important în „Dezrădăcinații”. Sebastian Popa citește, Ileana citește, iar Angela (mama Anei) este bibliotecară. La Govora se ținea un cerc de carte (club de carte suna prea burghez în perioada comunistă) în fiecare joi, ora 6:00, în sala de festivități. În timpul dictaturilor, grupurile de carte au fost mai mult decât un loc de dezbateri intelectuale, au fost o formă de rezistență. De multe ori cărțile sunt paravanul perfect pentru activități ilegale. E plină istoria literaturii de astfel de exemple (vezi „Citind Lolita în Teheran”, „Scrisori din insula Guernsey”, „Infinitul într-o trestie”, sau „Pe aripile vântului” unde fragila Melanie, folosindu-se de o carte, salvează viața unor sudiști care riscau să fie arestați de către yankei.) În „Dezrădăcinații” asocierea cercului de carte cu o activitate clandestină va juca un rol cheie în destinul Anei.

5. In vino veritas. Și de parcă rolul cărților nu era suficient, Cătălin Ceaușoglu introduce în „Dezrădăcinații” un personaj, puțin folosit în romanele autohtone, vinul. Cum cărțile și vinurile fac echipa bună, producând mare bucurie intelectuală și senzorială, această alianță dezvăluie un scriitor cu gusturi rafinate. Mi-a plăcut că nu a fetișizat vinurile, nu a bătut câmpii despre vinuri unicorn, scopul lor în roman este de a pune în valoare emoții, nu de a conferi statut social personajelor.

6. „Dezrădăcinații” e mai puțin despre disprețuitorul „noi, românii …” și mai mult despre lupta noastră cu o societate stoarsă de valori, moștenită din perioada comunistă. 50 de ani s-a proliferat suspiciunea, trădarea și frica de Securitate. Comunismul a răsturnat valorile. Bineînțeles că s-au acumulat frustrări pe care unii, după 1989, le-au depășit, alții nu. Sunt și astăzi oameni, rămași prizonieri într-un tărâm al urii și răzbunării, care mai cred că agresivitatea spală umilințele îndurate. Cătălin Ceaușoglu se ține departe de acest curent care incită la agresivitate, răzbunare și încurajează disprețul pentru Romania. Mesajul cărții, avem nevoie de timp pentru a reclădi ce s-a distrus în comunism.

7. Personajele nu sunt ce par a fi. Există barbarie, dar există și oameni cărora le pasă, unora nepermis de mult, există suferință până la cer, dar și victime care fac victime.

8. Autenticitatea romanului. Cititorii care au prins copilăria și adolescența în comunism vor regăsi printre personajele romanului oameni din trecutul lor. Își vor aminti de lupta de supraviețuire a părinților, despre bunurile la care aveau acces doar protipendada comunistă, despre atmosfera sufocantă și lipsa de perspectivă. Toate acestea au fost surprinse de Cătalin Ceaușoglu într-o perspectivă pe care puțini scriitori au exploatat-o. Acțiunea cărții e sumbră, dar Ceaușoglu nu o impune dictatorial, ci mai degrabă te face să o simți, dar și să apreciezi ce binecuvântat ești astăzi.

9. Un ritm constant al romanului. „Dezrădăcinații” începe bine, parcă prea bine ca scriitorul să poată menține ritmul, mi-am spus. Când credeam că nimic nu mă mai poate uimi, urmează partea a doua a romanului în care o paletă de personaje, excelent creionate, ne împărtășesc propria viziune despre dispariția Anei. Asta e partea cea mai strălucita a romanului, mi-am spus din nou. Mai mult nu se poate! Dar, spre încântarea mea și în partea a treia, Cătălin Ceaușoglu, reușește să păstreze ritmul. Finalul neașteptat (motivarea dispariției Anei), declarația de dragoste aproape șoptită, pe care un personaj o face României și reorientarea carierei, aceluiași personaj, din zonă televiziunii într-un domeniu nou, fac loc speranței. Limitată, dar suficientă astfel încât să devină o variantă de luat în calcul, atât pentru personaj, cât și pentru cititorii. „Capătul unei lumi poate fi foarte bine începutul alteia. Totul e să mergi mai departe.”

Foto: Instagram Emilia Chebac

10. Prin numărul generos de pagini, alternarea planurilor, scriitura care nu slăbește ritmul și jongleriile pe care le face Cătălin Ceaușoglu în structura romanului, „Dezrădăcinații” mă trimite cu gândul la „Asasinul orb” romanul lui Margaret Atwood.

„Dezrădăcinații” este o carte despre întuneric, dar și despre lumânări cu flăcări fragile. Dacă faci parte din categoria celor care crezi că lumina lor nu poate alunga întunericul, îți propun o schimbare de perspectivă. Imaginează-ți că nu ești pe pământ, ci undeva în cer, iar de acolo nu întunericul se vede, ci puzderia de luminițe: Sophie, Sebastian, Ileana, Angela și toate personajele care au refuzat să treacă de partea răului. Eroii nu câștigă întotdeauna, dar prin scriitori precum Cătălin Ceaușoglu lupta și vocea lor contează. Asta este menirea cărților, să nu lase întunericul să stăpânească lumea.

Scriu pe emiliachebac.com și moderez „Clubul de carte Emilia Chebac”. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

Categorii
Diverse

„Cum aleg un vin bun?” – curs Fundația Calea Victoriei

Credit foto: Festivalul Ro Wine

Cum aleg un vin bun? Cine sunt oamenii din spatele acestei industrii? Care sunt poveștile lor? Ce conexiuni generează vinul? Și cum cele mai bune răspunsuri le afli direct de la sursă, mi-am dat o provocare. Să încep un proiect pe blogul meu, despre oamenii vinului și poveștile lor. Să vă spun însă de omul care m-a motivat să pornesc în această aventură.

Epifania vinului a venit spre mine, în urmă cu un an, când am cunoscut-o pe Roxana Nicolaescu, lector la Fundația Calea Victoriei. Știam că este o persoană interesantă, altfel nu aș fi ales-o pentru un interviu, dar nu mi-am imaginat atunci că poveștile ei mă vor bântui în viitor. Ne-am întâlnit la Corks. Îmi amintesc că aerul din jurul nostru vibra de intensitatea pasiunii cu care vorbea despre vin. Talentul ei de povestitor m-a ajutat să înțeleg că vinul este un produs cultural – în care se îmbină artă și stiință. Mi-a recomandat chiar și o carte, în engleză, despre viața unui somelier – Cork Dork scrisă de Bianca Bosker.

Or eu, în acel moment, nu aș fi înțeles nici în limba română ce este aia degustare în orb, șobolan de beci și mega purple. Și de ce un somelier e mai grozav decât un chelner? Cum adică un vin are „aromă de pământ”? Pe bune – „răsuflare de prunc”?. Aș fi râs în hohote dacă auzeam pe cineva să numească un vin roșu de Burgundia „Sophia Loren a vinurilor” sau un Chablis „cocaină de Chardonnay”. Adevărul e că nici nu auzisem de Chablis (iar când am aflat, mult timp am crezut că e un soi de struguri, nu o regiune în Franța), dar asta nu mă impiedica să mă cred expertă pentru că deosebeam vinurile seci de cele semidulci și dulci. Am ignorat cartea, spunându-mi că este suficient interviul cu Roxana. Nu aveam de gând să duc povestea mai departe. Mă cunosc când mă obsedează ceva. Iar vinul este un motiv mai mult decât suficient să-ți pierzi mințile. Așa că am luptat cât de mult am putut cu această ispită.

Roxana Nicolaescu – vinovatul de serviciu pentru povestea în care m-am băgat (Credit foto: Festivalul Ro Wine)

Interviul era gata, dar ceva mă reținea să-l public. L-am lăsat în așteptare spunându-mi că dacă în 2 săptămâni nu apare factorul surpriză îi voi da drumul așa cum este. Când nu mai speram în nimic, într-o zi am intrat la Humanitas Kretzulescu, iar la noutăți văd cartea Biancăi Bosker „Pe aripile vinului”. În 2 zile terminam cartea, publicam interviul, iar vinul s-a strecurat în viața mea. Oricât am vrut să-l ignor n-am mai putut. Și cum pasiunile sunt mai bine suportate într-un grup de oameni cu aceleași preocupări, am ajuns la cursul Roxanei „Cum aleg un vin bun?” pe care îl ține la Fundația Calea Victoriei. În timpul anului cursul durează 4 săptămâni – 1 curs /săptămână. Eu prefer cursurile de vară – 4 zile la rând. Pentru mine un curs este mai eficient fără pauză.

„Cum aleg un vin bun?” este o introducere în cultura vinului. Ședință durează 2 ore și 30 minute. În prima parte teorie, iar în partea a 2-a, momentul cel mai așteptat, degustarea în orb a 7-8 vinuri.

Cursul 1 – Vinurile albe

Ce căutăm într-un vin alb, cum se face vinul alb şi soiuri celebre în lume.

Preferatul meu la degustarea din prima zi:
Nativus Aligote de Averești

Cursul 2 – Vinurile rozé şi roşii

Diferența dintre vinurile rozé și cele roşii ar fi cam aceeași dintre modă și stil. Și cum stilul este nemuritor e normal ca vinul roşu să dețină supremația în lumea vinurilor.

Cu vinurile rozé nu sunt cea mai bună prietenă, dar cu vinurile roșii am o relație mai apropiată, deși în topul meu nu le surclasează pe cele albe.

A II-a zi cursanții au votat la finalul degustării :
• Rozé: Busuioacă de Bohotin – crama Hermeziu
• Roșu: un Syrah din zona Languedoc – Roussillon

Cursul 3 – Vinurile organice, biodinamice şi naturale.

Un curs la care am aflat lucruri noi. Am crezut, în sfârșit, că am înțeles cum stă treaba cu sulfiții. În realitate am realizat că vinurile naturale sau organice (bio, eco sau cum vrei să le spui) sunt un domeniu prea vast, care necesită multă documentare, pentru a fi tratat superficial. Așa că îl las în seama experților. Poate pe viitor voi avea o colaborare pe blog cu cineva avizat.

De cele mai multe ori, astfel de vinuri au depuneri pe fundul sticlei, numite tartrați – wine diamonds. Francezii pun acești tartrații pe păine împreună cu untul. „Pentru că francezii sunt niște rafinați” a punctat Roxana cu umor la cursul despre vinurile organice.

Vinul biodinamic este același lucru cu cel organic? Nu. Pe când vinul organic este obținut din struguri organici, vinul biodinamic este obținut luând în considerare factori precum calendarul lunar și astrologia. Povestea fabricării acestui vin m-a pierdut total.

A III-a zi la degustare am descoperit 2 vinuri de la crama Lechburg :
Lechinta Gewurztraminer BIO
Lechința Goden Muscat

Cursul 4 – Spumante şi vinuri speciale. Şampania, cava şi prosecco

Șampania este un produs care se obține doar din struguri din regiunea Champagne. Din restul zonelor se obțin vinuri spumante.

Când vorbim de vinuri speciale ne referim la vinurile dulci şi vinurile fortifiate: Porto, Sherry, vinurile de Madeira etc.

Acest tip de vinuri permit învechierea. Dar un vin de Porto, vechi de 40 de ani, s-ar putea să nu mai fie atât de apreciat astăzi. Gustul consumatorului se modifică în timp. Uneori un gust de acum 40 de ani va fi mai greu agreat de o persoana obișnuita cu vinurile anului 2019.

În ultima zi preferatul meu:
Colocviu de Veneția Busuioacă de Bohotin – Casa de vinuri Cotnari (sticla pe care o am în mână în fotografie, de ce să mă obosesc să fiu o doamnă care bea din pahar, direct din sticlă…)

Toți cursanții au căzut sub vraja unui vin de Porto vechi de 10 ani:
Porto Calem 10

Atmosfera de la curs – Credit foto: Iulian Ifrim

Am ajuns la curs chiar și în zilele în care ploua torențial. Se pare ca vremea, care a speriat tot Bucureștiul, pe mine nu a reușit să mă înfrângă. Și nici pe restul cursanților. A fost o experiență de care îmi voi aminti cu drag. Mai ales că acest curs a fost ținut la sala Neagu Djuvara.

Si acum despre conexiunile pe care le generează vinul. În sala de alături se ținea cursul de desen. În ultima zi, Teo Vărzaru, lectorul de la cursul de desen, intră și ne spune „Voi râdeți, iar elevii mei sunt frustrați că nu le ies desenele. Vă aștept la finalul cursului să-i încurajați.” Înarmați cu pahare și restul de vin ne-am dus să ne spălam păcatele. În timp ce priveam lucrarile expuse am realizat că atelierul de desen căpătase aerul unei vernisaj.

Cursul „Cum să aleg un vin bun?” mi-a deschis apetitul pentru astfel de experiențe. Până atunci ca să nu-mi ies din mână, pe timpul verii voi lua „meditații”. Nu voi rata nici o degustăre la cramele românești care îmi vor apărea în cale. Nu de altă, dar nu este indicat să ajung nepregătită la „cursul de vinuri românești” pe care Roxana îl va începe în toamnă.

„Cum aleg un vin bun?” s-a dovedit startul perfect pentru un nou proiect pe blogul meu. Acum sunt pregătită să scriu povești despre vin și oamenii vinului. Nu sunt expert în vin și nici nu-mi propun să ajung. Dar mă pasionează prea mult această lume ca să o las să treacă pe lângă mine.

Și pentru că este sezonul vacanțelor – 2 cărți ușoare de vară:
Un an bun – Peter Mayle
Hotul de vinuri – Peter Mayle

Și 2 filme:
E vina vinului pe Netflix
Secretul din Santa Victoria

„The Secret of Santa Vittoria” – acțiunea se petrece în timpul celui de al II-lea Război Mondial în mica localitate Santa Vittoria din Italia. Tot satul se coalizează pentru a ascunde de naziști, într-o peșteră veche romană, peste 1 milion de sticle de vin. Anthony Quinn joacă în rolul principal – Italo Bombolini. Dincolo de povestea vinului, filmul arată forța unei comunități – ce poate face când este unită. Nu ochii frumoși ai Virnei Lisi mi-au rămas în memorie, nici scenele interpretate magistral de Quinn, nici seducătorul, dar maleficul maior german. Mi-au rămas în memorie scenele acelea când sticlele de vin erau date din mână în mâna. Când toată suflarea satului, zi și noapte, unită a reușit ceva ce părea imposibil: salvarea vinului din Santa Victoria (trailer min 1:37-1:54).

Filmele vă recomand să le savurați în compania unui pahar de vin plus un platou de brânzeturi maturate. Un pahar de vin nu mai multe…

Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul meu de instagram.