Categorii
Interviuri

Interviu cu Dan Drăghicescu despre „Regele Mihai: Drumul către casă”

Dan Drăghicescu – Producător Asociat cu John Florescu – Producător Executiv

Film: Last King Behind Iron Curtain/Regele Mihai: Drumul către casă, regia Trevor Poots, producători: John Florescu, Viorel Chesaru, Dan Drăghicescu.

Nominalizat la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film românesc Documentar.

Emilia Chebac: Cum ați devenit producător?

Dan Drăghicescu: Am început în producția de advertising, în 1998, cu spoturi publicitare pentru 3 agenții americane: Grey Worldwide, David Ogilvy, și Saatchi&Saatchi. La Saatchi&Saatchi am avut onoarea, acum 13 ani, să-l întâlnesc pe John Florescu.

Din 2014 am început să produc, alături de el, documentare istorice. Primul proiect istoric făcut împreună a fost „Războiul Regelui” (2016) după un interviu pe care John i l-a luat Regelui Mihai, la palatul Elisabeta, în august 2003. Este unul dintre cele mai lungi interviuri pe care le-a acordat Majestatea Sa în țara noastră. A răspuns timp de două zile la întrebările lui John Florescu. Pornind de la acest interviu, am dezvoltat filmul „Războiul Regelui”. Tot din acest interviu avem o derivație către filmul „Regele Mihai: Drumul către casă”, selectionat de IPIFF în acest an la categoria Cel mai bun Producător Independent pentru un Film românesc Documentar. O parte din acel interviu se regăsește și în acest documentar.

Un plus, pe care îl are acest film, este faptul că, în octombrie 2016, am făcut demersuri diplomatice pentru ca John Florescu să ia un interviu prințului Philip, la Buckingham Palace, referitor la vizita sa în România, în 1927, când a venit să-l vadă pe micul rege.
În publicitate, am avut șansa să lucrez cu regizori care au făcut film, unde am fost influențat pe set : Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Mick Davis.

John Florescu – Producator Executiv, Adrian Danciu – operator, James Miller – operator, Nicolae de România, Dan Draghicescu – Producator Asociat

Emilia Chebac: Care a fost primul dumneavoastră film? 

Dan Drăghicescu: În cinematografie am debutat, în 2011, cu „Fata din Transilvania”, un scurt metraj independent, în regia lui Sabin Dorohoi, pe care l-am înscris la TIFF. În 2012 a fost selecționat de HBO, iar apoi difuzat de Zilelor Filmului Românesc pe HBO România. Acest film a ajuns și la Roma, la Festivalul Medfilm, unde a avut o proiecție la Vila Borghese. Pentru că tot urmează gală IPIFF fac o paralelă cu gala Medfilm care s-a ținut la Vatican. „Fata din Transilvania” a fost un film special pentru mine, și va rămâne în continuare, deoarece, ca producător, am avut o problemă de soluționat.

Scenă de la filmari: Regele Mihai cu John Florescu – Producator Executiv la Palatul Elisabeta – August 2003

A trebuit să filmez într-o biserică catolică, unde nu se mai filmase niciodată, și am avut nevoie de aprobări speciale. La Vatican m-am întâlnit, după proiecție, cu niște domni, care făceau parte din consiliu și știau de „Fata din Transilvania” datorită acelor demersuri.

Emilia Chebac: Cum v-au influențat proiectele despre Regele Mihai?

Arh. Horațiu Buzatu, Dan Draghicescu – Producator Asociat și prof. Adrian Cioroianu – istoric (Muzeul de Artă Calafat, 10 Mai)
Muzeul de Artă – Calafat

Dan Drăghicescu: Lucrul la acest proiect mi-a crescut apetitul pentru istorie. Împreună cu John Florescu, am inițiat un turneu de educație națională istorică prin proiectarea de documentare, cu intrare liberă, în toate județele din România. Tocmai am avut, pe 10 mai, o proiecție la Calafat. Am fost invitat de domnul arhitect Horațiu Buzatu prin organizația „Craiova Noastră”. Am ales această localitate, pentru că, la această dată, pe aici a intrat în țara viitorul rege al României Carol I. În paralel cu proiecția din Calafat, a avut lo o proiecție la Londra (ICR Londra) unde au participat Nicolae de România și John Florescu.

Trevor Poots – regizor, John Florescu – Producator Executiv și Nicolae de România ( ICR Londra, 10 Mai)

Dan Drăghicescu cu Alteța Sa Regală Margareta, Custodele Coroanei române și John FlorescuEmilia Chebac: Cine, din familia dumneavoastră, v-a transmis pasiunea pentru istorie?

Dan Drăghicescu: Bunicul meu matern, ing. Simion Stănculescu, a fost comandor în armata condusă de Carol al II-lea. A studiat în Franța, unde a obținut o diplomă la Universitatea din Paris, precum și la Institut Supérieur de l’Aéronautique et de l’Espace din Toulouse. A fost scos forțat, din serviciu militar profesionist, după 1947, de către comuniștii.

Eu cred că istoria bine înțeleasă în prezent se reflectă în viitor, mai ales în viitorul tinerei generații.

(A existat un moment în acest interviu, când istoria a preluat controlul și ne-am abătut de la subiect.)

Scenă de la filmări cu jurnalista Tessa Dunlop

Emilia Chebac: Dacă ați fi om de PR cum ați rezuma într-o frază proiectul dvs?

Dan Drăghicescu: O să folosesc un citat al dumnevoastră (din discuția mentionată mai sus) care m-a influențat: „Cine nu-și cunoaște istoria este ușor de manipulat.”

Scenă la Curtea de Arges cu IP Calinic al Argeșului filmare pt „Regele Mihai: Drumul către casă”

Lansez invitația iubitorilor de istorie, să vină să vadă o lecție de istorie, necesară, care a lipsit din manuale. Filmul nostru o recupereză și o repune pe tapet vizual, într-o forma mai ușor de asimilat. „Regele Mihai: Drumul către casă” acoperă un capitol din istoria modernă: perioada exilulul Regelui Mihai după 1948, revenirea în țară în 1990 până la moartea Majestății Sale în 2017. Putem vedea interacțiunea regelui din exil cu Ceaușescu, interacțiunea, în România, cu președintele Iliescu și cu președintele Constantinecu care i-a redat cetățenia în 1997.

Regizorul Trevor Poots și John Florescu – Producător Executiv

Emilia Chebac: Ce presupune un astfel de documentar ca „Regele Mihai: Drumul către casă”

Dan Drăghicescu: S-a filmat în România, Elveția și Marea Britanie. Invitații care vorbesc în film, despre Regele Mihai, sunt din România, Elveția și Marea Britanie și SUA. Acest proiect, care a durat 2 ani, a fost filmat cu 3 operatori: Viorel Sergovici senior, Matthew Vaughan și James Miller. În plus, vreau să-l menționez și Adrian Danciu din Timișoara.

Emilia Chebac: Câți producători are acest documentar?

Dan Drăghicescu: Suntem 3 producători: John Florescu, Producător executiv; Dan Drăghicescu, Producător Asociat și Viorel Chesaru, Producător Senior.

Emilia Chebac: Cine v-a consiliat pe partea istorică?

Dan Drăghicescu: Istoricii Ioan Scurtu și Matei Cazacu. Mircea Lăcatuș un editor foarte bun pe arhive. Gândiți-vă cum ar fi fost să folosim o fotografie care era la o distanța de un an sau 2 de ce voiam noi să aratăm. Un editor îți va pune mereu la dispoziție exact materialul de care ai nevoie. La cercetare pentru arhive a mai contribuit și Laura Beldiman.

Emilia Chebac: Considerați că festivalul IPIFF, prin premiile și recompensele oferite, sprijină producătorii de film independenți?

Dan Drăghicescu: Mă bucur că există Festivalul IPIFF. Proiectele independente au nevoie de astfel de expunere. La marile festivaluri, de cele mai multe ori, se amestecă și se pierde notorietatea organică a unui producător independent.

Emilia Chebac: Vreți să mulțumiți cuiva în mod special?

Dan Drăghicescu: Casei Regale a României care a dat suportul prin punerea la dispoziția filmului al arhivelor regale personale a familiei. De asemenea, țin să mulțumesc pentru participare la filmări lui Nicolae al României care a dat curs invitației lui John Florescu.

Aceste filme documentare istorice, produse în ultimii 7 ani, fac parte din Turneul Național de Educație Istorică, un program educațional pe care l-am inițiat cu John Florescu din 2020. Producția este Chainsaw Film Productions.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul meu de Instagram.

 

Categorii
Diverse

In memoriam Corneliu Coposu

Corneliu_Coposu_2
Sursa foto: wikipedia

11 noiembrie 1995 – 11 noiembrie 2017

În 1990 aveam 20 de ani. Nu înțelegeam prea mult din noua orientare politică care începea să se contureze, dar un lucru mi-a fost clar de la început – domnul Corneliu Coposu părea din altfel de aluat comparativ cu restul oamenilor politici. Nu vroia răzbunare, nu îndemna la revanșă, într-o perioadă în care dorința de a pedepsi atinsese cote îngrijorătoare. Seniorul considera că prin ură nici un proiect politic nu va dăinui. Vedea în oponenții politici „adversari nu dușmani”.

Comuniștii au vrut să schimbe omul, dar au eșuat. Corneliu Coposu a refuzat să se conformeze. Pentru asta a făcut 17 ani de închisoare. Atât au considerat că merita un OM care:

  1. În 1995 a fost numit Ofițer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție acordată de Franța cetățenilor străini;
  2. A fost un prieten apropiat al Regelui Mihai. „Șeful” statului de atunci nu i-a îndeplinit ultima dorință, aceea ca M.S. Regele Mihai să participe la înmormântare;
  3. Din cei 17 ani de închisoare, 8 ani i-a petrecut la închisoarea Rm.Sărat în completă izolare. Nu a vorbit și nu a văzut pe nimeni;
  4. A ales mereu verticalitatea. În 1945 Ana Pauker în cadrul unei recepții la palat îi spune: „Atunci erați condamnat pentru lezmajestate, acum vă văd în preajma suveranului. Să înțeleg că v-ați schimbat convingerile?” A răspuns: „Nu, mi-am schimbat Regele…”;
  5. Întrebat de sora lui: „Ce te-a făcut pe tine să ieși de acolo întreg?” a răspuns: „În primul rând rugăciunea mea și a voastră. Dacă eu nu aș fi crezut m-aș fi prăbușit și aș fi înnebunit”;
  6. A fost denumit „Seniorul” nu pentru vârsta înaintată ci pentru „înălțimea sufletească”;
  7. Despre torționarii săi a spus: nu am nici o ranchiună și nici o ură față de cei care s-au pretat la crime oribile în cei 50 de ani de comunism. Consider că oamenii care au ajuns să se degradeze până la a chinui pe semenul lui fără nici un fel de justificare și-au pierdut calitatea de om și ar fi o onoare pentru ei să păstrezi împotriva lor sentimente de inamiciție. Trebuie iertați la fel ca tâlharul de pe Cruce;
  8. Când a ieșit din închisoare, și-a întrebat familia dacă mai vrea să-l primească. „ A spus că dacă acest lucru strică carierelor noastre se retrage”. Flavia Coposu;
  9. A trăit o poveste de iubire în infern. Corneliu și Arlette Coposu au stat împreună doar 5 ani după care urmează arestarea. El este închis 17 ani, ea 14 ani. Dupa eliberare mai stau împreuna 1 an și jumătate, iar Arlette moare. Seniorul nu se va mai căsători niciodată;
  10. A fost liber… pentru că nu iubea banii, funcțiile și onorurile. Liber să spună ce gândește, liber să acționeze;
  11. „Cu sigurantă că, trecut printre părinții națiunii și ai democrației românești, domnul Corneliu Coposu nu va înceta să ne conducă, pentru că modelul care va continua să fie, într-o lume atât de săracă în modele va rămane perpetum.” Ana Blandiana;
  12. Îi readuce Regelui Mihai zâmbetul. În anii maturitații regele este văzut destul de rar zâmbind. În fotografiile cu Seniorul… și cu regina Ana, Regele zâmbește;
  13. Credea că: Negociem orice, dar nu negociem principii ;
  14. Considera că: Valorile de bază ale societății românești sunt biserica și monarhia ;
  15. Nu și-a pierdut niciodată încrederea în oameni. Nu împărțea oamenii în buni și răi;
  16. Întrebat cum vede un conducător a răspuns: Consider că atât timp cât conducerea poporului român va fi lăsată pe mana unor atei, a unor oameni care nu sunt preocupați decât de propriile lor venituri, care nu promovează decât rechinii de industrie și care nu au tragere de inimă pentru populația care suferă nu pot concepe că ar putea fi un conducator de stat bun;
  17. Alba Iulia 1 decembrie 1990 prima Zi Națională. Ion Iliescu și Petre Roman au fost ovaționați. Când a început să vorbească Seniorul totul a luat-o razna. Cu toate asta și-a dus discursul până la capat în fața celor care îl improșcau cu huiduieli și fluieraturi scandând: Să plece! Să plece! Să plece!……

Și a plecat 5 ani mai târziu. Pe 11 noiembrie 1995 condus pe ultimul drum de sute de mii de oameni veniți din întreaga țară. Suferința îndurată și comportamentul său  au trezit  în noi ceva ce rareori a mai încercat poporul ăsta. Poate a fost o formă de penitență  prin care să spălăm acea rușinoasă zi națională. Modul nostru de a ne cere iertare, modul nostru de a ne recunoaște greșeala, modul nostru de a demostra că încă ne mai apreciem valorile. Piața Palatului a fost plină. Nu s-a instituit doliu national (guvernul și „șeful” statului nu au permis asta, nu au permis nici Regelui  Mihai să participe la funeralii), dar oamenii s-au comportat ca și cum ar fi fost… pentru că uneori doliul național din sufletul oamenilor nu poate fi manipulat. În acea zi peste Romania a domnit pacea. Luptele politice au încetat. O cruce mare din pânză albă a fost purtată peste marea de oameni. Corneliu Coposu pleca, dar acum românii își doreau să rămână. Doamne, ce popor ciudat suntem?!

În fiecare an de 11 noiembrie mi-e dor…  Mi-e dor de oameni ca domnia sa, de oameni care să mă facă să cred că încă mai există valori, că modelele nu au dispărut, mi-e dor de oameni cu demnitate și mai ales mi-e dor de bărbați cu tărie de caracter. Mi-e dor de bărbați cu adevărat puternici pe care nimic nu îi clintește de la crezul lor.

M-am  săturat de cei care încercă să-mi inducă ideea că omul se trage din maimuță. Nu, omul nu se trage din maimuță pentru că se nasc pe Pământul asta oameni care prin comportamentul lor se apropie  mai degrabă de lumea sfinților. Un astfel de om ajunge aici tocmai ca să anuleze lumea maimuțelor. Demonstrația de simpatie de care s-a bucurat liderul PNȚCD în ziua înmormântarii demonstreză asta.

Seniorul a plecat, dar prin suferința îndurată și ținuta morală de care a dat dovadă a rămas să vegheze veșnic peste Romania. Nu pot să nu mă întreb: oare ce l-a durut mai mult, suferința din perioada detenției sau acea zi de 1 Decembrie 1990?  Eu cred că acea primă Zi Națională. A fost ziua în care romanii au călcat în picioare un simbol național. Din acea adunare de oficialități peste timp au ramas doar cuvinte Seniorului. Stăpânirile și domniile sunt vremelnice. Națiunile vrednice sunt eterne. În rest nu a rămas nimic. De cei care au fost acolo în acea zi, de discursurile lor nu-și mai amintește nimeni. Domnul Corneliu Coposu însă a intrat în istoria mare, restul în cea mică.

Iar dacă după 17 ani de umilință, privare de libertate, moartea persoanei iubite și dispariția oricărui reper moral în care a crezut, a mai putut scrie, la întoarcerea într-o lume în care nu se mai regasea, una din cele mai frumoase, concise și înălțătoare poezii a captivității, a fost pentru că a ieșit din închisoare la fel cum a intrat… puternic, curat și la fel de demn.

Rugă

Cerne, Doamne, liniștea uitării
Peste nesfârșita suferință,
Seamană întinderi de credință
Și sporește roua îndurării,

Răsădește dragostea și crinul
În ogorul năpădit de ură
Și așterne peste munți de zgură
Liniștea, iertarea și seninul!