Interviu cu Tatiana Niculescu despre aventura în lumea interbelică a biografiilor

Totul a început de la „Regele și Duduia”, cartea Tatianei Niculescu, pe care am dezbătut-o la ediția din februarie a clubul de lectură pe care îl moderez. Se pare că biografia lui Carol al II-lea a avut așa un impact asupra participanților, încât la câteva zile o membră fidelă a clubului m-a sunat să-mi spună: „Auzi, tu de ce nu-i iei un interviu Tatianei Niculescu? Am întâlnit-o la un eveniment și i-am zis că ai pus cartea ei la „Emilia, cărți&cafea”.

Știu că e profi să fii relaxată sau măcar să pari, dar eu am mereu emoții când iau un interviu. Diferă doar intensitatea: mici, medii sau foarte mari. Fără, nu se poate. Dar când am auzit-o pe Tatiana Niculescu spunând: „Ce punctuală sunteți!” s-au volatilizat într-un minut. Îi sunt extrem de recunoscătoare pentru asta, mai ales în condițiile în care tot mai mulți dintre contemporani considera exotică acestă rigoare a mea.

Deși a scris până acum șase biografii interbelice, Tatiana Niculescu nu este istoric. La baza este filolog. „Am asupra istoriei perspectiva cuiva care vrea să descopere, nu perspectiva unui istoric!” A absolvit Facultatea de Litere, iar apoi, grație unei burse Konrad-Adenauer, și-a continuat studiile la Bruxelles, la Institutul European de Jurnalism. Experiența belgiană îi va schimba complet viața, propulsând-o către o carieră la BBC, care a durat 14 ani. Apoi a revenit la meseria de bază: literatura și scrisul. Așa a apărut Tatiana Niculescu, scriitoarea de biografii, care a introdus o nouă specie literară, pe piața de carte românească.

Șase biografii interbelice

Emilia Chebac: Ați scris biografii, dar și cărți de ficțiune. Care se scriu mai greu?

Tatiana Niculescu: Pentru mine, este mai greu de scris o biografie. De fiecare dată când te apropii de o epocă și de o personalitate istorică trebuie să deschizi un fel de șantier de arheologie însoțit de (un soi de) dosar de detectiv. E o muncă tare amănunțită în care depinzi de cele mai mici detalii care apar pe măsură ce avansezi în acest „șantier”.

Emilia Chebac: Pentru cine și de ce scrieți aceste biografii?

Tatiana Niculescu: Încerc să mă detașez de tot ce am învățat cândva la orele de istorie. Nu pentru că aș disprețui sau că aș avea un complex de superioritate față de discursul istoricilor, dar eu nu scriu pentru specialiști, experți, sau intelectuali rafinați. Eu povestesc istoria. Merg cumva în răspăr cu discursul istoric și jargonul de specialitate. E modul meu de a ajuta la întreținerea memoriei noastre istorice și colective. Găsesc în asta o misiune civică.

Emilia Chebac: Cum a apărut acestă pasiune pentru biografii?

Tatiana Niculescu: Scriitura de radio este foarte diferită de scriitura de presă sau televiziune. Îți dă niște deprinderi și rigori care sunt foarte folositoare atunci când scrii orice altceva. Cât am locuit în Anglia, unde există o îndelungată și solidă tradiție a scrierii de biografii ( contemporane, istorice, antice etc), m-am împregnat cu pasiunea britanicilor pentru viețile personalităților istorice. Cum m-am întors de acolo „suferind” de aceasta pasiune, mi-am dorit să explorez și istoria României din acest punct de vedere.

Emilia Chebac: Nu vi se pare că românii sunt mai deschiși către istorie în ultima perioadă?

Tatiana Niculescu: Observ în ultimii 10 ani o mare deschidere către recuperarea trecutului și o mare foame de personalități istorice care au construit Romania, dar despre a căror viața nu știm mare lucru. Cu siguranță pofta de istorie a fost deschisă de cărțile lui Neagu Djuvara și ale lui Lucian Boia. Ei au fost cei care au fertilizat această apetență a publicului pentru un nou mod de a înțelege și de a privi istoria: fără complexe, fără mitomanii, făra spaime că am fi mai buni sau mai răi decât alții. Acești oameni, pentru care am un respect extraordinar și pe care îi iubesc enorm pentru ceea ce au făcut în schimbarea modului de a vorbi despre istorie, mi-au netezit într-un fel drumul.

„Am asupra istoriei perspectiva cuiva care vrea să descopere, nu perspectiva unui istoric!”

Emilia Chebac: Care este diferența între o biografie scrisă de Tatiana Niculescu și una scrisă de un istoric?

Tatiana Niculescu:
• Un istoric scrie despre fenomene mari, evenimente care au configurat harta omenirii în diverse perioade. Stabilește perspective, epoci, cataloghează personalități politice, publice, istorice.
• Eu povestesc vieți de oameni, personalități istorice și culturale. Speranța mea este că încercând să mă apropii de Regina Maria, Regele Mihai, Zelea Codreanu, Nae Ionescu, Arsenie Boca ori Carol al II-lea să-i înțeleg și poate cei care-mi citesc cărțile vor face și ei o experiență asemănătoare.

Emilia Chebac: Cum procedați când ajungeți într-un punct în care nu aveți suficiente documente, dar peste care nu vreți să treceți cu ușurință?

Tatiana Niculescu: La fel se întâmplă și când există documente, dar nu sunt încă făcute publice și nu pot avea acces la ele. Recurg la un principiu de detectiv, făcând observații pe marginea documentelor existente deja. Frazele sau capitolele bazate pe deducții sunt semnalate ca atare prin timpul verbelor. Nu folosesc prezentul istoric sau imperfectul istoric în aceste cazuri ci condiționalul-optativ. Spun „poate că ar fi fost…” sau „Dacă lucrurile stau într-adevăr așa înseamnă că…” Este o chestiune de onestitate să procedez așa, atât față de cititor, cât și față de personalitatea istorică despre care scriu. La totdeauna porți deschise unor noi descoperiri.

Prima biografie – Regina Maria, ultima dorință (2016)

Emilia Chebac: Prima biografie publicată a fost despre Regina Maria. Mie îmi place să spun că este o biografie scrisă în jurul unei inimi. De unde acestă ideea atât de originală?

Tatiana Niculescu: Nici măcar nu a fost ideea mea. La începutul lui 2015, familia regală a anunțat că va muta, cu ocazia a 140 de la nașterea Reginei Maria, inima ei de la Muzeul de Istorie București, la Sinaia, la Pelișor, în odaia în care s-a sfârșit. Atunci m-am întrebat: oare ce știu oamenii despre povestea acestei inimi?

Dintre toți domnitorii României, Regina Maria a fost singura care a cerut ca inima să-i fie desprinsă din piept după moarte, dăruită țării și depusă într-un loc anume, la Balcic. În jurul acestei inimi era o poveste întreagă care nu provenea din spațiul românesc, vedea dintr-un spațiu mai curând medieval, britanic cu o încărcătură mitologică literaro-religioasă. Ca un omagiu adus Reginei Maria și acestui moment al mutarii inimii am scris Regina Maria, ultima dorință. Cartea a apărut cu 2 sau 3 zile înainte de momentul în care a avut loc ceremonia de mutare a inimii de la București la Pelișor. Cu povestea inimii a început aventura mea în lumea interbelică a biografiilor.

Emilia Chebac: După ce am citit biografia Reginei Maria v-am etichetat drept o persoană romantică. Sunteți o persoană romantică?

Tatiana Niculescu: Nu știu dacă sunt romantică pentru ca eu îmi cenzurez drastic romantismele, dar sunt sentimentală.

A doua biografie – Mihai I, ultimul rege al românilor (2017)

Emilia Chebac: Un an mai târziu publicați o a doua biografie cea despre Regele Mihai? Ce v-a inspirat în alegerea subiectului?

Tatiana Niculescu: Și aici a fost o alegere care nu a venit din senin. În 2016 a început să se deterioreze starea de sănătate a Regelui. Când a fost făcut anunțul că se retrage din viața publică, am simțit nevoia să scriu o biografie a Regelui Mihai, de la naștere până la abdicare (1947), dedicată vieții lui în Romania.

Emilia Chebac: O biografie a Regelui Mihai care v-a plăcut?

Tatiana Niculescu: „Mihai I al României. Regele și țara” scrisă de Ivor Porter

Emilia Chebac: L-ați cunoscut pe Regele Mihai?

Tatiana Niculescu: L-am întâlnit în 1997 cred. Venisem de la Londra la biroul BBC de la București pentru o documentare. Am participat la un dineu dat de Rege. Era de un 10 mai. Cu acea ocazie, am dat mâna cu Regele și am stat în prejma lui, printre alți invitați. E tautologic ce spun, dar mi-a făcut o impresie regală, de o mare simplitate, de o mare eleganță și demnitate.

A treia biografie – Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu (2018)

Emilia Chebac: Anul și cartea. În 2018 ați trecut de la regalitate la o personalitate politică, deopotrivă admirată și detestată. Cum vă explicați impactul lui Corneliu Zelea Codreanu asupra politicii interbelice?

Tatiana Niculescu: Zelea Codreanu nu este o apariție ieșită din spuma mării. El apare într-un context. Este întruparea unei tendințe a epocii lui, apare într-un anumit mediu familial, cultural, politic, religios care a făcut ca în jurul lui să se construiască o anumită ideologie. Scriind această biografie am încercat să văd cum l-a privit lumea atunci pe Zelea Codreanu, dar și cum a perceput el epoca în care a trăit.

Emilia Chebac: Este singura biografie în care nu apar fotografii. De ce?

Tatiana Niculescu: Atunci când am publicat-o ne aflam într-un context destul de tensionat în legatură cu moștenirea legionarismului. Internetul este plin de poze, dar care nu pot fi atribuite unei surse clare. Din rațiuni de copyright neidentificabil, nu am putut să le folosesc. Poate într-o următoare ediție voi adăuga fotografii de la arhivele naționale. Pe coperta este însă o super fotografie a lui Codreanu. Zici că e un actor american interbelic, un fel de Humphrey Bogart.

A patra biografie – Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca (2018)

Emilia Chebac: Un act de mare curaj să scrieți biografia lui Arsenie Boca, o personalitate de neatins pentru români. Ce reacții ați primit?

Tatiana Niculescu: De unii cititori a fost percepută, din păcate, ca un fel de amenințare. Se așteptau să fie scrisă într-un alt registru. Eu am scris despre omul Arsenie Boca, asta mă interesează în biografii, nu despre imaginea altora despre omul respectiv.

A cincea biografie – Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee (2019)

Emilia Chebac: Ajungem și la biografia mea preferată pe care am pus-o în februarie, deloc întâmplător, la clubul de lectură pe care îl moderez „Emilia, cărți, cafea”. (Pentru Carol II Și Elena Lupescu, 14 februarie 1925 este „ziua întemeietoare a dragostei lor”) La club, Regele si Duduia s-a bucurat de mare succes. Aveți o slăbiciune pentru Carol II?

Colțul „istoricilor” la clubul de lectură „Emilia, cărți& cafea” (credit foto: Emilia Nicolae)

Tatiana Niculescu: Nu cred că am o slăbiciune pentru Carol II. Opinia generală este că a fost o personalitate detestabilă. Când cineva vine cu o părere mai nuanțată, pare că ar avea o slăbiciune pentru Carol. În același timp, este adevărat că admir foarte mult politicile lui culturale, care nu au fost egalate de nimeni altcineva. Îl socotesc din punct de vedere intelectual și al intențiilor politice, chiar dacă a făcut diverse greșeli pe care istoria le-a consemnat și le va consemna, unul dintre cei mai străluciți reprezentanți ai familiei noastre regale.

Emilia Chebac: Ați simțit că după această biografie cititorii au fost mai îngăduitori cu Regele Carol II?

Tatiana Niculescu: Sper că da. Simplificând, există cred două mari categorii de cititori :
• Cei care caută într-o carte să-și legitimeze punctele de vedere și să-și recunoască opiniile. Dacă textul nu le satisface această așteptare consideră că nu este o biografie valabilă.
• Și cititori care își păstreaza vie curiozitatea. Aceștia vor să afle lucruri noi, indiferent dacă acele lucruri le contrazic sau nu părerile despre un personaj istoric sau despre o epocă.
De aceea, eu cred că cititorii din ultima categorie vor fi bucuroși să afle din acestă biografie și un alt mod de a descoperi istoria, pe când cei total și definitiv supărați pe Carol II nu vor putea să găsească nimic interesant într-o altă perspectivă care diferă de a lor. E dreptul lor.

A șasea biografie – Seducătorul domn Nae. Viața lui Nae Ionescu (2020)

Emilia Chebac: În 2020 în plină pandemie a apărut ultima dvs biografie. Ce sens are pentru dvs. cuvântul seducător din titlu?

Tatiana Niculescu: Seducător de minți și de inimi. Seducătorul este un om care atrage către el oamenii: femei și bărbați. Îi atrage prin discurs spectaculos, interesant, spumos, îi atrage prin prezență, umor, prin modul de a fi și de a se purta. În sensul ăsta Nae Ionescu era un om care atrăgea spre el curiozitatea, atrăgea interesul și pasiunile feminine și atrăgea dorința de cunoaștere a studenților. Acest cuvânt mi s-a părut cel mai potrivit pentru anvergura lui Nae Ionescu.

Emilia Chebac: Dacă s-ar face un film după biografia dvs pe ce actor (român sau străin) l-ați vedea în rolul lui Nae Ionescu?

Tatiana Niculescu: Pe Joaquin Phoenix.

Sursă foto Joaquin Phoenix

Emilia Chebac: Un numitor comun pentru personalitățile din biografiile dvs?

Tatiana Niculescu: Sunt atrasă de personalitățile care deși controversate, sunt clasate, au etichete, se crede că se știe totul despre ele și nimic nu ne mai poate surprinde. Tocmai aceste personalitați mă atrag pentru că pe cât par de cunoscute, pe atât de necunoscute sunt de fapt.

„Este ca și când aș mai fi trăit și alte vieți”

Emilia Chebac: Cum este pentru Tatiana Niculescu să răscolească atât de frumos trecutul?

Tatiana Niculescu: Este ca și când aș mai fi trăit și alte vieți, ca și când m-aș îmbogați, de fiecare dată când scriu o biografie, cu câte o noua viață.

Emilia Chebac: La ce proiect lucrați acum?

Tatiana Niculescu: Tot o biografie interbelică.

Emilia Chebac: Un mesaj de suflet de la un cititor?

Tatiana Niculescu: La un târg de carte, după o lansare, o doamnă a venit către mine și mi-a spus: „Vă mulțumesc pentru aceste cărți. Fiul meu de 17 ani, căruia nu-i plac cărțile, a descoperit biografia regelui Mihai și nu a mai lăsat-o din mână. Mă bucur că acum fiul meu citește.” Asta a fost cred cea mai frumoasă veste pe care putea să mi-o dea un cititor. Mi-ar fi plăcut să-l întalnesc pe tânărul respectiv.

Emilia Chebac: Cititori temperamentali?

Tatiana Niculescu: Un domn care mi-a scris așa: „Ați scris o carte groaznică. N-am citit-o și nici n-am s-o citesc!” Uneori mă gândesc dacă n-ar fi un motto bun pentru această serie de biografii…

E hazliu cum uneori se produc adevarate dezbateri despre o carte între oameni care de fapt nu au citit-o. Au găsit niște informații pe net, au mai auzit diverse păreri, dar asta nu-i împiedică să înceapă o discuție aprinsă și să dea verdicte. La final îți dai seama că de fapt ei nu au citit cartea respectivă.

Emilia Chebac: O coincidență. Dumneavoastră să scrieți o biografie, despre o personalitate, și să întâlniți pe cineva împlicat într-un proiect exact cu personajul cărții la care lucrați?

Tatiana Niculescu: Tocmai terminasem cartea despre Carol al II-lea. Cineva m-a rugat să găsesc un actor care urma să citească un fragment dintr-un poem la o lansare la Humanitas Cișmigiu. Nu mi-a venit nimeni în minte pe moment, dar o prietenă care cunoaște mulți actori mi l-a recomadat pe Anghel Damian.

Am vorbit cu el, m-am dus să-l prezint la lansarea respectivă unde urma să citească. După eveniment am mai rămas puțin de vorba cu el. Când m-a întrebat ce mai scriu i-am spus că tocmai am terminat biografia lui Carol al II-lea. „Ce coincidență și eu tocmai am terminat filmările la Mary Queen of Romania, în care l-am jucat pe… Carol al II-lea.” Când ne-am mai întâlnit ne-am confruntat experiențele. Eu cum l-am văzut scriindu-i biografia, el cum l-a văzut interpretând rolul. A fost foarte interesant. Anghel Damian este un actor studios și profund care își ia foarte în serios meseria.

Anghel Damin – sursă foto Queen Marie Of Romania

Emilia Chebac: De ce ați acceptat acest interviu?

Tatiana Niculescu: Nu refuz nici un interviu dacă este vorba de oameni care sunt realmente interesați de cărțile mele.

Emilia Chebac: O provocare de interviu?

Tatiana Niculescu: Monica Pillat.

Emilia Chebac: Un eșec transformat în binecuvântare?

Tatiana Niculescu: Când am luat decizia să mă întorc în țară din Anglia. Am fost nevoită să mă hotărăsc rapid, deoarece de asta depindea participarea sau neparticiparea mea la un concurs în România. Ca să pot participa la respectivul concurs trebuia să mă repatriez. A fost o decizie pe care am luat-o îndoită în sinea mea și pe care ulterior am regretat-o timp de un an și mai bine. Din ce în ce mai mult în ultimii ani mă bucur însă că am făcut-o pentru că altfel nu aș fi scris niciodată cele șase biografii și n-aș mai fi trăit încă șase vieți…

Mereu când citesc o carte și îmi place foarte mult, îmi doresc un interviul cu autorul. Pentru povestea din spatele povești. Am revăzut cele cinci biografii citite, am comandat și pe a șasea (cea cu Arsenie Boca, singura necitită atunci), mi-am făcut curaj și i-am trimis un mesaj Tatianei Niculescu. Secretul ca cel intervievat să-ți spună lucruri pe care nu le-a mărturisit altor jurnaliști este să știi atât de multe despre activitatea lui încât să nu mai fie nevoie să-i iei un interviu. Este nevoie de multă documentare, dar îl faci să aibă încredere în tine și discuția poate deveni extrem de interesantă.

Biografia poate deveni un mediu inflexibil mai ales pentru un autor care vine cu o abordare nouă. Mulți cititori încă nu știu unde să încadreaze biografiile Tatianei Niculescu. Nu par a fi nici monografii istorice, nici ficțiune istorică și nici biografii romanțate. Și atunci ce sunt? În România sunt o nouă specie literară, deși în literaturile cu tradiție se pare că așa se scriu biografiile, adică povestea vieții unei personalități istorice sau culturale bazată pe documente existente.

Cărțile Tatianei Niculescu sunt scrise într-un stil extrem de fluid, de aceea se citesc ușor. Vă rog să nu emiteți judecăți de valoare. Acest stil, aparent simplu, este cel mai greu de realizat. Se pare că Tatianei Niculescu această provocare i-a reușit: de la un tânăr de 17 ani care nu era tocmai prieten cu cărțile, o împătimită de biografii, memorii și jurnale (subsemnata), participanții unui club de carte seduși fără milă de „Regele și Duduia”, până la un rafinat senior în a cărui bibliotecă te poți rătăci (și care l-a frecventat pe Neagu Djuvara).

Ca să putem rămâne cu mințile întregi, într-o lume care se degradeaza pe zi ce trece, este nevoie de harul de povestitoare al Tatianei Niculescu. Îmi place acestă scriitoare de biografii care nu ține să-și impună propria părere, din contra lasă cititorul să evalueze și să interpreteze singur povestea.

Foarte rar citesc toate cărțile unui autor. Am un principiu: viața este prea scurtă să insist pe o carte care nu-mi place. Chiar și marii autori nu pot avea doar momente de excelență. Tatiana Niculescu m-a făcut să încalc acest principiu. Și tare mi-e frică că, dacă continuă în același stil, am să ajung să citesc și despre cele mai detestabile personalități interbelice. Nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi să scrie despre A.C. Cuza.

În rolul părintelui Arsenie Boca eu îl văd pe Vali V. Popescu, actorul care a jucat în filmul lui Toma Enache „Între chin și amin”.

Sursa foto: arhiva personală a actorului Vali V. Popescu

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul meu de instagram.

Fotografii: arhiva personală a scriitoarei Tatiana Niculescu

 

4 comments on “Interviu cu Tatiana Niculescu despre aventura în lumea interbelică a biografiilor”

  1. Marius Albert Neguț spune:

    Un interviu superb! Felicitări!

  2. Alice spune:

    Si eu ma incadrez la categoria: citesc orice scrie Tatiana Niculescu.
    Acum mor de curiozitate sa aflu despre cine va fi urmatoarea carte. 🙂 Noptile Patriarhului mi-a placut enorm, dar favorita (pana acum) ramane Regele si duduia. Aveam o parere preconceputa de Carol II, dar dupa aceasta carte am reusit, poate nu neaparat sa il admir, dar sa il vad ca om, in ciuda statutului sau, cu tot felul de parti rele, care a luat anume decizii si ce au insemnat ele.

    1. emiliachebac spune:

      Îmi place să întâlnesc (chiar și În scris) cititori pasionați de biografiile T.N. Știi de ce? Au o flexibilitate a minții și o curiozitate care îi face niște parteneri de dialog extrem de interesanți. Nu vrei să știi cum a fost la club cu „Regele și Duduia”. De aceea, pentru ianuarie 2021 am ales „Seducătorul domn Nae”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *