Interviul cu Luminița Popescu a fost provocarea lui Vali V. Popescu – actorul care l-a jucat pe Tase Caraman în filmul „Între chin și amin”.
Luminița Popescu după ce a terminat liceul pedagogic, în Ploiești, a avut de ales între 2 pasiuni: psihologie și teatru. În timp ce actoria a rămas un vis în așteptare, Luminița s-a orientat spre psihologie. Putea să meargă la facultate în București, unde era aproape de casă, dar ea a ales Clujul. În urma unei tabere, din copilărie, a rămas cu nostalgia Ardealului. De atunci au trecut 13 ani și nu a regretat nici o clipă alegerea făcută.
În primul an de facultate a explorat orașul și a călătorit prin împrejurimi. Cum mereu a iubit copiii, deși se bucura de libertate, a realizat cât de mult îi lipsesc. Din anul II de facultate a început să lucreze într-o gradiniță pe care a ales-o după nume „Grădinița cu parfum de tei”. Nu împlinise încă 20 de ani când, timid, făcea primii ei pași ca dascăl. În paralel și-a continuat și studiile la Facultatea de Psihologie.
Cum avea ADN de actor, deși încă nu știa asta, făcea și cursuri de teatru cu cei mici. După 3 ani s-a mutat în sistemul privat de educație. Era dascăl și psiholog. A rămas în acel loc 8 ani până a intrat în concediu de creștere copil.

În prezent, Luminița Popescu este dascăl și psiholog, dar și soție și mamă. Lumința și Vali V. Popescu s-au cunoscut, în Maramureș, într-o tabară de arte pentru adulți. Ea studentă la psihologie în Cluj, el student la teatru în Târgu Mureș. În 2010 s-au văzut prima dată, iar la ediția din anul următor au devenit un cuplu. În decembrie 2019 în familia Popescu a venit pe lume Mara. I-au dat acest nume de la Maramureș, locul unde s-au văzut prima oară.

Emilia Chebac: De ce ai ales psihologia și nu actoria?
Luminița Popescu: Din pasiune pentru oameni. Sunt copil unic la părinți. Cred că de la micro îmi doream o lume macro. Când eram studentă împreună cu o colegă mergeam în gară. Stăteam pe peron, și ne uitam la oamenii care mișunau pe acolo, imaginându-ne poveștile și vocile lor. Apoi ca să ne validam fanteziile intram în vorbă cu ei. Era doar un pretext să ne legăm poveștile. Asta ca să-ți faci o idee cât de fascinată eram de mintea oamenilor.
Emilia Chebac: Apoi te-ai întors la visul pus la păstrare – actoria. Cum ai ajuns să dai la teatru?
Luminița Popescu: Când Vali era actor la Baia Mare s-a montat „Alice în Țara Minunilor”. Acolo am cunoscut-o pe Oana Leahu care era decanul Facultății de Teatru din Târgu Mureș și regizorul spectacolului. Aflase de pasiunea mea pentru teatru din poveștile lui Vali. Într-o zi am primit un telefon prin care îmi spunea că își dorește foarte mult să mă aibă studentă, la păpuși, la Târgu Mureș. După cum vezi nu eu m-am dus spre teatru, teatrul a venit spre mine.
Mă tenta, dar la început am zis nu. Mi se părea greu să fac naveta de la Cluj la Târgu Mureș. Apoi m-am decis, într-o săptamana am pregătit repertoriul și m-am aruncat într-o aventură nebună care a durat 3 ani. A fost ca un maraton. Vali lucra la Teatrul din Baia Mare și era la master la Târgu Mureș, eu lucram în Cluj și veneam la facultate . Ne vedeam mai mult în Târgu Mureș decât la Cluj.

La facultate am avut șansa să întâlnesc oameni speciali. Am terminat cu dublă specializare: actorie și păpuși -marionete. Teatru dramatic și lume păpușilor. Mi s-a oferit ocazia să rămân să predau la facultate în Târgu Mureș, dar trebuia să renunțăm la Cluj. Se pare că am făcut o alegere bună. Între timp, lucrurile s-au așezat și ne-am reunit. Acum Vali este actor la Teatrul din Turda.
Emilia Chebac: Care ai fi vrut să fie superputerea ta în copilărie?
Luminița Popescu: Să pot citi mințile oamenilor.

Emilia Chebac: În afara profesiei de dascăl în ce alte proiecte cu copiii mai ești implicată?
Luminița Popescu: Împreună cu Vali am devenit liderii în cadrul Organizației Naționale Cercetașii României, la centrul local din Cluj. Este o activitate bazată exclusiv pe voluntariat. Ideea cercetășiei este să creăm o lume mai bună. (Dacă aveți răbdare să citiți acest interviu, până la final, o să găsiți dovada că cercetașii chiar știu să susțină un camarad.) Există o întreagă pedagogie în spate care ghidează activitățile copiilor de conectarea cu natura. Copiii sunt organizați în microgrupuri numite patrule. Totul se desfășoara într-un cadru simbolic. Patrula noastă se numea Lupișorii Creativi, iar eu și Vali suntem Lila și Grey. Liderii voluntari sunt de la studenți până la adulți care au depășit vârsta studenției.
Susțin workshopuri și cursuri de teatru pentru copii (dar și pentru adulți). Rolul de formator a prins tot mai mult contur în ultimii ani.

Emilia Chebac: O amintire, cu un copil, din perioada când erai elevă la liceul pedagogic?
Luminița Popescu: În timpul liceului, la Ploiești, făceam practică la grădi. Aveam părul foarte lung, motiv pentru care un băiețel de 3-4 ani pusese ochii pe mine. Când le vedea intrând pe domnișoarele practicante, venea mereu către mine și îmi mângâia părul. Într-una din orele noastre de practică în timp ce desena m-a strigat: „Domnișoara, domnișoara, poți să mă ajuți un pic?” Era adorabil pentru că era peltic. M-am aplecat să-l ajut și coada mi-a alunecat într-o parte. Și-a ridicat ochii spre mine și a spus: „Domnișoara, ce coada stufoasa ai!” La o săptămână când am revenit, a venit la mine mi-a îmbrățișat picioarele și m-a întrebat: „Domnișoara, ți-ai luat coada cu tine? ” Firește că o aveam cu mine.

Emilia Chebac: O întâmplare care a stărnit vâlvă?
Luminița Popescu: Aveam un proiect tematic Funny Friday – ziua personajelor Disney. Eu jucam rolul Albei ca Zăpada în scena mușcării mărului. După un leșin teatral, foarte gustat de copii, unul dintre băieți, care era îmbracat în prinț, a fost încurajat de colegele mele să vină să rupă blestemul. „Du-te și dai un pupic Albei ca Zăpada să vedem dacă își revine. El a venit, eu am tușit teatral, cum altfel, și am scăpat de vraja care mă ținuse captivă. A fost știrea săptâmânii printre copii. „Miss Lumi a fost salvată de Timotei” Se pare că revenirea mea la viața o datoram acelui băiețel.

Emilia Chebac: O absolvire care ți-a rămas în suflet?
Luminița Popescu: Eu am dublă specializare de educatoare-învățătoare. De aceea, o parte din elevii pe care i-am avut la grădi au continuat cu mine și i-am dus până la clasa a IV-a. În călatoria asta pot spune că am crescut împreună cu ei. La școala privată unde predau fiecare an este tematic. În ultimul an al generației despre care vorbesc am ales să fim clasa exploratorilor.
Am hotărât să facem o absolvire în natură. Am închiriat un balon cu aer cald și fiecare familie a avut parte de un tur ghidat în apropierea Clujului. Ziua s-a încheiat cu un foc de tabară unde am cântat și dansat. Fiecare copil și-a pus fiecare câte o dorință, a scris-o și a lansat-o cu un lampioan. A fost un altfel de final. După ce am dus acesta generație până la clasa a IV-a m-am întors la grădi. Îmi doream un copil și nu voiam ca micuții să se simtă abandonați.
Emilia Chebac: S-a întâmplat ca un copil să-ți schimbe numele?
Luminița Popescu: Da. Un mic spectator a venit la mine și m-a întrebat:
– Salut, pe tine te cheamă Fifi și în realitate sau doar în spectacol?
– Salut, Fifi e numele personajului, nu al meu.
– Atunci care e numele tău adevărat?
– Luminița
– Bine, mulțumesc, mi-a plăcut spectacolul!
Apoi s-a îndreptat către mama lui, care ne făcea poze, și i-a spus: „Mami, hai să-ți spun un secret. Pe fata din spectacol nu o cheamă Fifi. În realitate, o cheamă Sclipici!”

Emilia Chebac: Dacă ar fi să petrec o zi în Cluj unde îmi recomanzi să merg?
Luminița Popescu: Recomandări în Cluj:
• de promenadă, explorat și conectat cu natura: Grădina Botanică „Alexandru Borza”
• de relaxat și mâncat bine „Samsara Teahouse” și „Samsara Foodhouse”
• și o melodie pe care ți-o dedic ție: „Ne vedem la Cluj”- Hara
Emilia Chebac: O provocare pentru un interviu?
Luminița Popescu: Te provoc să-l intervievezi pe unul dintre profesorii și mentorii mei – Mircea Miclea. Este o mare personalitate și cu siguranță va fi o experiență specială.

Emilia Chebac: Care crezi că ar fi „cheia” unei educații performante?
Luminița Popescu: „Cheia” unei educații performante este, după părerea mea, colaborarea între colegi, dascăli și părinții, între managementul școlii și profesori. Și toți să pună pe prim plan, actorii cei mai importanți, copiii.
Emilia Chebac: Știu de la Vali cât de solicitante au fost filmările la Jilava. Pentru tine cum a fost?
Luminița Popescu: Filmările la Jilava au avut loc imediat după nunta noastră. Scenele idilice din film (cele cu câmpul de maci de la Corbu) au fost făcute înainte. Cele filmate la Jilava au fost făcute ulterior. Pe Vali l-au tuns deoarece trebuia să arate a deținut. În acel moment am renunțat și eu la părul lung (Adio, coadă stufoasă!) și m-am tuns bob.
Cât a filmat la Jilava nu a avut voie cu telefon. Fiind un obiectiv securizat lăsau telefoanele la intrare. Ne auzeam doar diminața, înainte să intre la filmări, și seara, foarte tarziu. Era măcinat de resposabilitatea rolului, și când îmi povestea îl lăsam să ventileze. Eu intram fără să vreau în poveste și îi dădeam tot feluri de tipsuri psihologice. Nu i-a fost ușor, dar s-a descurcat foarte bine. Vali este perseverent, dedicat și este permanent în cautare de strategii care să îmbunatatească nu numai proiectul la care lucrează, ci și pe el.
Experiența „Între chin și amin” l-a schimbat nu numai din punct de vedere cinematografic, dar și plan personal. Pentru el acestă experiență a fost o creștere.
Emilia Chebac: Cum a fost să fii soția lui Vali V. Popescu, interpretul lui Tase Caraman din „Între chin și amin”, la premiera din București?
Luminița Popescu: Cu cât ne apropiam de București, pentru premiera filmului, emoțiile se accentuau. Deși eram îmbrăcați elegant am făcut o plimbare în Centrul Vechi ca să ne relaxăm. Când am ajuns, la Cinema Pro, era foarte multă lume. Îmi amintesc momentul în care am intrat. Toma s-a îndreptat spre Vali și a spus: „A ajuns actorul din rolul principal.” Și deși erau cameramani și reporteri care lua interviuri toată lumea s-a mutat pe Vali. Din acel moment i s-au luat interviuri și a făcut fotografii cu echipa și invitații până a început proiecția filmului.
În sala de cinema am fost teribil de emoționați. Atât de mult ne-a prins filmul încât acolo sus pe ecran nu era soțul meu, era o poveste. Dar nu orice poveste, ci una extrem de profundă. Nu numai eu am simțit asta ci și Vali. (vezi trailer aici) Îmi amintesc ca la una din scenele acelea foarte puternice, Vali mi-a luat mâna și mi-a pus-o în dreptul inimii lui. Nu vrei să știi cât de tare îi bătea inima. Apoi eu i-am luat mâna și i-am pus-o pe burta mea. Mara se mișca și ea. Mult mai alert decât ca de obicei.

Emilia Chebac: Care a fost cea mai memorabilă gală pentru voi?
Luminița Popescu: A fost somptuos ce s-a întâmplat la București, dar pentru noi, subiectiv văzând lucrurile, la Cluj a fost cea mai specială gală. Făra să exagerez, aproximativ jumatate din oamenii din sală au venit pentru Vali: actori, cercetași și prieteni. Datorită acelor oameni minunați am simțit un vibe… wow.
Colegii cercetași și-au cumpărat bilete și au venit împreună. În sală au ocupat rânduri nu locuri. La finalul proiecției s-a aplaudat foarte mult. Când Vali a coborât de pe scenă s-au ridicat cu toții în picioare și la unison au aplaudat. Cercetașii au un ritm de aplauze furtunos specific doar lor. Mie în momentul acela mi s-au înmuiat picioarele. Am fost atât de mândră de Vali. Era clar că acel moment a fost doar pentru el. De asta gala de la Cluj este memorabilă pentru noi.

Emilia Chebac: De ce ai acceptat acest interviu?
Luminița Popescu: Când l-ai sunat pe Vali pentru interviu, eram în mașina cu el. Conducea, telefonul era pe speaker și te-am auzit și eu. Îmi amintesc că dupa ce ai închis am spus: „Wow ce fain vorbește femeia asta” Ai fost atât de firească, dar în același timp extrem de profi.
Apoi am început să-ți citim interviurile. Pentru noi ai fost o descoperire. A ieșit un proiect tare fain din intersecția ta cu toți oamenii frumoși despre care ai scris. Pentru noi tu ești un om special.

Trecute sunt vremurile în care actorii erau venerați. În prezent, actorii sunt văzuți ca oameni, nu ca idoli. Iar pe oameni, atunci când ajungi să îi cunoști, începi să îi iubești, nu să-i ridici pe un piedestal. Un procent din iubirea pentru un actor ar trebui să se îndrepte și către partenera lui. Ea joaca un „rol” teribil de important în viața lui. În timp ce noi spectatorii de bucurăm de talentul lui, ea este acolo, în spate, pentru partea grea și mai puțin atractivă. Este acolo să îl susțină când se îndoiește de munca lui, când cedează nervos, este acolo când un proiect îl ține departe de ea, când succesul nu vine, este acolo… mereu.
Lumi, Vali „Ne vedem la Cluj” exact în locul unde au filmat cei de la Hara (puteți asculta cântecul aici ).

În articolele mele folosesc doar cifre. Pentru doi sau două o să găsiți întotdeauna scris 2. Mi se atrage atenția că nu este corect. Nu este o greșeală, este ceva voit.
Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul meu de instagram.
