Interviu cu Vali V. Popescu despre actoria bazată pe valori

Episodul Lear – Teatrul Regina Maria Oradea

Îmi doream un interviu cu Vali V. Popescu actorul care dă viață personajului principal în filmul „Între chin și amin”. Am vrut să-l sun, dar numele lui nu-mi apărea în agenda telefonului. Nu l-am salvat, mi-am spus. Apoi am avut o revelație. Aveam numărul de telefon al lui Tase Caraman (personajul pe care îl joacă în film).

Până în octombrie (2019), când am văzut „Între chin și amin”, nici nu știam că Vali există. A fost suficient un rol pentru ca eu și o țară întreagă să aflăm de Vali V. Popescu. 2019 a fost anul lor. Al actorilor mai puțin cunoscuți, dar care au scris istorie în cinematografia românească. Actori cu potențial, marginalizați nepermis de mult, dar care atunci când li s-a dat o șansă au reușit roluri memorabile (Vali V. Popescu – „Între chin și amin”, Radu Botar – „Cardinalul” și Roxana Lupu în „Maria, Regina României”). Vali V. Popescu este actor la Teatrul Aureliu Manea din Turda. Nu a fost visul lui să devină actor. O alegere întâmplătoare l-a introdus într-o lume fără de care astăzi nu mai poate trăi. Performanța lui din filmul „Între chin și amin”, nu este pentru oricine. Pe lângă talent și determinare a fost necesar un record sufletesc pe măsură. Tânărul actor Vali V. Popescu nu-și propune să pară, Vali este. Teatrul, alergarea, mersul pe bicicleta nu le face pentru că sunt cool, le face pentru că îl transformă frumos pe interior.

Vali V. Popescu are un timbru cu rezonanțe speciale, care îmi amintește de marii actori ai scenei românești. A muncit mult până a atins această performanță. Și pentru că iubește cărțile folosește un vocabular care mi-a arătat că pentru el arta conversației nu a murit. Am făcut eforturi serioase să nu mă las sedusă de vocea lui. În același timp am fost și teribil de revoltată. Cum poți să lași o asemenea voce și inteligență în așteptare și să mediatizezi persoane care n-au pic de respect pentru această meserie.

Emilia Chebac: Cum ai descoperit actoria?

Vali V. Popescu: Nu eu am ales-o, cumva actoria m-a ales pe mine. Eram în clasa a XI-a și aveam un coleg care își dorea să devină actor. Mergea la Școala de Arte „Octav Enigărescu” din Târgoviște. Eram la ora de fizică când mi-a spus:
– Măi crețule, nu vrei tu să mergi cu mine la repetiții?
– Ce să fac?
– Hai cu mine la repetiții!
– Mă lași cu teatrul tău.

M-a forțat să merg. Mi-a luat ghiozdanul și a fugit cu el. Cum nu prea aveam chef de fizică m-am lăsat convins destul de ușor. Repetau „Ursul” de Cehov. Îmi amintesc că stăteam pe scaun, în studioul acela mic, dar foarte cochet din Târgoviște, și m-am simțit teribil de atras de tot ce vedeam. Mi se părea atât de firesc ce i se cerea colegului meu. Îmi tot venea să îi spun: De ce nu faci ce îți cere omul asta? Nu-l mai chinui, fă odată ce ți se spune! Intenția mea a observat-o Ștefan Lupu care ulterior mi-a devenit profesor. Așa am ajuns să merg la cursuri de teatru.

M-am dus acasă și am citit toate personajele din Cehov. Le interpretam așa cum le vedeam eu. Mi-am zis: Wow, ce lume! Dar nu știam că asta voi face în viitor. Asta voiam atunci.

Oberon – Visul unei nopți de vară – Teatrul Aureliu Manea Turda

Emilia Chebac: Care a fost momentul în care ai decis că vrei să devii actor?

Vali V. Popescu: Până am descoperit teatrul nimic nu mă mulțumea, nimic nu părea să aibă sens. La un moment dat, chiar mi-am pus mari semne de întrebare. Toți frații mei își căutau calea, numai eu nu știam încotro să mă îndrept.

Înainte de bac, în 2009, am fost la Festivalul de Teatru pentru Tineret de la Buftea. Am văzut decorurile, oamenii și bucuria lor. Se juca „Lecția” de Ionesco. Mă uitam cu 50 de perechi de ochi la spectacol și acolo am spus: Asta vreau să fac pentru tot restul vieții. M-am întors acasă cu un singur gând. Să mă înscriu la Facultatea de Teatru.

„Între chin și Amin” – Tase Caraman

„Între chin și Amin” – Lia (Ana Pârvu) și Tase

Emilia Chebac: Cum ai obținut rolul lui Tase Caraman?

Vali V. Popescu: Pentru rolul lui Tase Caraman s-a organizat un casting unde au participat 600 de persoane. Din momentul în care am dat castingul și până am aflat rezultatul a durat mai bine de o lună. Într-o seară primesc un telefon de la Toma (Toma Enache – regizorul filmului„Între chin și amin” ): „Am o veste bună pentru tine. Ne auzim joi la telefon, acum nu pot vorbi mai mult.”( era undeva pe drum, cred că se întorcea din străinatate.) Ulterior a revenit: „Felicitări tu ești în rolul principal!” Mi s-a părut ireal. Era primul meu rol consistent. Până atunci făcusem doar figurație. Nu jucasem nici măcar roluri secundare, doar un rol într-un desen animat.

Spun ireal pentru că știm amândoi cum se dau rolurile și toate lucrurile importante, în România de azi. Pe pile. La noi nu a fost vorba de așa ceva.

Tase Caraman – „Între chin și Amin”

Emilia Chebac: Cum a decurs prima întâlnire cu Toma Enache?

Vali V. Popescu: Eu consider că cineva de acolo de sus mă iubește. Toma a avut inițial un alt scenariu pe care l-a pierdut. În prima variantă personajul principal era pictor. Există mărturii că în pușcărie au fost deținuții politici care au pictat, pe bucăți de pânză, cu propriul sânge. Am mers la un moment dat la o prietenă, studentă la arte, s-o iau la repetiții. „Stai că mai am puțin”, mi-a spus. Până a terminat ea, eu am luat o coală de hartie, o pensulă și am pictat, cu roșu, un clovn. Acel desen l-am pus ca fotografie temporară de profil pe contul de facebook. Fix în momentul în care Toma făcea castingul.

Când m-am dus la casting prima întrebare a fost:
– Știi să pictezi?
– Știu să țin pensula în mână, fac anumite chestii, dar nu sunt pictor. De ce mă întrebi?
– Păi am văzut ce poza ai pe facebook.
În mintea lui Toma se crease o legătură: eu pictam cu roșu, iar personajul principal picta cu sânge.

Apoi mi-a povestit despre scenariu. Am fost uluit. Sincer nu mai avea importanță dacă obțineam sau nu rolul principal. Voiam să fac parte din proiect. Îmi doream extrem de mult ca filmul să se realizeze. Uită-te și tu în ce Românie trăim!

„Niciodată!”

Emilia Chebac: Ai idee cum se aude, replica ta, acel „niciodata”? Cum ai gândit-o tu și care au fost indicațiile lui Toma?

Vali V. Popescu: Așa am simțit-o eu, Toma nu mi-a spus cum să interpretez replica asta! Dacă nu mă înșel scena asta a fost făcută, undeva în partea a II-a a filmărilor, în una dintre cele mai grele zile de filmare pentru mine. Îl auzeam pe Toma doar cu urechea periferică, atât de multă tensiune acumulasem, dar am încercat să-mi fac treaba cât de bine am putut.

Emilia Chebac: Cum a fost cea mai grea zi de filmare?

Vali V. Popescu: Cea mai grea zi de filmare m-a terminat nu fizic ci sufletește. M-am contrazis cu Toma și la un moment dat îmi puneam întrebarea dacă sunt potrivit pentru rol. Trecusem de mijlocul filmărilor și se acumulase multă tensiune. Chiar dacă ne obișnuisem unii cu alții, energia locului (Fortul 14 Jilava) și-a pus amprenta pe noi și ne-am lăsat duși de întâmplări. În momente de tensiune fiecare om încearcă să găsească adevărul lui. Eu o vedeam într-un fel, Toma în alt fel, iar un al III-lea probabil total diferit de noi 2. Așa că totul se ducea în direcții diferite și fiecare cu adevărul lui. Dar cum toți ne doream să ajungem la produsul final, am învățat să gestionam energia locului și nu ne-am lăsat copleșiti de ea. Am înțeles că misiunea noastră este ca filmul „Între chin și amin” să iasă cât mai bine.

Vali V. Popescu și Toma Enache la filmări

Emilia Chebac: Cum te-a schimbat acest rol?

Vali V. Popescu: Este o întrebare frecventă pe care mi-o pun oamenii în sală. Oameni diferiți din orașe diferite. Trăim într-o societate care se bazează pe consumerism. În momentul în care nu primim, imediat, ceea ce vrem ne enervăm (fie ca este vorba de un loc de parcare, un articol vestimentar pe care îl găsim mai greu etc.) Multe chestii mărunte și fără nici o importanță ne transformă în oameni mai puțin frumoși pe zi ce trece. În timpul filmărilor am realizat ce au trăit cu adevărat acei oameni. Am fost aproape de ei, prin intermediul acestui rol, deși am experimentat într-o proporție extrem de redusă ce a fost acolo. Poate un 2%. Suficient însă, pentru mine, ca acest rol să mă transforme interior.

Emilia Chebac: Unde a fost pentru tine cea mai emoționantă premieră a filmului „Între chin și amin”?

Vali V. Popescu: Locul cu cea mai mare încărcătură emoțională a fost la Cluj. Nu exagerez cu nimic daca spun că ½ din oamenii care erau în sală au venit pentru că mă cunoșteau: direct sau indirect. Prieteni actori, alergători de la maratoanele la care am participat și prietenii de la cercetași. După film am văzut în privirea acestor oameni bucurie și căldură sufletească. Au ieșit oameni în hohote de plâns de la acest film. Emoția spectatorilor a confirmt ca acest rol a fost făcut bine. Mă priveau și nu le venea să creadă. Mulți mi-au spus că nu se așteptau ca o persoana atât de tânără să aibă maturitatea artistică necesară pentru un asemenea rol. Nu concepeau cum sunt eu în realitate și cum m-au văzut jucând în film.

Prizonier într-un imperiu al întunericului și al urii

Emilia Chebac: Ai un rol la care visezi?

Vali V. Popescu: Am 2 roluri pe care le-am imaginat:
• Îmi doresc foarte tare să joc într-un film cu acțiunea amplasată în perioada interbelică. Este un timp extrem de ofertant pentru roluri. Atunci se respectau, cu adevărat, marile personalități și valorile.
• Al II-lea rol, tot film, dar la polul opus, deși pentru mine este la fel de valoros. Un film cu un personaj care să fie alergător.

Alergător 1

Emilia Chebac: De ce alergător?

Vali V. Popescu: Iubesc alergarea montană. Am început de la câțiva km și am ajuns, în prezent, la 100 km. De obicei aleg cursele care au la bază un scop:
• Pe Valea Cernei se taie pădurile. Cineva a creat „Hercules Maraton”. Banii obținuți ajută în direcția respectivă. Am luat locul II la categoria mea de vârstă.
• La Turda s-a făcut un cros „Redam demnitatea eroilor noștri”. Există un cimitir dezafectat care cu banii strânși va fi renovat.
• Este al III-lea an în care alerg de 8 martie, în semn de respect pentru doamne și domnișoare, de la Teatrul Național de la Cluj până la Teatrul din Turda (o distanță 30 de km). Este modul meu de a le mulțumi că există. Ce poate fi mai frumos, pe lume, decât femeia?

Alergător 2

Emilia Chebac: De ce ai acceptat acest interviu?

Vali V. Popescu: Ieșirea din zona de comfort te dezvoltă. Nu am mai dat, până acum, un interviu prin telefon. Ar fi putut să iasă rău, dar și frumos. Cum observ că se și întâmpla din conversația noastră. Am intrat pe blogul tău nu cu scopul de a te testa pe tine, dacă merită să îți dau un interviu, ci pentru a descoperi despre ce oamenii interesanți ai mai scris. Eram convins că nu ei interviu oricui.

Emilia Chebac: O provocare pentru mine?

Vali V. Popescu: Soția mea Luminița – Andreea. Este pedagog, psiholog și a absolvit ca hobby Teatru de păpuși și marionete. Ai fi surprinsă ce povești îți poate spune.

Emilia Chebac: Dacă ar fi să-i mulțumești Luminiței ce i-ai spune?

Vali V. Popescu: Îi mulțumesc pentru că mă îngăduie așa cum sunt și pentru modul în care m-a ajutat să mă dezvolt. Am folosit verbul „a îngădui”. Bunica ei, din partea mamei, ne-a lăsat o moștenire fără preț: „Să vă îngăduiți, maică, unul pe altul.” În momentul în care ne contrazicem, mereu unul dintre noi își amintește de cuvintele ei și brusc discuția se detensionează.

Vali și Lumi

Emilia Chebac: Ceva cu care oamenii l-ar identifica mai puțin pe actorul Vali V. Popescu?

Vali V. Popescu: Am copilarit la țară. Îmi place extrem, dar extrem de mult să muncesc pământul. Să-mi bag mâinile în pământ, să plantez copaci și să fac lucrurile să arate frumos într-o gospodarie. Aici lângă Cluj mi-am luat un teren care nu a mai fost folosit din 2006. Era dezastru. Am adunat saci de gunoaie, am defrișat toți arbuștii care au crescut acolo și am cosit cu o coasă manuală nu electrică.

Când eram mic nu-mi placea deloc să muncesc pentru că o făceam obligat de părinți
– Haide că trebuie să facem asta!
– De ce trebuie? Eu sunt copil trebuie sa mă joc, nu să muncesc!
Când am ajuns însă să am gospodaria mea, mă opream din ce faceam, ridicam capul spre cer și îi mulțumeam tatalui meu.

Emilia Chebac: Un eșec transformat în binecuvântare?

Vali V. Popescu: A fost un momentul în care părinții mei nu au mai putut să ne susțină financiar pe toți, fiind 7 frați, și am fost nevoit să muncesc. Eu vedeam asta ca limita falimentului la care au ajuns, ca pe un eșec pentru ei. Mai mult l-am perceput ca pe un eșec personal pentru că eu nu aveam posibilitățile materiale ale altor copiii. Când, de fapt, era contextul în care ajunsese familia mea. Ulterior s-a rezolvat și au depășit aceea perioadă. Mai târziu am realizat că acel eșec s-a dovedit o binecuvântare. Atunci când întâlnesc pe cineva ajuns în aceeași situație, pe care am experimentat-o și eu, empatizez foarte mult cu acel om și încerc să îl ajut fără să aștept nimic înapoi. Asta mă face să mă simt mai bun. Am întâlnit mulți oameni cu posibilități, dar care, din păcate, se rezumă doar la comfortul personal.

Emilia Chebac: De unde îți ei puterea Vali?

Vali V. Popescu: Îmi trag puterea din locul în care am prins rădacini, unde am avut parte de multă iubire. E suficient să mă gândesc la părinții mei și la casa în care am crescut. Acolo este izvorul de energie care nu va seca niciodată. Deși am crescut într-o casa mică, când am început să ies și am văzut lumea, am realizat de fapt: Wow, ce lume mare a putut să fie în mintea mea acasă!

2019 pentru Vali V. Popescu a fost un an bun. L-a jucat pe pe Tase Caraman, tânărul compozitor care s-a opus reeducării de la Pitești, un rol pentru care mulți actori și-ar vinde sufletul. Pe plan personal, în curand, Vali V. Popescu va deveni tatic.

Prin rolul lui Tase Caraman, interpretat magistral, România în care trăim s-a mai clintit, puțin, într-o direcție bună. Poate cu un milimetru vor spune cinicii! Da, dar prin oameni ca el care mișcă lucruri cu un milimetru putem, noi aștia care nu facem nimic, să rezistăm întregi la minte.

„Între chin și amin” este un proiect peste care nu pot trece ușor. Este un film miracol care a mutat linia orizontului în cinematografia românească. De aceea, mi-am dat o provocare. Timp de 1 an (decembrie 2019 – decembrie 2020), o dată pe lună, voi scrie un articol despre acest film. Despre oamenii care au fost parte din poveste. Despre o lume marginalizată cu bună știință, despre supraviețuitori cărora nu li se acordă interesul meritat. Despre noi, despre nepăsare și despre lipsa de implicare. Este datoria mea, ca om care să scrie, să împărtășesc despre acest film care a trezit România.

Interviul cu Vali V. Popescu, actorul despre care regizorul Toma Enache a spus „Bravo Vali, perfecțiunea a fost depășită!”, este primul articol al acestei provocari.

Am mai scris despre acest proiect. Recenzia filmului „Între chin și amin” o puteți citi aici, iar interviul cu regizorul Toma Enache aici.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul meu de instagram.

„Între chin și Amin” – Între Rai…

Și Iad – „Între chin și Amin” (makeup Florina Mărcuță)

4 comments on “Interviu cu Vali V. Popescu despre actoria bazată pe valori”

  1. Radu Botar spune:

    Minunat!…

  2. Andraș Traian spune:

    Adolescenți, Părinți, Bunici, și tot ce se numește 0M vă rog vizionați acest film măcar o dată. Cu drag stima și respect Traian cu familia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *