Despre „Cerberus”, într-un interviu cu Marius Albert Neguț

Am citit „Cerberus” într-o noapte. Când am terminat-o era 4 dimineața și am fost tentată să-i trimit un mesaj, atunci pe loc, lui Marius Albert Neguț. Mi-am temperat însă avântul, pentru o oră mai decentă. În timp ce îi scriam mesajul, deja în mintea mea se contura ideea interviului. „Cerberus” este o carte care sondează puternic într-o zonă despre care mulți evită încă să vorbească. Unii din teamă, iar alții din indiferență. Marius Albert Neguț abordează însă cu curaj subiectul acesta dureros, al traficului de persoane. Când credeam că am depășit trăirile provocate de cazul Caracal, romanul lui Marius Albert Neguț m-a făcut să mă confrunt din nou cu furia și neputința în fața brutalității.

În „Cerberus”, victima este Mara, o fată protejată excesiv de tatal ei, care consideră casa părintească o colivie din care vrea să evadeze. Din păcate, se îndragostește, pentru prima dată, de persoana nepotrivită. Dacă pentru alte fete o asemenea rătăcire s-ar fi soldat doar cu o inimă frântă, pentru Mara prețul va fi mult mai mare. Sedusă de Milano, vândută apoi de Ador unor traficanți de persoane drumul ei se oprește într-un bordel din Turcia. „Pleca pe calea destinului ei, pecetluind astfel soarta multora…” „Cerberus” este drama unui tata care luptă cu toate puterile sale pentru a-și recupera fiica din mâinile traficanților. Cei doi, chiar dacă mult timp nu știu nimic unul de altul, rămân conectați mereu prin durere și vinovăție.

Emilia Chebac: Cum ți-a venit ideea cărții?

Marius Albert Neguț: „Cerberus” reprezintă o temere a mea. Ca tată nu pot să nu mă gândesc că și fiicei mele i s-ar putea întâmpla ce am descris în carte. Eu citesc zilnic presa scrisă, acolo unde apar cazuri concrete în care fete naive sunt seduse de băieți prin metoda loverboy. Exact ca în romanul meu. La vârsta lor dragostea șterge cu buretele orice semnal de alarmă. În „Cerberus”, Mara plătește pentru că iubește cu mult prea multă patimă, fapt care îi întunecă rațiunea și îi anulează instinctul de autoprotecție.

Emilia Chebac: La lansarea cărții ai spus că inițial personajul s-a numit Ariana, la fel ca fiica ta cea mare, dar, la un moment dat, ai simțit că nu mai poți continua și i-ai schimbat numele în Mara. De ce?

Marius Albert Neguț: În carte sunt descrise acte de abuz sexual și nu puteam să văd cu ochii minții scenele respective. Asta nu înseamnă că dacă am schimbat numele am fost protejat. Chiar și așa, durerea m-a însoțit până la final.

Gândește-te la scena în care Mara se aruncă în brațele tatălui, iar el își ferește privirea. Fata interpretează gestul ca fiind unul de supărare profundă. Nu conștientizează că este goală, într-un bordel, iar reacția tatălui este una normală. Referitor la întrebarea ta, ce părinte ar vrea să-și vadă fiica astfel, într-un asemenea loc, în cazul meu, autorul, chiar doar cu ochii minții?

Emilia Chebac: Pe tatăl Marei îl cheamă Albert, ca și pe tine. Unde se oprește asemănarea dintre voi doi?

Marius Albert Neguț: Toate sentimentele, gândurile, frustrările, credințele și reacțiile lui Albert îmi aparțin. Deci personajul este construit pe scheletul meu psiho-moral… Evident, în realitate, fiicei mele nu i s-a întâmplat așa ceva, iar eu nu am fost nevoit să o salvez, ucigând în decursul procesului. Prin urmare, deși aș face ORICE pentru a-mi salva copila, acțiunea propriu zisă este, din fericire, produsul imaginației mele.

Emilia Chebac: Se spune că fiecare om vine pe lume cu un blestem și o binecuvântare. Blestemul Marei este Ador. Ce îmi poți spune despre el?

Marius Albert Neguț: Ador este un fost student la litere care, în tinerețea sa, scria poezii. A fost un suflet sensibil care și-a pierdut umanitatea în momentul în care a fost părăsit de femeia visurilor sale. Incapabil să depășească momentul, din clipa cu pricina se răzbună pe femei hrănindu-se cu suferința lor.

Evident, Ador este un personaj slab, deoarece, să fi fost puternic, nu ar fi permis acestui factor declanșator să-l schimbe în profunzime. De altfel, Ador este inspirat dintr-un caz real. Când eram copil, în Ferentari, am cunoscut un astfel de om, căruia noi îi spuneam Studentul.

Emilia Chebac: Dacă s-ar face un film după „Cerberus” pe cine ai vedea în rolul lui Ador?

Marius Albert Neguț: D.p.d.v. fizic, pe Ștefan Bănica jr.

Emilia Chebac: Din modul în care ai descris-o pe Vera, dar și pe celelalte personaje feminine din „Cerberus”, eu trag concluzia că nu ești misogin. Totuși, ai fost vreodată acuzat de misoginism?

Marius Albert Neguț: Dincolo de rafinamentul Verei, să nu uităm că o astfel de „doamnă” îți poate lua fata de pe strada, traficând-o fără scrupule. În cazul ei, am vrut să subliniez prin descrierea pe care i-am făcut-o că sub masca unui om în aparență distins, se poate ascunde un monstru.

Concluzia trasă de tine este adevărată… Nu sunt misogin. Nu am cum să fiu. Am fost crescut de mama mea și de două bunici. Am fost căsătorit, am o iubita și două fete, prin urmare, femeile au ocupat dintotdeauna un loc important în viața mea. Din păcate însă, chiar dacă tu ai înțeles asta, într-adevăr, au fost și cititori care m-au acuzat, e drept, voalat, de misoginism.

Ador și Ajar sunt cele două personaje din „Cerberus” care pot induce cititorilor ideea că aș fi misogin. Trebuia să îi construiesc astfel… Personal, eu cred că pentru a te îndeletnici cu traficarea și exploatarea fetelor, trebuie să le desconsideri, văzând în ele ființe inferioare, de care te poți folosi după bunul plac.

Emilia Chebac: Care este profilul unui loverboy și implicit al lui Milano?

Marius Albert Neguț: Evident, un astfel de personaj arată bine… Bineînțeles, nu se omoară cu învățatul și vine dintr-o familie care, din varii motive, a eșuat în a-i impregna valori morale. Pentru el este mai important să fii șmecher, decât educat. Școala propriu zisa este lăsată pe ultimul plan, preferată fiind așa numita școală a vieții. Fetele, cu cât sunt mai naive, reprezintă o pradă sigură pentru astfel de indivizi.

Emilia Chebac: Ai în carte și un personaj bun. Cum l-ai gândit?

Marius Albert Neguț: Preotul Pafnutie este omul potrivit la locul potrivit. El reprezintă mâna pe care Dumnezeu ți-o întinde la nevoie, pentru că, nu-i așa?, Domnul face bine prin oameni. Dacă vrei, Pafnutie este dovada prezenței lui Dumnezeu pe pământ, chiar în mijlocul celor care îi neagă existența, așa cum o face și Albert…

Emilia Chebac: Cine sunt cititorii tăi?

Marius Albert Neguț: Peste 80% din cititorii romanelor mele sunt femei. De fapt, eu cred că peste 80% din cititorii din România sunt doamne… De la bun început, am fost uimit că femeile s-au regăsit în cărțile scrise de mine, deoarece „Cerberus”, „Îngeri rătaciți” și „Inocența păcatului” sunt catalogate drept romane „dure”, care provoacă un consum emoțional puternic, fapt normal, dacă vrei, deoarece și pe mine mă epuizează emoțional procesul de scriere.

Emilia Chebac: De ce crezi că unii cititori refuză suferința din cărțile tale?

Marius Albert Neguț: Oamenii sunt atât de sătui de mizeriile cotidiene încât nu-și mai doresc să citească despre ele și în cărți. Din dorința de a se proteja, refuză să se consume emoțional și se îndreaptă spre o literatură ușoară, care binedispune. Primesc, într-adevăr, mesaje de la cititori care recunosc că au ezitat înainte de a-mi citi romanele. Mă întreb, de ce ai refuza să știi realitatea? Necunoașterea acesteia nu înseamnă automat și dispariția problemei cu care eviți să te confrunți, nu? În altă ordine de idei, cum poți schimba o stare de fapt de care nu ai habar? De fapt, cred eu că motivul evitării este mai simplu, doar e mult mai facil să spui că nu ai știut, decât să recunoști că nu ți-a păsat îndeajuns…

Emilia Chebac: De ce nu recomanzi literatura ușoară?

Marius Albert Neguț: În opinia mea, literatura „ușoară” trebuie să reprezinte doar un prim pas, care să-l deprindă pe cititor cu rutina lecturii și să-i îmbogățească vocabularul. Din momentul în care aceste scopuri au fost îndeplinite, ea devine o pierdere de timp similară consumului de telenovele. Asta nu înseamnă că tot ce citești trebuie să fie „greu”, dar consider esențial să aibă mesaj. O carte romantică, de duzină, nu dăunează, dar dacă consumi doar genul acesta de romane siropoase, în care ea îl întâlnește pe Făt-Frumos și împreună trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți, există șanse mari să fii nefericită pentru că nu ai o astfel de viață și un asemenea partener…

Există un curent pe Facebook. Citește orice, dar citește. Eu cred că nu (doar) asta înseamnă cititul. Dacă vrei, e la fel ca la film. Una este să te uiți la unul regizat de Giuseppe Tornatore și alta să privești o telenovelă. Mesajul e altul; sentimentele iscate, altele, prin urmare, evoluția spirituală e diferită.

Emilia Chebac: Ai un stil extrem de fluid care captivează. Cum reușești să nu cazi în capcana comercialului sau a stilului prețios?

Marius Albert Neguț: Cei care scriu comercial urmăresc strict un avantaj financiar. Să vândă cartea cu orice preț. Eu încerc să nu plictisesc cititorul, să-l atrag în mreaja lecturii, să-l țin cu sufletul la gură, iar la final să rămână cu mesajul carții. Totuși, deși tu nu crezi asta, trebuie să recunosc că am fost „învinuit” că aș scrie comercial, fapt care, cu sinceritate îți spun, nu mă deranjează, deoarece calofilia gonește cititorul obișnuit. Părerea mea personală este că scriitorii români trebuie să înțeleagă un lucru simplu – pot scrie sublim, dacă stilul plictisește, mesajul rămâne nedescoperit.

Emilia Chebac: Ce părere ai despre scriitori care își condimentează cartea cu scene de sex descrise vulgar?

Marius Albert Neguț: Nu îi judec pe ceilalți, dar pentru mine dragostea fizică sau chiar sexul (pentru că sunt manifestări diferite) sunt relații intime despre care nu pot scrie în mod vulgar. Tocmai de aceea, până și scenele în care Mara este violată sunt descrise într-un mod aparte…

Profit de moment pentru a-ți dezvălui, atât ție cât și cititorilor, că romanul pe care tocmai l-am terminat este unul care are ca temă principală dragostea. În paginile lui am încercat să creez o poveste de iubire care se petrece în 1877, în timpul Războiului de Independență. Ei bine, deși cele două personaje principale, inevitabil, fac dragoste de mai multe ori pe parcursul cărții, am încercat din răsputeri să înfățișez cititorilor actele în sine ca fiind momente înălțătoare, nu sordide. Aceștia (la cititori mă refer) vor vedea (sper) că sexul nu trebuie să fie înfățișat vulgar și nici presărat cu perversiuni pentru a stârni simțurile. De altfel, pentru a păstra atmosfera epocii, nici n-aș fi putut descrie scenele erotice din acele vremuri în modul în care aș fi făcut-o dacă acțiunea romanului s-ar fi petrecut în prezent.

Emilia Chebac: De ce ai acceptat acest interviu?

Marius Albert Neguț: Evident, pentru că îți apreciez munca. De asemenea, în lumea bloggerilor te consider o voce aparte. De altfel și modul în care tu îți intervievezi invitatul este unul special.

Emilia Chebac: O provocare pentru un interviu?

Marius Albert Neguț:Da! Elena Loreta Popa, cu care, cred eu, vei avea un dialog deosebit.

Emilia Chebac: Un eșec transformat in binecuvântare?

Marius Albert Neguț: Nu mă pot gândi decât la divorț. Binecuvântarea a fost „Îngeri rătaciți”. N-aș fi putut scrie această carte în modul în care am făcut-o, dacă n-aș fi trecut prin eșecul despărțirii, care m-a secat sufletește. Suferința din mine s-a revărsat în paginile cărții. Poate de aceea „Îngeri rătaciți” a prins atât de bine atât la public cât și la critici, fiind un roman distins cu un premiu național.

Durerea prin care am trecut atunci m-a făcut să deschid o poartă sufletească de existența căreia nici nu știam, dincolo de care am găsit o alta latură a mea, artistică. Consider că fericirea nu provoacă evoluție spirituală, ci stagnare prin complacere. Suferința este singura care schimbă în profunzimea sa, în bine ori în rău, omul.

Emilia Chebac: Ce reprezintă tatuajele tale?

Marius Albert Neguț: Fiecare tatuaj înseamnă ceva pentru mine, dar acum toate sunt depășite. Dacă vrei, ele sunt o rememorare a unor etape spirituale, a omului care am fost la un anumit moment dat. De exemplu, ultimul e un mesaj: „Respect patria, familia, prietenii și înaintașii”. Acestea, la acel timp, reprezentau pentru mine principii intangibile, de la care nu mă voi abate nicicând. Între timp, privesc mai nuanțat lucrurile… Iată, deși am crezut în ideea de familie, am divorțat…

Emilia Chebac: Ce cărți citești?

Marius Albert Neguț: Sunt pasionat de cărți care au ritmul celor pe care le scriu și eu. Cărți alerte, dar cu mesaj. Nu prea consum romane de dragoste (a se citi sex). Excepție fac clasicii care au știut înfățișa fără vulgaritate sentimentul cu pricina. Din acest punct de vedere, mărturisesc, sunt învechit, pentru că nu înțeleg rostul obscenității în scris, considerând metoda una ieftină destinată atragerii atenției prin șoc. De ce mă consider depășit? Pentru că, iată, deși cred că scabrosul nu are ce căuta nici în proză, darămite în versuri, poezia contemporană e plina de vulgarități, ba chiar premiată și lăudată… Voi fi sincer cu tine și cititorii, am folosit și folosesc în romanele mele expresii vulgare, pentru a crea o atmosferă ori mediu veridic. Totuși, apelez la acest procedeu doar în cazuri limită, fără a abuza de el.

Emilia Chebac: Apropo de vulgaritate, ce părere ai despre jurnaliștii care se agață de senzațional?

Marius Albert Neguț: Acești jurnaliști își desconsideră cititorii. Sunt disperați după audiență, măsurându-și succesul în like-uri. Prefera traficul grosier, în detrimentul urmăritorilor educați. Pe undeva, îi înțeleg, azi, banul dictează, iar el vine de la cei mulți și, de cele mai multe ori, insuficient școliți… De asemenea, să fim serioși, e mult mai ușor să inventezi o știre despre o găină care naște pui vii (Ev. Zilei), decât să te documentezi pe brânci pentru a produce un articol serios. Personal, eu cred în educarea maselor de către elite. Astăzi, acestea, în loc să educe, s-au refugiat într-un comod exil de unde preferă să judece.

Emilia Chebac: Ce urmărești cu cărțile tale?

Marius Albert Neguț: Prin intermediul cărților mele îmi doresc să mă adresez oamenilor obișnuiți, pe care să-i schimb în bine folosindu-mă de mesaje simple. Măi, omule, nu te droga, pentru că iată de ce te vei lovi și îți va fi tare greu să depășești momentul! Măi, copile, ascultă-ți părinții, aceștia te iubesc și știu ce spun! De asemenea, tot timpul îndemn cititorul în a avea compasiune față de oamenii mai puțin norocoși, căutând prin asta să-l fac să se implice social, pentru că doar astfel poate schimba lumea de care se plânge.

Emilia Chebac: O poveste din trecutul familiei tale care te-a marcat?

Marius Albert Neguț: Sunt două întâmplări, ambele legate de ruși.

• Bunica din partea mamei mi-a povestit cum mama ei a ras-o în cap, i-a mânjit fața cu funingine de tuci și a îmbrăcat-o în haine de băiat pentru a o proteja de ruși. Dacă străbunica (pe care am avut norocul să o cunosc) nu ar fi procedat astfel, cu siguranță, bunica ar fi fost violată. Nu degeaba se spunea în trecut cu atâta teamă: „Vin rușii”

• Nici pentru bărbații din familia mea nu a fost mai ușor. Ambii bunici au fost luați prizonieri în momentul în care Romania a întors armele la 23 August 1944 și au fost închiși în lagărele sovietice. Din fericire, au supraviețuit. Copil fiind, la gura sobei, am ascultat povești crâncene… Oamenii au fost siliți de împrejurări să mănânce cadavre și să-și consume urina. De altfel, sunt ferm hotărât să scriu un roman în care să descriu calvarul prizonierilor români, tratați de-a lungul vremii cu atâta ingratitudine de statul român.

Emilia Chebac: Cititori care ți-au rămas în suflet?

Marius Albert Neguț: „Îngeri rătaciti” prima mea cartea a starnit pasiuni intense:
• O cititoare din Timișoara a venit special în București pentru a vizita parcurile unde se petrece acțiunea romanului (Izvor și Carol). Mi-a făcut cadou un breloc pe care este inscripționat un citat din carte.
• O domnișoară cu foarte mult talent, a pictat coperta romanului, dăruindu-mi apoi, cu mărinimie, tabloul pe care îl păstrez la loc de cinste.
• O doamnă care a citit romanul, în cadrul consiliului de administrație al firmei pentru care lucrează, a obținut o donație în valoare de 5000 de euro, destinată fundației spre care eu am direcționat drepturile de autor aferente „Îngeri Rătăciți”.
• Un cititor din Germania, Uwe Damian, îmi trimite piese hip-hop inspirate din romanele mele.
• O doamnă profesoară a donat manuale către aceeași fundație sugerată de mine
• O altă doamnă, prin intermediul meu, a oferit o bicicletă cadou unui copil care strânge fiare vechi pe strada mea.
Mă bucur tare mult că romanele mele au creat o comunitate care își dorește să ajute.

Emilia Chebac: O întâmplare amuzantă din viața de scriitor? 

Marius Albert Neguț: La lansarea romanului meu de debut – „Îngeri rătăciți”, m-am dus complet nepregătit. Sufocat de emoție, m-am adresat unui auditoriu extrem de numeros, evenimentul fiind găzduit de un târg de carte… Chiar și așa, am reușit să transmit, iar oamenii mi-au cumpărat romanul, solicitând autografe. Ei bine, mi-a fost rușine să mă așez la masa destinată autorilor, deoarece, chiar înaintea mea, în acel loc oferiseră autografe doi oameni pe care îi respect enorm: Radu Paraschivescu și C. T. Popescu. Prin urmare, m-am apucat să scriu dedicațiile cu pricina căutând sprijin într-o coloană din incintă. Noroc cu o doamnă care, sesizând zăpăceala mea extremă, s-a milostivit de mine, m-a luat de mânuță ca pe un copilaș și m-a îndemnat să mă așez la masa cu pricina.

Emilia Chebac: Un indiciu despre despre ultimul tau proiect?

Marius Albert Neguț: Romanul se numește „Până nici moartea…”. Este o poveste (frumoasă, sper eu) de dragoste, dintr-un secol trecut, când iubirea era altfel. El o curtează pe eroina principală și prin intermediul versurilor, tocmai de aceea, în carte vor fi și 4-5 poezii.

Emilia Chebac: Un cuvânt de încheiere?

Marius Albert Neguț: Da. Dialogul cu tine a fost o adevărată delectare, pentru care țin să-ți mulțumesc din tot sufletul! De asemenea, la final de interviu, doresc să-mi salut cititorii și să le urez toate cele bune!

Marius Albert Neguț, prin „Cerberus”, ultima lui carte, s-a dovedit un vizionar. În momentul în care tragedia Alexandrei Măceșanu a îngrozit o țară întreagă, romanul era deja scris și trimis la editură. Marius nu doar că a scris o carte despre traficul de persoane, prin care și-a dorit să atragă atenția asupra fenomenului, dar nu s-a oprit aici, ci a ieșit în stradă la marșul de solidaritate cu victimele de la Caracal. Cu tristețe, mi-a mărturisit că a fost mâhnit de prezența redusă. „Degeaba protestezi în online, dacă nu ieși în stradă!” – au fost cuvintele lui, cu care sunt de acord.

Traficul de persoane are un istoric vechi și va continua atât timp cât va exista cerere. Pentru această stare de fapt, nu doar consumatorii și traficanții sunt vinovați. Vinovată este și justiția, extrem de permisivă cu infractorii, și poliția, care umilește victimele în complicitate cu proxeneții; vinovați sunt și cei care întorc capul în altă parte, considerând că nu e treaba lor. Vinovată e sărăcia, dar și victimele care cred prea ușor în povești. A trecut un an, iar cazul Alexandrei Măceșanu este în continuare o rană deschisă pe conștiința colectivă a țării. Poate că „Cerberus”, cartea lui Marius Albert Neguț, va ajuta adolescentele, bineînțeles, pe cele care citesc, să conștientizeze că dragostea poate ascunde capcane pe care, atenționate fiind de autor, le vor putea evita.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul meu de instagram.