Pe Alice Teodorescu am cunoscut-o la Fundația Calea Victoriei. Am fost convinsă că la finalizarea cursul de Scriere Creativă, unde este lector, mă voi transforma într-un „țesător de visuri” (așa îi numesc eu pe cei care scriu… bine). Între timp m-am luminat și am realizat că visurile se țes în timp și cu migală. Chiar dacă a trecut mai bine de un an, Alice încă mă mai consiliază când am dileme legate de scris. Nu am devenit un „țesător de visuri”, dar cu ceva tot am plecat de la cursul ei. De atunci scriu în fiecare zi. Pentru cei care vreți să ajungeți la cursul ei vă avertizez că are o metodă aparte. Totul pornește ca o joacă, apoi realizezi, când termini cursul, că vrei să rămâi, în continuare, în acea poveste.
Ca personaj din literatură o asociez pe Alice Teodorescu (copil) cu Olguța din „La Medeleni”. Acum că tot i-am găsit un corespondent din cărți o voi lasa să răspundă la întrebările legate de cărți. Cum are o inteligență șlefuită de lecturi, nu este deloc genul pe care marketingul să o împinge să cumpere compulsiv, aș zice că este mai degabă genul care se lasă ghidată de simțuri.
1. Îmi poți spune o poveste legată de cărți?
Poveștile mele cu cărți sunt atât de amestecate cu „devenirea” mea, că nici nu știu cu ce să încep. Dar știu ce pot să povestesc – cum m-am „întâlnit” cu Murakami, datorită profei mele de română din liceu și a dirigăi, tot din liceu evident. Profa de română ne-a recomandat Pădurea norvegiană pe care mi-o pusesem pe lista de lecturi, dar la care nu am reușit să ajung, nu mai țin minte de ce. Însă m-am trezit cu o surpriză și mai și – parte din premiul de final de an fiind un alt roman semnat Murakami, La capătul lumii și în țara aspră a minunilor. Așa a început ”relația de-o viață” cu Haruki Murakami, iar acest roman e în continuare preferatul meu, deși între timp am citit și non-ficțiunea sa, plus aproape toate volumele traduse la noi sau în engleză. E una dintre cărțile pe care îmi place să le recomand și cartea pe care am disecat-o în proiectul pentru naratologie, în primii ani de facultate. E cartea care surprinde, din punctul meu de vedere, esența scriiturii lui Murakami.
2. Un lucru inedit aflat dintr-o carte?
Cred că am aflat mult mai multe din cărți decât din orice altceva, însă multe sunt cunoaștere implicită și nu mai știu să zic exact ce și de unde. Însă pot spune de seria Sapiens – Homo Deus că mi-au confirmat anumite lucruri și mi-au pus lucruri noi, în perspective noi: de exemplu, faptul că toate sistemele produse de omenire sunt ficțiuni pe care noi le-am investit cu calitatea de „real”știam încă din facultate, dar că, din perspectivă evoluționistă, se poate spune că grâul ne-a „domesticit” pe noi, ca homo sapiens, asta chiar nu știam. Și e o interpretare fascinantă, gândul că așa s-a născut o nouă civilizație.
3. Când ai realizat că îți place să citești? Primele cărți citite. Ai un ritual al cititului, un loc special? Ce gen preferi: memorii, beletristică, polițist, artă, SF, etc?
Nu a fost o realizare, e un mod de a fi pe care îl am de când mă știu. Nu am avut un moment sau, dacă a fost, nu mai țin minte. Știu doar că am crescut cu povești încă dinainte să am conștiință de sine, fie citite, fie la pick-up, cu viniluri prăfuite și pocnituri și că am învățat să citesc devreme, alături de mamaia (bunica din partea mamei), pe Legendele Olimpului. Zei. Când am ajung la școală știam deja să scriu și să citesc, iar pasiunea era demult aprinsă.
Dar de atunci a crescut și s-a transformat în moduri diverse, cu ritualuri variate. În adolescență adunam nopți albe vară de vară (și nu numai), îmi plăcea la nebunie liniștea din vacanțe când puteam să devorez romane, acum citesc ori dimineața, la cafea, ori seara, înainte să mă culc. Dacă mă prinde o carte foarte tare, ajung să citesc în orice pauză prind și pe stradă, în timp ce merg înspre metrou sau dinspre metrou spre casă. Uneori o fac în mod programat, acele 20-30 de pagini pe zi recomandate în studii, care la mine ajung să fie mai multe și citite mai neregulat, cu toată disciplina. Port cărți cu mine constant, mai nou, mi le descarc și în telefon. Și întotdeauna citesc, în paralel, 2-3 cărți. Îmi place la nebunie să zbor și am, ca regulă, terminatul unei cărți (uneori chiar două) în aeroport + în timpul călătoriei cu avionul (nu pot dormi în avion și îmi place să profit de timp pentru a citi în voie).
În aceeași învălmășeală de ritualuri și comportamente îmi aleg și cărțile. Deși în ultimii ani am tot migrat spre fantasy, young adult și am citit destul de multe benzi desenate japoneze (manga), întotdeauna se întretaie cu jurnalism narativ, non-ficțiune business, psihologie, studii filosofice, romane (post)moderne, thrillere, romane psihologice, realism magic, romance, crime fiction, critică etc. Am anumite ”predispoziții”, însă citesc foarte mult în funcție de stare. Mă simt ca Picasso cu perioadele lui, cam așa funcționează și la mine, mai ales că, până acum un an, citeam mult și pentru cercetările mele academice. Acum sunt într-o mică pauză. Așadar, nu am un răspuns simplu, ce îmi cade în mână și mă atrage, filtrate mereu prin stările și dispozițiile de viață (care țin cu lunile).
4. De ce îți place să citești? Cum crezi că ar arăta o lume fără cărți?
Cred că lumea fără cărți ar fi o lume care și-ar găsi alte medii de a spune povești. De a-și imagina alte realități, alte vieți, alte timpuri. Dacă ar fi mai păguboase aceste medii, habar n-am, ce știu este că nimic nu bate textul scris și citit „old school” dintr-o carte fizică pentru dezvoltarea fără limite a imaginației, a potențialului de a înțelege lucruri care nu există. De asta citesc eu. Citesc pentru că îmi hrănește foarte multe nevoi: evadare, imaginare, învățare, relaxare, simțire, empatie. Trăiesc realități pe care altfel nu le-aș trăi niciodată și le trăiesc mult mai intens decât o fac prin film. Cititul rămâne mediul preferat pentru mine și nu pot să mă opresc (o fac zilnic) – e un fel de drug of choice, care continuă să mă crească.
5. Poți recomandă 5 cărți pentru cititorii mei?
Am ales numai proză contemporană și considerată uneori marginală sau popular culture, tocmai pentru că trebuie să ne lărgim mereu orizonturile
– La capătul lumii și în țara aspră a minunilor de Haruki Murakami pentru că este un realism magic combinat cu o proză urbană care te pune pe gânduri la fiecare pagină.
– Am ceva să-ți spun de Hanif Kureishi – un roman psihologic care atacă teme sensibile și așa-zise tabuuri, într-o manieră umană. E deschizător de minți, aș zice.
– Strange the Dreamer de Laini Taylor – unul dintre cele mai bune romane fantasy young adult din ultimii ani, scris într-o manieră lirică sau onirică, apropos de nume, care te va trece prin toate stările. Încă un exemplu de fantasy care scoate în evidență subiecte importante precum discriminarea, gelozia în familie, ce înseamnă să fii diferit etc.
– Vorbitor în numele morților de Orson Scott Card pentru că este un SF care ridică atât de multe probleme morale și filosofice, încât ar trebui citit de oricine.
– Ducele bar de J. R. Moehringer pentru că e o poveste despre devenire, maturitate emoțională și cum ne construiesc și reconstruiesc amintirile. Nu degeaba a fost super buzz cu volumul ăsta, e pe drept meritat.
Despre Alice Teodorescu am mai scris aici.
Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul de instagram.
