Cu Diana Cosmin m-am întâlnit, pentru un interviu, la Dialoguesocialbar. Deși mică și fragilă, în momentul în care a intrat în cafenea, personalitatea ei a umplut tot spațiul în care mă aflam. Era îmbrăcată în alb și negru, combinația ei preferată. O poșetă roșie (pentru care multe dintre noi și-ar vinde sufletul) și o manichiură în aceeași culoare punctau îndrăzneț întreg ansamblul. Se spune că negrul te salvează în orice situație. Greșit! Cu negrul îți dai examenul de stil. Sofisticat versus ieftin. Ai nevoie de o doză substanțială de rafinament pentru a intui corect textura materialului și croiala potrivită. Diana excelează la acest capitol, fără însă a pica în căpcana perfecțiunii. Parul ei ondulat natural, chiar rebel a echilibrat perfect un outfit care altfel s-ar fi dus într-o zonă prea pretențioasă. Ținuta ei mi-a transmis că am în față mea o persoană atentă la detalii, dar care este pregătită oricând să plece într-o mare aventură.
Cum am ajuns să-mi doresc un interviu cu Diana Cosmin? Pe 9 Martie – Ziua Deținuților Politici a publicat pe blogul ei 2 articole legate de acest subiect.
Mi-am amintit cum în urmă cu 2 ani, când făcem un curs de blogging, lectorul a afișat pe ecranul din sala de curs 5 bloguri. Fiecare își dădea cu părerea, eu nimic. Am fost întrebată:
– Ce părere ai de Fine Society?
– Pe bune, nu poți să mă întrebi de un blog mai terestru?! Atunci pentru mine Diana Cosmin era din Liga Mare. Este și acum, doar că la omul Diana Cosmin, în prezent, mă raportez altfel.
De fapt întâlnirea mea cu Diana Cosmin nu a fost un interviu. Aș considera-o, mai degrabă, o conversație care mi-a oferit ocazia să descopăr o persoană cu care am multe în comun. Cum 2019 este Anul Cărții am vorbit despre scris și cărți, dar nu am ocolit nici emoțiile.
Emilia Chebac: Diana, cât poți rezista fără să scrii?
Diana Cosmin: Depinde. Recordul l-am atins în decembrie 2018. Am plecat în vacanță pentru o lună. A fost pentru prima dată, în viața mea adultă, când n-am mai simțit nevoia să scriu. Chiar și o postare pe facebook mi se părea deja prea mult. A fost ca un detox al minții. În general, nu pot sta departe de scris mai mult de 2-3 zile. O fac zilnic fără să-mi propun, chiar și atunci când sunt în vacanță.
Emilia Chebac: Cum stai cu inspirația?
Diana Cosmin: E mereu prezentă: fie că văd ceva pe stradă, fie în momente în care am ceva de rezolvat. Scriu în Notes pe telefon sau dacă am laptopul la mine mă opresc la o cafenea. Ideile te lovesc când nu plănuiești. Când îți place să scrii întotdeauna îți iese în cale un subiect.
Emilia Chebac: Un loc/un ritual de scris?
Diana Cosmin: Când eram la revistă am învățat să scriu în open space (care este moartea creativității – este gălăgie, telefoanele sună, mereu te întrerupe cineva). A fost un mediu stresant, dar pe mine m-a ajutat. Acum pot scrie oriunde. Chiar dacă cântă o fanfară, chiar trec 10 elefanți, nimic nu mă distrage.
• Îmi grupez activitățile. Am zile de scris de dimineață până seara și zile de întâlniri. De aceea prefer cafenelele. Poți să prinzi câte o discuție amuzantă care te scoate din rutină. În timp ce eu lucrez la povestea mea în jur sunt oamenii cu poveștile lor.
• Nu-mi lipsește cafeaua pentru că îmi place gustul și o asociez cu ideea de scris.
• Sunt mai creativă dimineața. Diminețile îmi dau un sentiment de invincibilitate. La 7 când restul oamenilor abia se trezesc eu scriu. Am zile în care scriu de dimineața până seara. În alte zile termin în jur 12:00-13:00 pentru că sunt și eu om și mai am și alte treburi de rezolvat.
Emilia Chebac: Ai o regulă în alegerea oamenilor despre care scrii pe blog?
Diana Cosmin: O regulă pe care am împus-o eu: oameni cu povești extraordinare și care nu au mai fost spuse. Îmi place să descopar oameni nu celebrități. Iar dacă sunt celebrități încerc să găsesc cele mai atipice și ieșite din comun întrebări.
Emilia Chebac: Diana eu te-am ales pentru blogul meu pentru că ai scris despre Memorialul Durerii de la Sighet. De ce ai ales să faci asta?
Diana Cosmin: Mă doare superficialitatea oamenilor care vizitează acel loc și nu înțeleg mare lucru. Cu cât avem un public mai amplu cu atât suntem datori să fim atenți la calitatea mesajului transmis. Important este să influențezi în bine, să dai mai departe și să tragi niște semnale de alarmă.
Emilia Chebac: Ce îmi poți spune de comunitatea ta?
Diana Cosmin: Sunt foarte mândră de comunitatea mea.
• Mă urmăresc 50% femei și 50% bărbați. Femeile comentează mai mult, bărbații mai puțin.
• Sunt oameni peste 30 de ani, iar asta mă bucură enorm. În acestă etapă a vieții oamenii caută conținut de calitate nu live-uri și fotografii frumoase. Acest gen de public este fidel.
• Sunt oameni care citesc mult. Reacționează prin mesaje și comentarii.
Au încredere în mine, iar asta mă resposabilizează. Nu-i pot păcăli cu un articol făcut pe genunchi. Dovadă că îmi dau comentarii deștepte. Între noi este o relație.
Emilia Chebac: O întâmplare legată de cărți care ți-a rămas în suflet?
Diana Cosmin: S-a întâmplat într-un restaurant. A venit o domnișoară spre mine și mi-a spus: „Iartă-mă, știu că este ciudat, dar vreau să-ți spun că am citit Poftă de ciocolată și mi-a plăcut la nebunie. Și am mai cumpărat 2 cărți de Care Santos.” A fost inspirată de o recenzie scrisă pe blog în 2016. Am îmbrățisat-o pentru că mi-a făcut seara frumoasă.
Emilia Chebac: De ce ai acceptat acest interviu?
Diana Cosmin: Am văzut comentariile și postările tale. Mi-a plăcut foarte tare de tine. Mi-ai inspirat încredere. Îmi pari un om foarte pasionat și serios pe ce faci. Asta m-a făcut să accept interviul. Cred în intuiție. La tine n-am avut nici un dubiu. Eram curioasă să te cunosc.
Emilia Chebac: O provocare pentru mine. Despre cine ți-ar plăcea să citești pe blogul meu?
Diana Cosmin: Rodica Paléologue a fost și ea deportată în Bărăgan (voiam să ți-o recomand la final interviului dacă nu puneai tu întrebarea ). Este un om foarte pasionat de istorie și cu multă profunzime. Nu e genul care vorbește mult și mereu își alege cu grijă cuvintele. De la ea am învățat un termen reziliență. Am înțeles ce înseamnă să poți trece prin iad cu fruntea sus, să rămâi demn, să nu lași să te schimbe fundamental ca om și nici să te doboare.
(După ce i-am luat interviul Dianei Cosmin mă obseda cuvântul reziliență. Eram sigură că l-am mai întâlnit. Dar nu-mi aminteam unde. Pe noptieră păstrez o carte pe care o mai răsfoiesc de câteva ori pe an: Și tu poți să zbori – Seth Godin Într-o seară am deschis-o și am citit:
Reziliența – înseamnă să transformi orice obstacol într-un proces de învățare, nu doar într-o problemă trecătoare care trebuie rezolvată. Reziliența împune flexibilitate, perseverență și tărie.)
Emilia Chebac: Ce gen de cărți citești?
Diana Cosmin: La fel ca și tine iubesc memoriile și biografiile. Îmi place și beletristica, dar nu mai am aceeași răbdare pe care o aveam în liceu pentru acest gen. Iar dacă aleg să citesc acest gen apreciez scriitura frumoasă. De aceea mi-a plăcut Fiica Ceasornicarului.
Îmi place să merg duminica la librăria Humanitas – Cișmigiu să mă uit la cărți. Văd câte o carte de beletristică. Apreciez ideea, dar realizez că nu are loc în viața mea. Prefer să citesc biografia unei personalități. În acest moment al vieții mă hrănește mult mai mult și învăț mult mai multe lucruri.
Emilia Chebac: Dacă nu îți place o carte o termini?
Diana Cosmin: Dacă nu mă prinde renunț, nu mă cramponez. Nu înseamnă că e proastă înseamnă că nu m-a prins pe mine.
Emilia Chebac: Recomandă 3 biografii. De ce ți-au plăcut?
Diana Cosmin:
• O biografie a lui Jacqueline Kennedy. Un personaj care nu mi-a plăcut niciodată în mod deosebit. O consideram divă, superficială și controversată. Am aflat că și-a folosit influența pentru a salva Gara din New York de la demolare (pentru că și atunci erau la mijloc interese imobiliare). Datorita ei, astăzi în New York mai există acest monument atât de aclamat, în prezent, de toată lumea. Întrebată care este cea mai mare performanță din viața ei spune nu faptul că a fost prima doamnă, nici realizarile, ci că a reușit după tot ce i s-a întâmplat să rămână sănătoasă la cap. Am ales să citesc această carte după ce am văzut filmul Jackie.
• O carte despre femeile puternice: surorile Williams. Au fost primele femei de culoare din acest sport. Se antrenau într-o lume de albi. Întotdeauna la antrenamentele lor veneau puști care le jigneau înfiorător. Peste ani au aflat că acești copii au fost plătiți de tatăl lor. M-a impresionat grozav cruzimea acestui fapt, dar care până la urmă s-a dovedit că le-a folosit. Au devenit rezistente. Erau atât de obișnuite cu vorbele urâte încât nimic nu le-a mai perturbat de la scopul lor.
• Autobiogafia lui Sally Field despre care aveam o părere diafană: Oscar, succes și celebritate. În realitatea acestă femeie a avut o viață înfiorătoare: abuzată sexual în copilărie, soți care au abuzat-o psihic, o relație megatoxică cu Burt Raynolds. Cartea este o lecție de viață. O carte cumpărată din aeroport într-o vacanță.
Emilia Chebac: Ce prețuiești la un om?
Diana Cosmin: Prețuiesc omul care nu abdică de la principiile lui, mai ales atunci când este pus într-un context care ar putea genera un conflict. Omul care nu-și anihilează personalitatea numai ca să dea bine.
Emilia Chebac: Ce disprețuiești la un om?
Diana Cosmin: Un lucru care mă revoltă este răutatea, cruzimea proiectată spre cei mai slabi decât tine. E ceva care îmi face sângele să fiarbă. Există o latură a mea care nu este văzută prea des, dar în astfel de momente devine vizibilă. Urăsc oamenii care vor să facă rău pentru că pot să facă rău. În rest pot să trăiesc cu orice.
Emilia Chebac: O personalitate pe care o admiri?
Diana Cosmin: Admir foarte mult oamenii care au reușit deși nu aveau cel mai puternic set de atribute. Și cu toatea astea s-au ridicat și au reușit să facă lucruri. Recunosc mă inspiră mult femeile. Un personaj care este foarte comercial, dar care îmi place foarte mult este actrița Sarah Jessica Parker. Pentru că tot vorbim de cărți în prezent are un proiect cu cărți, e un fel de imagine a unei edituri.
De ce mă inspiră? Câți dintre noi ar fi rezistat valului de critici pe care a fost ea nevoită să le îndure? La un moment dat a fost votată de o publicație: cea mai urâtă femeie din lume. Dar nu a renunțat, a mers mai departe și uite unde a ajuns acum. Iar asta într-o industrie în care frumusețea nu trebuie să lipsească din CV. SJP este o femeie interesantă, dar nu frumoasă. Cu toate astea a fost iubită lui John Kennedy jr., Robert Downey jr., iar în prezent are o căsătorie solidă cu soțul ei. Au fost mulți bărbați care au iubit-o pasional, i-au dedicat melodii, au menționat-o în cărți. A reușit să-i cucerească prin felul ei de a fi, prin charismă. Cu siguranță este o femeie interesantă și în particular nu numai pe ecran. Admir tenacitatea ei.
La noi o admir pe Nina Cassian despre care criticul literar Alex Ștefănescu a spus că este „cea mai atrăgătoare femeie urâtă din literatura română“

Emilia Chebac: Dacă ar fi să le mulțumești părinților ce le-ai spune?
Diana Cosmin: Le sunt recunoscătore că nu mi-au ucis visurile. M-au lăsat să devin cine am vrut eu să fiu. Mi-au dat sfaturi, dar nu mi-au impus niciodată nimic. Ei sunt ingineri, nu au nici o legătură cu creativitatea, dar cu toate astea m-au lăsat să intru în presă. Sunt foarte deschiși la minte, dar în același timp țin la valorilre tradiționale.
De ce îmi place Dianei Cosmin?
• Pentru că are un stil al ei și refuză să se lase prinsă în tipare. Se simte că scrie cu drag o poveste. Are fler de a sesiza neobișnuitul acolo unde mulți văd doar obișnuitul.
• Pentru inepuizabilă capacitate de a spera.
• Departe de Diana ideea că viața este numai un norișor roz, vată de zahăr și fluturi. Din acest motiv nu se ferește să scrie despre suferință și un trecut care nu trebuie uitat, nici repetat.
• I-am vorbit plină de entuziasm de cartea lui Teofil Mihăilescu, Palladium. Când mi-a spus că o va căuta și ea, m-am oferit să i-o împrumut. „Nu mulțumesc, îmi place să încurajez industria de carte!” Acela a fost momentul în care m-a cucerit definitiv.
Cred că toți avem momente, indiferent de domeniul în care activăm, când simțim că societatea vrea cu orice preț să ne dărâme sistemul de valori. A devenit o obsesie pomovarea drept modele de succes a unor personaje care nu fac nimic, dar care știu să dea bine în lumina reflectoarelor. Diana Cosmin are o abordare mult mai sănătoasă, iar acest lucru se reflectă în conținutul plin de valoare al articolelor sale. Dar ca să ajungă aici a respectat niște pași:
• Nu poți să scrii, dacă nu citești.
• Nu poți să transmiți binele și frumosul la cei din jur, dacă tu le excluzi din viața ta.
• Nu poți atrage o comunitate de calitate dacă tu îți desconsideri cititorii și le livrezi un mesaj superficial.
Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul de instagram.
6 Replies to “Un interviu cu Diana Cosmin despre scris, cărți și emoții”
Superb articolul, superba si Diana!
Pe amandoua va urmaresc cu interes pentru ca dati culoare, bucurie si normalitate diminetilor mele!
Mulțumesc! Sunt flatată pentru „culoare, bucurie si normalitate” Mi-ai făcut dimineața frumoasă!
O invitata deosebita si un interviu pe masura, intr-o saptamana cu totul speciala. Multumim.
Mulțumesc!
Mie imi place fluența ta în scris.Desi este târziu si mâine am o zi încărcată nu m-am putut desprinde de articol.Am senzatia ca stam la o șuetă…Continuă să faci asta ca o faci foarte bine.
Mulțumesc! Nu cred că aș mai putea trăi făra să scriu. Mi-a intrat în sânge.