Inițial acest interviu cu Cătălina Roșu a fost programat pentru Ziua Internațională a Cărții, dar în final am preferat o altă dată. Deși Cătălina Roșu a absolvit Arta Actorului (la clasa profesorilor Eusebiu Ștefănescu și Rodica Mandache) se pare că viața a avut alte planuri cu ea. A intract în contact cu lumea cărților ca librar. L-a început a lucrat la Librăria Cărturești, apoi până în decembrie 2016 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Acum este PR&Marketing Coordinator al Librăriilor Humanitas.
Am primit de la Cătălina o invitație (pe facebook) la un eveniment de carte. Atunci când nu pot să ajung, îmi place să comunic refuzul printr-un mesaj. Cred că așa am ajuns să discutăm despre interviu. Am stabilit să ne vedem la Pisicul Ghiftuit unde moderează un club de carte. Recunosc eram tare curioasă să o cunosc. Cătălina nu poartă deloc bijuterii și este destul de temperată cromatic. Ținuta ei gravita în jurul culorii albastru. Genul minimalist, mi-am spus. Spre uimirea mea aveam să aflu că, în prezent, din contra este extrem de îndrăzneață. Poartă culori după ce ani de zile nu a ieșit din negru.
Emilia Chebac: Cum ai ajuns să schimbi lumea teatrului cu lumea cărților?
Cătălina Roșu: Pasiunea pentru actorie am avut-o tot timpul. Inițial am crezut că acesta va fi drumul meu. Viața boemă e frumoasă, dar nu-ți plătește facturile. După terminarea facultății a trebuit să-mi găsesc un job. Așa am realizat că pot trăi fără actorie, ceea ce nu am crezut că va fi posibil.
Actoria este o meserie care se face, mai ales într-o țară ca a noastră unde banii și bugetele sunt mici, cu mari sacrificii. Apoi a părut o altă oportunitate care m-a atras. Deși actoria sună mai frumos decât să vinzi cărți am ales… cărțile.
Emilia Chebac: Și ai devenit librar. O întâmplare haioasă din perioada de început?
Cătălina Roșu: Lucram în Cărturești, era într-o duminică. O doamnă mai în vârstă a venit să ne întrebe unde este cel mai apropiat magazin de telefonie mobilă. I-am explicat, dar nu ne-am dat seama că se închisese. Doamna s-a întors cu o falcă în cer și una în pământ reproșându-ne că am trimis-o după cai verzi pe pereți. A solicitat să vorbească cu șeful/șefa noastră. Am chemat-o pe una dintre coordonatoarele noastre de atunci, care s-a prezentat „Bună ziua, eu sunt X”. Deoarece avea un nume comun, terminat în -escu, se pare că nu a prezentat garanție. Doamna s-a rățoit la ea: „Vă bateți joc de mine, ce nume e ăsta? E prea banal, mă mințiți! Să-mi arătați buletinul”.
Emilia Chebac: Cum se raportează oamenii la librari?
Cătălina Roșu: Oamenii au așteptări foarte mari de la librari. Dacă se poate să știe tot, să poată tot, să fie și ghicitoare și să aibă și grijă de copil atunci ar fi perfect. Mulți librari tineri cred la angajare că cititorii sunt oameni de o anumită calitate. Și sunt dezamăgiți. În realitate, sunt persoane cu bune și rele ca fiecare dintre noi. Natura umana se comportă la fel indiferent că achiziționează Nietzsche sau mere.
Emilia Chebac: Un exemplu de așa nu?
Cătălina Roșu: Unele persoane nu vor să înțeleagă că o parte a librăriei e blocată cu un eveniment, uneori chiar cu un autor străin. Ei vor exact cartea aflată în spatele moderatorului. Insistă chiar să deranjeze evenimentul.
Emilia Chebac: Primele persoane care te-au făcut să realizezi importanța lecturii?
Cătălina Roșu: Trecând și eu prin școală am văzut cum îți poate fi tăiat cheful de a citi. Eu am fost norocoasă. Profa mea de română, dna Daniela Plăiașu era exact opusul: chiar îți făcea poftă să citești. Ne recomanda și alte cărți, nu insista la nesfârșit pe programă de bac și ne dădea teme foarte interesante. Inițial am fost dezamăgită. Văzând că nu predă strict materia pentru examen, eram speriată că nu voi lua note mari la bac.
Profesorul de filozofie ne îndemna să mergem la bibliotecă. Ne anunța când soseau cărți noi. Biblioteca din Focșani era foarte bine dotată. Știu că discutam pe atunci cu o prietenă: „Nu e nimic nou care să fi ieșit pe piață și să nu găsim la bibliotecă!” Eu primeam cărți doar de Crăciun și de Moș Nicolae, în rest găseam tot ce-mi doream la bibliotecă.
Eu nu am crescut într-o familie cu cărți. E drept că părinții îmi repetau încontinuu: „Ai grijă ce alegi: sapa ori cartea!” Firește am ales cartea. Parinții mei, în naivitatea lor, încă mai consideră că în România un om cu studii serioase se poate realiza.
Emilia Chebac: Un profesor care te-a inspirat să citești in facultatea?
Cătălina Roșu: La facultate pasiunea cititului mi-a fost inoculată de dna Rodica Mandache. Citea toate cărțile, vedea toate filmele. Nu știu când dormea. Se trezea la 4 diminața se uita la un film, mai citea, mai scria un scenariu. Noi nu aveam atâta energie cât avea dna profesoră. Zi de zi ne spunea: citiți, mergeți la teatru, vedeți fime, ascultați muzică! Ne ghida să nu fim doar simpli actori ci și intelectuali rafinați. Cred că era dezamăgită de generația tânără. Colindam toate anticariatele din București după cărți.
Emilia Chebac: Autori care te-au marcat?
Cătălina Roșu: Am citit complet Cehov.Balzac m-a fascinat, cunoștea atât de bine natura umană. Avea o compasiune extraordinară pentru personajele feminine care nu puteau să facă anumite lucruri în acele timpuri (doar pentru că erau femei). Dar Balzac necesită o anumită răbdare și o anumită liniște pe care o avem din ce în ce mai puțin.
Emilia Chebac: Știu că ești „moderel” (moderator) la un club de carte care se ține lunar la Pisicul ghiftuit. Nu am mai auzit termenul, de unde vine?
Cătălina Roșu: „Moderel” mi-a spus dna Lidia Bodea. O aveam invitată și aveam emoții foarte mari. Dumneaei m-a întrebat: Ce faci moderel?
Emilia Chebac: Filmul marketează cartea?
Cătălina Roșu: Da, un este exemplu Tetraralogia Napolitană a Elenei Ferrante. E atâta mitologie în jurul autoarei încât multe persoane s-au ferit să-i citească cărțile. După miniseria de pe HBO cu Tetralogia Napoletană, Ferrante Fever a ajuns și la noi la același nivel cu cel din alte țări.
Emilia Chebac: Conturi și bloguri de carte pe care le urmărești?
Cătălina Roșu:
• Pe instagram le urmăresc pe: Raluca Enache și Alexia Udriște.
• Blogul Laurei Câlțea îl urmăresc de foarte mult timp. Articolul ei săptămânal cu noutățile editoriale a ajuns necesar pentru foarte multă lume din industrie.
• Îmi place foarte mult Ema Cojocaru cu blogul ei Lecturile Emei.
Emilia Chebac: Ce părere ai despre instagramerii care citesc peste 100 de cărți/an?
Cătălina Roșu: Există mulți bookstagrameri tineri care citesc mult și repede, dar cărți de masă. În schimb dau giveaway la cărți bune. În loc să le citească preferă să le ofere cadou. Aștept momentul în care să văd că nu vor doar să aibă mulți followeri pe care-i câștigă prin giveaway-uri, ci prin calitatea lecturilor.
Emilia Chebac: În Romania se citește? Cum ai descrie piața românescă de cartea?
Cătălina Roșu: Nu prea, se citește foarte puțin. Este o industrie foarte mică, foarte activă care se luptă din greu pentru o mână de cititori extrem de pretențioși. Deși sunt puțini ei vor ca toate editurile să aducă cele mai noi traduceri începând cu cărțile de masă până la cărțile complicate. Editurile se luptă pentru o mână de oameni.
Cu toate aceste neajunsuri apar multe noutăți. Se scot multe cărți. E ciudat! Deși este o piață extrem de mică este și extrem de activă.
Emilia Chebac: De ce ai acceptat acest interviu?
Cătălina Roșu: Am citit interviul pe care i l-ai luat Alexiei Udriște și mi-a plăcut foarte mult.
Emilia Chebac: O provocare pentru mine?
Cătălina Roșu: Claudia Fitcoschi și Oana Boca Stănescu.
Emilia Chebac: Mesaje primite în urma recomandărilor tale pe instagram și pe facebook?
Cătălina Roșu: Foarte multe persoane mi-au scris la începutul anului despre 2 cărți pe care le-am tot recomandat:
• Manual pentru femei de serviciu – Lucia Berlin
• Fiecare moare singur – Hans Fallada
Primesc foarte multe mesaje de la oameni care îmi mulțumesc că am recomandat cărțile. Pentru mine e minunat când reușesc să îndemn oamenii să citească. Îmi vine să plâng pentru fiecare carte bună care nu e cumpărată. Mai ales pentru cărțile uitate pe raft și pe care trebuie să le facem retur. Mi se trage de la un coleg de la Cărturești care mereu spunea: „Ia uite ce păcat că nu se vinde cartea asta!”. Avea o suferință aproape fizică.
Emilia Chebac: Ce hobby ai?
Cătălina Roșu: Uitatul pe Netflix la documentare cu criminali. Prietenul meu râde de mine și spune că sunt obsedată de criminali în serie. Urmăresc să înțeleg cât de jos poate să decadă ființa umană. Citești în cărți, dar nu e același lucru. În film le vezi și fețele.
Emilia Chebac: Dacă ai avea o poziție care ți-ar permite să schimbi ceva în România care ar fi prima opțiune?
Cătălina Roșu: Educația! Știu bine la prima mână cât de puțini oameni citesc. Cifrele sunt de-a dreptul șocante, iar situația devine pe zi ce trece mai tragică. E și un cerc vicios. Profesorii care predau ar trebuie să aibă vocație, ori în ziua de azi au rămas foarte puțini cu vocație în sistem.
Emilia Chebac: Ai vorbit până acum de profesori care te-au inspirat. Un profesor fără vocație?
Cătălina Roșu: Eram foarte pasionată de istorie. Citeam în plus, mă uitam la filme. Îmi amintesc că la o lucrarea am scris niște informații în plus. Replica profesorului a fost: „Chiar nu te puteai abține? Nu mă interesează!”
Emilia Chebac: Ce gen de carte preferi?
Cătălina Roșu: Proza scurtă, dar sunt foarte pretențioasă. Pentru mine contează calitatea scriiturii. Greu găsești un prozator bun de proza scurtă. De aceea sunt o mare admiratoare a lui Cehov. Când îl citești te umple, simți că ai citit un roman întreg.
În introducerea cărții Manual pentru femei de serviciu, Lydia Davis dezvălui că unul din scriitorii preferați ai Luciei Berlin era Cehov. Aflând asta, am lăsat introducerea și m-am apucat de citit. Am fost teribil de încântată să descopăr o scriitoare bună pe care o cautam de atâta timp. Proza scurtă e greu de scris. Marii scriitori își dau măsura talentului lor în proza scurtă.
Emilia Chebac: Dacă ar fi să mulțumești unui om cine ar fi?
Cătălina Roșu: Lui Adrian Damian, îndrumătorul meu din trupa de teatru din liceu, care ne-a învățat să fim o echipă. Era fascinant să lucrezi în echipa formată de el. Eu nu am mai întâlnit niciodată o asemenea conexiune între oameni. Cred că din acest motiv mi-am dorit să fac teatru. În facultate am simțit lipsa lucrului în echipă la acest nivel. Poate asta a fost si unul din argumentele pentru care am renunțat la teatru.
Am plecat de la interviul cu Cătălina Roșu convinsă că exagerează. Oamenii citesc! Prin intermediul blogului am cunoscut multe astfel de persoane. Apoi m-am întors în trecut. Unul din motivele pentru care am început să scriu pe blog, a fost dorința de a mă conecta cu alți oameni „obsedați” de cărți. În viața mea (de înainte de blog) erau prea puține persoane care citeau.
Apoi mi-am amintit o întâmplare. Terminasem a II-a facultate și eram cu colegii la o terasă în Centrul Vechi. Vorbeam cu G. despre cărți. Restul erau antrenați într-o altă discuție. Probabil ne luase valul și vorbeam cam tare. Am simțit deodată cum s-a făcut liniște. În naivitatea mea, nu făceam distincția între interes și iritare. Am fost trezită la realitate de una dintre fostele colege: „Nu vreți să discutați voi despre ceva mai puțin plictisitor!” Să ne ințelegem, nu vorbeam despre Istoria Imperiului Bizantin, deși profilul facultății ar fi impus-o, ci despre cărți obișnuite. Dar când te plictisește Anna Karenina, cărțile lui Jane Austin și scriitori români interbelici încep să-i dau dreptate Cătălinei Roșu. În România se citește din ce în ce mai puțin.
Pentru mine nu este un motiv suficient de bun să renunț să scriu despre cărți. Din contra devine o provocare. Se pare că îmi plac cauzele pierdute. Tocmai mi-a venit o idee. Ce-ar fi să închei fiecare articol, indiferent de subiect cu o trimitere la o carte?
Dacă sunteți interesați de cărți urmăriți-i contul de instagram.
Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul de instagram.
