Lumea reală a unui ilustrator – un interviu cu Alexia Udriște

foto credit: Cătălin Olteanu

Cum poți începe intro-ul unui articol la un interviu cu Alexia Udriște? O ilustratoare de numai 22 de ani, talentată, scandalos de sinceră, cu o frumusețe care nu te agresează, dar pe care nu o poți ignora și care sub aparența de fragilitate ascunde o voință de fier. A desenat de când se știe. Deși familia a încercat să o îndrume spre lucruri practice, arhitectură, îi convinge să o lase să meargă la liceul de artă din Craiova. Proaspăt absolventă a secției de design industrial, realizează că singurul lucru pe care știe, cu adevărat, să îl facă bine este desenul. Era pasionată și de fotografie, dar l-a cunoscut pe Cătălin Olteanu (fotograf profesionist, care ulterior îi va deveni soț) și cum nu a simțit nevoia de competiție în cuplu s-a orientat spre ilustrație. Ce desena punea pe net, iar după o lună a venit și primul proiect. Teatrul Ion Creangă căuta un ilustrator pentru o piesă. Inițial a fost convinsă că râd de ea, dar s-a dus la întâlnire și acela a fost punctul de unde a pornit totul.

Deși a avut șansa să întâlnească oamenii potriviți în momentele potrivite, la început nu a fost simplu. Primul email a venit cu multe lacrimi deoarece nu știa ce să răspundă. A trebuit să se descurce singură. Fiind la debut nu se înghesuia nimeni să-i ofere sfaturi și trăia permanent cu impresia că nu stăpânește nimic. Mai adăugați și o vârstă fragedă, fără studii în domeniu, pe scurt o persoană care se apucase de ilustrații după cum o tăia capul. Mărturisește că a fost teribil de greu, provizoratul a durat vreo 3 ani, apoi oamenii din industrie au început să-i răspundă la întrebări. A învățat să-și aprecieze corect munca și nu a acceptat oferte sub prețul pieței, chiar dacă abia pornise pe acest drum.

În primii ani de activitate, funcționa după principii stricte: nu lași un email 3 ore fără răspuns, nu poți întârzia un deadline, eventual să fie gata cu 3 zile înainte. Treptat a înțeles că munca în exces se poate transforma într-un dezavantaj, dacă nu-ți introduci și momente de relaxare. A mai înțeles că nu lezezi calitatea proiectelor dacă în timp ce îți citești emailurile savurezi și un ceai. A învățat, că este important, să-și alinieze programul cu al soțului pentru a se putea bucura de timp liber și de vacanțe petrecute împreună. Fiecare zi a fost un joc de organizare continuu. În timp, a ajuns să-și gestioneze din ce în ce mai bine programul.

Emilia Chebac: Cum ai defini stilul unui ilustrator?

Alexia Udriște: Chestia cu stilul este ciudată pentru că nu o faci gândit. Există mentalitatea că dacă te apuci de ilustrație trebuie să ai un stil recognoscibil. Acest mod de a gândi creează presiune. Realizez că toți ilustratorii se confruntă cu acest neajuns, deoarece este ceva ce am simțit și eu la început.

Îmi place să spun că stilul unui ilustrator este fix ca stilul unui scriitor. Cu cât scrii mai mult cu atât devii mai bun. Stilul se conturează în timp. Dacă alegi un stil ușor de recunoscut de la început, acest aspect te limitează. Stilul nu este ceva pe care ți-l impui, este ceva ce construiești în timp.

O ilustrație și o carte. Ce au în comun? Ambele îți taie respirația… foto credit: Cătălin Olteanu

Emilia Chebac: Cum și-a construit stilul Alexia Udriște?

Alexia Udriște: La mine a venit în timp. Dacă privesc în urmă, în primii 2 ani, se vedea că nu aveam suficient curaj. Din școală pleci cu niște reguli, iar tu ca ilustrator și om care vrea să facă ceva trebuie să te scuturi de toate aceste cutume. La început mergeam pe principiul să fac ilustrații cu imagini accesibile pentru copii. Nu gândeam mai departe și nu îmi impuneam provocări. Într-o zi m-am întrebat: ce pot să aduc în plus la fiecare ilustrație? Ce aș putea schimba ca să provoace pe cineva vizual? Acum așa procedez, dar așa ceva nu se întâmplă peste noapte. Privind în urmă sunt proiecte de care mă simt stânjenită. Fac ilustrație de 4 ani. În spate este un volum foarte mare de lucru. În primii 2 ani, fiecare proiect nou genera plânsete, uneori venea și cu panică. Știam ce vreau să fac, dar aveam senzația că nu îmi iese. Nu știam cum să merg mai departe din lipsă de exercițiu. Dar nu m-am sustras de la nici o provocare. Nu știam cum se face o carte și a venit cineva și mi-a cerut o carte. Nu știam cum se face un poster și a venit cineva și mi-a cerut un poster. Lucram mult și prost. Un proiect care acum îl fac în 3 zile, dura atunci și 2 luni.

Emilia Chebac: Un interviu care te-a făcut să te simți inconfortabil?

Alexia Udriște: Am avut un interviu și mă simțeam tare prost, deoarece părea că nu dădeam nici un răspuns satisfăcător. Cine îmi lua interviul se aștepta la o persoană boemă, genul care stă în pat, își bea ceaiul, toate ideile curg și le picteză. Există viziunea că ilustratorii sunt toți niște artiști zburători.

Emilia Chebac: Cea mai mare provocare cu care te confrunți?

Alexia Udriște: Cea mai mare provocare pe care mi-o aduce acest job este partea de management din spate. Sunt zile când desenez 30% și fac email-uri și brief-uri 70%, iar acest aspect este cel mai stresant. Dacă în afară sunt oameni care se ocupă de această parte, aici ești pe cont propriu.

foto credit: Cătălin Olteanu

Emilia Chebac: Dacă ai putea, ce ai schimba în România?

Alexia Udriște: Sistemul educațional, dar ca să faci asta trebuie să fii super erou. De aceea, o apreciez enorm pe Adina Horga – Grădinița Bergman care a plecat din Arad cu un concept foarte fain de grădiniță, pe care l-a implementat în Sibiu și în București. Copiii sunt urcați în autocar și merg să învețe în pădure. Mi se pare un curaj demențial să faci așa ceva în România. Dacă îi crești astfel de la 2 ani, clar o să iasă niște oameni altfel.

Emilia Chebac: Ai fost vreodată tentată să pleci din țară?

Alexia Udriște: În fiecare zi. Prima dată am vrut să plec în clasa a XI-a la facultate. Visurile mele nu s-au aliniat deloc cu realitatea. Acela era momentul potrivit. Astăzi am lângă mine un om care, timp de 12 ani, și-a construit o carieră aici și să-l pun să o ia de la zero, după atâția ani de muncă, în altă parte nu este o abordare sănătoasă.

Emilia Chebac: Unde ți-ar plăcea să trăiești?

Alexia Udriște: Bucureștiul este un oraș în care dacă ies din casă la o întâlnire mă enervez de 10 ori și-mi stric ziua, unde nu poți să respiri în intersecții și care mă face constant nefericită. Cred că aș alege Oradea. M-aș muta și mâine. Mi-ar plăcea să trăiesc și la țară, dar acolo ai o comunitate de oamenii cu care clar nu ai nimic în comun (Râde). Nu mai spun dacă ai o urgență și ai nevoie de o ambulanță.

Emilia Chebac: Ce îmi poți spune despre proiectele tale? Le-ai căutat sau ele au venit spre tine?

Alexia Udriște: Am fost norocoasă. Niciodată nu am căutat proiecte. Ele au venit spre mine. A contat, foarte mult, faptul că eu am avut o comunitate, cu mulți oameni, la început adunată în jurul fotografiei. Când m-am mutat în București, oamenii aceștia mă știau ca Alexia Udriște de pe net, dar nu știau prea bine cu ce mă ocup, doar că puneam poze drăguțe cu cărți. Pentru început a fost necesar să-i fac să înțeleagă că eu fac ilustrație, apoi că eu sunt Alexia Udriște și nu prietena lui Cătălin Olteanu. Persoanele pe care le aveam la friends au devenit comunitatea cu care am început să interacționez și așa au început să mă cunoască. A fost un proces ciclic în care a trebuit constant să conving că fac lucruri.

Emilia Chebac: Ai un hobby?

Alexia Udriște: Broderia, am învățat să brodez de la mama. Se simțea nevoia de ceva care să mă relaxeze. Acum 2 ani am realizat că nu am nici un hobby. Pentru mine desenul nu este un hobby, este un job. Lectura s-a transformat și ea într-un task, în momentul în care am început să primesc tot mai multe cărți de la edituri. Nu obișnuiesc să pun pe net o carte pe care nu am citit-o. Din acest motiv, amân mereu cărțile din listă mea, deoarece încerc să citesc ce primesc.
După 1 an de brodat a apărut… un proiect de păturici cu Somnmic. Sunt desenele mele imprimate pe textil, bumbac natural, cusute de Alexandra Druță, apoi brodate de mine.

Fotografie nuntă, foto credit: Cătălin Georgescu
Fotografie nuntă, foto credit: Cătălin Georgescu

Emilia Chebac: Fotografiile de la nunta ta sunt atipice. Cine le-a realizat?

Alexia Udriște: Au fost realizate de Cătălin Georgescu, fotojurnalist care face fotografii la evenimente. Știam ce o să abordeze, s-a ținut după noi, cu excepția a 4-5 fotografii care au fost înscenate, pentru restul nu am pozat.

Emilia Chebac: O provocare pentru mine. Despre cine ți-ar plăcea să citești pe blogul meu?

Alexia Udriște: Adina Harga mi se pare un spirit de antreprenor și de mamă care vrea să schimbe lucruri și încearcă să o facă într-o societate care este împotriva ei.

Emilia Chebac: De ce ai acceptat acest interviu?

Alexia Udriște: Mi-ai spus la un moment dat, printr-un mesaj, că ai vrea un interviu. Am văzut că ai făcut unul cu Simona (scriitoarea Simona Antonescu), apoi mi-a scris Simona și am avut confirmarea că este ok. M-am gândit că dacă îți faci curaj să îmi scrii, voi accepta.

foto credit: Cătălin Olteanu

Emilia Chebac: Ai un tatuaj. Are o poveste?

Alexia Udriște: Tatuajul a fost cadoul meu de 18 ani. Mi-am zis că este bine să pornesc de la început cu un principiu: nu te lua prea în serios. Zic că-mi reușește. Este un soi de post-it pe care îl am chiar pe piele.

Emilia Chebac: O personalitate pe care o admiri?

Alexia Udriște: Mi-e tare greu să răspund, fiindcă nu am oameni pe care-i admir pe de-a-ntregul. Am mereu rezerve când trebuie să răspund la o astfel de întrebare. Îmi plac o groază de oameni, dar cred că admir lucruri diferite la fiecare. Nu cred că există cineva care să poată bifa toate cerculețele.

Emilia Chebac: 3 persoane pe care le urmărești în on-line?

Alexia Udriște: Oana Botezatu,  Marius Comper,Veronica Soare și nu pot să nu-l menționez și pe Vlad Eftenie  aici. I-am făcut 4… și mai am!

Emilia Chebac: Refuzi proiecte?

Alexia Udriște: Da.
• Refuz din start dacă nu-mi place cum îmi scrii și cum mă abordezi, deoarece îmi indică cum vor funcționa raporturile dintre noi.
• Refuz dacă simt că o persoană vrea să lucreze cu mine, doar pentru că mă cheamă Alexia Udriște, dar nu mi-a văzut portofoliul și nu știe ce fac. Atunci când se poate, prefer să recomand o altă persoană.
• Refuz și atunci când pare că am o conexiune foarte bună cu cineva, dar ajungem într-un punct al proiectului în care nu există consens. Uneori aparențele înșeală.

Ilustrațiile Alexiei sunt o încântare. A ajuns aici pentru că nu a lăsat panica, care o mai încearcă uneori, să îi stea în drum. Deși este revoltător de tânără, Alexia este o sursă de inspirație pentru oricine. Dincolo de ilustrație, Alexia citește enorm. Un atu care a cântarit foarte mult atunci când mi-am dorit un interviu cu ea. Nu leagă prietenii de dragul de a se împrieteni, evită cercurile cu oameni care nu îi transmit o stare pozitivă, argumentându-mi că sănătatea ei mentală este mai importantă decât apartenența la un anumit grup.

Un lucru mi-a fost foarte clar la finalul interviului cu Alexia Udriște. Ea alege să fie altfel. De aceea, nu am putut să nu mă întreb: oare dacă tot mai mulți oameni ar alege să fie altfel, în loc să fie trași la xerox și încolonați, nu ne-ar fi mai bine?

Ilustrațiile Alexiei le puteți vedea și pe contul ei de Instagram.

În lipsa unui acord scris, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei emiliachebac.com, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe emiliachebac.com”, cu link, la finalul paragrafului.

8 Replies to “Lumea reală a unui ilustrator – un interviu cu Alexia Udriște”

Mie tot nu-mi vi e să cred ca are doar 22 de ani 🙂

Îmi place mult fata aceasta talentata si ii spun „fata” pentru ca tinerețea este minunata si magica, iar desenele ei sunt fermecătoare. Este o creatoare de frumos care nu are cum sa nu atragă atenția. Pur si simplu MINUNATA!
Mulțumesc! ✨

Într-adevăr, desenează extraordinar și unde mai pui că și citește…

Multumesc si felicitari pentru interviu, astfel de oameni ma inspira!

Pentru că am doi copii mici si ma invart in lumea cartilor cu poze, ilustratorii de carte imi atrag mereu atentia. Numele Alexiei imi era cunoscut deja din online asa ca am citit cu mare interes interviul si mi-a facut mare bucurie. Mult succes si ei dar si tie cu tot ceea ce faci!

Multumesc! Să ne învârtim în lumea ilustrațiilor, pentru pitici, poate fi uneori copleșitor de frumos.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Accept Politica de Confidențialitate.