Un interviu cu istoricul Gabriel-Virgil Rusu despre Rózsa Sándor

Cum am ajuns să iau un interviu istoricului Gabriel-Virgil Rusu despre Rózsa Sándor? Pe un cont de instagram mi-a atras atenția o postare „Floarea Pustei – Istoria lui Rózsa Sándor, ultimul mare haiduc al Europei” o carte editată de Academia Română. Recunosc, nu auzisem nimic despre acest personaj, dar aveam încredere în persoana care recomanda volumul. I-am trimis un mesaj, pentru a afla de unde îl procurase. „Direct de la autor, pe care l-am întâlnit la prezentarea cărții în Ungaria” a venit răspunsul. După investigații, demne de un detectiv, astrele s-au aliniat perfect și am reușit să intru în posesia cărții, care a ajuns la mine de la Cluj. Eforturile mele au avut un final neașteptat: un interviu cu Gabriel-Virgil Rusu. Venit pentru câteva zile București, a avut amabilitatea să mă includă și pe mine în agenda care era și așa destul de încărcată.

Gabriel a visat să facă istorie, dar a urmat dreptul. În 1985, după terminarea liceului a dat examen la Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj unde a picat. Erau 36 persoane pe un loc. Între timp face armata. În acele timpuri, dacă nu studiai, erai obligat „să te angajezi în câmpul muncii”, ceea ce se traduce astăzi prin „să-ți găsești un job”. Ca să scape de „ câmpul muncii” se îndreaptă către Academia de Poliție din București, unde obține licența în drept. Nu vrea însă să renunțe la prima pasiune, istoria. Își împlinește visul și mai obține o licență în istorie la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Urmează un master, un doctorat, scrie studii și cărți cu titlul cărora aș umple lejer o pagină.

Emilia Chebac: Cum ți-a venit ideea cărții?

Gabriel-Virgil Rusu: Când lucram pentru licență (istorie) am scris un studiu al cetății Gherla, devenită în secolul al XVIII-lea penitenciar, o zonă puțin expoatată de istoriografia românească. Am identificat că în această închisoare a fost închis Rózsa Sándor, considerat de istoricii maghiari romantici, ultimul mare haiduc al Europei.

Emilia Chebac: Cum ai ales un titlu atât de romantic „Floarea Pustei”pentru o carte de istorie?

Gabriel-Virgil Rusu: Numele Rózsa Sándor tradus este Alexandru Trandafir (Rózsa – trandafir, Sándor – Alexandru). În Ungaria, în câmpia Panoniei, cresc și trandafiri. În prolog l-am asemuit pe Rózsa Sándor cu un trandafir care înflorește, își trăiește cu intensitate viața, după care moare. Însă trandafirul are și spini, iar cei care încearcă să-l rupă se vor răni.

Emilia Chebac: Cine este Rózsa Sándor?

Gabriel-Virgil Rusu: Rózsa Sándor (1813-1878) este un personaj fabulos, un erou social.

• Până în 1867 (când se constituie Imperiul Austro-Ungar), ungurii se aflau și ei sub cizma împăratului Austriei. Singurele formele de rezistență socială erau reprezentate de haiduci. Spațiul în care activau era împărțit între bande interlope. Rózsa Sándor nu avea ce să caute în zona de influență a altui haiduc. El era stăpân în Banat, în partea de S a Ungariei, mai exact în comitatul Csongrad, precum şi în nordul Voievodinei de azi. Activitatea haiducilor era axată pe furturi, tâlhării chiar și crime. Are o viață aventuroasă: este arestat, dar evadează, este capturat, apoi grațiat de înșuși împăratul Austriei, și iarăși capturat. Este tare curios cum a reușit să scape de ștreang, într-un context politic atât de agitat.
• În 1848, când poporul maghiar se ridică împotriva asupririi austriece, Rózsa Sándor, ieșit din închisoare, se implică în problemele politice. Este pus în fruntea unei bande de țărani rustici războinici, folosiți ca trupe de gherilă împotriva austriecilor şi a aliaţilor lor. Luptă împotriva revoluţionarilor sârbii şi, se pare, că şi împotriva românilor din Banatul Montan. Ajuns în anturajul revoluționarilor, nu s-a putut însă desprinde de trecutul său. Este chemat, la Budapesta, de superiorii sai, unde i se atrage atenția să renunțe la tâlhării.
• Încet-încet este pus pe linie moartă, banda este risipită și este nevoit să se întoarce acasă. Revoluția este înăbușită în sânge, iar austriecii redevin stăpâni pe tot imperiul. Revoluționarii sunt vânați, inclusiv Rózsa Sándor. Timp de 10 ani au bătut pándurii (jandarmii austrieci) Câmpia Ungariei de Jos (Alföld) ca să-l prindă. Până la urmă este trădat.
• Condamnat la moarte, este închis la Kufstein ( Austria) unde era singurul infractor de drept comun. S-a dovedit genul showman, de aceea austriecii îl scoteau în fiecare duminica în oraș, iar oamenii dădeau bani pentru a-l vedea. Era fantastic, îmbrăcat în ținută ungurească cu clop (ciskos) şi suman (szűr). Oamenii îl vizitau și în celulă.
• După liberare el încearcă să se încadreze în trupele Jandarmeriei înfiinţate după formarea noului Imperiu Austr-Ungar (1867), dar este respins. În aceste condiţii se reîntoarce în pustă şi continuă jafurile. După câţiva ani este prins în cursă.
• Condamnat pe viață, își petrece ultimii ani din viață, la închisoare din Gherla, unde moare de tuberculoză după 5 ani de detenţie. Notorietatea lui era atât de mare, în epocă, încât decesul lui este anunțat în The New York Times.
• Despre Rózsa Sándor s-au scris legende și balade încă din timpul vieții.

Emilia Chebac: De ce ai dedicat cartea prietenilor tăi maghiari?

Gabriel-Virgil Rusu: Cu toții avem nostalgia copilăriei. Locuind într-o regiune multiculturală (la mine pe stradă trăiau maghiari, armeni, germani și romi) ne jucam cu toții. Am auzit de Rózsa Sándor de la prietenul meu Gabi ( 50% armeano-maghiar, 50% român) când mi-a spus: „Acum ne jucăm de-a Rózsa Sándor și banda lui”. Cu acești copii jucam fotbal în curtea cimitirului, Cimitirul Robilor, din Gherla. Undeva în dreapta era mormântul lui Rózsa Sándor. Făceam schimb de informații: eu am aflat de Rózsa Sándor, iar ei despre Pintea Haiducul. De aceea, „Floarea Pustei” este dedicată prietenilor mei maghiari.

Emilia Chebac: Cum a primit comunitatea maghiară, din România, cartea?

Gabriel-Virgil Rusu: Lansarea s-a făcut la cinematograful Pacea din Gherla. Demult nu mai văzusem cinematograful așa plin. Am fost impresionat de interesul oamenilor pentru cartea mea. Pot spune, cu mâna pe inimă, că nu există familie din Gherla, maghiară, dar și română, să nu fi auzit de haiducul Rózsa Sándor. Prima carte dedicată haiducului a fost în limba română. Văzând interesul stârnit, am mai scris o variantă și în maghiară, intitulată Az átokházi betyár, în traducere: Haiducul din Átokháza (așa se numește pădurea de lângă Sgehedin unde haiducul se ascundea de potere). Ilustrațiile din noua carte sunt realizate de mine. Traducerea a fost asigurată de Nastasă-Kovács Annamária, un traducător foarte cunoscut în Cluj. Cuvântul înainte aparține domnului Gyémánt Ladislau, profesorul care m-a orientat spre istorie în copilărie.

Emilia Chebac: Cum a ajuns cartea în Ungaria?

Gabriel-Virgil Rusu: Ioana Gavriș, o româncă stabilită în Ungaria, m-a invitat, în 2016, în Ungaria să văd Muzeul Rózsa Sándor din Ásotthalom și să mai culeg informații. Terminasem cartea și era încântată să primească și ea un exemplar. Ajungând acolo, oamenii mi-au arătat copacul unde s-a ascuns Rózsa Sándor, pe nepotul lui Rózsa Sándor, pistolul lui Rózsa Sándor. Mulți locuitori din zonă poartă numele de Rózsa. Aşa a apărut ideea de a scrie povestea haiducului şi în limba maghiară.

Anual, în Ásotthalom, se desfășoară Festivalul Rózsa Sándor care reconstruiește atmosfera sec. XIX din pusta maghiară. Locanicii și turiștii vin îmbrăcați în haiduci, exact ca pe vremea lui Rózsa Sándor, mânâncâ, beau vin, cântă, dansează și călăresc cai frumoşi de rasă. Este impresionant. Și noi avem un festival de acest gen în Transilvania, Festivalul Pintea Haiducul de la Măgoaja.

„Az átokházi betyár” a fost lansată în cadrul acestui festival și a fost foarte bine primită de comunitatea din Ásotthalom. Era și ceva inedit. Ei aveau colaborări doar cu sârbii, care sunt foarte aproape. Însă acum, era prima oară când un istoric român participa la o astfel de manifestare şi mai scria şi o carte despre eroul lor.

Emilia Chebac: 3 destinații de călătorie pentru cei care doresc să meargă pe urmele lui Rózsa Sándor?

Gabriel-Virgil Rusu:
• Castelul Kufstein – Austria, în zona Tirolului, unde există și în prezent celula în care a fost închis Rózsa Sándor. În celulă este un manechin îmbrăcat în hainele lui.
• Ásotthalom – Ungaria pentru Festivalul Rózsa Sándor, despre care am spus anterior, dar și pentru Muzeul Rózsa Sándor. În muzeu există foarte multe piese vestimentare, armament, documente, fotografii, suveniruri, chiar și un manechin îmbrăcat care vorbește. Vocea aparţine unui nepot al lui Rózsa Sándor. Se spune că cei doi au voci asemănătoare. Muzeul este un fost grajd, amplasat în mijlocul satului, transformat de primărie într-un spațiu în care este omagiat Rózsa Sándor.
• Gherla – România, închisoarea nu poate fi vizitată, fiind în prezent închisoare de maximă securitate. Însă mormântul lui Rózsa Sándor, din Cimititul Robilor, este loc de pelerinaj unde vin turiști din Ungaria care depun coroane și flori.

Emilia Chebac: O perioadă din istoria omenirii în care ți-ar fi plăcut să trăiești?

Gabriel-Virgil Rusu: Evul Mediu este o periodă fascinantă. Îl cunosc, deoarece l-am studiat și cercetat. Era o lume cu alte reguli, cu altfel de oameni, cu o altă cultură, cu o altă mentalitate. O prefer pentru romantismul cavaleresc, pentru măreţia castelelor și a fortificațiilor, dar mai ales pentru onoarea oamenilor.

Emilia Chebac: O provocare, despre cine ți-ar plăcea să citești pe blogul meu?

Gabriel-Virgil Rusu: Valentin Manache un coleg, fost poliţist, care colecționează tot ce înseamnă istoria Poliției Române. Bate toate târgurile și piețele în căutare de insigne, sigle, documente care atestă implicarea structurilor de ordine publică în actul Unirii. A adunat o colecție vastă, cred că ar putea deschide un muzeu.

Emilia Chebac: Motivul pentru care ai aceptat acest interviu?

Gabriel-Virgil Rusu: Așa mi se pare normal. Când am lucrat în poliție, am avut o relație bună cu presa. Eram obișnuit, din respect, să răspund. Cu atât mai mult când cineva ţine în mână cartea mea și o citește. Mi se pare interesant să am un feedback. Vreau să cunosc punctul de vedere al cititorului și nu a oricărui cititor, ci al unuia care scrie pe blog.

Emilia Chebac: Am înteles că ești pasionat de desen, de unde această pasiune?

Gabriel-Virgil Rusu: Talentul îl moștenesc de la mama. Desenez de când mă știu. Fac benzi desenate şi am o adevărată carieră în acest domeniu. Am fost şi sunt autodidact și nu am întrerupt niciodată desenul. A fost o singură excepție, atunci când am lucrat la teza de doctorat. Am dovedit tenacitate și mi-am dus la bun sfârșit proiectele. De un an lucrez pe tabletă. Efectele care le asigură tableta grafică sunt fabuloase.

Emilia Chebac: Motivul pentru care sunt tot mai puțini tineri pasionați de istorie?

Gabriel-Virgil Rusu: Am întrebat elevii și studenții de ce nu le place istoria. Nu vorbesc aici de studenții mei, ci în general. Cred că problema este la profesor, la metodele lor didactice. Elevul trebuie să înțeleagă fenomenul istoric, nu să devină un depozitar al informațiilor. Informația o găsești imediat on-line. Sigur sunt câteva date istorice care trebuie reținute, în jurul cărora să graviteze evenimentele, dar important este să se înțeleagă fenomenul istoric, social, politic și economic al epocii respective.

Emilia Chebac: De ce crezi că nu se mai pune accent pe educația patriotică?

Gabriel-Virgil Rusu: Dacă în sec. XIX și XX s-a mitizat la greu, acum am căzut în cealaltă extremă. Dacă spui ceva de realizările lui Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul ești considerat naționalist, xenofob etc. Părerea mea este că trebuie să ne iubim țara așa cum fac ungurii, polonezii și cehii. Poporul nostru are momente fascinante în istoria lui, care trebuie valorizate, nu uitate. Cei care fac asta sunt echitați ca naționaliști și așa se descurajează orice formă de manifestare a patriotismului.

Emilia Chebac : Un exemplu de student care nu este descurajat de etichete?

Gabriel-Virgil Rusu: Am un student, Dragoș, care adoră să se îmbrace în costum național la fel de fel de manifestări. Consideră că este o mândrie să poarte costumul popular pe care l-a purtat și tatăl și bunicul lui la evenimente. Este un caz mai rar. Câți dintre noi am fi dispuși să purtăm costum popular în public? Îmi spune „domnule profesor, eu în fiecare zi aș purta ținută populară” El este cel care mi-a făcut rost de costumul popular cu care am fost în Ungaria, la Alba Iulia și la Bobâlna. Şi vă mărturisesc că l-am purtat cu mândrie de ardelean neaoş.

Emilia Chebac: Cum ar trebui să ne raportm la istorie?

Gabriel-Virgil Rusu: Istoria trebuie văzută cu o doză mare de echilibru. Uneori aflăm istoria dintr-un film, dar hai să mergem la sursă să citim. Numai așa putem afla adevărul istoric. Chiar și istoricii sunt subiectivi, de aceea este bine să consultăm cât mai multe surse despre un eveniment istoric.

Emilia Chebac: O personalitate pe care o admiri?

Gabriel-Virgil Rusu: Ioan Aurel Pop pentru acuratețea discursului istoric argumentat pe izvoare. Domnia sa cunoaște foarte bine paleografia latină, și-a petrecut foarte mult timp în arhive descoperind adevărul istoric din documente originale.

Gabriel Rusu este român din tată în fiu, nu are strop de sânge maghiar și cu toate acestea a scris despre un erou popular al neamului maghiar. Eu consider că gestul lui este cu totul special. El consideră că gestul lui este unul normal, într-o Europă normală. La finalul interviului cu Gabriel-Virgil Rusu am realizat că, indiferent din ce unghi privești, rezultatul este același. Prin gestul lui a câștigat încredere și respect în comunitatea maghiară. A ajuns acolo unde puțini au reușit.

GABRIEL-VIRGIL RUSU s-a născut la 22 mai 1967 în Gherla, jud. Cluj

Absolvent al liceului „Petru Maior” din localitatea natală (1985), a obţinut licenţa în drept (Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, 1994) şi istorie (Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, 2002). Este absolvent al unor cursuri postuniversitare în drept penal (1997) şi management (2006), precum şi al unui masterat în domeniul istoriei medievale central-europene (2003). În anul 2011 a obţinut titlul de doctor în istorie la universitatea clujeană cu teza Urmărirea infractorilor în comitatele ardelene-secolul al XVII-lea, evaluată summa cum laude. Este expert educaţional şi profesor gradul I didactic. Între anii 2004-2017 a fost director adjunct la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” din Cluj-Napoca, având gradul profesional de comisar-şef de poliţie. În prezent este cadru didactic asociat la Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană, Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.

A scris şi publicat: Vremea cruciadelor (Grinta, 2005), Restituiri transilvane. O lume aşa cum a fost (Eikon, 2007), Istorie şi civilizaţie europeană: O sinteză (Eikon, 2008), Gherla. Cetatea lui Martinuzzi (Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, 2013), Floarea pustei. Istoria lui Rózsá Sándor, ultimul mare haiduc al Europei (Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, 2015), Mundus malefactorum. Studii şi cercetări privind criminalitatea în Transilvania medievală şi premodernă (Caiete silvane, 2018), Az átokházi betyár, (Caiete silvane, 2018) fiind coautor al volumelor Călători români în Occident (Institutul Cultural Român, 2004) Az örmény Szamosújvár (Proarmenia, 2004), Poliţişti europeni pentru liniştea cetăţii (Roprint, 2009), Gherla: Istorie, cultură, spiritualitate (Casa Cărţii de Ştiinţă, 2011), 10 ani de învăţământ poliţienesc la Cluj (Texte, 2014), Poveşti despre Cluj (Şcoala Ardeleană, vol. I-III, 2015-2017).

A obţinut Premiul Bibliotecii Judeţene “Octavian Goga” din Cluj-Napoca (2013) şi Premiul “George Bariţiu” al Academiei Române (2015) pentru volumul Gherla. Cetatea lui Martinuzzi.

Pe parcursul carierei ştiinţifice Gabriel-Virgil Rusu a publicat studii şi articole în Studia Universitatis „Babeş-Bolyai”, Transylvanian Review, Studia medievalia, Magazin istoric, Anuarul şcolii doctorale, Monitorul cultural al MAI, Crisia, Arhiva someşeană, Revista arhivelor maramureşene. Domenii de cercetare: istoria Transilvaniei medievale şi premoderne, istorie universală, istoria instituţiilor de ordine şi securitate publică, ştiinţe penale. A susţinut comunicări la conferinţe şi simpozioane naţionale şi internaţionale.