Un interviu cu Irina Wagner despre artizanatul de artă din România

Din interviul cu Irina Wagner am înțeles că brandul Wagner Arte  a fost de la început bine chibzuit: numele, sloganul și identitatea vizuală. Surorile Wagner, Irina și Ana, au început cu magazinul din Bulevardul Carol. Nu au avut un plan de business, dar brandul a fost, încă de la debut, cel mai important activ din firma lor. Au acordat o atenție deosebită proiectelor în care s-au implicat, persoanelor cu care și-au asociat numele și nu în ultimul rând atitudinii și poziției lor pe piața mărcilor românești. Deoarece, de brand, au avut grijă ca de copilul lor, acesta s-a rafinat în timp, rămânând în continuare unul dintre cele mai importante lucruri din afacerea lor. Irina consideră că „pentru Wagner Arte, Ana este cea mai bună creatoare de imagine, eu sunt doar un mesager.”

Rolul Irinei nu este deloc așa ușor cum lasă, cu modestie, să se înțeleagă. Pentru ca Ana să fie creativă, Irina a degrevat-o de partea care de obicei blochează artiștii. A început prin a alege o casă frumoasă unde Ana și echipa ei să găsească inspirație. A continuat apoi cu managementul și PR-ul firmei, cu promovarea obiectelor Anei și organizarea de evenimente. Tot Irina este cea care stabilește planurile de afaceri, bugetele și în general tot ce ține de partea practică a afacerii.

Emilia Chebac: O întâmplare de la începutul activității?

Irina Wagner: În urmă cu 13 ani, atelierul nostru era, undeva între Gara de Nord și Calea Victoriei, într-o locuință modestă unde la intrare te întâmpina un căine, cam nespălat, al proprietarului. Atât ne permiteam atunci. A apărut un client, un posibil partener, care dorea să-și asocieze brandul cu al nostru (un brand de automobile de lux). Doamna ne-a vizitat în atelier, dar nu ne-a mai căutat. Atunci m-am luminat și am realizat că degeaba facem lucruri minunate, dacă nu aducem atelierul mai la lumină, avem de pierdut. Într-o afacere ca a noastră imaginea contează enorm. De aceea, am mutat atelierul în Cotroceni.

Emilia Chebac: Cum ați ales pictura pe porțelan?

Irina Wagner: Pictura pe porțelan reprezintă căutările Anei din timpul facultății. Avea nevoie de un suport potrivit pentru pictura ei miniaturală, dar și de obiecte funcționale (cești, farfurii, iar mai târziu bijuterii) care să se vândă ușor. Acolo a fost scânteia afacerii. Ana este un meșteșugar foarte bun. Nu este nici o rușine. Ce face ea este artizanat de artă. În România nu este foarte cunoscut, dar în afară este unul dintre meșteșugurile foarte bine puse la punct și duse la rang de artă.

Emilia Chebac: De ce este porțelanul asociat cu luxul?

Irina Wagner: În trecut, manufacturile de porțelan erau proprietatea regelui. Angajații, care lucrau acolo, nu aveau dreptul să părăsească curtea fără acordul regelui. Producerea porțelanului era un secret foarte bine păstrat. Când monarhia a dispărut, statul a început să se implice în aceste acte culturale și de creativitate pentru a putea ține aceste meșteșuguri în viață. Bineînțeles acest lucru se întampla în Europa de vest.

Emilia Chebac: Cum funcționează acest tip de afacere în străinătate? Dar la noi?

Irina Wagner: De ce Franța este în continuare țara haute-couture-lui și a parfumului? În trecut erau propritatea regelui, iar apoi au fost impulsionate și încurajate de stat. Încurajare care nu se rezumă numai la „Hai România! Hai manufacturierii!” Artizanii au scutiri de taxe, sunt organizați în asociații foarte puternice, beneficiază de programe prin care li se aduc clienți din alte țări. Totul cu sprijinul și pe banii statului.
În România noi plătim TVA la fel cu cel care produce iaurt. Aici încă nu se conștientizează că specificul activității noaste este diferit. Munca de creație nu are același ritm cu un proces de producție bine stabilit. Activitatea noastră presupune multă muncă umană, testări până se face designul unui obiect, care uneori poate dura chiar și 6 luni. Abia apoi obiectul va fi decorat în atelier. Și cum decorarea nu este făcută de mașină ci de oameni, oamenii mai și greșesc. Și iarăși procesul se reia. E greu să ții un asemenea business cu nivelul de taxare al unei afaceri obișnuite.

Emilia Chebac: Cum vezi tu o schimbare?

Irina Wagner: Să se înființeze o Asociație a artizanilor, care să militeze pentru modificarea legii. Lucrurile se pot schimba doar printr-o decizie politică. Nu ai cum să pui ce facem noi, un pictor, un sculptor pe același nivel cu o firmă de consultanță contabilă sau un producător din industria cărnii.

Emilia Chebac: Deși ești un om al prezentului, de ce perioadă din istoria omenirii te simți atrasă?

Irina Wagner: Curtea Regelui Soare, Ludovic al XVI-lea și Maria-Antoaneta. Îmi place stilul rococo. Mai ales partea estetică. Deși nu stau foarte bine cu istoria, încerc să compensez prin lecturi și filme. Cu Maria-Antoaneta m-am întâlnit într-un vis. Se petrecea în timpul Revoluției Franceze. Erau niște persoane în jurul meu cu roluri bine definite. Un personaj important, dar slab, un bărbat în care aveam încredere și un copilaș. Un vis foarte real, impresionant. Am intrat pe net să citesc. Și am realizat că visasem exact fuga Mariei-Antoaneta din palatul regal în momentul revoluției (atunci nu cunoșteam povestea reală). Din aceiași sursă am aflat că ea nu avea încredere în rege, ci în bărbatul cu care se sfătuia și a organizat fuga. Exact ca în visul meu regele era foarte slab, a ezitat mult până să părăsească palatul, motiv pentru care au fost capturați. Pentru că ea nu a vrut să plece fără rege, un bărbat trăgea de ea insistând să plece. A fost trimisă undeva la țară cu un singur copil. Am visat și drumul. Incredibil! Cred în fizică cuantică. Putem avea acces la informație pentru că timpul nu există. Cum filmul Marie Antoinette l-am văzut după acest vis, nu am fost influențată, iar fuga nu apare în film.

Emilia Chebac: Un eșec transformat în binecuvântare?

Irina Wagner: A existat un moment în care am crezut că o să cadă cerul pe noi și chiar așa a fost, deoarece a trebuit să concediem oameni ca să rezistăm pe piață. În binecuvântare nu s-a transformat, deoarece nu pot spune nici acum că suntem în Rai. A fost însă momentul care ne-a adus o transformare profesională. Criza ne-a oferit 2 variante: ori ieftinim și facem produse de masă, ori ne rafinăm și ne poziționăm și mai sus. Am ales ultima variantă. A fost o decizie de ruletă. Putea să fie un eșec total. Multe din brandurile care au ales atunci să se ducă de la mediu către lux au făcut o alegere bună. Chiar dacă nu s-a dovedit o binecuvântare, criza ne-a determinat să devenim mai buni.

Emilia Chebac: O întâmplare amuzantă?

Irina Wagner: Eram la London Fashion Week la hotelul Savoy (împreună cu Ana și Laura -brand ambasadorul nostru la Londra). În momentul în care ne pregăteam să intrăm pe o ușă, ne-am ciocnit de Jeremy Irons. Toate ne-am blocat, el relaxat s-a dat un pas în spate și ne-a spus: Ladies, please… Cu greu ne-am regăsit să trecem pe lângă el.

Emilia Chebac: De ce te cheamă Irina ?

Irina Wagner: Irina vine de la numele nașei de căsătorie a părinților mei, o persoană foarte plăcută, profesoara de înot a mamei din facultate, Irina Oprișescu, cu care mama avea o relație frumoasa de prietenie. Nu în ultimul rând, a fost ales și pentru faptul ca Irina înseamna pace.

Emilia Chebac: Ce Irine îmi recomanzi?

Irina Wagner: Irina Marinescu, Irina Milenkovici, Irina Tenovici.

Emilia Chebac: O provocare pentru mine. Despre cine ți-ar plăcea să scriu pe blogul meu?

Irina Wagner: Carlos Abbate, Cosmin Cernica, Adrian Oianu, Cătălin Năstăsoiu.

Emilia Chebac: De ce ai acceptat acest interviu?

Irina Wagner: Am citit interviul cu Izabela Pănescu. Mi-a plăcut că vorbești despre lifestyle, dar din zona culturală. Pe blogul tău am întâlnit multe dintre preocupările mele. Mă regăsesc în subiectele articolelor tale. Îmi place că scrii despre oameni care îmi sunt dragi și care intră în zona mea de interes.

Emilia Chebac: O persoană care te inspiră?

Irina Wagner: Ștefan Câlția și Carlos l’Abbate.

• Ștefan Câlția este o persoana profundă, dar plină de un umor ce-mi place. Atmosfera și emoțiile transmise de arta sa sunt sublime și tămaduitoare de suflet.
• Carlos l’Abbate este un prieten drag aflat la un nivel spiritual ce mă inspira tare. Mereu are un unghi de a privi o poveste dintr-o perspectivă la care nu m-am gândit.

Emilia Chebac: Un moment magic la Wagner Arte ?

Irina Wagner: Prima expoziție publică la Novotel. Era în 2008, începutul declinului (e vorba despre criza economică), dar în viața noastră nu se simțea încă. Au venit foarte mulți oameni. Aproximativ 300 de persoane. A fost o expoziție cu o scenografie mare și foarte creativă. Directorul locației, unde se desfășura evenimentul, ne-a spus după primele 30 de minute: „Noi am terminat vinul planificat. Very good PR!” Iar oamenii curgeau în continuare. Pe atunci se întâmplau puține lucruri spectaculoase. Deși sunt multe momente de bucurie, acela a fost momentul în care creația a Anei și partea mea de marketing s-au îmbinat perfect.

Emilia Chebac: O întâmplare care ți-a marcat viața?

Irina Wagner: Cea mai mare minune pe care mi-a oferit-o viața mea este fiica mea. A fost o revelație. O descoperire a ei, o lecție de redescoperire a mea și o călătorie înapoi în propria copilărie atunci când mă ocup de ea. Este bucuria de zi cu zi pe care o trăiesc! Nu vreau să mi-o însușesc ca pe ceva al meu. Fiica mea este ca o săgeată care pornește spre lume și doresc să-i ofer tot ce are nevoie ca să se ducă singură. Iubirea este cel mai important lucru pe care îl putem oferi copiilor, o resursă la care se pot reconecta oricând. Îi ajută să fie independenți și să se descurce, cu ușurințâ, în jungla în care trăim.

Emilia Chebac: Ce oameni au sprijinit Wagner Arte la început?

Irina Wagner:
• Mama mea a fost prima care s-a implicat în povestea Wagner Arte. În magazinul din Carol a fost unul din oamenii de vânzări.
• Domnul Ștefan Câlțea care a fost alături de noi de mai multe ori. Am avut proiecte comune cu Galeria Posibilă care îl reprezintă, condusă de Matei Câlția.
• primii jurnaliști care au crezut în noi și care au spus pentru prima dată povestea noastră apărută într-un glossy, Tango parcă – Mihaela Cârlan.

Emilia Chebac: Ai putea să te mai intorci să lucrezi într-o bancă?

Irina Wagner: Nu și nici nu-mi doresc. Am lucrat 10 ani ca angajat în bancă, organizații guvernamentale SUA și trust de presă. Pentru mine libertatea este foarte importantă. Acum stresul este mai mare decât atunci când lucram în bancă de exemplu, dar și bucuria este mult, mult mai mare (nu cred că era conștientă cum i s-a luminat fața în timp ce îmi spunea despre alegerea ei). Nu mă mai regăseam în povestea cu … șeful… șefa… echipa. Probabil pentru că sunt o fire mai rebelă. Acum am libertate cât să dau și la alții. Câteodată mă întreb cum ar fi să mă angajez din nou, apoi realizez că ar fi ca un vis urât.

Emilia Chebac: Ești deschisă și pentru alt gen de proiecte?

Irina Wagner: Eu nu cred în atașamente. Dacă mâine mi-ar veni o idee genială, m-aș ocupa cu drag de ea. Ce fac acum îmi este foarte drag, este o parte din viața mea, însă în paralel mă ocup de proiecte de comunicare și PR cu diverși clienți din zona medicală, lifestyle și culturală. Dacă aș fi nevoită să trec în barca unui antreprenor pe cont propriu m-aș descurca.

În timp ce o ascultam pe Irina priveam în jur la obiectele din porțelan. Și nu știu de ce, poate muzica care se auzea discret în fundal, poate decorul care prevestea sosirea Crăciunului, poate sursele de lumină, amplasate strategic cu mare artă, reclamate de întunericul care se instalează devreme în acestă perioadă a anului sau poate toate acestea la un loc m-au transpus într-o poveste. Strălucirea obiectelor și bijuteriilor, pictate în aur și platină m-au introdus într-o lume în care rafinamentul este un stil de viață. Timp de 2 ore, cât a durat interviul cu Irina Wagner, lumea mea a devenit brusc mult mai frumoasă.

Cu ceva timp în urmă am decis să vin cu o categorie nouă pe blogul meu care să poarte un nume… Irina. Continui acest proiect atipic, recunoscând că am așteptări mari de la el, cu un alt interviu cu o Irină, interviul cu Irina Wagner. În același timp recunosc că sunt și îngrijorată. Unde să găsesc eu atâtea Irine speciale? Iar prin speciale nu înțeleg numai persoane publice. Specială este orice Irină care pot fi un model, care schimbă oameni și mentalități prin ceea ce face sau care sau pur și simplu nu se lasă doborâtă de viața. Sunt convinsă că sunt foarte multe. Din păcate la multe povești nu am a acces. De aceea, am o rugăminte, dacă din cei care mă citiți aveți lângă voi astfel de Irine, vă rog să mă contactați.