Nu cred că am să uit prea ușor interviul cu Horia Ghibuțiu. O întâlnire matinală, pe un ger năprasnic de numai −11 °C. Aveam ceva emoții, dar mi-a venit în ajutor vremea rece (care pentru mine are același efect ca o șampanie bine acidulată pentru tipele petrecărețe). Știu, sună ciudat, dar gerul îmi dă curaj. Asta nu mă împiedică să nominaliz acest interviu, în top, la categoria „nu rata ocazia să te faci de râs… în direct”. Cum aș putea numi altfel întâlnirea cu un om de radio (jurnalist și blogger) unde m-am prezentat cu reportofonul descărcat. Bine că s-a inventat telefonul mobil!
Horia Ghibuțiu mi-a atras atenția prin două proiecte:
• Cartea lui #ÎnTimpCeTuDormeai m-a făcut să pierd două trenuri de metrou. Nu mă omor după proza scurtă și, în general, prefer cărțile de peste 300 de pagini. Deși cartea lui Horia le bifează pe amândouă, mi-a plăcut. Aș spune, chiar nepermis de mult.
• #100DeRomâniCareMăInspiră. Urmăream pe facebook, fără să comentez, de multe ori fără să dau un like. Dar din momentul în care a publicat interviul cu Sandra Ecobescu am început să comentez. Apoi, am aruncat o privire peste comenteriile generate de articolele lui. Se pare că omul a strâns în jurul lui o comunitate super. Genul de comunitate la care aspirăm, în secret, toți toți cei care scriem. Acela a fost punctul în care am realizat că îmi doresc un interviu cu Horia Ghibuțiu pe blogul meu.
Emilia Chebac: Cum ți-a venit ideea proiectului #100DeRomâniCareMăInspiră?
Horia Ghibuțiu: Ca și în cazul proiectului #ÎnTimpCeTuDormeai, ideea i-a venit soției mele. N-am făcut decât să mă conformez. Lista celor 100 de persoane am făcut-o împreună, dar am ales oameni care mă inspirau pe mine. Eu am avut ultimul cuvânt. Nu a fost un proiect ușor. E greu să apelezi la 100 de persoane. Timpul a fost scurt, de aceea o parte din oamenii pe care eu îi prețuiesc foarte mult n-au apucat să-mi răspunda (Mircea Cărtărescu, Vlad Voiculescu). Sunt însă încântat că până la urmă a ieșit acest proiect. L-am legat de Centenar. A fost un soi de consemnare a celor 100 de zile din momentul când m-am apucat, până în momentul propriu zis al Centenarului.
Resortul principal al acestui serial a fost să public despre oameni care mă inspiră, însă să încerc să consemnez, legat de Centenar, în contextul în care statul român a făcut puțin și prost. Eu nu am nici o legătură cu statul român, nici nu am vrut să vând proiectul deși au existat multe propuneri. A fost un proiect de sine stătător pe blogul meu care a încercat să demonstreze că la 100 de ani de la Marea Unire există personalități pe care le cunosc și merită evidențiate. Serialul s-a făcut cu întrebări șablon, dar modul în care erau concepute aveau o logică. Am dorit să realizez un portret psihologic.
După încheierea serialului, m-am bucurat să văd că statul român a reușit să facă ceva cu totul memorabil cu ocazia Centenarului. Este vorba de spectacolul Pădurea Spânzuraților a lui Radu Afrim de la TNB, un spectacol monumental care reprezintă un lucru impozant, măreț și care omagiază momentul special pe care l-am consemnat.
Emilia Chebac: Există un criteriu pentru persoanele alese?
Horia Ghibuțiu: Caut cu obstinație binele, criteriu care derivă chiar din titlul serialului. Acești oameni mă inspiră. Nu celebritatea, nu faptele publice ale unor oameni au fost sursa principală de inspirație, ci faptul că-i cunosc destul de bine pe cei mai mulți dintre ei. Sunt oameni care fie fac bine, fie fac lucrurile bine. Să faci un pic de bine în jurul tău este, cred, cea mai simplistă definiție a patriotismului. O demonstrație a faptului că îți pasă de semenii tăi și de lucrurile înconjurătoare.
Emilia Chebac: Ce ai urmărit cu acest proiect #100DeRomâniCareMăInspiră?
Horia Ghibuțiu: M-a bucurat feedbackul oamenilor. În fiecare zi, erau persoane care îmi spuneau că au descoperit pe cineva. Au fost mici și zilnice triumfuri ale binelui pe care le-am apreciat. Asta a fost scopul principal. Scopul secundar și nu mă sfiesc să spun asta a fost un pic de trafic pe blogul meu.
Emilia Chebac: O întâmplare din viața de jurnalist care ți-a rămas în minte?
Horia Ghibuțiu: Mi-a rămas în minte o întâmplare dulce-amăruie. Eram șeful departamentului de sport la cel mai influent ziar în acel moment. În fiecare zi reveneam la întrebarea banală: cu ce articole (relevante) umplem astăzi paginile? Vara, în sport, sunt anumite perioade când nu se întâmplă nimic. Era în 1997-1998, într-o zi de vară. În mod deliberat am folosit aceste amintiri. Era vorba de antrenorul echipei de tineret de fotbal a României, pe care 2 colegi l-au văzut seara, la mall, într-o intersecție sărutându-se, în timp ce era la volanul mașinii, cu o tânăra care nu era soția lui. A doua zi au venit în redacție și au relatat acest fapt (care avea și nu avea tangență cu sportul). Protagonistul era un sportiv, reprezentant al tricolorului, dar problema era că se afla într-un spațiu public.
Colegii mei s-au sfiit să îl sune, așa că l-am sunat eu. Nu mai este printre noi, motiv pentru care nu-i voi da numele. A crezut inițial că este o farsă făcută de un fotbalist. Chiar a întrebat: „Pancule tu ești?” Nu, domnule, sunt Horia Ghibuțiu! Aseară au fost circumstanțe de offside. A spus: „Domnule era noră-mea”. Dacă dumneavoastră vă sărutați cu nora, asta voi consemna. S-a speriat când a înțeles ca voi publica acest subiect. De ce povestesc asta? N-am avut rapacitatea tabloidă de a da un subiect, care dă din coadă, doar pentru că nu aveam ce să publicăm. M-am consultat cu directorul ziarului care avea niște principii destul de solide. Să nu atacăm familia și credința unui om. Poate fi considerat atac la adresa familiei, dar pe de altă parte era o crasă neglijență în spațiul public.
Partea simpatică a fost că început să mă caute ziariști, de la alte publicații, să mă convingă să nu public așa ceva. „Hai domnule că este prietenul nostru, jucăm table cu el.” A existat chiar și o tentativă de corupție. L-am publicat, dar vreo 3-4 zile m-am uitat în spate destul de speriat pentru că primisem și amenințări de la o galerie (foarte mare) care ținea cu echipa respectivă. Am povestit această întâmplare ca să înțelegi care era mecanismul în presă la un moment dat.
Emilia Chebac: Despre jurnaliști și jurnalism?
Horia Ghibuțiu: Sunt destui jurnaliști pe care îi admir Cristian Delcea, Andrei Crăciun, Cătălin Tolontan. În străinătate e un pic mai simplu, pentru că oamenii din acest domeniu, în principiu, fac cam același lucru. Când te dedici unui singur lucru devii un profesionist mai bun.
În România, în ciuda faptului că au apărut atâtea surse noi de media, este în continuare un pic aglomerat, nu ai timp suficient să stai pe un subiect. Mă refer la colegii minunați de la RiseProject care fac investigații.
În alte spații, există freelanceri care primesc granturi pentru munca lor. Au început să se miște lucrurile și în Romania. Urmărești un subiect și primești și bani. Sunt oameni care nu stau în redacție și au un răgaz de 3-6 luni să se ocupe de un subiect. Există și riscul să sapi 3-6 luni la un subiect și să nu-ți iasă.
Emilia Chebac: O personalitate pe care o admiri?
Horia Ghibuțiu: Sunt mulți de la Mircea Cărtărescu, Vladimir Tismăneanu la H.R. Patapievici. Sunt personalități de la care am învățat enorm, dar sunt multe altele poate nu atât de sonore, în societatea românescă, dar care se regăsesc în acel serial #100DeRomâniCareMăInspiră. Nu înseamnă că cineva validat de public trebuie să se bucure de prețuirea noastră. Poți să admiri oameni din familia ta. Am avut un unchi care a fost primul profesor bilingv din Romania de la care am avut foarte multe de învățat. Cumsecădenia lui, muntele de erudiție care era, omul așezat în ton cu vremurile astea erau mai importante pentru mine.
Specialiștii adevărați, în orice domeniu, n-au timp să apară la televizor. Există o explicația foarte simplă pentru cei care aleg să își facă reclamă în acest fel și care sunt disponibili să comenteze orice (pretutindenari cum i-a numit Radu Paraschivescu). Au răspuns la telefonul dat de un producător.
Emilia Chebac: Dacă ai fi într-o funcție, care ți-ar permite să schimbi ceva în România, ce ai alege să faci?
Horia Ghibuțiu: În primul rând n-am să fiu niciodată într-o astfel de poziție. Deși paradoxal ca un comunicator ce mă aflu, de vreo 30 de ani, ipotetic vorbind aș putea face asta. Sunt și eu un micro influencer, dar departe de mine ideea că un om este capabil, singur, să schimbe moravuri. Nu cred în personalități demiurgice care ajung, la un moment dat, să creeze o nouă Românie printr-o simplă apariție.
Emilia Chebac: Ce te deranjează cel mai tare?
Horia Ghibuțiu: Foarte multe lucruri: lipsa de educație, mizeria, disprețul față de bunuri publice. Sunt îngrijorat când oamenii declară, cu emfază, că-și doresc cel mai tare cultură, educație și sănătate. Mulți rup în două presa tabloidă, dar sunt ispitiți să mintă, să pară mai deștepți decât sunt și cu preocupări mai înalte.
Emilia Chebac: Un eșec care s-a dovedit o binecuvântare?
Horia Ghibuțiu: Îmi este greu să identific unul, dar cu siguranță au fost destule și vor mai fi. Din păcate n-am învățat din toate. De aceea, nu mi-aș dori să mai am 16-18 ani. Sunt convins că aș repeta aceleași greșeli, dacă nu și altele noi. Nu știu de ce, pe plan profesional sunt ispitit să trag mai multe foloase decât în plan personal.
Emilia Chebac: Ești de acord cu afirmația: eșecurile te fac să mergi mai departe?
Horia Ghibuțiu: Nu obligatoriu. Nu e musai să devii dintr-o dată un învățat care, dacă se confruntă a 2-a oară cu o situație, să o traverseze fluierând.
Eșecurile te pot face să ajungi într-o depresie teribilă și să-ți pierzi încrederea în tine (imaginea pe care ți-o creezi tu despre tine).
Dacă ajungi să crezi ce spun alții depre tine, că ai avut un eșec, poți să generezi și alte eșecuri. (imaginea pe care și-o creează alții despre tine).
Emilia Chebac: Ai un motto?
Horia Ghibuțiu: Zâmbește, mâine va fi mai rău (Murphy). Încerc să trăiesc clipa. N-am nici cea mai vagă idee ce se va întâmpla mâine.
Emilia Chebac: Toți avem momente când simțim că ne fuge pământul de sub picioare. Ce te motivează să mergi mai departe?
Horia Ghibuțiu: Căsnicia, familia, cățelușele.
Emilia Chebac: De ce îți este cel mai tare teamă?
Horia Ghibuțiu: Mi-e teamă de lucruri pe care n-aș putea să le controlez. Mi-e teamă să nu trăiesc vremuri de război. Nu vreau să lupt împotriva altor oameni, dar pe de altă parte, simt că este datoria mea să-mi apăr familia. Dar familia mea nu coincide cu întreaga țară.
Emilia Chebac: De ce ai aceptat acest interviu?
Horia Ghibuțiu: Pentru că ți-am citit siteul, mi s-a părut interesant, iar abordarea ta a fost absolut decentă. Încerc să încurajez oamenii. Refuzul mi s-ar fi părut țâfnos, nu mă caracterizează. E adevărat că nu dau foarte des interviuri. Am o ocupație în care mai mult solicit decât acord și e bine ca lucrurile să rămână așa.
Emilia Chebac: O provocare pentru mine?
Horia Ghibuțiu: Scriitoarea Camelia Cavadia. Îmi este prietenă și este un om fain.
Emilia Chebac: Horia știu că ai și sânge maghiar. O întâmplare amuzantă?
Horia Ghibuțiu: Eram un băieițel de 10-11 ani la Tg. Mureș. Am copilărit, în vacanță, cu două surori unguroaice. Eram cu una din ele, pe un derdeluș, când au venit spre noi niște vlăjgani de clasa a VIII-a. Nu mai țin minte de la ce ne-am luat, dar am început să ne batem. De fapt, am încasat o bătaie strașnică. Pănă am ajuns acasă eram convins că o luasem pe coajă pentru că eram român. Fata cu care eram a fost tare simpatică. I-a povestit fratelui meu că i-am făcut praf pe atacatori. Aveam buza zdrențuită, iar asta a fost foarte bine pentru vanitatea mea de băiețel. Ulterior, am realizat că nu avea nici o legătură cu originea etnică ci cu faptul că eram un bucureștean arogant! Eram foarte tânăr, sclifosit și îmi plăcea teribil să mă dau mare.
Dacă interviul cu Horia Ghibuțiu v-a captat atenția, intrați pe blogul lui și citiți despre cele 100 de personalități care îl inspiră. O să descoperiți modele de care societatea românească are atâta nevoie.
În timp, mințile acestor oameni vor triumfa asupra celor care au capacitatea să-i prețuiască, în vreme ce, peste mințile celor care astăzi captează lumina reflectoarelor, se va așterne praful uitării. Natura umană nu este făcută să fie fidelă oamenilor ieftini. Chiar dacă uneori ne mai lăsăm manipulați de marketingul agresiv, tânjim după unicitate și valoare. Oamenii cu har și talent au nevoie de aprecierea noastră, cei cu abilități se descurcă și singuri. Dacă personalitățile, care aparțin primei categorii, își fac timp să raspundă la mesajul admiratorilor (online și offline), pentru personajele din a II-a categorie, cei care îi urmăresc reprezintă doar o cifră. O alegere pe care o facem singuri, prin care ne dăm acordul cum vrem să fim tratați (oameni sau cifre).
„Detest prescurtările, absența diacriticelor, uniformizarea comunicării în scris. Comunicarea digitală din 2018, media sau social media, arată de parcă cineva a dat Restore la Recycle Bin.” – Horia Ghibuțiu
Nu puteam să nu închei acest interviu cu Horia Ghibuțiu fără un citat din cartea lui #ÎnTimpCeTuDormeai.
Pe Horia Ghibuțiu îl puteți urmări pe facebook și pe instagram.
Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul de instagram.
Fotografiile sunt din arhiva personală a jurnalistului Horia Ghibuțiu.
