Interviu cu Anamaria Todor – Jupâneasa Slovelor

Pe Anamaria Todor fondatoarea contului Jupâneasa Slovelor am întâlnit-o pe instagram. Mulți etichetează lumea online-ului. Eu o găsesc fascinantă. Să luam de exemplu bookstagrammerii. Pentru un cititor experimentat căruia îi place să studieze comportamentul uman (și mie îmi place teribil) nu este prea greu să vezi dincolo de aparențe. Realizezi din prima cine citește cu adevarat și cine pune doar poze cu cărți. Cine susține un cont și cine se foloseste de un cont (comentează meteoric doar că să fie văzut și să atragă urmăritori/să-l vadă editurile etc). Ce conturi inspiră și ce conturi plagiază. Ce conturi sunt o voce de cărți bune și ce conturi excelează doar prin comentarii răutăcioase. În spatele acestor conturi sunt cititori. Cu bune și cu rele. Era necesară o astfel de prezentare ca să înțelegeți de ce Jupâneasa Slovelor este unul dintre conturile mele preferate pe instagram. Pentru că Anamaria:

  • Promovează pe Jupânesa Slovelor mai mult cărțile și mai puțin pe ea.
  • Are conținut de calitate, puțin și bun. Nu este deloc genul care să mă „hărțuiască” cu 3-4 postări pe zi.
  • În spatele unei fotografii pune o poveste. Alege cărți care nu se abat de la valorile în care crede. Livrează postări care inspiră și are un cont original. În era plagiatului să fii original e o mare realizare.
  • Are umor. Nu pot să uit o fotografie cu care a aruncat în aer lumea fabuloasă a instagramului. Știți voi, poze catchy și o viață perfectă. Ei bine, Ana noastră în textul atașat fotografiei spunea că „operațiunea” nu a fost tocmai plăcută. S-a luptat cu o armată de furnici, iar unele mai agresive i-au intrat până și în chiloți.
  • Pictează, dar nu prea ne dezvăluie pe cont. Talent dublat de bun simț. I-am văzut desenele și îi recomand să lase modestia la o parte.
  • E trainerul meu preferat de instagram. De fiecare dată când am întrebat-o ceva și-a făcut timp să-mi raspundă. Mulțumesc, Ana!
  • Nu e diva. Știți postarile acelea: „O perioadă voi dispărea de pe instagram, voi pleca în… voi fi ocupată cu…” O pauză e minunată, fiecare dintre noi simțim nevoia să ne încărcăm bateriile, dar te rog nu mă anunța. Prefer disparițiile (Anei) neanunțate… a la Greta Garbo.
  • Are un stil vestimentar bine conturat. Rochiile ei vintage imprimă postărilor o atmosferă care mă duc cu gândul la natură, o casa mică, dar boemă, șevalet, culori, pensule, cărți și undeva ascuns un tânăr fermecător.
  • Am descoperit-o căutând o carte. I-am luat un interviu lui Andrei Ruse și așa am aflat povestea lui Valeriu Mircea Popa. Am dat o căutare pe instagram să văd cine i-a citit cartea. Ana era singura persoană de pe instagram care postase cartea.
  • La indicațiile mele ”prețioase” a făcut special fotografii pentru acest articol.
  • E din Cluj, iar eu iubesc la nebunie Clujul.
  • Avem gusturi comune la cărți. Nu de puține ori ne-am trezit că citim în paralel aceleași cărți. Chiar și acum când editez interviul cu ea citim Reeducarea de la Pitești

Una dintre cărțile pe care le-am citit în paralel eu și Ana (sursă foto Instagram)

Gata cu prezentările, Ana „preia legătura”.

Emilia Chebac: O poveste legată de o carte?

Jupâneasa Slovelor:  Când aveam în jur de 4 sau 5 ani, am găsit lângă containerul blocului în care locuiam o cutie plină de cărți. Dintre toate, mi-a sărit în ochi o ediție a cărții „Alice în țara minunilor” pe care și acum mi-o amintesc. Era într-un format mare, avea cred, ilustrațiile originale, adică cele ale lui John Tenniel, și mi s-a părut a fi cea mai frumoasă carte din câte văzusem până atunci. Încă nu știam să citesc, dar îmi aduc aminte și acum, de parcă ar fi chiar în fața ochilor mei, ilustrația în care Alice cade prin vizuina iepurelui. Foarte probabil ca atunci să fi fost prima dată când am rămas mută de uimire în fața unei cărți.

Și tot o amintire din copilărie legată de o carte: într-un an i-am cerut lui Moș Crăciun basmele lui Ion Creangă. Nu știu de ce Ion Creangă, probabil ne citiseră educatoarele la grădiniță câteva din poveștile sale, dar eram fixată pe faptul că vreau o carte de Ion Creangă și numai de Ion Creangă. Așa că am primit-o. Partea amuzantă e că mama nu a știut să ascundă prea bine cadourile de la Moșu, și nu știu cum se face că în seara când acesta trebuia să sosească, am deschis exact dulapul în care erau pitite, căutându-mi o vestă fiindcă îmi era frig. Evident că am găsit și darurile fiind un copil destul de inteligent, zic eu, mi-am dat seama imediat cum stătea treaba cu acest Moș Crăciun. Iar faptul că auzisem niște zvonuri la grădiniță legate de el nu au ajutat prea mult cauzei lui.  Apropo, nu cred că i-am povestit vreodată mamei de întâmplarea asta, dar nu-i nimic, o s-o afle acum.

Emilia Chebac: Un lucru inedit aflat dintr-o carte?

Jupâneasa Slovelor:  Din una din cărțile „Trilogiei fiordurilor” a lui Jon Kalman Stefansson am aflat că în Islanda nu există copaci. Desigur, mai corect spus ar fi că există câțiva, dar sunt foarte puțini, comparativ cu cei existenți în țara noastră, de exemplu. Nici vorbă de păduri ca la noi, de altfel la o căutare pe internet afli că pădurile reprezintă un procent de doar 0,5% din teritoriul Islandei. Această situație a dat naștere și unei glume care spune că dacă te pierzi vreodată într-o pădure din Islanda, tot ce trebuie să faci pentru a regăsi calea, e să te ridici în picioare.

Emilia Chebac: Când ai realizat că îți place să citești ?

Jupâneasa Slovelor:  Nu știu dacă a existat vreun moment precis în care să fi avut dintr-odată revelația plăcerii cititului. Nu știu nici să fi fost o situație de tipul pofta vine mâncând. Cred că pur și simplu m-am trezit citind. Apoi, cu fiecare poveste și carte parcursă lectura m-a prins tot mai mult în mrejele sale.

Mereu îmi va rămâne vie în minte fascinația pe care o simțeam în timp ce citeam poveștile lui Andersen sau basmele culese de Ispirescu, ascunsă în dormitor sub o masă, dovadă clară că de mică îmi făcea plăcere să fiu departe de agitația lumii, doar eu cu mine și o carte în brațe.

Emilia Chebac: Primele cărți citite, un ritual al cititului, un loc special, ce gen preferi?

Jupâneasa Slovelor:  Printre primele cărți citite se numără:

  • poveștile lui Hans Christian Andersen,
  • basmele lui Petre Ispirescu,
  • volumul „Din lumea celor care nu cuvântă” de Emil Gîrleanu,
  • câteva din poveștile lui Oscar Wilde pentru copii, „Prințul fericit” îmi plăcea în mod deosebit,
  • poveștile lui Ion Creangă evident,
  • „Călătoriile lui Guliver” din care nu înțelesesem nimic la vremea respectivă,
  • apoi „Colț Alb” și „Coliba unchiului Tom” citite când eram în clasa a V-a,
  • urmate de „Huckleberry Finn” și „Tom Sawyer”,
  • iar mai târziu „Cireșarii” lui Constantin Chiriță.

Cel mai mult se apropie de un ritual al cititului prima parte a dimineții când mă trezesc devreme, în jur de 6 sau 7, îmi fac o cafea rapid, scriu câteva pagini într-un fel de jurnal, apoi mă așez în fotoliul meu de citit și citesc timp de jumătate de oră sau o oră, uneori mai mult, depinde de programul zilei. Apoi, în timpul rămas din zi, citesc când și pe unde apuc, mereu port o carte după mine, chiar și când merg la baie.

Cel mai special loc de citit e probabil fotoliul din colțul sufrageriei, dar uneori citesc și întinsă pe burtă în pat. Mai am câteva locuri pentru citit aflate în diverse zone din Cluj-Napoca sau în jurul orașului, mai toate în natură, dar mai mult nu spun fiindcă îmi place să cred că aceste locuri sunt doar ale mele și nu vreau să le împărtășesc cu nimeni.

„Ce gen preferi?” e o întrebare la care îmi vine greu să răspund, fiindcă o carte bună e o carte bună indiferent de genul din care face parte, iar o operă literară rămâne o operă literară. Prin urmare, citesc și „literatură serioasă” (a se remarca ghilimelele), dar și cărți din genul science-fiction și fantasy, două genuri de ficțiune foarte desconsiderate de unii sau alții, de altfel. Uneori, când vine vorba de literatură și cărți, am impresia că unii oameni se sufocă în prețiozitate și elitism.

Acestea fiind zise, nu pot totuși să nu spun că am o preferință pentru „cărțile stranii”. Le numesc astfel de când am dat peste (sau ea a dat peste mine) o carte de-a Ruxandrei Cesereanu, publicată în 2010, numită „Biblioteca stranie”, și le prefer pe acestea tocmai din motivele expuse de autoare în introducerea cărții. Iată și un scurt fragment:

Natură, cărți și rochii vintage

„Nu doar cititorul profesionist, ci orice fel de cititor, în general, este fascinat, uneori sau adeseori, nu numai de cărțile clasice, respectabile, faimoase, ci și de opuri neobișnuite, ciudate, atipice, exotice (și lista de calificative poate continua). Eu numesc aceste cărți pur și simplu stranii. Dacă din cărțile clasic-faimoase cititorul reține principii de viață, stări psihologice și morale (și multe altele, y compris plăcerea lecturii, de ce nu?, fiindcă altfel ar pieri lumea, ca să zic așa), cărțile stranii au atuul că năucesc, șochează, dar nu oricum, ci printr-o formă de înminunare. Și ele pot stârni savoarea lecturii, atâta doar că o fac uimind în chip extrem, după ce șochează (sau, poate, în timp ce șochează). Șocul nu este neapărat unul de limbaj (licențios ori violent sau experimental), ci de subiect și de situație, de construcție epică. (…). După șocul inițial și încălcarea tabuurilor de lectură, de gust și de dispoziție, cititorul a putut să accepte ideea că există cărți care te scot din țâțâni în sens bun (te scot din habitudini), care te violentează (și nu neapărat prin violență!) și te fac să percepi altfel lumea.

Astfel de cărți sunt binevenite întrucât urnesc cititorul din tabieturi, îi distrug obișnuințele și îl fac să rediscute și să testeze din nou tocmai actul lecturii și structura unui roman.”

Pe lângă ficțiune, citesc și multă non-ficțiune, de la cărți de psihologie și sănătate mintală până la cele de științe, istorie, memorii sau biografii, nu refuz aproape nimic din ceea ce cred eu că mi-ar putea fi de folos și m-ar ajuta să-mi lărgesc orizonturile.

Emilia Chebac: De ce îți place să citești?

Jupâneasa Slovelor:  Încă o întrebare la care îmi e greu tare să răspund. Dacă în copilărie am descoperit în citit un mod de a cunoaște și pătrunde în noi lumi, iar în adolescență cititul și cărțile au reprezentat pentru mine un refugiu și o modalitate de a evada, acum la vârsta adultă când nu mai simt nevoia să fug de lume și nici de mine, citesc pentru că în anumite cărți mă regăsesc, iar în altele găsesc surse de inspirație și personaje sau personalități care-mi insuflă curaj. Apoi, unele cărți sunt un pumn în stomac sau un șut în dos de care nu știam că am nevoie, în timp ce altele sunt o oază de liniște, un vânt ușor de vară care-mi mângâie delicat obrajii.

Citesc și pentru a-i afla un sens lumii în care trăim acum, dar și pentru a cunoaște frânturi din lumea care-a fost. Citesc pentru a păși din întuneric spre lumină, citesc și mă străduiesc să rămân mereu cu ceva și să devin un om mai bun cu fiecare carte citită.

 „Cum ar arăta lumea fără cărți?” Iată un subiect bun de tratat într-o carte. Nu știu dacă dispun de atâta imaginație încât să-mi pot închipui o lume lipsită de cărți. Cert e că ar fi tare tristă și searbădă, și nici nu vreau să-mi imaginez cât de golași mi-ar fi pereții casei fără ele. De suflet ce să mai spun?

Emilia Chebac: Poți recomanda 5 cărți?

Jupâneasa Slovelor:  Aș putea recomanda chiar mai multe, dar o să încerc să nu exagerez.

  1. „Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov.

Nu puteam începe recomandările fără ca romanul meu preferat să nu fie cap de listă. Din punctul meu de vedere, „Maestrul și Margareta” e unul din cele mai frumoase și complexe romane scrise vreodată, plus că Bulgakov a fost ceea ce mie îmi place să numesc un artist total, iar acest lucru e evident în romanul său pentru cine are ochi să vadă și suflet să înțeleagă.

  1. „Trilogia fiordurilor” de Jon Kalman Stefansson.

Din această trilogie fac parte titlurile „Între cer și pământ”, „Tristețea îngerilor” și „Inima omului”. Recomand aceste cărți pentru poezia și sensibilitatea limbajului acestui scriitor și pentru unul dintre personajele mele preferate din ultimii ani, Băiatul.

  1. Haruki Murakami

Nu aș putea recomanda doar un singur titlu de-al lui Murakami fiind un scriitor care-mi place foarte mult și pe care-l recomand mai ales pentru lumile și situațiile stranii pe care le creează în romanele sale, deși știu că nu e un scriitor care să fie plăcut de toată lumea, unii îi disprețuiesc cărțile de-a dreptul. Eu, în schimb, îl iubesc, i-am citit aproape toate titlurile și de fiecare dată când îl reiau simt că mă întorc acasă. Printre titlurile mele preferate se află: „La capătul lumii și în țara aspră a minunilor”, „Kafka pe malul mării”, „În căutarea oii fantastice”, „Iubita mea Sputnik”, „La sud de graniță, la vest de soare”.

  1. Margaret Atwood.

Una din scriitoarele mele preferate, foarte versatilă, a scris câteva romane care debordează de imaginație. Din opera sa de ficțiune realistă recomand „Ochi-de-pisică”, iar din cea de ficțiune distopică, „Trilogia MaddAddam”, care cuprinde titlurile „Oryx și Crake”, „Anul potopului” și „MaddAddam”.

  1. „Ușa” de Magda Szabo.

Unul din cele mai profunde romane pe care le-am citit și care a dat naștere unuia dintre cele mai memorabile personaje din literatură, Emerenc.

Bonus: trei cărți de non-ficțiune care m-au marcat profund, la care revin mereu și pe care le-aș recomanda oricui.

  • „Luminile și umbrele sufletului” de Petru Creția.
  • „Gânduri către sine însuși” de Marcus Aurelius.
  • „În căutarea sensului vieții” de Viktor E. Frankl.

Instagramul este considerat superficial. Pentru mine este însă provocator să descopăr neobișnuitul acolo unde alții văd doar obișnuitul. Am eu criiteriile mele cu care reperez bobul de neghină.

Cu ceva timp în urma la fel am descoperit-o pe Valentina fondatoarea contului de instagram Danscuocarte. Și ei i-am luat un interviu. Habar nu aveam atunci că ea și Ana aveau să pună bazele unui proiect pe instagram Redescoperaunclasic.

Oamenii îmi spun că le port noroc atunci când validez un proiect nou. Cred mai degrabă că intuiesc potențialul și știu să încurajez, dar munca grea o fac tot ei. La primele ediții am scris despre proiectul lor. Cât să le dau aripi și încredere.

Despre Ana sau Jupânesa Slovelor aș vrea să mai spun că se încadrează cu succes în categoria  oamenilor interesanți care se țin cât mai departe de grupul celor care fac pe interesanții în online. Deloc prietenă cu impostura, Ana este un unicorn în lumea instagramului.

Cum mâine 30 octombrie Ana va împlini 30 de ani m-am gâdit că e momentul perfect să public acest articol. La mulți ani, Ana!

Prilej cu care și Valentina îți transmite să ai mai multă încredere în tine ca artist (se pare că nu sunt singura care îți recomandă asta). Ai apărut în viața ei exact când a avut mai multă nevoie, de aceea te consideră un om fain și o bună prietenă.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul meu de instagram.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *