Agatha recomandă

agatha.and.books

În lumea cărților o cheamă Agatha, de aceea rubrica de astăzi se numește atât de frumos „Agatha recomandă”. Un nume atât de rar, care mă duce cu gândul la o piatră semiprețioasă, ar fi explicația de ce simt nevoia, în acest articol, să îl folosesc cât mai des. O găsiți pe instagram, cu contul – agatha.and.books, unde pe mine m-a cucerit cu fotografia unui cărți. Citind apoi și comentariile generate de „Sticletele” am concluzionat, după ce i-am scanat fără milă fiecare postare pe cont: uite o persoană care iubește cu adevătat cărțile. Pentru că debordam de entuziasm și cum se pare că mie îmi vin ideile cu puțin înainte de miezul nopții, fără să mă uit la ceas, i-am trimis um mesaj în care îi propuneam să răspundă la întrebările rubricii despre cărți la mine pe blog  „Agatha recomandă”. Nu numai că nu a fost deranjată de oră înaintată, dar a fost încântată și a spus da. Poate nu mă pricep eu la multe, dar am fler când îmi aleg oamenii pentru blog meu. Tot pe Instagram am găsit-o pe Loredana cea care mi-a răspuns pentru prima dată la acestă rubrică de carte, iar Loredana și Agatha au ceva în comun. După da-ul inițial, a urmat întrebarea: ce-o fi fost în capul meu? De ce simte nevoie să pună toată conversația aici pe blog se vor întreba mulți dintre voi? Pentru că m-am săturat ca oamenii inteligenții să renunțe, din teama de a nu da răspunsurile perfecte, la spontaneitate, în timp ce cei care nu au mare lucru de comunicat își spun părerea rapid, oriunde și oricând.

Fotografia de la care a pornit totul…

Emilia Chebac: O poveste legată de o carte?

Agatha: Am multe povești legate de cărți…
Îmi place să cred că există o poveste pentru fiecare carte din biblioteca mea:
• povestea cărții pentru care m-am întors din drum ca s-o cumpăr, deoarece simțeam că mă cheamă în mod special,
• povestea cărții pe care o citeam pe ascuns în timpul orelor la școală și o subliniam frenetic,
• povestea cărții pe care o căutam, dar care m-a găsit ea pe mine în mod cu totul neașteptat…
Deși pot părea mici detalii, cu nimic ieșite din comun, felul cum fiecare carte ajunge definitiv în mâinile mele compune pentru mine o poveste aparte.

Emilia Chebac: Un lucru inedit aflat dintr-o carte?

Agatha: De-a lungul timpului, cărțile mi-au comunicat multe lucruri noi, inedite pentru mine și pentru lumea mea interioară. Am citit anul acesta o carte neașteptat de interesantă și de frumoasă: „Amintirile lui George Enescu”. Este o carte bazată pe interviurile pe care criticul muzical Bernard Gavoty i le-a luat lui Enescu. Citind cum George Enescu își deapănă viața și munca, de unde au provenit sursele lui de inspirație, cât suflet a pus în tot ceea ce a compus, relația lui copleșitoare cu vioara și cu situația de a fi pe scenă ca solist, bucuria și nevoia profundă de a compune, toate acestea mi l-au apropiat mult mai mult pe George Enescu ca om. La final, toată autobiografia, cu fiecare detaliu aflat, a fost un lucru inedit pentru mine, deoarece mi-a deschis încă o fereastră spre lumea fascinantă și mult iubită a muzicii clasice. Acum am și o mai mare apreciere a acestei valorii românești care a fost George Enescu.

agatha.and.books

Emilia Chebac: Când ai realizat că îți place să citești ? Primele cărți citite, un ritual al cititului, un loc special, ce gen preferi?

Agatha: Am realizat că-mi place să citesc chiar înainte de a știi cum să citesc. Este și aici o poveste legată de lumea cărților, normal… Am crescut lângă străbunica mea, o mare cititoare și iubitoare de cărți. Ei îi datorez, de fapt, toată dragostea mea față de cărți. Copilăria mea mi-am petrecut-o alături de ea și neavând companie de aceeași vârstă, ea a devenit tovarășul meu de joacă. La fel ca mine astăzi, străbunica mea ținea cu strictețe la ritualul ei de citit și la timpul alocat acestuia. Joaca cu mine înceta în momentul când venea timpul lecturii. Îmi spunea să stau cuminte, să iau și eu o carte și să fac liniște ca să poată citi. Eram pur și simplu fascinată când o vedeam citind… Așa că, o ascultam, luam și eu o carte din biblioteca ei iubită și… mă prefaceam că citesc alături de ea, deși habar nu aveam să descifrez nici măcar titlul acelui volum. Dar ce mai „citeam”! Mă mai uitam, din când în când, la ea cu coada ochiului și, văzând-o atât de prinsă în lumea care exista doar între acele 2 coperți, observând pe chipul ei că doar acea carte din fața ei contează cu adevărat, mă tot gândeam ce magie se ascunde acolo. Eram convinsă că, dacă mă prefac destul de bine că pot citi, poate voi reuși și eu să descifrez tainele lecturii și să pătrund în universul fermecat al cărților. De atunci am realizat că cititul e o evadare, o lume complet nouă, un timp și un loc în care te scufunzi pentru a uita cine ești.

Primele cărți citite fac parte din 2 lumi diametral opuse, dar cu un punct central comun, și anume: aventura. Am trecut de la lumea din vestul sălbatic a cărților lui Karl May la cea plină de magie a lui J. K. Rowling. Cu universul fascinant al lui Harry Potter am făcut cunoștiință la 11 ani, vârstă pe care o are și personajul lui Harry atunci când află ce este el cu adevărat… Cumva, asta are o semnificație aparte pentru mine…
Nu am un ritual anume sau un loc preferat unde să citesc. Normal că prefer să fie liniște atunci când citesc, dar mă pot concentra și cu zgomot pe fundal. De multe ori prefer să ascult și muzică în timp ce citesc, dar o muzică care să mi se pară mie că se potrivește cu starea cărții. În felul acesta, mi s-a întâmplat, de multe ori, să asociez o melodie sau mai multe cu o carte, iar atunci când le reascult este ca și cum aș trece puțin prin acea carte din nou.

Nu am niciun gen preferat. Îmi place să descopăr și să absorb cât mai mult din toate comorile oferite de cărți. Atunci când simt că o carte îmi poate dărui ceva potrivit sufletului meu, în mod clar voi citi acea carte, indiferent de gen.

Emilia Chebac: De ce îți place să citești? Cum crezi că ar arăta lumea fără cărți?

Agatha: Îmi place să citesc pentru că vreau să trăiesc cât mai multe vieți.

Îmi place să citesc pentru că așa pot evada din lumea aceasta și chiar din mine însămi.

Cărțile fac parte din viața mea, sunt o parte esențială a acesteia, nu-mi pot închipui lumea fără cărți și nici nu vreau s-o fac.

Emilia Chebac: Poți recomanda 5 cărți?

Agatha:
1. „Toată lumina pe care nu o putem vedea” de Anthony Doerr, pentru că are o frumusețe dureroasă, zguduitoare, care încă mă mai bântuie.
2. „Inima-i un vânător singuratic” de Carson McCullers, pentru că, citind această carte, am simțit pentru prima oară puternica senzație că autoarea mi-ar fi putut fi o prietenă dragă, deși nu pot exprima clar în cuvinte de ce am avut acest sentiment, pur și simplu am simțit-o foarte aproape de sufletul meu.
3. „Inocenții” de Ioana Pârvulescu, pentru că a fost o mare revelație, o revelație că scriitorii români contemporani merită și trebuie descoperiți. Niciodată nu știi când poți să dai peste încă un scriitor preferat, cum a fost în cazul meu.
4. „Golia”, și orice carte scrisă de Ionel Teodoreanu, pentru că scrierile lui au darul de a mă face mereu să alunec direct într-o lume onirică, primăvăratică, dulce și molatică, plină de poezie și de frumos, de sensibilitate și de iubire, în care mă refugiez de fiecare dată când simt lipsa acută a frumuseții în jurul meu.
5. „Valurile de Virginia Woolf, o carte în care m-am regăsit, poate, mai mult decât în oricare alta și care m-a îmbătat cu frumusețea ei învăluită în mister…

agatha.and.books

Chiar dacă se mai întreabă uneori „Ce-o fi fost în capul meu?” răspunsurile Agathei la rubrica „Agatha recomandă” m-au cam lăsat fără replică. Prefer să nu-mi amintesc ce prostii citeam eu la vârsta ei.

Și pentru că sunt adesea întrebată cum găsesc adevărații iubitori de carte, las câteva indicii după care pot fi reperați :
• într-o conversație priceap cel repede despre ce se discută, iar în preajma lor dialogul poate deveni câteodată efervescent, ca o șampanie bine acidulată, făcându-te să uiți să verifici constant contul de facebook și instagramul,
• nu se tem de singurătate, deoarece cărțile le oferă armonie și echilibru în momentele de criză,
• sunt deosebit de capabili de empatie,
• lectura îi face mai fericiți ca Netflix-ul, iar dacă le place un film obligatoriu caută și cartea,
• sunt imuni la îndoctrinare,
• nu rămân ancorații fără scăpare într-o zonă urâtă care le sufocă existența, cărțile le asigură evadarea perfectă, dar și soluții cum să înfrunte realitatea.

Despre profilul psihologic al cititorului adevărat, ar fi mult mai mult de scris. Dar până atunci, închei cu o o expresie care a făcut carieră pe instagram „cărțile ajung de multe ori acolo unde televizorul nu are nici o șansă.” Într-un fel m-am simțit datoare instagramul, deoarece conexiunea emoțională stabilită cu Agatha a condus, la în final, la acest articol.

Oricât am vrea să părem altfel, suntem de fapt ceea ce citim… sau ce nu citim. Nu am auzit, până să-mi recomande Agatha, de cartea „Amintirile lui George Enescu”, dar cu siguranță o voi pune pe listă mea de lectură
Dacă iubiți cărțile mă puteți găsi pe Instagram și Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *