Instagram pentru… seniori

Amintiți-vă cum era acum 2 săptămâni. Deși era mijlocul lui martie afară ningea. Temperatura te ducea cu gândul la o zi decembrie, iar eu simțeam nevoia să mă uit la filme cu tematică de Crăciun. Pe o astfel de vreme, la o oră nu foarte aglomerată, circulam cu transportul în comun. Elevi de liceu, pensionari și eu. Prima categorie în grupuri compacte vocali, veseli și fericiți că vremea este ca ei… răzvrătită. Mă amuza să-i privesc. Încă nu sunt atinși de blazarea cu care se confruntă lumea adulților. Îmi plac pentru că știu încă să se bucure de orice. A 2-a categorie însă cuprinde o comunitate mai eterogenă. Două doamne se văitau, un pic prea tare după gustul meu, că nu mai vine odată primăvara. Un grup  stăteau fix în fața ușii. Nu-ți permiteau să cobori sau să urci deși punctul terminus al călătoriei lor era la „n” stații distanță. Un domn relaxat ignora cu eleganță tot ce se întâmplă în jur. Era absorbit de o o carte. (Raoul Bossy – Amintiri din viața diplomatică) O bunica distrată vorbește la telefon și este atenționată de nepot „Mamaie nu aici trebuia să coborâm?” Îi bufnește râsul pe amândoi.

Îmi căutam un loc unde să stau să citesc. Julia restauratoarea din „Tabloul flamand” tocmai făcuse o descoperire. O inscripție în latina sub stratul de culoare a unui tablou din secolul al XV-lea. Abia așteptam să lecturez continuarea. Uite un loc! M-am așezat și atunci am văzut-o. Stătea exact în fața mea. Cred că tabloul Juliei putea să mai aștepte. Nu-mi vedea să cred că este reală. Poate am văzut prea multe holograme în ultima vreme. O doamnă de vreo 70 de ani butona un telefon. Părea expertă. Aveam aceiași marcă de telefon. Atât că a al ei era mai… performant. Trăiam cu senzația că se filmează o reclamă pe undeva, iar doamna din fața mea interpretează un rol. Suplă, sofisticată, total atipică. Blondă, cu un ten de porțelan și ochi de un albastru deschis. Descopeream cu volupatate firea rezervată a acestei doamne într-o mare de oameni care nu vroiau să facă un exercițiu de politețe să înțeleagă că nu este permis să vorbești cu o voce stridentă la telefon într-un mijloc de transport. Și nici să-ți expui părerile pentru tot autobuzul. A ridicat o clipă privirea și s-a uitat pe geam. Fața ei era distinsă, cu trăsături delicate pe care timpul își lasase amprenta, dar cu o privire nepermis de tânără. Cred era mai degrabă rezultatul unei străluciri interioare spirituale.

Purta o haină de blană naturală. O eșarfă din mătase și un colier de perle se întrezăreau prin deschizătura mantoului. Pantaloni negri și o poșetă elegantă din piele nude. O alegere bizară pentru o persoană de vârsta ei. Nu neagru pentru că rezistă în timp ci nude pentru că este elegant. Deși pielea mâinilor îi trăda vârsta, degetele își păstrau suplețea. Erau puse în valoare de un inel cu perlă. Un model demodat, dar cu încărcătură emoțională. Unghiile roșii și telefonul Samsung de ultimă generație erau notele îndrăznețe care o scoteau din rândul generației ei. „Pensionarii”. Deși bătrânețea e plină de vicii ea le ignora și părea că se ridică deasupra lor.

Mă gândeam că își vizualizează contul de Facebook. Era foarte concentrată. Din păcate a trebuit să cobor. Am încercat să văd ce o captiva atât de tare. Și am rămas siderată. Doamna avea cont de Instagram și se uita la… niște picturi. Cred că era contul unui muzeu. Am coborât. În primul loc în care am putut am scos carnetul, stiloul și am notat această experiență. Să nu uit amănuntele. Pentru că aveam de gând să scriu un articol despre ea.

Nu-mi reveneam. Trăiam încă cu impresia că asistasem la o reclamă Samsung. Altfel cum puteam să exprim ce mi-a fost dat să trăiesc.  Eram tulburată, convinsă ca nu am să mai văd curând așa ceva. Am decis brusc: Când voi îmbâtrâni mi-as dori să fiu ca ea. M-am abținut cu greu să nu-i inventez o biografie, deși ideea mi s-a părut seducătoare.

Nu îmi place să mă las copleșită de vreme. Fac parte din categoria celor care sunt bulversați de pierderea unui om drag, o boală, dar nu de vremea de afară. Să știi să te bucuri este o calitate cu care trebuie să te naști. Îmi plac oamenii care se luptă pentru asta și nu se lasă prinși în mrejele lamentărilor celor din jur. Primăvara e în noi nu în gradele de afară. Vremea frumoasă va veni cu siguranța. Va fi acolo însă doar pentu cei capabili să simtă asta. Pentru restul va exista mereu un motiv de nemulțumire.

Într-o zi de primăvară în care ningea ca în povești batrâna doamnă, telefonul și contul ei de Instagram  mi-au demonstrat că receptarea frumosului din jur e o alegere strict personală.

Am ajuns acasă și am făcut o scanare a conturilor de Instagram pe care le urmăream. Pentru cei pasionați de artă recomand: rijksmuseum, national_gallery, hermitage_museum, vamuseum, britishmuseum, museoprado, museelouvre.