Tata

17795682_1927822644128401_4370815273567014131_n
sursa: Pinterest

Toți îmi spun că pe blog trebuie să scriu numai despre lucruri amuzante, iar un articol despre tine nu este cea mai bună alegere. Tu însă m-ai încurajat să îmi ghidez alegerile după ce simt eu nu după ce simt alții. Aș avea remușcări toată viața să vorbesc pe acest blog despre atâția oamenii minunați, dar pe tine să te ignor. Nu pot! Pentru că nu pot uita ce am învățat de la tine și nu-ți pot uita chipul. Îl văd de fiecare dată când mă uit în oglindă. Pentru că sunt replica ta 100%.

Acum un an, pe 4 aprilie, ai plecat. Iar viața mea, dar mai ales a mamei s-a împarțit de atunci în 2 perioade: când tu trăiai și acum când nu mai ești.

Nu o să urmeze o lamentație fără sfârșit despre cât de mult am suferit. Vreau să fie un omagiu pentru tine… tata! Discursul meu de rămas bun pe care l-am citit în biserică. Întotdeauna mi-a fost frică să vorbesc în fața unui grup mare de  oameni. Lacrimile îmi curgeau, vocea poate îmi tremura, dar nu am avut nici o ezitare să îl duc până la capăt. Toți îmi spuneau să mă potolesc pentru că emoțiile mă vor copleși. Pentru tine am putut și din acel moment vorbitul în public nu mai este atât de ingrozitor.

Rămas bun, tata! Închid ochii şi te văd:

În prima mea amintire cu tine. Cred că aveam 4 sau 5 ani şi o problemă medicală la mână. A fost nevoie să-mi pansezi brațul până la cot. Venise toamna şi spre seară se instala răcoarea. Mergeam să o luam pe mama de la serviciu. M-ai ajutat să îmbrac un pulover roşu din mohair. Cu atenție să doară cât mai puțin. Niciodată nu m-am simțit mai ocrotită ca în acel moment. Te purtai cu atâta grijă, de parcă eram din porțelan. O textură atât de fină ca acel pulover nu am mai îmbracat de atunci. Emoția generată de protecția ta şi moliciunea împletiturii le simt la fel de vii şi astazi.

În primul nostru apartament. Atât de mic! În sufragerie încăpea o canapea, 2 fotolii, o bibliotecă cu cărți şi televizorul. Când mă jucam mă supravegheai de pe canapea. Ridicam ochii şi te vedeam citind. Ridicai ochii şi vedeai că sunt în bine. Ne linişteam amândoi. Nimic nu tulbura micul nostru Univers. Mai târziu aveam să înțeleg ca oamenii care citesc devin mai buni, mai puternici şi suportă suferința mai uşor. Cititul a rămas o constantă în viața mea datorită ție.

În prima noastră maşină. Ai ridicat şofatul la nivel de… operă de artă. În nici o maşină nu mă mai pot simți în siguranță ca atunci când eram cu tine.

Ai înfrumusețat fiecare loc în care ai trăit. Aveai o baghetă magică cu care transformai urâtul în frumos şi frumosul în sublim. De la tine am moștenit simțul estetic și am învățat să acord atenție la detaliu. Dar mai presus de toatea astea mi-ai transmis dragostea pentru frumos. O alta constantă din viața mea.

Nu puteai trăi fără visuri. Unele păreau de neatins, altele erau de-a dreptul stranii… atât de stranii încât eu şi mama începeam prin a fi indignate şi sfârşeam mute de admirație când reuşeai să le îndeplineşti.

Îmi spuneai că unui om luxul nu îi este necesar, dar lucrurile frumoase şi de calitate da. Alături de standarde înalte şi o scară de valori. Tata, asta ți-a iesit foarte bine! De la hainele pe care le port, la oamenii de care mă înconjor şi valorile în care cred. Fiecare compliment pe care îl primesc pentru felul în care mă îmbrac, pentru ceea ce sunt astazi… este de fapt pentru tine.

Când încercam să fac pe deşteapta, îmi spuneai că ar fi suficient să mă limitez să fiu doar … inteligentă. Considerai ca deşteptaciunea nu e deloc o calitate.

Te-ai ferit mereu să foloseşti cuvinte care să-i facă pe oameni nefericiți, spuneai ca asta nu ajută. Taxai comportamente nu desființai oameni. Erai incapabil să vorbeşti de rău pe cineva. Găseai calitați şi celor care nu meritau asta. Îmi repetai mereu ca legea talionului „ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte” nu ne onorează ca oameni. Nu ne lasă să progresam. Nici omul, nici societatea.

Când erau tristă şi aveam un gol în suflet îmi sugerai să nu îl umplu cu orice. Să aşteapt oameni, sentimente, cuvinte care să merite.

Niciodată nu ai învidiat fericirea altora, erai prea preocupat să o clădeşti pe a ta.

De la tine am înțeles că important este nu cât trăim, ci cum trăim şi ce rămâne după noi. Prin tine tata, cu siguranța lumea asta a devenit mai bună şi mai frumoasă.

În ultimile tale 2 luni din viață, mi-ai dat o lecție importantă. Mie mi-a fost testată credința, iar oamenilor din jurul meu le-a fost testat caracterul.

Parcă și moartea ți-ai ales-o în aşa fel încât să ne protejezi pe mine și mama. Ai ales să suferi tu mai mult ca să ne pregătești pe noi.

Ți-a plăcut să ai oameni în jurul tău. Casa noastră era mereu plină. Pentru tine ospitalitatea era o chestie de politețe înscrisă în codul tău genetic. Mi-aș dori să poți vedea câți oameni sunt azi lângă tine tata!

Cred ca pilda regelui Solomon reflectă cel mai bine viața ta tata: „Trăieşte simplu. Nu fă rău nimănui. Nu invidia. Lasă îndoielile să treacă şi nu căuta altele noi. Dăruieşte-ți viața frumosului. Crează pentru artă, dar nu pentru recunoştere. Dă viața trecutului, uitându-l. Adu în lume ceva nou. Umple-l cu iubire. Acolo unde este iubire – este Dumnezeu.”

Sunt și acum momente în care uit că nu mai ești. Te aștept să apari de undeva, să te întorci din oraș și să-mi povestești despre ceva sau cineva. Dar știi ce îmi lipsește cel mai mult? Petrecerea de ziua noastră.  Aceiași lună tu pe 2, iar eu pe 3. Atunci e cel mai  greu. Știu că te aștept degeaba.

În lipsa unui acord scris, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei emiliachebac.com, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe emiliachebac.com”, cu link, la finalul paragrafului.

6 Replies to “Tata”

Doamne…articolul tau m-a rascolit profund! Ai scris cu sufletul despre tatăl tau, pentru aceeia care vor citi cu sufletul, răndurile despre omul minunat din viața ta! Eşti specială!

Mulțumesc, Lore! Sunt flatată! Intuiesc tot mai mult din comentariile tale că noi 2 suntem pe aceiași lungime de undă.

Ma bucur foarte mult ca l-am cunoscut pe dl Chebac, nu chiar cum doar voi doua il stiati, dar am reusit sa vad de multe ori ce persoana deosebita era…
Chiar daca nu mai este, tot esti binecuvantata cu amintirile atat de frumoase ramase de la el….

Nimic nu mă bucură mai mult decât să îmi spună oamenii care l-au cunoscut cât l-au prețuit. Mulțumesc, draga mea!

M-a impresionat mult articolul. Din aceasta cauza nu mi-am găsit cuvintele pentru a scrie câteva rânduri. Mai apoi au fost probleme cu blogul si cred ca mai sunt pentru ca am intrat sa scriu despre marmura de Rima si am primit un răspuns de genul: page not found. Una dintre noi are o mică problema, cred.
Dar sa revin la articol.. m-a impresionat mult. M-am gândit la tatal meu, mi s-a făcut dor si .. iar nu-mi găsesc cuvintele.
O zi minunata si nu uita sa ne încânți! ✨

Mulțumesc! Am considerat că e timpul ca blogul să aibă o altă față. E în lucru de aici și problemele. Se vor rezolva. Mă bucur că articolele mele „îți ating sufletul.”

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Accept Politica de Confidențialitate.