Emilia Chiscop o jurnalistă puternică precum cristalul

În clasa a V-a ne-a venit o colegă nouă – Emilia Chiscop (vezi biografie final articol). O priveam pe fata micuță, cu ochi albaștri și cu o doză substanțială de inocență care parcă îmi transmitea: „Pe mine răul nu mă atinge!”. Am decretat, pe loc, că îmi place Emilia. O perioadă am fost și colege de bancă. Ne-am amuzat teribil că aveam același prenume. O simțeam că este altfel, dar nu-mi era clar de ce. La 11ani, nu eram deloc specialistă în inițierea unei conversații care să-mi lămurească curiozitățile pe loc. Nu mai spun de capacitatea mea de analiză care lasă tare mult de dorit. Unde mai pui că eram timide amândouă așa că ne-a luat ceva vreme să ne împrietenim. Îmi placea să merg acasă la ea. Părinții Emiliei mă făceau să mă simt specială. Îi căutam mereu compania și știam că mă pot baza pe ea. Astăzi pot exprima, mult mai bine, ce gen de om este Emilia. Aparține unui club elitist, unde sunt admiși doar cei care nu-și negociază principiile.

Cu Emilia aveam în comun o pasiune – lectura. Deși trăiam într-o casă plină de cărți, îmi doream acces și la o altă bibliotecă. Cum părinții Emiliei erau profesori de română m-am bucurat că, în sfârșit, găsisem un loc de unde să împrumut tot ce nu aveam acasă.

De obicei, ne petrecem timpul în camera ei. Îmi amintesc că într-o zi căutam o carte pe care nu o găsisem nicăieri. Mi-a spus că o are. Ne-am îndreptat spre sufragerie și am început să scotocim în toate rafturile. Nu cred că o ai! i-am zis. „Ba da!Stai un pic!” A început să deschidă, pe rând, toate ușile, din bibliotecă, despre care, până atunci, eram convinsă că sunt doar dulapuri care au rol de a camufla lucruri. Am rămas fără suflare. Erau acolo ediții princeps, multe carți din perioada interbelică și chiar mai vechi. M-am uitat la ea. Ai voie să-mi arăți asta? „Ție, da. Ai mei au văzut cât de mult îți place să citești. Te poți uita, dar n-am voie să ți le dau acasă.” Erau multe cărți, în română și franceză, apărute la edituri interbelice.

Nu-mi mai aduc prea bine aminte pentru că am fost sedusă de o colecție de reviste. Dintre toate comorile alea, eu am ales să citesc reviste Cinema din perioada interbelică. Eram vrăjită de Greta Garbo și Marlene Dietrich. Dar cum aș fi putut să rezist? Erau anii ’80. Cenușii, triști și plini de lipsuri. Presă comunistă înterzicea luxul, starurile îmbrăcate de cele mai celebre case de modă, rivierele de briliante, blănurile scumpe, mașinile cu șofer și reședințele opulente. Era de neconceput ca vedeta favorită să fie așteptată și ovaționată de sute și mii de admiratori. Toată strălucirea aceea mă năucea. Acolo am citit despre amploarea fenomenului „Pe aripile vântului”, despre povestea de dragoste dintre Vivien Leight și Laurence Olivier. Acolo am văzut că Olivia de Havilland nu era ștearsă ca personajul ei Melanie ci absolut superbă.

Este o amintire pe care o voi purta în suflet toată viața. În acea zi, Emilia a deschis ușile de la biblioteca părinților și mi-a permis să pătrund într-o lume mult mai frumoasă decât realitatea în care trăiam atunci.

Fata cu ochi albaștri a terminat istoria și a devenit profesoară. Apoi a intrat în presă pentru că se cam săturase de viața eroică din învățământ. În România a scris ani buni pentru diverse publicații. Fata timida s-a transformat într-o jurnalistă cu păreri bine argumentate. Într-o zi a câștigat o bursă Rosalynn Carter pentru Jurnalism în Sănătate Mintală și a plecat peste ocean. În Statele Unite și-a întâlnit viitorul soț și a rămas acolo pentru totdeauna.

Emilia Chebac: Cum a fost trecerea de la istorie la jurnalism?

Emilia Chiscop: S-a petrecut după 2 ani de profesorat, o carieră pe care mi-o alesesem mimând cariera părinților, profesori de română, amândoi foarte respectați și împliniți prin munca lor temeinică. Un an am predat ca suplinitoare la școala de la CUG, din Iași. Aveam 24 de ani și aveam câțiva elevi de clasa a VIII-a care se apropiau de…18. Aceștia ridicau mâna politicos să îmi pună întrebări, iar când le ofeream cuvântul întrebau „Aveți prieten?” În al doilea an, am devenit profesor titular la Liceul din Târgu Frumos. După un trimestru de trezit la 4 dimineața ca să prind trenul personal care avea gheață pe culoar, și după ce inflația anilor 96-97 făcuse ca din primul meu salariu de titular să îmi cumpăr doar un pulover (portocaliu cu dungi) și abonament de tren – rămânând ca de mâncare și chirie să îmi plătească părinții – am ajuns ca în fiecare dimineață, în timp ce mă pregăteam de o nouă zi, să îmi promit că voi pleca din învățământ. Mulți profesori au rămas, trăind vieți eroice.

Mergeam într-un weekend la părinți, iar în ziarul Monitorul de Iași, pe care îl luasem de la tonetă, era un anunț pentru înscrieri la școala de presă. Culmea e că nu eu, ci mama mea a văzut anunțul…Trecerea adevărată de la istorie la jurnalism a fost însă trecerea de la fata timidă și oarecum neîncrezătoare în abilitatea ei de a face presă, într-o jurnalistă virulentă. Mi-a folosit sfatul comun din manualele de jurnalism – când ți-e frică să abordezi un om important, imaginează-ți-l în momentul său cel mai intim… pe scaunul din baie.

Emilia Chebac: Îmi poți descrie evoluția carierei tale de jurnalist?

Emilia Chiscop: Nu mă caracterizează debuturile intempestive. Încep de obicei timid, explorând. Am început să scriu știri de coloană, în vacanța școlară de vară din 1997, când nu eram sigură dacă voi fi angajată după școala de presă. Știri gheboase și mici. După vreo 6 luni am inițiat o campanie despre nepotismele din viața universitară din Iași, unul din primele proiecte de acest gen de atunci.

În 1999 am luat Premiul BBC România și al Ambasadei SUA pentru o anchetă intitulată Fabrica de Cancer, o poveste cruntă despre muncitori din Pașcani care s-au îmbolnăvit din cauza expunerii la substanțe chimice periculoase în fabrica patronului, în absența oricăror reglementări – un decupaj din capitalismul sălbatic din România post-comunistă.

În septembrie 2000 am devenit șefa Departamentului Învățământ. Eram editor, dar am continuat să scriu, explorând genuri noi, reportaje de personaj și interviuri.

În 2007 am fost laureata primei ediții a Concursului pt Excelență în Jurnalism Vanda Condurache, care a însemnat foarte mult pentru mine.

În iulie 2008 am câștigat una din cele două burse ale Centrului Prezidențial Jimmy Carter (Bursele Rosalynn Carter pentru jurnalism în sănătate mintală), cea de-a doua fiind câștigată de Vlad Mixich.

Iar în octombrie 2009, am fost laureata primei ediții a Premiul Comisiei Europene pentru Jurnalism în Sănătate. Chiar la finalul bursei, la Conferința Anuală a Centrului Carter, unde am fost pentru a-mi prezenta proiectul, l-am cunoscut pe actualul meu soț. Așa a început trecerea la a doua mea viață, cea americană, la care nu visasem niciodată.

Emilia împreună cu părinții, sora și fiica Maya

Emilia Chebac: O întâmplare amuzantă din perioada de început ca jurnalist?

Emilia Chiscop: Prin 1997, am primit un telefon la redacție să merg să documentez un subiect de la Institutul de Cercetări Biologice, unde era un conflict între directorul de atunci (care m-a și dat în judecată mai tîrziu) și un grup de cercetători care îl acuzaseră de niște lucruri, în opinia lor, incorecte. Am bătut la ușă și am intrat în sala unde se desfășura o ședință. Am adresat întrebări în plen pentru că știam că dacă nu o fac nu voi avea șansa de a lua declarații oficiale pentru articolul de a doua zi. Nu am putut lua notițe din cauza precipitării lucrurilor. Când a apărut articolul, directorul a sunat la redacție să reclame că am înregistrat pe furiș – acuzând că reprodusesem cu exactitate declarațiile fără să fi luat notițe. Realitatea e că nu aveam reportofon…

Emilia Chebac: Un om care te-a susținut și ți-a rămas în suflet?

Emilia Chiscop: Profesoara mea de istorie Elena Puiu, din Tecuci. Dumneaei mi-a insuflat pasiune pentru o disciplină pe care o detestasem, Istoria. Această femeie frumoasă și deșteaptă, cu ochi măslinii și pomeți semeți, cu păr ondulat și zâmbet cald a predat istoria ca pe o sumă de povești adevărate despre oameni care, în epoci diferite, au făcut ceva cu viața lor, au lăsat ceva în urmă. Această perspectivă asupra istoriei, care a îmbinat cronologia cu povestea m-a cucerit. A învăța la istorie era pentru mine a învăța despre acei oameni în scopul de a-i cunoaște și a mă raporta și eu la ei. Performanțele mele la olimpiadele județene și naționale au reprezentat prima oportunitate de a realiza ceva în viață și prima cale către mine. Doamna Puiu mi-a spus o dată, în contextul unei zile dificile, la o conferință școlară, că sunt puternică precum cristalul. O metaforă care m-a ajutat de multe ori când mi-a fost greu.

Emilia Chebac: Un eșec transformat în binecuvântare?

Emilia Chiscop: Decizia de a lucra în presă a fost o măsură izvorâtă din disperarea de a găsi o ieșire dintr-o situație dificilă. Dar, de fapt, nu a fost o ieșire, ci o intrare în ceva ce a devenit viața mea. Fără depășirea zonei de comfort nu ne putem descoperi potențialul ci ne mulțumim să înotăm în ape căldicele.

Emilia Chebac: Ce înseamnă pentru tine România?

Emilia Chiscop: Părinții și sora mea. Destinație a vacanțelor anuale. Un acasă primordial. Sentimentul amestecat de aproape, departe și dor. Un loc unde pot funcționa cotidian fără a fi un accesoriu al automobilului. Și unde pot să comunic cu prietenii fără a fi un accesoriu al facebook-ului.

Emilia Chebac: Cum ai ajuns să te muți în SUA?

Emilia Chiscop: Cum spuneam, mi-am cunoscut soțul la finalul ultimei călătorii în SUA ca bursieră Carter. Iar peste vreo 2-3 luni, cu totul independent de întâmplarea de a-l fi cunoscut pe fostul jurnalist și scriitor John Head (care m-a cucerit prin scrisori – căci ne despărțeau atunci un ocean și două continente), o distinsă profesoară de la Case Western Reserve University, pe care nu o cunoscusem până atunci, și care participa la o conferință la Universitatea de Medicină și Farmacie Gr.T.Popa din Iași, m-a întrebat dacă nu aș fi interesată să aplic la un master în SUA, în Bioetică.

Nu a fost ușor, dar oportunitatea a contat enorm. De aici s-au legat toate, de unde sentimentul că așa a fost să fie. Nu știu dacă așa a fost să fie. Înțelepții spun că lucrurile se leagă atunci când primim cu inima deschisă oportunitatea. Iar eu aș adăuga că, pentru ca asta să se întâmple, trebuie pe de o parte să se muleze pe un fond de așteptare, iar pe de altă parte să nu intre în conflict cu propriul sistem de valori. Fondul meu de așteptare atunci se lega de dorința de a-mi întemeia o familie și de a face o schimbare în carieră la standarde ridicate. Sistemul meu de valori mă împiedica să fac compromisuri pentru împlinirea acestor aspirații.

Emilia Chebac: În America în ce ce proiecte ești implicată?

Emilia Chiscop: După Case Western Reserve University, am venit la Duke unde am urmat un program de master în politici de dezvoltare internațională. Am rămas aici, iar astăzi lucrez ca asociat cu integritatea cercetării științifice în cadrul unei organizații care servește întreaga universitate, The Duke Office of Scientific Integrity.

Împreună cu colegii mei inițiem și implementăm programe pentru dezvoltarea unei culturi de cercetare care pune pe prim plan integritatea, între care cursuri de educare continuă a cercetătorilor și administratorilor de proiecte de cercetare pe teme privind etica și integritatea cercetării.

La Duke sunt reguli foarte stricte privind modul cum cercetarea trebuie să se desfășoare pentru a avea integritate și rigoare. Aceste reguli privesc modul cum se conduc studiile de cercetare, cum datele sunt colectate, stocate, procesate, analizate și comunicate. Fără integritate, cercetarea nu poate fi credibilă.

O universitate ca Duke, una din cele mai bune instituții de învățământ superior din lume, care are doi laureați Nobel, nu poate risca să nu acorde atenție acestei componente a activității științifice, întrucât ar risca să irosească prestigiu, bani, și studenți. După două scandaluri care au costat instituția sute de milioane de dolari, Duke a instituit obligativitatea educației continue a cercetătorilor în probleme de integritate științifică.

Lansare carte – În căutarea autenticității. Dezvăluiri și portrete din orașul meditației active

Emilia Chebac: Ce îți place cel mai mult la America?

Emilia Chiscop: Mă regăsesc în peisajul eclectic american. Pentru mine, diversitatea nu e o cale spre pierzanie, ci o oportunitate de căutare a autenticității și de testare a rădăcinilor. Admir capacitatea americanilor de a descoperi o oportunitate în fiecare dificultate – ca să-l parafrazez pe Churchill. “If you feel stuck reinvent yourself” – este titlul unei cărți relativ recente care sugerează acest mod de gândire.

Emilia Chebac: O personalitate pe care o admiri?

Emilia Chiscop: Dan Petrescu, scriitorul ieșean și disidentul anti-comunist, împreună cu soția sa, Tereza Petrescu Culianu, pentru puterea și demnitatea de a fi vorbit atunci când toată România tăcea și de a protesta parcă și acum, tăcând, când toată România vorbește. Din punctul meu de vedere, Dan Petrescu, liderul Grupului Disident de la Iași a fost cel mai important disident intelectual al Iașului și printre cei mai mari ai României, iar mișcarea sa, una dintre cele mai semnificative dizidențe din Europa comunistă.

Emilia Chebac: Ce îmi poți spune de Adrian Cuba? Colaborarea voastră știu că datează din perioada când scriai pentru Casa Lux. Când ai lansat cărțile tot el ți-a făcut fotografiile.

Emilia Chiscop: Adrian Cuba este un fotograf foarte talentat și un profesionist integru. Ne respectăm reciproc din perioada când corespondam pentru revista bucureșteană Casa Lux – un proiect frumos, de timp liber care mi-a plăcut mult. În acea perioadă el a fotografiat și atelierul pictorului ieșean Ioan Gânju, care l-a complimentat pentru cunoștințele de compoziție pe care le aplica în compunerea cadrelor sale fotografice. Nu oricine primea complimente de la marele, regretatul pictor Gânju. A fost un privilegiu să îl am pe Adrian la lansarea cărților mele.

Lansarea cărții – Presa ieşeană de informaţie (1890-1910)

Emilia Chebac: Știu că ai publicat două cărți. Ce teme ai ales?

Emilia Chiscop: Prima, Presa ieșeană de informație (1890-1910), Junimea, 2018 este varianta publicată a tezei de doctorat. A doua, În căutarea autenticității. Dezvăluiri și portrete din orașul meditației active, Junimea 2019, reunește portrete ale unor personalități importante din România, realizate în vremea când eram angajată la Ziarul de Iași. Jurnalismul va fi totdeauna identitatea mea profesională primordială.

Emilia Chebac: Un proiect care ți-a rămas în suflet sau unul care ți-a schimbat viața.

Emilia Chiscop: Bursa Carter pentru Jurnalism în Sănătate Mintală mi-a deschis o poartă spre o nouă lume, în toate sensurile posibile. Mi-a schimbat viața.

Emilia Chebac: Oameni speciali pe care i-ai întâlnit?

Emilia Chiscop: Am o apreciere profundă pentru președintele SUA, Jimmy Carter. Un mare înțelept, un om de o mare modestie, un om care a rămas adevărat sieși și celorlalți. A avut un mandat scurt, de 4 ani. Dar este unul din cei patru președinți ai SUA laureați Nobel pentru Pace pentru crearea Centrului Carter, ONG cu impact mondial prin programe de apărare a democrației, de sănătate publică, de soluționare a conflictelor.

Soția sa din 1946 până azi, Rosalynn Carter, a creat un program de sănătate mintală care, de decenii, a contribuit la destigmatizarea sănătății mintale în SUA și în lume. Mi-l amintesc pe președintele Carter, intrând în sala de conferințe unde mă aflam și, la cei 85 de ani atunci, cărând un un scaun pe umeri, să fie sigur că are unde să stea… Sau pe prima sa Doamnă care trimite bursierilor an de an felicitări de Crăciun, semnate personal, cu mâna sa.

Emilia Chebac: O provocare. Despre cine ți-ar plăcea să scriu pe blogul meu?

Emilia Chiscop: Ioana Avădani, Director al Centrului pentru Jurnalism Independent. Ioana a fost un important mentor al meu, iar întâlnirea cu ea a condus la schimbări de substanță în viața mea. Este un om de cultură și un reprezentant de ONG care a contribuit enorm la consolidarea societății civile în România prin educarea spațiului media și a jurnaliștilor. Ioana a tradus cărți ale lui Andrei Codrescu pentru Polirom și sper că se va dedica scrisului. Îmi amintesc delicioasele sale eseuri din Dilema Veche.

Emilia Chebac: De ce ai acceptat acest interviu?

Emilia Chiscop: De ce nu?

Emilia Chebac: Ai vreo amintire cu mine?

Emilia Chiscop: Eu, în careul din curtea școlii, în prima zi de școală din clasa a V-a. Singurică, mititică, fără prieteni. Doamna dirigintă Martenciuc, pe care am iubit-o mult, m-a prezentat unei fete cu pistrui, îmbrăcată în roșu ori bleu (sau visez?). Îmi mai amintesc frânturi din vizitele la apartamentul alor tăi. Zâmbetul părinților tăi. Comfortul dat de prietenia cu tine și de prietenia noastră cu o fetiță mai înaltă ca noi, Camelia. Căreia i-am recomandat niște cărți, iar ea a concluzionat că îi plac cărțile pe care le recomand eu și le va citi. Oh! M-am simțit ca o autoritate în materie atunci. Secrete sunt căile memoriei! Ce detalii reține memoria mea!

Emilia Chebac: Ce gen de cărți citești în prezent? O recomandare.

Emilia Chiscop: Acum în mod sigur nu mă mai simt ca o autoritate în materie de lectură, din cauza timpului redus. Aș putea recomanda mai degrabă cărți pentru școlari, căci îi citesc fiicei mele Maya, care e în clasa zero. Ultimele lecturi pentru adulți: Yuval Noah Harari, Homo Deus. Benjamin Moser, Sontag: Her Life and Work.

Emilia Chebac: Daca ar fi să alegi ce preferi parc sau muzeu?

Emilia Chiscop: Parc și Muzeu.

Ultimele articole ale Emiliei Chiscop pe care le puteți citi aici și aici.

Despre profesoara de istorie, dna Puiu, pe care Emilia Chiscop o menționează în interviu am scris, cu ceva timp în urmă, un articol pe care îl puteți citi aici.

Scriu pe emiliachebac.com. Dacă v-a plăcut articolul meu mă puteți găsi pe pagina de facebook a blogului sau pe contul meu de instagram.

Biografie – Emilia Chiscop

După o carieră de 14 ani în jurnalism, încununată cu distincții internaționale, Emilia Chiscop lucrează în prezent la Duke University, în SUA, unde a promovat recent în postul de asociat cu integritatea cercetării științifice, din cadrul Duke Office of Scientific Integrity.

Absolventă a studiilor de licență și master de la Facultatea de Istorie din cadrul Universității “Al I Cuza” din Iași, și a Școlii Economice Postuniversitare din cadrul aceleiași universități, Emilia Chiscop a fost reporter și apoi editor și șefa Departamentului Educație – Cultură – Social de la “Ziarul de Iași”.

În 2008, ea a fost unul din cei doi jurnaliști români selectați pentru Bursele Rosalynn Carter pentru Jurnalism în Sănătate Mintală, acordate de Centrul Prezidențial Jimmy Carter din Atlanta, SUA. Unul dintre articolele realizate în timpul bursei a reprezentat România la Prima Ediție a Premiului Comisiei Europene pentru Jurnaliștii de Sănătate, în 2009, obținând locul al treilea european. În 2007, fusese laureata primei ediții a Premiului pentru Excelență în Jurnalism “Vanda Condurache”, lansat în memoria jurnalistei ieșene de televiziune. Aceste două distincții fuseseră precedate de premii de la începutul carierei – al Școlii BBC și Ambasadei SUA în 1998, și o mențiune la Tânărul Jurnalist al Anului în 2003.

În perioada când a fost jurnalistă la Monitorul și Ziarul de Iași (1997 – 2010), Emilia Chiscop a realizat zeci de reportaje, investigații jurnalistice, analize, interviuri și comentarii pe teme de educație, sănătate, cultură, social. A inițiat investigații pe teme ne-explorate până atunci, precum corupția în mediul academic, nepotismul din învățământ, reforma universitară, istoria evreilor din Iași, discriminarea rasială și etnică, stigmatizarea asociată cu problemele de sănătate mintală. Pe parcursul mai multor ani a realizat pagina lunară Interviuri cu Personalitățile Iașului. Între 2004 – 2010 a fost membră în colegiul editorial al Suplimentului de Cultură, fondat de Ziarul de Iași și Editura Polirom, unde a ținut o perioadă rubrica Damele Gazetiere – rubrică de eseuri inspirate de subiecte din presa ieșeană a perioadei pe care o studia pentru dizertația doctorală care constituie cartea de față. În același interval de timp a scris analize pentru Revista 22 și Dilema veche. În 2006-2007, Emilia Chiscop a fost invitată să țină seminarul de Jurnalism și politici publice la Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea Al I Cuza. Pasiunea pentru istorie și pentru jurnalism au motivat interesul său pentru istoria presei din Iași concretizat în înscrierea sa la programul de studii doctorale din cadrul Academiei Române, cu tema Opinie Publică, Politică și Societate în România la sfârșitul sec. al XIX și începutul sec. XX. Presa ieșeană de informație.
În 2010, a fost admisă la programul de master în Bioetică din cadrul Școlii de Medicină de la Case Western Reserve University, în Statele Unite, fiindu-i acordată prestigioasa bursă a Centrului Fogarty, din cadrul Institutelor Naționale Americane de Sănătate Publică. Proiectul de absolvire, o lucrare științifică despre aspectele etice privind cercetarea din România pe subiecți umani diagnosticați cu probleme de sănătate mintală , a fost publicat în Revista Română de Bioetică.

Emilia Chiscop a fost membră a comitetului editorial și al celui de evaluatori științifici din cadrul Revistei Române de Bioetică, unde a și publicat două articole științifice care sintetizează două proiecte academice din timpul celor două masterate la universitățile americane. De asemenea, ea a contribuit cu un studiu de caz la un capitol despre stigma asociată cu sănătatea mintală în mass-media, pentru volumul Eliot Sorel, Editor, 21st Century Global Mental Health, Jones and Bartlett Learning.

În 2012, Emilia Chiscop a absolvit programul de master în politici de dezvoltare internațională de la Sanford School of Public Policy, Duke University, instituție clasată între primele 10 școli de politici publice din SUA. Această specializare și experiența sa în comunicare publică și media au recomandat-o pentru rolul de consultant într-un proiect al Băncii Mondiale cu guvernul român, în 2013-2014.

Emilia Chiscop este autoarea volumului „Presa ieșeană de informație (1890-1910)”, apărut la Editura Junimea în 2018. A mai publicat și „În căutarea autenticității. Dezvăluiri și portrete din orașul meditației active”, Junimea 2019. Cartea reprezintă o colecție de interviuri și reportaje apărute în Ziarul de Iași între 2001 și 2007.

Emilia Chiscop s-a născut în Tecuci, jud. Galați, pe 10 mai 1971.

Fotografii: Adrian Cuba și arhiva personală a Emiliei Chiscop

În lipsa unui acord scris, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei emiliachebac.com, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe emiliachebac.com”, cu link, la finalul paragrafului.

4 Replies to “Emilia Chiscop o jurnalistă puternică precum cristalul”

Acest articol superb despre Emilia, fosta colega și cu mine, m-a surprins atât de plăcut, încât nu îmi mai găsesc cuvintele pentru a exprima într-un comentariu cât de fericita și onorată sunt sa aflu toate acestea…. Îți mulțumesc mult, mult succes și ție și Emiliei!! ❤️

Cu drag! Multumesc că esti alături de mine de la primul articol pe blog.

Multumesc, Claudia! Ce surpriza a fost si pentru mine sa te redescopar. Iar amintieea ta din sufrageria mea si colectia de reviste vechi este absolut superba.

Cu drag! Si mai am una. Cea cu teza, la română, făcută de un … profesor universitar. Am vrut să o pun și pe ea în articol, dar trebuie să-i dedic un articol întreg.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Accept Politica de Confidențialitate.